|
Încercare
de prezentare a unei cărţi care nu există.
Adevărul
istoric privind unitatea etnică, de simţire românească de
viaţă culturală, obiceiuri, tradiţii, de viaţă
economică, îşi găsesc materializarea în lucrări prea
bine cunoscute. În privinţa vieţii economice unitare,
complementaritatea economică se impune, factor serios de unitate în
evul mediu şi modern, când ideea conta mai mult. Existenţa unor
planuri, programe politice, ecouri, dintr-o "ţară" românească
sau alta, a unor acţiuni de unitate naţională, în fine,
chiar coordonarea unor acţiuni spre ţeluri unitar-naţionale,
n-au scăpat preocupărilor istoricilor, în primul rând.
Ideea
unei lucrări cu titlul de mai sus, mă chinuie de mai mult timp.
Ea s-ar fi constituit formal, într-un adaos la lucrările mari, pe
tema unităţii naţionale, sau o componentă în textul
acestor lucrări. Pentru că, fie din neştiinţă,
fie din spirit de superioritate regională prost înţeleasă,
fie din neînţelegere, mai ales istoria modernă a Dobrogei, a scăpat,
aş zice, programatic, marilor sinteze. Lupta unor istorici ai
Dobrogei - mai puţin decât un pluton, - a dat oarecari roade, prin
includerea dincolo de "şi alţii", a Dobrogei în
arealul istoriei naţionale moderne. Încercarea mea şi a tinerei
cercetătoare de atunci, Mariana Lupu, n-a putut fi înţeleasă,
cel puţin la dimensiunile de azi.
În
fond, noi susţinem normalul, existenţa circulaţiei românilor,
de toate felurile, mocani, clerici, negustori, învăţători,
meşteşugari etc. în spaţiul etnic românesc şi,
pentru a ne crea greutăţi, chiar şi în direcţiile
unde era mai dificil de căutat, "dincolo de Carpaţi şi
dincoace de Dunăre". În dublul sens, pe de o parte, contribuţia
românilor din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, la,
şi în istoria Dobrogei, dar şi implicarea românilor e aici,
din Dobrogea, în mişcarea naţională, pe multiple planuri,
acolo. În decurs de, cam două secole: de la jumătatea secolului
XVIII, la jumătatea secolului XX. Nu emigraţie, nu imigraţie,
transhumanţă oierească, firesc, circulaţia oamenilor,
paşnic, nedeterminaţi de forţele militare sau
administrative străine, dintr-o parte a pământului românesc
populată de români, în alta. E drept, teritorii aflate pe perioade
mari de timp, sub stăpâniri străine. Nu ştiam că
peste timp, voi răspunde şi astfel, unei cărţi de o răutate
congenitală, verde de minciună şi de venin. O altă
carte românească, aproape fără comentarii, ne expune lupta
la baionetă, milenară a factorului politic maghiar, doritor a se
menţine şi după 1918 în postura de factor politic
dominant, într-o ţară în care nu reprezintă decât 7 %,
în faţa unei majorităţi de 90 %, români.
Chiar
dacă vorbim, despre problema pur românească, nu putem să
nu facem trimitere, fie şi indirect, la problema unei minorităţi
din România, care prin statul ei major, UDMR, duce o politică
antiromânească şi antieuropeană. Îl cred pe Iorga, cel
din 1931, care spunea că odată cu luarea puterii în stat, parcă
i-a intrat sub piele, un alt personaj. Mă întreb care ar fi
personajul, în ce-l priveşte pe realizatorul prefeţelor a două
cărţi şocante. Reţinem ideea, că ne-românii au
venit în toate teritoriile stăpânite de Habsburgi, nu doar chemaţi,
ci colonizaţi, aduşi prin privilegii feudale prin norocuri
istorice sau de păci imperialiste. A existat politica de stat, care a
vizat deschis programatic, prin legi, - ale presei, învăţământului
- electorale - deznaţionalizarea majorităţii istorice,
colonizarea unei minorităţi dominante politic şi cumplita
discriminare a majorităţii. În sfârşit, prin falsificarea
datelor statistice şi o politică internaţională, bazată
pe un imperiu de falsuri, bani şi crime. Cam în acelaşi fel,
dar la dimensiuni mai mici, s-au petrecut lucrurile şi în Dobrogea,
unde românimea, n-a venit colonizată.
Naivitatea
de până la prostie, a unor oameni de bună credinţă, fără
îndoială, de-ai noştri, au făcut să se vorbească
despre "alipirea Dobrogei", "anexarea Dobrogei",
"realipirea Dobrogei" sau "colonizarea Dobrogei".
Colonizarea românească, adică! Istoria nu poate ierta niciodată,
propria noastră prostie, chiar dacă o numim naivitate, dar pe
care n-o putem scuza prin buna credinţă. Iată unde poate
conduce, amatorismul în scrierea istoriei! Poate fi această afirmaţie
a mea, caracterizată prin lipsă de respect faţă de înaintaşi.
Spune-se şi asta! simt că fiind din sufletul meu, pe aceşti
oameni, dar adevărul neamului meu e mai presus de orice, chiar de-ar
fi să mor eu, în clipa asta. E cât se poate de clar că dincolo
de fireasca locuire a unor persoane sau grupuri de bulgari în Dobrogea,
ceea ce este un proces istoric, la urma urmei trebuie ţinut cont, de
colonizările făcute sau încurajate de Imperiul ţarist, de
la începutul secolului XIX. Iar politica tânărului stat bulgar a
fost, din acest punct de vedere, foarte apropiată, instinctiv, de a
vecinilor lor asiatici, care au gonit spre Europa, prinzându-ne, unii de
la alţii de la sud. N-am deviat de la subiect, am întărit,
numai, motivele acestui material, privind raporturile multiple, în tot
decursul istoriei, oprindu-mă doar la două secole de istorie
modernă, între românii de dincolo de Carpaţi şi de
dincoace de Dunăre.
***
Am
promis, că nu mă ocup de marile lucrări, în genere,
cunoscute, privindu-i pe mocani, în primul rând. Mă refer la lucrările
lui Ştefan Meteş, A. Veress, D. Şandru Ghelan, N. Dunăre,
C. Constantinescu Mireşti, dar atrag atenţia, în mod deosebit,
asupra lucrărilor lui Tudor Mateescu, cel care a contribuit la
publicarea de documente privind istoria modernă a Dobrogei, ca nimeni
altul. Şi nu numai la lucrările privindu-i pe mocani, ci şi
la dialogul cultural şi cultic. Anticipând, amintesc aici, câteva
din contribuţiile care se constituie într-o serie, publicate de
Tudor Mateescu, mai ales, în revistele bisericeşti.
Încerc din acest moment, să precizez elementele,
care ar putea susţine ca puncte de plecare, o carte, pe care o va
realiza poate, altcineva, cu titlul de mai sus. În primul rând, sunt
arhivele neexploatate, dincolo de ceea ce a publicat Tudor Mateescu. De
pildă, în Arhivele Statului de la Tulcea, există câteva sute
de pagini de răspunsuri-manuscris, la chestionarul impus de
Rezidentul Regal al Ţinutului Dunărea de Jos, Constantin C.
Giurgescu în 1939-1940. E de prisos, dar o fac totuşi, amintim răspunsurile
la Chestionarele Haşdeu şi Densuşianu (ardelean şi
acesta), găsite la Fondurile de Manuscrise ale Bibliotecii Academiei.
La Arhivele Naţionale se găsesc fonduri privind aplicarea Legii
din 1910, referitoare la acordarea cetăţeniei locuitorilor
Dobrogei. În general, fondurile Ministerului de Interne, Casei Regale,
abundă, după 1878, în problemele privind Dobrogea şi românii
din Transilvania. Materialele deosebit de grăitoare, se găsesc
în Fondurile Inspectoratului Cadastral, de la Arhivele din Constanţa
şi Tulcea, şi în Arhivele Ministerului Agriculturii. Am promis
că mă voi ocupa doar de mai noile publicaţii, în problema
raporturilor între românii din Transilvania şi cei din Dobrogea.
Dincolo de problemele relaţiilor bisericeşti, circulaţiei cărţilor,
a negustorilor pe care "reţin" Arhivele Carantinelor de la
Dunăre de după administraţia lui Kiseleff, o excepţională
trimitere la un document, publicat de Tudor Mateescu, în al III-lea sfert
al secolului XIX, la care se adaugă, cazul vice consulului mocan,
Nicolae Ţărcă la Hârşova şi contribuţia românilor
transilvăneni, la înfiinţarea şi activitatea Societăţii
pentru Limba şi Cultura Poporului Român de la Silistra, în strânsă
legătură cu ASTRA din Transilvania, cam la începuturile activităţii
sale. Suntem datori, desigur, a sublinia legătura dintre aceste părţi
de românime, în timpul şi în desfăşurarea Revoluţiei
române de la 1848-1849. Istoriografia noastră se face că
"n-aude, n-o vede", de planul românilor de la 1850, în legătură
cu reizbucnirea Revoluţiei înfrânte, a întregii românimi din
Dobrogea, plan elaborat, în primul rând, de Ion Ionescu de la Brad,
Nicolae Bălcescu şi Ion Ghica, şi în care erau implicaţi,
români din toate ţinuturile româneşti, aceştia bazându-se
pe cei 7000 de refugiaţi - inclusiv militari din Ţara Românească,
şi mai ales, pe cei 3000 de mocani, bază numerică, economică,
de poziţie şi relaţii, nucleu cult românesc al Dobrogei,
care în tarhaturile lor, ar putea "căra", spre celelalte
ţinuturi, planurile şi ideile Revoluţiei române de la
1850.
Cărţi
mai târzii, dar venind dinspre nişte cunoscători profunzi
şi problemei, oferă un tablou al implicării serioase a românilor
din Transilvania în rezistenţa şcolii româneşti din
Dobrogea, a renaşterii ei, şi a dezvoltării, în primii 50
de ani, de la întoarcerea Dobrogei la Patria Mamă. Inutil a mai
vorbi despre ecoul anume, al întoarcerii Dobrogei, în presa transilvăneană,
şi în opinia publică transilvăneană. Remarcăm
chiar nişte apariţii de ultimă oră, pe această
problemă. Ofer două cazuri, asupra cărora m-am oprit cu mulţi
ani în urmă: ziarele din Transilvania, partizane ale revenirii
Dobrogei la Ţară, e vorba de ziarele lui Bariţiu, dar
şi de "Cărţile săteanului român" de la
Gherla-Cluj, unde se publică serialul lui Nifor Bălăşescu,
precum şi faptul că, ziarul "Constanţa", în
primul rând, devenise în timpul Memorandumului, un organ
de presă, pro-Transilvania în Dobrogea.
Un
capitol deosebit de important, îl reprezintă raporturile, cu românii
din Imperiul Habsburgic, după 1878, pe alt plan, decât "şcolarul"
şi "politicul" la care m-am referit. E vorba de împroprietăririle
din Dobrogea. Legile din 1880 şi 1882, fără îndoială,
de importanţă naţională şi europeană, eludată
cu o îndârjire de buldog, de cea mai mare parte a istoriografiei româneşti,
mă obligă să fac următoarea expunere de idei, limitată
de spaţiul oferit.
1 - Revenirea Dobrogei la
Ţară, la 1878, şi politica, de la început declarată,
a drepturilor unei alte etnii, de sute de ani, conducătoare politic,
constituie, în Europa acelui timp, o premieră. E uşor de făcut
comparaţie cu legislaţia şi, mai ales practica politică
ne-europeană a guvernelor maghiare în Transilvania, după 1865.
2 - Legea de administrare a Dobrogei, operă, în
primul rând, a lui Mihai Kogălniceanu, Carol I şi Remus Opreanu,
prefect de Constanţa, din anul 1880, a constituit nu doar o extindere
a Constituţiei României asupra Dobrogei, dar încă o lecţie
de rezolvare în mod democratic a problemei minorităţilor naţionale.
În intenţia sa bună, "Constituţia Dobrogei" a amânat
extinderea drepturilor de reprezentanţă în Parlament, a cetăţenilor
Dobrogei, până la refacerea provinciei. E adevărat, că
politicianismul abject, împotriva căruia au luptat, în primul rând
iniţiatorul Legii şi fiul său Vasile a amânat anularea
acestei măsuri temporare, peste abia 22 de ani. Constituţia,
altminteri, era de o rară înţelegere şi cine studiază
primele administraţii locale şi judeţene după 1880, va
vedea că listele demnitarilor, abundă de nume turceşti,
bulgăreşti şi ... mocăneşti.
3 - În acelaşi sens
s-a dat Legea pentru regularea proprietăţii funciare din
Dobrogea din 1882. Ea a recunoscut, fără nici o discriminare,
proprietăţile tuturor locuitorilor Dobrogei, conform Legii
otomane din 1865 şi a permis şi încurajat pentru oricine cumpărarea
de pământ în Dobrogea, la preţuri cu totul şi cu totul
convenabile. A vorbi în aceste condiţii de o "colonizare",
a include în această expresie cu iz imperialist şi celelalte
Legi de împroprietărire a veteranilor de război, este cel puţin
o greşeală din partea istoricilor şi legiuitorilor. Cine
citeşte documentele pentru fiecare comună, ale Comisiei de
punere în aplicare a legii din ultimele două decenii ale secolului
XIX, va rămâne uimit de locul şi rolul românilor din
Transilvania, care au venit în Dobrogea.
4 - Un caz aparte îl
constituie cele câteva sute de bănăţeni, care vânzându-şi
avutul din Banat, s-au stabilit în Dobrogea, beneficiind de această
Lege. Un conflict diplomatic de mari proporţii şi o cedare ruşinoasă
a Guvernului liberal român, a făcut în 1883 să se desfăşoare
în Parlament o bătălie pentru apărarea fraţilor noştri
din Banat, care au cumpărat pământ în Dobrogea. Sufletul
acestei bătălii, a fost Mihail Kogălniceanu.
5 - Adăugând
"valurilor" demografice transilvănene de mai sus, pe românii
transilvăneni din cele trei judeţe de sud ale Basarabiei, răpite
încă odată de ruşi la 1878, vom înţelege dimensiunea
demografică transilvăneană a Dobrogei. Atunci nu mai rămâne
nimic din pretinsa teorie, megalomanică, ungurească, privitoare
la imigrarea românilor din Principate în Transilvania secolului al
XVIII-lea şi mai pe urmă. Dimpotrivă, e vorba de o emigrare
continuă - care imigrare în fond, de vreme ce a avut loc tot în
teritorii româneşti.
6 - Deceniile care au urmat
şi mai ales după Marea Unire, au făcut posibil, un oarecare
aflux demografic, dinspre Transilvania spre Dobrogea, dar şi invers.
7 - Din cele de mai sus,
s-a văzut că, raportul Transilvania - Dobrogea, pe plan
demografic, ţine mai mult, de primul factor, de implicarea demografică
a Transilvaniei în Dobrogea. Dar o dimensiune care în genere e scoasă
prea puţin în evidenţă, o constituie, factorul economic.
Este remacabil faptul că "sfetnicul" pe statistică a
lui Alexandru Ioan Cuza, Dionisie Pop Marţian, era transilvănean.
Noi reţinem, în primul rând - de ex. - dimensiunea statisticii sale
din 1860, cum e certificat de modernitate în conducerea statului român,
proaspăt unificat, şi astfel şi misiunile sale economice
şi diplomatice, cu prilejul construcţiei căii ferate Bogasköi-Küstenge
la 1859-1860. Imediat după aceasta, a luat parte la refacerea
portului Constanţa, de către aceiaşi companie engleză,
în anul 1860. Şi încă, n-ar fi o chestiune de o atât de mare
importanţă, dacă n-am găsi în "Analele
economice" revista înfiinţată de el, nişte rapoarte
cu totul excepţionale, care făceau şi ele, practic, abstracţie
de faptul că Dobrogea era deocamdată, parte a Imperiului otoman,
şi o încadra în cele două mari "întreprinderi"
industriale, la care s-ar adăuga Comisia Europeană a Dunării,
de cu câţiva ani înainte. Această dimensiune a unui "cap
limpede" economic transilvănean în problemele Dobrogei va fi
dublată, de o altă.
8 - Unul dintre susţinători
marcanţi ai construirii Podului de peste Dunăre, Feteşti -
Cernavodă a fost George Bariţiu şi Gremiul Negustoresc de
la Braşov. Această politică, a lui George Bariţiu
şi a cercului din jurul său, corespundea perfect formulării
unităţii economice româneşti prin unirea căilor
ferate româneşti şi habsburgice la Predeal, prin construirea
altor căi ferate de-a lungul Dunării până spre Feteşti,
prin terminarea conflictului denumit "război vamal", dintre
Austro-Ungaria şi România.
***
Din
acest moment, parcă e cazul să vorbim despre cealaltă direcţie
a românismului în acţiune şi extensiune, spre împlinirea
rolului său, anume, atitudinea şi acţiunea românilor din
Dobrogea, faţă de lupta naţională a românilor din
Transilvania. Reamintim elemente ale acestei mari lupte, publicate mai înainte,
în revista principală de istorie. E vorba, de sprijinul deschis al
Dobrogei faţă de Mişcarea Memorandistă şi cei împrocesuaţi.
Două elemente de ţinut minte: în primul rând că,
principalii activişti în această problemă, şi iniţiatori
ai înfiinţării de secţii ale Ligii Culturale în Dobrogea,
sunt marii mocani patrioţi de aici, având ziarul "Constanţa",
port-drapel al acestei acţiuni, şi, în al doilea rând, faptul
că în cele 12-13 secţii locale în sate şi oraşe ale
Ligii Culturale, inclusiv în listele de donaţii de ajutoare ale
memorandiştilor, găsim, la o primă vedere şi un turc,
şi un neamţ, din Dobrogea. Nu e de prisos să spunem, că
o parte însemnată a presei Dobrogei a fost implicată în menţinerea
trează a interesului şi sprijinul românimii, pentru lupta fraţilor
din Transilvania.
Amintim
că, în 1906 cu prilejul marii sărbători a Regalităţii
române - cei 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I - Dobrogea s-a
impus distinct, prin Congresele studenţeşti, cu tentă
pro-Transilvania şi prin organizarea primirii a sute de români,
intelectuali, în primul rând, din românimea de peste Carpaţi, într-o
manifestaţie naţională, care a cuprins toate localităţile,
prin care aceste delegaţii au trecut într-o manifestare de
patriotism ardent, care precedau parcă, pe "Treceţi
batalioane române, Carpaţii". Măcar pentru simbol, amintim
o întâmplare pe care o descrie Nicolae Iorga, la început de veac XX, la
o şcoală dobrogeană, unde un pui de tătar, îi spune
nu numai cum stă problema cu Mihai Viteazul şi cu românii aflaţi
sub robie străină, dar are şi păreri proprii: puiul de
turc, spune că ar fi cazul să mergem să eliberăm pe
fraţii noştri, cu armele. Semnificativ, pentru generaţia
şcolară ce încununa parcă, un imperativ primar, exprimat
la Luminiţa Murgeascu, ca titlu al cărţii sale despre învăţământ,
şi scopurile sale, între 1831-1878, adică, în a-i forma,
pentru a deveni, "de la bunul creştin, la bravul român".
***
Un
fel de addenda finală, în 1928, când se sărbătoreau 10
ani de la Marea Unire, şi apărea un volum (sau două?)
privind progresele Transilvaniei, Banatului şi Crişanei în
deceniul de după Marea Unire, în Dobrogea apărea un monumental
număr al revistei "Analele Dobrogei" (IX, nr. din 1928),
neinspirat, ca să nu spun că neconştient intitulat, "Dobrogea,
50 de ani de viaţă românească", în care se subliniază
şi atunci, rolul transilvănenilor în evoluţia istorică
a Dobrogei. Cel puţin unul dintre semnatari, Ioan Georgescu, profesor
şi inspector şcolar, semna un consistent articol. (Nu cumva a
publicat în acelaşi timp cu "Analele Dobrogei"?), şi
o contribuţie similară, în volumul omagial amintit?
***
Dobrogean
de baştină, cu o prealabilă rădăcină
transilvăneană, am "descălecat" la Cluj, la
Institutul de Istorie al Academiei, acum 42 de ani. Ca orice ţăran,
m-am scufundat în cercetarea serioasă, a românilor din Transilvania,
(să nu zic vorbă rea, aceasta eludată în mod inconştient
la Facultatea de Istorie din Bucureşti atunci) şi "din nou
descălecat definitiv" la Constanţa, am devenit un pion al
predării istoriei româneşti integrale, adică a românilor
de peste tot. Martori îmi sunt promoţii de studenţi, de la
institutul Pedagogic din Constanţa (1966-1984) şi ai Universităţii
de azi, 1990-2003. Prin acest articol, modest desigur, am vrut să
atrag atenţia şi asupra unei bibliografii, de mai mică
circulaţie, dar care, în anumite momente, are valoarea ei. E vorba
desigur, în mare măsură, de nuanţă. Dar sunt atâtea
situaţii, în care nuanţa devine esenţă!
Prof.
dr. Gh. Dumitraşcu
Bibliografia fiind numeroasă, cei
interesaţi o pot găsi la: colegiul de redacţie sau pe web:
www.dacoromania.go.ro
|
|
