România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Apel adresat de participanţii la

Congresul Istoricilor Români

Alba Iulia, 8-10 septembrie 2022

 

În perioada 8-10 septembrie 2022 la Alba Iulia s-a desfăşurat a treia ediţie a Congresului Naţional al Istoricilor Români, organizatorii fiind: Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Academia Română şi Comitetul Naţional al Istoricilor din România.

Lucrările celor 640 de participanţi înscrişi au fost organizate în 84 de secţiuni şi 24 de mese rotunde, care au abordat o gamă largă de subiecte, de la cercetarea patrimoniului arheologic, patrimoniul cultural naţional – între nevoia de protejare şi provocările lumii contemporane, femeia în spaţiul românesc (sec. XVIII-XXI), identităţi confesionale în Europa Central-Răsăriteană (sec. XVIII-XXI), Alba Iulia între Unire şi Încoronare, până la provocările digitalizării în domeniul cercetării istorice.

Participanţii la congres au adoptat prezentul Apel adresat confraţilor de breaslă, cadrelor didactice, cercetătorilor, arhiviştilor, muzeografilor, bibliotecarilor, opiniei publice, mass-media şi, nu în ultimul rând, autorităţilor statului român.

”Timpurile pe care le trăim sunt deosebit de complexe, tulburi şi grave, derulându-se cu o viteză extraordinară, adăugând neliniştilor existenţiale ale oamenilor o mulţime de întrebări despre soarta prezentă şi viitoare a omenirii. De la Tucidide la Max Weber, de la Nicolae Iorga, Marc Bloch până astăzi, ISTORIA a adus publicului şi oamenilor de stat naraţiuni despre evenimente, fenomene şi procese adevărate care au avut ca actor central OMUL. Menirea istoricilor a fost ca oamenii nu doar să cunoască, dar şi să înţeleagă mersul timpurilor trecute şi al celor prezente pentru a şti de unde veneau, cum să-şi îmbunătăţească viaţa prezentă şi să gândească încotro era mai bine să meargă în viitor.

Dorinţa de înţelegere a sensului devenirii îi poate face pe contemporanii noştri să se apropie tot mai mult de scrisul istoric. Lor le este însă tot mai greu să discearnă sensuri prezente şi viitoare din abordări de tip „parohial”, din lucrări ale unor aşa-zişi „istorici de nişă”, care pretind monopol pe domenii înguste şi chiar pe surse documentare. Mai mult, colecţii valoroase arhivistice sunt controlate şi „aranjate” de birocraţi care se pretind şi „specialişti” în domeniul istoriei şi arhivisticii, cu singurul argument că prezintă fapte din trecut, dar fără o reconstituire a proceselor societale. De aceea, este de datoria noastră să milităm pentru continua profesionalizare a meseriei de istoric, să ne apropiem de toate categoriile de izvoare cu discernământ, aplicând metoda critică şi arătând întreaga onestitate care trebuie să ghideze tot timpul munca noastră de cercetare.

În timpurile noastre, paradoxal, asistăm chiar la un abuz de istorie. Pe măsură ce disciplina istorie se reduce ori se scoate aproape cu totul din şcoală, mulţi politicieni şi lideri ai statelor şi comunităţilor umane folosesc frecvent expresia „Istoria ne învaţă…”. În fapt, azi vedem că istoria este folosită chiar ca o armă în disputele politice, în dezinformările bătăliilor informaţionale şi pentru manipulări ale opiniei publice, ale comunităţilor locale şi ale celei internaţionale. Vedem adesea că se practică manipularea istoriei pentru a justifica politici interne, regionale şi globale, sau chiar interese de grup, care pot evolua către drame umane sau chiar catastrofe umanitare. Credem că, de aceea, Federaţia Interna¬ţională a Drepturilor Omului a constatat că se poate ajunge la „crime contra istoriei”, care pot fi generate de adoptarea unor legi represive la adresa libertăţii de exprimare pe teme istorice, la refuzul de a da acces cercetării arhivelor, la distrugerea sau schimbarea sensului monumentelor comemorative etc. În astfel de condiţii, trebuie să atenţionăm autorităţile române care mai doresc să ţină istoria la secret sau chiar să distrugă memoria istoriei româneşti că efortul lor este greşit şi în van, iar comunitatea istoricilor şi arhiviştilor va face toate eforturile pentru a se asigura un acces corect şi cât mai larg tuturor categoriilor de utilizatori. Comunitatea istoricilor şi arhiviştilor din România nu poate accepta astfel de atitudini şi declară că se va menţine pe linia profesională şi morală instituită de marii părinţi ai istoriografiei naţionale. Cel puţin Academia Română şi entităţile ei de cercetare a istoriei îşi propun o mai intensă prezenţă în arena creativităţii istoriografice şi a dezbaterilor publice.

Cunoaşterea în mod corect, critic, de către tineri mai ales, a istoriei naţionale, dar şi a istoriei minorităţilor naţionale ca parte a acestei ţări, cu toate împlinirile şi neajunsurile prezente la toate naţiunile, trebuie să-i preocupe nu numai pe cei care activează în breasla noastră, ci şi pe decidenţii politici ai României. Pe de altă parte, oamenii au tot mai multă nevoie de istorie universală, pentru a avea un cadru verosimil de înţelegere şi circumscriere a studiilor de istorie locală, naţională, regională. Fără revenirea disciplinei istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989, fără acordarea finanţării adecvate institutelor academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor şi facultăţilor de istorie, publicaţiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române şi se pecetluieşte dispariţia sa treptată. Ţinem să subliniem determinarea istoricilor români de a coopera cu istoriografiile europene şi internaţionale, cu instituţiile şi reţelele profesionale ale istoricilor care servesc cu credinţă principiile Muzei Clio, cercetarea şi prezentarea adevărului istoric.

De asemenea, solicităm ca numărul de ore de istorie din învăţământul preuniversitar din România să fie cel puţin egal cu media orelor de istorie din statele UE, respectiv de trei ore pe săptămână. Solicităm Ministerului Educaţiei să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanţii Academiei Române – Comitetului Naţional al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în aşa fel încât viitoarea lege a învăţământului să reflecte corect statutul istoriei şi al istoricilor.”

Alba Iulia, 8 septembrie 2022

 

 

Preşedinte,

Academician

Ioan-Aurel POP