România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Din corespondenţa personalităţilor româneşti din diasporă cu fundaţia

Stimate Domnule Gomboş,

     Cititor atent al “Renaşterii Bănăţene”, am avut plăcerea să aflu, prin articolul semnat de Dvs. intitulat ‘Dacoromania” din 10 August, de existenţa şi valoarea Fundaţiei “Alba-Iulia 1918” care editează interesanta (după citatele Dvs. revistă ajunsă la Nr. 10/2002.

     V-aş ruga să aveţi amabilitatea transmiterii adresei poştale a Fundaţiei cu care aş dori să am o corespondenţă posibilă. Vă mulţumesc anticipat, rugându-vă să acceptaţi bunele şi sincerele mele salutări dintre Alpi, flori şi depărtări europene, dar nu sufleteşti!

     Lausanne, 26 August 2002

Baruţiu T. Arghezi

     Mult stimate Domnule Profesor Băluţă,

     Mă închin, emoţionat, în dreptul imaginilor celor două personalităţi româneşti - Lucian Blaga şi David Prodan - a efigiilor istorice, a lui decebal şi Traian, ca şi a drapelului nostru desfăşurat emblematic sub titlul revistei Dacoromania... Felicitări şi mare îndemn sufletesc pentru trezirea conştiinţei româneşti în aceste timpuri cenuşii şi pline de fireşti întrebări... Vă rog să binevoiţi să transmiteţi onoratei conduceri a Revistei şi a Fundaţiei omagiul sincer şi necumpănit al sufletului meu reîmprospătat de acţiunile de rememorare şi permanentizare a spiritului de Unire românească... Mulţumesc în acelaşi timp şi Domnului Gomboş care mi-a permis corespondenţa cu Domnia-voastră.

     Scrisoarea primită din partea Fundaţiei la care răspund cu oarecare întârziere (am lipsit din Elveţia aproape o lună de zile fiind în România, la Arad) mi-a umplut inima de entuziasm şi-mi permit să vă răspund afirmativ la propunerea Dvs. de a colabora, cât de cât, cu Revista Fundaţiei, motiv pentru care alătur un text al unei conferinţe a tatălui meu susţinută la Radio-Bucureşti în cadrul unor emisiuni din luna septembrie 1935 privind personalitatea lui Avram Iancu, plus un elogiu privind pe Lucian Blaga cu ocazia premierei piesei Avram Iancu la Teatrul Naţional din Bucureşti... Cred că cititorii Revistei vor fi impresionaţi de această mărturie istorică şi literară.

     Despre contactul cu românaşii noştri din Elveţia, nu prea am multe de zis pentru că mulţi dintre aceştia au devenit mai mult decât sceptici - ca să nu zic mult indiferenţi - faţă de origini, istorie şi cultură. Aici sunt trei feluri de “compatrioţi”: cei plecaţi din cauza războiului, cei “trimişi” ca informatori în timpul ceauşist şi cei care cred că în Occident umblă câinii cu covrigi în coadă. Apoi mai sunt şi ţiganii care fură, cerşesc sau se dedau la felurite minciuni privind “persecuţiile” la care sunt supuşi acasă; ei vin cu fotografii ale caselor măreţe în construcţii zicând că Statul nu le permite să-şi ridice biserici!... Totuşi vă transmit adresa unei publicaţii româneşti din Geneva - cam mult influenţată de vecinătatea fost regală şi vecină geografic (Versoix) - care se intitulează Căminul românesc şi care, sper, să fie amabilă la o eventuală “relaţie” cu Alba Iulia. Adresa exactă este COMMUNAUTÉ ROUMAINE DE SUISSE CP.324 - 12111 GENÉVE 25, SUISSE. Poate că un schimb de publicaţii ar fi  util pentru stimularea cel puţin istorică, a spiritului românesc...

     Cât priveşte “asentimentul” meu pentru publicarea scrisorii mele trimise D-lui Gomboş, cred că mai întâi ar trebui acceptarea dumnealui şi pe urmă a subsemnatului care nu are nimic împotrivă. Totuşi mulţumiri pentru amabila intenţie.

     M-a emoţionat mult cuprinsul celor două reviste primite, cu un accent sufletesc deosebit pentru amintirea Generalului Berthelot, semnată de Dl. Cornel Nemeş. Şi un sentiment gingaş de amintire prin evocarea lui Badea Cârţan şi a celor două imagini care vorbesc de nemuritoarea lui activitate într-adevăr patriotică, mult valabilă şi după trecerea acestuia printre sfinţii marilor conştiinţe româneşti. Păcat că memoria actuală este atât de scurtă în memoria noastră generală!

     Îmi permit, mult recunoscător pentru atenţiile Fundaţiei şi ale Dvs special, să alătur volumul Înaintea uitării, în care sunt evocate o serie de momente poate prea puţin cunoscute din viaţa tatălui meu şi a familiei noastre.

Primiţi, vă rog mult stimate Domnule Profesor, bunele mele sentimente şi urări de mari înfăptuiri spre împlinirea destinelor frumoase, cinstite şi necesare pentru viitorul neamului românesc.

                                                                        Al. Dvs. cu inima şi condeiul,

     Lausanne 23 Octombrie 2002

     P.S. - Rog scuzaţi-mi unele inegalităţi dactilografice, maşina mea de scris nefiind prea modernă, ca şi scribul ei!

 

     Tabletă Radio

     “Avram Iancu, care a murit la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş, teolog, advocat şi şef al revoluţiei din 1848 din Transilvania, proclamat la Blaj, e una din figurile cu mare şi adânc relief ale poporului românesc şi unică în felul ei chiar în istoria tuturor popoarelor. Puterea de viaţă şi de credinţă a lui Avram Iancu a fost mânată de o întraripare care nu se găseşte nici la răspântiile mari ale timpului trecut, bogat în pilde, totuşi, de sacrificiu şi de lepădare de sine - şi marea lui individualitate pare legendară ca a Meşterului Manole, iscată din basm şi topită în basm... Nimic pământesc, aproape nici un fir de ţărână nu se găseşte în urzeala fiinţei lui sau numai atâta cât să prindă, numai ca un păienjeniş, lumina care o îngreuiază. Când cauţi în jarul vieţii lui îţi dai seama că dogoarea ei n-a mai avut-o nici un om şi că Avram Iancu aparţine unei omeniri cu care nu suntem învăţaţi decât din cărţi şi din vis... Cărturarul şi advocatul nu s-a îngrijit niciodată de sine. Tovarăş parcă înnăscut cu tot ce are pământul mai înalt, cu munţii, porecla cu totul neobişnuită ce i s-a dat, de Regele Munţilor, arată că oamenii din timpul lui nu l-au privit cu ochi omenesc şi că el a trăit ca marii pustnici şi ca trimişii lui Dumnezeu, în afară de rânduială a existenţei, cu păsările cerului şi cu crinii. Muntele în viaţa lui Avram Iancu a fost ceea ce fusese în viaţa Mântuitorului pustietatea, în care el se retrăgea când trebuia să se roage şi să gândească... Poetul Lucian Blaga, care în literatura românească reprezintă un nivel şi o nouă îndreptare, nu putea să nu fie impresionat de marea lui personalitate, asupra căreia condeiele româneşti au de scris de aici înainte cel puţin o sută de ani... Teatrul Naţional îşi deschide stagiunea cu piesa Avram Iancu a D-lui Blaga. La congresul advocaţilor din Târgu-Mureş, bustul şefului, revoluţionar şi al advocatului a fost desvelit şi aşezat în baroul local. Va veni o zi când tot ce se va începe în România va porni sub invocarea lui Avram Iancu, cu o chemare la numele lui, al omului celui mai sfânt, celui mai curat şi mai chinuit din neamul lui.”

                                                                                                (septembrie 1935)

     - Fundaţia “Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” -

     Str. Mărăşeşti, Nr. 9

     2500 - ALBA-IULIA

     ROMÂNIA

     “Dacoromania” este, deasupra tricolorului, ca primă emoţie la răsfoirea revistei, mai mult decât un simbol de adevăr istoric şi năzuinţă permanentă. Mă simt mândru că în depărtările de ţară unde mă aflu, primesc cu dărnicie pur românească această revistă de cuget şi simţire curată. Să vă mulţumesc e prea puţin: lacrima bucuriei e a sufletului, mângâiat ca florile de zefire primăvăratice!

     Sunt în Elveţia din pricini medicale privind pe unicul meu fiu, handicapat la naşterea lui în timpul echivocurilor politice ale timpului trecut: nu am avut acces la o clinică normală în Bucureşti pe timpul câd tatăl meu era considerat, ca întreaga familie, “burghez” iar literatura lui era calificată de forurile politice drept decadentă (“poezia putrefacţiei sau putrefacţia în poezie” după articolul de fond din Scânteia, semnat de Sorin Toma). Târziu, foarte târziu şi mai ales după ce spiritul occidental s-a trezit, tata a mai putut să publice. Eu fusesem dat afară de la studiile universitare, iar mai târziu greu tolerat în viaţa socială după ce făcusem un an la Jilava... Astfel tinereţea a trecut ca un nor întunecat şi plin de fulgerele timpului care încă şi azi mai trăieşte! Volumul “Înaintea uitării” este şi un fel confesiune personală în faţa altarului vieţii... Vă fac şi eu o mărturisire: 76 de ani bătuţi pe muchie, iar din 1975, la sfârşit de an, îmi duc sacul plin de nuiele rupte pe umerii îngreuiaţi de lumea indiferentă de aici ca şi din grotele bucureştene. Noroc, însă, că “sângele apă nu se face”, iar călimara condeiului încă nu a secat...

     Vă mulţumesc mult pentru rândurile scrisorii Dvs. şi mă bucur că în paginile Revistei am găsit prezentă preocuparea pentru ţinuturile româneşti de peste hotare. Nicolae Iorga avea dreptate când afirma că “România e o ţară înconjurată de Români”.

     Daţi-mi voie să vă îmbrăţişez sufletul, cu rugămintea de a transmite înaltelor spirite care vă înconjoară inima, omagiul meu pur românesc. Al Domniei-voastre, Baruţu T. Arghezi

     Lausanne, 27 ianuarie 2003

     P.S. - Mulţumiri pentru micul disc istoric.

     - Emoţii puternice şi lacrimi de bucurie mi-a stârnit cocarda cu drapel a comemorării zilei de 1 Decembrie pe care o voi păstra alături de simbolurile familiale.