|
Întreg nu
ştie să se-ntoarcă
La casa
lui vale şi deal.
Icoanele să-i
ungă rana
Înstrăinării
puroind
În care
şi-a dospit Satana
Viermii
prin legi alunecând,
Fântânile
să-i sugă rana
Ce puroiază
piatră-n gând.
Să-i
mângâie abecedarul
Cerul adânc
din rădăcini,
Să-l
scrie-n roşu calendarul
Ciuntind
coroanele-i de spini
Şi
lapte blând să-i fie harul,
Uscându-i
lacrima din spini.
În naşteri
pruncii să-l împartă
Prin
aburii de pâine, jar –
Fereastră-n
veci deschisă-n soartă,
Nu adevăr
tras la cântar,
Ci suflet
încrustat în poartă
Ca
liturghie-a lor de jar.
Priviţi-l
cum se-ntoarce-acasă -
Cum din
tranşee un soldat –
Cu inima
de doruri arsă
Pe
numele-i încrâncenat –
Puneţi-i
Raiu-ntreg pe masă
Că-i
fiul nostru lepădat.
Sub tocul
focului de armă
Şi
schingiuiri prin închisori,
Şi
prin dosare care-i sfarmă
Şi
astăzi razele din zori
Şi-n
clopot bate grea alarmă
Şi-n
loc de grâu pun mâl pe mori.
Primiţi-l!
Sărutaţi-i mâna,
Pe mese-aşterneţi
feţe noi,
S-a-ntors
din vraişte lumina –
Ploaia de
vară printre noi
Să-i
scuturaţi otrăvi, furtuna
Ce l-a târât
în fals război,
Nu-l
deocheaţi cu plânsu-n palme,
Cu-mbrobodite
negre guri
Cu ura-n pântec
şi-n sudalme
Cu-nfometatele
securi
Chipu-i de
Fiu beţi-l din palme
Să-i
crească busuioc pe guri –
Iertaţi-i
rănile deşarte,
La tâmple
semănaţi-i Dor –
Ca Rugăciune
fără moarte
Ce-ţi
creşte soarele-n pridvor
Şi
bob de grâu mereu ne-mparte
Sub
brazde-aceluiaşi popor!
Parcă
i-e teamă să se-ntoarcă
La casa
lui din vale-n deal
Pământul.
Dragostea să-l toarcă
În sânge
mutilat de val
Întreg nu
ştie să se-ntoarcă
La Casa
lui vale şi deal!
La
Alba încă măgulind cruzimea pe un deal de furci
Doamne,
mai atârnă de gâtul ALBEI IULII
cruzimea măgulită
prin decret şi legi,
prânzesc
sub pielea lor şi trântorii şi ulii –
hemoragii
de vierme, şi nu poţi să-i dezlegi,
că ei
sunt lanţul spurcat la gâtul Albei Iulii
tot măgulind
cruzimea, iertând-o-ncet de legi!
Şi pâlcuri
nesecate de furci, spânzurători
se mai împlântă,
bornă, în capul unul DEAL
tot răzuind
din doliu buchetul fals de flori,
îngreunând
cerneala să scrie prin ARDEAL
cu destrămarea
oarbă de vechi spânzurători
tot ridicându-şi
case în tâmpla unui DEAL.
Vitraliile
negre ciugulesc în mine,
şi nu
se dau pe brazdă încopciind statui –
răsadniţe
de umbră însămânţând ruine
Şi laşi
buruienirea şi nu vrei s-o răpui
spărgând
hemoragia viermelui din mine
din care
libertatea îşi creşte noi statui!
Doamne,
mai atârnă de gâtul Albei Iulii
cruzimea măgulită
de vinetele legi,
sub pielea
lor prânzesc fanaticii şi ulii –
hemoragii
de vierme, şi nu poţi să-i deslegi
că ei
sunt lanţul negru la gâtul Albei Iulii
tot măgulind
cruzimea, iertând-o-ncet de legi!
|
