România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

- Roşia Montană - la Muzeul Mineritului din Bochum-Germania

      Oraşul Bochum, situat în bazinul Carbonifer Ruhr, este un mare centru industrial, universitar şi cultural. Cu 75 de ani în urmă, pe amplasamentul uneia din cele mai importante mine de cărbune s-a înfiinţat Muzeul german al mineritului din Bochum. Muzeul este finanţat de Statul german, fondul Nordrhein-Westfalen şi oraşul Bochum, fiind susţinut de o puternică asociaţie “prietenii muzeului”, din care fac parte ingineri şi tehnicieni, activi şi pensionari, din industria minieră. În construcţiile de la suprafaţă îşi desfăşoară activitatea diferite instituţii de cercetare privind arheometria, paleometalurgia, arheologia montanistică şi industrială, iar în subteran sunt amenajate lucrări miniere, unde se fac demonstraţii privind tehnica şi utilajele folosite la extracţia cărbunelui. Un puţ de extracţie este folosit pentru circulaţia vizitatorilor în subteran şi la suprafaţă, de unde se admiră panorama oraşului.

     Din patrimoniul muzeului fac parte obiecte unice pe plan mondial, descoperite în minele Antice din Grecia, Hispania, Austria (salinele din Hallsttat şi Hallein) şi din alte regiuni cu tradiţii miniere, multimilenare de pe glob. O atracţie deosebită o constituie operele de artă cu caracter profan şi religios, prelucrate din aur, pe care sunt gravate scene din minerit, remarcându-se Sf. Varvara şi alţi patroni religioşi ai minerilor. Alături de acestea o bogată colecţie de minerale încântă vizitatorul prin frumuseţe, valoare ştiinţifică şi modul de prezentare. Multe minerale provin din zăcămintele din Transilvania.

Pisatul Minereului in major

     Anual muzeul este vizitat de peste 400.000 de persoane, mulţi fiind elevi şi studenţi din ţară şi străinătate. Afluenţa de vizitatori este determinată de organizarea mai multor expoziţii cu tematică diversificată, privind istoria mineritului, remarcându-se un ciclu dedicat mineritului din Asia Centrală şi Europa de sud est.

     ROMÂNIEI  şi bogăţiilor ei miniere, în ultimii 8 ani i s-au dedicat 3 expoziţii.

     În anul 1994 a avut loc expoziţia “LACRIMILE ZEILOR”, închinată chihlimbarului din zona Colţeşti-Buzău, care sa bucurat de un succes deosebit.

     O altă expoziţie de dimensiuni mult mai mari, privind bogăţiile minerale ale Transilvaniei, sa organizat în anul 2000 sub denumirea: “ARGINTUL şi SAREA ÎN TRANSILVANIA”. Deschiderea a avut loc la 27 august 2000 într-un cadru festiv, de mare ţinută, la care au participat personalităţi ale statului german şi ambasadorul României la Berlin. Am avut cinstea să fiu prezent la aceste manifestări cultural-istorice ca invitat oficial, trăind momente de înălţare sufletească şi mândrie patriotică pentru preţuirea şi interesul de care se bucură peste hotarele ţării, o părticică din istoria noastră naţională. Expoziţia a fost itinerantă în mai multe oraşe din Germania. În perioada 11 iulie-26 august 2001 a fost deschisă la Sibiu, urmând ca în anul 2003 să fie prezentată în Polonia. Pe lângă multe exponate, un interes major l-a suscitat un vagonet din lemn, ce rula pe şine din lemn, achiziţionat din zona Bodului în perioada interbelică. Pentru prima dată au fost expuse peste 80 de hărţi miniere, din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, care ilustrează procesul de dezvoltare şi modernizare a mineritului în timpul stăpânirii habsburgice şi aportul minerilor iobagi români, Muntean Urs şi Ion Palade, în inovarea tehnicii de prelucrare a minereului aurifer. Odată cu organizarea expoziţiei s-a editat în 3 volume catalogul acesteia, însumând 3319 pagini, într-o prezentare de excepţie, ce cuprind studii şi documentare istorice, privind mineritul din Transilvania.

Alesul Aurului cu Soitrocul

     Datorită interesului mare de care s-a bucurat această expoziţie, conducerea muzeului, cercetători şi colaboratori, au hotărât organizarea altei expoziţii dedicate în exclusivitate ROŞIEI MONTANE, unul din cele mai importante centre miniere din Transilvania, cu o tradiţie minieră multimilenară. Expoziţia se intitulează: “AURUL CARPAŢILOR - MINERITUL DIN ROŞIA MONTANĂ”, ce s-a deschis la 27 octombrie 2002 şi durează până la 5 august 2003. Tematica expoziţiei pune în valoare partea economică a acestui centru minier din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre. Sunt prezentate (în special sub formă de replici) piese din epoca romană, o serie de machete şi ilustraţii privind mineritul tradiţional ţărănesc, documente care ilustrează preocupările de modernizare a mineritului de la Roşia Montană, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

     Pe baza planurilor miniere, în 1783 începe în valea Roşiei (+ 714m) săparea galeriei Sfântu Cruce din Orlea care deschide toate câmpurile miniere. În jurul acestei galerii ia fiinţă “MINA STATULUI” la data de 1 iulie 1846. Începând cu anul 1850 statul construieşte de la gura galeriei la Aprăbuş pe o lungime de 3165 m., o linie ferată de coastă, un loc de depozitare şi sfărmare a minereului la Aprăbuş, un plan înclinat automotor în lungime de 570 m., de la Aprăbuş în Gura Roşia, un baraj şi un canal de aducţiune a apei din pârâul Abrudel, instalaţia de şteampuri pentru prelucrarea minereului şi uzina electrică din Gura Roşia, puse în funcţiune în anul 1852. Prin aceste lucrări mineritul aurifer a cunoscut o nouă dezvoltare. În vitrine speciale, iluminate cu efect, sunt expuse peste 200 flori de mină ce provin în totalitate din zăcământul auro-argentifer Roşia Montană colecţionate de renumiţi geologi şi minerologi (a B.V. Cotta) în ultimele trei secole şi ajunse în valoroase colecţii minerologice din Europa Centrală. Viaţa şi munca minerilor din Roşia Montană şi împrejurimi, din secolul XX, este redată într-un bogat material ilustrativ, ce îmbogăţeşte expoziţia, realizat de Bazil Roman, fotograful aurarilor din Munţii Apuseni, A.O. Bach şi alţii. Un punct de ataracţie îl constituie prezentarea în mărime naturală şi în mişcare a unor scene de lucru ale băieşilor aurari (pisatul minereului, alegerea aurului, etc.) oglindeşte în imagini fotografice (Foto 1, 2, 3).

Obeliscul de la Bucium Cerbu

     Intrarea în expoziţie este dominată de replica după obeliscul de la intrarea în satul Bucium Cerbu, venind de la Alba Iulia, inaugurat în anul 1843 cu prilejul terminării primului drum modernizat, ce lega Roşia Montană, Abrudul şi Buciumul de topitoriile (Coh) de metale neferoase din Zlatna (foto4). La dezvelirea monumentului şi inaugurarea drumului a participat însuşi împăratul Ferdinand I. Drumul a facilitat transportul în condiţii bune a piritelor aurifere (şclicuri), a lemnului şi populaţii. În tot timpul cât expoziţia este deschisă, pe diferite panouri rulează filmul de scurt metraj: “CETATEA DE AUR - ROŞIA MONTANĂ”, realizat în anul 1958 de reputaţii profesori Livia şi Adrian Steclaci, acum stabiliţi la Munchen - Germania.

     Sub aceeaşi denumire: “Argintul şi sarea în Transilvania”, în anul 2002 a ieşit de sub tipar volumul VI cu trei fotografi ardeleni: Bazil Roman, A.O.Bach şi A.Schotch, care în decursul anilor au ilustrat zona, viaţa şi munca aurarilor. De la urmaşii acestora, muzeul a cumpărat arhiva fotografică. În curs de apariţie se află volumul IV ce cuprinde celebrele tăbliţe cerate, studii istorice, descrierea unor călători şi specialişti mineralogi ce au cutreierat regiunea Roşia Montană şi volumul V, cu documente din secolul al XVIII-lea, din arhiva tezaurariatului privind mineritul de la Roşia Montană.

     Mineritul pentru organizarea expoziţiilor, întocmirea şi tipărirea celor 6 volume ale catalogului, revin prof. dr. Rainer Slota, directorul Muzeului german al mineritului din Bochum, prof. de. Volker Wollmann, directorul Muzeului Transilvănean de la Gundelsheim şi prof. dr. Ion Dordea de la Arhivele statului din Cluj Napoca.

     Roşia Montană este un patrimoniu naţional şi european, de aceea voi prezenta câteva probleme ce frământă societatea civilă, oamenii de cultură şi ştiinţă la acest început de mileniu.

     În subsolul localităţii se află zăcământul auro-argentifier, o mare avuţie naţională, de talie europeană şi mondială, cunoscut şi exploatat de pe timpul scito-agatârşilor şi geto-dacilor, primii locuitori ai acestor meleaguri, şi până în zilele noastre.

     Începând cu anul 1995 firma canadiană “Gabriel Resources Ldt.”, concesionează perimetrul minier pe o perioadă de 20 ani şi formează în 1997 societatea mixtă: “Euro Gold Corporaţion S.A.”, care deţine 80 la sută din capital, Minvest Deva 18 la sută şi 1,2 la sută alte societăţi româneşti. Din anul 1999 societatea îşi schimbă titulatura în : “Roşia Montană Gold Corporaţion S.A.”. După terminarea lucrărilor de cercetare în anul 2000 şi următorii, societatea a întocmit un plan de exploatare pentru 300 milioane tone de minereu, 300 tone de aur şi 1600 tone argint. Perioada de exploatare va dura 10-20 de ani, creîndu-se 300-500 locuri de muncă. Unitatea minieră existentă, ce aparţine statului, are 800 de salariaţi. Proiectul se va desfăşura pe 2000 ha., fiind necesară strămutarea a 740 locuinţe, 138 apartamente şi 2000 de oameni. Vor dispărea de pe suprafaţa pământului Roşia Montană şi Corna, împreună cu 7 biserici, 9 cimitire, şcoli, grădiniţe, etc., inclusiv sufletul locuitorilor va fi grav mutilat.

Transportul minereului in coşuri purtate de cai

     Privitor la biserici, este de reţinut un caz autentic, petrecut în centrul oraşului Abrud. Aici este o biserică calvină, degradată şi părăsită de peste 50 de ani, ce prezintă un pericol iminent pentru clădirile vecine şi trecători. Există aprobare de demolare, dar nimeni nu se încumetă să facă acest lucru. Într-o zi erau câţiva oameni ancoraţi pe ziduri ca să înlăture blocuri de cărămizi şi piatră ce se puteau desprinde. Trecătorii îşi făceau cruce spunând: “a coborât anticristul pe pământ”. Noi, pe cei care vor să dărâme şi să acopere cu steril 2 biserici în Corna şi 5 în Roşia Montană, toate monumente istorice, cum trebuie să-i catalogăm? Atei? Comunişti? Puţin spus.

     Pentru amplasamentul construcţiilor de suprafaţă şi începerea exploatării trebuie ca suprafaţa ce se va ocupa, de 2000 ha, să fie descărcată arheologic. Ministerul Culturii şi Cultelor, la solicitarea S.C. Roşia Montană Gold Corporaţion, a iniţiat Programul naţional de cercetare arheologică “Alburnus Maior”, început în anul 2000 şi care se derulează de 4 ani, 2001-2004. Prin lucrările arheologice au fost puse în evidenţă vestigii din perioada romană, secolele II-III, medievală şi modernă. Au fost dezvelite necropole romane de incineraţie, arii sacre, aşezări ale coloniştilor, structuri de locuire romane, o incintă funerară circulară cu două morminte din cărămidă, o porţiune din drumul roman, ce lega Alburnus Maior de Ampelum, toate au fost cuprinse în volumul I, ieşit de sub tipar în 2003.

     Renumitul prof. univ. dr. Dan Piso de la Cluj Napoca spunea: “vestigiile romane se zăresc prin iarbă” la Roşia Montană. Eu în cei 30 de ani petrecuţi aici am avut parte de a vedea aceasta. Cercetarea arheologică, a perimetrului nu se poate face la comandă, în 4 ani, fiind necesare multe decenii de-acum înainte. Tot profesorul clujean afirma, că “Alburnus Maior aparţine civilizaţiei europene” fiind necesară declararea Roşiei Montane “un parc arheologic de interes european”, idei la care subscriu în totalitate.

     Domnilor! Priviţi ce fac străinii cu o parte din patrimoniul nostru? Cinste lor! De ce nu luăm exemplul lor? Obiectivele cercetate până în prezent se află în nişte zone naturale, deosebit de frumoase şi ospitaliere. Pentru cunoaşterea lor trebuie organizate excursii pentru ca vizitatorii să se convingă personal de valoarea descoperirilor arheologice şi importanţa lor pentru cultura şi istoria naţională. Organizarea de expoziţii prin care să se facă cunoscute în ţară şi străinătate vestigiile descoperite. Nu cred că aceste lucruri au un caracter confidenţial, sau se restrâng la un anumit număr de specialişti. Sper să nu ajungem în situaţia de a călătorii la Bochum în Germania, ca să vedem aspecte din istoria Roşiei Montane.

     O rază de lumină şi speranţă, pentru cei ce nu agreează proiectul Roşia Montană Gold Corporaţion şi pentru români în general, a fost pozitiv exprimată de Academia Română şi oamenii săi de ştiinţă, privitor la acest patrimoniu economic, cultural şi istoric naţional. Cu mâhnire în suflet, am vizionat o ieşire pe posturile locale de televiziune, Prima şi Pro Tv, a doi lideri de sindicat, unul din Roşia Montană şi altul de la Roşia Poieni, care cu un limbaj suburban, au adus injurii Academiei şi academicienilor, amintindu-ne de trista perioadă comunistă din care provin.

     Stau şi mă întreb, de ce au fost necesare astfel de ieşiri necugetate? Cui folosesc? Cetăţenilor în nici un caz. Din contră, dau naştere la suspiciuni. Mie personal, modul în care a fost atacat cel mai înalt for naţional de ştiinţă şi cultură, îmi întăreşte şi mai mult convingerea, că în problema Roşiei Montane, ne aflăm în faţa unui caz generalizat de corupţie, prin care se urmăreşte secătuirea ţării de o importantă resursă economică, aurul. În ce priveşte populaţia cuprinsă în arealul proiectului, fiecare cetăţean după lege are dreptul să hotărască asupra gospodăriei şi bunurilor personale fără nici o influenţă sau intimidare. Distrugerea localităţilor Roşia Montană - Corna, a patrimoniului cultural istoric naţional şi crearea unui mediu ostil fiinţei umane este o problemă naţională, o problemă a tuturor românilor.

     Academicianul Dan Berindei, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor, într-un interviu acordat revistei Formula AS din 16-23 decembrie 2002, privitor la Roşia Montană spunea: “Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, dar distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră, uraniu pe care l-au lusat sovieticii”.

Aurel Sîntimbrean