România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Cetăţile, tot mai sălbăticite grăunte

     Ţintuite în praful liniştii, şi de cele mai multe ori al nepăsării, precum bolovanii de strigătul orfan al apei, lăsate de izbelişte la fel ca şi democraţia prin legi şi decrete, articole şi aliniate, pârguite de rugina uşor încărunţită ca morile fără cupe flămânde printre piramide jalnice de umbre, Cetăţile, da, Cetăţile patriei, în majoritatea lor, atârnată pe dealuri, prin ascunzişuri de spini şi buruieni ca nişte haine ponosite, parcă ruşinându-se de a sta faţă în faţă cu Măria S-a călătorul, cu turistul înfierbântat să le descopere, să le mângâie, să se reîmprietenească...

     Mai ieri, pe-o zi de septembrie încrengurată de lumină, am acceptat invitaţia Colectivului redacţional al publicaţiei DACOROMANIA (o revistă foarte tânără în peisajul spiritual judeţean, preluând vechea denumire a unei apariţii de cultură şi civilizaţie românească, accentuând închegarea unui portret de elemente de patrimoniu rostogolite în naţional şi universal, - număr de casă a romanismului), de-a urca la Cetatea de la Costeşti. Zgribulită parcă de aşteptare, rotunjundu-şi genele şi sprâncenele rărite de ţipătul toamnei, Cetatea dacică de la Costeşti, reşedinţă a statului dac în vremea lui Burebista, amplasată pe culmea dealului CETĂŢUIE - 561 m, constituia un punct de pază pe malul stâng al apei Grădiştea, Sistemul de apărare al Cetăţii era format din valuri de pământ, un zid de piatră flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă. Platoul superior era ocupat de două turnuri de locuinţe la care se ajungea pe o scară monumentală. Tot aici găsim urmele unui turn de veghe. Pe terasele mamelonului au fost identificate sanctuare rectangulare, cisterne de apă, turnuri de observaţie. “Cetatea dacică Costeşti este monument istoric înscris în lista patrimoniului mondial”. Aşa glăsuieşte un panou implantat în faţa primului zid, de altfel, flancat de pietre cioplite, de muşchi şi secetă. Mă aşteptam să răsară, ca din pământ, un ditamai paznic, sau corpul suplu al unui ghid, ori părul ciuruit de vânt al unei muzeografe. Dar ochiului nu i-a fost dat să vadă aşa ceva, aşa că s-a mulţumit cu tăcerea unor forme de relief aglomerată, supraaglomerată sub două acoperişuri de tablă de metal, iar sus, pe platoul central, mai aproape de cer, cu sunetele unor clopote agăţate, buchet de flori, la gâtul unor animale. Pietre orbite de intemperii, până la jumătate înfipte în pământ ca nişte strigăte ale bătăliilor sau clipe ale sfaturilor înţelepte ale bătrânilor, gresie îndulcită de straturi de fum, flăcări încă nearse în întregime ar da să-ţi vorbească dar n-au translator, ar vrea să-ţi spună cu cine se înrudesc, de ce au rămas ca nişte file de jurnal nedescifrate. Dar ghid este doar iubirea de moşie, acea rădăcină mai rezistentă decât toate fundaţiile lumii, din care şi Cetatea de la Costeşti, şi cea de la Blidaru din apropiere, sorb sevă de apă vie, nume de patrie mereu. Măngâi cu imensa respiraţie a inimii Cetatea văzută şi nevăzută, priveşti membrii familiei morarului Antonie Gavriloiu (Olivia, Marinechescu Dinu, Dorina, Mariana, Mihai) care ţi-a mai împrospătat curiozitatea, cu denumiri de văi şi pâraie, de oameni şi fapte, de întâmplări legate de Cetate şi te întrebi: dacă o ţară turistică, să zicem, cum este Elveţia, ar avea o asemenea bucurie strămoşească, un asemenea document de piatră, cum ar pune-o în valoare, cum ar îmbrăca-o în lumini, ce flux continuu de vizitatori? Nu-ţi mai răspunzi, laşi aparatul de fotografiat al lui Furduiu să-i imortalizeze mirarea şi tulburarea, şi zici “SĂRUTMÂNA MAMĂ!” propunându-i cărăruii să te coboare printre cele lumeşti. Întinzi mâna cerului, albastrului marin şi-l rogi să aibe grijă de acest colţ de patrie sfinţit, că a încolţit toamna şi fulgii vor fi primii ghiocei ce se vor abate peste rănile Cetăţii.

     Laşi Cetăţii de la Costeşti un ultim gând: fiecare cetate este o Cloşcă cu puii de aur, din care renasc anotimpurile, file din buletinul nostru de identitate! TRANSCRII:

Ion Mărgineanu
(Prietenilor Ioan Străjan, Cloşca, Pleşa, Anghel, Furduiu...)