România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Maestrul Georges Dumitresco

     La început a fost Cuvântul scris în CARTEA CĂRŢILOR. Şi Cuvântului i-a slujit mai întâi Georges Dumitresco - poetul.

     Dar a mai fost şi zicerea aceea - primum vivere - lege a toate câte ţin de gândirea omenească şi acel “mens sana in corpore sano”. Şi de această lege a ascultat Georges Dumitresco - medicul.

     A fost mai apoi “chipul lumii” cu ale sale pământeşti “turme, umbră şi bucate”, cu legendele ce spun de un neam înfrăţit “cu râul, cu ramul” cu doinele şi plânsul, cu dorul de nemoarte, cu luceferi şi Meşteri Manole ziditori de legende-mânăstiri, cu toate câte spun de neamul românesc. Şi acestui “chip” i-a dat noua alcătuire Georges Dumitresco - pictorul.

     Un om şi trei ipostaze de abordare a unei personalităţi multilaterale care ne duce cu gândul la maeştrii Renaşterii italiene - enciclopedii de arte şi ştiinţă cărora, totodată, nimic din ce este omenesc străin nu le-a rămas.

     Autoexilat în Elveţia în urmă cu mai bine de treizeci de ani după ce desfăşurase în ţară o activitate medicală de excepţie, “recompensat” cu închinsoarea ca “duşman al poporului” întru-un timp al încrâncenării ideologice, timp derutant şi bezmetic (dar cel care-l traversăm nu tot derutant este în uluitoarea lui bezmetică rotire?), Georges Dumitresco şi-a impus repede în lumea medicală de acolo personalitatea-i desăvârşită.

     Dar dincolo de munca de fiecare zi care însemna bătălia cu moartea, închinare la altarele vieţii, cu viaţa pre moarte călcând cu fiecare boală învinsă, cu fiecare “scadenţă” amânată, doctorul intra în alte universuri, în alte lumi - cea a culorii sau a versului.

     Volumul său de poeme (în limbile română, franceză, italiană) - Triptic, apărut la Editura Viaţa Medicală, Bucureşti, 1998 este măsura întru calitatea cuvântului cu care poetul şi-a cântat (sau mai curând şi-a plâns) dorul de o lume a ordinii, a armoniei. Acolo, în noua sa patrie, a învăţat că dorul de moşia străbună trebuie preschimbat în creaţie durabilă pentru că ea, ţara dintâi - “pragul de lume şi poteca patimiei, cum l-a numit Blaga satul natal, să înflorească mai înalt sub cerul lumilor oriunde trăiesc oameni de pe la noi I-a fost poate ruşine uneori de defectele poporului căruia-i aparţine prin naştere, dar, asemeni lui Cioran, se simte legat de acest popor împotriva căruia se înverşunează uneori într-o (ne)mărturisită iubire.

     Expoziţiile internaţionale prin care şi-a făcut cunoscut în lume stilul plastic inconfundabil, prezenţa pe sintezele bucureştene între care ampla expoziţie de la Fundaţia Culturală Română, 2001, sunt o grăitoare mărturie de iubire a tot ce înseamnă închinare la izvoarele creaţiei artistice româneşti întru universala credinţă creştină în care ne regăsim în tot ce creat a fost spre frumuseţe a formelor zămislite de mii de culori.

     Pentru că arta pictorului Georges Dumitresco este limbaj universal pus în tipare care nouă, Românilor, ne sunt familiare.

     Dacă mai amintim că prin strădania acestui neobosit creator de frumos, medic, scriitor, ilustrator de carte, se organizează anual expoziţia de grafică-pictură-sculptură de la Vallorbe-Elveţia, unde sunt invitaţi cu lucrări numeroşi tineri artişti români, nu înseamnă că am isprăvit schiţa de portret în care ne-am propus să vi-l presentăm. O personalitate de talia medicului Georges Dumitresco încape cu greu în cuvinte. Fiecare latură a acestui diamant uman relevă o nouă dimensiune, un nou chip. Oricare ar fi calea de a încerca să-l descoperim, uluirea şi încântarea ne vor însoţi mereu.

     Om între oameni, doctor în medicină, poet de factură clasică dar şi modernă totodată, pictor, grafician, inovator în tehnica acuarelei, maestrul Georges Dumitresco veghează precum un paznic de far la cumpăna înaltă de ape verticale dintre Alpi şi Carpaţi ca niciodată lumina (din gând, din culoare, din speranţa de viaţă) să nu apună.

     Timpul, în “veşnică trecere” vesteşte că în anul 2002 se împlinesc 80 de ani de când, pe pământul acesta al nostru, în Transilvania, s-a ivit în lumină cel ce avea să devină personalitate de excepţie în ştiinţele medicale, literatură şi artă a culorii - doctorul, poetul şi plasticianul Georges Dumitresco.

     Să ne trăiţi, maestre, întru mai bună cunoaştere a valenţelor şi caratelor cu care Românii adevăraţi ştiu să ducă în lume solie de perenitate a tot ce cu valoare se măsoară.

Paula Romanescu