România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Revoluţia română transilvană de la 1784

 

   Se împlinesc 237 de ani de la Revoluția română transilvană condusă de Horia, Cloșca și Crișan și cei 117 căpitani  locali numiți de aceștia. A durat puțin, doar câteva luni, dar a zguduit Transilvania și a alertat întreaga Europă: A început la 31 octombrie 1784, în fața celor câteva sute de moți convocați de Crișan în biserica de la Mesteacăn (Brad), și  a luat sfârșit odată cu prinderea conducătorilor acesteia în 27 decembrie 1784 ( Horea și Cloșca) și 30 ianuarie 1785 (Crișan)..

Cauzele Revoluției? Viața insuportabilă impusă de secole românilor de către nemeșii unguri, anulându-le orice drepturi politice, sociale și umane, în condițiile în care beneficiile stăpânitorilor Transilvaniei pe parcursul a două secole echivalau cu 800 tone de aur(4),  iar munca neplătită a iobagilor în răstimp de 5 secole ar fi echivalat azi cu 2000 miliarde euro(5).. Redăm două păreri edificatoare privind viața românilor de la 1784. Împăratul Iosif al II-lea , cunoscător direct al vieții iobagilor români din vizitele sale lungi în Transilvania  efectuate în 1773 și 1783, când i-au fost înmânate de către țăranii peste  19.000 de jalbe : „Aceşti bieţi supuşi români, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, sunt atât  de chinuiţi şi încărcați de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, într-adevăr dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns…” (3)  Jurnalistul, scriitorul și politicianul francez Jacques Pierre Brissot (1754-1793) în cea de a doua celebră scrisoare adresată în anul 1785 împăratului Iosif al II-lea arăta :„Călătoria prin care ai dorit să cunoști statele te-a purtat acum câțiva ani în acest ținut, te-a făcut să înțelegi, să cunoști mizeria care domnește acolo. Eu îmi amintesc esențialul unei jalbe care ți-a fost prezentată de un român. Ea suna astfel :**Prințe, noi lucrăm patru zile din săptămână pentru stăpânii noștri, a cincea pentru preoții domnului, a șasea pentru noi și a șaptea o folosim pentru sărbătorirea duminicii**.. Nu, negrii nu duc în insulele noastre o existență atât de infernală  ;  trebuia ca un astfel de popor să moară în deznădejde sau să-și răpună tiranii ”(2)

  Românii au dorit să-și revendice drepturile pe cale pașnică, nu prin violență. O dovedesc încercările lor de-a lungul anilor făcute cu o răbdare și o perseverență uimitoare, de a-și rezolva doleanțele prin petiții și încercări pașnice . Astfel în 1778 o delegație numeroasă de români moți din comunele Râul Mare, Vidra, Câmpeni și Bistra  s-au prezentat cu plângeri la guvernul transilvan de la Sibiu. „Răspunsul” l-au primit la întoarcerea acasă prin execuții fizice publice :25 de bastoane (Toader Jungă, Cristea Todea și Petru Nicola), respectiv 12 bastoane (Vasile Pașca, Vasile Bide, Toader Nicola și Gavrilă Todea de 80 de ani, care a și murit în urma loviturilor).

  Deoarece guvernul de la Sibiu nu le-a acordat atenție, moții și-au trimis delegați la conducerea imperială de la Viena în anii 1779- la Împărăteasa Maria Tereza (Horea, Cloșca, Dumitru Todea Buta) și apoi din anul următor la fiul acesteia, împăratul Iosif al II-lea : în 1780  (Horea, Cloșca, Cristea Nicola și Gavrilă Onu), în 1782 (Horea, Cloșca, Simion Todea, Popa Dumitru) și în decembrie 1783 până la 13 aprilie 1784 - Horea.  După întoarcerea lui Horea de la Viena, delegațiile moților au mai făcut câteva încercări la guvernul de la Sibiu la sfârșitul lunii iunie, pentru drepturile lor, dar s-au întors amăgiți cu promisiuni deșarte, fără rezultat.

  Văzând că drepturile și viața lor este călcată în picioare, moții au decis să-și facă singuri dreptate. Semnalul declanșării Revoluției a fost dat de către Crișan la 31 octombrie 1784 în biserica ortodoxă de la Mesteacăn (Brad), care în fruntea celor câteva sute de moți pe care îi convocase dinainte, au pornit  spre Alba Iulia spre a se înrola militari și a scăpa de iobăgie. Au înnoptat în satul Curechiu, component astăzi al comunei Bucureșci situat la 12 km de municipiul Brad (HD) și la 50 de Km de municipiul Deva (HD), unde au fost atacați de gărzile înarmate a nobililor maghiari cu scopul de a-i opri din mersul lor spre Alba Iulia și de a-l prinde pe Crișan, conducătorul lor.  A fost scânteia provocatoare a dezlănțuirii războiului revoluționar țărănesc și răzbunător al românilor moți contra tiranilor lor stăpâni unguri. Au fost atacate și arse reședințele nobiliare și mulți nobili uciși în Zarand (localitățile Curechiu, Crișcior, Brad, Ribița, Baia de Criș, Săliște, Trestia, Mihăileni, Râșca, Zdrapti, Oci, Lunca); în districtul Hunedoarei și Țara Hațegului: ( localitățile Brănișca, Sulighete, Bretea, Ilia, Sârbi, Gurasada, Tătărăști, Lăsău, Leșnic, Roșcani, Zam, Dobra,  Șoimuș, Hărău, Bârsău, Chimindia, Banpotoc, Cărpiniș, Uroi, Rapolt, Bobâlna, Geoagiu de Jos, Homorod, Binținți-azi Aurel Vlaicu, Pișchinți, , Cinciș Valea Streiului, Simeria, Bârcea Mare, Peștișul de Sus, Peștișul de Jos, Băcia, Batiz, Buituri, Sântămăria de Piatră, Sângeorgiu, Ruși, Bățălari, Bretea Strei, Silvașu de Sus, Silvașu de Jos, Nălați, Păclișa, Brezova, Grădiște, Clopotiva, Râu de Mori, Ciopeia, Râușor,  Galați, Pui, Ponor, Râu Barbat, Zeicani). În total numai în districtul Hunedoarei au fost arse și devastate 232 curți nobiliare în 61 de comune. Revoluția a cuprins și comitatul Albei (localitățile Abrud, Câmpeni, Roșia, Vidra, Albac, Bucium, Cricău, Galda de Jos, Mușca, Lupșa, Ofenbaia =Baia de Arieș, Ampoița, Ighiu, Ighiel, Țelna, Bucerdea Vânoasă, Vulpăr, Vințul de Jos) , comitatul Clujului (satele Sălciua, Sânt-Georgiul Trascăului) , Comitatul Sibiului (satele Vinerea, Cioara ,Tărtăria, Săsciori) și comitatul Aradului     (satele Hunțișor, Govâjdia, Dumbrăvița, Neagra, Radna, Petriș, Săvârșin – Soborșin, Vărădia, Bârzava, Conop, Căpruța, Otvoș, Culieș)  

În data de 6 și 7 noiembrie țăranii răsculați atacă Deva . În 6 noiembrie sunt atacate curțile nobiliare din Mintia și suburbiile Devei, iar în ziua de duminică 7 noiembrie 1784, fără a avea un comandant, țăranii români atacă Cetatea Devei unde era refugiată nobilimea maghiară . Au fost întâmpinați de armata imperială : „72 de țărani fură tăiați, mare parte aruncați în Mureș, alți 44 căzură prizonieri în mâna armatei . În cetatea Deva au mai fost aduși 41 de români făcuți prizonieri la Binținți și închiși în Cetatea Deva.” (1)

În 8 noiembrie a început execuția prizonierilor : „Douăzeci de prizonieri fură duși în dosul fortăreței lângă drumul ce merge spre Dobra, aici le făcură un șanț lung, nefericiții țărani trebuiră unul câte unul să îngenuncheze la marginea groapei, capul lovit de sabie le cădea de sine în groapă, iar trupul îl împingeau carneficele ca să facă loc altuia și în modul acesta fură decapitați toți douăzeci de inși” (1).După alți autori (dr.Octavian Floca)(4) numărul acestora ar fi fost de 50. Numele lor a rămas necunoscut „Alți patrusprezece prizonieri fură de asemenea duși în dosul fortăreței și aici executați lângă mormântul victimelor din ziua precedentă (Nicula Sârbu, Petru Petrescu, Lapedatu Veran, Tănase Reu, Onu Solnoc, Avram Ferghiuș, Ion Ferghiuș, Ioja Hegheduș din Mintia; Nicula Petru, Constantin Josan din Herepeia; Ion Părău din Fărnădia; Ion Dan, Filimon Grozavu din Vulcești și Antoniu Schreiber din Vețel) . După aceștia urmară prizonierii din Binținți. Douăzeci și doi de țărani prinși cu ocaziunea devastării curții baronului Antoniu Orban din Binținți fură duși, fără să mai fie cercetați, în partea de sus a orașului și aici executați de la cel dintâi până la cel din urmă, fără nici o compătimire (Ion Ciurdariu, Adam Dănescu, Ion Vințan, Petru Oltean, Pavel Băcănițan, David Mariș, Pavel Giula, Ion Romoșan din Binținți; Ion Buciuman din Geoagiu; Ștefan Dobra, Ianăș Ignat, Iosif Trifu din Homorod; Aron Stoica, Sofrone Cândea, Avram Cândea din Rângheți; Șandru Murar din Șibot; Popa Mihail din Gelmar; Ianăș Temeșan, Ianăș Spinianț, Ruselin Maier din Șeulești; Adam Munteanu din Uroi și Adam Iacob din Cigmău). (1)   

Atacul asupra cetății de la Deva i-a lămurit pe răsculați că  Împăratul și armata imperială nu este de partea lor/  Înștiințat de dezastrul de la Deva, Horea a transmis  în 11 noiembrie 1784 prin curierul din Șoimuș, nobililor refugiați în  Cetatea Devei, un ultimatum, document de  o importanță crucială, dovedind o maturitate revoluționară impresionantă pentru acele vremuri, prin ideile                                                                  exprimate cu 5 ani înainte de revoluția franceză, din care spicuim : „Nobilime să nu mai fie și fiecare nobil dacă va putea să capete vreo funcțiune                                                                   împărătească să trăiască din aceea;  / Nobilii să plătească impozite întocmai ca poporul contribuabil plebeu;/ Pământurile nobiliare să se împărțească între poporul plebeu, în conformitate cu ordinul ce-l va da Maiestatea Sa Împăratul(1)

Nobilii și armata Imperială dorind să câștige timp, au inițiat o serie de dialoguri și încercări de temperare a răsculaților, culminând cu armistițiul de 8 zile de la Tibru din 12 noiembrie 1784, încheiat de Cloșca, Horea tânărul și Urs Uibar cu vicecolonelul Scultz, a căror condiții imperialii nu l-au respectat . Timpul însă curgea în favoarea nobililor și imperialilor care în acest răstimp au început să se organizeze, să împânzească  cu armată trecătorile și să înconjoare munții Apuseni din toate părțile, luând de partea lor pentru liniștirea românilor, preoți și episcopi ortodocși în toate districtele. În aceste condiții s-au mai dat lupte sporadice pe valea Arieșului și a Crișului Alb, ultima dintre acestea consemnându-se în data de la 7 decembrie 1784  la granița dintre satele Mihăileni și Blăjeni pe valea Crișului Alb . Gruparea armatei imperiale condusă de vicecolonelul Kray , însoțită de  episcopul Nichitici și câțiva preoți, a fos întâmpinată în acest punct strategic  poartă de intrare în inima Apusenilor, de o trupă de vreo 600 de țărani conduși de Micula Bibarț din Blăjeni. Pe când episcopul și preoții negociau cu țăranii ca aceștia să se retragă , colonelul ordonă încercuirea pe ascuns a țăranilor și foc asupra acestora. Au pierit în luptă 85 de țărani, majoritatea din Blăjeni (45), inclusiv comandatul Micula Bibarț, iar 15 au fost făcuți prizonieri. Drumul spre Abrud era acum deschis armatei imperiale care l-a și ocupat a doua zi. Mai rămăsese neocupată de imperiali zona Câmpeniului unde se afla armata lui Horea formată din vreo 25.000 de țărani. „În 14 decembrie, îndată ce sosiră trupele la Câmpeni, Horea dete poruncă tuturor partizanilor săi, că sub pedeapsa de moarte să se întoarcă fiecare pe acasă, fiindcă au venit trupele Maiestății Sale Împăratului, dar pe dânsul să-l petreacă încă până la Albac și peste munți, ca să-și poată continua drumul către Crișul-Negru și de acolo către Viena..” (1) Ce a urmat se știe : prinderea prin trădare a lui Horea și Cloșca (27 decembrie 1784)  întemnițarea lor la Abrud (31 dec 1784) și Alba-Iulia (02 ian.1785), și apoi prinderea lui Crișan la Mogoș (30 ian 1785) și întemnițarea sa la Alba Iulia după 2 zile. Între 26 ianuarie și 24 februarie 1785 a durat interogatoriul conducătorilor revoluției . În acest timp au fost și purtați în lanțuri, sub escortă, prin satele de pe ambele maluri ale Mureșului  între Alba-Iulia și Deva spre înfricoșarea țăranilor.

A urmat oribila osândă fatală de zdrobirea cu roata : Crișan mort (16 febr.1785) iar Cloșca și Horea, în viață, la  28 februarie 1785 în fața a peste 6000 de oameni dintre care 2515 țărani aduși cu forța din 419 comune. Și înainte și după această dată sute de țărani români au fost uciși cu sălbăticie, trași pe roată, trași în țeapă, decapitați, bătuți, întemnițați, iar familii întregi deportate în Banatul Sârbesc.

Spre slava și cinstirea acestor nemuritori eroi și martiri ai neamului nostru daco-românesc multimilenar s-au scris mii de pagini, s-au dat nume unor localități și străzi, s-au ridicat troițe și monumente dar nici odată nu va fi prea mult, pentru că viețile lor sacrificate pentru zilele urmașilor să fie mai libere , mai fericite nu pot fi prețuite. Nu sunt încă plătite munca iobagilor români transilvăneni prestate în folosul stăpânilor lor tirani, care ar însemna cel puțin trecerea în folosul comunităților locale a jumătate din pădurile, terenurile, edificiile și castelele de care beneficiază acum urmașii nobililor din acea vreme.

Asociația ”Țara Iancului Iubirea Mea” cu sediul în Deva și Clubul său de elevi-voluntari „Crăișorii” a organizat începând de la înființare (2008), cu participarea unor unități școlare și comunități, spre cunoasterea și cinstirea luptătorilor, martirilor și eroilor din  prima revoluție română transilvană o serie de festivaluri și concursuri cultural-patriotice și de colinde, simpozioane, excursii tematice, revistă proprie și colaborări jurnalistice,  montare și sfințire de plăci comemorative în localități din județul Hunedoara (Țebea, Brad, Crișcior, Ribița, Baia de Criș, Buceș,Tomești, Blăjeni, Deva) ; județul Alba (Albac, Horea, Vadu-Moților, Sântimbru, Cricău, Arieșeni, Abrud, Câmpeni, Alba Iulia, Zlatna ) și județul Arad  ( Hălmagiu, Gurahonț ) –Vezi foto.

Să purtăm un gând pios luptătorilor, martirilor și eroilor. Să încercăm fiecare a da un răspuns pozitiv la întrebarea formulată de publicistul Gheorghe Secășeanu în octombrie 1884, cu ocazia celebrării centenarului revoluției conduse de Horia, Cloșca și Crișan „Noi, care rămânem uimiți înaintea figurilor suverane ale celor 3 mari țărani români de la 1784, ști-ne-vom oare face vrednici  de faptele, de moartea lor ? ”

 

MĂRGINEAN Ioan Paul ( președinte) și MĂRGINEAN Mihaela Aurora (secretar)

Membri fondatori ai Asociației „Țara Iancului Iubirea mea” și Clubului „Crăișorii

 

 

 

 

Bibliografie

 

1. Nicolae Densușianu :„Revoluțiunea lui Horea”- ed.Viitorul Românesc-2001

2. Nicolae Edroiu : „Jaques-Pierre Brissot și românii transilvăneni! Ed.„România Press”-2006

3.  Ioan Lupaș : Împăratul Iosif al II-lea și răscoala țăranilor din Transilvania, București 1935,.-  https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_Ardelean%C4%83

4.  Dr.Octavian Floca : Regiunea Hunedoara-ghid turistic, ed.1957, pag.78

5. Georgeta Smeu : Dicționar de istoria românilor, ed „TREI” -1997

6. Revista „Țara Iancului” nr.10/2016- ISSN2067-2659, pag.19.pct III.1.6