România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Dobrogea  1 iulie 1878 - 1 iulie 2003

1. Scurtă bandă a timpului

 În Dobrogea au fost descoperite urme care atestă că aici au trăit strămoşii noştri încă din neolitic (5500 – 2500). Cultura Hamangia se remarcă prin marea varietate a ceramicii. La Cernavodă a fost descoperite sculpturi printre care “Gânditorul”. Cultura Gumelniţa este reprezentată de perioada maximă a tehnicii cioplirii pietrei. Din cultura Cernavodă au rămas unelte de piatră, silex şi os. Se răspândeşte calul domestic.

În epoca bronzului (1800-800), pe lângă arme (pumnale, săbii, topoare, coifuri, vârfuri de lance şi săgeţi) podoabe, obiecte de cult se află şi unelte. Din acea perioadă sunt tezaurele de aur de la Poarta Albă - Constanţa.

Începând cu secolele 7 - 6, grecii întemeiază pe ţărmul Mării Negre o salbă de colonii printre care: Histria, Callatis (Mangalia) şi Tomis (Constanţa). Acum pătrund aici influenţele scitice (cazane de cult din bronz de la Castelu – Constanţa).

Din a doua epocă a fierului (450 a.Chr. - 106 p.Chr.) au fost descoperite tezaurele de la Agighiol – Tulcea. La Histria se bate monedă proprie (prima emisă pe teritoriul României). La Histria, Tomis şi Callatis se instaurează regimuri democratice ca în Grecia. Cam din anul 400 datează într-un mormânt tumular de la Agighiol – Tulcea, tezaurul care cuprinde piese de argint, argint aurit şi aur (un coif, două pahare, aplice de harnaşament etc.). În secolul IV Callatis emite monedă de argint

În 399 Dobrogea şi coloniile greceşti trec sub stăpânire macedoneană. Din perioada anilor 300-100 a.Chr., când s-a generalizat folosirea roţii olarului şi a tehnologiei metalurgiei fierului se găsesc urme de aşezări şi obiecte la Murighiol – Tulcea şi Satu Nou – Constanţa. În secolul III trăieşte la Callatis reputatul geograf şi istoric Demetrios, care a scris “Despre Asia şi Europa”.

În perioada 72-71 are loc prima ciocnire dintre cetăţile greceşti (Histria, Tomis şi Callatis) şi Roma. În anul 61, grecii sunt ajutaţi de geţi pentru redobândirea independenţei de către oraşele greceşti. Între anii 60-50 atelierele monetare din Histria, Tomis şi Callatis îşi întrerup activitatea.

Din anul 55 începe cucerirea coloniilor greceşti de către romani. Între anii 29-28 a.Chr. sunt atestaţi în Dobrogea căpeteniile geto-dace: Roles, Dapyx şi Zyraxes.

În ultimii zece ani (27 a.Chr. – 14 p.Chr.) ai lui Octavian Augustus, Dobrogea intră sub directa supraveghere militară a Imperiului roman. La Histria este închinat un templu lui Augustus. În secolul 1 p.Chr. ia fiinţă “Pentapolis”, confederaţia cultural religioasă a cetăţilor greceşti (Istros, Tomis, Callatis etc.). Între anii 9-18 p.Chr. poetul Ovidius Naso este obligat să trăiască la Tomis printre geţi şi greci. Aici a scris “Tristia” (“Tristele”) şi “Epistulae ex Ponto” (“Scrisorile din Pont”). În anul 15 p.Chr., geţii cuceresc pentru scurtă vreme cetatea Troesmis (Igliţa). În anul 46 Dobrogea (Scythia Minor) este anexată provinciei Moesia. În iarna 85/6 dacii invadează Moesia, ucid pe guvernatorul Sabinus şi cu greu îi respinge Fuscus. Între 96-92, Histria şi Callatis bat din nou monedă. În Dobrogea se ridică noi construcţii în vremea lui Traian. La Capidava (Topalu – Constanţa) este construit un castru. La Carsium (Hârşova – Constanţa) pe locul unei aşezări geto-dacice se ridică tot un castru. La Adamaclisi – Constanţa este fondat oraşul Tropaeum Traiani. În iarna 101/102 şi primăvara, dacii trec Dunărea şi îi atacă pe romani. Pe platotul de la Adamclisi are loc bătălia decisivă. Pentru a comemora victoria din această bătălie, Traian înalţă la Adamclisi un monument, înalt de 42 m. La 170 p.Chr. Tropaeum Traiani este menţionat în inscripţii ca municipium. La 248 carpii, goţii etc, invadează Dobrogea. Este distrus oraşul Histria. Între 249-251 oraşele greceşti (Histria, Tomis, Callatis) îşi încetează emisiunile monetare. În 269 oraşul Tomis rezistă în faţa invaziei goţilor, gepizilor, herulilor şi bastarnilor. Între 284-305, după părăsirea Daciei de către romani, importanţa strategică a Dobrogei creşte, şi va primi numele de Scythia Minor, având capitala la Tomis. În secolul 4 este construit un edificiu roman în vecinătatea portului oraşului Tomis, din care se păstrează unul dintre cele mai mari mozaicuri din lume (2000 m.p.). O inscripţie din 316 atestă că cetatea Tropaeum Traiani a fost rezidită, după ce fusese distrusă de goţi. Între 586-587, avarii transformă Tropaeum Traiani într-un morman de ruine.

În 943 la Mircea-Vodă - Constanţa este menţionat jupan Dimitrie. În 976 apare prima menţiune despre valahii (românii) din Peninsula Balcanică. Între 1086-1091 în Dobrogea şi nord-estul Bulgariei sunt atestate trei formaţiuni politice, între care şi cea de la Vicina a lui Satza. Între 1218-1241 în timpul lui Ioan Asan al II-lea, imperiul asăneştilor cuprinde şi Dobrogea. Între 1262-1264 are loc prima imigraţie de populaţie turcă în Dobrogea. La 1320 Dobrogea este menţionată ca formaţiune politică de sine stătătoare. În 1320 geograful şi istoricul arab Abuleza scria să Isakgi (Isaccea) este un oraş din Alualak (Ţara Vlahilor), care depinde de Constantinopol. În 1330/1331 călătorul şi geograful arab Ibn Battuta trece prin Dobrogea şi pomeneşte oraşele Baba Saltâk (Babadag) şi Fenikah (Enisala). În 1346 Balica, conducătorul Dobrogei, intervine în bătăliile interne din Imperiul bizantin. La 1354 Dobrotici devine cârmuitor al Dobrogei. Între 1370-1385 are loc războiul lui Dobrotici, despotul Dobrogei, împotriva genovezilor, cauzat de întinderea stăpânirii lui Dobrotici până la Dunăre. În 1386 preia condu­cerea Dobrogei, Ivanco, urmaşului lui Dobrotici.

În iarna 1388/1389, Mircea cel Bătrân, susţinut de dobrogeni, învinge şi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir Ali-paşa şi înfrânge apoi la Dunăre oastea trimisă de sultan să prade ţara. Mircea cel Bătrân a reuşit să unească Dobrogea, inclusiv Silistra, cu Ţara Românească (acum 615 ani). La 17 iulie 1393 posesiunile lui Mircea cel Bătrân din sudul Dunării intră în stăpânirea Imperiului otoman. În 1404 Mircea cel Bătrân reuşeşte să recucerească o mare parte din Dobrogea şi Silistra. În 1417 turcii iau în stăpânire Dobrogea şi Mircea cel Bătrân este obligat să plătească haraciul.1

 

2. Dobrogea – poarta de intrare a creştinismului la români

 “Potrivit unei tradiţii, consemnată de Istoria bisericească a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (265-339/40) cel mai mare istoric al veacurilor primare, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit şi în Dobrogea, adică în Dacia Pontică, viitoare provincie romană Scythia Minor... După ce a predicat în cetăţile de aici, din Scythia Minor, locuite de greci, romani şi geto-daci, s-a îndreptat spre sud, ajungând şi în oraşul Patras, în Grecia, unde a murit ca martir, fiind răstignit, pe o cruce în formă de X... Iată principalii împăraţi persecutori: Nero (54-68), Domiţian (81-96), Traian (98-117), Hadrian (117-138), Antoninus Pius (138-161), Marcu Aureliu (161-180), Septimiu Sever (192-211), Maximin Tracul (235-238), Deciu (249-251), Valerian (253-260), Aurelian (270-275) şi Diocleţian (284-305)... Diocleţian a dat patru edicte împotriva creştinilor. Primul, dat la 24 februarie 303, prevedea dărâmarea lăcaşurilor de cult, interzicerea adunărilor şi arderea cărţilor sfinte. În acelaşi an s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoţilor, apoi al treilea, care extindea această pedeapsă la toţi credincioşii care nu sacrificau (pentru zei – n.n.). În sfârşit, în primăvara anului 304 s-a dat cel de al patrulea edict, care prevedea uciderea tuturor creştinilor – preoţi şi laici – care nu voiau să sacrifice zeilor… În timpul persecuţiilor lui Diocleţian şi Galeriu – ca şi a urmaşului lor Liciniu (307-324) – au suferit moarte de martir pentru Hristos şi Evanghelie numeroşi strămoşi ai noştri daco-romani… Sinaxarul Bisericii constantinopolitane stă la baza listei sfinţilor secolului VIII, trecuţi în calendarul ortodox… În Dobrogea de azi se cunosc martiri din Tomis cum sunt: Efrem, episcop, Valerian Macrobiu şi Gordian precum şi localinicii: Heli, Lucian şi Zotic. Fraţii Argeu şi Narcis au fost decapitaţi, iar fratele lor Marceliu aruncat în mare fiindcă nu voia să fie înrolat în armata păgână. Pentru acelaşi motiv a fost ucis şi episcopul Tit al Tomisului. În basilica de la Nicoliţel s-au păstrat singurele moaşte de martiri (Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos), descoperite până acum pe teritoriul României (azi sunt depuse în biserica mănăstirii Cocoş situată în apropiere)… La începutul anului 313, împăratul Constantin cel Mare, în înţelegere cu Liciniu a dat cunoscutul edict zis “de la Mediolanum (Milano) prin care se proclama dreptul tuturor, deci şi al creştinilor, la libertatea credinţei şi a cultului. La 18 iulie 361, este chinuit şi ars pe rug ultimul martir Emilian, fiul prefectului Durostorului, Sabatian”.2

  

3. Dobrogea se întoarce la Patria Mamă - 1 iulie 1878 –

 Trecuse prea mult timp de când românii avuseseră curajul să se bată cu turcii. Ca de fiecare dată, şi în 1876, România dorea rezolvarea problemelor pe calea tratativelor şi ca atare cerea:

“1) recunoaşterea individualităţii statului român şi a numelui de România; 2) admiterea reprezentantului ei în corpul diplomatic; 3) asimilarea supuşilor români din Turcia situaţiei celorlalţi supuşi străini şi recunoaşterea dreptului de judecată a lor de către agenţii diplomatici români; 4) inviolabilitatea teritoriului român şi delimitarea insulelor Dunării; 5) încheierea cu Imperiul otoman a unei convenţii comerciale, poştale, telegrafice, precum şi a unei convenţii de extrădare a răufăcătorilor; 6) recunoaşterea paşaportului român şi abţinerea consulilor Turciei de a se amesteca în afacerile privind pe românii din străinătate; 7) fixarea graniţei între România şi Turcia la gurile Dunării, pe talegul braţului principal al acestui fluviu… România menţiona că în caz contrar va lua altă atitudine, decât cea de neutralitate, în conflictul din Balcani. Puterile garante au văzut în aceasta o “cerere de independenţă deghizată”.

Războiul Serbiei şi Muntenegrului contra Porţii otomane a agravat criza orientală. La 26 iunie/8 iulie 1876, ţarul Alexandru al II–lea şi împăratul Francisc-Iosif însoţiţi de Gorceakov şi Andrássy s-au întâlnit la castelul de la Reichstadt în Boemia, unde au ajuns la un acord verbal care prevedea că dacă Turcia se va prăbuşi, Rusia să intre în hotarele dinainte de 1856 (adică să ia de la români judeţele din sudul Basarabiei – n.n.) iar Austro-Ungaria să ia o parte din Bosnia şi Herţegovina.3

La 3/15 ianuarie 1877, la Budapesta, s-a încheiat un tratat secret care asigura neutralitatea Austro-Ungariei în războiul între Rusia şi Turcia… Convenţia adiţională la tratatul de la Budapesta a fost încheiată la 3/15 ianuarue 1877 şi semnată la 6/18 marie 1877. Se menţiona interesul Imperiului ţarist în Europa la ţinuturile din Basarabia, spre a se restabili frontiera dinainte de 1856. Din conţinutul acestui tratat se vede clar că “neamţul” de la Viena nu-i făcea favoruri “neamţului” de la Bucureşti. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre “nemţii” de la Berlin, care prin renumitul Bismark îi îndemna pe ruşi să înceapă războiul împotriva Porţii şi le recomanda “să nu aibă multe scrupule faţă de România”…

După tratativele purtate la Livadia, în Crimeea, ministrul de externe M. Kogălniceanu a semnat la Bucureşti convenţia cu Rusia în 4/16 aprilie 1877. În convenţie se menţiona că se va menţine şi apăra integritatea actuală a României”.

La 12 aprilie 177 Rusia declară război Porţii otomane.

Începând din 26 aprilie 1877 artileria română, aflată la Calafat, ripostează vehement la bombardamentul turcesc, trăgând asupra Vidinului. În zilele de 19 şi 30 aprilie 1877 în Adunare şi în Senat se votează moţiuni prin care se ia act de starea de război faţă de Poartă.

La 9 mai 1877, în numele unei grupări deputatul N. Fleva a adresat, în Adunare o interpelare guvernului. M. Kogălniceanu, ministrul de externe, răspunzând interpelării, a arătat că prin moţiunile din 29 şi 30 aprilie 1877 s-a recunoscut că suntem “în stare de rezbel”, că suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă. Prin urmare legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, “suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Au votat pentru 79 deputaţi şi 2 s-au abţinut.

În aceeaşi zi (9 mai 1877) Senatul a votat o moţiune asemănătoare.

Cu toate că am plătit victoriile contra turcilor, la Plevna, Griviţa sau Vidin, cu un mare tribut de sânge, guvernul ţarist n-a acceptat participarea delegaţilor Românei la semnarea tratatului de la San Ştefano din 19 februarie/3 martie 1878. Guvernul de la Petersburg ameninţa România că va fi dezarmată. Carol I îi răspunde ţarului Alexandru al II-lea că “Armata română va putea fi nimicită, dar niciodată dezarmată”.4

Puterile Europei au cerut revizuirea tratatului de la San Ştefano, convocând la 1/13 iunie 1878 Congresul de la Berlin. Din partea României au participat Ion C. Brătianu şi M. Kogălniceanu care "au fost auziţi dar nu ascultaţi”.

Tratatul din 1/13 iulie 1878 dă înapoi Rusiei sudul Basarabiei şi consfinţeşte reunirea Dobrogei cu Patria Mamă.

La 14 martie 1881 s-a votat legea care prevedea: “Articolul I. România ia titlul de regat. Domnitorul ei, Carol I, ia, pentru sine şi pentru moştenitorii săi, titlul de rege al României. Articolul II Moştenitorul tronului va purta titlul de principe regal.”

Tot în 14 martie 1881 a fost promulgată legea privind proclamarea regatului. Datorită funerariilor ţarului Alexandru al II-lea (15/27 martie 1881) festivităţile consacrate proclamări regatului au fost amânate pentru 10 mai, când se împlineau 15 ani de la urcarea pe tron a lui Carol I.

Abia în iunie 1884 parlamentul a decis modificarea Constituţiei, stabilind regatul ca formă de guvernământ.5

 

4. Dobrogea – fereastra României spre lume

Pentru a înlesni legăturile României cu portul Constanţa, la 9/21 oct. 1890 se pune piatra fundamentală a podului de la Feteşti – Cernavodă, lucrare proiectată şi condusă de inginerul Anghel Saligny. Podul a fost inaugurat la 19 sept./1 oct 1895 şi era la acea dată cel mai lung din Europa.6

Nu cu mulţi ani în urmă au fost date în folosinţă alte două poduri peste Dunăre, la Giurgeni – Vadu Oii şi la Feteşti – Cernavodă.

Canalul Dunăre - Marea Neagră care a fost realizat cu martirizarea unui mare număr de români, este azi o cale de legătură între Marea Neagră şi Marea Nordului.

Dobrogea, prin petrolul, gazele naturale şi centrala atomoelectrică de la Cernavodă a devenit o mare furnizoare de energie.

Litoralul românesc şi Delta Dunării sunt acum perle ale turismului intern şi internaţional.

Să nu uităm că la, 1 iulie 2003 s-au împlinit 125 de ani de când Dobrogea s-a întors la Patria Mamă.

Prof. Ilie Furduiu

 

Bibliografie

1. xxx Istoria României în date, Bucureşti 1971. Ed. Enciclopedică Română.

2. Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodxe Române, 1980, pp. 55-80.

3. xxx Istoria României, vol III, 1964, pp. 591-592.

4. xxx Independenţa României, 1977, pp. 136-152.

5. Ioan Scurtu, Monarhia în România, 1966-1947, Ed. Danubius, Buc. 1991, pp. 31-33.

6. xxx Istoria României în date.