|
Aniversarea, în acest an, a 155 de ani de la
revoluţia paşoptistă românească, ne oferă
prilejul de a rememora sacrificiul militarilor pompieri din Bucureşti,
în lupta lor inegală din Dealu Spirii cu trupele turceşti de
intervenţie.
Se ştie că începutul revoluţiei din
Ţara Românească a fost marcat de Adunarea de pe "Câmpul
Regenerării" de la Islaz, din 9 iunie 1848, când s-a constituit
şi primul guvern provizoriu.
După ce, la 13 iunie, domnul Gheorghe Bibescu
abdică şi pleacă la Braşov, în ziua următoare,
la 14 iunie, se formează la Bucureşti al doilea guvern
provizoriu, sub preşedenţia mitropolitului Neofit.
În faţa pericolului unei revoluţii româneşti
generale şi, eventual, învingătoare, marile puteri vecine
intervin cu forţe armate pentru a o înăbuşi. Astfel, încă
din 19 iulie 1848, trupe otomane trec Dunărea şi se îndreaptă
spre Bucureşti.
Presiunea venită din afară determină
demisia guvernului revoluţionar provizoriu şi înlocuirea sa, la
24 iulie, cu o locotenenţă domnească, alcătuită
din Nicolae Golescu, Ion Heliade-Rădulescu şi Cristian Tell.
Între timp, trupele otomane s-au apropiat de
Capitală şi la 13 septembrie pătrund în oraş. Aici,
singura formaţiune militară închegată era cea a
pompierilor aflaţi sub conducerea "poruncicului" Pavel Zăgănescu
şi formată din 166 de ostaşi. Confruntarea cu inamicul care
invadase ţara, punând în pericol idealurile revoluţionare ale
libertăţii, neatârnării şi unităţii naţionale,
a avut loc în Dealu Spirii, în condiţii total inegale sub aspect
numeric (turcii aveau peste 5.000 de soldaţi şi ofiţeri)
şi de dotare tehnică. Lupta a fost acerbă şi de un rar
dramatism, mica trupă a pompierilor români opunând o eroică
rezistenţă invadatorilor. Dintre aceştia au căzut la
datorie, ca eroi ai neamului, 80 de militari şi poate că numărul
lor ar fi fost mai mare, posibil până la ultimul om, dacă
ostilităţile nu ar fi încetat. Bătălia din Dealu
Spirii a fost, de fapt, prima afirmare patriotică, a calităţilor
morale şi de luptă, a tinerei armate române moderne, constituită
în urma păcii ruso-turce de la Adrianopol din 14 septembrie 1829,
din care făceau parte şi trupele de pompieri.
Din păcate, foarte curând după ce la 15
septembrie 1848 intervin în Ţara Românească şi trupele
ţariste, revoluţia de aici se va stinge, prin autodizolvarea
taberei de voluntari de la Râureni (Vâlcea) la 28 septembrie.
La această tabără a făcut
referiri şi ziarul francez contemporan "Le Naţional",
care arăta: "Poporul Valah, văzându-se părăsit
şi trădat de toate părţile a luat una din cele mai
bune hotărâri extreme, singura care reuşeşte să
salveze libertăţile unei naţiuni mici, ridicarea în masă
a fost proclamată şi voluntarii vin de pretutindeni".
Lupta pentru afirmarea revoluţiei româneşti
paşoptiste va continua însă în Transilvania. Este interesant
faptul că sublocotenentul Dincă Bălăceanu, care făcuse
parte din trupa de pompieri ce s-a umplut de glorie în lupta din Dealu
Spirii, a ajuns apoi în lagărele comandate de prefecţii Axente
Sever şi, mai apoi, Avram Iancu. Axente Sever va scrie mai târziu
despre Dincă Bălăceanu: "Fost ofiţer la compania
de pompieri din România, a servit cu toată căldura în castrele
mele, până la data de 17 mai 1849".
La 15 ani după eroica bătălie din
Dealu Spirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adus omagiul său
şi al ţării, veteranilor supravieţuitori şi la 13
septembrie 1863 i-a decorat pe aceştia cu medalia "Pro virtutae
militare", iar pompierilor militari din Bucureşti le-a înmânat
drapelul de luptă. De atunci ziua de 13 septembrie a rămas, prin
tradiţie, ziua naţională a pompierilor din România.
Veteran de Război
col.(r) Ion Corodeanu
|
|
