|
|
- Fragment din “Biografia lui Avram Iancu”
de Iosif Sterca Şuluţiu de Cărpeniş, apărută
zilele trecute la Sibu -
|
În
luna lui septembrie 1852 Iancu, sub pretext fals, a fost înşelat să
meargă la Alba Iulia, unde imediat a fost deţinut.
Iată
cum mi-a istorisit el, mie în 28 octombrie 1855 păţaniile lui
în temniţa din Alba Iulia:
“Dumnezeule!
când îmi vine aminte, că acei oameni (Nemţii), pentru a căror
causă m’am luptat eu, şi care a triumfat, cu ce dispreţ
şi cu ce urgie se poartă în contra Românilor, cari îşi
versau sângele, pe când ei erau alungaţi peste graniţă, -
stă să mi se desfăşie inima. Când îmi vine aminte, că
înainte cu doi ani, când eram rob în Alba Iulia, cum s’a purtat de
infam cu mine..."
“Era
într’o după amiazi; mă preumblam înaintea “arestului
meu”, eram adâncit în cugete, despre ironia sorţii faţă
cu poporul român, despre infamia oamenilor şi despre aceea, că
tot aici au fost arestaţi Horia, Caterina Varga, în urmă eu; ei
în fortăreaţă, iar eu în oraş; de odată funcţionarul
Höhn, care avea supraveghierea peste persoana mea, vrend ensuş să
se ducă la preumblare, m’a provocat, ca să me ‘ntorc în închisoare.
“Cine
n’a fost rob, nu şcie cât de scump e aerul... şi soarele lui
Dumnezeu... L-am rugat să me mai lase puţintel... El n’a vrut;
atunci l-am reflectat, că încă n’a trecut timpul pe cât
aveam drept să fiu în aer liber.
“Hm!
drept... eu uitasem, biet de mine, că eu eram rob... şi robul
n’are drept... El s’a răstit cătră mine.. dar eu ca să-mi
stăpânesc simţul, ce-l are chiar şi robul, ori poate ca să
nu me vadă umilit înaintea sa - nu mai şciu nici eu - mi-am
continuat drumul. Atunci el a demandat să me prindă şi să
me ducă cu sila în arest; îndată ce am întrat, a lăsat
de au pus fiere (zale) pe ambele mele mâini... şi, oh
Dumnezeule!...”
Iancu
îşi întoarse capul, dar eu am zărit doue lacrimi, cari curgeau
pe faţa dânsului ca nişte mărgele. După aceasta el îşi
acoperi ochii cu ambele mâini şi cu o voce tâmpită şi
plină de durere îmi dise: “Dumnezeule! Cu ce credinţă
m’am luptat eu şi poporul şi iată acuma sunt tractat mai
reu, decât inamicii”.
Apoi
ca şi când ar fi vrut să alunge o cugetare, care-l tortura...
s’a oprit... Deodată a sărit sus de pe scaun, s’a făcut
palid ca moartea şi-a strâns ambii pumni, ca şi când l-ar fi
apucat sgârciuri; s’a uitat cătră cer... nori negri şi
fulger treceau prin ochii sei... i-a eşit un gemet din piept, ca
şi când izbucneşce furtuna în munţi.
“-
Ce cugeţi frate! Funcţionarul Höhn, după ce m’a văzut
înferecat, “mi-a tras, mi-a plesnit vre-o câtera pălmi peste faţă!”
Infam, de o mie de ori infam! Dar norocul lui că eram în fiere, căci
l-aş fi izbit de s’ar fi lipit de părete”.
M’am
încercat să dau conversării o altă direcţiune...
Iancu
s’a depărtat plin de bucurie şi plin de speranţă; în
scurt timp şi-a primit venitul din partea părintească, pe
care o dăruise deja naţiunii.
Mai
târziu am auzit de la nişte studenţi, că l-au văzut
trecând peste Câmpul Libertăţii, cu capul desvelit, cu pălăria
în mână. negreşit, semn de o sublimă pietate pentru acel
loc.
Sermanul
Iancu! îşi va fi adus aminte de 3/15 maiu 1848, când el a sosit
acolo cu cei 10.000 de “Moţi”; de orcanul de vivate cu care l-au
primit ceilalţi 30.000 fraţi, cari aşteptau sosirea
densului. Atunci gemea valea Târnavei de bucurie; iar acuma gemea pieptul
lui de jele şi durere.
Din
Alba Iulia l-a escortat pe Iancu la Sibiu, adjutantul comandantului fortăreţei,
Şandru, noaptea cu doi gendarmi; se temeau, că “Moţii”
îl vor scoate cu puterea. În Sibiu a fost în cuartir la Elia Măcelariu.
În ziua următoare s’a înfăţişat la Măcelariu,
colonelul Baronul Heydte, şeful cancelariei guvernatorului, şi
l-a rugat pe Măcelariu, să-l ispitească: “Ce dorinţă
ar ave Iancu pentru persoana sa”. Iancu a respuns: “Pentru persoana
mea nu doresc absolut nimic. M’am luptat pentru tron şi pentru
neamul românesc, nu pentru favoruri personale”.
L-au
îmbiat cu doue mii fl. salar, numai să-şi ia locuinţa în
Viena (e rea frica); Iancu a respins.
Îmi
spunea Măcelariu, că într’o dimineaţă a găsit pe
Iancu în pat plângend; plângea cu atâta jale şi amar, atât de
teribil, încât i curgeau lacrimile, nu pe faţă, ci pe perină,
ca ploaia.
Lacrimile
lui să-l bată pe acela, care i le-a causat!
 |
|
Moment privind reaşezarea
plăcii comemorative, organizat de fundaţie împreună
cu primarul Municipiului Alba Iulia, ing. Mircea Hava
|
Iosif
Sterca Şuluţiu de Cărpeniş
din
revista “Familia” Nr. 32/1897.
 |
|
Clădirea din Alba
Iulia, în care a fost închis Avram Iancu şi unde
l-a vizitat şcolarul Rubin Patriţia, cu tatăl
său, în septembrie 1852 |
|
 |
|
Monumentul
lui Avram Iancu, eroul preferat al lui Rubin Patriţia,
din Câmpani, opera sculptorului C. Dimitriu Bârlad, 1930 |
|
|
 |
|
Manuscrisul
miscelaneu al lui Rubin Patriţia, intitulat de noi
„Însemnări autobiografice”. Începutul
fragmentului Câmpeni |
|
 |
|
Caietul-agendă
„Însemnări autobiografice”. Textul cu titlul
Avram Iancu |
|
|
|
