1. Dr. Candin David (1878-1937) avocat şi căpitan
în rezervă. A condus împreună cu dr. Avram Vesa (de loc din
Poiana Sohodolului) locotenent în rezervă, Garda Naţională Română
din Abrud. Cercul electoral din Abrud l-a delegat la Marea Adunare Naţională
de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.
Consiliul Dirigent ales după Marea
Unire a numit pe marii patrioţi români din Abrud, dr. Laurenţiu
Pop şi dr. Candin David în funcţiile de Comisari generali ai
Munţilor Apuseni.
Pe lângă măsurile urgente pe
care le-au luat pentru redresarea situaţiei românilor moţi din
munţi au înaintat Consiliului Dirigent următorul:
„Memoriu”
"Onorat Consiliului Dirigent"
„Starea de derăpănare, la care
populaţia din Munţii Apuseni a fost adusă, parte prin
vitregia împrejurărilor, în cea mai mare parte însă prin
totala lipsă de solicitudine din partea guvernelor de sub stăpânirea
ungurească, ba chiar prin o vădită şi intenţionată
neglijare şi asuprire v-a îndemnat ca din primul moment al guvernării
dumneavoastre să vă îndreptaţi toată grija
dumneavoastră către această populaţie şi prin o
generozitate bine motivată de consideraţiuni istorice, naţionale
şi economice să instituiţi pentru aceşti munţi un
comisariat guvernial cu menirea, ca aceasta să ia în grija sa
deosebită toate interesele specifice ale acestor munţi...”
Una din pricinile, pentru care viaţa
culturală şi economică a Munţilor Apuseni nu a putut
lua avânt, este fără îndoială izolarea lor ermetică
de către lumea din afară lipsindu-le aproape cu desăvârşire
căile de comunicaţie. Drumurile şi şoselele sunt
minime şi câte sunt, sunt în cea mai mare parte insuficiente şi
neîngrijite, ba unele în anumite anotimpuri impracticabile, altele fără
conexiuni cu reţeaua generală şi se înfundă în
cutare margine de sat servind astfel numai interese strâmte locale. Cea
mai de căpetenie grijă a comisariatului trebuie să fie întocmirea
şi executarea unui plan al dezvoltării căilor de comunicaţii.
În cadrul acestui plan trebuie să intre edificarea tuturor acelor
linii ferate, care să încopcie centrele economice ale Munţilor
Apuseni cu lumea externă...Amintim numai per tangentem trebuinţe
de a fi incopciat Bradul cu Deva şi Abrudul cu Zlatna, Clujul şi
Beiuşul, Hălmagiul, Vascăul...şi de a transforma linia
îngustă de pe Arieş şi Ampoi în linii normale – pentru
aceasta e nevoie de un inginer de drumuri şi căi ferate cu
personalul tehnic trebuincios.
„ Prin aceste căi de comunicaţie
s-ar deschide pentru comerţul şi industria din lumea mare toate
acele bogaţii nesecate, care zac acum ascunse şi neexploatate în
sânul acestor munţii. E destul să amintim pădurile şi
păşunile întinse de pe aproape întreg teritoriul
comisariatului, condiţiile prielnice pentru o raţională creştere
a vitelor, bogăţia în poame de tot soiul în deosebi a văii
Crişului, industria de lemn şi de răşină încă
primitivă, dar destul de intensivă cu toate şansele unei
dezvoltări moderne, puterea motrică ascunsă în undele
cristaline ale tuturor râurilor şi pâraielor de munte şi nu
este de lipsă să insistăm asupra comorilor de fier, cărbune,
aur, argint, aramă, mercur, marmură, azbest...
...Astfel motivăm cererea noastră
de a ni se delega constant: un medic veterinar cu întreg aparatul necesar...
Amintim în deosebi necesitatea creării unei şcoli de lemnărit
în Câmpeni, dezvoltării şcolii de sculptură în piatră
din Zlatna, înfiinţarea unei şcoli de industrie metalurgică
din Vaşcău, unei şcoli de valorizarea poamelor în
Brad...Un obiectiv de preocupare intensivă trebuie să fie
chestiunile de salubritate publică. Pe de o parte răspândirea
în mod îngrijorător a bolilor infecţioase...E de mare urgenţă,
ni se pare, instalarea unui spital central la Abrud...
În munţi se pot organiza „diferite
staţiuni climaterice, sanatorii, stâne etc. ,pot fii înfiinţate
în condiţiile cele mai excelente şi cu şansele cele mai
mari de prosperare, de altă parte izvoare minerale ca de exemplu cel
de la Vaţa, oferă posibilitatea ca să se dezvolte adevărate
băi mondiale. Din acest punct de vedere socotim că este de lipsă
şi delegarea unui medic ca referent de specialitate cu tot aparatul
subaltern necesar...”
„ Instituţiile de învăţământ
de pe teritoriul comisariatului – am putea zice – aproape cu desăvârşire
neglijată, îndepărtarea organelor de şcoală
superioare, greutatea cu care din cauza aceasta pot să exercite
controlul şi supravegherea, dar mai ales grija pe care trebuie s-o
purtăm pentru a pune bazele unui viitor mai bun, ne îndeamnă să
cerem, ca şi pentru afacerile de învăţământ public să
fie delegat un om de specialitate ca referent permanent pe lângă
comisariatul „
„ În şirul importanţei generale şi economice,
poate de o valoare modesta, dar în şiruri preocupărilor
comisariatului de o importanţă deosebită trebuie să
fie dezvoltarea turismului şi atragerea circulaţiei de străini.
Bogăţia nesecată în frumuseţi naturale, prilejul ce-l
oferă Munţii Apuseni de a-ţi întregii şi îmbogăţii
cunoştinţele pe orice teren, vor forma un punct de atracţiune,
care bine îndrumat va putea servi în felul său spre folosul atât
al populaţiei băştinaşe cât şi un referent cu
cunoştinţe speciale pe acest teren.” În memoriu mai cereau:
un oficiu central al administraţiei, înfiinţarea unui program
de publicitate, pentru propagandă şi informaţii şi o
tipografie, iar ca mijloace de transport cel puţin două
automobile.
În rezumat se cere: 1 inginer de poduri
şi şosele, 1 silvicultor, un agronom şi pomolog; un medic
veterinar; un inginer montan; un medic; un revizor şcolar un
specialist in ale turismului (profesor); un ziarist ca şef –
redactor; un şef al biroului de informaţii; un contabil; un
casier, un controlor, un număr corespunzător de funcţionari
şi un număr corespunzător de servitori...
Abrudul, „ orăşelul nostru are
un număr minim de intelectuali (români – n.n.), în jurul şi
cu ajutorul cărora să se poată crea atmosfera unei vieţi
culturale şi economice mai intensive şi că în împrejurările
date considerăm că un mijloc foarte potrivit pentru a micşora
acest neajuns, dacă corpul profesoral al şcolilor civile din
Abrud pe lângă puterile didactice instituite deja s-ar întregi în
grabă la numărul complet de 7 (în prezent funcţionează
numai trei) cu puteri didactice de valoare necunoscută mai ales în
vederea că, după părerea noastră şcolile din
Abrud nu îndestulesc trebuinţele culturale ale Munţilor Apuseni
şi vor trebui transformate în gimnaziu.
1919.
ss. Dr. Laurenţiu Pop
ss. Dr. Candin David 1
Comisari generali ai Munţilor Apuseni
Consiliul Dirigent a înfiinţat în
1919 Gimnaziul românesc în Abrud şi l-a numit ca director pe
vrednicul Ioan Micu. A fost înfiinţat şi spitalul din Abrud având
ca director pe dr. Alexandru Borza.
2. Dr. Alexandru Borza (1868 – 1935), medic în Abrud.
Cercul electoral Abrud l-a delegat să
voteze Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Bravii abrudeni întorşi de la Alba
Iulia, au intrat in acţiune. Dascălii Ioan Micu şi Ioan
Simulescu au preluat localurile de învăţământ de la
vechile autorităţi.
Doar medicul Alexandru Borza nu avea ce
prelua.
După ce Abrudul şi populaţia
sa a avut de suferit ca urmare a incursiunilor războinice făcute de
Hătváni şi Kemeny (mai – iunie 1849) a urmat înfrângerea
ungurilor: ”După înăbuşirea revoluţiei maghiare în
1849, Austria a orânduit în Transilvania, o guvernare centralist-absolutistă
aşezând în ţara Moţilor oficii şi funcţionari
după sistemul lor administrativ, care, în general, a lucrat ca o maşinărie
bine pusă la punct.
Acest regim a crezut de cuviinţă
să înfiinţeze in Abrud un spital care era susţinut de
toate comunele din Munţii Apuseni, aparţinând judeţului
Alba, Turda şi Hunedoara. Într-o convorbire pe care a avut-o dr.
Aurel Stoianovici cu dr. Alexandru Borza, acesta i-a relatat că a
descoperit într-o arhivă particulară părăsită,
procese verbale de primire a bolnavilor, corespondenţa cu comunele
care subvenţionau spitalul, foi de ordinaţiune, adică
prescrieri de medicamente, acte ce au fost predate spre păstrare în
arhiva acestui spital şi poartă date între anii 1853 – 1857.
După mârşava cârdăşie
care a dus la apariţia Austro – Ungariei în 1867 începe dezastrul.
De la acea dată, Transilvania a fost dată Ungariei. Ungurii nu
puteau uita rezistenţa românilor moţi în faţa lor. Au
trecut repede la desfiinţarea celor făcute de austrieci. Între
măsurile de răzbunare draconice a fost şi desfiinţarea
spitalului din Abrud, care era necesar pentru a combate bolile şi a
trata accidentele din minele de aur. Spitalul fusese întreţinut de
mineri prin „Fondul pisetal”, care adunând „ piseta” adică
un ban şi jumătate din preţul unui gram de aur, ce se
schimba la „ Cămara” de pe atunci din Abrud, aşa cum i se
spunea Oficiului de schimb, din zilele noastre, al Băncii Naţionale.
Acest fond susţinea 5 medici şi 2 moaşe, în Abrud, Roşia
Montană şi Bucium. Minerii de la minele şi uzina (steampurile)
statului aveau şi o casă de asigurare ce funcţiona şi
între anii 1941 – 1944 sub numele de „ Lădiţă” ,
şi care le dădea ajutoare băneşti membrilor bolnavi.
Aceste instituţii particulare au strâns
un fond respectabil de circa 500.000 florini (2,10 lei =fl.) în valută
forte de pe atunci, plasaţi în cea mai mare parte, în înscrisuri
maghiare de stat, purtătoare de dobânzi.
Medicii acestui ţinut, printre care
şi dr. Alexandru Borza au pledat necontenit pentru înfiinţarea
unui spital din acest fond, care să trateze, pe lângă mineri
şi alte persoane.
Toată lumea de pe atunci, chiar şi
autorităţile locale, în cap cu şpanul, prefectul judeţului
au îmbrăţişat această idee, dar proiectul s-a izbit
de rezistenţa ministerului de interne maghiar, de care depindea, pe
acea vreme, şi sănătatea publică şi care a
refuzat înfăptuirea lui.
După terminarea primului război
mondial şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 cu Patria Mamă, a fost
ales Marele Sfat Naţional ( 2 Decembrie 1918 în sala tribunalului
din Alba Iulia), din care a făcut parte şi dr. Alexandru Borza.
În această calitate, dr. Alexandru Borza a pledat cu toată căldura,
necesitatea înfiinţării unui spital în acest ţinut,
lipsit de comunicaţii lesnicioase şi de orice aşezământ
de asistenţă medicală pe o rază de 100 Km. Insistenţa
sa a avut răsunetul, iar dr. Iuliu Moldovan, pe atunci secretar
general la Ocrotiri Sociale din Consiliul Dirigent, a însărcinat pe
dr. Alexandru Borza cu organizarea şi conducerea spitalului.
Spitalul a fost instalat, în lipsa altui
loc mai potrivit, în cazarma Abrudului, părăsită şi
deteriorată, având 115 paturi bugetare şi s-a inaugurat la 15
septembrie 1919. A fost o operă grea şi anevoioasă. Mai întâi
s-au folosit primele 2 pavilioane de la şosea ( azi demolate) apoi un
al treilea de pe platou ( azi cazarmă). Cazarma maghiară era
stricată. Fără uşi, fără ferestre, podelele
rupte, fără mobilier şi inventar.
Cu ajutorul Societăţii „Crucea
Roşie” din România filiala Iaşi, care a dăruit paturi de
campanie şi o parte din inventarul moale şi cu tot ce a putut adăuga,
neobosita râvnă a dr. Alexandru Borza, care a mai adus de acasă
şi de pe la diverşi donatori şi binevoitori din oraş,
mobilă şi obiecte necesare. Spitalul şi-a început
activitatea în condiţii acceptabile. Lipsurile erau întâmpinate cu
mult curaj. Iată formaţia primului personal medical: dr.
Alexandru Borza, directorul spitalului; dr. Lehrer, medic primar al secţiei
de boli interne; dr. Grosariu (bucovinean) medic primar al secţiei de
chirurgie; dr. Aurel Stoianovici, medic secundar la secţia medicală
şi cea dermato-venerică.
Pentru a înţelege ce a însemnat, ca
asistenţă medicală, spitalul din Abrud, în ce priveşte
combaterea bolilor trebuie să se ţină seama, că în
primii ani după Unire, nu exista în jurul Abrudului, decât un
singur medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului
(de la Arieşeni la Lupşa).
Începând cu anul 1921, Batalionul „ 5 Vânători
de munte” a început să ocupe unele pavilioane în dauna spitalului.
Norocul moţilor a fost că a
trecut prin zonă generalul Alexandru Lupaşcu - Stejar şi
care aflând situaţia disperată a spitalului a acceptat
propunerea doctorului Alexandru Borza de a se afla în fruntea unui
comitet care să strângă fonduri pentru edificarea unei clădiri
noi pentru spitalul din Abrud.
Comitetul de iniţiativă, din care
făceau parte multe persoane, printre care dr. Laurenţiu Pop,
avocat Candin David, Aurel Stoianovici, medic, Ioan Micu directorul
gimnaziu s.a. au lansat liste de subscripţie în întreaga ţară,
cărţi poştale ilustrate, broşuri etc. de pe urma cărora
s-au strâns aproape 2 milioane de lei. S-a cumpărat terenul şi
în 1924 a început construcţia care a fost terminată în 1929.
A fost dat în folosinţă pavilionul central şi cel care
servea ca locuinţă pentru director.
Cu ajutorul statului au fost construite mai
târziu celelalte pavilioane. 2
3. Sabina Borza (soţia lui
Alexandru, născută David), 1877-1969.
A participat la Marea Adunare Naţională
de la 1 Decembrie 1918 în calitate de delegat al Reuniunii femeilor române
din Abrud.
Sabina Borza a fost una dintre femeile române,
casnice din Abrud care s-a dedicat activităţilor obşteşti.
A ajuns în fruntea femeilor după dispariţia celor care au fost
Ana Gall şi Ana Filip.
Reuniunea luase fiinţă la 14/26
Decembrie 1880 sub conducerea Anei Gall. A urmat la conducere Ana Filip
şi la urmă Sabina Borza.
Prima grijă a reuniunii a fost să
înfiinţeze o şcoală pentru fetele române din zonă. A
fost închiriat un local şi au început cursurile. Autorităţile
maghiare au interzis funcţionarea şcolii în acel local pe
considerentul că este necorespunzător.
Reuniunea a început să strângă
fonduri şi să ceară sprijin de la cei cu suflet românesc.
Un mare ajutor au primit de la doctorul Laurenţiu Pop, conducătorul
băncii „Auraria”. La începutul secolului XX a fost edificată
clădirea din Abrud de pe strada Detunata (pe care Societatea Culturală
Patriotică „ Avram Iancu” a pus o placă de marmură în
1994).
În această şcoală s-au pregătit
fiicele moţilor pentru a fi bune gospodine şi mame, capabile să-şi
educe pruncii în spiritul solidarităţii naţionale. Merită
să facem menţiunea că Reuniunea era formată din femei
ortodoxe şi greco-catolice.
La adunarea din 14 noiembrie 1920, preşedinta,
Sabina Borza spunea: „Reuniunea femeilor române din aceste ţinuturi
a avut ca scop principal înfiinţarea şi susţinerea unei
şcoli primare de fetiţe. Cu multă sârguinţă,
devotament, jertfe materiale şi abnegaţie, punând cu toţii
umăr la umăr, a reuşit să aibă cu toată
vitregia vremurilor – o şcoală model care era admirată de
toţi, chiar şi de străini. Cu mândrie pot să o spun
cu prilejul de azi că şcoala noastră şi-a îndeplinit
cu sfinţenie misiunea de factor cultural românesc şi a sădit,
când avea mai mare lipsă de aceasta, duh românesc în sufletul
copilelor noastre, care la rândul lor ca mame aveau să-l
transplanteze în inimile copiilor lor. Priviţi în toate casele
acestui ţinut şi aproape de 30 de ani încoace veţi găsi
urmele binefăcătoare ale acestei şcoli. Numai cu mari
jertfe am putut ajunge să vedem ridicat acest edificiu drag în care
ne adăpostim azi, adunând an de an, ban cu ban, de la particulari,
de la societăţi miniere dar mai ales ajutaţi de mărinimozitatea
conducătorilor Institutului de Credit „Auraria” care anticipându-ne
partea cea mai mare din suma necesară pentru clădire, tot ei ne-au
plătit-o cu donaţiune în rate”.
„ Istoria în mersul ei şi-a
reclamat dreptate veşnică. Visul nostru de veacuri s-a împlinit,
căci avem fericirea de a fi în statul român care de aici înainte
se va îngriji de instrucţia şi cultura fiilor şi fiicelor
noastre. Am cedat deci şcoala primară a Reuniunii cu deplină
încredere şi dragoste de neam ca să treacă la formarea
şcoalei române de stat. Instrucţia primară a fetiţelor
noastre fiind pe veci asigurate n-a pierdut din vedere năzuinţele
noastre ca să ridicăm cultura femeii române la un nivel mai înalt.
Am decis, deci, să cerem de la Ministerul de instrucţie înfiinţarea
unei şcoli medii de fete, întregită cu un curs profesional,
care minister înţelegând pe deplin trebuinţele noastre a
şi încuviinţat înfiinţarea acestei şcoli, iar pentru
adăpostirea ei i-am pus gratuit spre folosinţă la dispoziţie
edificiul nostru. Cu inima plină de bucurie salut, deci, în casa
noastră nouă, instituţiunea a cărei inaugurare o serbăm
azi, vă zic din tot sufletul bine aţi venit în lăcaşul
nostru, dorind ca această şcoală să înflorească,
să prospere şi să răspândească adevărata
cultură; şi ca spiritul de care a fost călăuzită
reuniunea noastră să dăinuiască şi mai departe între
zidurile acestei şcoli şi să susţină legătura
sufletească dintre populaţia de aici şi şcoala de acum,
cum am susţinut-o noi”.3
aşa îşi încheia activitatea „şcoala primară de
fetiţe” din Abrud care funcţiona din 1887.
Reuniunea femeilor a organizat în ianuarie
1919 grandioasa primire a armatei române, care în curând se vede silită
să pună mâna pe arme. Zona avea parte de o sărăcie fără
margine. An de an au fost strânse fonduri pentru a îmbrăca şi
a încălţa copii săraci ca să poată frecventa
şcoala. Din atâtea fapte mari menţionăm numai câteva. În
1920 au fost îmbrăcaţi şi încălţaţi 69 de
copii, iar în 1921, 105 copii săraci, 1925 şi 1926, toţi
copiii săraci au fost îmbrăcaţi. La fiecare Crăciun
se dădeau daruri copiilor săraci, Congresul Uniunii femeilor române
care a avut loc în Alba Iulia în zilele de 27-28 şi 29 Mai 1923, a
avut cuvinte de laudă pentru femeile din Abrud conduse de doamna
Sabina Borza.
În 1924 cu ocazia sărbătorilor
centenarului Avram Iancu de la 1 Septembrie, Reuniunea a primit din partea
Astrei onorifica încredinţare de a aranja în casa lui Avram Iancu
din Vidra de Sus expoziţia de ţesături etnografice din
ţinutul românilor moţi. În 29 Septembrie 1924 primeau de la
preşedintele Astrei, Vasile Goldiş o frumoasă scrisoare de
mulţumire pentru tot ce au făcut pentru memoria lui Avram Iancu.
Reuniunea a primit ajutor în organizarea
balurilor şi a maialurilor, aducătoare de venituri (din care se
făceau cumpărături pentru săraci). Primăria în
calitate de proprietară a clădirii „Detunata”, închiria pe
o taxă mică sala de festivităţi, uzina de la Gura Roşiei
furniza curentul electric şi fanfara militară din Abrud asigura
partea muzicală.
Peste acele femei inimoase s-au abătut
şi multe necazuri. În 1931 a fost desfiinţat gimnaziul de fete
din Abrud. În 1940 au apărut noi griji faţă de copiii românilor
refugiaţi din teritoriile răpite.
Dacă în 1933 au fost îmbrăcaţi
147 de copii, după 1940 numărul celor nevoiaşi, care aşteptau
să fie echipaţi pentru grădiniţă şi şcoală,
a crescut mereu.
După înfiinţarea de către
stat a şcolii de menaj se primea o modică sumă pentru
chiria localului. şi aceşti puţini bani ca şi cei
primiţi de la bănci printre care şi „Detunata” din
Bucium condusă de familia David erau folosiţi pentru cei săraci.4
Nu putem încheia fără să
amintim faptul că în familia doctorului Borza Alexandru şi
Sabina a crescut conf. doctor Zeno Borza care a renunţat la cariera
universitară pentru a servi cu mult devotament în spitalul înălţat
de tatăl său.
Aceste mari personalităţi ale
Abrudului se odihnesc în cripta comună din cimitirul Bisericii „Sfinţii
Apostoli”.
Să nu uităm faptele măreţe
ale acestor bravi români.
prof. Ilie Furduiu
BIBLIOGRAFIE
1.Dr.Ciomac şi Vasile Popa - Necşa, 1936, Munţii
Apuseni,Tipografia Universul,Bucureşti pp.301-305
2.Dr.Aurel Stoianovici, Istoricul spitalului din Abrud, mss. (Primit de la
dl. Ioan Bâscă).
3.Sabina Borza, Însemnări de jurnal al Reuniunii Femeilor Române
din Abrud, Abrudsat şi jur(1919-1945)
4.Sabina Borza, mss.citat.
|