Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei româneşti. CRONOLOGIE
Marea Unire din 1 Decembrie 1918 a fost şi rămâne pagina
cea mai sublimă a istoriei româneşti • Cum s-a înfăptuit Marea Unire •
Cronologie (pe scurt), despre cum s-a făcut Marea Unire de la Alba Iulia
din 1918 • Marea Unire referat • Cine a făcut Marea Unire • 1 Decembrie,
Ziua Națională a României.
Primul pas spre Marea Unire a reprezentat-o Mica Unire de la 24 ianuarie
1859, Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza
România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin
trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter
reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.
4/17 ianuarie 1918
– Apare, la Paris, primul număr din publicația săptămânală „La Roumanie”
care avea drept scop sprijinirea, în emigrație, în plan publicistic şi
diplomatic a revendicărilor româneşti.
23 ianuarie/5 februarie 1918
– Ultimatum adresat României de Puterile Centrale, prin care era somată,
ca, în termen de patru zile, să-şi facă cunoscute intențiile în vederea
încheierii păcii.
24 ianuarie/6 februarie 1918
– Chişinău. Sfatul Țării, întrunit în şedință solemnă, votează, în
unanimitate, independența Republicii Democratice Moldoveneşti. Consiliul
Director se dizolvă, puterea executivă fiind încredințată unui Consiliu
de Miniştri, sub preşedinția lui Daniel Ciugureanu. „(…) Ne proclamăm,
în unire cu voința poporului, Republică Democratică Moldovenească
slobodă, de sine stătătoare şi neatârnată, având ea singură dreptul de
a-şi hotărî soarta în viitor” – se spune în proclamația Sfatului Țării.
26 ianuarie/8 februarie 1918
– Guvernul I.I.C. Brătianu – Take Ionescu demisionează, deoarece
consideră inacceptabilă încheierea unei păci separate. Aliații sfătuiesc
România să tărăgăneze tratativele.
28 ianuarie/10 februarie 1918
– România acceptă începerea tratativelor de pace cu Puterile Centrale.
29 ianuarie/11 februarie 1918
– Se formează un nou guvern, în frunte cu generalul Alexandru Averescu,
având ca principal obiectiv tergiversarea, pe cât posibil, a încheierii
păcii cu Puterile Centrale şi crearea unor premise favorabile obținerii
unei păci onorabile.
11/24 februarie 1918
– Plenipotențiarii Puterilor Centrale impun primului ministru, generalul
Alexandru Averescu, trei condiții principale ale încheierii păcii:
cedarea întregului teritoriu al Dobrogei, până la Dunăre, importante
rectificări de frontieră în zona Porților de Fier, în Valea Jiului şi
între Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi grele concesiuni
economice.
18 februarie/3 martie 1918
– Inaugurarea, la Chişinău, a Universității Populare Moldoveneşti, sub
preşedinția lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de
conferințe, de întâlniri cu oameni de cultură, de ținerea de prelegeri,
consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia.
20 februarie/5 martie 1918
– Se semnează, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România şi
Puterile Centrale, pe baza căruia încep la Bucureşti, la 9/22 martie,
tratativele în vederea încheierii păcii, pe următoarele baze: cedarea
Dobrogei până la Dunăre, Puterile Centrale urmând să amenajeze un drum
comercial între România şi Constanța; rectificări de frontieră în
favoarea Austro-Ungariei; impunerea unor grele condiții economice etc.
27 februarie/12 martie 1918
– Plecarea misiunii franceze din România.
3/ 16 martie 1918
– Bălți. Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adoptă, în
unanimitate, o moțiune în care se spune „Proclamăm astăzi în mod solemn
(…) în fața lui Dumnezeu şi a întregii lumi, că cerem unirea Basarabiei
cu Regatul României sub al cărei regim constituțional şi sub ocrotire
legilor ei (…) vedem siguranța existenței noastre naționale şi a
propăşirii economice”.
5/18 martie 1918
– Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu. Regele
Ferdinand îl însărcinează pe Alexandru Marghiloman cu formarea unui nou
guvern, cu speranța că şeful conservatorilor, grație încrederii ce
inspira Puterilor Centrale, va putea încheia o pace în condiții mai
uşoare.
9/22 martie 1918
– Încep tratativele de pace de la Cotroceni între România şi Puterile
Centrale.
27 martie/9 aprilie 1918
– La Chişinău, Sfatul Țării întrunit în şedință solemnă votează unirea
Basarabiei cu Țara – Mamă, România (86 voturi pentru, 3 împotrivă, 36
abțineri şi 13 absenți). După anunțarea rezultatului votului de către
Ion Inculeț, preşedintele Sfatului Țării, primul – ministru Alexandru
Marghiloman, aflat la Chişinău, împreună cu alți reprezentanți ai
guvernului român, este invitat la tribuna de la care declară: În numele
poporului român şi al Regelui Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei
cu România de aici înainte şi în veci! Trăiască România Mare!
9/22 aprilie 1918
– Decret regal de ratificare a Hotărârii de unire a Basarabiei cu
România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de
Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri.
17/30 aprilie 1918
– Înființarea, la Paris, a „Comitetului național al românilor din
Transilvania şi Bucovina”, sub preşedinția lui Traian Vuia, iar mai apoi
a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței
Transilvaniei şi unirea acesteia cu România.
24 aprilie/7 mai 1918
– Semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti şi a anexelor sale dintre
România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia,
pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să
fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați,
în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600
kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata,
menținându-se numai patru divizii cu efective complete şi 8 divizii cu
efective de pace (20.000 de infanterişti, 3.200 de cavalerişti şi 9.000
de artilerişti) şi să încheie convenții economice (agricolă, a
petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia
monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele
Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să
sancționeze Tratatul.
22 iunie/5 iulie 1918
– Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga
națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei
româneşti; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.
6/19 iulie 1918
– Se constituie în Italia, la Cittaducale, „Comitetul de acțiune al
românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina”, sub conducerea
profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizonierii
români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă
alături de armata italiană.
12 /25 august 1918
– Se constituie, la Chişinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în
program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea
situației muncitorilor. Preşedinți: Pantelimon Halippa (1918 – 1921),
Ion Inculeț (1921 – 1923).
24 august/6 septembrie 1918
– Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20
septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al
Unității Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take
Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu şi Ioan
Th. Florescu (vicepreşedinți). Consiliul este recunoscut la 29
septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie
de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar
la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului
român.
2/15 septembrie 1918
– Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor,
sârbilor, croaților şi rutenilor votează o moțiune prin care se cere
dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea tuturor popoarelor asuprite.
29 septembrie/12 octombrie 1918
– Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania,
întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de
Vasile Goldiş, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a
se aşeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare
națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoaşterea
conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se
constituie un „Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în
frunte pe Vasile Goldiş.
5/18 octombrie 1918
– Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în şedința de la
Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru
Vaida – Voevod.
11/24 octombrie 1918
– Cernăuți. Apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, editată de
un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil
Puşcariu.
14/27 octombrie 1918
– Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foştii deputați
din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a
Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au
întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți şi au hotărât
constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național
condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici şi Sextil
Puşcariu – vicepreşedinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea şi Laurent
Tomoioagă – secretari.
17/30 octombrie 1918
– Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din
21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor
format din şase reprezentanți ai P.N.R şi şase social-democrați.
18/31 octombrie 1918
– Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoştință
opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca
unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi
principiile sale de acțiune.
25 octombrie/7 noiembrie 1918
– Consiliul Național Român Central hotărăşte înființarea de gărzi
naționale şi de gărzi civile săteşti pe întreg teritoriul locuit de
români în Transilvania şi Ungaria, pentru „păstrarea liniştii şi averii
fiecăruia”.
31 octombrie/13 noiembrie 1918
– Consiliul Național din Basarabia adoptă o „lege fundamentală asupra
puterilor Țării Bucovinei”, prin care îşi asumă întreaga putere de stat.
5/18 noiembrie 1918
– Manifest către popoarele lumii, prin care Consiliul Național Român
Central afirmă în fața opiniei publice mondiale dorința românilor
transilvăneni de a se uni cu România.
7/20 noiembrie 1918
– Manifest al Marelui Sfat Național din Transilvania privind convocarea
la 18 noiembrie/1 decembrie a Marii Adunări Naționale la Alba Iulia.
9/22 noiembrie 1918
– Consiliul Național Român Central din Transilvania cere, ultimativ,
guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului
Transilvaniei.
15/28 noiembrie 1918
– Congresul Bucovinei hotărăşte în unanimitate „Unirea necondiționată şi
pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin
şi Nistru, cu Regatul României”.
1 decembrie 1918
– Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu
participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleşi. Gheorghe Pop de
Băseşti, preşedintele Partidului Național Român, declară Adunarea
Națională de la Alba Iulia „constituită şi deschisă”. Vasile Goldiş
rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care
începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din
Transilvania, Banat şi Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor
îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează
unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu
România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite.
Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la
alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus
din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu –
Consiliul Dirigent. După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste
100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia,
adunați pe Câmpul lui Horea, aprobă cu aclamații entuziaste hotărârea de
unire necondiționată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România.
Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului
național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara
Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în
martie 1918 şi a Bucovinei în noiembrie 1918. Suprafața României Mari:
295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.
2 decembrie 1918
– Întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia
care hotărăşte constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii
şi având preşedinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei.
Marele Sfat Național şi Consiliul Dirigent îşi stabilesc sediul la Sibiu.
11/24 decembrie 1918
– Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu
vechea Românie.
18/31 decembrie 1918
– Decret-lege privind unirea Bucovinei cu România.
26 decembrie 1918/8 ianuarie 1919
– Are loc la Mediaş, Adunarea națională a saşilor, care se declară de
acord cu actul politic înfăptuit la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 la
Alba Iulia.
28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919
– O delegație săsească transmite Consiliului Dirigent din Sibiu
adeziunea saşilor la actul unirii Transilvaniei cu România.
29 decembrie 1918/11 ianuarie 1919
– Decret-lege prin care se stabileşte că locuitorii României, majori,
fără deosebire de religie, se vor bucura de toate drepturile cetățeneşti
şi vor putea să le exercite dacă vor face dovadă că sunt născuți în țară
şi sunt sau n-au fost supuşi unui stat străin.
28 iunie 1919
– Se semnează, la Versailles, Tratatul de Pace dintre Puterile Aliate şi
Germania. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor
drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului
Constanța – Istanbul, ce intră în posesia României. Germania era
obligată să renunțe la Tratatul de la Bucureşti din 24 aprilie / 7 mai
1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei
Europene a Dunării şi înființarea pentru traseul Brăila – Delta Dunării
până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării. Tratatul a
fost ratificat de România la 14 septembrie 1920.
10 septembrie 1919
– Se semnează, la Saint – Germain – en – Laye, Tratatul de pace între
Puterile Aliate şi Austria, prin care Austria capătă configurația
teritorială de azi. Se recunoştea pe plan internațional unirea Bucovinei
cu România şi a creării statelor cehoslovac şi iugoslav.
10 decembrie 1919
– România semnează Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi
Tratatul minorităților, care pentru România prevede obligația de a
acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de
naționalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplina şi întreaga
ocrotire a vieții şi libertății lor”.
29 decembrie 1919
– Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii
Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi
Basarabiei cu România.
4 iunie 1920
– Se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi
Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internațional a Unirii
Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a
Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croației,
Sloveniei şi părții de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare
la 25 iulie 1921).
Sursa Agerpres.ro
|
|