Călătorul care străbate drumul de la Alba-Iulia - Sebeş - Orăştie - Deva trece prin zona numită Câmpul Pâinii. Aici au fost descoperite urme de aşezări umane din epoca bronzului (seceri cu cârlige, etc.).1 În 1291 aşzarea se numea Sotheluk.2 Aşezarea a ajuns mai târziu în stăpânirea familiel de grofi, Benczencz3, de unde se trage numele de Binţinţi.

Participanţii la răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan din 1784 au fost pedepsiţi fără milă. Din Binţinţi au fost condamnaţi la moarte: Ion Ciurdariu, Adam Dănescu, Ion Vinţan, Petre Olteanu, Pavel Băcăinţan, David Mariş, Pavel Giula şi Ion Romoşan.4

Populaţia localităţii Binţinţi a crescut de la cca 115 locuitori în 13805 la 791 în 1900. La acea dată localitatea avea 2300 iugăre (1 iugăr = 5775 m2). În 1900 nu este înregistrat nici un militar. Predomina sexul bărbătesc: 399 suflete faţă de 392 femei.

Se constată desosebiri în privinţa numărului persoanelor, în funcţie de vârstă. Sub 6 ani = 132; 6-11 ani = 100; 12-14 ani = 70; 15-19 ani = 65 (între aceştia se afla şi Aurel Vlaicu); 20-39 = 194; 45-59 = 163; 60 şi peste = 67. În Binţinţi erau 396 necăsătoriţi, 361 căsătoriţi, 34 văduvi. Nu erau divorţaţi. După naţionalitate erau: 40 unguri, 141 germani şi 609 români. Din totalul populaţiei numai 68 ştiau să vorvească ungureşte. În funcţie de religie erau: romano-catolici 18, greco-catolici 2, greco-ortodocşi 607, evanghelici 99, reformaţi 59, unitarinei 2, izraeliţi 3. Din totalul populaţiei numai 176 ştiau să scrie şi să citească (aici românii stăteau cel mai rău - n.n.).

În sat erau 57 case din piatră şi cărămidă, 93 din vălătuci sau pământ, 30 din lemn, 555 erau acoperite cu ţiglă, ardezie sau tablă, 38 cu şindrilă, 87 cu trestie sau paie. Binţinţul avea 180 de locuinţe.6

Cam aşa se prezenta satul Binţinţi în toamna anului 1882, când lui Dumitru Vlaicu îi aducea pe lume soţia sa Ana, în ziua de 6/19 nov. un prunc pe care l-au botezat Aurel. "Băiatul de aur" avea să aducă faima familiei, satului Binţinţi, care azi se numeşte Aurel Vlaicu, şi naţiunii române.

După Aurel au urmat alţi 8 copii, fete şi băţieţi. Ion (1885-1972) a fost cel mai apropiat colaborator pe care l-a avut Aurel.

Din "Albumul Vlaicu" spicuim şi noi atât cât poate cuprinde un articol de revistă, cele mai semnificative momente din viaţa lui Aurel Vlaicu.

"De copil, Aurel Vlaicu arătase aplicări pentru fapte deosebite, încât punea pe toţi ai casei în uimire cu năzdrăvăniile lui. prin podul şurii, prin cerdace şi prin casă nu găseai decât bucăţi de fier pilit, rotiţe şi şuruburi, menite să întruchipeze cine ştie ce născociri ale minţii lui frământate de dorul veşnicului necunoscut".7

Aurel şi fratele său Ion născoceau tot felul de jucării pe care le dăruiau copiilor, iar pentru ei realizau altele şi mai performante.

Aurel era mereu obsedat de ce calul din poveste poate zbura iar cei din Binţinţi nu.8 Încă de mic stătea mereu cu privirea aţinită asupra păsărilor care zburau şi uneori planau cu aripile larg desfăcute şi se întreba: De ce? Cum?

Văzând Dumitru inventivitatea pruncilor Aurel şi Ion se hotărăşte ca pe Ion să-l lase gospodar iar pe Aurel să-l ducă la şcoli înalte. Aşa a ajuns Aurel să fie elevul unui prestigios gimnaziu din Orăştie.

În clasa I din anul şcolar 1894/95, când a intrat Vlaicu elev aici, frecventau un număr de 49 elevi, dintre care 16 erau români. După cinci ani (anul şcolar 1899/1900, când Aurel Vlaicu promovarea în clasa a VI, avea nouă colegi români din totalul de 22. Viitorul om politic dr. Petru Groza (întregitorul Ardealului de Nord la România în 1945) frecventa acelaşi Colegiu reformat ("Kun").9

Elevul Aurel repara ceasornice şi încerca un fel de "perpetum mobile". Când era în clasa a V-a a realizat o mică maşină cu aburi. Forţa aburului sau a curentului electric erau mânuite cu multă dexteritate încât îi uimea şi chiar îi speria pe cei din jurul său. Ştia să pună capcane care să-i pedepsească pe cei care îi umblau la mâncarea din cufăr. Una din născocirile lui Aurel şi Ion s-a lăsat cu o bătaie zdravănă de la tatăl lor care le-a confiscat şi distrus monedele şi matriţele cu ajutorul cărora bătuseră bani.10

Încă de pe băncile din Orăştie visa Vlaicu să facă o "maşină de zburat". Atunci se destăinuia prietenului său, Adam Lula: "Eu trebuie să fac maşina de zburat!"11

În 1900 Aurel Vlaicu ajunge elev la Sibiu unde se remarcă din nou prin invenţiile sale. plecat în vacanţă la Orăştie îşi uimeşte foştii colegii cărora le face farse prin folosirea curentului electric luat din două acumulatoare de buzunar şi cabluri camuflate, şi le provoca o uşoară scuturare12.

Prietenul său Lula îşi aminteşte cum a interceptat convorbiri telefonice undeva de la cablurile de lângă calea ferată uimind chiar şi bătrânii preoţi participanţi la "minune".

La vârsta de 20 de ani Vlaicu plecă să facă studii superioare la Budapesta.

Despre scurta şedere la Budapesta, numai două semestre, avea să-şi amintească Octavian Goga: "Totdeauna am simţit simpatie pentru acest băiat cu privirea aprinsă, atintiţă departe, oarecum peste capetele noastre. Nu-i înţelegeam rostul tuturor poveştilor, când îmi vorbea de magnetism, ori de cutare problemă de stereometrie... Eu habar n-aveam de toate astea. Dar îmi plăcea liniştea lui, seninătatea de vizionar cu care îşi desfăşura planurile ... De perpetuum mobile m-am lăsat - zicea Vlaicu... Nu se poate ... Să ştii că mă apuc de maşina de zburat"13

La Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Budapesta, Aurel Vlaicu îi prezintă profesorului său Odön Iános, proiectul unui motor pus în mişcare cu praf de puşcă. Studentul Vlaicu realizează un telescop din carton pentru observarea stelelor.14

În toamna anului 1903, Aurel Vlaicu soseşte la München pentru continuarea studiilor. Ca student îşi prezintă "aeropleanul", "mica gânganie" de lemn, de sârmă şi de pânză în faţa colegilor şi a profesorului Erbert. Zborul aeroplenului în laborator -a uimit pe toţi. Profesorul Erbert, emoţionat la culme, aproape cu lacrimi în ochi de bucurie, l-a cuprins în braţe, l-a sărutat şi l-a felicitat călduros". ..."În acelaşi timp, se ocupa de perfecţionarea sistemului acustic al gramofonului făcut de el şi a bicicletei, căreia îi adusese asemenea îmbunătăţiri încât, datorită unui dispozitiv montat la ea, cu o singură pedalare, bicicleta rula singură 12 m.

Petre Mocanu relatează modul cum Vlaicu observa zborul unui porumbel, cum ţine ciocul şi coada, cum acestea folosesc la întoarcere, la ridicare şi coborâre iar greutatea este sub aripi. Aşa îşi va face şi el maşina de zburat cu locul său şi al motorului sub aripi.

Când îl apuca dorul de casă lua vioara şi cânta doine şi alte cântece învăţate acasă.

Vlaicu află despre isprava altui român, Traian Vuia care a efectuat primul zbor din lume cu un aeroplan ce s-a desprins singur de pământ fără nici un dispozitiv ajutător.16

"În anul 1907 Aurel Vlaicu a trebuit să-şi satisfacă stagiul militar în armata austro-ungară. A cerut să fie trimis în oraşul Pola, în Istria, pe malul Adriaticii... A cerut aceasta pentru a studia motoarele marine. Aici a proiectat un submarin.

Este primul român care a realizat aici fotografia aeriană. A realizat aceasta cu un zmeu dotat cu aparat de fotografiat poziţia şi mişcarea trupelor inamice.17

La 1 sept. 1908, tânărul inginer, Aurel Vlaicu era angajat la uzinele Oppel din Rüsselheim. Aici i-au fost patentate două invenţii. Modificările făcute, pe ascuns, la carburatorul unei maşini s-a soldat cu locul I luat la concursul de automobile.

În schimbul dezvăluirii secretului carburatorului său i se promiteau mari avantaje. A refuzat ofertele cu gândul ca invenţia să servească poporului român şi Ţării Româneşti.

Într-o scrisoare Vlaicu relatează că: "Am făcut gramofonul de zice tare. Acum îl patentez. Am mai înştiintat două patente, dar sunt cam scumpe şi nu le cumpără nime... Tu ştii că eu numai pentru maşina de zburat trăiesc şi trebuie s-o fac. Oppel mi-ar ajuta, dar e neamţ, nu vrea să-mi dea nimica pentru invenţie, fără numai spesele pentru făcut şi dacă e bună să fie a lui. Fie, aşa nu o pupă".18

În 1909 Vlaicu se întoarce acasă şi continuă să studieze corpul păsărilor aduse de iscusitul vânător Ion Vlaicu. După modelul păsărilor a realizat vestitul "gândac" care a uimit lumea în demonstraţia de la Orăştie, prin urcările, virajele, picajele, redresările, planările până când ateriza.19

Pe izlazul comunei a făcut primele încercări ale planorului realizat cu ajutorul lui Ion. La început a fost tras de flăcăi, apoi de cai. Valeria, sora lui Vlaicu cea mai mică a fost prima fiinţă de gen feminin din lume care a executat un zbor planat, în planorul lui Aurel, în primăvara anului 1909.

Sfătuit de Octavian Goga, Aurel Vlaicu se hotărăşte să plece peste munţi în România. În 25 sept. 1909 face o demonstraţie cu "gândacul" în sala de gimnastică a Liceului Andrei Şaguna din Braşov. A luat parte şi elevul Lucian Blaga.

"Modelul are cam un metru lungime e de forma unei libelule, construit din lemn de brad, de gorum şi din pânză" - scria Aurel Ciortea în "Gazeta Transilvaniei".

În 1909 Aurel Vlaicu şi Octavian Goga sosesc la Bucureşti unde începe acţiunea pentru construirea avionului Vlaicu I. Mai întâi, Vlaicu face o demonstraţie, chiar în holul hotelului, cu micul său aparat. În 16 şi 20 oct. 1909 în Parcul Filaret, Aurel Vlaicu face noi demonstraţii reuşite care se soldează cu primirea unor fonduri pentru realizarea aeroplanului Vlaicu nr. 1 (2000 lei). Cu fondurile primite, Vlaicu pleacă la Paris pentru a cumpăra un motor Gnôme. cu şapte cilindri, greutatea 70 kg, forţă de 50 cai şi un consum de 20 l benzină pe ceas. După intervenţia lui Ion Rusu Abrudeanu la ministrul lucrărilor publice V. Morţum i-a fost redată indemnizaţia lunară de 200 lei şi promisiunea de a mai primi 300 lei dacă zborul reuşeşte.

Pe câmpul de la Cotroceni, Aurel Vlaicu a făcut mai multe tentative de zbor. La 17 iunie 1910 a reuşit să se desprindă de pământ şi să planeze în aer la înălţimea de 3-4 m pe o distanţă de 50 metri. În 11 august 1910 a repurtat o convingătoare izbândă. La două zboruri admirabile, făcute la o înălţime de 50 m şi pe o distanţă de 6 km a devedit că a început să fie stăpân pe aeroplanul său. Moţul Ion Rusu Abrudeanu scria că: "Vlaicu a entuziasmat cu acest prilej, până la lacrimi pe amicii săi şi publicul care îl urmărea cu mândrie şi încredere în izbânda invenţiei sale". "Vlaicu I" era singurul care avea cârmă de înălţare, respectiv profundorul, şi cea de direcţie în faţă. Aceasta constituia un mare avantaj pentru zbor, mai ales le efectuarea virajelor. Avea două elice ce se roteau în sens contrar, ceea ce îi dădea stabilitate şi îl ferea de răsturnare. Trenul de aterizare era cu trei roţi. Vlaicu a învăţat singur să piloteze. În 26 aug. a zburat 16 km iar în 28 aug. s-a ridicat la 100 m.

La 5 sept. 1910 are loc întrecerea aeriană între Molla, Bibescu şi Vlaicu. Vlaicu zboară mai sus (100 m) şi câştigă. În 7 sept. 1910, Molla se ridică la 200 m. Imediat, Vlaicu se ridică la 400 m înălţime. Pentru isprava sa Vlaicu primeşte de la Spiru Haret un premiu de 3000 lei. În zborurile următoare, Vlaicu s-a ridicat la 150 m şi cu o viteză de 100 km pe oră a parcurs 28 km. În 27 sept. 1910 s-a înălţat la 500 m zburând 35 minute şi a aterizat la numai 10 m de conducătorii manevrelor militare. Această faptă i-a adus din partea Consiliului de Miniştrii suma de 50.000 lei.

La hipodrom are loc în 17 oct. 1910 marea demonstraţie aviatică a lui Aurel Vlaicu. Comitetul organizatoric pune afişe, se constituie juriu etc.

- "Vlaicu I" s-a ridicat sus de tot şi a executat câteva viraje, strânse, cu aripa la verticală, pentru ca din înalt să treacă vijelios prin faţa tribunelor" consemna Ion Rusu Abrudeanu, secretarul comitetului de organizare. După acest zbor Aurel Vlaicu s-a ales cu suma de 7000 lei.

În anul 1911 Aurel Vlaicu realizează monoplanul "Vlaicu II". Acesta putea abura cu viteza de 60 km la oră, în plin zbor putea ajunge la 100 km la oră. Corpul aparatului era format dintr-un singur tub de aluminiu, lung de 10 m, care poartă cârmele, elicele, planurile auxiliare - cruciforme - care formează coada".

Aparatul avea o greutate redusă de numai 200 kg şi se datora şi faptul că roţile dinţate aveau dinţii găuriţi. Roata din spate avea un sistem de frânare, care ajuta aparatul să poată ateriza pe un teren mic.

Pentru calităţile sale "Vlaicu II" a fost premiat de Academia Română în 1912 cu premiul "Gheorghe Lazăr" în valoare de 5000 lei. Aparatul mai avea o calitate deosebită de a fi montat şi demontat foarte repede, făcându-l transportabil cu trenul.

La demonstraţiile aviatice făcute de Aurel Vlaicu în 15-17 aug. 1911 la Blaj, au fost prezenţi: Ion Agârbiceanu şi I.L. Caragiale. Atunci Caragiale l-a îmbrăţişat pe Vlaicu, l-a sărutat şi i-a zis: "Eşti cel mai mare geniu al poporului nostru, băiete. Să trăieşti! Avem şi noi cu cine să ne mândrim!" Ochii lui Vlaicu s-au umplut de lacrimi. Îl priviseră peste 30.000 de oameni cum s-a înălţat la 800m.

În 11/24 sept. 1911, Vlaicu face o frumoasă demonstraţie la Sibiu. La Braşov în 18 septembrie, la Iaşi în 30 sept./13 oct. 1911. Aici doi tăietori de lemne care încremeniseră cu caprele şi fierăstraiele în spate, privind neclintiţi spre cer. La un moment dat, unul îşi făcu cruce:

"- Aşa minune, îţi spun drept, frate că n-am crezut c-ajung să mai văd!" La care cel de al doilea răspunse cu o mândrie şi cu o dragoste de neînchipuit: "- Şi când te gândeşti, mă, că-i român!"20

Carburatorul modificat de Vlaicu îl ajută să câştige întrecerea în zborul Bucureşti-Olteniţa cu viteza de 110 km/h.

În 26 martie 1912 Vlaicu face un zbor de la Bucureşti la Ploieşti. Iată cum descrie Vlaicu acest zbor: "M-am ridicat întâi la 300 m... M-am ridicat la 500 m şi atunci mi-au apărut la orizont Carpaţii... Zburam cu toată iuţeala... Îmi era frig şi lacrimile îmi îngheţaseră pe obraz..."

În Cernăuţi a zburat în 8/21 apr. 1912. După al doilea zbor efectuat aici, Vlaicu a câştigat bani din care a cumpărat un motor cu 50 coroane pe care l-a trimis acasă să-l folosească la bicicletă şi strung. L-a mai rugat pe Ion să aranjeze casa că e neîncăpătoare cea făcutră de către bunicul lor Luca în 1892.

La concursul de la Aspern (lângă Viena) din 10-23 iunie 1912 au participat 43 de aviatori (din 8 ţări: 17 austrieci, 12 francezi, 3 italieni, 1 rus, 1 belgian şi un român - adică Vlaicu, cu nr. de concurs 38). Vlaicu obţine locul II la aruncarea la ţintă şi un premiu de 500 coroane. În 27 iunie la proba de viraj strâns ocupă iar locul II şi un premiu de 1500 coroane. În 29 iunie la aterizarea la punct fix ajunge iar pe locul II după Roland Garros şi primeşte un premiu de 2000 coroane. La probele finale din 30 iunie 1912, în faţa a peste 200.000 de oameni Vlaicu s-a clasat primul la proba de aruncare a proiectilului, iar la proba de viraj strâns pe locul al II lea. Elevii Şcolii naţionale de poduri - unde s-a realizat "Vlaicu II" îl felicită pe Vlaicu.

Cu "Vlaicu II" în pachet, Aurel Vlaicu face iar turneu printre români. La Arad, Vasile Goldiş îi organizează demonstraţia de la 1/14 iunie 1912. La Lugoj, Virgil Simionescu pregăteşte totul pentru demonstraţia din 8/21 iulie.

În ziua de 28 iulie zboară la Haţeg. De aici în 18/31 iulie la Orăştie. În ziua de 4 august 1912 (duminica) Vlaicu face o mare demonstraţie la el acasă. Nu lipsea familia şi prietenii Goga şi Iosif şi câţiva magnaţi şi conţi.

După aterizare şi-a îmbrăţisat mama şi i-a zis: "Mamă dragă, am zburat peste şura noastră".

La 11 august, Vlaicu zboară la Vârşet. Alba Iulia, oraşul unirii, îl primeşte pe Vlaicu în 5/18 VIII 1912 pentru demonstraţie. De aici trimite aeroplanul la Sălişte iar el pleacă la Viena pentru a cumpăra un automobil.

La Sălişte a zburat în 28 august 1912. La Târgu Mureş a zburat în 11 sept.

La sfârşitul anului 1912, Ministerul de Război de la Bucureşti l-a delegat să cumpere motorul Gnôme de 80 cp din Anglia pentru două aeroplane.

Aurel Vlaicu lucra şi la "Vlaicu III" şi când îl mai scoteau prietenii la plimbare mai afla căte ceva.

Într-o astfel de plimbare prin Bucureşti pe deasupra a apărut un aeroplan. Copiii au început să strige:

"- Uite Vlaicu!"

Întorcându-se către prietenul său, Vlaicu i-a spus:

"- Îi auzi? Pentru ei orice aeroplan este Vlaicu; aceasta înseamnă că şi atunci când nu voi mai fi eu, Vlaicu va trăi".21

În 1913 lucrează la repararea lui "Vlaicu II" şi construirea lui "Vlaicu III". În iulie 1913 face cu aeroplanul o recunoaştere peste Dunăre.

Scrisoarea din 12 sept. 1913 era ultima trimisă familiei.

Zborul preconizat peste Carpaţi spre românii ardeleni s-a întrerupt în ziua de 13 septembrie 1913 când "Vlaicu II" s-a prăbuşit, la Băneşti din motive nelămurite, strivind sub el pe cel care îl proiectase, îl construise şi îl pilotase cu atâta pricepere.

Marele erou, Aurel Vlaicu îşi doarme somnul de veci în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Pe locul unde s-a prăbuşit cu aeroplanul la Băneşti - Câmpina a fost înălţat un monument. Satul Binţinţi poartă numele lui Aurel Vlaicu.

Lângă casa părintească a fost construită o nouă clădire în care funcţionează muzeul care îi poartă numele.

Între cele două clădiri se află bustul lui Aurel Vlaicu.

Cine are norocul s-o vadă şi s-o asculta pe Aurelia, nepoata marelui erou, va rămâne cu amintiri pentru toată viaţa.

prof. Ilie Furduiu