România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Din trecutul oraşului ALBA IULIA

          Extras din Caietul Album deschis din partea deţinuţilor de la Vaţ de către Rubin Patiţia şi publicat de Nicolae Josan în cartea "Memorandistul moţ Rubin Patiţia 1841-1918"

          Pre ruinele Apulum(ului) de nou s-a ridicat oraşul Alba Iulia şi la venirea ungurilor în Ardeal devine capitala ţărei, care era până la regele Ştefan în stare de independenţă. Un avent mai mare caştiga pre tempul principilor transilvăneni, cărora li era reşedinţa, dar şi ponă aci era centrul cultural a Episcopatului rom. cath. şi clerului aceluia. Catedrala din fortareaţă e cea mai veche biserica din Ardeal din seclul al XII - lea şi care in mai multe renduri s'a amplificat şi căreia şi până azi turnul al doilea stă neisprăvit.

Oraşul se estindea de la fortareaţa de acum în partea nordică pre locu şesu ce se estinde ponă la dealul viilor şi ponă la satul Micesci. Extensiunea aceasta era urmarea acelei dispoziţiuni, cumcă tot nobilul mai avut aşa numiţii fönemesek (titlul de grof sau baron ponă la finea anilor din seclu al XVII nu sa folosit.) trebuia sa ţină casă în acest oraş şi preste iarna se locuiască aci la curtea principelui - avend a duce toamna un don principelui ţarei, iar acesta pre rend chiama la masa sa pre nobili ca oaspeţi. Tot ce se punea inaintea ospelui la masă devenea proprietatea lui şi acelea obiepte le ducea cu sine după finitul ospăţului. In istoria lui Cserey este descrisă viaţa dela curtea principilor transilvăneni şi ospeţele serbate la casa principelui. Bendu-se mult vin, nou oaspeţii deveneau in stare de iritaţiune, şi de multe ori se sfârşia ospeţele in câte o bătaie intre oaspeţi. Din un articlu de lege a unei diete ardeleneşti se constata, cumcă curţile caselor erau ingrădite cu garduri acoperite cu spini, care ingrădire s-a oprit a se mai susţinea. Căsile a fost de material solid, deoarece in locurile arătoare ce sunt acum pe teritoriul fostului oraş se găseşte multa cărămidă şi peatra, deşi oraşul acela s-a derimat la anul 1715, când oraşul de acum s-a infienţat dela fortareaţa cătră orient.

S-a dărimat din punct de vedere strategic, şi cei mai mulţi nobili fruntaşi sau mutat in oraşul Aiud seu Cluşiu, grăbindu-se prin aceasta maghiarizarea acestor oraşe - curat săseşti. În oraşul nou a remas nobili maghiari şi români, dar nu mulţi, precum se vede din o schiţa a oraşului din anul 1751 aflătoare la direcţiunea de geniu c. r. din fortăreaţa. După această schiţă se arată locuinţe in piaţă ponă la biserica călugăriţelor de acum cu străzile ponă la strada grecească; apoi căsile din jurul casei magistratului ponă din jos de biserica reformată. Strada Bethlen Gabor in partea de cătră mezi avea numai trei case, căci din pămentul dela beserica lutherana cătră resărit s-a fost făcut şi ars cărămizile, câte au fost de lipsă la clădirea zidurilor fortăreţei de acum. Avea nume de strada Cărămizilor şi ponă la aceasta strada se estindea oraşul privilegiat, căci in Heiuş şi Maieri locuiau iobagi fiscuşeşti şi a episcopatului rom. cath. numinduse A. I. sat. Românii liberi incorporaţi in oraş erau in suburbiul Lipoveni, despărţit de oraş prin riul Ampoiu şi se estindea ponă in Mureş, care curgea foarte aproape şi in ţigănimea de acum avea cotitura curgend in linia obliquă cătră Ciugudu. Comuna Drâmbari pre acel temp avea caşile in şesu.

Românii din suburbiul Lipoveni sunt urmaşii colonilor erariali aduşi din Lipova pentru separea şanţurilor dela fortăreaţa la cari a lucrat 20 de ani, si după ce ispravira acea muncă grea, graţia Imperătească s-a revărsat asupra lor - făcândui pre toţi libertini şi dându-le locul pentru clădirea de locuinţe. Biserica acolo clădită dă o dovadă frumoasă despre bunăstare a acestor români, pre atunci toţi de legea româneasca orientală, in care lege ei a fost născuţi şi fiend aduşi din Banat, dupa ce in Ardeal se făcuse uniaţia cu Papa - din care imprejurare se esplică că sub Imperăteasa Maria Terezia in Alba Iulia români gr. cath. nu erau. Spre ai sili se treacă la confesiunea unită cu putere brachiala li-a răpit biserica şi o au dat-o ţiganilor, cari şi-a făcut trecerea. Romănii remaşi foră biserică ponă la edictul de toleranţă a imperatului Iosif al II-lea făceau sluşba bisericească in o şură, din care voiau se-i, alunge in urma deselor jalbe ce rădicau călugării uniţi, contra acestor şismatici - cum ii numiau. Ai scoate din acea şură nu li'a succes, căci mergând comisia esmisă pentru confiscarea tuturor obiectelor menite servitiullui bisericescu mai ântâiu a voit a lua crucea de pre şură. Au incredinţat acest lucru unui cismaş reformat, care in momentul când a pus mâna /pe cruce/ lovit de gută s-a rostogolit de pre acoperiş şi mort a căzut la păment. Vezend membrii comisiei această intemplare toţi au fugit sistând orice secuestrare. Românii scăpară de acea nepastă şi continuară cu morţii in acea şură spre mare necaz a călugărilor uniţi din Blaju. Aceştia rădicară din nou plânsoare la guvernul ţării, ca se pună capet sluşbelor bisericei gr. orientale in oraş, de orace s‑a fost otărit, ca in oraşe gr. orientalilor li-e oprită esercitarea acestor sluşbe, care numai pre sate mai are loc. Un atare decret guvernial aveau călugării in mânile lor. Dupa ce dela guvern deja mai inainte cu un an an s'a fost tramis doi comisari guv. spre confiscarea bisericei neunite din A. Iulia - au ordinat cercetare, ca de ce nu s-a esecuat ordinul ei. Vin dar şi alţi comisari, cari ascultă pre mai mulţi martori - dar nime nu spune faptul intemplat la incercarea secuestrarii ustensilelor bisericeşti din şura din suburbiu/l/ Lipoveni. Protocolul despre ascultarea acestor martori l-am dat Dr. Il. Puşcariu protosincelul; din acest protocol oficios se poate constata, că românii neuniţi deşi erau persoane libere şi cetăţeni a unui oraş, lor nu li se recunoştea dreptul la eserciţiu liber a religiunei sale, ci in continu a fost espuşi şicanelor, persecuţielor şi răpirilor a avutului lor. Cumcă bălgrădenii au potut se-şi mântuiasca credinţa lor, este mare meritul a comercianţilor levantini membrii ai companiei grecească, dintre cari mai mulţi se aşezasere ca neguţători in acest oraş şi erau membrii ai bisericei gr. or. din oraş A. Iulia. Cu intreruperi, persecuţiile contra gr. or. au durat ponă sub fericitul imperat Iosif II lea sub a carui domnie sa clădit biserica gr. or. din oraş, dândui-se locu in curtea ţăgăului, adeca a hoheriului, dorind magistratul şi prin aceasta alegere a locului, a batjocuri pre Români, insa aceştia iute sa grăbit a ocupa locul - lau curaţit şi l-au sfinţit. In puţini ani biserica sa rădicat frumoasă şi spaţioasă impodobită cu frumoase icoane şi provezută cu vestminte şi candele de argint, inzestrate aşa cât pot afirma, că au luat locu de frunte intre bisericile gr. or. din oraşe avend şi turnu cu clopote, de care in oraşele Sibiu şi Braşov bisericile greceşti erau oprite. Poţi a te desfata şi azi la privirea icoanelor din aceasta biserica, incunjurata acum de toate părţile de locuinţe omeneşti, pre când in anul 1780 locul ei se afla in câmp la marginea oraşului.

Românii cetăţeni liberi a oraşului pentru confesiunea lor nu se puteau folosi de drepturile politice in mesura egală - numai trecând la una din confesiunile recepte potea se cuprindă un ofiţiu. Aşa se precepea in Ardeal liberul eserciţiu a religiunei. Rolul principal in viaţa oraşenească 'lu aveau reformaţii, cari aveau şi ei destul de a se apăra de preapotintele episcop rom. cath. a cărui reşedinţă era in acest oraş.

Evreii locuinţa stabilă numai in acest oraş poteau avea. Episcopul rom. cath. era patronul lor şi dela el a căpătat locu de casă pre taxă, care şi azi o plătescu proprietarii de casă, episcopului rom. cath., care/ mai are singur dreptul morilor şi vama tirgurilor de ţara 1/3 parte şi atât avea şi din regalul crâşmaritului.

Din realitaţile oraşului incă au cuprins o parte de otar aşa numit "la bisericuţa" pentru care s-a portat fora folos un lung proces, după procedura ungurească, a carei prescrise face cu putinţe ca un proces se dureze şi o sută de ani - şi cele mai nedrepte ocupaţiuni de avere se ajunga la valoare; Dreptul era acelui mai tare şi episcopul rom. cath. era membru natural a guvernului din Transilvania.

In archiva magistratului este aşa numita "carte roşie" in care se insemnase mai multe din trecutul oraşului, In aceasta este amintit şi dărimarea oraşului vechiu de după cetate, a carei proprietari de case s'a espropiat pre langă o desdăunare in bani. Cincizeci de cetaţeni proprietari de case nu au voit a primi acea desdăunare şi au refusat porunca de a părăsi casile lor şi remânend in căsi, când s'a dărimat prin tunurile din fortăreaţa acel vechiu oraş, au perit acolo 50 oameni sub ruinele caselor proprii ca jertfa a incăpăţinârei lor.

La rădicarea zidurilor fortăreţei sau adus nemţi din provinciele ereditaria a Austriei, cei mulţi de confesia luterană, care in Austria erau persecutaţi şi din aceşti maiestrii sa compus "comunitatea germana" de sine stătătoare ("Selbstandige Deutsche Gemeinde") prevezută cu multe privilegii de cătră imperăţia - fiend scutiţi de ingerinţa magistratului in afacerile lor. Ponă in 1849 au stat acea comună politică, şi apoi ca comunitate economică până la 1892 avend acum puţini membrii care mai administrează ca fond averea remasă de acea comunitate. Venitul se foloseşte pentru scopuri culturale a catolicilor şi luteranilor. Anul 1911 au facut sfârşit şi acestei averi fiend fondul impărţit la şcoala normală ungurească rom. cath. şi la şcoala confesională a bisericei luterane cu limba de propunere nemţească.