Vasile Stroescu

Boierul român basarabean, primul preşedinte al Parlamentului României Mari

Moto:

„Eu îs cu totul la dispoziţiunea Ţării şi a Neamului Românesc, cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată mintea şi cu toată averea mea. Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.

Soarta poporului român din Basarabia, se află în mâinile noastre, să voim şi vom face totul.”

 Vasile Stroescu

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, raionul Edineţ, jud. Hotin, din Basarabia, perioadă, în care, în urma tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, din 16 mai 1812, provincia Basarabia, până la data de 27 martie 1917, a fost sub stăpânirea Rusiei.

Vasile Stroescu provenea dintr-o familie veche românească, importantă şi recunoscută de la finele secolului 17-lea.

Istorici şi alte personalităţi de specialitate care s-au ocupat de genealogia familiei Stroescu au menţionat în lucrările prezentate până în prezent, pe strămoşul său, jitnicerul Ioan Stroescu din Transilvania, care pe la sfârşitul secolului 17-lea, a ajuns cu turmele de oi pe meleagurile Basarabiei.

În anul 1682 (2 iulie) I. Stroescu a primit drept danie de la Duca-Vodă, târguşorul Dumitrascov care se afla dincolo de Nistru.

Părinţi lui Vasile Stroescu deţineau moşii la: Trinca, Brânzeni, Griteni, Nesvoia, Grumadzeni, în ţinutul Hotinului la Zahaicani, Stolniceni, Bechir şi Pociumbăuţi, iar unchiul său deţinea moşii la Ruseni, Mereseuca şi Damascani.

Tatăl său Vasile Stroescu (1795-1875) căsătorit cu Profira Manoil Guţu (1808-1856) au avut împreună 15 copii, din care au rămas în viaţă patru fete (Ana Cazimir 1829-1877, Maria Druganov, Elena Martos şi Ecaterina, soţia primarului din Chişinău, Clemente Şumanski) şi patru băieţi Mihai, Gheorghe, Constantin şi Vasile.

Întreaga familie a fost recunoscută în toate provinciile româneşti de buni români, cinstiţi şi de caracter, care au luptat pentru ridicarea ţărănimii româneşti prin învăţătură şi acte de danie, prin construirea de şcoli, biserici, spitale şi alte acte filantropice importante.

Fratele cel mai mare Mihăiţă (1836-1889) împreună cu soţia sa Eliza, vizitând Braşovul, au donat sume importante pentru sprijinirea şcolilor rurale româneşti (17.10.1882), acordând 50000 ruble în folosul copiilor meseriaşilor din localitate.

Despre binefacerile familiei Stroescu, Iosiv Vulcan, prezenta pe larg acţiunile respective în revista Familia (ex. Nr. 42/1884) devenind personaje de legendă.

Mihail Iliev, în lucrarea „Vasile Stroescu şi românii din Bihor” a prezentat cât se poate de fidel, actele de binefacere efectuate în acest judeţ.

La Stolniceni, din jud. Bălţi, Eliza S. (1850-1930) după decesul soţului Mihăiţă, a continuat opera de binefacere a familiei Stroescu, prin construirea unui spital „model”, înzestrat cu o moşie pentru buna funcţionare, condus de medicul francez Ghovet.

B.P. Haşdeu drept recunoştinţă, a propus ca o şcoală din jud. Tutova să poarte numele de „Eliza Stroescu Basarabeana”, iar o şcoală din jud. Dolj numele de „Mihail Stroescu Basarabeanul”.

Al doilea frate rămas în viaţă a fost Gheorghe Stroescu (1840-1922) care s-a alăturat familiei privind, actele de binefacere pentru români. În acel timp a cutreierat ţările din Europa, Africa şi a făcut şi înconjurul lumii, iar, în Pacific în urma naufragiului, a scăpat ca prin minune. Întors acasă s-a stabilit la moşia din Bălăceana, jud. Lăpuşna, fiind un bun filantrop în continuare. Un fapt deosebit, remarcat la timpul respectiv, a fost, participarea lui Gheorghe S. călare pe un cal alb-arab, la primirea lui Carol I în 1866 la Turnu Severin, care era însoţit de I.C. Brătianu.

Vasile V. Stroescu (1845-1926), fiul lui Profira – Manoil – Guţu (1808-1856) şi Vasile S. a fost unul dintre cele mai însemnate personalităţi româneşti din Basarabia, confirmat prin patriotismul său, ca vizionar politic şi mai ales, unul din cei mai însemnaţi filantropi români.

Şcoala primară a urmat-o la Kameneţ-Podolsk, aproape de localitatea rurală natală Trinca, din raionul Edineţ, iar liceul „Richelieu” l-a absolvit la Odesa.

Studiile universitare le-a urmat şi absolvit la renumitele instituţii de învăţământ superior de la Petrograd, unde iniţial a ajuns după un drum de trei săptămâni, cu trăsura până la Moscova, iar de acolo cu trenul. A fost student şi la Berlin.

Disciplinele care l-au preocupat îndeaproape au fost literele, dreptul şi ştiinţele agricole, determinat de moşiile sale, care au ajuns la cca. 25000 ha.

Vasile Stroescu a fost o personalitate de aleasă cultură literară, artistică, filantropică şi politică.

Cunoştea limbile: franceză, italiană, germană, engleză, precum şi cele slave.

A călătorit prin oraşele principale ale Europei vizitând şi documentându-se în instituţiile de cultură şi istorie.

Întors în Basarabia în anul 1867 a funcţionat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâşdeu, tatăl renumitului B.P. Haşdeu, care îl aprecia în mod deosebit „ca bun jurist, inteligent şi orator desăvârşit”.

Alexandru Hâşdeu şi-a adus o contribuţie mare la unirea Principatelor Române, în decursul timpului, mai ales prin discursurile sale din anul 1837 şi 1840 publicate la Braşov în anul 1838 iar la Bucureşti în 1839, care au stat la temelia Unificării Principatelor de la 24 ianuarie 1859, exemplu fiind preluat şi continuat de Vasile Stroescu.

Ca om al dreptăţii în această instituţie unde trebuia respectate şi aplicate „ucazurile ţariste” mai ales cu privire la reforma agrară, a avut misiunea grea în soluţionarea raporturilor dintre proprietari şi ţărani, fiind întotdeauna de partea ţăranilor.

După decesul părintelui său, în anul 1875 a trebuit să se retragă la moşia de la Brânzeni, jud. Bălţi şi să se preocupe de administrarea moşiilor familiei sale, care au ajuns la cca. 25000 ha, cirezi de vite, herghelii de cai de rasă, turme de oi, etc.

Vasile Stroescu era bun şi milostiv cu ţăranii cinstiţi şi muncitori şi aspru cu cei leneşi.

Îi plăcea să vorbească numai româneşte, sfătuind pe români „să nu fie luxoşi şi risipitori, ci să fie chivernisitori cu bani şi să-i întrebuinţeze pentru cumpărarea de pământ… pentru ca atunci când va veni mama noastră vom avea cu toţi pământ şi o să fim cu toţii unu” speranţă mult visată de Vasile Stroescu, de unire a neamului românesc.

Calităţile sale de modestie, cumpătare şi de dăruire, au fost confirmate în permanenţă în timpul vieţii sale.

Printre altele Vasile Stroescu nu frecventa localurile de lux, deşi era bogat, fără însă să fie avar, iar când se deplasa la Chişinău, de la gară spre centru mergea cu tramvaiul şi evita folosirea birjei. Întrebat de un prieten, de ce procedează aşa, V. Stroescu a răspuns „tramvaiul costă 3 copeici iar birja 3 ruble, iar aceste 3 ruble lângă altele vor fi de mare folos la vreun ţăran din Maramureş”.

Din dorinţa de a sprijini ţărănimea şi populaţia săracă din Basarabia, a dorit să le construiască şcoli şi biserici în care învăţătura şi slujbele religioase să se efectueze numai în limba moldovenească-română oferind Zemstvei (Consiliului judeţean) sursele financiare, care însă, nu au fost acceptate de ruşi.

După anul 1900 Vasile Stroescu a dat în arendă toate moşiile, la ţăranii moldoveni organizaţi în obşti ţărăneşti, înfiinţate şi organizate după concepţiile sale. În această perioadă a construit biserici la Zăicani, Pociumbăuţi (jud. Bălţi) şi la Trinca, pe care le-a înzestrat cu odoare religioase printre care şi evanghelii legate în argint aurit.

În anul 1902 printr-o scrisoare adresată de Vasile Stroescu, Ministrului de Instrucţie Publică din România, „roagă” să primească suma de 200 000 lei pentru construirea de şcoli în satele sărace din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Dorohoi. Din acest fond sau construit şapte şcoli primare cu dotările necesare, unei bune funcţionări.

În continuare în anul 1906, când s-a sărbătorit 40 ani de la venirea regelui Carol I în România, Vasile Stroescu a donat 200 000 ruble pentru construirea unei catedrale ortodoxe, în capitala tuturor românilor – Bucureşti, care însă nu s-a construit, fără să se cunoască motivele nerealizării. La nemulţumirea şi criticile lansate de Vasile Stroescu reacţiile au fost puternice, inclusiv acuze de Lezmajestate.

De asemenea în anul 1908 Vasile Stroescu a acordat suma de 100 000 ruble Ministerului Instrucţiei Publice din Bucureşti, pentru continuarea construcţiilor de şcoli.

După ce a iniţiat o mişcare naţională în Basarabia în anul 1910, la Bălţi, Vasile Stroescu s-a întâlnit cu fruntaşul unionist Ioan Pelivan, organizând acţiuni comune privind răspândirea culturii româneşti, precum şi a celor unioniste în Basarabia.

Crezul lui Vasile Stroescu s-a confirmat în decursul timpului şi a evenimentelor istorice.

„Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării şi a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea, eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”

La data de 24 mai 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga Culturală i-a adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulţumeşte pentru jertfa fără exemplu şi-l proclamă membru de onoare”.

Istoricul N. Iorga îl numea în „Neamul românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii româneşti”.

Cu sprijinul său financiar în anul 1912 la Cleveland (USA) unde se afla o comunitate importantă de emigranţi români, s-a înfiinţat un „Club de ajutor şi cultură”.

În acest oraş a luat fiinţă la data de 15 august 1904 prima parohie ortodoxă românească din America, iar în cimitirul acestui oraş se află osemintele poetului Aron Cotruş, aduse din California unde a decedat.

La Chişinău în anul 1913 a apărut revista „Cuvânt moldovenesc” editat de Nicolae Alexandri şi Pan Halippa, care au fost sprijiniţi de către Vasile Stroescu cu suma de 10000 ruble şi un vagon de hârtie.

Până la revoluţia rusă din 1917, Vasile Stroescu mulţi ani s-a luptat cu autorităţile ruse pentru a înfiinţa măcar o şcoală primară cu limba de predare română, pentru întreaga Basarabie, dar organele ruse nu au aprobat, menţinerea şi susţinerea limbii române, ruşii acţionând la deznaţionalizarea românilor, la fel cum procedau maghiarii în Transilvania.

În anul 1917 era în America la San Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluţiei Ruse. Vasile Stroescu a trimis o scrisoare la Partidul Naţional de la Chişinău (24 martie 1917) întorcându-se imediat pentru a participa şi contribui la realizarea marilor prefaceri a visului său, Unirea Românilor.

La 18 aprilie cca. 10000 de români moldoveni au manifestat la Odesa solicitând Autonomia Basarabiei. Manifestaţia s-a desfăşurat şi prin faţa Hotelului „Londra” unde ştiau că se află Vasile Stroescu şi care a salutat demonstraţia respectivă.

Fruntaşii mişcării de eliberare naţională: Pan Halippa, Paul Gore, Vladimir D. Herţa, etc. în aprilie 1917 a format Partidul Naţional Moldovenesc, iar preşedinte de onoare a fost ales Vasile Stroescu, care întors din America se afla la Odesa.

Onisifor Ghibu şi Pan Halippa s-a deplasat la Odesa pentru ai aduce la cunoştinţă despre alegerea sa, prin scrisoarea celor 21 membrii fondatori ai Partidului Naţional Moldovenesc.

Reacţia lui Vasile Stroescu a fost cât se poate de dură şi plină de învăţăminte chiar şi pentru politicienii noştri din zilele noastre: „Nu! Doamne fereşte! Eu detest orice fel de politică. N-am făcut niciodată în viaţa mea politică şi nu voi face nici de aici înainte.

Politica este cea mai mârşavă ocupaţie lumească.

Lăsaţi în pace politica şi ocupaţi-vă de cultura românului. Bietul de el, a fost lăsat în cel mai cumplit întuneric.

Întocmiţi pentru popor: conferinţe economice, sociale, morale, istorice, tipăriţi gazete, reviste, broşuri, cărţi. Înfiinţaţi case de citit, case culturale, instruiţi conferenţiari ambulanţi, care să cutreiere ţara învăţând poporul cu tot ceea ce îi trebuie acestuia. Înfiinţaţi şcoli populare superioare ca în Danemarca, sau mai bine o Universitate Populară”.

La unire, Vasile Stroescu, având calitatea de deputat al judeţelor Tighina, Orhei, Lăpuşna şi Bălţi din Basarabia, a fost ales să prezideze Primul Parlament al Tuturor Românilor, fiind considerat un mare înţelept român, care a luptat pentru realizarea idealului naţional, fiind în acelaşi timp şi cel mai în vârstă dintre reprezentanţii Sfatului Ţării.

În discursul său prezentat în cadrul solemnităţii respective, este edificator ultimul mesaj: „În viaţa noastră, în lucrările noastre, trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate.

În incinta acestui lăcaş (parlament) trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei cuminecături.

Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea neamului românesc şi ţării noastre.

Să zicem cu toţii: Aşa o voim, aşa Dumnezeu să ne ajute!”.

La data de 20 dec. 1919 Adunarea Constituantă a României a ratificat Unirea Necondiţionată a Basarabiei cu Ţara Mamă, iar raportul a fost conceput de Vasile Stroescu.

În anul 1923 împreună cu C.G. Costa Foru, pictorul Camil Ressu, sculptorul Cornel Medrea, scriitorul Victor Eftimiu, filosoful C. Rădulescu-Motru şi ziariştii C. Mille şi N.D. Cocea au pus bazele Ligii Drepturilor Omului iar Vasile Stroescu a fost ales ca preşedinte (extras din lucrarea: Fraţii Stroescu: dinastie de nobili basarabeni ce şi-a cucerit un loc în istorie, de prof. Dumitru Bajureanu – com. Trinca, raion Edineţ).

În ultimii ani ai vieţii sale V. Stroescu împreună cu directorul Teatrului Naţional din Chişinău, Gh. Mitu Dumitru au înfiinţat Societatea Teatrală „Alecu Russo”.

Fiind un om de cultură aleasă, a fost un admirator al scriitorilor români: N. Bălcescu, V. Alecsandri, Gh. Coşbuc, I. Creangă, O. Goga etc. precum şi a celor ruşi: Tolstoi, Dostoievschi, Gogol, Cehov, etc.

Activitatea deosebită a marelui filantrop Vasile Stroescu, un Mecena al românilor din Transilvania este confirmată prin datele Registrului Acţiunilor Filantropice ale lui Vasile Stroescu”.

Din cele 216 biserici şi 96 şcoli construite şi reparate precum şi alte acţiuni financiare de binefacere, avem posibilitatea de a prezenta în continuare sprijinul financiar acordat bisericilor şi şcolilor din judeţul Alba mai ales din perioada anilor 1910-1911-1912-1913;

Anul 1910

-100 000 coroane Mitropoliei greco-catolice româneşti de la Blaj,

- 500 coroane „Fondului zidirii bisericii” din Muncel, jud. Alba.

- 300 coroane pentru biserica ortodoxă română din Gârbova, jud. Alba.

- 200 coroane pentru zidirea bisericii din Cenade, jud. Alba

- 200 coroane pentru trebuinţele bisericii din Cioara de Sus, jud. Alba.

- 200 coroane bisericii ortodoxe române din Spring, jud. Alba;

- 500 coroane pentru terminarea zidirii bisericii din comuna Boz, jud. Alba sau Hunedoara;

Anul 1911

-200 coroane pentru zidirea şcolii din com. Măgina, jud. Alba;

- 200 coroane pentru repararea bisericii din Poiana Ampoiului, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Bărăşti, jud. Alba;

- 200 coroane pentru zidirea bisericii din Mogoş-Micleşti, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Şard, jud. Alba;

- 500 coroane pentru biserica din Ponor, jud. Alba;

- 500 coroane ca ajutor şcolii din Rimet Gleasă (Pleşa), jud. Alba;

- 500 coroane pentru zidirea şcolii din Berghin, jud. Alba;

- 500 coroane pentru zidirea şcolii din Mogoş-Mămăligani, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Sartăş, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Oarda de Jos, jud. Alba;

- 200 coroane bisericii ortodoxe române din Herepea maghiară, jud. Alba (posibil Mureş);

- 200 coroane pentru biserica din Mureş-Uioara (înglobat în oraşul Ocna - Mureşului), jud. Alba;

- 200 coroane pentru necesităţile bisericii din Valea-Lupşei, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Oarda de Sus, jud. Alba;

- 500 coroane pentru zidirea şcolii din Cenade, jud. Alba;

- 200 coroane pentru repararea bisericii din Cheia Rimeţului, jud. Alba;

- 500 coroane pentru şcoala din Baba, jud. Alba sau jud. Maramureş;

- 500 coroane pentru şcoala din Hădărău, jud. Alba;

- 500 coroane pentru şcoala din Vidolm, jud. Alba;

Anul 1912

- 500 coroane pentru biserica din Răchita, jud. Alba;

- 200 coroane pentru biserica din Oarda de Jos, jud. Alba;

- 300 coroane pentru şcoală şi 200 coroane pentru necesităţile bişerici din Oarda de Jos, jud. Alba;

- 500 coroane pentru şcoala din Roşia de Secaş, jud. Alba;

- 500 coroane pentru şcoala din Belioara, jud. Alba;

- 500 coroane pentru edificarea şcolii din Diomal; (Alba – Geomal)

- 600 coroane pentru edificarea şcolii din Vorumloc, jud. Alba;

- 500 coroane pentru zidirea şcolii din Ofenbaia, în prezent Baia de Arieş, jud. Alba;

- 500 coroane pentru scoală greco-catolică din Muşca, jud. Alba;

- 500 coroane pentru zidirea şcolii din Mogoş-Micleşti, jud. Alba;

- 500 coroane pentru şcoala din Sebeşel, jud. Alba;

- 1 000 coroane, Blaj, pentru pedagogi;

Anul 1913

-800 coroane pentru şcoala din Şpring, jud. Alba.

O situaţie deosebit de importantă pentru cetăţenii judeţului Alba şi mai ales al blăjenilor, desfăşurată în anul 1910, o prezentăm în continuare cu documentele istorice reale, mai puţin cunoscute.

În anul 1910 când Transilvania se afla sub stăpânirea ungară, a continuat sub diferite forme perfide, deznaţionalizarea românilor prin biserică şi şcoală.

Reformele şcolare ale contelui Aponny, prevăzute să distrugă şcolile confesionale româneşti, a determinat, Comisia Consistorială a Mitropoliei Greco-catolice de la Blaj, să facă un apel către credincioşii gr. catolici de a contribui după posibilităţi, la înfiinţarea „Fondului cultural al Arhiediecezei greco-catolice de la Blaj”. Între anii 1907-1910 autorităţile austro-ungare au reuşit şi au desfiinţat cca. 350 şcoli confesionale româneşti din Transilvania.

Reacţia rapidă şi modul de adresare a lui Vasile Stroescu care se afla la Davos în Elveţia, este deosebit de importantă privind calităţile sale deşi era de religie ortodoxă.

Scrisoarea sa către Mitropolia Greco-catolică de la Blaj şi răspunsul trimis lui Vasile Stroescu au fost publicate în ziarul „Unirea” foaie bisericească – politică din Blaj, din 2 aprilie 1910, pe care merită a fi cunoscute de către cei interesaţi:

«Scrisoarea D-lui Vasile de Stroescu

12/25 martie 1910

Davos Platz (Sviţera)

Onorată Administraţiune!

Am primit apelul dumneavoastră către Românii greco-catolici, prin care îi invitaţi să participe la înfiinţirea „Fondului Cultural al Arhidiecezei gr.-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş”. Ar trebui ca dumneavoastră să faceţi apel la toţi Românii, fără distincţiune de confesiunea lor. Spre ferecirea noastră, deferinţă de confesiune nu ne desbină pe noi. Neamul românesc, deşi aparţinând la două confesiuni, în aspiraţiile lor naţionale române e unit şi nedevizat. Unitatea asta provine din sentimentul naţional puternic a tuturor, şi în mare parte datorează demnităţii clerului de amândouă confesiuni ce trăiesc între dânşii ca adevăraţi creştini, şi prin urmare, ca fraţi; ca răspuns la apelul D-voastră, subscriu în folosul fondului cultural greco-catolic suma una sută mie de coroane, din care bani – zece mii coroane vă trimit prin mandat poştal acum, iar restul de nouăzeci de mii coroane vă voi trimite până la toamnă, cel târziu până la 1 Decembrie anul curent.

Binevoiţi a primi cele mai distinse sentimente

                  (ss) Vasile de Stroescu»

Scrisoarea de răspuns de la Blaj, către Vasile Stroescu

«Vasile de Stroesco

„Nu ne putem înmuia condeiul într-o călimară de aur, ca să cinstim după cuviinţă numele din fruntea acestor rânduri.

Nu avem glasul de sunet al proorocului, pentru a-l rosti lumii româneşti cu triumful aceluia, care n-a glăsuit în pustie.

Şi nu avem condeiul din cel mai zdravăn brad al pădurilor norvegiene, pentru a-l împlânta în craterul Etnei – vorba lui Heine – ca să scriem cu litere de pară pe bolta cerească un nume, un singur nume, pe care generaţiile viitoare să-l citească cu admiraţie!

În năzuinţele noastre pentru cultura naţională ne-am simţit totdeauna mai tari prin cel mai mic sprijin ce ni s-a dat de la obştia românească. Înţelegem atunci, că avem îndărătul nostru o falangă puternică, ştiam că ţinta noastră e sfântă şi că trebuie să mergem necontenit înainte, chiar de am sucomba sub povara multelor sarcini, ce ne cotropesc. În urma urmei, oamenii suntem cu toţii şi rolul nostru e aşa de incolor în marea luptă, ce asigură trăinicia unui neam. Dar condeiul nostru se oţeleşte, şi glasul nostru de modeşti cronicari ai evenimentelor zilnice se întăreşte, când un eveniment extraordinar ne ridică mult deasupra aşteptărilor noastre de gazetari vizionari.

                              Vasile Stroescu?

Cine e acel Vasile Stroescu, care ne-a scos din făgaşul obişnuit al articolelor noastre pesemiste? Nu avem nici noi fericirea de a-l cunoaşte mai deaproape şi vom ilustra paginile „Unirei, cu portretul lui, îndată ce ne va fi cu putinţă. Cunoaştem acest nume din „Enciclopedie”, unde un Stroescu e fixat ca mare filantrop român, căci sângele apă nu se face…

Şi ne-a trimis, observă bine, cititorule, căci nu e greşeală de tipar! – 100 000 coroane; zi: una sută mii coroane, pentru fondul cultural. Din Davos-ul Sviţeriei, unde oamenii merg să-şi vadă de sănătate, ne-a sosit această solie luminoasă, care ne-a electrizat pe toţi, dându-ne noi forţe de muncă, în greaua noastră luptă pentru existenţă.

Nu cunoaştem încă datele biografice ale mecenatului, care prin acest gest princiar s-a ridicat în planul dintâi al fondatorilor noştri de ferecită pomenire, dar ne închipuim, că e om mai în vârstă şi s-a gândit să încunune cu un nimb de glorie părul cărunt al fericitelor sale bătrâneţi. S-a gândit, poate, primind apelul adresat credincioşilor noştri. Iată, eu nu sunt unit, dar sunt român şi vroi să contribui şi eu cu o sumă oarecare pentru a ajutora pe fraţii mei în greaua lor muncă culturală.

El nu s-a cugetat la cât a dat X sau Y, nu a făcut inutile reflexii comparative, ci şi-a zis: vroi să ajut cultura românească, şi a ajutat-o! Cu gestul lui de dărnicie princiară ne-a dat un imbold de nepreţuit în năzuinţele noastre spre ideal. Şi până să avem fericirea de a-ţi cunoaşte datele biografice, Te rugăm, nobile suflete de mecenate, să primeşti omagiile noastre, care sunt ale unui popor din sângele tău, un popor sărac şi umilit, care a ţinut însă întotdeauna cu îndârjire seamă de biserică şi limba lui naţională.”

Tot ziarul „Unirea” de la Blaj, din 23 aprilie 1910, scrie următoarele: „Vasile Stroescu, marele şi în veci nemuritorul binefăcător al neamului românesc, s-a ilustrat din nou prin o danie, care îi va perpetua pentru totdeauna pomenirea printre noi”.

Convingerile lui Vasile Stroescu transmise la timp românilor, privind biserica şi şcoala sunt edificatoare şi prin afirmaţiile sale:

„Carte şi iară carte, şcoală şi iar şcoală, biserică şi iar biserică, prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”.

Vasile Stroescu convins că „ignoranţa este duşmanul cel mai crâncen al omului”, în perioada respectivă a acordat suma de 25000 coroane, destinată pentru editarea şi cumpărarea de cărţi care să fie răspândite românilor.

Din cele 140000 volume realizate, în mare parte au fost editate de Asociaţia ASTRA, din care 24000 au fost distribuite în Transilvania, iar în Vechiul Regat 15000 şi Bucovina 6000, diferenţa de 95000 volume au fost repartizate pentru deschiderea de biblioteci la sate.

În anul 1911 când la data de 28-29 august s-a sărbătorit “semicentenarul” de la înfiinţarea Asociaţiei ASTRA, Vasile Stroescu a fost invitat de onoare, care alături de alte personalităţi - N. Iorga, Miron Cristea, Octavian Goga, I.L. Caragiale, Ioan Vianu etc., a participat la serbările culturale de la Blaj. La aceste serbări, Aurel Vlaicu a făcut demonstraţie cu aeroplanul „Vlaicu II” fiind sprijinit cu 1000 coroane şi de către Vasile Stroescu.

În acelaşi an (1911) la invitaţia mitropolitului Ardealului Ioan Meţianu, a vizitat Sibiul, iar în continuare, oraşul Caransebeş, unde Miron Cristea era episcop.

Relaţiile trainice şi permanente între aceste două personalităţi ale neamului românesc, rezultă şi din vizita efectuată de Miron Cristea în anul 1910 la Davos în Elveţia, unde Vasile Stroescu se afla la tratament medical.

Vasile Stroescu a contribuit la fondul ziariştilor români din Transilvania, care era destinat şi ajutorului ziariştilor români condamnaţi la închisoare, ca urmare a activităţilor politice privind interesele românilor ardeleni. Iniţial fondul respectiv a dispus de 25000 coroane. Prima şedinţă a avut loc la 17/30 oct. 1911 în locuinţa patriotului Ioan Mihu (1854-1927) din localitatea Vinerea din jud. ALba, sub conducerea lui Vasile Goldiş.

În continuare, după anul 1918, fondul a stat la baza sindicatului Presei Române din Ardeal, care a funcţionat până în anul 1945 (“Românul”, I, 1911, nr. 129, 14/27 iunie).

Vasile Stroescu a contribuit financiar la construirea localului şcolii civile de fete din Arad. De asemenea a sprijinit elevii Preparandiei şi societăţile culturale. Pentru ajutoarele financiare acordate arădenilor, municipalitatea oraşului Arad, i-a cinstit memoria, dându-i numele unei străzi.

În semn de recunoştinţă faţă de marele filantrop român, Vasile Stroescu, protopopul ortodox român din Alba Iulia, Teculescu a compus un imn bisericesc intitulat “Omagiu marelui mecenat Vasile Stroescu”.

Până la sfârşitul vieţii Vasile Stroescu a locuit la Bucureşti la hotelul Athene Palace, copleşit şi dezamăgit de politicianismul trăit pe care nu l-a agreat. A murit la data de 15 aprilie 1926 la spitalul „Regina Elisabeta” din Bucureşti la vârsta de 81 ani. Au fost organizate funeralii naţionale, iar prohodul solemn a fost slujit de Patriarhul României, Miron Cristea.

A fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din Bucureşti, unde, după 7 ani, sculptorul M. Onofrei i-a ridicat un frumos bust.

Istoricii Gheorghe Palade şi Ion Prească din R. Moldova a prezentat cât se poate de convingător adevărul despre marele om românul Vasile Stroescu:

„În rândurile înaintaşilor care au alcătuit Generaţia Unirii, Vasile Stroescu ocupă o poziţie distinctă.

Prin activitatea sa de susţinere a spiritualităţii româneşti a bisericii şi învăţământului, prin legăturile sale cu cercurile culturale şi mişcarea naţională din provinciile înstrăinate, el a contribuit substanţial la pregătirea şi înfăptuirea Unirii tuturor provinciilor româneşti la 1 Decembrie 1918. În primii ani după unire M. Stroescu a prezentat în mod strălucit problemele Basarabiei în viaţa politică a ţării.

Acestea fiind doar unele aspecte din viaţa şi activitatea lui Vasile Stroescu, care demonstrează pe deplin complexitatea personalităţii celui pe care istoricul N. Iorga l-a numit „marele român de bine şi generosul binefăcător”.

Astfel Vasile Stroescu a fost şi rămâne un model de slujire a neamului românesc, îndemnându-ne pe noi să-i cinstim memoria şi să-i recunoaştem faptele.

Faţă de cele de mai sus, propunem instituţiilor de stat competente, de a analiza posibilităţile financiare de a construi şi amplasa un bust la Alba Iulia a marelui român Vasile Stroescu, alături de celelalte personalităţi ale Unirii, care să fie dezvelit cu ocazia sărbătorii Marii Uniri a Românilor de la 1 Decembrie 1918.

Ec. Ioan STRĂJAN

Datele prezentate au fost extrase şi din materialele publicate în revista „Oameni, locuri, destine” editată de Asociaţia Culturală „Parcova Nouă” condusă de Ion Bâlbă şi sprijinită de primarul oraşului Edineţ, Constantin Cojocaru.

Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” colaborează cu această asociaţie de peste 10 ani la care se adaugă şi Despărţământul Astra „Pan Halippa” de la Edineţ, condus de Tatiana Lupu.