România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Stareţi de la Mănăstirea Prislop (judeţul Hunedoara) aleşi mitropoliţi la Mitropolia Ortodoxă Română a Transilvaniei de la Bălgrad (Alba Iulia)

     Teritoriul actual al judeţelor Alba şi Hunedoara, străbătut de frumoasa vale a Mureşului şi a Streiului, sprijinit la sud de o parte din Carpaţii Meridionali, iar la nord cuprinzând o zonă importantă a Munţilor Apuseni, a constituit din cele mai vechi timpuri o cetate naturală în această "inimă" a României.

     Bogăţiile naturale, alături de condiţiile bune care au existat pe aceste meleaguri, au favorizat apariţia şi existenţa aşezărilor omeneşti cu mult înaintea altor state din Europa.

     Descoperirile de la Cioclovina, Ohaba Ponor, Turdaş, Deva, Crăciuneşti şi altele din judeţul Hunedoara la fel ca şi cele din judeţul Alba de la Teleac, Lumea Nouă, Petreşti, Pianu, Răhău, Piatra Craivii etc, precum şi senzaţionala descoperire din anul 1961 de la Tărtăria, privind tăbliţele de lut, ce reprezintă cea mai veche scriere cunoscută până în prezent, cu o vechime de cca 5500 ani, sunt mărturii suficiente din acest punct de vedere.

     Determinate mai ales de bogăţiile naturale precum şi de aşezarea geografică, o serie de evenimente importante din istoria neamului românesc s-au desfăşurat pe teritoriul actual al acestor judeţe încă de la începutul erei noastre.

     "Dacia Felix" adică Dacia cea bogată unde "curgea lapte şi miere" a fost "râvnită" din vechime de multe popoare din jur şi mai de departe.

     Cele două războaie ale românilor de cucerire a Daciei precum şi stabilirea în Ţara Haţegului a capitalei noii provincii: COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA DACICA (108-110) pentru o perioadă relativ scurtă, capitala fiind mutată definitiv la APULUM, mai în centrul provinciei de unde drumurile, atât de necesare, se răspândeau în toate direcţiile iar apropierea de bogăţiile munţilor Apuseni a fost criteriul hotărâtor.

     Dovada este faptul că romanii, timp de 165 de ani cât au stăpânit Dacia au "cărat" la Roma cca. 85 vagoane aur curat. Săptămânal scoteau 205 phunţi de aur (1 phunt = 0,5 kg).

     După înfrângerea lui Decebal, romanii, cu tezaurul capturat şi dus la Roma, au avut posibilitatea să scutească de impozit pe locuitorii capitalei imperiului roman pe o perioadă de un an de zile, acordându-le fiecăruia şi câte un premiu de 650 denari, pe lângă faptul că timp de 123 zile s-au finanţat serbările de la Roma (cei 10.000 de gladiatori şi 11.000 animale sălbatice).

     Desfăşurarea în continuare a evenimentelor istorice în acest teritoriu, demonstrează cu prisosinţă relaţiile strânse care au existat între populaţia din această parte a Transilvaniei determinate de interesele şi idealurile lor comune.

     În acest sens avem posibilitatea de a scoate în evidenţă luptele împotriva turcilor, din Ţara Haţegului (septembrie 1420), lupta de la Sîntimbru (18 martie 1442) condusă de Iancu de Hunedoara, bătălia de pe Câmpul Pâinii (13 octombrie 1479, pe valea Mureşului între Şibot şi Orăştie) precum şi răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784-1785) şi Revoluţia Română din Transilvania de la 1848-1849.

     În acelaşi timp, pe aceste meleaguri s-au desfăşurat şi evenimente istorice religioase, importante pentru credinţa străbună şi care fac parte din istoria neamului nostru.

     Românii au fost încreştinaţi din cele mai vechi timpuri, iar bisericile din Ţara Haţegului, din localităţile Densuş, Streisângiorgiu, Peşteana şi Sântămăria Orlea atestate din sec. XII-XIII la care se adaugă cele multe din sec XIV-XV construite de cnejii şi juzii români din localităţile: Haţeg, Tustea, Vad, Sânpetru, Ostrov, Remetea, Clopotiva, Colţi, Răchitova, Ciula Mare, Grădişte, Valea Dâljii, Râul de Mori, Măteşeşti, Sălaşul de Sus, Paroşi, Râul Alb, Râul Bărbat, Galaţi, Livadia, Bărăşti şi nu în ultimul rând Mănăstirea Prislop, confirmă cu prisosinţă credinţa străbună şi continuitatea neamului românesc pe aceste meleaguri de basm.

     Populaţia daco-romană creştină, până la înfiinţarea mitropoliilor din Ţara Românească (1359) şi Moldova (1392-1401) depindea de ierarhia bisericească din sudul Dunării.

     Biserica românească din Ardeal şi Ungaria îşi trimiteau preoţii pentru sfinţire la Vidin şi Siliştea, care aparţineau de arhiepiscopia de la Ohrida.

     În această situaţie s-au aflat mănăstirile şi bisericile din zona Aradului şi din Ţara Haţegului, determinate în mod sigur de aşezarea geografică şi a drumurilor din acea perioadă.

     Conducătorii şi populaţia creştină  prin reprezentanţii respectivi, din zona Alba Iuliei, aveau relaţii directe cu centrul religios din Bizanţ.

     Cneazul GYULA (GYLA, IULIU) DUX MAGNUS ET POTENS (duce mare şi puternic) ocrotind creştinismul, în anul 956 a fost invitat la Constantinopol de către împăratul Constantin Porfirogenetul, care l-a primit cu toate onorurile cuvenite oaspeţilor de seamă, acordându-i titlul de PATRICIUS, iar patriarhul Bizanţului THEOPHILACTUS la hirotonit ca episcop pe HIEROTHEUS care probabil o perioadă de timp a folosit ca biserică, lăcaşul de cult creştin - ROTONDA ECLESIA - care a fost dărâmată de către unguri, iar pe locul respectiv, au construit biserica episcopiei romano-catolice.

     "Fundaţiile de piatră (existente parţial şi astăzi) atestă o biserică cu plan circular cu absidă semicirculară la est, monument a cărui origine se datează în sec. IV-lea perpetuându-se în arhitectura bizantină şi românească până în sec. XI-XIII". (din: "De la vechea Mitropolie Ortodoxă a Transilvaniei la Episcopia de la Alba Iulia")

     Mănăstirea Prislop, este o perlă în frumoasa Ţară a Haţegului, în apropierea masivului munţilor Retezat, unde marele naturalist şi patriot albaiulian Alexandru Borza în anul 1935 a creat "Parcul Naţional Retezat" pe o întindere de cca 38.000 ha, fiind unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din Europa la data respectivă.

     Locul ales de călugărul Nicodim pentru construirea mănăstirii se aseamănă cu un colţ de rai pe pământ, situat la o altitudine de 640 m        într-o poiană mirifică înconjurată de dealuri domoale, atrăgătoare.

     Călugărul Nicodim a fost organizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc în a doua jumătate a veacului XIV-lea.

     Sprijinul material privind construcţia mănăstirii, după istoricul Ştefan Meteş, revine domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, iar după Radu Popa "primii bănuiţi ar putea fi cnejii de la Silvaşu".

     Rolul principal însă, l-a avut călugărul Nicodim aşa după cum rezultă şi din "Istoria Critică a Românilor" de B.P. Haşdeu (1873) vol. I, care, pe baza unor documente sârbeşti şi a unei cronici bulgare, rezultă că locul de naştere a călugărului Nicodim a fost oraşul "trans-danubian PRILEPU sau PRILIPU aşezat între Albania şi Macedonia nu departe de OCHRIDA.

     Prin intercalarea unui "s" la mijlocul cuvântului călugărul Nicodim a dorit să boteze numele de PRISLOP locului unde a venit să se stabilească, în amintirea localităţii natale.

     Poemul scris de călugărul EFREM: "PLÂNGEREA SFINTEI MĂNĂSTIRI A SILVAŞULUI DIN EPARHIA HAŢĂGULUI DIN PRISLOP" este o cronică rimată care cuprinde 710 versuri care întăreşte datele cu privire la Nicodim, ca primul ctitor al Mănăstirii Prislop.

     Întrucât clerul şi românii din împrejurimi nu au acceptat să-şi trădeze credinţa străbună şi să treacă la greco-catolicism, "gloriosul" general Adolf Bucow care s-a luptat cu bisericile şi mănăstirile ortodoxe a românilor, în anul 1762 a incendiat mănăstirea şi a alungat pe toţi călugării, distrugând pentru mult timp un astfel de centru de cultură şi de credinţă străbună.

     Călugărul Efrem, alungat peste munţi, a scris această cronică rimată care a fost descoperită de Cezar Boliac la Mănăstirea Căldăruşani - lângă Bucureşti - în sec. al XIX-lea.

     Cele câteva versuri menţionate mai jos redă cu fidelitate simţirea românilor din acea perioadă:

"... Şi neamul nostru din vrăşmăşie

Să se întoarcă iarăşi la frăţie

Căci precum românii prin viaţă se alege

Se cade să fie toţi de o lege

La legeea cea strămoşească

Iar nu la legea papistăşească

Căci nu va fi spre un folos

UNIAŢIA ce s-au scos

Ci numai ca să ne răsnească

De fraţii din Ţara Românească

Şi din Ţara Moldovinească

Ba încă şi între noi din Ardeal

Să bage pe cel viclean

Să nu ne mai putem înţelege,

Nici din saşi şi din unguri a ne mai alege"

     La mănăstirea Prislop (1404-1405) călugărul Nicodim a copiat  un "Tetraevanghelier" pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi care se află la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională de la Bucureşti.

     În continuare mănăstirea Prislop a devenit o şcoală de cultură bisericească cu călugări evlavioşi a căror reprezentanţi au rămas în istorie ca personalităţi demne de urmat. În aceeaşi perioadă s-a înfiinţat o şcoală pentru cântăreţi şi viitori preoţi.

     La mijlocul sec. 16-lea a existat o episcopie a Silvaşului care a avut reşedinţa la Mănăstirea Prislop şi care era subordonată Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei de la Alba Iulia fiind considerată cea mai bogată din Ardeal la data respectivă.

     Preotul Ioan din Peşteana în anul 1553 a fost trimis în Ţara Românească la Târgovişte, unde a fost sfinţit ca episcop de către mitropolitul ANANIE.

     Perioada de "înflorire" şi de reafirmare a Mănăstirii Prislop a fost cea din a doua parte a sec. al XVI-lea, unde, în perioada 1575-1580 a "vieţuit" Domniţa Zamfira, fiica domnitorului Ţării Româneşti, Moise Vodă, care a restaurat biserica mănăstirii între anii 1564-1580 devenind al doilea ctitor a mănăstirii iar în anul 1580 când a murit a fost înmormântată de către stareţul Ioan de Prislop în pronaosul mănăstirii.

     Relaţiile dintre Mitropolia Ortodoxă (veche) a Transilvaniei de la Bălgrad (Alba Iulia) şi bisericile din Ţara Haţegului în sec. XVI-XVII-lea au fost permanente.

     Dieta de la Turda din anul 1579 a înlesnit ca: "popii româneşti să-şi aleagă episcop românesc pe cine vor voi".

     După decesul mitropolitului Cristofor, în toamna anului 1579, preoţii români la sinodul constituit, au ales pe GEHENADIE (I) de la Prislop, care a fost sfinţit la Târgovişte ca mitropolit al "întregului ţinut din Ardeal şi a Orăzii-mari" cu reşedinţa la Alba Iulia.

     Reşedinţa Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei în aceea perioadă se afla înafara zidurilor cetăţii Bălgradului, în zona actuală a străzii V. Alecsandri unde exista şi funcţiona singura biserică a românilor din Alba Iulia, confirmată la pct. d - CHIEFA DE GRECI - din harta "PIANTA D'ALBA IULIA", întrucât clădirea mitropoliei din incinta cetăţii se află într-o stare avansată de degradare din motive lesne de înţeles.

     Istoricul Ştefan Meteş în "Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria", vol. I, scoate în evidenţă  activitatea mitropolitului Ghenadie, de la Alba Iulia, privind tipărirea de cărţi bisericeşti.

     În anul 1580, la Sebeş a tipărit prin CORESI, "Sbornicul slavonesc", afirmând: "Nu mi-am dat nici o odihnă, nici genelor mele somn şi nici avere dată mie de D-zeu n-am cruţat-o, până ce nu am ajuns să sfârşesc acest lucru văzând în timpurile din urmă din partea popoarelor de altă credinţă, mare stricăciune şi cădere a sfintelor biserici precum şi împuţinarea dumnezeieştilor cărţi".

     Cu înţelegerea mitropolitului Ghenadie, judele Braşovului, Luca H. a tipărit între anii 1580-1581 "Evangheila cu învăţătură" în limba română care a fost răspândită în toate ţinuturile româneşti.

     După moartea lui Ghenadie, la finele lunii februarie 1585 sinodul preoţilor, a ales pe stareţul Ioan, deasemenea de la mănăstirea Prislop "om erudit, cumpătat, modest, cu viaţa curată şi religioasă" care în luna August a anului 1585 a fost sfinţit la Târgovişte ca mitropolit de către Serafim".

     Rolul şi importanţa mitropolitului Ioan de Prislop a crescut determinat de eveninentele istorice care se desfăşurau în perioada respectivă, precum şi de timpul mai îndelungat de păstorire în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia faţă de predecesorii şi urmaşii săi.

     Ascensiunea domnitorului Ţării Româneşti - Mihai Viteazul - şi pericolul invaziei otomane, a influenţat pozitiv, tratatul încheiat cu Sigismund Bathory la data de 20 mai 1595.

     O delegaţie numeroasă din Ţara Românească în frunte cu boierii, fraţii Buzeşti şi Teodor Rudeanu împreună cu mitropolitul Eftimie şi episcopii Teofil al Râmnicului şi Luca al Buzăului sosiţi la Alba Iulia au obţinut de la Sigismund Bathory ca oficial, toate bisericile ortodoxe din Transilvania să fie sub jurisdicţa mitropolitului de la Târgovişte.

     Cu această ocazie Mihai Viteazul a avut posibilitatea să se întâlnească cu mitropolitul Ioan de Prislop şi să cunoască starea precară a Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania, fapt ce l-a determinat să intervină şi să obţină de la principe încuviinţarea de a construi o nouă clădire pentru mitropolia ortodoxă a românilor din Transilvania, după ce mitropolitul Ioan de la Prislop a obţinut jurisdicţie peste "soboarele româneşti din tot Ardealul".

     Mihai Viteazul a realizat la Alba Iulia baza uneia dintre cele mai importante instituţii ale românilor din Transilvania: MITROPOLIA ORTODOXĂ A BĂLGRADULUI despre care marele istoric N. Iorga a afirmat că "a fost cel mai trainic şi mai de folos aşezământ al neamului românesc de peste munţi".

     Într-un timp record, de numai un an -1597- au reuşit să construiască o nouă catedrală precum şi clădirile aferente pentru Mitropolia Ortodoxă Română din Transilvania, iar mitropolitul Ioan de Prislop a avut un rol important la această realizare.

     De la "Ioan Vlădica de la Bălgrad" după cum a afirmat istoricul Ştefan Meteş, avem cea mai veche scrisoare românească, cunoscută până acum din condeiul unui arhiereu din Ardeal.

     După victoria lui Mihai Viteazul de la Şelimbăr (18/26 oct. 1599) mitropolitul Ioan de Prislop s-a aflat în fruntea alaiului care l-a primit în Alba Iulia la data de 21 Oct. / 1 Nov. 1599 timp în care întreg teritoriul Transilvaniei a trecut sub autoritatea domnitorului, iar biserica românilor a avut un moment de speranţă, dar, doar, pentru scurt timp.

     Sărbătorile de Crăciun din anul 1599, precum şi cele prilejuite de noul an - 1600 - Mihai Viteazul le-a petrecut la Alba Iulia, participând la slujbele religioase care s-au desfăşurat în noua clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, ctitorită de domn şi care s-au ţinut de către mitropolitul Ioan şi patriarhul de la Târnava, Dionisie Rally care l-a însoţit pe Mihai Viteazul în Transilvania şi care după datină          l-a stropit cu aghiasmă, urându-i domnie lungă.

     Dionisie Rally a fost înrudit cu familia Cantacuzino, iar istoricul N. Iorga susţinea că acesta a fost duhovnicul şi sfetnicul voievodului până la sfârşitul vieţii.

     După înfrângerea lui Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău (18 Sept. 1600) dintr-o informaţie mai târzie evidenţiată de către Adrian Andrei Rusu, rezultă că domnitorul pentru un scurt timp s-a refugiat la Mănăstirea Prislop însoţit probabil de mitropolitul Ioan de Prislop.

     Dieta de la LETZFALU din 25 Oct. 1600 a dispus persecutarea nemiloasă a călugărilor români, "... nici un popă românesc să nu poată intra niciodată din cele două ţări române, iar călugării de tot să fie proscrişi din toată ţara. De se va afla vreunul că a intrat sau va intra în ţară, pe acela să-l prindă şi să-l despoaie ori şi unde".

     După asasinarea lui Mihai Viteazul (9/19 Aug. 1601) speranţele românilor s-au destrămat.

     Cronicarul George Brancovici, fratele mitropolitului Sava de la Bălgrad, care a copilărit în cetatea de la Alba Iulia între anii 1656-1678 ne relatează o ştire extrem de importantă care se referă la trupul lui Mihai Viteazul care a fost adus şi înmormântat Prin grija lui Ioan de Prislop în Mitropolia Transilvaniei ctitorită de domnitor. Odată cu înlăturarea lui Mihai Viteazul a dispărut şi mitropolitul Ioan care probabil s-a retras în Ţara Haţegului acolo, de unde a plecat la Mănăstirea Prislop; iar slujitorii Mitropoliei au fost alungaţi din Alba Iulia.

     După o perioadă grea şi mai puţin cunoscută, apar ca urmaşi a lui Ioan de Prislop, Spiridon (1605) Teoctist, Sava I, Teofil de la Prislop.

     Importanţa Mănăstirii Prislop ca centru religios şi de cultură a românilor din această zonă a ţării, precum şi relaţiile strânse care au existat cu Mitropolia de la Bălgrad s-a dovedit din nou şi prin alegerea lui Teofil ca al treilea mitropolit al Bălgradului promovat de la Prislop la data de 21 febr. 1615, întărit fiind de către principele G. Bethlen. Cu această ocazie în diploma respectivă s-a prevăzut ca toate averile şi moşiile luate de la preoţi şi de la Bisericile românilor de către "nobili şi alţi străini" să fie siliţi a le restitui.

     Interesant şi important pentru Mănăstirea Prislop au fost constatările specialistului Adrian Andrei Rusu redate în cartea Ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700, "Triconcul bisericii mănăstireşti are bune analogii la dispăruta catedrală mitropolitană de la Alba  Iulia, care ne-ar face să bănuim că a existat o relaţie între cele două şantiere de (re)construcţie, dacă nu cumva relaţia existase doar între ctitorii cei noi şi vlădica Ioan".

     Mitropolia de la Alba Iulia ctitorită de marele unificator de neam românesc, continua tradiţia triconcurilor munteneşti din sec. XIV-lea.

     Nedumerirea autorului cu privire la faptul că o perioadă scurtă (în jurul anului 1629) Mănăstirea Prislop a avut hramul "Sfânta Treime" la fel ca şi Mitropolia lui Mihai Viteazul, se poate explica având în vedere şi situaţia grea în care se afla "biserica" românilor. Înainte şi după această perioadă hramul mănăstirii a fost şi a revenit la "Sfântul Ioan Botezătorul".

     Ambele centre de cultură şi ale credinţei străbune (Alba şi Prislop) au fost distruse în sec. 18-lea odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic în acţiunile dure întreprinse cu privire la catolicizarea românilor.

     Mitropolitul Athanasie Anghel împreună cu 38 preoţi ortodocşi, aici, la Alba Iulia la data de 7 Oct. 1698 (stil vechi) au trădat credinţa străbună şi au hotărât unirea cu Biserica Romei.

     Prin declaraţia dată la Viena în luna Martie 1701, Athanasie, s-a lepădat de orice legătură cu domnul muntean Constantin Brâncoveanu, la fel şi de mitropolitul din Ţara Românească, unde fusese sfinţit cu puţin timp în urmă (1698).

     Athanasie Anghel din mitropolit ortodox, ajuns episcop gr. catolic, cu ajutorul autorităţilor habsburgice în anul 1701 au alungat pe românii ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă a lui Mihai Viteazul precum şi din cea de a doua biserică a românilor care funcţiona în partea de jos a oraşului Alba Iulia.

     Datorită acestor evenimente grave, la scurt timp, în anul 1702, şi-a încetat definitiv activitatea şi renumita tipografie care a funcţionat pe lângă Mitropolia Ortodoxă a Bălgradului şi unde cu ajutorul maiştrilor tipografi de peste munţi s-au tipărit numeroase lucrări şi cărţi importante pentru neamul românesc (GROMOVNICUL, TREPETNICUL, PARACLISUL PRECESTEI,          ŞAPTE TAINE, PĂSCĂLIA, SINTAXUL SLAVON, CATECHISMUL CREŞTINESC, NOUL TESTAMENT DE LA BĂLGRAD, PSALTIREA, MOLITVENICUL, BUCOAVNA, PÂINEA PRUNCILOR şi altele).

     Situaţia a devenit dramatică după anul 1711, când după înăbuşirea răscoalei curuţilor, habsburgii au hătărât printre altele dărâmarea în cea mai mare parte a oraşului Alba Iulia în vederea construirii cetăţii.

     "Justificat" de această acţiune, au fost dărâmate toate clădirile bisericilor care au fost a românilor ortodocşi din Alba Iulia: vechea clădire a mitropoliei, clădirea mitropoliei construită de Mihai Viteazul, precum şi biserica românilor din oraşul de jos, care de fapt se afla la marginea "glacisului" proiectat.

     Materialele rezultate din demolarea celor de mai sus au fost folosite la reconstruirea celor două biserici, în oraşul de jos, în jurul cărora s-au format cartierul Lipoveni şi Maieri.

     Tiparniţa, împreună cu o serie de obiecte bisericeşti, inclusiv unele drapele de luptă ale lui Mihai Viteazul au fost luate şi trecute în proprietatea episcopiei greco-catolice urmând traseul parcurs: CARTIERUL MAIERI - FĂGĂRAŞ - BLAJ.

     În timpul revoluţiei de la 1848-1849 majoritatea obiectelor istorice şi a celor bisericeşti au fost distruse de revoluţionarii maghiari.

     Distrugerea bisericilor şi a mănăstirilor din Transilvania împreună cu o serie de documente istorice, constituie o mare pierdere pentru neamul românesc iar lipsa lor se va resimţi permanent.

     În ceea ce priveşte Mănăstirea Prislop trebuie arătat că după anul 1762 a fost preluată de gr. catolici şi a fost restituită bisericii ortodoxe în anul 1948.

     Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan la data de 25 Nov. 1948 a adus de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, pe ieromonahul Arsenie Boca, care prin străduinţa sa îndelungată a reuşit pe bună dreptate să devină cel de al treilea ctitor al acestei mănăstiri.

     La lucrările de restaurare şi de înfrumuseţare a locului a fost sprijinit la început de fratele Nicolae Zaharie iar ulterior, Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti şi arh. Ştefan Balş au contribuit substanţial la modul în care se prezintă astăzi. Pe plan local un rol important l-a avut fostul director al IJGL Hunedoara-Deva, Viorel Răceanu.

     Astăzi Mănăstirea Prislop, păstorită cu multă competenţă de stareţa Pavelida Munteanu împreună cu maicile de la mănăstire, au reuşit ca acest aşezământ monahal cu o viaţă duhovnicească aleasă, să fie ridicat şi menţinut la importanţa şi valoarea pe care o reprezintă.

     Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Râmeţ, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la fel ca şi multe altele din Transilvania avem posibilitatea plăcută de a afirma că aceste lăcaşuri de credinţă străbună şi cultură s-au renăscut din cenuşe şi merită să fie preluate în evidenţele UNESCO la fel ca şi mănăstirile din Bucovina.

     Dacă istoricul G.I. Brătianu afirma despre neamul românesc prin titlul unei cărţi "O ENIGMĂ ŞI UN MIRACOL ISTORIC: POPORUL ROMÂN" noi avem posibilitatea de a afirma cu certitudine astăzi, că, existenţa şi dăinuirea credinţei străbune pe meleagurile Transilvaniei este un adevărat miracol divin.

     Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei a fost desfiinţată acum 300 de ani după care la scurt timp au fost dărâmate şi clădirile respective.

     După o perioadă îndelungată, la data de 17 Oct. 1975 s-a înfiinţat Episcopia Ortodoxă română de Alba Iulia cu primul său ierarh - Prea Sfinţitul Emilian - care în urma retragerii din 1990, a fost ales ca episcop de către Sfântul sinod Prea Sfinţitul Andrei.

     Recent, în anul 1998, Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie.

     Astăzi când în întreaga ţară se desfăşoară numeroase şi variate acţiuni de reparare a nedreptăţilor trecutului, considerăm că reînfinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române de Alba Iulia, reprezintă un act normal de dreptate şi de mândrie naţională.

     Importanţa evenimentelor istorice şi religioase, desfăşurate în timp, aici, la Alba Iulia la care se adaugă realizările, experienţele acumulate precum şi condiţiile create începând cu anul 1975 şi până în prezent, sunt argumente care confirmă şi dorinţa marelui istoric şi patriot Onisifor Ghibu din Mărginimea Sibiului (Sălişte) care cu mult timp în urmă susţinea următoarele:

     "ALBA IULIA TREBUIE SĂ REDEVIE CE A FOST ŞI CEEA ESTE MENITĂ SĂ FIE" O CETATE SFÂNTĂ A ROMÂNISMULUI ŞI A ORTODOXISMULUI"

ec. Ioan Străjan

Bibliografie

Cronica Mănăstirii Prislop

De la vechea Mitropolie Ortodoxă a Transilvaniei la Episcopia de Alba Iulia

Şematismul veneratului cler al arhidiecezei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba Fulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900 de la Sfânta Unire - 200 -

Ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700 de Adrian Andrei Rusu

Istoria bisericii şi vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungarie (1935) de istoricul Ştefan Meteş

Impactul Romei asupra Daciei de Paul Lazăr Tonciulescu

Cronica Banatului de Nicolae Stoica de Haţeg