Constantin Chirilă, omul modest al faptelor, despre care „nu prea s-a scris”

Am avut norocul să-l cunosc în Anul Centenar 2018 pe ieşeanul cu suflet nobil, pe nume Constantin Chirilă. Nu-mi amintesc în ce împrejurări am aflat despre domnia sa. Probabil mi l-a recomandat cineva. Ţin minte doar că după o discuţie la telefon a urmat profetica întâlnire din 9 decembrie 2018, când dl Chirilă mi-a făcut o excursie prin Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi, unde îmi pregătise o mare surpriză. Din vorbă în vorba ajunsese să-mi povestească despre contribuţia sa la identificarea unor morminte basarabene din cimitirele din Iaşi, dar şi a unor români din Ţară, cu activitate notorie în Basarabia interbelică.

Un descoperitor de morminte importante basarabene din Iaşi.

„Am fost la „Casa Movilă”, la Colesnic, îşi începe mărturisirile dl Chirilă. Am aflat de el de la TV, şi de la alţii. După revoluţie în România s-au făcut antene speciale, prindeam Basarabia. Stăteam cu antena îndreptată spre Basarabia. Până în 1989 aveam 2 ore la TVR. O parte din colegii mei salariaţi, mai sufletişti, spuneau: „Măi, ai văzut ce se întâmplă în Basarabia? Basarabia ne-a trezit întru câtva. Ca şi la 1918”. Am fost de câteva ori cu Vlad Bejan la Chişinău.

Colaborarea mea cu Iurie Colesnic e veche. Am descoperit la Iaşi pentru el vre-o 10 morminte, a lui Vasile Harea şi altele. Da Harea nu-i înmormântat la „Eternitatea”, cum mi-a spus Colesnic. L-am căutat pe la toate cimitirele. E la Sf. Vasile (ştiam asta din 2016, când făcusem cercetări la Iaşi, M. V.-I.).

– Aţi avut cu el vre-o convenţie, îl întreb?

– Ce convenţie? Convenţie de suflet.

– V-a menţionat dl Colesnic în articolele sale?

– Nu ştiu dacă a scris. Da nu asta aştept. Important ca să fie valorificate”.

Pasiunea pentru imagini foto-video a unui ieşean cu dragoste pentru Basarabia şi basarabeni.

„Am aproape o mie de filmuleţe. Sunt publice, plasate pe internet. Mâine-poimâine nu mai sunt, dar de acolo se poate lua. Sunt mii de fotografii făcute de mine. Toate sunt publice. „Clipe de viaţă înveşmântate”, eu aşa numesc fotografiile mele, făcute cu un aparat modest. Am văzut un ziarist scrie că fotografiile sunt ale lui. Şi altul. Şi câţi or mai fi? Dar nu i-am acţionat în judecată. Treaba lor. Dumnezeu să-i judece.

Iubesc Basarabia din copilărie. Dacă tatăl şi unchiul au trecut Prutul… Tatăl a luptat pe frontul de Est. A fost invalid de război. Avea mulţi prieteni basarabeni. După ’90 i-au ridicat pensia pentru că a fost pe frontul de Est. Copil, vedeam cum părinţii plâng, amintindu-şi de drama prin care a trecut Basarabia şi basarabenii. Am reţinut  asta pentru toată viaţa”.

Dacă subsemnata a înţeles bine, ziarista Luminiţa Dumbrăveanu are toată arhiva vizuală a dlui Constantin Chirilă, realizând cu dânsul şi câteva emisiuni la popularul „Focul din Vatră”. Am găsit în google un material realizat de Studioul de producţie audiovizuală „Flacăra TV & Film” şi Luminiţa Dumbrăveanu, intitulat  „Grigore Vieru omagiat la Iaşi, oraş în care i-a apărut prima carte cu litere latine (1978)”. Documentarul conţine două menţiuni ale legendarei ziariste, una dintre care completează elogiul nostru: „Alăturat câteva fotografii şi înregistrări video de amator, făcute de  dl Constantin Chirilă de la Iaşi, un mare sufletist şi prieten al basarabenilor, al poetului Grigore Vieru şi luptătorului Ilie Ilaşcu în mod special” (subl. de Luminiţa Dumbrăveanu). A doua remarcă consemnează: „Sursa foto / video aparţin lui Constantin Chirilă, Iaşi şi Flacăra TV”.

Mormântul lui Ştefan Berechet de la „Eternitatea”.

Captivanta şi instructiva excursie prin Cimitirul „Eternitatea” continue. La un moment dat ne pomenim în faţa mormântului lui Ştefan Berechet, nume cunoscut basarabenilor, situat aproape de intrarea în cimitir, pe partea stânga, pe care stă scris: „Prof. Univ. Dr. / Ştefan Grigore Berechet / 1885-1946”. Argeşeanul Ştefan Berechet ş-a legat numele de Basarabia interbelică, lăsând urme adânci în istoria ei, alături de cunoscutul lui Ştefan Ciobanu şi alţi români din stânga Prutului, cu care a colaborat:

„Colesnic m-a rugat să găsesc mormântul lui Ştefan Berechet. Placa era spartă când l-am găsit. Bucăţile stăteau în jurul mormântului. Am mai reparat-o acum trei ani.

– Cred că Iurie Colesnic ar trebui să vă mulţumească în scris pentru câte aţi făcut pentru el.

– De ce să-mi mulţumească? Trebuie să facă ceva pentru Basarabia şi românii din Ţară!”.

Protagonistul nostru îşi mişcă cu greu picioarele, totuşi nu se lasă de activitatea sa creştinesc-patriotică:

– Sunt bătrân. Am 80 de ani.

Încerc să-l încurajez:

– La 80 de ani unii se simt de 50 de ani.

– (zâmbeşte trist) Eu mă simt de o sută de ani. Asta a fost glumă. Eu mă tem să nu fie realitate.

– De când aveţi interesul pentru morminte?

– Obişnuiesc să vin la cimitir la mormintele rudelor şi cunoştinţelor. Şi mai merg la morminte părăsite. Şi mai las la ele câte o candelă, o coroniţă ori o panglică tricoloră (subl. M. V.-I.).

Văzând că fac notiţe, exclamă:

– Ăi, da nu scrieţi! Asta nu-i un merit.

– Ba îi merit!, îl contrazic. Oameni ca d-voastră sunt ca mamuţii. Dispar.

– Ăi! Sânt! Sânt români…

Barbu Delavrancea alături de un deputat unionist din Sfatul Ţării.

După Ştefan Berechet ne-am oprit la mormântul lui Barbu Delavrancea, situat central. Nu-mi dădeam seama că peste o săptămână voi reveni în acest loc, deja pentru mormântul deputatului unionist din Sfatul Ţării, Teodor Bârcă, originar din com. Costeşti, fostul judeţ Lăpuşna, înmormântat odinioară alături de vestitul scriitor. De ce „odinioară”? Cititorii vor afla răspuns la această întrebare dintr-un alt articol, dedicat lui Teodor, Teodosie şi Vasile Bârcă, trei deputaţi moldoveni din Sfatul Ţării care au votat Unirea Basarabiei cu Ţara pe 27 Martie 1918. Din cauza că în documentele de epocă prenumele lor erau ortografiate prescurtat, ori lipseau cu desăvârşire, dar şi din cauza „stagnării” în cunoaşterea istoriei, promovată de regimul comunist, biografia şi activitatea lor în cadrul Sfatului Ţării este confundată până şi de unii istorici consacraţi, cu tot respectul pentru ei şi munca pe care o desfăşoară.  Deocamdată spunem că Teodor Bârcă a fost reînhumat într-un alt loc al cimitirului „Eternitatea”, informaţia din Wikipedia despre data şi locul morţii  lui fiind absolut greşite. Teodosie Bârcă a murit în perioada interbelică şi a fost înmormântat se pare în cimitirul din dealul Sorocii. Iar osemintele fostului primar de Chişinău, Vasile  Bârcă, zac în neştire într-un mormânt cam părăsit, de la Cimitirul Bellu din Bucureşti. La insistenţele subsemnatei, înainte de 27 martie 2021, locul lui de veci a fost adus la o stare onorabilă, datorită sprijinului a doi preoţi din Bucureşti.

Macedoneanul Leon Boga este înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

După ce am tot umblat prin cimitir, dl Chirilă îmi spune că vrea să-mi arate un mormânt special. M-a ţinut în suspans, chiar dacă îl întrebam nerăbdătoare despre ce mormânt este vorba. În sfârşit se opreşte în faţa unui monument impresionant, şi mă îndeamnă cu o figură misterioasă să privesc în interiorul cavoului prin geamul uşii:

– Asta da surpriză!, exclam uimită, după ce onorez invitaţia.

– Eram sigur că o să vă impresioneze, îmi răspunde dl Chirilă cu o privire mulţumită şi zâmbitoare.

Ieşenii ştiu de mormântul „Golgotta”, declarat monument de artă funerară, care are forma unui morman impresionant de bolovani din piatră. Cavoul este trecut în istoria Cimitirului „Eternitatea” sub numele Mariei Vasiliu, născută Sion şi a fiicei sale Stefania. Soţul Mariei, respectiv tatăl Stefaniei, se numea Ştefan Vasiliu, colonel mort pentru Ţară în 1917. Anume în acest vestit cavou am văzut cu surprindere numele unui arhicunoscut macedonean, care a desfăşurat o activitate remarcabilă în Basarabia interbelică, epoca pe care o visează mulţi românii din stânga Prutului, unii cu scepticism, care li se pare justificat, alţii cu hotărâtul „Unirea / Reunirea se va produce neapărat!”. Am citit deci în interiorul cavoului: „Pr. Leon Boga / 15 ianuarie 1886 – 24 iunie 1974 / cu familia Ioan şi Ruxandra Gheorghiu”.

Cum s-o fi întâmplat lucrurile, dar osemintele lui Leon Boga, decedat [la Vaslui], au ajuns în cavoul „Golgotta” din Iaşi. Este un detaliu cunoscut de puţină lume. Poate din acest motiv Leon Boga n-a fost trecut în lucrarea “Cimitirul Eternitatea Iaşi”, de Olga Rusu, Constantin Ostap şi Adrian Pricop (Iaşi, 1995). Preţiosul dicţionar, coordonat de Lucian Vasiliu şi Ioan Holban, conţine biografiile şi chipurile unui şir de notorietăţi înhumate în cimitirul ieşean, precum şi imaginile celor mai relevante monumente funerare. Printre ele se regăseşte şi “Golgotta”, fără însă ca Leon Boga să fie menţionat într-un fel ori altul. Poate osemintele lui au ajuns în cavou mai târziu? Sperăm să elucidăm enigma în timpul apropiat cu ajutorul rudelor.

Nu ştiu când şi în ce împrejurări aş fi aflat despre mormântul lui Leon Boga, menţionat cu admiraţie în câteva dintre articolele mele, dar consider o providenţă să-l descopăr în Anul Centenar 2018 prin moldoveanul din Iaşi Constantin Chirilă, omul faptelor nobile, despre care nu prea s-a scris. Românii se pot lăuda cu multe valori spirituale „din popor”, oameni simpli, modeşti, care „tac şi fac”. Să scriem despre ei, să-i cunoaştem, să le dedicăm articole şi rubrici şi principalul – să ne „contaminăm” de faptele lor nobile şi bogăţia lor spirituală.

Maria VIERU-IŞAEV

Chișinău