|
Revoluţia română transilvană de la 1784
Se împlinesc 237 de ani de la Revoluția
română transilvană condusă de Horia, Cloșca și Crișan și cei 117 căpitani
locali numiți de aceștia. A durat
puțin, doar câteva luni, dar a zguduit Transilvania și a alertat
întreaga Europă:
A început la 31 octombrie 1784,
în fața celor câteva
sute de moți convocați de Crișan în
biserica de la Mesteacăn (Brad), și a luat sfârșit odată cu prinderea
conducătorilor acesteia în 27 decembrie 1784 ( Horea și Cloșca) și 30
ianuarie 1785 (Crișan)..
Cauzele Revoluției? Viața insuportabilă
impusă de secole românilor de către nemeșii unguri, anulându-le orice
drepturi politice, sociale și umane, în condițiile în care beneficiile
stăpânitorilor Transilvaniei pe parcursul a două secole echivalau cu 800
tone de aur(4), iar munca neplătită a iobagilor
în răstimp
de 5 secole ar fi echivalat azi cu 2000 miliarde euro(5)..
Redăm două păreri edificatoare privind viața românilor de la 1784.
Împăratul
Iosif al II-lea , cunoscător direct al vieții iobagilor români din
vizitele sale lungi în Transilvania efectuate în 1773 și 1783,
când i-au fost înmânate de către
țăranii
peste 19.000 de jalbe : „Aceşti bieţi supuşi români, care sunt fără
îndoială
cei mai vechi
şi
mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei, sunt atât de chinuiţi
şi
încărcați
de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor,
într-adevăr
dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns…”
(3) Jurnalistul, scriitorul și politicianul francez Jacques
Pierre Brissot (1754-1793)
în cea de a doua
celebră scrisoare adresată
în anul 1785 împăratului
Iosif al II-lea arăta :„Călătoria prin care ai dorit să cunoști
statele te-a purtat acum câțiva ani în acest ținut, te-a făcut să
înțelegi, să cunoști mizeria care domnește acolo. Eu îmi amintesc
esențialul unei jalbe care ți-a fost prezentată de un român. Ea suna
astfel :**Prințe, noi lucrăm patru zile din săptămână pentru stăpânii
noștri, a cincea pentru preoții domnului, a șasea pentru noi și a șaptea
o folosim pentru sărbătorirea duminicii**.. Nu, negrii nu duc în
insulele noastre o existență atât de infernală ; trebuia ca un astfel
de popor să moară în deznădejde sau să-și răpună tiranii ”” (2)
Românii au dorit să-și revendice drepturile
pe cale pașnică, nu prin violență. O dovedesc încercările lor de-a
lungul anilor făcute cu o răbdare și o perseverență
uimitoare, de a-și rezolva doleanțele prin petiții și încercări pașnice
. Astfel în 1778 o delegație numeroasă de români moți din comunele Râul
Mare, Vidra, Câmpeni și Bistra s-au prezentat cu plângeri la guvernul
transilvan de la Sibiu. „Răspunsul” l-au primit la întoarcerea acasă
prin execuții fizice publice :25 de bastoane (Toader Jungă, Cristea
Todea și Petru Nicola), respectiv 12 bastoane (Vasile Pașca, Vasile
Bide, Toader Nicola și Gavrilă Todea de 80 de ani, care a și murit în
urma loviturilor).
Deoarece guvernul de la Sibiu nu le-a
acordat atenție, moții și-au trimis delegați la conducerea imperială de
la Viena în anii 1779- la
Împărăteasa
Maria Tereza (Horea, Cloșca, Dumitru Todea
Buta) și apoi din anul următor la fiul acesteia, împăratul Iosif al
II-lea : în 1780 (Horea, Cloșca, Cristea Nicola și Gavrilă Onu),
în
1782 (Horea, Cloșca, Simion Todea, Popa
Dumitru) și în decembrie 1783 până la 13 aprilie 1784 - Horea. După
întoarcerea lui Horea de la Viena, delegațiile moților au mai făcut
câteva încercări la guvernul de la Sibiu la sfârșitul lunii iunie,
pentru drepturile lor, dar s-au întors amăgiți cu promisiuni deșarte,
fără rezultat.
Văzând că drepturile și viața lor este
călcată în picioare, moții au decis să-și facă singuri dreptate.
Semnalul declanșării Revoluției a fost dat de către Crișan la 31
octombrie 1784 în biserica ortodoxă de la Mesteacăn (Brad), care în
fruntea celor câteva sute de moți pe care îi convocase dinainte, au
pornit spre Alba Iulia spre a se înrola militari și a scăpa de iobăgie.
Au înnoptat în satul Curechiu, component astăzi al comunei Bucureșci
situat la 12 km de municipiul Brad (HD) și la 50 de Km de municipiul
Deva (HD), unde au fost atacați de gărzile înarmate a nobililor maghiari
cu scopul de a-i opri din mersul lor spre Alba Iulia și de a-l prinde pe
Crișan, conducătorul lor. A fost scânteia provocatoare a dezlănțuirii
războiului revoluționar țărănesc și răzbunător al românilor moți contra
tiranilor lor stăpâni unguri. Au fost atacate și arse reședințele
nobiliare și mulți nobili uciși
în
Zarand (localitățile Curechiu, Crișcior, Brad, Ribița, Baia de Criș,
Săliște, Trestia, Mihăileni, Râșca, Zdrapti, Oci, Lunca);
în
districtul Hunedoarei și Țara Hațegului: ( localitățile Brănișca,
Sulighete, Bretea, Ilia, Sârbi, Gurasada, Tătărăști, Lăsău, Leșnic,
Roșcani, Zam, Dobra,
Șoimuș, Hărău, Bârsău,
Chimindia, Banpotoc, Cărpiniș, Uroi, Rapolt, Bobâlna, Geoagiu de Jos,
Homorod, Binținți-azi Aurel Vlaicu,
Pișchinți, , Cinciș Valea Streiului, Simeria, Bârcea Mare, Peștișul de
Sus, Peștișul de Jos, Băcia, Batiz, Buituri, Sântămăria de Piatră,
Sângeorgiu, Ruși, Bățălari, Bretea Strei, Silvașu de Sus, Silvașu de
Jos, Nălați, Păclișa, Brezova, Grădiște, Clopotiva, Râu de Mori,
Ciopeia, Râușor, Galați, Pui, Ponor, Râu Barbat, Zeicani). În total
numai în districtul Hunedoarei au fost arse și devastate 232 curți
nobiliare în 61 de comune. Revoluția a cuprins și comitatul Albei
(localitățile Abrud, Câmpeni, Roșia, Vidra, Albac, Bucium, Cricău, Galda
de Jos, Mușca, Lupșa, Ofenbaia =Baia de Arieș, Ampoița, Ighiu, Ighiel,
Țelna, Bucerdea Vânoasă, Vulpăr, Vințul de Jos) , comitatul Clujului
(satele Sălciua, Sânt-Georgiul Trascăului) , Comitatul Sibiului (satele
Vinerea, Cioara ,Tărtăria, Săsciori) și comitatul Aradului (satele
Hunțișor, Govâjdia, Dumbrăvița, Neagra, Radna, Petriș, Săvârșin –
Soborșin, Vărădia, Bârzava, Conop, Căpruța, Otvoș, Culieș)
În data de 6 și 7 noiembrie țăranii răsculați
atacă Deva . În 6 noiembrie sunt atacate curțile nobiliare din Mintia și
suburbiile Devei, iar în ziua de duminică 7 noiembrie 1784,
fără a avea un comandant,
țăranii români atacă Cetatea Devei unde era refugiată nobilimea maghiară
. Au fost
întâmpinați de armata
imperială :
„72 de țărani fură tăiați, mare parte
aruncați în Mureș, alți 44 căzură prizonieri în mâna armatei . În
cetatea Deva au mai fost aduși 41 de români făcuți prizonieri la
Binținți și închiși în Cetatea Deva.”
(1)
În 8 noiembrie a început execuția
prizonierilor : „Douăzeci de prizonieri fură duși în dosul fortăreței
lângă drumul ce merge spre Dobra, aici le făcură un șanț lung,
nefericiții țărani
trebuiră unul câte unul să îngenuncheze la marginea groapei, capul lovit
de sabie le cădea de sine în groapă, iar
trupul îl împingeau carneficele ca să facă
loc altuia și în modul acesta fură decapitați toți douăzeci de inși”
(1).După alți autori (dr.Octavian Floca)(4)
numărul acestora ar fi fost de 50. Numele lor a rămas necunoscut „Alți
patrusprezece prizonieri fură de asemenea duși în dosul fortăreței și
aici executați lângă mormântul victimelor din ziua precedentă (Nicula
Sârbu, Petru Petrescu, Lapedatu Veran, Tănase Reu, Onu Solnoc, Avram
Ferghiuș,
Ion Ferghiuș, Ioja Hegheduș din Mintia; Nicula Petru, Constantin Josan
din Herepeia; Ion Părău din Fărnădia; Ion Dan, Filimon Grozavu din
Vulcești și Antoniu Schreiber din Vețel)
. După aceștia urmară prizonierii din
Binținți. Douăzeci și doi de țărani prinși cu ocaziunea devastării
curții baronului Antoniu Orban din Binținți fură duși, fără să mai fie
cercetați, în partea de sus a orașului și aici executați de la cel
dintâi până la cel din urmă, fără nici o compătimire (Ion Ciurdariu,
Adam Dănescu, Ion Vințan, Petru Oltean, Pavel Băcănițan, David Mariș,
Pavel Giula, Ion Romoșan din Binținți; Ion Buciuman din Geoagiu; Ștefan
Dobra, Ianăș Ignat, Iosif Trifu din Homorod; Aron Stoica, Sofrone
Cândea, Avram Cândea din Rângheți; Șandru Murar din Șibot; Popa Mihail
din Gelmar; Ianăș Temeșan, Ianăș Spinianț, Ruselin Maier din Șeulești;
Adam Munteanu din Uroi și Adam Iacob din Cigmău).
(1)
Atacul asupra cetății de la Deva i-a lămurit
pe răsculați că Împăratul și armata imperială nu este de partea lor/
Înștiințat de dezastrul de la Deva, Horea a transmis în 11 noiembrie
1784 prin curierul din Șoimuș, nobililor refugiați în Cetatea Devei, un
ultimatum, document de o importanță crucială, dovedind o maturitate
revoluționară impresionantă pentru acele vremuri, prin
ideile
exprimate cu 5 ani înainte de revoluția franceză, din care spicuim :
„Nobilime să nu mai fie și fiecare nobil dacă va putea să capete vreo
funcțiune
împărătească să trăiască din aceea;
/ Nobilii să plătească impozite întocmai ca poporul contribuabil
plebeu;/ Pământurile nobiliare să se împărțească între poporul plebeu,
în conformitate cu ordinul ce-l va da Maiestatea Sa Împăratul
” (1)
Nobilii și armata
Imperială dorind să câștige timp, au inițiat o serie de dialoguri și
încercări de temperare a răsculaților, culminând cu armistițiul de 8
zile de la Tibru din 12 noiembrie 1784, încheiat de Cloșca, Horea
tânărul
și Urs Uibar cu vicecolonelul Scultz,
a căror condiții imperialii nu l-au respectat . Timpul însă curgea în
favoarea nobililor și imperialilor care în acest răstimp au început să
se organizeze, să
împânzească cu armată trecătorile și să înconjoare munții Apuseni din
toate părțile,
luând de partea lor pentru liniștirea românilor, preoți
și episcopi
ortodocși
în toate districtele.
În aceste condiții s-au mai dat lupte sporadice pe valea Arieșului și a
Crișului Alb, ultima dintre acestea consemnându-se în data de la 7
decembrie 1784 la granița dintre satele Mihăileni și Blăjeni pe valea
Crișului Alb . Gruparea armatei imperiale condusă de vicecolonelul Kray
, însoțită de episcopul Nichitici și câțiva preoți, a fos întâmpinată
în acest punct strategic poartă de intrare în inima Apusenilor, de o
trupă de vreo 600 de țărani conduși de Micula Bibarț din Blăjeni. Pe
când episcopul și preoții negociau cu țăranii ca aceștia să se retragă ,
colonelul ordonă încercuirea pe ascuns a țăranilor
și foc asupra acestora.
Au pierit în luptă 85 de țărani,
majoritatea din Blăjeni
(45), inclusiv
comandatul Micula Bibarț, iar 15 au fost făcuți prizonieri. Drumul spre
Abrud era acum deschis armatei imperiale care l-a și ocupat a doua zi.
Mai rămăsese neocupată de imperiali zona Câmpeniului unde se afla armata
lui Horea formată din vreo 25.000 de țărani. „În
14 decembrie, îndată ce sosiră trupele la Câmpeni, Horea dete poruncă
tuturor partizanilor săi, că sub pedeapsa de moarte să se întoarcă
fiecare pe acasă, fiindcă au venit trupele Maiestății Sale Împăratului,
dar pe dânsul să-l petreacă încă până la Albac și peste munți, ca să-și
poată continua drumul către Crișul-Negru și de acolo către Viena..”
(1)
Ce a urmat
se știe : prinderea prin trădare a lui Horea și Cloșca (27 decembrie
1784) întemnițarea lor la Abrud (31 dec 1784) și Alba-Iulia (02
ian.1785),
și apoi
prinderea lui Crișan la Mogoș (30 ian 1785)
și întemnițarea sa la Alba Iulia după 2 zile. Între 26 ianuarie și 24
februarie 1785 a durat interogatoriul conducătorilor revoluției
. În acest timp au fost
și purtați în lanțuri, sub escortă, prin satele de pe ambele maluri ale
Mureșului
între Alba-Iulia și Deva
spre înfricoșarea țăranilor.
A urmat oribila osândă
fatală de zdrobirea cu roata : Crișan mort (16 febr.1785) iar Cloșca și
Horea, în viață, la 28 februarie 1785
în
fața a peste 6000 de oameni dintre care 2515 țărani aduși cu forța din
419 comune. Și
înainte și după această dată sute de
țărani români au fost uciși cu sălbăticie, trași pe roată, trași în
țeapă, decapitați, bătuți, întemnițați, iar familii întregi deportate în
Banatul Sârbesc.
Spre slava și cinstirea acestor nemuritori
eroi și martiri ai neamului nostru daco-românesc multimilenar s-au scris
mii de pagini, s-au dat nume unor localități și străzi, s-au ridicat
troițe și monumente dar nici odată nu va fi prea mult, pentru că viețile
lor sacrificate pentru zilele urmașilor să fie mai libere , mai fericite
nu pot fi prețuite. Nu sunt încă plătite munca iobagilor români
transilvăneni prestate în folosul stăpânilor lor tirani, care ar însemna
cel puțin trecerea în folosul comunităților locale a jumătate din
pădurile, terenurile, edificiile și
castelele de care beneficiază acum urmașii nobililor din acea vreme.
Asociația ”Țara Iancului Iubirea Mea” cu
sediul în Deva și Clubul său de elevi-voluntari „Crăișorii” a organizat
începând de la înființare (2008), cu participarea unor unități școlare
și comunități, spre cunoasterea și cinstirea luptătorilor, martirilor și
eroilor din prima revoluție română transilvană o serie de festivaluri
și concursuri cultural-patriotice și de colinde, simpozioane, excursii
tematice, revistă proprie și colaborări jurnalistice, montare și
sfințire de plăci comemorative în localități din județul Hunedoara
(Țebea, Brad, Crișcior, Ribița, Baia
de Criș, Buceș,Tomești, Blăjeni, Deva) ; județul Alba (Albac, Horea,
Vadu-Moților,
Sântimbru, Cricău, Arieșeni, Abrud,
Câmpeni, Alba Iulia, Zlatna )
și
județul Arad ( Hălmagiu, Gurahonț ) –Vezi foto.
Să purtăm un gând pios luptătorilor,
martirilor și eroilor. Să
încercăm fiecare a da un răspuns
pozitiv la întrebarea formulată de publicistul Gheorghe Secășeanu în
octombrie 1884, cu ocazia celebrării centenarului revoluției conduse de
Horia, Cloșca și Crișan „Noi, care rămânem uimiți înaintea figurilor
suverane ale celor 3 mari țărani români de la 1784,
ști-ne-vom oare face
vrednici de faptele, de moartea
lor ? ”
MĂRGINEAN Ioan Paul (
președinte) și MĂRGINEAN Mihaela Aurora (secretar)
Membri fondatori ai Asociației „Țara
Iancului Iubirea mea” și Clubului „Crăișorii
Bibliografie
1. Nicolae Densușianu :„Revoluțiunea lui
Horea”- ed.Viitorul Românesc-2001
2. Nicolae Edroiu : „Jaques-Pierre Brissot și
românii transilvăneni! Ed.„România Press”-2006
3. Ioan
Lupaș : Împăratul
Iosif al II-lea
și
răscoala
țăranilor din Transilvania,
București 1935,.-
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_Ardelean%C4%83
4. Dr.Octavian Floca : Regiunea
Hunedoara-ghid turistic, ed.1957, pag.78
5. Georgeta Smeu : Dicționar de istoria
românilor, ed „TREI” -1997
6. Revista „Țara
Iancului” nr.10/2016- ISSN2067-2659, pag.19.pct III.1.6
|
|
