Constantin Stancu

Din „aforism-brazdă“ în „farmacia-poem“

Ion Pachia-Tatomirescu ne oferă cartea «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» (Timişoara, Waldpress, 2022 – pagini „format A-5“ : 228), carte zămislită, după cum ne-a convins, ca dintotdeauna, cu seriozitate, aplicat, cu mesaj actualizat și profund.

Autorul, făcȃnd o punte între epoci / vremuiri, concentrează în aceste „aforism-brazde“,  secundate, de fiecare dată, de alese texte din „farmacia-poem“, viziunea-i pelasgă > valahă despre Univers, relevȃndu-ne specificul nemuritoarei culturi din Dacia Zalmoxianismului şi apoi a „Creştinismului Cosmic“ (M. Eliade).

Viziunea aceasta este precreștină și anticipează multe din temele creștine așa cum s-au coagulat de-a lungul timpului, prin fuziunea dintre textele Vechiului și Noului Testament. Sunt teme care pun arhicultura și arhiliteratura într-o nouă lumină, alături de marile culturi ale vremii vechi : egipteană, indiană, ebraică, babiloniană, iraniană, greacă etc. Cu alte cuvinte, aici a existat o civilizație care a fost preocupată de Creație / Geneză, forțele care modelează lumea, poziția omului în raport cu Universul, locul lui Dumnezeu / Creatorul în lume, pasiunea pentru păstrarea valorilor descoperite / relevate / accesate de oamenii de aici. Nu suntem singuri, am fost parte a unei civilizații care s-a restrȃns, dar care își arată energiile și-n actuala cultură. Lumile comunicau și atunci. Canalele erau altele și ritmul mult mai lent, dar punțile s-au realizat.

Apelând la aforisme, autorul ne prezintă această lume prin cuvinte simple, directe, practice, uneori paradoxale, concise, energice, alegorice, fixȃnd cadrul în care s-a coagulat lumea zalmoxiană / valahă în forțele care au dinamizat-o în istorie. Cartea are drept jaloane „aforisme-brazde“, cum le numește autorul, poemul din trena fiecărui „aforism-brazdă“ fiind scris de acesta pe baza temelor autoimpuse și „strategic-impuse“ de istoria veche. Rețeta îi aparține, este originală, cu accente noi și arhaic suflu. Cartea este o punte între cărțile lui Ion Pachia-Tatomirescu, leagă ideile, temele zalmoxiene de opera sa și stabilește legături definitive între planuri. Este un demers cultural înalt, accesibil mai ales inițiaților, celor care cunosc istoriile arse, preocupați de rădăcinile noastre. În cenușa imperiilor se află diamante…

Elementele care au stat în baza Universului, conform culturii vechi, au fost Aerul, Apa, Focul, Lemnul, Pământul, toate cu „împărați“, forțe modelatoare ale existenței. Poetul le „conjugă“ în aria noii estetici a paradoxismului, prin prisme proprii, pentru a descoperi marile taine. În Cerul al Zecelea e Dumnezeu inexorabil, de neatins. Lumea s-a creat nu în șapte zile, conform viziunii ebraice, ci în zece zile, potrivit miturilor / legendelor din spațiul spiritual pelasgofon > valahofon.

Se apelează frecvent la teme și idei din cărțile-i publicate pȃnă în present : Munte (1972), Încȃntece (1979), Zoria (1980), Peregrinul în azur (1984), Verbul de mărgărint (1988), Dumnezeu între sălbatice roze (1993), Bomba cu neuroni (1997), Aforismele apei (1999),  Compostorul de nori (2004), Elegii din Era Arheopterix (2011), Comete-n cea de-a 65-a vale (2012), Caligraful de salmi (2013), De-a fotonii (2017) etc.

Cartea valorifică vechea cultură așa cum apare în cărțile unor mari cărturari : Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia / Aethicus Ister (Cosmografie, 466 î. H. / 2019), Mircea Eliade (De la Zalmoxis la Gengis-han…, 1980), Constantin Pârvu (Universul plantelor, 1997); Romulus Vulcănescu (Mitologie română, 1985) etc.

Constatăm că există o „farmacie“, un laborator special al artistului, necesar, pentru fiecare element și o corespondență între elemente. Lumea valahă atingând, uneori, prin efortul cunoașterii, alte lumi, „până la Marele Abis din Pacificul Ocean“. Bucuria cunoașterii lumii tinde spre o „nuntă cosmică“. Suntem chemați la un anotimp în Cogaion, muntele sacru. Avem Aer în Templele Însângerate, dar și pericolul care pândește din Aer…

Evident, «plutim pe o adâncă Apă» (p. 56), de la Apa amniotică la „sângele pământului“… «Apa își găsește singură drumul» (p. 61), este „măsura lucrurilor“, „ascunde marile tezaure“ ; „drumul apei îl simți din momentul nașterii“, iar «Fulgii sunt visele Apei, vise transformate în realitate» (p. 80).

În mitologia valahă Focul are un loc aparte, semn și putere ; el formatează materia informă (Donares / Aethicus Ister), „luminează căile“. Omul are un foc al ființei. Jocul cu focul este între limite maxime, de la iubire la pedeapsă. Focul forțează limitele, Aeticus Ister a ajuns la Centura de Foc a Pacificului, iar istoria a consemnat „jocul cu jarul“ în decembrie 1989, la Timișoara.

Lemnul are ceva sacru, bisericile au fost de Lemn. Sunt enumerate diferite neamuri de lemn, preferate de Pelasgo- > Valaho-Daci : alunul, băgrinul, bradul, dăcinul, dudul, fagul, socul, Lemnul Domnului etc.

Ni se indică semnificația Pământului în mitologia noastră, legat de teluric și de conlucrările cu celelalte elemente. Suntem pe un Pământ al Nașterii, oameni cu picioarele pe Pământ. Unora le fuge Pământul de sub picioare. Există un hotar între Dacia („Grădina lui Dumnezeu“) și Infern…

Ion Pachia-Tatomirescu ne provoacă la o călătorie prin sfera cunoașterii vechi, de la ierburi, arbori, plante, zone, la marile ieșiri : fotonii, genezele, paradoxul. Sunt elemente de fiecare zi și elemente care se contopesc în istorie pentru a genera istorie. Cultura pelasgă > valahă are greutatea ei și stă lipită de celelalte culturi ale lumii.

„Aforismul-brazdă“ desenează esențele, prinde misterul :

«Se spune că există de la nașterea planetei noastre  „conserve de Aer pur“ în granituri, în cremene, în marmură, în „pietre de râu“, dar și în „pietre de fulger“ ; o notabilă parte din acest Aer primordial se eliberează la cioplirea / spargerea pietrelor cu picamăre (< pickhammere), cu târnăcoape, cu ciocane, ori în moderne concasoare…» (p.  33).

Lirosoful este chemat să „vadă“ în interiorul fenomenelor, aforismul-brazdă / farmacia-poem îi solicită talentul și efortul :

«Aer-e, vânt epocal / turbare-n coamă de cal / și-n războinic triumfal, / elansat-rinocefal, / dă-mi ozon cu pălărie / – pălărie saturnie –, / nu cum cel din bălărie, / ori din forjă de Bănie – / c-am orașu-n colilie / și-n frunze de ciocârlie…» (p.34).

Autorul se folosește de limbajul arhaic, are simțul special al limbii în dinamica ei, (pro)plusând noi descoperiri care au modelat gândirea omului modern, fără să piardă esențele, specificul gândirii valahe, vechi cuvinte cu esențe aspre.

Cogaion, muntele sacru al Daciei, apare în numeroase ipostaze. Fiecare religie este legată de un munte. Sion – la Evrei, Olimp – la Greci, Cogaion – la valahi. Muntele revine în textele scrise, este o prezență dinamică, un anotimp care are dimensiuni aparte în sfera spirituală, poetul simte miracolul și-l exprimă prin versuri dantelate. Notează : «Cogaion, muntele nostru din cortex…» (p. 71), amprenta pusă în sufletul oamenilor ; brusc, ninge acolo – o ninsoare ca o spălare de erori ; este „muntele cel frumos“, din înălțimi se vede altfel istoria Daciei, este un „relief de sunet…“ : «Pământ fertil în păsări, fertilă vale-adâncă, / soarele doarme-n scorburi, în miere, printer urși / înnobilați de iarnă, în ochi de ierburi încă / nebănuiți pădurii de-atâția luceferi scurși […]» (p.173).

În aforismul-brazdă Ion Pachia-Tatomirescu reține, din vremuri scurse, epopeea care a marcat lumea de atunci :

«În orizontul anilor 1605 î. H., pelasgo- > valaho-dacul Salumos > Salmos > Zalmoxe > Zalmoxis a dispărut de parcă „l-a înghițit Pământul“ […], dar s-a ivit […] în al cincilea an, grație însuşirii şi instituirii „ştiinței cogaionice de a se face de nemuritor“, în inițiaticul chip misteric al Peşterii / Gurii de Rai…» (p. 173).

Prin cărțile sale, Ion Pachia-Tatomirescu ne arată o altă față a literaturii valahe / (daco)române, partea dispusă să preia vechile valori și să le potențeze sensurile, deschiderile. Este sensibil la marile probleme ale omului, face elogiul Universului și al Creatorului apelând la elementele culturale, aparent străine unele de altele. Unele se regăsesc în mișcarea paradoxală a lumii. Ține echilibrul între manieră și original, apelează la nou fără să volatilizeze trecutul, este pasionat de absolut și de o Patrie / Dacie veșnică, ținută în Brațe de Dumnezeu. Are curajul să tălmăcească regulile Cosmosului, apelând la elasticitatea limbajului, întorcându-se la natura pură și calmă. Păstrează energiile Logosului și le explică prin mijloace literare, cu alte cuvinte, „elementele de fundament cosmic“...

27 august 2022.