|
1.
Scurtă bandă a timpului
În
Dobrogea au fost descoperite urme care atestă că aici au trăit
strămoşii noştri încă din neolitic (5500 – 2500).
Cultura Hamangia se remarcă prin marea varietate a ceramicii. La
Cernavodă a fost descoperite sculpturi printre care “Gânditorul”.
Cultura Gumelniţa este reprezentată de perioada maximă a
tehnicii cioplirii pietrei. Din cultura Cernavodă au rămas
unelte de piatră, silex şi os. Se răspândeşte calul
domestic.
În
epoca bronzului (1800-800), pe lângă arme (pumnale, săbii,
topoare, coifuri, vârfuri de lance şi săgeţi) podoabe,
obiecte de cult se află şi unelte. Din acea perioadă sunt
tezaurele de aur de la Poarta Albă - Constanţa.
Începând
cu secolele 7 - 6, grecii întemeiază pe ţărmul Mării
Negre o salbă de colonii printre care: Histria, Callatis (Mangalia)
şi Tomis (Constanţa). Acum pătrund aici influenţele
scitice (cazane de cult din bronz de la Castelu – Constanţa).
Din
a doua epocă a fierului (450 a.Chr. - 106 p.Chr.) au fost descoperite
tezaurele de la Agighiol – Tulcea. La Histria se bate monedă
proprie (prima emisă pe teritoriul României). La Histria, Tomis
şi Callatis se instaurează regimuri democratice ca în Grecia.
Cam din anul 400 datează într-un mormânt tumular de la Agighiol –
Tulcea, tezaurul care cuprinde piese de argint, argint aurit şi aur
(un coif, două pahare, aplice de harnaşament etc.). În secolul
IV Callatis emite monedă de argint
În
399 Dobrogea şi coloniile greceşti trec sub stăpânire
macedoneană. Din perioada anilor 300-100 a.Chr., când s-a
generalizat folosirea roţii olarului şi a tehnologiei
metalurgiei fierului se găsesc urme de aşezări şi
obiecte la Murighiol – Tulcea şi Satu Nou – Constanţa. În
secolul III trăieşte la Callatis reputatul geograf şi
istoric Demetrios, care a scris “Despre Asia şi Europa”.
În
perioada 72-71 are loc prima ciocnire dintre cetăţile greceşti
(Histria, Tomis şi Callatis) şi Roma. În anul 61, grecii sunt
ajutaţi de geţi pentru redobândirea independenţei de către
oraşele greceşti. Între anii 60-50 atelierele monetare din
Histria, Tomis şi Callatis îşi întrerup activitatea.
Din
anul 55 începe cucerirea coloniilor greceşti de către romani.
Între anii 29-28 a.Chr. sunt atestaţi în Dobrogea căpeteniile
geto-dace: Roles, Dapyx şi Zyraxes.
În
ultimii zece ani (27 a.Chr. – 14 p.Chr.) ai lui Octavian Augustus,
Dobrogea intră sub directa supraveghere militară a Imperiului
roman. La Histria este închinat un templu lui Augustus. În secolul 1
p.Chr. ia fiinţă “Pentapolis”, confederaţia cultural
religioasă a cetăţilor greceşti (Istros, Tomis,
Callatis etc.). Între anii 9-18 p.Chr. poetul Ovidius Naso este obligat să
trăiască la Tomis printre geţi şi greci. Aici a scris
“Tristia” (“Tristele”) şi “Epistulae ex Ponto”
(“Scrisorile din Pont”). În anul 15 p.Chr., geţii cuceresc
pentru scurtă vreme cetatea Troesmis (Igliţa). În anul 46
Dobrogea (Scythia Minor) este anexată provinciei Moesia. În iarna
85/6 dacii invadează Moesia, ucid pe guvernatorul Sabinus şi cu
greu îi respinge Fuscus. Între 96-92, Histria şi Callatis bat din
nou monedă. În Dobrogea se ridică noi construcţii în
vremea lui Traian. La Capidava (Topalu – Constanţa) este construit
un castru. La Carsium (Hârşova – Constanţa) pe locul unei aşezări
geto-dacice se ridică tot un castru. La Adamaclisi – Constanţa
este fondat oraşul Tropaeum Traiani. În iarna 101/102 şi primăvara,
dacii trec Dunărea şi îi atacă pe romani. Pe platotul de
la Adamclisi are loc bătălia decisivă. Pentru a comemora
victoria din această bătălie, Traian înalţă la
Adamclisi un monument, înalt de 42 m. La 170 p.Chr. Tropaeum Traiani este
menţionat în inscripţii ca municipium. La 248 carpii, goţii
etc, invadează Dobrogea. Este distrus oraşul Histria. Între
249-251 oraşele greceşti (Histria, Tomis, Callatis) îşi încetează
emisiunile monetare. În 269 oraşul Tomis rezistă în faţa
invaziei goţilor, gepizilor, herulilor şi bastarnilor. Între
284-305, după părăsirea Daciei de către romani,
importanţa strategică a Dobrogei creşte, şi va primi
numele de Scythia Minor, având capitala la Tomis. În secolul 4 este
construit un edificiu roman în vecinătatea portului oraşului
Tomis, din care se păstrează unul dintre cele mai mari mozaicuri
din lume (2000 m.p.). O inscripţie din 316 atestă că
cetatea Tropaeum Traiani a fost rezidită, după ce fusese distrusă
de goţi. Între 586-587, avarii transformă Tropaeum Traiani într-un
morman de ruine.
În
943 la Mircea-Vodă - Constanţa este menţionat jupan
Dimitrie. În 976 apare prima menţiune despre valahii (românii) din
Peninsula Balcanică. Între 1086-1091 în Dobrogea şi nord-estul
Bulgariei sunt atestate trei formaţiuni politice, între care şi
cea de la Vicina a lui Satza. Între 1218-1241 în timpul lui Ioan Asan al
II-lea, imperiul asăneştilor cuprinde şi Dobrogea. Între
1262-1264 are loc prima imigraţie de populaţie turcă în
Dobrogea. La 1320 Dobrogea este menţionată ca formaţiune
politică de sine stătătoare. În 1320 geograful şi
istoricul arab Abuleza scria să Isakgi (Isaccea) este un oraş
din Alualak (Ţara Vlahilor), care depinde de Constantinopol. În
1330/1331 călătorul şi geograful arab Ibn Battuta trece
prin Dobrogea şi pomeneşte oraşele Baba Saltâk (Babadag)
şi Fenikah (Enisala). În 1346 Balica, conducătorul Dobrogei,
intervine în bătăliile interne din Imperiul bizantin. La 1354
Dobrotici devine cârmuitor al Dobrogei. Între 1370-1385 are loc războiul
lui Dobrotici, despotul Dobrogei, împotriva genovezilor, cauzat de întinderea
stăpânirii lui Dobrotici până la Dunăre. În 1386 preia
conducerea Dobrogei, Ivanco, urmaşului lui Dobrotici.
În
iarna 1388/1389, Mircea cel Bătrân, susţinut de dobrogeni, învinge
şi alungă din Dobrogea pe turcii conduşi de marele vizir
Ali-paşa şi înfrânge apoi la Dunăre oastea trimisă
de sultan să prade ţara. Mircea cel Bătrân a reuşit să
unească Dobrogea, inclusiv Silistra, cu Ţara Românească
(acum 615 ani). La 17 iulie 1393 posesiunile lui Mircea cel Bătrân
din sudul Dunării intră în stăpânirea Imperiului otoman.
În 1404 Mircea cel Bătrân reuşeşte să recucerească
o mare parte din Dobrogea şi Silistra. În 1417 turcii iau în stăpânire
Dobrogea şi Mircea cel Bătrân este obligat să plătească
haraciul.1
2.
Dobrogea – poarta de intrare a creştinismului la români
“Potrivit
unei tradiţii, consemnată de Istoria bisericească a
episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (265-339/40) cel mai mare
istoric al veacurilor primare, Sfântul Apostol Andrei a propovăduit
şi în Dobrogea, adică în Dacia Pontică, viitoare
provincie romană Scythia Minor... După ce a predicat în cetăţile
de aici, din Scythia Minor, locuite de greci, romani şi geto-daci,
s-a îndreptat spre sud, ajungând şi în oraşul Patras, în
Grecia, unde a murit ca martir, fiind răstignit, pe o cruce în formă
de X... Iată principalii împăraţi persecutori: Nero
(54-68), Domiţian (81-96), Traian (98-117), Hadrian (117-138),
Antoninus Pius (138-161), Marcu Aureliu (161-180), Septimiu Sever
(192-211), Maximin Tracul (235-238), Deciu (249-251), Valerian (253-260),
Aurelian (270-275) şi Diocleţian (284-305)... Diocleţian a
dat patru edicte împotriva creştinilor. Primul, dat la 24 februarie
303, prevedea dărâmarea lăcaşurilor de cult, interzicerea
adunărilor şi arderea cărţilor sfinte. În acelaşi
an s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoţilor, apoi al
treilea, care extindea această pedeapsă la toţi credincioşii
care nu sacrificau (pentru zei – n.n.). În sfârşit, în primăvara
anului 304 s-a dat cel de al patrulea edict, care prevedea uciderea
tuturor creştinilor – preoţi şi laici – care nu voiau să
sacrifice zeilor… În timpul persecuţiilor lui Diocleţian
şi Galeriu – ca şi a urmaşului lor Liciniu (307-324) –
au suferit moarte de martir pentru Hristos şi Evanghelie numeroşi
strămoşi ai noştri daco-romani… Sinaxarul Bisericii
constantinopolitane stă la baza listei sfinţilor secolului VIII,
trecuţi în calendarul ortodox… În Dobrogea de azi se cunosc
martiri din Tomis cum sunt: Efrem, episcop, Valerian Macrobiu şi
Gordian precum şi localinicii: Heli, Lucian şi Zotic. Fraţii
Argeu şi Narcis au fost decapitaţi, iar fratele lor Marceliu
aruncat în mare fiindcă nu voia să fie înrolat în armata păgână.
Pentru acelaşi motiv a fost ucis şi episcopul Tit al Tomisului.
În basilica de la Nicoliţel s-au păstrat singurele moaşte
de martiri (Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos), descoperite până
acum pe teritoriul României (azi sunt depuse în biserica mănăstirii
Cocoş situată în apropiere)… La începutul anului 313, împăratul
Constantin cel Mare, în înţelegere cu Liciniu a dat cunoscutul
edict zis “de la Mediolanum (Milano) prin care se proclama dreptul
tuturor, deci şi al creştinilor, la libertatea credinţei
şi a cultului. La 18 iulie 361, este chinuit şi ars pe rug
ultimul martir Emilian, fiul prefectului Durostorului, Sabatian”.2
3.
Dobrogea se întoarce la Patria Mamă - 1 iulie 1878 –
Trecuse
prea mult timp de când românii avuseseră curajul să se bată
cu turcii. Ca de fiecare dată, şi în 1876, România dorea
rezolvarea problemelor pe calea tratativelor şi ca atare cerea:
“1)
recunoaşterea individualităţii statului român şi a
numelui de România; 2) admiterea reprezentantului ei în corpul
diplomatic; 3) asimilarea supuşilor români din Turcia situaţiei
celorlalţi supuşi străini şi recunoaşterea
dreptului de judecată a lor de către agenţii diplomatici
români; 4) inviolabilitatea teritoriului român şi delimitarea
insulelor Dunării; 5) încheierea cu Imperiul otoman a unei convenţii
comerciale, poştale, telegrafice, precum şi a unei convenţii
de extrădare a răufăcătorilor; 6) recunoaşterea
paşaportului român şi abţinerea consulilor Turciei de a se
amesteca în afacerile privind pe românii din străinătate; 7)
fixarea graniţei între România şi Turcia la gurile Dunării,
pe talegul braţului principal al acestui fluviu… România menţiona
că în caz contrar va lua altă atitudine, decât cea de
neutralitate, în conflictul din Balcani. Puterile garante au văzut
în aceasta o “cerere de independenţă deghizată”.
Războiul
Serbiei şi Muntenegrului contra Porţii otomane a agravat criza
orientală. La 26 iunie/8 iulie 1876, ţarul Alexandru al II–lea
şi împăratul Francisc-Iosif însoţiţi de Gorceakov
şi Andrássy s-au întâlnit la castelul de la Reichstadt în Boemia,
unde au ajuns la un acord verbal care prevedea că dacă Turcia se
va prăbuşi, Rusia să intre în hotarele dinainte de 1856
(adică să ia de la români judeţele din sudul Basarabiei
– n.n.) iar Austro-Ungaria să ia o parte din Bosnia şi Herţegovina.3
La
3/15 ianuarie 1877, la Budapesta, s-a încheiat un tratat secret care
asigura neutralitatea Austro-Ungariei în războiul între Rusia
şi Turcia… Convenţia adiţională la tratatul de la
Budapesta a fost încheiată la 3/15 ianuarue 1877 şi semnată
la 6/18 marie 1877. Se menţiona interesul Imperiului ţarist în
Europa la ţinuturile din Basarabia, spre a se restabili frontiera
dinainte de 1856. Din conţinutul acestui tratat se vede clar că
“neamţul” de la Viena nu-i făcea favoruri “neamţului”
de la Bucureşti. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre
“nemţii” de la Berlin, care prin renumitul Bismark îi îndemna
pe ruşi să înceapă războiul împotriva Porţii
şi le recomanda “să nu aibă multe scrupule faţă
de România”…
După
tratativele purtate la Livadia, în Crimeea, ministrul de externe M. Kogălniceanu
a semnat la Bucureşti convenţia cu Rusia în 4/16 aprilie 1877.
În convenţie se menţiona că se va menţine şi apăra
integritatea actuală a României”.
La
12 aprilie 177 Rusia declară război Porţii otomane.
Începând
din 26 aprilie 1877 artileria română, aflată la Calafat,
ripostează vehement la bombardamentul turcesc, trăgând asupra
Vidinului. În zilele de 19 şi 30 aprilie 1877 în Adunare şi în
Senat se votează moţiuni prin care se ia act de starea de război
faţă de Poartă.
La
9 mai 1877, în numele unei grupări deputatul N. Fleva a adresat, în
Adunare o interpelare guvernului. M. Kogălniceanu, ministrul de
externe, răspunzând interpelării, a arătat că prin moţiunile
din 29 şi 30 aprilie 1877 s-a recunoscut că suntem “în stare
de rezbel”, că suntem dezlegaţi de legăturile noastre cu
Înalta Poartă. Prin urmare legăturile cu puterea suzerană
fiind rupte, “suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.
Au votat pentru 79 deputaţi şi 2 s-au abţinut.
În
aceeaşi zi (9 mai 1877) Senatul a votat o moţiune asemănătoare.
Cu
toate că am plătit victoriile contra turcilor, la Plevna, Griviţa
sau Vidin, cu un mare tribut de sânge, guvernul ţarist n-a acceptat
participarea delegaţilor Românei la semnarea tratatului de la San
Ştefano din 19 februarie/3 martie 1878. Guvernul de la Petersburg
ameninţa România că va fi dezarmată. Carol I îi răspunde
ţarului Alexandru al II-lea că “Armata română va putea
fi nimicită, dar niciodată dezarmată”.4
Puterile
Europei au cerut revizuirea tratatului de la San Ştefano, convocând
la 1/13 iunie 1878 Congresul de la Berlin. Din partea României au
participat Ion C. Brătianu şi M. Kogălniceanu care "au
fost auziţi dar nu ascultaţi”.
Tratatul
din 1/13 iulie 1878 dă înapoi Rusiei sudul Basarabiei şi
consfinţeşte reunirea Dobrogei cu Patria Mamă.
La
14 martie 1881 s-a votat legea care prevedea: “Articolul I. România ia
titlul de regat. Domnitorul ei, Carol I, ia, pentru sine şi pentru moştenitorii
săi, titlul de rege al României. Articolul II Moştenitorul
tronului va purta titlul de principe regal.”
Tot
în 14 martie 1881 a fost promulgată legea privind proclamarea
regatului. Datorită funerariilor ţarului Alexandru al II-lea
(15/27 martie 1881) festivităţile consacrate proclamări
regatului au fost amânate pentru 10 mai, când se împlineau 15 ani de la
urcarea pe tron a lui Carol I.
Abia
în iunie 1884 parlamentul a decis modificarea Constituţiei,
stabilind regatul ca formă de guvernământ.5
4.
Dobrogea – fereastra României spre lume
Pentru
a înlesni legăturile României cu portul Constanţa, la 9/21 oct.
1890 se pune piatra fundamentală a podului de la Feteşti –
Cernavodă, lucrare proiectată şi condusă de inginerul
Anghel Saligny. Podul a fost inaugurat la 19 sept./1 oct 1895 şi era
la acea dată cel mai lung din Europa.6
Nu
cu mulţi ani în urmă au fost date în folosinţă alte
două poduri peste Dunăre, la Giurgeni – Vadu Oii şi la
Feteşti – Cernavodă.
Canalul
Dunăre - Marea Neagră care a fost realizat cu martirizarea unui
mare număr de români, este azi o cale de legătură între
Marea Neagră şi Marea Nordului.
Dobrogea,
prin petrolul, gazele naturale şi centrala atomoelectrică de la
Cernavodă a devenit o mare furnizoare de energie.
Litoralul
românesc şi Delta Dunării sunt acum perle ale turismului intern
şi internaţional.
Să
nu uităm că la, 1 iulie 2003 s-au împlinit 125 de ani de când
Dobrogea s-a întors la Patria Mamă.
Prof. Ilie Furduiu
Bibliografie
1.
xxx Istoria României în date, Bucureşti 1971. Ed. Enciclopedică
Română.
2.
Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodxe Române, 1980, pp. 55-80.
3.
xxx Istoria României, vol III, 1964, pp. 591-592.
4.
xxx Independenţa României, 1977, pp. 136-152.
5.
Ioan Scurtu, Monarhia în România, 1966-1947, Ed. Danubius, Buc. 1991, pp.
31-33.
6. xxx Istoria României
în date.
|
|
