|
În momentul în care
CONSILIUL NAŢIONAL ROMÂN CENTRAL cu sediul la Arad a hotărât
desfăşurarea Marii Adunări Naţionale în oraşul
Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, pentru a înfăptui Unirea
Transilvaniei cu România, a ţinut seama de cel puţin trei
condiţii, pe care trebuiau să le îndeplinească acest
oraş, pentru ca acest uriaş şi unic act naţional
să se desfăşoare în condiţiile cele mai bune.
Prima cerinţă
a fost de ordin geografic, Alba Iulia situându-se în centrul
Transilvaniei pe principalele căi de comunicaţii uşurând
acesul participanţilor români din toate zonele provinciei.
A doua cerinţă
ce trebuia să o îndeplinească oraşul gazdă a
actului unirii se referea la existenţa în zonă a unei
masive populaţii româneşti şi a unei puternice gărzi
naţionale înarmate, care urma să asigure securitatea adunării
în momentul când în Transilvania, în urma prăbuşirii
fronturilor primului război mondial, se aflau numeroase trupe
germane şi austro-ungare care ar fi putut zădărnici înfăptuirea
acestuia. Moştenind un puternic depozit de armament, cazarmament
şi de alimente, de la fostul imperiu Austro-Ungar, la Alba Iulia
s-a putut organiza o foarte puternică gardă naţională
care a asigurat în mod exemplar desfăşurarea Marii Adunări
Naţionale.
O a treia condiţie,
poate una din cele mai importante pe care oraşul Alba Iulia a îndeplinit-o,
a fost tradiţia istorică. Cel mai mare moment din istoria
contemporană a românilor nu se putea desfăşura decât
în oraşul simbol al unirii de care se leagă cele mai mari
evenimente din istoria naţională, culminând cu unirea
ţărilor române sub Mihai Viteazul, sacrificiile supreme ale
lui Horea, Cloşca şi Crişan şi umilirea lui Avram
Iancu în 1852.
La aceste evenimente
şi la altele se referă distinşii bărbaţi ai
neamului nostru în discursurile lor ţinute în Sala Unirii la 1
Decembrie 1918. Glorificarea oraşului s-a început cu textul
convocării Marii Adunări Naţionale intitulat: “Veniţi
la Alba Iulia” emis de Consiliul Naţional Român: “Veniţi
la Alba Iulia, veniţi cu miile, cu zecile de mii. Lăsaţi
pentru o zi grijile voastre acasă căci în această zi
vom pune temeliile unui viitor mai bun şi fericit pentru întreg
neamul românesc... locul cel mai istoric al neamului nostru vă aşteaptă
cu braţele deschise, veniţi deci să-l atingeţi cu
pasul vostru şi să simţiţi fiorul ce l-a mişcat
odată pe marele voievod cu nume de arhanghel, pe martirii Horea
Cloşca şi Crişan pe craiul munţilor Avram Iancu
şi pe toţi care au început şi lucrat la realizarea
visului de veacuri pe care noi cei de astăzi îl vedem ca şi
răsăritul cel mai strălucitor a celei mai senine zile a
neamului nostru”.
În discursul său
ce marchează deschiderea Marii Adunări Naţionale de la
Alba Iulia, Ştefan Cicio-Pop, preşedintele Comitetului Naţional
Român justifică magistral desfăşurarea adunării
în acest oraş românesc prin fraze înălţătoare:
“Locul cel mai potrivit pentru această adunare este Alba
Iulia, această Mecă a românismului unde zac moaştele
celor mai mari martiri ai noştri Horea, Cloşca şi Crişan,
loc sfânt pentru întreaga suflare românească. Fraţilor,
acestea sunt momente înălţătoare, istorice şi
cine ar putea găsi cuvintele care să zugrăvească
tablourile ce le vedem şi interpreta sentimentele pe care le
avem?”.
În continuare
nonogenarul George Pop de Băseşti, preşedintele Marii
Adunări Naţionale de la Alba Iulia, memorandist şi
vechi luptător pentru drepturile românilor ardeleni, s-a referit
în discursul său la eliberarea românilor din robia străină
împlinind prin jertfe visul lui Mihai Viteazul şi sacrificiul
lui Horea şi Cloşca: “Lanţurile acestei robii
suntem chemaţi fraţilor să le zdrobim astăzi în
această Adunare Naţională a tuturor românilor din
Ungaria şi Transilvania aici pe pământul stropit cu sângele
martirilor lui Horea şi Cloşca, vrem să zdrobim lanţurile
sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul,
unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un
singur şi nedespărţit Stat Românesc”.
În amplul său
discurs prin care propune adunării votarea moţiunii unirii,
Vasile Goldiş, stăruie la început asupra istoriei
zbuciumate a poporului român analizând câteva momente
semnificative. Împăratul Traian şi romanizarea Daciei au
reprezentat, în concepţia lui Goldiş, începuturile formării
poporului român. Migraţia popoarelor din mileniul I n-a putut
dizloca romanitate Daciei care a continuat să vieţuiască
cu toată vicesitudinea vremurilor. Apariţia statelor feudale
româneşti a certificat viitorul acestui popor care a dat în
evul mediu personalităţi deosebite ce s-au distins în lupta
pentru apărarea creştinătăţii. Între cele
nominalizate se numără figurile lui Mircea cel Bătrân,
Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş etc.
Despre apariţia meteorică a marelui voievod unificator,
Mihai Vietazul, Glodiş a evocat acest moment: “Nimic nu
dovedeşte mai mult tăria credinţei creştineşti
a sufletului acestui popor, decât faptul că în numele luptei
creştinătăţii împotriva păgânilor, mai întâi
răzleţirea neamului prin soarta fatală, s-a putut face
pentru o clipă unirea lui în cetatea aceasta prin braţul
puternic şi geniul scânteietor al lui Mihai Viteazul”.
Goldiş se referă
în continuare la situaţia românilor rămaşi sub stăpânirea
străină care au suportat: “robia trupească,
economică şi sufletească cum nu se mai pomeneşte
în istoria întreagă a omenirii... încercarea disperată
din 1784 de a scutura jugul n-a avut rezultat şi sfârşitul
din acest oraş a ţăranului Horea aşteaptă încă
un geniu literar care să întruchipeze una dintre cele mai înfiorătoare
tragedii ale istoriei”. Despre anul revoluţionar 1848
Vasile Goldiş îl citează pe Simion Bărnuţiu a cărui
discurs ţinut în catedrala Blajului se referea la greutăţile
care apăsau pe umerii poporului român iar “umbra îndurerată
a regelui munţilor, a scumpului Avram Iancu rămâne peste
vecie clasica dovadă a legendarei ingratitudini habsburgice”.
Dualismul austro-ungar n-a fost decât “constituţionalism fals
şi mincinos, care ne-au luat libertatea culturii, ne-au desfiinţat
politiceşte... şi ne-au făcut imposibil progresul
economic”.
În continuare Vasile
Goldiş rememorează marile evenimente din istoria modernă
a românilor: Unirea principatelor din 1859, Războiul de
independenţă din 1877, neuitând să-l amintească
“pe bunul şi luminatul Cuza”. Consolidarea Regatului
României sub regele Carol I, precum şi lupta şi jertfele
poporului român în primul război mondial sub conducerea regelui
Ferdinand I au făcut posibilă realizarea unirii
Transilvaniei cu România. În final Goldiş a dat citire moţiunii
unirii care a fost unul dintre cele mai democratice acte europene de
la începutul sec. al XX-lea.
Votată în
unanimitate şi într-un entuziasm fără margini de către
Marea Adunare Naţională, unirea a fost anunţată
printr-o telegramă adresată regelui Ferdinand I. În aceasta
se arată că: “Adunarea Naţională a românilor
din Ardeal, Ţara Ungurească şi Banat ţinută
în Alba Iulia, în glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a decretat
într-un elan, entuziasm fără margini, în unanimitate
unirea teritoriilor sale cu regatul României”. Răspunsul
regelui a fost dat în aceeaşi atmosferă de mare bucurie
şi entuziasm: “despre actul măreţ al Unirii săvârşit
în vechea cetate a lui Mihai Viteazul a umplut inima mea de nespusă
bucurie şi am primit-o cu vie emoţie”.
După votarea moţiunii
unirii delegaţii s-au deplasat în afara cetăţii pe
“câmpul lui Horea” spre a aduce la cunoştinţa poporului
prezent în număr de peste 100.000, martori ai marelui act, hotărârea
definitivă şi irevocabilă a unirii Transilvaniei cu România.
De pe tribune
improvizate oratorii au expus în faţa mulţimii, cuprinsă
de entuziasmul general, hotărârile delegaţiilor la Marea
Adunare Naţională. Dintre discursurile ţinute menţionăm
pe cele ale reprezentanţilor celor două biserici româneşti,
episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Şi ei au evocat
importanţa istorică a oraşului Alba Iulia şi
jertfele personalităţilor istorice ale neamului nostru
pentru realizarea marii uniri.
Episcopul ortodox de
Caransebeş, Miron Cristea, ales după unire primul patriarh
al României, justifică în faţa poporului român prezenţa
sa la marea Adunare Naţională de la “Alba Iulia”: “Am
venit la această istorică şi măreaţă
adunare naţională în străvechea Alba Iulia de care ne
leagă amintirea celor mai crude chinuri şi suferinţe
dar şi cea mai sfântă nădejde. Deşi au trecut
decenii şi chiar veacuri de atunci totuşi şi acum aud
cum geme din adânc din fundul temniţei regele munţilor
Iancu, aud mai ales suspinele şi vaietele înfricoşătoare
de durere a mucenicilor Horea şi Cloşca care aici au fost
traşi pe roată”.
Nepieritorul act al
unirii Transilvaniei cu România a adăugat o nouă dimensiune
istoriei oraşului Alba Iulia consacrând-o drept capitala marii
uniri. La acest evenimet se referea în discursul său Episcopul
greco-catolic Iuliu Hossu, apreciind că toate generaţiile
prezente şi viitoare vor preţui cum se cuvine pe acei oameni
care au pregătit, participat şi realizat la 1 Decembrie 1918
la Alba Iulia unirea tuturor românilor, prin voinţa şi
sacrificiul lor idealul de veacuri al poporului român: “Fericiţi
voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara mamă. O
viaţă veţi mărturisi cu mândrie: “Şi eu am
fost la Alba Iulia”. Fiii fiilor voştri vor chezăşui
(mărturisi) puternic şi fericiţi arâtând: “şi
părinţi noştrii au fost la Alba Iulia. Voi sunteţi
marea armată a sufeletelor alese a neamului nostru”.
În aceeaşi
atmosferă de înaltă sfinţire patriotică a fost
ales Consiliul Dirigent, ce urma să conducă destinele
Transilvaniei, până la desăvârşirea unităţii
politice şi administrative cu România. Preşedinte a fost
ales Iuliu Maniu. S-a hotărăt totdată să se trimită
de urgenţă la Bucureşti actul Unirii şi să-l
prezinte regelui Ferdinand şi Parlamentului României. Delegaţia
a fost formată din distinşii bărbaţi: Vasile Goldiş,
Caius Brediceanu, Alexandru Vaida Voievod şi Episcopii Iului
Hossu şi Miron Cristea.
O imensă mulţime
i-a primit cu urale în gara de nord din Bucureşti şi i-a
condus în triumf până la palatul regal.
La recepţia dată
de regele Ferdinand şi regina Maria în onoarea delegaţiei
românilor transilvăneni, regele a toastat zicând: “Azi când
vedem înaintea minţii şi înaintea ochilor noştri săvârşită
clădirea măreaţă ce Mihai Viteazul începuse
şi pe care generaţii întregi apoi au visat-o, aduc prinosul
meu de recunoştinţă acelora care în toate colţurile
răsună dulcele grai românesc au pus sufletul şi
puterile lui în serviciul idealului naţional”.
Cu această ocazie
I.C. Brătianu, primul ministru al României a salutat delegaţia
românilor din Transilvania omagiindu-i ce cei care s-au jertfit
pentru unitatea naţională spunând: “Vă aşteptăm
de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim
niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât
de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de
suferinţă... Fraţilor fiţi bine-veniţi, vă
facem această onoare atât noi care suntem adunaţi la această
masă, cât şi toţi românii de pretutindeni. Această
Unire o strigă toţi morţii noştri şi cei din
câmpiile Turdei şi cei din Apuseni dar şi cei din Carpaţi
şi de la Siret”.
În această
atmosferă de preţuire pentru trecutul neamului nostru s-au
desfăşurat lucrările şi s-au ţinut
discursurile marilor bărbaţi ai naţiunii care au
realizat cel mai mare act din istoria modernă a României, Unirea
Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918.
Amintirea lor să
fie eternă.
Dr.
Gheorghe Anghel
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura ASTRA,
Bucuresti, 1 Decembrie 1943 |
