România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Memorandistul Moş Nicolae Herlea

Moş Nicolae Th. Herlea a intrat în istorie prin bogata sa activitate pe întregul curs al vieţii, aşa cum Moş Ioan Roată şi Unirea a intrat în legendă prin răspunsul său înţelept, dat boierilor moldoveni care pregăteau Unirea celor două Principate în 1859. Deci “moş” simbolizează înţelepciunea şi experienţa poporului român.      Numele de “Moş Herlea”, dat lui Nicolae Th. Herlea, a fost folosit, în primul rând, de către fruntaşii “Memorandumului” de la 1892-1894 (Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu etc) pentru că vedeau în acest bătrân înţelepciunea întruchipată. Apoi, a fost folosit de vinereni şi de cei din satele învecinate. Această înţelepciune şi memorie ieşită din comun l-a călăuzit pe Moş Herlea toată viaţa, de la tinereţe pân’ la bătrâneţe.

     Memorandistul Moş Nicolae Herlea s-a născut la 1 iunie 1819 în localitatea Vinerea, jud Hunedoara, apoi jud. Alba.

     Fraţii săi mai mari fiind trimişi la învăţătură, el a fost sortit, după vechiul obicei al satelor româneşti, să rămână în gospodărie ca sprijin al părinţilor şi continuator al întreţinerii acestei gospodării.

     Deşi n-a fost dat să studieze la şcoli înalte, totuşi, prin inteligenţa sa sclipitoare şi râvna de a cunoaşte cât mai multe despre lumea înconjurătoare, a reuşit să-şi depăşească fraţii cu studii superioare, bucurându-se de aprecierea unanimă a celor din jurul său.

     Numele familiei Herlea s-a format în mediul comunei Vinerea, care a avut o numeroasă aşezare săsească. Odată cu stabilirea saşilor pe aceste meleaguri, teritoriul comunei a fost declarat pământ crăiesc (fondus regius) şi împărţit între români şi saşi. La început, numele Herlea a constituit o poreclă derivând din cuvântul german “herrenlos” (eliberat, fără stăpân), iar “Herleşti”, din cuvintele: herr (domn) şi lehrer (învăţător) datorită faptului că numeroşi membri ai acestei familii au fost învăţători (dascăli). Astfel saşii le ziceau Herlehrer, iar românii, Herleşti, spre desebire de Herloi şi Herluţi, care provin tot din “Herrenlos”.

     Întemeietorul familiei, atestat documentar, este Izdrea căruia i s-a dat titlul latinesc de “libertinus” (eliberat, fără stăpân) acordat printr-o diplomă princiară din anul 1691 de principele Apafy II, prin care Izdrea era eliberat din iobăgie, zicându-i-se apoi de către saşi “herrenloş”, iar românii i-au zis Herlea. Lui Izdrea Herlea i-au urmat, în linie directă, preotul Precup; fiul acestuia, preotul Avram al cărui fiu a fost preotul Teodor. Acesta din urmă a avut trei fii care au ocupat cele trei funcţii principale în structura satului românesc din secolul al XIX-lea. Fiul cel mai mare, Ion, a fost preotul comunei; al doilea, Elias, a fost notar, iar cel mai mic, Nicolae, a fost primar şi învăţător în comună, şi inspector şcolar.

     Atât înaintaşii cât şi urmaşii lui Moş Herlea s-au înmulţit foarte repede, având unii câte 13 copii, cum a fost notarul Teodor Herlea, (nepotul lui Moş Herlea). Astfel că mulţi urmaşi ai familiei Herlea s-au răspândit prin toată ţara, toţi provenind din acelaşi Izdrea Herlea. Mulţi au ocupat funcţii importante în statul român, dar cel mai valoros a fost Moş Nicolae Herlea, care s-a remarcat prin activitatea sa diversă, intensă şi valoroasă, fiind dotat cu o inteligenţă şi memorie rar întâlnită.

     Dragostea de carte a lui Nicolae Herlea face din el un remarcabil autodidact, care şi-a însuşit cunoştinţe din diverse domenii, fapt remarcat de presa vremii care-l apreciau ca vestit poliglot. Revista Ilustrată, ce apărea la Orăştie, scria în paginile ei: “Moş Herlea a reuşit să cunoască istoria universală şi geografia mai bine decât mulţi profesori de cei cu diplome de trei coţi”.

     Studiul istoriei romanilor şi românilor, buna educaţie primită în casa părintească şi cunoaşterea vieţii oamenilor, cu care venea în contact, i-au format caracterul.

     Moş Herlea a fost un bun îndrumător, ajutând cu toate prilejurile pe toţi oamenii care-i solicitau ajutorul. “El era un bun cântăreţ la strana din biserică unde îl vedeai în toate duminicile şi sărbătorile. Se ocupa şi de probleme de medicină, fiind recunoscut în împrejurimi ca un priceput chirurg căci ştia să vindece diferite fracturi ale corpului omenesc şi diferite boli cu ajutorul plantelor medicinale. Medicii din Orăştie îndreptau adeseori bolnavii să meargă la Moş Herlea în Vinerea” (Revista Ilustrată anul I. pag.134). “Astfel Moş Herlea, în timp de 60 de ani, a vindecat în tot anul sute de oameni schilavi fără a cere de la careva vreun ban, şi fără a-l întreba de-i român ori străin. Era adevăratul “doftor fără de arginţi”.

     În revoluţia din 1848, Nicolae Herlea s-a remarcat ca bun strateg, dobândind gradul de locotenent apoi de căpitan. (George Bariţiu “Pagini alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urma vol. II, pag. 429 Sibiu 1890). Dintr-o scrisoare a sa către George Bariţiu, aflăm frumosul şi demnul răspuns cu care l-a dezarmat pe comandantul maghiar, când a fost prins în satul Balomir: “Sunt căpitan, a spus el, nu am făcut altceva decât datoria faţă de naţiune, precum şi dumneata îţi îndeplineşti datoria faţă de naţiunea d-tale” (Revista Ilustrată). Sentimentul naţional al lui Moş N. Herlea se împleteşte cu cel uman. Astfel, în retragere, la locul numit Valea Rea, căpitanul Nicolae Herlea a salvat de la jefuire hanul unei familii maghiare, ordonând subalternilor să nu atace populaţia civilă. La fel s-a întâmplat şi cu cârciumarul ungur de la făgădăul din Balomir.

     În timpul revoluţiei, Nicolae Herlea a organizat călătoria lui N. Bălcescu în Ardeal şi întâlnirea acestuia cu Avram Iancu în M-ţii Apuseni.

     Bătrânii satului (1970)spuneau că, din Sibiu, lui N. Bălcescu i s-a dat un delegat care l-a condus la Vinerea spre a se întâlni cu N. Herlea, care urma să-i mijlocească trecerea Mureşului spre Munţii Apuseni, unde se afla Avram Iancu. Bălcescu ar fi stat îndelung de vorbă cu Nicolae Herlea, pe piatra masivă din faţa casei lui, despre care piatră se spune că provenea din biserica săsească. Această piatră dreptunghiulară, folosită ca piatră de şezut, a fost moştenită de fiul lui Moş Nicolae Herlea, învăţătorul Nicolae Herlea junior, apoi de Remus Herlea şi nepoata acestuia, căsătorită Maiorescu, în a cărei posesie se găseşte şi azi.

     Despre întâlnirea lui Nicolae Herlea senior cu N. Bălcescu, aminteşte şi istoricul V. Netea în prefaţa lucrării profesorului universitar dr. Alexandru Herlea “Studii de istorie a dreptului”. Revolverul lui N. Herlea cu care a luptat în revoluţia din 1848, se află la Muzeul din Alba Iulia, împreună cu fotografia celor trei delegaţi memorandişti la Viena (Nicolae Herlea din Vinerea, Onişor din Blaj şi Trifu din Chişbaia (Satu Mare).

     După înfrângerea revoluţiei din 1848, Nicolae Herlea a trecut munţii pe Valea Oltului, a luat legătura cu gruparea lui Ion Brăteanu şi a stat refugiat timp de doi ani la moşia acestuia “Florica” de lângă Piteşti.

     Revoluţionarul Nicolae Herlea a fost nevoit să treacă Carpaţii fiind anunţat să se îndepărteze de locurile unde era ascuns, căci insurgenţii unguri au promis judelui comunei de atunci, Simion Mihu (bunicul lui dr. Ion Mihu) ca să-l prindă, 1000fl. n.c. Judele îndată a adunat juraţii, gornicii de pădure şi juraţii de câmp.

     Neputându-l prinde, au prins însă pe cumnatul lui, Ilie Mihăilă, pe care l-au împuşcat lângă Orăştie.

     Întors în satul natal, a activat, o perioadă, în calitate de casier şi primar, aşa cum menţionează dosarul 20/1854 din Arhivele statului Deva. La Orăştie, în 1896, a fost ales membru pe viaţă al “Astrei” (Asciaţia culturală a Românilor Ardeleni). După cum se vede, Moş Herlea a avut o activitate bogată în toate domeniile, fiind prezent oriunde era nevoie de el pe plan local şi naţional, luptând pentru obţinerea drepturilor sociale, culturale şi naţionale ale românilor ardeleni (Revista Orăştiei). A fost prezent cu trup şi suflet pe “Câmpia Libertăţii din Blaj, care a stabilit programul românilor în revoluţie. Odată cu izbucnirea revoluţiei, N. Herlea “a început să cutreiere satele şi să le ridice la luptă”. Din comunele de pe Câmpul Pâinii: Vinerea, Şibot, Pischinţi, Vaidei, Balomir şi-a adunat “o frumoasă tabără pe care o conduce, având gradul de căpitan, sub conducerea lui Avram Iancu şi Axente Sever. “Revista Orăştiei” mai arată că: “Pe Moş Herlea îl aflăm între cei ce mai cu dragoste din inimă se aruncă în luptă şi anume în locurile cele mai expuse, mai primejdioase. Nu se petrecea nimic în viaţa publică a noastră, a românilor, despre care Moş Herlea să nu fie la curent, bucurându-se de pornirile şi faptele bune şi întristându-se de cele rele”. Alături de N. Herlea a luptat şi cumnatul său Ilie Mihăilă care a fost prins şi împuşcat lângă Orăştie.

     Un rol important l-a avut Moş Herlea în delegaţia celor 300 de români plecaţi la Viena, la 28 mai 1892, pentru a prezenta “Memorandumul” împăratului Franz Iosif, unde a ţinut o impresionantă cuvântare în l. germană şi latină, străbătută de un înalt sentiment patriotic. În discursurile sale el a demascat politica autorităţilor ungare faţă de românii din Ardeal, cerând recunoaşterea şi respectarea drepturilor populaţiei majoritare române, arătând abuzurile administraţiei maghiare. Discursurile lui Moş Herlea au fost unanim apreciate fiind rostite în trei limbi: română, germană şi latină, iar cunoştiinţele lui au impresionat în mod deosebit pe ascultători. “La banchetul oferit de dr. Lueger, primarul Vienei, celor 300 de delegaţi ai “Memorandumului”, în urma intervenţiilor lui Moş Herlea, asistenţa nu înţelegea cum poate un ţăran român (căci Moş Herlea era îmbrăcat în haine ţărăneşti) să atingă un asemenea nivel de cultură. La masă, alături de Moş Herlea, stătea un profesor de botanică de la Universitatea din Viena, care la sfârşitul mesei, l-a invitat să viziteze grădina botanică. Aici Moş Herlea, oprindu-se în dreptul unor plante, le-a rostit denumirea ştiinţifică în limba latină, fapt care de asemenea a produs uimire, văzând în Moş Herlea un mare poliglot. Cunoştinţele lui Moş Herlea în domeniul botanicii se datorau atât faptului că el era  învăţător cât şi faptului că practica medicina populară, servindu-se de plante aşa cum făcea şi tatăl său. În raportul informativ al autorităţilor austro-ungare se arată că: Nicolae Herlea nu este un ţăran, ci un intelectual deghizat în haine ţărăneşti”.

     În 1894, cu ocazia procesului intentat fruntaşilor memorandişti români, adunaţi la Cluj, în grădina Banfy, l-au ales pe Moş Herlea în fruntea unei delegaţii să-i reprezinte din nou la Viena pentru a protesta împotriva procesului intentat . Despre această delegaţie au scris ziarele timpului. “Gazeta Transilvaniei” nr. 93 din 28 aprilie (10 mai) 1894 şi “Tribuna” nr. 73 din 12 (24) aprilie 1894 etc. Delegaţia s-a întors din capitala Austriei acasă, lăsând pe biroul împăratului Franz Iosif o cerere, căreia nu i s-a dat curs o perioadă de timp. Întors în satul natal, martorii care mai erau încă în viaţă (în 1976) îşi aminteau de primirea triumfală pe care i-au făcut-o locuitorii din Vinerea, Şibot, Balomir şi Cugir în gara Şibot. Moş Herlea a fost dus în satul natal, în Vinerea, într-un car tras de 4 boi cu ciucuri (în trei culori) în coarne, iar carul era împodobit cu covoare ţărăneşti în care străluceau culorile drapelului românesc. Pe drum se cânta "Deşteaptă-te române" şi alte cântece patriotice. La geamurile caselor din Vinerea şi la porţile caselor aclamau bărbaţi, femei, copii, fiind mândri de consăteanul lor.

     Autorităţile austro-ungare, însă, deschide acţiune publică, acuzându-l pe Moş Herlea de trădare. În 1895, aceleaşi autorităţi sunt nevoite să graţieze pe memorandişti.

     Despre petiţia înaintată împăratului  din Viena au scris ziarele din ţările vecine. Astfel ziarul rus “Grajdanin”, amintind şi de Moş Herlea, comentează ironic propunerea Vienei de a înainta petiţia pe cale ierarhică, începând cu cei de la Budapesta, ca şi cum ai trimite mielul cu petiţie la lup”. Românii transilvăneni abia acum înţeleseseră “ceea ce ar fi trebuit să înţeleagă de mult”.

     Dascălul Nicolae Th. Herlea credea  şi spera că eliberarea Ardealului de asupritori străini de neam va fi posibilă numai unit cu Ţara Mamă. De aceea el urmăreşte cu mare interes evenimentele din celelalte provincii ale Ţării Româneşti. Războiul pentru independenţa României a avut un puternic ecou în sufletul lui Moş Herlea, care s-a bucurat nespus de mult, când a aflat de victoria românilor la Plevna, exclamând cu entuziasm:

     Vinerea, 20 sept. 1877

     Nicolae Herlea

     (“Gazeta de Transilvania” din 4 noiem. 1877")

     Presa timpului din Transilvania a scris mult despre acest om al naţiunii. Astfel “Reviste Foişoare” scrie în 1891 în urma publicării articolului lui Moş Herlea, Intitulat “O rectificare istorică”: “Din toată procedura lui Moş Herlea nu reiese decât numai o inimă nobilă care s-a purtat într-u toate cinstit ca ofiţer şi combatant, pe când alţii au profitat de izbânzile lui” (fam. S. Mihu)

     “Gazeta Transilvaniei”, 28 aprilie (1 mai) 1894 scrie: “Un portret minunat era plugarul Nicolae Herlea din Vinerea, comitatul Hunedoarei “Portul lui ţărănesc: cisme cu tureci lungi, pantaloni de lână albă, sprenţer alb şi scurt. Faţa moşneagului era brăzdată de suferinţe. Acest moşneag de 74 de ani, care avea părul alb ca zăpada, era fără îndoială cel mai inteligent om în toată societatea română. Vorbea româneşte, italieneşte, latineşte, nemţeşte. Literatura clasică a tuturor popoarelor civilizate o cunoştea ca un candidat în filozofie”. Revista Ilustrată începe biografia lui Moş Herlea cu aprecierile: “Puţini vor fi cititorii Revistei Ilustrată care să nu fi auzit de numele lui Moş Herlea, acestui ţăran model, care era înţelepciunea întruchipată şi de la care puteau, multe învăţa nu numai ţăranii, dar şi cărturarii cei mari”. În aceeaşi revistă găsim scris: “Din anul 1849 până la adânci bătrâneţe a trăit mai mult pentru binele bisericii, şcolii şi comunei. Oriunde era nevoie de el, era prezent. Era natural, vioi, pururea vesel, glumeţ, dar, pe lângă toate acestea, cu mare cumpăt în vorbă şi-n faptă; a fost aşa după cum am dori să fie tot românul”.

     Ceea ce trebuie subliniat este şi faptul că Moş Nic. Herlea a pus bazele Şcolii cu etaj. Dacă nu era el, această şcoală nu se zidea atunci pentru că erau şi din aceia care nu voiau să se construiască, pe motiv că nu-s bani, apoi că mai bine e să zidească o nouă biserică, căci cea care este, e prea veche. Toate motivele nu au un suport real, ci doar ambiţii personale ale unor adversari  (rău voitori) stăpâniţi de invidie. Dascălul şi inspectorul şcolar a dovedit cu date concrete că Vinerea avea posibilităţi suficiente pentru a se zidi Şcoala, fapt ce s-a şi dovedit, căci şcoala s-a zidit împotriva adversarilor. Argumentele care i-au stat la bază se pot citi în revista “Amicul şcoalei”. Nu trebuie neglijat nici faptul că dascălul Nicolae Herlea a pus la dispoziţie terenul pe care să se construiască şcoala, aşa după cum sora lui a donat terenul pe care s-a construit biserica cea nouă.

     Pentru tot ce a făcut în satul său natal, în semn de recunoştiinţă, a fost ales membru al ASTREI (Asociaţia culturală a românilor din Ardeal). Căminul Cultural din Vinerea i-a purtat numele de la înfiinţare, din 1935 până în 1948.

     Acest mult încercat om al Transilvaniei care a făcut totul pentru alţii şi nimic pentru el, trece la cele veşnice în 13 februarie 1897. La îmnormântarea sa au venit să-şi ia ultimul rămas bun peste 10000 de oameni din tot Ardealul. La mormânt străjuieşte o cruce modestă din piatră. Merita, deci cu prisosinţă, ca şcoala, ce s-a construit la stăruinţele lui, să-i poarte numele. Ar fi o greşeală strigătoare la Cer, să se procedeze altfel, ignorându-i-se incontestabila sa activitate în mijlocul consătenilor pe care i-a iubit şi a fost iubit.

Prof. V. Herlea