|
Stimate
Domnule Gomboş,
Cititor atent al “Renaşterii Bănăţene”, am avut
plăcerea să aflu, prin articolul semnat de Dvs. intitulat
‘Dacoromania” din 10 August, de existenţa şi valoarea Fundaţiei
“Alba-Iulia 1918” care editează interesanta (după citatele
Dvs. revistă ajunsă la Nr. 10/2002.
V-aş ruga să aveţi amabilitatea transmiterii adresei poştale
a Fundaţiei cu care aş dori să am o corespondenţă
posibilă. Vă mulţumesc anticipat, rugându-vă să
acceptaţi bunele şi sincerele mele salutări dintre Alpi,
flori şi depărtări europene, dar nu sufleteşti!
Lausanne, 26 August 2002
Baruţiu T.
Arghezi
Mult stimate Domnule Profesor Băluţă,
Mă închin, emoţionat, în dreptul imaginilor celor două
personalităţi româneşti - Lucian Blaga şi David
Prodan - a efigiilor istorice, a lui decebal şi Traian, ca şi a
drapelului nostru desfăşurat emblematic sub titlul revistei
Dacoromania... Felicitări şi mare îndemn sufletesc pentru
trezirea conştiinţei româneşti în aceste timpuri cenuşii
şi pline de fireşti întrebări... Vă rog să
binevoiţi să transmiteţi onoratei conduceri a Revistei
şi a Fundaţiei omagiul sincer şi necumpănit al
sufletului meu reîmprospătat de acţiunile de rememorare şi
permanentizare a spiritului de Unire românească... Mulţumesc în
acelaşi timp şi Domnului Gomboş care mi-a permis
corespondenţa cu Domnia-voastră.
Scrisoarea primită din partea Fundaţiei la care răspund cu
oarecare întârziere (am lipsit din Elveţia aproape o lună de
zile fiind în România, la Arad) mi-a umplut inima de entuziasm şi-mi
permit să vă răspund afirmativ la propunerea Dvs. de a
colabora, cât de cât, cu Revista Fundaţiei, motiv pentru care alătur
un text al unei conferinţe a tatălui meu susţinută la
Radio-Bucureşti în cadrul unor emisiuni din luna septembrie 1935
privind personalitatea lui Avram Iancu, plus un elogiu privind pe Lucian
Blaga cu ocazia premierei piesei Avram Iancu la Teatrul Naţional din
Bucureşti... Cred că cititorii Revistei vor fi impresionaţi
de această mărturie istorică şi literară.
Despre contactul cu românaşii noştri din Elveţia, nu prea
am multe de zis pentru că mulţi dintre aceştia au devenit
mai mult decât sceptici - ca să nu zic mult indiferenţi - faţă
de origini, istorie şi cultură. Aici sunt trei feluri de
“compatrioţi”: cei plecaţi din cauza războiului, cei
“trimişi” ca informatori în timpul ceauşist şi cei
care cred că în Occident umblă câinii cu covrigi în coadă.
Apoi mai sunt şi ţiganii care fură, cerşesc sau se
dedau la felurite minciuni privind “persecuţiile” la care sunt
supuşi acasă; ei vin cu fotografii ale caselor măreţe
în construcţii zicând că Statul nu le permite să-şi
ridice biserici!... Totuşi vă transmit adresa unei publicaţii
româneşti din Geneva - cam mult influenţată de vecinătatea
fost regală şi vecină geografic (Versoix) - care se
intitulează Căminul românesc şi care, sper, să fie
amabilă la o eventuală “relaţie” cu Alba Iulia. Adresa
exactă este COMMUNAUTÉ ROUMAINE DE SUISSE CP.324 - 12111 GENÉVE 25,
SUISSE. Poate că un schimb de publicaţii ar fi
util pentru stimularea cel puţin istorică, a spiritului
românesc...
Cât priveşte “asentimentul” meu pentru publicarea scrisorii mele
trimise D-lui Gomboş, cred că mai întâi ar trebui acceptarea
dumnealui şi pe urmă a subsemnatului care nu are nimic împotrivă.
Totuşi mulţumiri pentru amabila intenţie.
M-a emoţionat mult cuprinsul celor două reviste primite, cu un
accent sufletesc deosebit pentru amintirea Generalului Berthelot, semnată
de Dl. Cornel Nemeş. Şi un sentiment gingaş de amintire
prin evocarea lui Badea Cârţan şi a celor două imagini
care vorbesc de nemuritoarea lui activitate într-adevăr patriotică,
mult valabilă şi după trecerea acestuia printre sfinţii
marilor conştiinţe româneşti. Păcat că memoria
actuală este atât de scurtă în memoria noastră generală!
Îmi permit, mult recunoscător pentru atenţiile Fundaţiei
şi ale Dvs special, să alătur volumul Înaintea uitării,
în care sunt evocate o serie de momente poate prea puţin cunoscute
din viaţa tatălui meu şi a familiei noastre.
Primiţi,
vă rog mult stimate Domnule Profesor, bunele mele sentimente şi
urări de mari înfăptuiri spre împlinirea destinelor frumoase,
cinstite şi necesare pentru viitorul neamului românesc.
Al. Dvs. cu inima şi condeiul,
Lausanne 23 Octombrie 2002
P.S. - Rog scuzaţi-mi
unele inegalităţi dactilografice, maşina mea de scris
nefiind prea modernă, ca şi scribul ei!
Tabletă
Radio
“Avram
Iancu, care a murit la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş, teolog,
advocat şi şef al revoluţiei din 1848 din Transilvania,
proclamat la Blaj, e una din figurile cu mare şi adânc relief ale
poporului românesc şi unică în felul ei chiar în istoria
tuturor popoarelor. Puterea de viaţă şi de credinţă
a lui Avram Iancu a fost mânată de o întraripare care nu se găseşte
nici la răspântiile mari ale timpului trecut, bogat în pilde, totuşi,
de sacrificiu şi de lepădare de sine - şi marea lui
individualitate pare legendară ca a Meşterului Manole, iscată
din basm şi topită în basm... Nimic pământesc, aproape
nici un fir de ţărână nu se găseşte în urzeala
fiinţei lui sau numai atâta cât să prindă, numai ca un păienjeniş,
lumina care o îngreuiază. Când cauţi în jarul vieţii lui
îţi dai seama că dogoarea ei n-a mai avut-o nici un om şi
că Avram Iancu aparţine unei omeniri cu care nu suntem învăţaţi
decât din cărţi şi din vis... Cărturarul şi
advocatul nu s-a îngrijit niciodată de sine. Tovarăş parcă
înnăscut cu tot ce are pământul mai înalt, cu munţii,
porecla cu totul neobişnuită ce i s-a dat, de Regele Munţilor,
arată că oamenii din timpul lui nu l-au privit cu ochi omenesc
şi că el a trăit ca marii pustnici şi ca trimişii
lui Dumnezeu, în afară de rânduială a existenţei, cu păsările
cerului şi cu crinii. Muntele în viaţa lui Avram Iancu a fost
ceea ce fusese în viaţa Mântuitorului pustietatea, în care el se
retrăgea când trebuia să se roage şi să gândească...
Poetul Lucian Blaga, care în literatura românească reprezintă
un nivel şi o nouă îndreptare, nu putea să nu fie
impresionat de marea lui personalitate, asupra căreia condeiele româneşti
au de scris de aici înainte cel puţin o sută de ani... Teatrul
Naţional îşi deschide stagiunea cu piesa Avram Iancu a D-lui
Blaga. La congresul advocaţilor din Târgu-Mureş, bustul şefului,
revoluţionar şi al advocatului a fost desvelit şi aşezat
în baroul local. Va veni o zi când tot ce se va începe în România va
porni sub invocarea lui Avram Iancu, cu o chemare la numele lui, al omului
celui mai sfânt, celui mai curat şi mai chinuit din neamul lui.”
(septembrie 1935)
- Fundaţia
“Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” -
Str. Mărăşeşti,
Nr. 9
2500 -
ALBA-IULIA
ROMÂNIA
“Dacoromania”
este, deasupra tricolorului, ca primă emoţie la răsfoirea
revistei, mai mult decât un simbol de adevăr istoric şi năzuinţă
permanentă. Mă simt mândru că în depărtările de
ţară unde mă aflu, primesc cu dărnicie pur românească
această revistă de cuget şi simţire curată. Să
vă mulţumesc e prea puţin: lacrima bucuriei e a sufletului,
mângâiat ca florile de zefire primăvăratice!
Sunt în
Elveţia din pricini medicale privind pe unicul meu fiu, handicapat la
naşterea lui în timpul echivocurilor politice ale timpului trecut:
nu am avut acces la o clinică normală în Bucureşti pe
timpul câd tatăl meu era considerat, ca întreaga familie,
“burghez” iar literatura lui era calificată de forurile politice
drept decadentă (“poezia putrefacţiei sau putrefacţia în
poezie” după articolul de fond din Scânteia, semnat de Sorin
Toma). Târziu, foarte târziu şi mai ales după ce spiritul
occidental s-a trezit, tata a mai putut să publice. Eu fusesem dat
afară de la studiile universitare, iar mai târziu greu tolerat în
viaţa socială după ce făcusem un an la Jilava...
Astfel tinereţea a trecut ca un nor întunecat şi plin de
fulgerele timpului care încă şi azi mai trăieşte!
Volumul “Înaintea uitării” este şi un fel confesiune
personală în faţa altarului vieţii... Vă fac şi
eu o mărturisire: 76 de ani bătuţi pe muchie, iar din 1975,
la sfârşit de an, îmi duc sacul plin de nuiele rupte pe umerii îngreuiaţi
de lumea indiferentă de aici ca şi din grotele bucureştene.
Noroc, însă, că “sângele apă nu se face”, iar călimara
condeiului încă nu a secat...
Vă
mulţumesc mult pentru rândurile scrisorii Dvs. şi mă bucur
că în paginile Revistei am găsit prezentă preocuparea
pentru ţinuturile româneşti de peste hotare. Nicolae Iorga avea
dreptate când afirma că “România e o ţară înconjurată
de Români”.
Daţi-mi
voie să vă îmbrăţişez sufletul, cu rugămintea
de a transmite înaltelor spirite care vă înconjoară inima,
omagiul meu pur românesc. Al Domniei-voastre, Baruţu T. Arghezi
Lausanne,
27 ianuarie 2003
P.S. - Mulţumiri
pentru micul disc istoric.
- Emoţii
puternice şi lacrimi de bucurie mi-a stârnit cocarda cu drapel a
comemorării zilei de 1 Decembrie pe care o voi păstra alături
de simbolurile familiale.
|
|
