Romnia este patria noastr şi a tuturor romnilor.

     E Romnia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispruţi şi a celor ce va s vie.

Barbu Ştefnescu Delavrancea

UN EROU NTRE EROI, GENERALUL MOISE GROZA

 

Motto: Prin vitejia lor, romnii au dovedit n război ca și n pace dreptul de a exista ca națiune independentă.

(ziarul francez Le Bien Public)

 

Voluntar n armata romnă, Moise Groza s-a distins n timpul războiului de independență prin pregătirea, iscusința, vitejia și spiritul de sacrificiu, astfel nct poate sta cu cinste alături de cele mai frumoase figuri de eroi ai războiului de independență.

               ncadrat n oștirea romnă cu gradul de sublocotenent, și-a terminat ilustra carieră militară cu gradul de general de divizie.

n cele ce urmează dorim să prezentăm parcursul acestei deveniri.

               Viitorul erou s-a născut ntr-o familie de grăniceri din Banat. n ziua de 2 februarie a anului 1844, n satul Obreja, venea pe lume cel de-al doisprezecelea copil al lui Ilie și al Ioanei Groza, mezinul, care va fi botezat cu numele de Moise1.

               Bunicul și tatăl lui Moise au servit n Regimentul 13 de graniță romnesc, care și avea reședința la Caransebeș.

               Pentru serviciul prestat n regimentul de graniță, foștilor soldați li se acordau unele drepturi, ntre care și acela de a-și putea da copiii la școlile grănicerești cu limba de predare romnă, existente n fiecare comună, și chiar de a-i trimite să studieze n instituțiile de nvățămnt militar ale imperiului2.

               Ca fiu de grănicer, Moise Groza frecventează cursurile școlii naționale grănicerești din Obreja, remarcndu-se prin inteligență, srguință și pasiune pentru lectură. Delegatul regimentului l-a ales să-și continue studiile la școala regimentară din Caransebeș.

               Și aici s-a evidențiat prin performanțe la nvățătură și cu deosebite calități care l recomandau pentru cariera militară, fapt pentru care a fost selecționat să fie trimis la Viena pentru a urma cursurile școlii militare de cadeți3. Va absolvi această școală n anul 1862 și va fi repartizat la regimentul romnesc din Caransebeș unde a servit ca elev instructor (cadet) aproape patru ani.

               La nceputul anului 1866, Moise Groza este transferat la Regimentul 66 de linie, cantonat n Italia, la Verona. Imperiul austriac se pregătea de război cu Italia4.

               n preajma izbucnirii războiului, n mai 1866, este avansat la gradul de sublocotenent și ia parte la bătălia de la Custozza din 24 iunie, apoi la cea de la Vessa, unde a fost rănit ușor la picior. A fost decorat cu medalia Crucea militară și cu Prea nalta recunoștință lăudătoare5.

               După ncheierea campaniei din Italia, sublocotenentul Moise Groza este numit profesor la școala de cadeți din Lemberg. Era cel mai tnăr profesor de școală militară din ntreaga mpărăție6. Aici s-a remarcat n mod deosebit pentru nclinațiile sale spre tactica și topografia militară, fapt ce i-a determinat pe decidenți să-l trimită la studii de specialitate la Viena. Timp de doi ani (1868-1869), Moise Groza urmează cursul superior de topografie al Institutului geografic militar din Viena, pe care l absolvă cu rezultate excepționale, fiind repartizat la statul major al armatei imperiale ca șef de lucrări topografice7.

               Din mărturiile fiicei sale, Livia, se știe sigur că la Viena Moise Groza a stabilit legături cu studenții romni din universitatea vieneză și cu ofițerii transilvăneni din statul major al armatei imperiale și că era nelipsit din colonia romnă din Viena, de unde și procura ziare și ultimele noutăți literare sosite din Romnia.8

               Sublocotenentul Moise Groza i-a cunoscut aici pe studenții Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Chibici-Rvneanul și pe Aurel Mureșianu, fiul lui Iacob Mureșianu, directorul primului ziar politic și cultural al romnilor din Transilvania, care apărea săptămnal la Brașov, Gazeta Transilvaniei. Acesta din urmă i va deveni prieten pe viață9.

               n vara anului 1870, sublocotenentul Moise Groza este trimis, n fruntea unei echipe a Institutului geografic militar din Viena, cu misiunea de a efectua lucrări topografice de-a lungul graniței cu Romnia, n vederea ntocmirii hărții Transilvaniei10.

               ntr-o zi din vara anului 1871 a trecut frontiera și, ajuns la Gura Siriu, n munții Buzăului, l cunoaște pe ministrul de război al Romniei, generalul Ion Emilian Florescu, care, plăcut impresionat de cunoștințele militare și de ideile patriotice ale tnărului sublocotenent, i-a propus să se nroleze n armata rom11.

               Rechemat la Viena la nceputul anului 1873, Moise Groza va reveni curnd n Transilvania, la Brașov, unde reia legăturile cu tinerii romni care nvățaseră la universitățile vieneze și frecventează tot mai des casa lui Iacob Mureșianu, unde funcționa redacția ziarului Gazeta Transilvaniei. Această casă era locul de ntlnire a cercurilor intelectualilor romni. Printre ei se afla George Barițiu, fondatorul Gazetei Transilvaniei precum și principalul ei redactor, Ștefan Emilian, scriitori și oameni de artă.

               Aurel Mureșianu, ziarist și om politic, scria mai trziu: Casa părinților mei era locul de ntlnire a romnilor de pretutindeni, conduși de grija pentru binele și viitorul națiunii; mai toți oameni cu inimă mare, bărbați de caracter și dezinteresați, avnd o singură ambiție, un singur scop: de a lucra n unire pentru libertatea, nflorirea și nălțarea Patriei și a neamului romnesc.12

               n această casă a cunoscut-o Moise Groza pe fiica lui Iacob Mureșianu, Elena, care avea să-i devină soție13. Moise Groza a cștigat foarte repede ncrederea ntregii familii Mureșianu prin caracterul său ales, prin seriozitatea și prin erudiția sa.

               Moise Groza și-a dat demisia din cadrele armatei imperiale și de la Institutul geografic militar din Viena n aprilie 1873. n iunie 1873, după ce se logodește cu Elena Mureșianu, trece granița n Romnia și se nscrie ca voluntar n armata romnă cu gradul de sublocotenent. Oficial, a fost numit la un regiment de infanterie, dar cu serviciul la secția topografică de pe lngă Depozitul de război, care aparținea de Marele Stat Major.

               La solicitarea generalului I. E. Florescu, Moise Groza a tradus unele lucrări și cursuri din domeniul cartografiei, aduse de el de la Viena, pe care le-a pus la dispoziția ofițerilor ce urmau să ia parte la ntocmirea hărții Romniei14.

               Alături de alți ofițeri, M. Groza a participat la ridicarea topografică a mprejurimilor Bucureștiului, n vederea realizării unor lucrări de fortificații15.

               Pe la mijlocul lunii noiembrie 1873, Moise Groza revine la Brașov, unde se căsătorește cu Elena Mureșianu, eveniment care a produs o deosebită impresie n rndul romnilor brașoveni pentru faptul că tnărul ofițer purta uniforma armatei romne16.

               După nuntă, cei doi soți se ntorc la București. Generalul Florescu i ncredințează sublocotenentului Groza o misiune deosebită: să selecționeze 12-15 ofițeri pentru a organiza un curs special n domeniul topografiei militare. Pentru această nouă misiune, el va face eforturi deosebite, fiind nevoit ca n scurt timp să facă traduceri ale unor cursuri, să pună la punct un atlas cu semne convenționale și să pregătească prelegerile și lucrările practice n teren. Pentru toate aceste realizări a fost recompensat: prin naltul Decret nr. 2331 din 31 decembrie 1873, Moise Groza a fost avansat la gradul de locotenent17.

               Colectivul de geodezi și cartografi romni, din care făcea parte și Moise Groza, la sfrșitul lunii mai a anului 1874 părăsește Bucureștiul și se ndreaptă spre Iași. Timp de doi ani (1874-1875), acest colectiv va efectua lucrări dificile și migăloase de geodezie și cartografie n județul Iași și n alte județe ale Moldovei, obținnd succese de prestigiu n domeniul cartografiei. Moise Groza și-a cștigat meritul de a se evidenția ntre ofițerii romni care au pus bazele serviciului geografic militar, serviciu care mai trziu va lua denumirea de Institutul geografic al armatei18.

               Evenimentele politico-militare din vara anului 1876, care aveau loc la sud de Dunăre, au avut ca urmare ntreruperea campaniei cartografice din nordul Moldovei. Marele Cartier General a constituit un corp de observație pentru a realiza acțiunea de recunoaștere și cercetare a cursului Dunării. Acestă misiune plină de risc și neprevăzut și-a asumat-o locotenentul Moise Groza, care, travestit n haine țărănești, a reușit să realizeze importante observații dnd dovadă de mult curaj, profesionalism și inteligență19.

               Detașat la Depozitul de război, n iarna anului 1876-1877 M. Groza, mpreună cu căpitanul Brătianu și alți ofițeri cartografi au tipărit hărți militare și au elaborat documentele de mobilizare. După decretarea mobilizării, participă la recunoașteri de-a lungul Dunării.

               Apreciat pentru pregătirea și calitățile sale remarcabile, a fost atașat la statul major al Diviziei a 4-a ca ofițer al Marelui Cartier General pe lngă comandantul acestei unități. Odată cu numirea n noua funcție, la 25 aprilie 1877 Moise Groza a fost avansat la gradul de căpitan20.

               n timpul războiului s-a evidențiat ca un bun ofițer de stat major și un srguincios corespondent pentru Gazeta Transilvană din Brașov21.

                Adesea, M. Groza era prezent și la convorbirile cu corespondenții unor ziare străine aflați n zona de operațiuni militare, conversnd cu ei n limba german, italiană, franceză și engleză22.

               Divizia a 4-a romnă, alături de trupele rusești, și-a adus o contribuție deosebită la asaltul decisiv asupra cetății Nicopole, care a capitulat fără condiții. Căpitanului Moise Groza i s-a incredințat misiunea de a elabora un plan de apărare a cetății Nicopole. Acest plan, nsoțit de un raport explicativ purtnd girul comandantului diviziei, a fost naintat și generalului rus Krudener, care l-a apreciat ca fiind original și ingenios, felicitndu-l pe căpitanul Groza n numele Marelui Duce Nicolae.23

               La solicitarea Marelui Duce Nicolae, domnitorul Carol I, după tratative, a ordonat armatei romne să treacă Dunărea pentru a veni n sprijinul armatei ruse la Plevna. Cele două divizii, a 3-a și a 4-a, care formau primul eșalon al Armatei de operații romne, aveau ca obiectiv cucerirea marii redute de la Grivița24.

               n timpul unei recunoașteri n zona de acțiune a diviziei a 4-a, locotenent-colonelul Serghie Voinescu și căpitanul Groza au descoperit, la circa 1.000 de metri n fața redutei de la Grivița, existența unui redan25 unde se aflau amplasate trupe otomane. Cucerirea redanului din fața Griviței, la 27 august 1877, a fost primul succes al trupelor romne la Plevna. Martori oculari la reușita deplină a luptei ne informează cum locotenent-colonelul Voinescu trimise pe căpitanul Groza din statul major la flancul drept spre a conduce atacul asupra obiectivului. Acest ofițer și-a rezolvat problema n mod excelent...26

               Corespondentul ziarului Der Bund din Berna și al Gazetei oficiale din Chicago, S.U.A., realiza un reportaj de pe front despre cucerirea redanului de la Grivița, pe care o luaseră dorobanții cu baioneta: ...locotenent-colonelul Voinescu mpreună cu dl. căpitan Groza din statul major au stat necurmat n foc, dnd ordine n stnga și n dreapta unde era trebuință...27

               n fiecare noapte turcii ncercară a ne respinge din pozițiile luate, nsă fără succes, nota căpitanul Groza28.

               Pe 30 august 1877 a avut loc asaltul redutei celei mari de la Grivița. Batalionul 2 de vnători, prahoveni, regimentele 14 și 16 de dorobanți din Moldova și 5 de linie, mpreună cu patru batalioane rusești care au venit n ajutor mai trziu, au luat cu asalt Grivița29.

               Coloana de atac a Diviziei a 4-a, mbărbătată de căpitanul Moise Groza, locotenent-colonelul Serghie Voinescu și maiorul Candiano Popescu, deși respinsă de trei ori, a dat al patrulea atac reușind să pătrundă n seara zilei de 30 august n fortificațiile turcești, unde au susținut lupte nverșunate corp la corp, izbutind să nfrngă inamicul și să cucereasă puternica redută Grivița 1. Romnii - vnătorii și dorobanții - au capturat un stindard, trei tunuri și mai multe alte arme, iar infanteriștii ruși două tunuri30.

               Cucerirea redutei Grivița 1 reprezenta singura biruință a zilei de 30 august, plătită de trupele romne cu peste 2.500 de morți și răniți31. Numărul acesta impresionant de jertfe omenești se datora faptului că turcii n-au respectat convenția Crucii Roșii de la Geneva, mpușcnd pe brancardierii care mergeau să ridice morții și răniții de pe cmpul de luptă, iar bașbuzucii i-au măcelărit pe răniții rămași pe cmpul de luptă32.

               Pentru meritele sale deosebite, pentru exemplul personal n fruntea ostașilor, pentru inteligența ce a demonstrat n timpul luptei pentru cucerirea redutei Grivița 1, căpitanul Moise Groza va fi decorat cu Ordinul Steaua Romniei și cu alte ordine și medalii romnești și rusești33. Corespondenții de presă și observatorii militari străini au apreciat n unanimitate valoarea contribuției ostașilor romni la lupta mpotriva otomanilor, animați fiind de spirit de sacrificiu, elan combativ și patriotism34.

               La asaltul redutei Grivița nr. 2, căpitanul Moise Groza s-a remarcat din nou prin perseverență și bravură; n cursul acestei dramatice ncleștări a fost rănit35.

               Moise Groza și-a adus o contribuție deosebită și la cucerirea celor trei redute de la Opanez, unde Diviziile a 4-a și a 2-a au capturat mii de prizonieri mpreună cu ntregul armament aflat asupra lor.

               Marele Duce Nicolae l va decora pe Moise Groza cu Ordinul Sfnta Ana36.

               n calitatea sa de subșef de stat major al Diviziei a 4-a, căpitanul Moise Groza a contribuit activ, mpreună cu trupele Diviziei a 3-a de grenadieri ruși, la ncercuirea completă a cetății Plevna37. Coloana de trupe otomane care a ncercat să spargă ncercuirea a fost nevoită să nceteze lupta. Mareșalul Osman Pașa, rănit la un picior s-a predat mpreună cu ntreaga armată de circa 40.000 de militari38.

               Epopeea sngeroasă de la Plevna ținuse frontul n loc timp de aproape cinci luni39.

               Pentru conduita sa exemplară, căpitanul M. Groza a fost citat prin ordin de zi pe ntreaga armată și decorat cu Virtutea Militară, distins cu ordinul Steaua Romniei și naintat la gradul de maior40. El este singurul ofițer romn care a primit n mai puțin de un an două grade: cel de căpitan și cel de maior.

               Maiorul Moise Groza a contribuit și la asedierea Belogradcik-ului și Vidinului. Asediul a durat pnă la 23 ianuarie 1878, cnd ostilitățile au luat sfrșit ca urmare a ncheierii armistițiului ntre Rusia și Imperiul Otoman. n martie 1878, maiorul Moise Groza sosea la Brașov, unde familia și compatrioții i-au făcut eroului o primire deosebită41.

               Pregătirea sa de excepție și munca sa stăruitoare de a fi ct mai de folos armatei și țării l-au ajutat pe maiorul Moise Groza să nainteze pe treptele ierarhiei militare pnă la gradul de general de divizie42.

               Revenit la București, maiorul M. Groza a fost trimis de Marele Cartier General să pregătească intrarea armatei romne n Dobrogea43.

              ncadrat n comandamentul Diviziei a 4-a, M. Groza a rămas ntre anii 1878-1881 n Dobrogea, ndeplinind aici diferite misiuni44. n anul 1881 a fost numit șef de stat major al Diviziei a 3-a teritorială din Galați, fiind nsărcinat cu ridicarea planului topografic al mprejurimilor orașului, plan ce va servi ulterior att la dezvoltarea urbanistică a acestuia ct și la fortificarea orașului45.

               Moise Groza a fost ridicat la gradul de locotenent-colonel n anul 1884 și numit mai nti comandant al Regimentului 8 infanterie de linie, iar după mai puțin de un an, al Regimentului 14 dorobanți, care se acoperise de glorie la Grivița și Opanez, funcție pe care a ndeplinit-o timp de cinci ani (1884-1889)46.

               Solicitat de Ministerul de Externe, M. Groza a fost investit cu misiunea de a face verificarea convențională a frontierei cu Austro-Ungaria n două rnduri: 1889 și 1890. n acest context, revede Viena și călătorește prin Transilvania și Banat, cu care prilej a cunoscut numeroase personalități ale vieții politice, artistice și culturale din zonă. La Obreja și va revedea fratele47.

               Avansat la gradul de colonel n anul 1892, M. Groza a fost numit șef de stat major al Corpului I Armată de la Iași, unde a activat mai mulți ani. Aici și-a făcut prieteni printre personalitățile orașului, cărturari, artiști, printre care și Octav Băncilă care i-a pictat pe el și pe soția sa48.

               n anul 1899 este din nou la dispoziția Ministerului de Externe pentru verificarea frontierei de stat cu Austro- Ungaria, fiind trimis la Viena pentru un an de zile. La ntoarcerea n țară, la 21 decembrie 1901 a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit comandant al Diviziei a 4-a, n rndurile căreia participase la războiul de independență49.

               După 34 de ani de serviciu n cadrul armatei romne, la nceputul anului 1907 M. Groza a fost trecut n rezervă cu gradul de general de divizie50.

               Att n timpul războiului ct și după, M. Groza a fost un corespondent activ al ziarului brașovean Gazeta Transilvaniei și a contribuit la răspndirea ei n Regat. n articolele sale a militat activ pentru drepturile romnilor din Transilvania și Banat. Astfel și-a cștigat un deosebit prestigiu.

               Ca urmare a recunoașterii meritelor sale, n anul 1909 a fost ales președinte al noii societăți patriotice Cercul romnilor de peste munți. Printre colaboratorii acestei societăți patriotice amintim pe Simion C. Mndrescu, Al. Lepedatu, Gheorghe Popa-Lisseanu, C. Rădulescu-Motru și alții, care au contribuit la consolidarea legăturilor cu romnii din provinciile aflate sub stăpnire străină.

               n anii primului război mondial, membrii Cercului romnilor de peste munți și reprezentanții Ligii pentru unitatea politică a tuturor romnilor vor milita cu ardoare pentru realizarea visului secular de unire națională a tuturor romnilor51.

               Marele patriot care a fost generalul M. Groza a avut fericirea să-și vadă visul mplinit.

               Ultimii ani de viață i-a petrecut la Brăila, n casa fiicei sale, Livia, pe strada Frumoasă, nr. 9. Au fost ani de mare suferință, fiind bolnav de poliartrită reumatoidă. La scurt timp după mplinirea vrstei de 75 de ani, pe 9 aprilie 1919, inima sa a ncetat să mai bată. Va fi nmormntat n cimitirul Sfntul Constantin, din Brăila, unde soția i-a ridicat un monument funerar din marmură, care dăinuie și astăzi.

 

Erou  ntre eroi, Moise Groza a fost un mare patriot roman care și-a  slujit țara cu mult devotament.

Om de caracter, om al datoriei, și-a pus n slujba patriei educația sa excepțională.

Dotat cu o inteligență iesită din comun, cu inventivitate și creativitate, Moise Groza a reușit să se adapteze la cele mai grele situații și  să găsească  soluții pentru cele mai  dificile probleme.

Pentru toate acestea, merită recunoștința noastră și dreptul la neuitare.

 

 

 

 

Prof. Paula Olșanschi

 

Note:

1 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Un erou bănățean al independenței, generalul Moise Groza, Editura Militară, București, 1977, p. 10

2 Idem, p. 10

3 Ibidem, p. 11

4 Ibidem, p. 11

5 Petru Vintilă , Un soldat n căutarea patriei, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1978, p. 8

6 Idem, p. 12

7 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op. cit., p. 12

8 Idem, p. 12

9 Petru Vintilă, Op. cit., pp. 24-25

10 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op. cit., p. 13

11 Idem, pp. 12-14

12 Idem, p. 16

13 Idem, p. 25

14 Idem, p. 21

15 Idem, pp. 25-26

16 Idem, p. 26

17 Idem, pp. 27-28

18 Idem, pp. 29-30

19 Idem, p. 36

20 Idem, pp. 40-41

21 Idem, p. 44

22 Idem, p. 51

23 Idem, p. 66

24 Idem, p. 74

25 Apreciind valoarea terenului din jurul Plevnei, favorabil defensivei, Osman Pașa a ordonat amenajarea și fortificarea lui, prin construirea, pe nălțimi, a peste 20 de redute, adevărate fortărețe de pămnt și lemn, legate ntre ele prin șanțuri adnci și largi, n mare parte acoperite, n care se adăposteau rezervele, muniția și hrana. Fiecare redută avea o garnizoană proprie, formată dintr-un număr variabil de batalioane și tunuri, n raport cu importanța și rolul ce-i revenea. Redutele principale erau acoperite n față, la distanța de 600-900 de metri, de redane (semiredute), lucrări de pămnt mai puțin dezvoltate și apărate de efective mai mici, cu rol de avanposturi. Cele două redute de la Grivița, legate ntre ele cu un drum acoperit de 300 de metri lungime și protejate mprejur de șanțuri de apărare, erau așa de ingenios construite nct se mascau una pe alta și, din cauza ondulațiunilor terenului, ele se prezentau ca o singură și mare redută. (Nichita Adăniloaie, Independența națională a Romniei, Editura Academiei R.S.R., București, 1986, p. 318)

26 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op. cit., p. 76

27 Idem p. 77

28 Idem p. 78

29 Nicolae Iorga, Războiul pentru independența Romniei. Acțiuni diplomatice și stări de spirit, Editura Albatros, București,1998, p. 154

30 Nichita Adăniloaie, Independența națională a Romniei, Editura Academiei R.S.R., București, 1986, p. 323

31 Idem p. 325

32 Nicolae Iorga, Op. cit., p.158

33 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op.cit., pp. 78-90

34 Gheorghe Platon, Istoria modernă a Romniei, Editura Didactică  și Pedagogică, București,1985, p. 246

35 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op. cit., pp. 91-95

36 Idem, p. 108

37 Idem, p. 108

38 Idem, p. 108

39 Nichita Adăniloaie, Op. cit., p. 348

40 Romnia n războiul de independență 1877-1878, Editura Militară, București, 1977, p. 365

41 Gheorghe Preda, Liviu Groza, Op.cit., pp. 112-113

42 Idem, p. 117

43 Idem, p. 118

44 Idem, p. 119

45 Idem, pp. 121-122

46 Idem, pp. 122-123

47 Idem, p. 124

48 Idem, p. 127

49 Idem, p 128.

50 Idem, p. 128

51 Idem, p. 128

 

 

Bibliografie:

- Gheorghe Preda, Liviu Groza, Un erou bănățean al independnței, generalul Moise Groza, Editura Militară, București, 1977, pp. 6-7, 10-14, 16, 21, 25-30, 36, 40- 41, 44, 51, 66, 74, 76-95, 108, 112-113, 117-119, 121-124, 127-128.

- Nichita Adăniloaie, Independența națională a Romniei, Editura Academiei R.S.R., București, 1986, pp. 318, 323, 325, 348.

- Petru Vintilă, Un soldat n căutarea patriei, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1978, pp. 8, 12, 24-25.

- Nicolae Iorga, Războiul pentru independența Romniei. Acțiuni diplomatice și stări de spirit, Editura Albatros, București,1998, pp. 154, 158.

- Gheorghe Platon, Istoria modernă a Romniei, Editura Didactică  și Pedagogică, București,1985, p. 246.  

- Romnia n războiul de independență 1877-1878, Editura Militară, București, 1977, p. 365.