România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Andrei Şaguna (II) – (1809-1873)

Momente din activitate sa politică şi diplomatică pusă în slujba libertăţii şi unităşii romănilor

 Moto: “Şaguna a fost un om

politic din creştet până în tălpi”

                    Mihai Eminescu

      Andrei Şaguna a fost de nenumărate ori mesagerul poporului român pentru a înmâna împăraţilor Ferdinand I şi Francisc Iosif petiţiile şi memoriile românilor, începând cu cea de a Blaj din 3/15 mai 1848.

     Fiind adeptul zicalei româneşti că: “Vorba dulce, mult aduce!” Şaguna a ştiut să-şi atragă simpatia celor de la putere şi să-i adune pe români în jurul său.

     La 1848-1849 se putea constata, cu durere, că nu toţi românii din statele Austriei aveau acţiuni unitare. Este meritul lui Andrei Şaguna că a reuşit să-i adune pe mulţi conducători români din Ardeal, Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi  din Bucovina, şi împreună au redactat memoriul prin care cereau:

“Maiestate!

     Naţiunea română din marele principat al Ardealului, din Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi din Bucovina, care este cea mai veche, şi cea mai numeroasă în ţinutul locuit de dânsa, şi fiindcă numără până la trei milioane şi jumătate… şi n-au cruţat nici o jertfă pentru interesele statului şi ale dinastiei, cu toate că a fost apăsată de celelalte conaţiuni, şi scoasă prin legile feudale de sute de ani, din toate drepturile cuvenite unei naţiuni, ba încă în anul trecut (1848 – n.n.) fu ameninţată chiar cu stârpirea de către maghiarii ce umblă cu cugete dezbinătoare… vrăjmaşul năvăli neîncetat, cu puteri tot mai mari şi mai tari, jefui sute de sate şi le prefăcu în cenuşă, omorî peste 10.000 de oameni (la sfârşitul revoluţiei erau 40.0000 de români omorâţi – n.n.) fără deosebire de vârstă, de bărbat sau femeie. Lipsa de arme (căci poporul se bătu numai cu lănci şi cu suliţe) fu o piedică pentru care războiul nu s-a sfârşit până astăzi… Pentru faptele sale de eroism şi jertfă, naţiunea română aşterne Maiestăţii tale rugămintea pentru întinderea aceluiaşi principiu – ca pentru celelalte naţiuni - şi spre fiii săi. Ea cere cu toată plecăciunea şi cu toată încredinţarea de la dreptatea Maiestăţii tale:

     1. Unirea tuturor românilor din satul austriac într-o singură naţiune de sine stătătoare sub sceptrul Austriei, ca parte întregitoare a Monarhiei.

     2. Administraţie naţională de sine stătătoare în privinţa politică şi bisericească.

3. Deschiderea cât mai curând a unui congres (adunare) universală a toată naţiunea spre constituirea sa, şi în parte:

a) – spre alegerea unui cap naţional care se va întări de Maiestatea ta, şi a cărui titlu aşişderea Maiestatea ta va binevoi al hotărî;

b) – spre alegerea unui sfat administrativ sub titlul de Senat român;

c) – spre alegerea unui cap bisericesc de sine stătătoriu, care se va întări de Maiestatea ta, şi sub care vor sta şi ceilalţi episcopi naţionali (merită să reţinem faptul că e vorba de un singur cap bisericesc - pentru ortodocşi şi greco-catolici - asta presupune că reprezentanţii celor două culte semnatare a memoriului se gândiseră la o contopire;

d) – despre organizarea administraţiunii în comunităţile şi cercurile române;

e) – spre organizarea şcoalelor şi ridicarea instituţiilor trebuincioase de învăţătură;

f) – introducerea limbei române în toate lucrurile ce ating pe români.

 

     5. O adunarea de toată naţiunea pe fiecare an spre a se sfătui despre interesele naţionale ce la va cere timpul.

     6. Reprezentarea naţiunei române după numărul sufletelor la dieta universală a Imperiului austriac.

     7. Îngăduinţa unui organ al naţiunii la Înaltul Ministeriu (guvern – n.n.) imperial spre reprezentarea intereselor naţionale.

     8. Maiestatea ta să binevoieşti a purta titlul de Mare Duce al românilor.

     Maiestate! Naţiunea – care a trecut prin atâtea probe în cursul veacurilor, a ajuns la maturitate… Ea nu poate şi nu trebuie să mai rămână subordonată nici unei alte naţiuni în statul Maiestăţii tale…

Olmuţ 25/13 februarie 1849

Ai Maiestăţii Tale cei mai credincioşi şi supuşi:

Andrei Şaguna, episcop român din Ardeal

Ioan Mocioni de Fău, proprietar din Bănat

Ioan Popasu, protopop de Braşov din Ardeal

I. Stoica, consilier de contabilitate din Ardeal

A. Tre. Laurian, din Ardeal

Iosif Pop de Macedonfi, oficial de contabilitate din Ardeal

Dr. Ion Dobranu, agent de curte din Bănat

Dr. Eudosiei Hormuzache, proprietar din Bucovina

Dr. Constantin Pomuţu, din Ungaria

Vasile Ciupe, oficial împărătesc din Ardeal

Lucian Mocioni de Fău, proprietar din Bănat

Iacob Bologa, din Ardeal

Mihail Botnariu, deputat în Dietă din Bucovina”1

.

     Din însărcinarea împăratului, Ministerul (guvernul) le răspunde românilor că nu se acceptă dolenaţele.

     Considerăm că merită să fie redat răspunsul la punctul 1.

     “Potrivit art. 1 şi 4 al Constituţiei imperiului, care indică regiunile locuite de români (Bucovina, Ungaria, Transilvania, districtele grănicereşti), ca ţări de sine stătătoare ale coroanei şi le asigură această independenţă, precum şi art. 6, care nu permite modificarea forntierelor actuale ale acestor ţări ale coroanei decât numai printr-o lege, este cu totul inadmisibilă întrucât acordarea acestui punct al petiţiei ar dizolva numitele ţări aparţinând coroanei, creând în locul lor o ţară nouă de sine stătătoare a coroanei – “România”.2

     Până în 1855, Şaguna a înaintat 11 petiţii la care a primit răspunsuri evazive sau rămâneau fără răspuns.

     “Graţie raportului de intimitate, în care trăia Şaguna cu guvernatorul Ardealului, Schwarzenberg, acesta cunoscând toate nemulţumirile credincioşilor bisericii ortodoxe, îndeamnă pe Şaguna, să facă arătare la împăratul contra ministrului Thun… În vara anului 1855 guvernatorul călători în Boemia, la moşiile sale, şi petrecu la băile din Karlsbad, câtăva vreme. Într-un rând fiind invitat de către Maiestatea sa la vânătoare, şi întrebat din partea acestuia, ce mai face, Şaguna, avu prilej a-i descoperi nemulţumirile lui şi ale românilor ortodocşi, cauzate de procedura plină de ură şi volnicie a ministrului Thun. Şi împăratul i-a transmis prin Schwarzemberg vorbă lui Şaguna, să aştearnă toate jalbele asle într-un “recurs majestatic”… Aceasta este geneza frumosului memorandum din 1 decembrie 1855, în care sunt desfăşurate pe larg, cu o temeinică argumentaţie dolenaţele bisericii ortodoxe.

     După o energică acuză la adresa ministrului Thun, care tratează biserica română ortodoxă ca şi cum ar fi rămas tot în starea de “biserică tolerată” cum era înainte de 1848, Şaguna, cere:

     “1. – regularea poziţiei bisericii greco-orientale din Ardeal faţă de stat şi de celelalte biserici, pe baza egalei îndreptăţiri;

     2. – să se dea acestei biserici numirea pozitivă, singura corectă, de biserică greco-orientală;

     3. – la căsătoriile mestecate (mixte) această biserică să nu mai fie desconsiderată şi nedreptăţită;

     4. – tot aşa în privinţa trecerilor religionare de la o confesiune la alta să nu i se pună piedici;

     5. – să se admită organizarea consistorului pe baze canonice şi istorice;

     6. – să  se pună la dispoziţie mijloacele necesare pentru organizarea seminarului, în conformitatea cu cerinţele timpului;

     7. – să i se facă posibilă organizarea parohiilor şi dotarea preoţilor;

     8. – să i se dea fondurile spre administrare şi chivernisire proprie;

     9. – să i se recunoască acestei biserici dreptul la mitropolia sa istorică lăsânduli-se credincioşilor ei speranţa mângăietoare de a-şi vedea “vechea mitropolie reînviind în strălucirea nouă”.

     Acest memorandum, însoţit de recomandarea favorabilă a lui Schwarzemberg, fu înaintat împăratului.3

     După toate demersurile, în ziua de 24 decembrie 1864, Andrei Şaguna obţine dreptul de a reînfiinţa Mitropolia Transilvaniei cu reşedinţa la Sibiu.  “Mitropolia fusese desfiinţată în anul 1700, când s-a impus violent în viaţa Transilvaniei uniaţia.4

     În anul 1867 a luat fiinţă duslismul austro-ungar şi se anulează legile prin care românii mai obţinuseră ceva drepturi.

     Din acel moment a dat dihonia între români care s-au divizat în activişti şi pasivişti.

     Activiştii conduşi de Şaguna doreau să lupte pentru drepturile lor, chiar în Parlamentul din Budapesta.

     Şaguna susţinea că “românii îşi pot croi soarta lor, independent de guvernele şi sistemele politice, ce se vor succeda. Pentru această concepţie e caracteristic următorul pasaj dintr-o epistolă; “… noi nu avem alta să facem, decât să gândim la ouăle, care rămân naturei lor consecvente, fără privire la cloca (cloşca – n.n), sub care se pun ele spre clocire. Ouăle raţei puse sub găină, dau pui de raţă, iar cele de găină puse sub curcă dau pui de găină. Aşa şi noi totdeauna trebuie să rămânem români, fie cum va fi regimul şi maxima lui. Eu nu zic nici aceea, ca să documentăm o independenţă fără margine, căci cea dintâi ce-ar arăta pe noi ca minoreni, şi cea de a doua de “übermütig” (obraznic); aşa dar toată doctrina mea se reduce la proverbul nostru: “fă şi taci!”5. Şi câte nu a făcut Şaguna pentru propăşirea naţiunii române. A îndurat umilinţe de la asupritori şi multe jigniri de la conaţionalii pasivişti care nu încetau a-l ponegri în publicaţiile din Transilvania.

     Foarte târziu au înţeles pasivişti că au pornit pe o cale greşită şi fără sorţi de izbândă.

     Un alt val de ponegriri s-a abătut asupra lui Şaguna după al II-lea război mondial. A fost transformat din revoluţionar devotat neamului românesc în contrarevoluţionar.

     Abia la cea de a 155-a aniversare a Adunării de la 3/15 mai 1848 de la Blaj a fost dezvelit şi pentru marele patriot Andrei baron de Şaguna un bust lângă cel al lui Avram Iancu.

     Cinste celor care au avut griji de realizarea acestui monument.

     În imaginile alăturate: bustul lui Andrei baron şi Şaguna şi o parte din cei care au participat la dezvelirea şi depunerea de coroane din ziua de 15 mai 2003.

 

Prof. Ilie Furduiu

Bibliografie

1. Cornelia Bodea 91982), 1848 la români, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, pp. 960-962.

2. Cornelia Bodea, op. cit., pp. 970-973.

3. Ioan Lupaş (1911), Mitropolitul Andrei Şaguna, Sibiu, Tip. Arhidiecezană, pp. 104-106.

4. Antonie Plămădeală (1997), Momentul Şaguna în istoria bisericii Transilvaniei, în Magazin istoric, iunie, pp. 3-6.

5. Ioan Lupaş, op. cit., p. 242.

prof. dr. Ioan Scurtu consilier al presedintelui Ion Iliescu langa bustul lui Andrei Saguna la 15 mai 2003 (ziua dezvelirii)