România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Cetăţile, tot mai sălbăticite grăunte

     Ţintuite în praful liniştii, şi de cele mai multe ori al nepăsării, precum bolovanii de strigătul orfan al apei, lăsate de izbelişte la fel ca şi democraţia prin legi şi decrete, articole şi aliniate, pârguite de rugina uşor încărunţită ca morile fără cupe flămânde printre piramide jalnice de umbre, Cetăţile, da, Cetăţile patriei, în majoritatea lor, atârnată pe dealuri, prin ascunzişuri de spini şi buruieni ca nişte haine ponosite, parcă ruşinându-se de a sta faţă în faţă cu Măria S-a călătorul, cu turistul înfierbântat să le descopere, să le mângâie, să se reîmprietenească...

     Mai ieri, pe-o zi de septembrie încrengurată de lumină, am acceptat invitaţia Colectivului redacţional al publicaţiei DACOROMANIA (o revistă foarte tânără în peisajul spiritual judeţean, preluând vechea denumire a unei apariţii de cultură şi civilizaţie românească, accentuând închegarea unui portret de elemente de patrimoniu rostogolite în naţional şi universal, - număr de casă a romanismului), de-a urca la Cetatea de la Costeşti. Zgribulită parcă de aşteptare, rotunjundu-şi genele şi sprâncenele rărite de ţipătul toamnei, Cetatea dacică de la Costeşti, reşedinţă a statului dac în vremea lui Burebista, amplasată pe culmea dealului CETĂŢUIE - 561 m, constituia un punct de pază pe malul stâng al apei Grădiştea, Sistemul de apărare al Cetăţii era format din valuri de pământ, un zid de piatră flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă. Platoul superior era ocupat de două turnuri de locuinţe la care se ajungea pe o scară monumentală. Tot aici găsim urmele unui turn de veghe. Pe terasele mamelonului au fost identificate sanctuare rectangulare, cisterne de apă, turnuri de observaţie. “Cetatea dacică Costeşti este monument istoric înscris în lista patrimoniului mondial”. Aşa glăsuieşte un panou implantat în faţa primului zid, de altfel, flancat de pietre cioplite, de muşchi şi secetă. Mă aşteptam să răsară, ca din pământ, un ditamai paznic, sau corpul suplu al unui ghid, ori părul ciuruit de vânt al unei muzeografe. Dar ochiului nu i-a fost dat să vadă aşa ceva, aşa că s-a mulţumit cu tăcerea unor forme de relief aglomerată, supraaglomerată sub două acoperişuri de tablă de metal, iar sus, pe platoul central, mai aproape de cer, cu sunetele unor clopote agăţate, buchet de flori, la gâtul unor animale. Pietre orbite de intemperii, până la jumătate înfipte în pământ ca nişte strigăte ale bătăliilor sau clipe ale sfaturilor înţelepte ale bătrânilor, gresie îndulcită de straturi de fum, flăcări încă nearse în întregime ar da să-ţi vorbească dar n-au translator, ar vrea să-ţi spună cu cine se înrudesc, de ce au rămas ca nişte file de jurnal nedescifrate. Dar ghid este doar iubirea de moşie, acea rădăcină mai rezistentă decât toate fundaţiile lumii, din care şi Cetatea de la Costeşti, şi cea de la Blidaru din apropiere, sorb sevă de apă vie, nume de patrie mereu. Măngâi cu imensa respiraţie a inimii Cetatea văzută şi nevăzută, priveşti membrii familiei morarului Antonie Gavriloiu (Olivia, Marinechescu Dinu, Dorina, Mariana, Mihai) care ţi-a mai împrospătat curiozitatea, cu denumiri de văi şi pâraie, de oameni şi fapte, de întâmplări legate de Cetate şi te întrebi: dacă o ţară turistică, să zicem, cum este Elveţia, ar avea o asemenea bucurie strămoşească, un asemenea document de piatră, cum ar pune-o în valoare, cum ar îmbrăca-o în lumini, ce flux continuu de vizitatori? Nu-ţi mai răspunzi, laşi aparatul de fotografiat al lui Furduiu să-i imortalizeze mirarea şi tulburarea, şi zici “SĂRUTMÂNA MAMĂ!” propunându-i cărăruii să te coboare printre cele lumeşti. Întinzi mâna cerului, albastrului marin şi-l rogi să aibe grijă de acest colţ de patrie sfinţit, că a încolţit toamna şi fulgii vor fi primii ghiocei ce se vor abate peste rănile Cetăţii.

     Laşi Cetăţii de la Costeşti un ultim gând: fiecare cetate este o Cloşcă cu puii de aur, din care renasc anotimpurile, file din buletinul nostru de identitate! TRANSCRII:



1. Somnambule pietre
gâfâie pe deal -
ogăşii discrete

de must cerebral -
turnuri gri şi vetre
prădate-n aval
de roi celibatar -
romanic cântar,
reverberând statui
de-ndoielnic fum
în care să repui
pârjolit parfum,
în rădăcini de grui -
cruci de lângă drum,
hipnotic orar -
nod pe-abecedar
de dacice frunze -
dacică scară
prin hidoase umbre -
muşuroi de fiară
şi pofte ascunse-n
sălbatecă ghiară -
bioritm nomad
prin cetăţi ce cad.
 
Turnuri, locuinţe
şchioapătă-n amonte -
dezmembrate fiinţe
descojiri de munte,
rugină-n catrinţe -
hore prinse-n frunte .
Larmă prea pustie
Cu pumnul în gură -
Ochi ce nu mai scrie
Seva din făptură -
Lene aurie -
Praf care ne fură
Dacică cetate
Cu uitarea-n spate....
 
2. E Duminică, Mamă,
gust amar de cetate
creşte furnici şi viespi
pe gură, pe spate;
nu mă mai pot străbate,
friatică humă
cu nepăsări m-afumă!
La Costeşti, bunăoară,
Tristeţea creşte şerpi
La subsuoară,
Hrănindu-i cu uitare
de ţară.
 
3. În jurul cetăţii aluni
ca şi spinii, mamă,
fac pe nebunii,
ei sunt ghidul preaplinul
ce-şi stoarce veninul
bun de pus în ramă -
 
4. Cerneala s-a urcat pe Cetăţuie,
priveşte în gol,
şi nu mai vrea să scrie;
sub ea dacii se mai bat
cu romanii pentru
stabilirea orei exacte
a creştinătăţii, deşi
se trece la ora de iarnă;
pietre şlefuite îmbată
aceleaşi canale
cu orbirea lor mucegăită
cerneala îşi trage
răsuflarea, îşi umflă
plămânii,
pe toate le ştie,
dar nu mai vrea să scrie!
 
5. La Costeşti, ca şi la
Blidaru, sau Lopadea Veche,
Dacii beau apa direct
Din cer, era mai convenabil,
Nu era plină de boli!
 
6. După cum se ştie
dacii au ajuns în Rai
dar vai!
şi acolo romanii fac spărturi
ţinându-se scai
de înţelepciunea lor
Vai, vai!
 
7. Soarele tuşeşte la umbră -
semn că tăcerea Cetăţii
e încă acidă
 
8. Bat un ţăruş în creştetul ei
Cetăţii, în curând
va scoate fum,
apoi săbii şi furci,
alebarde prin el,
şi searbăde porunci
şi o horă cu daci şi romani.
Pot pleca,
flăcările încinse ce se văd
sunt cuvinte.
 
9. Deasupra uliul -
orarul dacilor liberi!
 
10. Pe deal Cetatea -
moară fără apă
Şi pietrele -
sălbăticite grăunţe...
 
Pentru aduceri aminte.

 

Ion Mărgineanu
(Prietenilor Ioan Străjan, Cloşca, Pleşa, Anghel, Furduiu...)