România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

I.L. Caragiale - Cronologie

 

1852     La 30 ianuarie s-a născut la Haimanale-Prahova I.L.Caragiale, fiul lui Luca (secretar al Mănăstirii Mărgineni) şi al Ecaterinei Caragiali. Astăzi satul poartă numele marelui dramaturg.

1859-60 Primul an de şcoala, la Ploieşti. Deprinde scrisul şi cititul de la părintele Marinache şi dascălul Haralambie, de la Biserica Sf. Gheorghe. Tatăl devine avocat la Ploieşti.

1860-61 Băiatul urmează cursurile clasei a II-a la Şcoala Domnească nr. 1 Ploieşti.

1862-64  La aceeaşi şcoala, îl are ca învăţător pe Bazil Drăgoşescu, despre care păstrează amintiri frumoase, între care şi vizita emoţionantă a lui Cuza Voda. Obţine certificatul de absolvire a cursului primar.

1864-67 Frecventează Gimnaziul “Sf. Petru şi Pavel” Ploieşti.

1868-68 Biografii afirmă că ar fi urmat clasa a V-a liceală la Bucureşti, unde se mutase familia.

1868-70  Urmează cursul de mimică şi declamaţie, ţinut la Conservatorul din Bucureşti de Costache Caragiali, unul din unchii săi, autor dramatic şi actor.

1870     La 18 ani, este copist la Tribunalul Prahova, după dorinţa bătrânului său tată, care decedează bolnav de idropizie. După înmormântarea tatălui, Ion Luca părăseşte această funcţie şi este destituit. Rămâne singurul susţinător al mamei sale Ecaterina şi al surorii sale Lenci (cu 3 ani mai tânără).

1871-72  Sufler şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti.

1873-75  Începe cariera de gazetar în revista Ghimpele.

1875-76  “Girant responsabil” la ziarul Alegătorul liber.

1876-77  Redactor al Claponului. Cu F. Dam‚ editează ziarul Naţiunea română.

1878     Colaborează la Timpul, avându-i colegi pe Eminescu şi Slavici. Traduce din franceză tragedia în versuri Roma învinsă de Al. Parodi, reprezentată la 21 mai pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Tot în mai, participă pentru prima oară la o întrunire a Societăţii Junimea. În toamnă T. Maiorescu îl ia la Iaşi, pentru a citi piesa O noapte furtunoasă.

1879     La 18 ianuarie - premiera comediei O noapte furtunoasă la Naţionalul bucureştean. Face o călătorie la Viena.

1881-83 Este revizor şcolar pentru judeţele Neamt-Suceava şi apoi Argeş-Vâlcea.

1884     La 13 noiembrie, premiera capodoperei sale dramatice O scrisoare pierdută. Funcţionar al Regiei Monopolurilor.

1885     Premiera comediei D-ale carnavalului. Este profesor suplinitor la Liceul “Sf. Gheorghe” din Bucureşti. În Convorbiri literare apare studiul Comediile d-lui Caragiale semnat de Titu Maiorescu. Se naşte Mateiu, fiu natural al Mariei Constantinescu, recunoscut de I. L. Caragiale.

1886     “Omul fara noroc” intră în zodia îmbogăţirii. Moare în Capitală vara primară a mamei sale, Ecaterina Momolo, bătrâna cu avere. Urmează un lung proces pentru moştenire, între urmaşi.

1887     Tipăreşte la Sibiu cartea Roma învinsă, tradusă de Caragiale.

1888-89 Director general al teatrelor. Stăruinţele sale nu sunt apreciate de oficialităţi şi demisionează. Moare mama sa Ecaterina Caragiali (73 ani), din familie rămânând numai el şi sora sa Lenci. La editura Socec, îi apare volumul Teatru. Se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly, fiica arhitectului Gaetano Burelly. Călătorie în Italia.

1890  Premiera dramei Năpasta la Naţionalul bucureştean.

1891  Apar volumele Teatru şi Năpasta, învinuite de imoralitate şi respinse de la Premiul Academiei.

1892     Intrând în conflict cu junimiştii, ţine conferinţa Gaşte şi gâşti literare, la Ateneu. Apare volumul Pacat..., O faclie de Paste, Om cu noroc (3 novele).

1893     Scoate prima serie a Moftului român, cu A. Bacalbaşa. Se naşte al doilea fiu, Luca Ion, viitorul poet. Deschide prima sa berărie, scandalizându-i din nou pe adversari.

1896     Publică volumul Schiţe uşoare. Scoate pentru scurt timp Epoca literară, cu Şt. O. Iosif (secretar de redacţie). Solicită direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, dar este refuzat de primarul N. Gane.

1897     Apar volumele sale: Schiţe şi Notiţe şi Fragmente literare.

1899     Este numit registrator la Regia Monopolurilor Statului.

1901     Caragiale este sărbătorit la Ateneul Român cu prilejul împlinirii a 25 de ani de activitate literară. B. Delavrancea şi Tache Ionescu îl elogiază, primind o pană de aur. Apare volumul Momente. La 1 aprilie, îşi pierde slujba de la Regia Monopolurilor şi scoate a doua serie din Moftul Român. Este epoca procesului de calomnie intentat lui. Const. Al. Ionescu-Caion, un psihopat care publicase în Revista literară două articole în care Caragiale era învinuit că a plagiat piesa Năpasta după un fictiv autor ungur, Istvan Kemeny.

1902     Prietenul sau Barbu Delavrancea pledează strălucit la Procesul Caion pentru Caragiale şi gazetarul mincinos este condamnat în lipsă. Până la urmă Caion a fost achitat. Altă lovitură împotriva lui Caragiale: volumul Momente este respins de comisia de premii a Academiei.

1904     Atacat mereu de adversari, respins de la premiul Academiei, Caragiale nu-şi mai găseşte locul la Bucureşti. De aceea, împreună cu familia face o călătorie în Italia, Franţa, Germania. Acum îi revine partea din averea moştenită.

1905     Se stabileşte cu cei dragi la Berlin, într-un exil de bună voie. Face proiectul noii comedii Titirica, Sotirescu & Co, dar n-o va termina niciodată. Teatrul îi adusese, personal, numai necazuri.

1907     Păstrează legăturile cu prietenii din ţară, fiindu-i dor de plaiurile natale. Publică pamfletul 1907, din primăvară până-n toamnă. Reface bunele relaţii cu Titu Maiorescu, pe care îl învinuise de falsificarea textelor lui Eminescu.

1908     Publică în trei volume, la Editura “Minerva”, Opere complete. Deşi în ultimii ani de viaţă s-a stabilit la Berlin, face câteva călătorii în vatra românească, inclusiv la Bucureşti.

1909     Apar Kir Ianulea în Viaţa românească.

1910     Publică volumul Schiţă nouă, care cuprinde schiţe şi povestiri scrise în ultimii ani de muncă literară.

1912     Împlineşte 60 de ani de viaţă şi e tot la Berlin, departe de ţară. Preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, Emil Gârleanu, îi propune sărbătorirea la Bucureşti. Dar Caragiale are motive să refuze această sărbătorire, expediind delicatului său prieten o telegramă, în stil caragialesc.

        La 9 iunie, I. L. Caragiale moare subit la Berlin şi, mai apoi, corpul este adus la Bucureşti. Astăzi îşi are mormântul la Cimitirul Bellu

Schiţe, momente, articole, pamflete, nuvele, comedii, poezie, tragedii, etc., dau strălucire unui scriitor inconfundabil. Teatru: Năpasta, Note şi schiţe, Sfetea, Păcat, O făclie de Paşte, Om cu noroc, Schiţe uşoare, Notiţe şi fragmente literare, Schiţe, Momente, Mitică, Opere complete, Schiţă nouă, Reminescenţe, etc... probează lumina voluptăţii caragieleşti. Au scris despre el toţi criticii şi istoricii literari, scriu şi astăzi, este inclus în dicţionare şi enciclopedii, are busturi şi statui. Festivaluri naţionale de teatru poartă numele lui...

La Alba Iulia am reuşit să îl avem lângă noi sub tâmpla unei clădiri ce-a adăpostit Teatrul albaiulian ce i-a purtat numele, pe „Aleea Scriitorilor”, flancat de Rebreanu, Coşbuc, Agârbiceanu, Eminescu, Iorga, Goga, Blaga şi mai „tânărul” I. Lăncrănjan. De aici scrutează rotaţia anotimpurilor în care unic şi tulburător minutar al sufletelor românilor rămâne Marea Unire de la 1918.

A-l omagia înseamnă, mai întâi, a-l citi, comenta, preţui şi îmbrăca în respiraţia inimilor luată ca Alfabet inimitabil al Limbii Române.

 

Ion MĂRGINEANU