România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Adevăr de aur

Munţii noştri aur poartă”... glăsuia poetic şi trist Octavian Goga. De fapt era oglinda unui adevăr permanent al neamului nostru. Dar azi ne încearcă sufletul şi mândria noastră un moment de grave încrucişări de fapte dureroase: pierderea acestui aur pe făgaşurile unei prea mari uşurinţe politico-economice, în care fenomenul este plin de ascunzişurile unor intenţii care prejudiciază prezentul cât şi viitorul nostru şi în care responsabilitatea ne aparţine direct, ca un blestem mistificat în vorbe dulci. E vorba de bogăţiile ţării, vândute cu ochii închişi, cu uşurinţa unor decizii desigur pripite şi negândite pentru prezentul şi viitorul nostru: exploatarea pământurilor aurifere din ţinuturile Munţilor Apuseni, cu centrul geologic Roşia Montană. În total peste 50.000 de hectare care vor încăpea pe mâna unor exploatatori flămânzi de îmbogăţire, fără scrupule şi fără nici un sentiment omenesc. Capul aceste ironii a sorţii este un român din Australia, patronul unei companii intitulate “Gabriel Resuources”, pe nume Frank Timiş, după destăinuirile publicaţiei oficiale în limba română “Curierul Românesc”, destinată compatrioţilor din Diaspora (ar avea, oare o descendenţă numele acestuia din denumirea judeţului ?!?).

În fond este cedată întreaga zonă auriferă pe 15-20 de ani cu o exploatare pe bază de cianură la suprafaţă, plus săparea brutală a patru masive muntoase, totul contra unei sume negociate la un preţ minimal... După o serie de cercetări ştiinţifice sunt atestate peste 300 tone de aur şi peste 1400 de tone de argint numai în împrejurimile Roşiei Montană. Dar ce este grav e că o parte a populaţiei satelor vizate ar fi şi început evacuarea locului şi că unii ar intenţiona chiar mutarea cimitirelor, după unele informaţii directe.

Vestea ţinută mult timp ascunsă de unele instituţii interesate a ieşit deci la lumină, tranzacţia fiind pecetluită.. Unde este responsabilitatea politică, naţională, culturală, ştiinţifică şi de patrimoniu? Ce facem, trebuie să ne întrebăm, cu mărturiile istorice dacice şi romane care vor fi distruse în cursul acestei desţeleniri?!...

Munţii Apuseni sunt păstrătorii valorilor noastre de existenţă milenară, mărturia unei evoluţii permanente, dovada unei continuităţi pe care câţiva necunoscători, sau falsificatori de istorie, abia aşteaptă să creeze noua conjunctură: sunt prevăzute cca. 200.000 de tone de cianură care vor devasta pentru mulţi ani de zile pământurile sfârtecate de buldozere... Iar noi, cei de azi, am dori să păstrăm aceste bogăţii naturale pentru viaţa noastră şi a copiilor noştri!

Ar fi cazul să ne amintim câteva momente istorice care se cade să ne pună pe gânduri: Herodot (484-320 î. Ch.) afirmă printre altele că “Tracii sunt neamul cel mai răspândit din lume”... Evocând valoarea cunoştiinţelor lui Platon, Clement Alexandrinul (150-216 d. Ch.) afirmă că în formarea lui spirituală “Cântecele cele mai sănătoase le-a preluat de la Traci”, iar în Sec. II d. Ch. medicul lui Traian, Criton, consemnează în scrierile lui documentare că “Traian a adus romanilor enorme cantităţi de aur şi argint” extrase din Apusenii dacici... Invazia hunică din jurul anilor 447, moartea lui Attila (453) şi părăsirea zonelor carpatice de hoardele hunice (454), toate aceste date scot în evidenţă statornicirea daco-romană din aceste zone muntoase. Cert este şi corect precizat de majoritatea cercetătorilor istorici, că zona Apusenilor e leagănul milenar al poporului dac, daco-roman şi, în final, românesc. O precizare necesară: teritoriile cucerite de romani, cele dacice, au purtat încă din secolul al doilea denumirea de Romania (după Annaneus Florus) confirmată şi în secolele următoare (Jordanes, Procopios din Cesarea, Paulus Orosius) iar denumirea de Ardeal derivă din mitologicul Ardalos care ar fi fost fiul legendar al zeului Vulcan din mitologia romană (după lucrarea lui Pausanias “Călătorie în Grecia”, tradusă în româneşte în 1974 şi retipărită în 1982.

Dar să revenim la aurul nostru din Apuseni, vândut cu pagubă mare acestui “patron” al companiei australiene, numit Frank Timiş. Din informaţiile publicate în “Curierul Românesc”, Nr. 1 - Ianuarie 2003, aflăm că acesta ar fi un personaj dubios, recidivist, condamnat la Sydney pentru trafic de heroină. El este dublat, drept “director adjunct”, de un alt român, Gabriel Dumitraşcu, fost director în Ministerul Mediului din Bucureşti în momentul în care Frank Timiş obţinea concesiunile respective. Deci “o afacere în aur”... Ce-i de făcut azi?... Răspunsul poate că va fi dat de cei care au menirea apărării valorilor şi resurselor generale ale ţării, ca şi apărarea patrimoniului istoric, geografic şi ecologic, precum şi responsabilitatea apărării populaţiei ameninţată de o frustrare definitivă, boli iminente şi zbucium spiritual...

Ar fi momentul să ne gândim mai adânc la consecinţele deciziilor pripite sau marcate de interese dubioase, mai ales că rădăcinile noastre sunt bine şi adânc înfipte în străvechea glie daco-traco-getă păstrată cu multă încleştare cu câteva secole înaintea lui Decebal, Zalmoxis ori Traian... Noi suntem nu numai moştenitorii unei omeniri dârze şi neclintite, dar şi cei care avem datoria să păstrăm curată, vie şi neclintită această moştenire de aur a sufletului şi trudei străbune, chiar dacă am schimbat carul cu boi în automobil de lux...

Baruţu T. Arghezi (Elveţia)