A fost comemorat poetul Ioan Alexandru la 22 de ani de la trecerea în veşnicie (16. septembrie 2000)

Vineri 16 serptembrie 2022, cu preocuparea şi iniţiativa Fundaţiei „Alba Iulia 1918, pentru Unitatea şi Integritatea României”, preşedinte ing. Vasile Todor şi a Revistei „Dacoromania”, director ec. Ioan Străjan, mobilizând instituţiile publice locale şi membrii altor ONG-euri cultural - patriotice din Alba Iulia, au organizat şi participat la manifestări dedicate comemorării poetului Ioan Alexandru la trecerea celor 22 de ani de când Bunul Dumnezeu la luat în Impărăţia Sa.

Dintre participanţi la eveniment au depus coroane reprezentanţii Fundaţiei „Alba iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea Românie şi a Revistei „Dacoromania” a Consiliului Judeţean şi a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba. iar buchete de flori, pensionarele Eva Făgeţean şi Victoria Barna.

S-au recitat şi citit poezii din bogata operă literară a poetului, de către: Eva Făgeţean, ing. Emil Sufleţel, prof univ. Nicolea Danciu, prof. Aurora Marcu, col (retr.) Dorin Oaidă scriitor, ec.Elena Tibirean, ec. Ioan Bălgrădean, ing. Elena Ilea. iar teologul Rimo Vlonga, a prezentat pe larg date biografice ale poetului, publicistului, eseistului, profesorului universitar, traducătorului, politicianului, fondatorul PNŢCD, parlamentarul IOAN ALEXANDRU, care s-a născut la data de 25 decembrie (în ziua de Crăciun) 1941, în satul Topa Mică, comuna Sâmpaul, jud. Cluj, într-o familie de agricultori, părinţii Şandor Ioan şi Valeria născută Kozar).

Copilăria şi primii ani de şcoală, sunt legate de satul natal Topa Mică şi de Berind satul mamei bătrâne Todosia.

Studiile liceale le continuă la Cluj, la Liceul „Gh. Bariţiu”, timp în care scrie versuri, iar prin participardea la cenaclurile literare, devine cunoscut în mediile literare clujene. Poezia „ Horea mea ”, publicată în revista clujeană „Tribuna”, în 1960, reprezintă debutul său. Frecventând cenaclurile cunoaşte pe Lucian Blaga şi alţi mari scriitori şi poeţi.

La Cluj şi Bucureşti continuă studiile universitare la Facultatea de Filologie, unde după absolvire rămâne asistent la catedra M.Eminescu folosind noi metode de studiere şi aprofundare atextelor poeţilor şi scriiutorilor. Debutează editorial cu volumul „Cum să vă spun?”, prefaţat de Mihai Beniuc , preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

În 1964 se căsătoreşte cu Spritz-Ulvine-Grete care i-a dăruit cinci copii.

Călătoreşte mult în ţară vizitând mai multe mănăstiri, îndrăgostindu-se de Mănăstirea Rohia, iar în străinătate vizitdază marile oraşe europene, Turcia şi Israelul. Obţine bursă de studii în Germania şi Israel. Este preocupat de scrierea Imnelor lungi, în număr de 307, în care să fie redeşteptate toate frumuseţile Cosmosului în lumina Invierii neamului, graiului şi a părinţilor.

În 1973, obţine doctoratul în filologie cu teza „Patria la Pindar şi Eminescu”. publică mult la toate revistele literare. Traduce din ebraică, magheară şi germană. Opera s-a este tradusă în mai multe limbi fiind posibilă pătrunderea ei peste hotarele României.

Introduce la facultate cursuri facultative inedite de studierea şi interpretarea Bibliei, limba ebraică pentru care a făcut cursurile la Ierusalim.

Scrie şi publică mult, iar opera sa este recunoscută şi apreciată în ţară şi străinătate, pentru care primeşte multe premii medalii, diplome şi distincţii.

Participă activ la Revoluţia din Decembrie 1989. La 21 decembrie când soţii Ceauşescu nu erau încă plecaţi, în Piaţa Universităţii, poetul cu crucea în mână, cu Biblia şi Icoana Mântuitorului Hristos, le ţinea predici soldaţilor, cerându-le să nu tragă, să nu omoare. Făcea slujbe şi se ruga pe sângele vărsat. După plecarea lui Ceauşescu, în 22 decembrie, în propria sa casă a înfiinţat Partidul Naţional Creştin Ţărănesc.

În discursul din 8 aprilie 1990, rostit în Catedrala Ortodoxă din Timişoara, a numit Timişoara Ierusalimul neamului românesc.

În Parlamentul României este ales deputat de Hunedoara în 1990 şi senator de Arad în 1992. În dublă calitate de poet şi om politic se întâlneşte în anii 1993 şi 1994 în SUA cu preşedintele Americii Bill Clinton. Ţine conferinţe şi recitaluri la românii din toată America. Organizează şi participă la Conferinţe şi adunări populare cu caracter religios, în ţară şi străinătate.

În data de 13 iunie 1994, suferă la Arad un accident vascular, iar după perioada de spitalizare din ţară, pe motiv de boală şi tratament se mută cu familia, soţia şi cei cinci copii, în oraşul Bonn din Germania.

Pe 16 septembrie 2000, la numai 59 de ani se stinge din viaţă la Bonn. Este adus în ţară cu un avion militar. Trupul neînsufleţit, n-a fost depus la Uniunea Scriitorilor, la Parlament, la Patriarhie (deşi era membru peste tot). A poposit un timp la Biserica „ Sfântul Gheorghe Nou ” din Bucureşti. Prin Grija lui Bartolomeu Anania (viitorul mitropolit al Clujului), a fost adus şi înmormântat la Mănăstirea Nicula. A plecat din capitală şi a străbătut ţara într-o ultimă călătorie, prin plaiurile pe care le-a cântat în Imne, spre inima Transilvaniei, cu un popas mai lung de reculegere în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

După moarte, postum i s-au publicat multe din operele sale. A lăsat ţării, românilor, lumii, o operă valoroasă şi bogată, în antologii, creaţii proprii şi traduceri.

Pentru meritele sale ca poet, om politic, susţinător înfocat al ortodoxiei, sincerul patriotism, modestia şi omenia de care a dat dovadă, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, i-au amplasat şi dezvelit un bust pe „Aleea Scriitorilor” din parcul Mihai Eminescu din Alba Iulia, opera artistului plastic profesor Romi Adam, sculptor. Veşnic să-i fie păstrată amintirea!

Dragomir VLONGA