România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Pământul ca talpă a ţării

Ion Marginean

Şi nu mai ştie să se-ntoarcă

La casa lui din vale-n deal

Pământul. Iţele să-l toarcă

În Sânge mutilat de val –

 

Întreg nu ştie să se-ntoarcă

La casa lui vale şi deal.

Icoanele să-i ungă rana

Înstrăinării puroind

În care şi-a dospit Satana

Viermii prin legi alunecând,

Fântânile să-i sugă rana

Ce puroiază piatră-n gând.

Să-i mângâie abecedarul

Cerul adânc din rădăcini,

Să-l scrie-n roşu calendarul

Ciuntind coroanele-i de spini

Şi lapte blând să-i fie harul,

Uscându-i lacrima din spini.

În naşteri pruncii să-l împartă

Prin aburii de pâine, jar –

Fereastră-n veci deschisă-n soartă,

Nu adevăr tras la cântar,

Ci suflet încrustat în poartă

Ca liturghie-a lor de jar.

Priviţi-l cum se-ntoarce-acasă -

Cum din tranşee un soldat –

Cu inima de doruri arsă

Pe numele-i încrâncenat –

Puneţi-i Raiu-ntreg pe masă

Că-i fiul nostru lepădat.

Sub tocul focului de armă

Şi schingiuiri prin închisori,

Şi prin dosare care-i sfarmă

Şi astăzi razele din zori

Şi-n clopot bate grea alarmă

Şi-n loc de grâu pun mâl pe mori.

Primiţi-l! Sărutaţi-i mâna,

Pe mese-aşterneţi feţe noi,

S-a-ntors din vraişte lumina –

Ploaia de vară printre noi

Să-i scuturaţi otrăvi, furtuna

Ce l-a târât în fals război,

Nu-l deocheaţi cu plânsu-n palme,

Cu-mbrobodite negre guri

Cu ura-n pântec şi-n sudalme

Cu-nfometatele securi

Chipu-i de Fiu beţi-l din palme

Să-i crească busuioc pe guri –

Iertaţi-i rănile deşarte,

La tâmple semănaţi-i Dor –

Ca Rugăciune fără moarte

Ce-ţi creşte soarele-n pridvor

Şi bob de grâu mereu ne-mparte

Sub brazde-aceluiaşi popor!

Parcă i-e teamă să se-ntoarcă

La casa lui din vale-n deal

Pământul. Dragostea să-l toarcă

În sânge mutilat de val

Întreg nu ştie să se-ntoarcă

La Casa lui vale şi deal!

 

 

La Alba încă măgulind cruzimea pe un deal de furci

Doamne, mai atârnă de gâtul ALBEI IULII

cruzimea măgulită prin decret şi legi,

prânzesc sub pielea lor şi trântorii şi ulii –

hemoragii de vierme, şi nu poţi să-i dezlegi,

că ei sunt lanţul spurcat la gâtul Albei Iulii

tot măgulind cruzimea, iertând-o-ncet de legi!

 

Şi pâlcuri nesecate de furci, spânzurători

se mai împlântă, bornă, în capul unul DEAL

tot răzuind din doliu buchetul fals de flori,

îngreunând cerneala să scrie prin ARDEAL

cu destrămarea oarbă de vechi spânzurători

tot ridicându-şi case în tâmpla unui DEAL.

 

Vitraliile negre ciugulesc în mine,

şi nu se dau pe brazdă încopciind statui –

răsadniţe de umbră însămânţând ruine

Şi laşi buruienirea şi nu vrei s-o răpui

spărgând hemoragia viermelui din mine

din care libertatea îşi creşte noi statui!

 

Doamne, mai atârnă de gâtul Albei Iulii

cruzimea măgulită de vinetele legi,

sub pielea lor prânzesc fanaticii şi ulii –

hemoragii de vierme, şi nu poţi să-i deslegi

că ei sunt lanţul negru la gâtul Albei Iulii

tot măgulind cruzimea, iertând-o-ncet de legi!