Călătorul care străbate drumul de la
Alba-Iulia - Sebeş - Orăştie - Deva trece prin zona numită
Câmpul Pâinii. Aici au fost descoperite urme de aşezări umane
din epoca bronzului (seceri cu cârlige, etc.).1 În 1291 aşzarea se numea Sotheluk.2 Aşezarea a ajuns mai târziu în stăpânirea
familiel de grofi, Benczencz3, de unde se trage numele de
Binţinţi.
Participanţii la răscoala condusă de
Horea, Cloşca şi Crişan din 1784 au fost pedepsiţi fără
milă. Din Binţinţi au fost condamnaţi la moarte: Ion
Ciurdariu, Adam Dănescu, Ion Vinţan, Petre Olteanu, Pavel Băcăinţan,
David Mariş, Pavel Giula şi Ion Romoşan.4
Populaţia localităţii Binţinţi
a crescut de la cca 115 locuitori în 13805 la 791 în 1900. La acea dată localitatea avea 2300
iugăre (1 iugăr = 5775 m2). În 1900 nu este înregistrat
nici un militar. Predomina sexul bărbătesc: 399 suflete faţă
de 392 femei.
Se constată desosebiri în privinţa numărului
persoanelor, în funcţie de vârstă. Sub 6 ani = 132; 6-11 ani =
100; 12-14 ani = 70; 15-19 ani = 65 (între aceştia se afla şi
Aurel Vlaicu); 20-39 = 194; 45-59 = 163; 60 şi peste = 67. În Binţinţi
erau 396 necăsătoriţi, 361 căsătoriţi, 34 văduvi.
Nu erau divorţaţi. După naţionalitate erau: 40 unguri,
141 germani şi 609 români. Din totalul populaţiei numai 68
ştiau să vorvească ungureşte. În funcţie de
religie erau: romano-catolici 18, greco-catolici 2, greco-ortodocşi
607, evanghelici 99, reformaţi 59, unitarinei 2, izraeliţi 3.
Din totalul populaţiei numai 176 ştiau să scrie şi să
citească (aici românii stăteau cel mai rău - n.n.).
În sat erau 57 case din piatră şi cărămidă,
93 din vălătuci sau pământ, 30 din lemn, 555 erau
acoperite cu ţiglă, ardezie sau tablă, 38 cu şindrilă,
87 cu trestie sau paie. Binţinţul avea 180 de locuinţe.6
Cam aşa se prezenta satul Binţinţi
în toamna anului 1882, când lui Dumitru Vlaicu îi aducea pe lume soţia
sa Ana, în ziua de 6/19 nov. un prunc pe care l-au botezat Aurel. "Băiatul
de aur" avea să aducă faima familiei, satului Binţinţi,
care azi se numeşte Aurel Vlaicu, şi naţiunii române.
După Aurel au urmat alţi 8 copii, fete
şi băţieţi. Ion (1885-1972) a fost cel mai apropiat
colaborator pe care l-a avut Aurel.
Din "Albumul Vlaicu" spicuim şi noi
atât cât poate cuprinde un articol de revistă, cele mai
semnificative momente din viaţa lui Aurel Vlaicu.
"De copil, Aurel Vlaicu arătase aplicări
pentru fapte deosebite, încât punea pe toţi ai casei în uimire cu
năzdrăvăniile lui. prin podul şurii, prin cerdace
şi prin casă nu găseai decât bucăţi de fier
pilit, rotiţe şi şuruburi, menite să întruchipeze
cine ştie ce născociri ale minţii lui frământate de
dorul veşnicului necunoscut".7
Aurel şi fratele său Ion născoceau
tot felul de jucării pe care le dăruiau copiilor, iar pentru ei
realizau altele şi mai performante.
Aurel era mereu obsedat de ce calul din poveste
poate zbura iar cei din Binţinţi nu.8 Încă de mic stătea
mereu cu privirea aţinită asupra păsărilor care zburau
şi uneori planau cu aripile larg desfăcute şi se întreba:
De ce? Cum?
Văzând Dumitru inventivitatea pruncilor Aurel
şi Ion se hotărăşte ca pe Ion să-l lase gospodar
iar pe Aurel să-l ducă la şcoli înalte. Aşa a ajuns
Aurel să fie elevul unui prestigios gimnaziu din Orăştie.
În clasa I din anul şcolar 1894/95, când a
intrat Vlaicu elev aici, frecventau un număr de 49 elevi, dintre care
16 erau români. După cinci ani (anul şcolar 1899/1900, când
Aurel Vlaicu promovarea în clasa a VI, avea nouă colegi români din
totalul de 22. Viitorul om politic dr. Petru Groza (întregitorul
Ardealului de Nord la România în 1945) frecventa acelaşi Colegiu
reformat ("Kun").9
Elevul Aurel repara ceasornice şi încerca un
fel de "perpetum mobile". Când era în clasa a V-a a realizat o
mică maşină cu aburi. Forţa aburului sau a curentului
electric erau mânuite cu multă dexteritate încât îi uimea şi
chiar îi speria pe cei din jurul său. Ştia să pună
capcane care să-i pedepsească pe cei care îi umblau la mâncarea
din cufăr. Una din născocirile lui Aurel şi Ion s-a lăsat
cu o bătaie zdravănă de la tatăl lor care le-a
confiscat şi distrus monedele şi matriţele cu ajutorul cărora
bătuseră bani.10
Încă de pe băncile din Orăştie
visa Vlaicu să facă o "maşină de zburat".
Atunci se destăinuia prietenului său, Adam Lula: "Eu
trebuie să fac maşina de zburat!"11
În 1900 Aurel Vlaicu ajunge elev la Sibiu unde se
remarcă din nou prin invenţiile sale. plecat în vacanţă
la Orăştie îşi uimeşte foştii colegii cărora
le face farse prin folosirea curentului electric luat din două
acumulatoare de buzunar şi cabluri camuflate, şi le provoca o uşoară
scuturare12.
Prietenul său Lula îşi aminteşte
cum a interceptat convorbiri telefonice undeva de la cablurile de lângă
calea ferată uimind
chiar şi bătrânii preoţi participanţi la
"minune".
La vârsta de 20 de ani Vlaicu plecă să
facă studii superioare la Budapesta.
Despre scurta şedere la Budapesta, numai două
semestre, avea să-şi amintească Octavian Goga:
"Totdeauna am simţit simpatie pentru acest băiat cu
privirea aprinsă, atintiţă departe, oarecum peste capetele
noastre. Nu-i înţelegeam rostul tuturor poveştilor, când îmi
vorbea de magnetism, ori de cutare problemă de stereometrie... Eu
habar n-aveam de toate astea. Dar îmi plăcea liniştea lui,
seninătatea de vizionar cu care îşi desfăşura
planurile ... De perpetuum mobile m-am lăsat - zicea Vlaicu... Nu se
poate ... Să ştii că mă apuc de maşina de
zburat"13
La Facultatea de Mecanică a Politehnicii din
Budapesta, Aurel Vlaicu îi prezintă profesorului său Odön Iános,
proiectul unui motor pus în mişcare cu praf de puşcă.
Studentul Vlaicu realizează un telescop din carton pentru observarea
stelelor.14
În toamna anului 1903, Aurel Vlaicu soseşte
la München pentru continuarea studiilor. Ca student îşi prezintă
"aeropleanul", "mica gânganie" de lemn, de sârmă
şi de pânză în faţa colegilor şi a profesorului
Erbert. Zborul aeroplenului în laborator -a uimit pe toţi.
Profesorul Erbert, emoţionat la culme, aproape cu lacrimi în ochi de
bucurie, l-a cuprins în braţe, l-a sărutat şi l-a
felicitat călduros". ..."În acelaşi timp, se ocupa de
perfecţionarea sistemului acustic al gramofonului făcut de el
şi a bicicletei, căreia îi adusese asemenea îmbunătăţiri
încât, datorită unui dispozitiv montat la ea, cu o singură
pedalare, bicicleta rula singură 12 m.
Petre Mocanu relatează modul cum Vlaicu
observa zborul unui porumbel, cum ţine ciocul şi coada, cum
acestea folosesc la întoarcere, la ridicare şi coborâre iar
greutatea este sub aripi. Aşa îşi va face şi el maşina
de zburat cu locul său şi al motorului sub aripi.
Când îl apuca dorul de casă lua vioara
şi cânta doine şi alte cântece învăţate acasă.
Vlaicu află despre isprava altui român,
Traian Vuia care a efectuat primul zbor din lume cu un aeroplan ce s-a
desprins singur de pământ fără nici un dispozitiv ajutător.16
"În anul 1907 Aurel Vlaicu a trebuit să-şi
satisfacă stagiul militar în armata austro-ungară. A cerut să
fie trimis în oraşul Pola, în Istria, pe malul Adriaticii... A
cerut aceasta pentru a studia motoarele marine. Aici a proiectat un
submarin.
Este primul român care a realizat aici fotografia
aeriană. A realizat aceasta cu un zmeu dotat cu aparat de fotografiat
poziţia şi mişcarea trupelor inamice.17
La 1 sept. 1908, tânărul inginer, Aurel
Vlaicu era angajat la uzinele Oppel din Rüsselheim. Aici i-au fost
patentate două invenţii. Modificările făcute, pe
ascuns, la carburatorul unei maşini s-a soldat cu locul I luat la
concursul de automobile.
În schimbul dezvăluirii secretului
carburatorului său i se promiteau mari avantaje. A refuzat ofertele
cu gândul ca invenţia să servească poporului român şi
Ţării Româneşti.
Într-o scrisoare Vlaicu relatează că:
"Am făcut gramofonul de zice tare. Acum îl patentez. Am mai înştiintat
două patente, dar sunt cam scumpe şi nu le cumpără
nime... Tu ştii că eu numai pentru maşina de zburat trăiesc
şi trebuie s-o fac. Oppel mi-ar ajuta, dar e neamţ, nu vrea să-mi
dea nimica pentru invenţie, fără numai spesele pentru făcut
şi dacă e bună să fie a lui. Fie, aşa nu o pupă".18
În 1909 Vlaicu se întoarce acasă şi
continuă să studieze corpul păsărilor aduse de
iscusitul vânător Ion Vlaicu. După modelul păsărilor
a realizat vestitul "gândac" care a uimit lumea în demonstraţia
de la Orăştie, prin urcările, virajele, picajele, redresările,
planările până când ateriza.19
Pe izlazul comunei a făcut primele încercări
ale planorului realizat cu ajutorul lui Ion. La început a fost tras de flăcăi,
apoi de cai. Valeria, sora lui Vlaicu cea mai mică a fost prima fiinţă
de gen feminin din lume care a executat un zbor planat, în planorul lui
Aurel, în primăvara anului 1909.
Sfătuit de Octavian Goga, Aurel Vlaicu se hotărăşte
să plece peste munţi în România. În 25 sept. 1909 face o
demonstraţie cu "gândacul" în sala de gimnastică a
Liceului Andrei Şaguna din Braşov. A luat parte şi elevul
Lucian Blaga.
"Modelul are cam un metru lungime e de forma
unei libelule, construit din lemn de brad, de gorum şi din pânză"
- scria Aurel Ciortea în "Gazeta Transilvaniei".
În 1909 Aurel Vlaicu şi Octavian Goga sosesc
la Bucureşti unde începe acţiunea pentru construirea avionului
Vlaicu I. Mai întâi, Vlaicu face o demonstraţie, chiar în holul
hotelului, cu micul său aparat. În 16 şi 20 oct. 1909 în
Parcul Filaret, Aurel Vlaicu face noi demonstraţii reuşite care
se soldează cu primirea unor fonduri pentru realizarea aeroplanului
Vlaicu nr. 1 (2000 lei). Cu fondurile primite, Vlaicu pleacă la Paris
pentru a cumpăra un motor Gnôme. cu şapte cilindri, greutatea
70 kg, forţă de 50 cai şi un consum de 20 l benzină pe
ceas. După intervenţia lui Ion Rusu Abrudeanu la ministrul lucrărilor
publice V. Morţum i-a fost redată indemnizaţia lunară
de 200 lei şi promisiunea de a mai primi 300 lei dacă zborul reuşeşte.
Pe câmpul de la Cotroceni, Aurel Vlaicu a făcut
mai multe tentative de zbor. La 17 iunie 1910 a reuşit să se
desprindă de pământ şi să planeze în aer la înălţimea
de 3-4 m pe o distanţă de 50 metri. În 11 august 1910 a
repurtat o convingătoare izbândă. La două zboruri
admirabile, făcute la o înălţime de 50 m şi pe o
distanţă de 6 km a devedit că a început să fie stăpân
pe aeroplanul său. Moţul Ion Rusu Abrudeanu scria că:
"Vlaicu a entuziasmat cu acest prilej, până la lacrimi pe
amicii săi şi publicul care îl urmărea cu mândrie şi
încredere în izbânda invenţiei sale". "Vlaicu I"
era singurul care avea cârmă de înălţare, respectiv
profundorul, şi cea de direcţie în faţă. Aceasta
constituia un mare avantaj pentru zbor, mai ales le efectuarea virajelor.
Avea două elice ce se roteau în sens contrar, ceea ce îi dădea
stabilitate şi îl ferea de răsturnare. Trenul de aterizare era
cu trei roţi. Vlaicu a învăţat singur să piloteze. În
26 aug. a zburat 16 km iar în 28 aug. s-a ridicat la 100 m.
La 5 sept. 1910 are loc întrecerea aeriană între
Molla, Bibescu şi Vlaicu. Vlaicu zboară mai sus (100 m) şi
câştigă. În 7 sept. 1910, Molla se ridică la 200 m.
Imediat, Vlaicu se ridică la 400 m înălţime. Pentru
isprava sa Vlaicu primeşte de la Spiru Haret un premiu de 3000 lei.
În zborurile următoare, Vlaicu s-a ridicat la 150 m şi cu o
viteză de 100 km pe oră a parcurs 28 km. În 27 sept. 1910 s-a
înălţat la 500 m zburând 35 minute şi a aterizat la numai
10 m de conducătorii manevrelor militare. Această faptă i-a
adus din partea Consiliului de Miniştrii suma de 50.000 lei.
La hipodrom are loc în 17 oct. 1910 marea
demonstraţie aviatică a lui Aurel Vlaicu. Comitetul
organizatoric pune afişe, se constituie juriu etc.
- "Vlaicu I" s-a ridicat sus de tot
şi a executat câteva viraje, strânse, cu aripa la verticală,
pentru ca din înalt să treacă vijelios prin faţa
tribunelor" consemna Ion Rusu Abrudeanu, secretarul comitetului de
organizare. După acest zbor Aurel Vlaicu s-a ales cu suma de 7000
lei.
În anul 1911 Aurel Vlaicu realizează
monoplanul "Vlaicu II". Acesta putea abura cu viteza de 60 km la
oră, în plin zbor putea ajunge la 100 km la oră. Corpul
aparatului era format dintr-un singur tub de aluminiu, lung de 10 m, care
poartă cârmele, elicele, planurile auxiliare - cruciforme - care
formează coada".
Aparatul avea o greutate redusă de numai 200
kg şi se datora şi faptul că roţile dinţate aveau
dinţii găuriţi. Roata din spate avea un sistem de frânare,
care ajuta aparatul să poată ateriza pe un teren mic.
Pentru calităţile sale "Vlaicu
II" a fost premiat de Academia Română în 1912 cu premiul
"Gheorghe Lazăr" în valoare de 5000 lei. Aparatul mai avea
o calitate deosebită de a fi montat şi demontat foarte repede, făcându-l
transportabil cu trenul.
La demonstraţiile aviatice făcute de
Aurel Vlaicu în 15-17 aug. 1911 la Blaj, au fost prezenţi: Ion Agârbiceanu
şi I.L. Caragiale. Atunci Caragiale l-a îmbrăţişat pe
Vlaicu, l-a sărutat şi i-a zis: "Eşti cel mai mare
geniu al poporului nostru, băiete. Să trăieşti! Avem
şi noi cu cine să ne mândrim!" Ochii lui Vlaicu s-au
umplut de lacrimi. Îl priviseră peste 30.000 de oameni cum s-a înălţat
la 800m.
În 11/24 sept. 1911, Vlaicu face o frumoasă
demonstraţie la Sibiu. La Braşov în 18 septembrie, la Iaşi
în 30 sept./13 oct. 1911. Aici doi tăietori de lemne care încremeniseră
cu caprele şi fierăstraiele în spate, privind neclintiţi
spre cer. La un moment dat, unul îşi făcu cruce:
"- Aşa minune, îţi spun drept,
frate că n-am crezut c-ajung să mai văd!" La care cel
de al doilea răspunse cu o mândrie şi cu o dragoste de neînchipuit:
"- Şi când te gândeşti, mă, că-i român!"20
Carburatorul modificat de Vlaicu îl ajută să
câştige întrecerea în zborul Bucureşti-Olteniţa cu
viteza de 110 km/h.
În 26 martie 1912 Vlaicu face un zbor de la Bucureşti
la Ploieşti. Iată cum descrie Vlaicu acest zbor:
"M-am ridicat întâi la 300 m... M-am ridicat la 500 m şi
atunci mi-au apărut la orizont Carpaţii... Zburam cu toată
iuţeala... Îmi era frig şi lacrimile îmi îngheţaseră
pe obraz..."
În Cernăuţi a zburat în 8/21 apr. 1912.
După al doilea zbor efectuat aici, Vlaicu a câştigat bani din
care a cumpărat un motor cu 50 coroane pe care l-a trimis acasă
să-l folosească la bicicletă şi strung. L-a mai rugat
pe Ion să aranjeze casa că e neîncăpătoare cea făcutră
de către bunicul lor Luca în 1892.
La concursul de la Aspern (lângă Viena) din
10-23 iunie 1912 au participat 43 de aviatori (din 8 ţări: 17
austrieci, 12 francezi, 3 italieni, 1 rus, 1 belgian şi un român -
adică Vlaicu, cu nr. de concurs 38). Vlaicu obţine locul II la
aruncarea la ţintă şi un premiu de 500 coroane. În 27
iunie la proba de viraj strâns ocupă iar locul II şi un premiu
de 1500 coroane. În 29 iunie la aterizarea la punct fix ajunge iar pe
locul II după Roland Garros şi primeşte un premiu de 2000
coroane. La probele finale din 30 iunie 1912, în faţa a peste
200.000 de oameni Vlaicu s-a clasat primul la proba de aruncare a
proiectilului, iar la proba de viraj strâns pe locul al II lea. Elevii
Şcolii naţionale de poduri - unde s-a realizat "Vlaicu
II" îl felicită pe Vlaicu.
Cu "Vlaicu II" în pachet, Aurel Vlaicu
face iar turneu printre români. La Arad, Vasile Goldiş îi
organizează demonstraţia de la 1/14 iunie 1912. La Lugoj, Virgil
Simionescu pregăteşte totul pentru demonstraţia din 8/21
iulie.
În ziua de 28 iulie zboară la Haţeg. De
aici în 18/31 iulie la Orăştie. În ziua de 4 august 1912
(duminica) Vlaicu face o mare demonstraţie la el acasă. Nu
lipsea familia şi prietenii Goga şi Iosif şi câţiva
magnaţi şi conţi.
După aterizare şi-a îmbrăţisat
mama şi i-a zis: "Mamă dragă, am zburat peste şura
noastră".
La 11 august, Vlaicu zboară la Vârşet.
Alba Iulia, oraşul unirii, îl primeşte pe Vlaicu în 5/18 VIII
1912 pentru demonstraţie. De aici trimite aeroplanul la Sălişte
iar el pleacă la Viena pentru a cumpăra un automobil.
La Sălişte a zburat în 28 august 1912.
La Târgu Mureş a zburat în 11 sept.
La sfârşitul anului 1912, Ministerul de Război
de la Bucureşti l-a delegat să cumpere motorul Gnôme de 80 cp
din Anglia pentru două aeroplane.
Aurel Vlaicu lucra şi la "Vlaicu
III" şi când îl mai scoteau prietenii la plimbare mai afla căte
ceva.
Într-o astfel de plimbare prin Bucureşti pe
deasupra a apărut un aeroplan. Copiii au început să strige:
"- Uite Vlaicu!"
Întorcându-se către prietenul său,
Vlaicu i-a spus:
"- Îi auzi? Pentru ei orice aeroplan este
Vlaicu; aceasta înseamnă că şi atunci când nu voi mai fi
eu, Vlaicu va trăi".21
În 1913 lucrează la repararea lui
"Vlaicu II" şi construirea lui "Vlaicu III". În
iulie 1913 face cu aeroplanul o recunoaştere peste Dunăre.
Scrisoarea din 12 sept. 1913 era ultima trimisă
familiei.
Zborul preconizat peste Carpaţi spre românii
ardeleni s-a întrerupt în ziua de 13 septembrie 1913 când "Vlaicu
II" s-a prăbuşit, la Băneşti din motive nelămurite,
strivind sub el pe cel care îl proiectase, îl construise şi îl
pilotase cu atâta pricepere.
Marele erou, Aurel Vlaicu îşi doarme somnul
de veci în cimitirul Bellu din Bucureşti.
Pe locul unde s-a prăbuşit cu aeroplanul
la Băneşti - Câmpina a fost înălţat un monument.
Satul Binţinţi poartă numele lui Aurel Vlaicu.
Lângă casa părintească a fost
construită o nouă clădire în care funcţionează
muzeul care îi poartă
numele.
Între cele două clădiri se află
bustul lui Aurel Vlaicu.
Cine are norocul s-o vadă şi s-o asculta
pe Aurelia, nepoata marelui erou, va rămâne cu amintiri pentru toată
viaţa.
prof.
Ilie Furduiu
|