România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Abrudeni Delegaţi la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia

             1. Dr. Candin David (1878-1937) avocat şi căpitan în rezervă. A condus împreună cu dr. Avram Vesa (de loc din Poiana Sohodolului) locotenent în rezervă, Garda Naţională Română din Abrud. Cercul electoral din Abrud l-a delegat la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

 

Consiliul Dirigent ales după Marea Unire a numit pe marii patrioţi români din Abrud, dr. Laurenţiu Pop şi dr. Candin David în funcţiile de Comisari generali ai Munţilor Apuseni.

Pe lângă măsurile urgente pe care le-au luat pentru redresarea situaţiei românilor moţi din munţi au înaintat Consiliului Dirigent următorul:

 

„Memoriu”

"Onorat Consiliului Dirigent"

„Starea de derăpănare, la care populaţia din Munţii Apuseni a fost adusă, parte prin vitregia împrejurărilor, în cea mai mare parte însă prin totala lipsă de solicitudine din partea guvernelor de sub stăpânirea ungurească, ba chiar prin o vădită şi intenţionată neglijare şi asuprire v-a îndemnat ca din primul moment al guvernării dumneavoastre să vă îndreptaţi toată grija dumneavoastră către această populaţie şi prin o generozitate bine motivată de consideraţiuni istorice, naţionale şi economice să instituiţi pentru aceşti munţi un comisariat guvernial cu menirea, ca aceasta să ia în grija sa deosebită toate interesele specifice ale acestor munţi...”

Una din pricinile, pentru care viaţa culturală şi economică a Munţilor Apuseni nu a putut lua avânt, este fără îndoială izolarea lor ermetică de către lumea din afară lipsindu-le aproape cu desăvârşire căile de comunicaţie. Drumurile şi şoselele sunt minime şi câte sunt, sunt în cea mai mare parte insuficiente şi neîngrijite, ba unele în anumite anotimpuri impracticabile, altele fără conexiuni cu reţeaua generală şi se înfundă în cutare margine de sat servind astfel numai interese strâmte locale. Cea mai de căpetenie grijă a comisariatului trebuie să fie întocmirea şi executarea unui plan al dezvoltării căilor de comunicaţii. În cadrul acestui plan trebuie să intre edificarea tuturor acelor linii ferate, care să încopcie centrele economice ale Munţilor Apuseni cu lumea externă...Amintim numai per tangentem trebuinţe de a fi incopciat Bradul cu Deva şi Abrudul cu Zlatna, Clujul şi Beiuşul, Hălmagiul, Vascăul...şi de a transforma linia îngustă de pe Arieş şi Ampoi în linii normale – pentru aceasta e nevoie de un inginer de drumuri şi căi ferate cu personalul tehnic trebuincios.

„ Prin aceste căi de comunicaţie s-ar deschide pentru comerţul şi industria din lumea mare toate acele bogaţii nesecate, care zac acum ascunse şi neexploatate în sânul acestor munţii. E destul să amintim pădurile şi păşunile întinse de pe aproape întreg teritoriul comisariatului, condiţiile prielnice pentru o raţională creştere a vitelor, bogăţia în poame de tot soiul în deosebi a văii Crişului, industria de lemn şi de răşină încă primitivă, dar destul de intensivă cu toate şansele unei dezvoltări moderne, puterea motrică ascunsă în undele cristaline ale tuturor râurilor şi pâraielor de munte şi nu este de lipsă să insistăm asupra comorilor de fier, cărbune, aur, argint, aramă, mercur, marmură, azbest...

...Astfel motivăm cererea noastră de a ni se delega constant: un medic veterinar cu întreg aparatul necesar... Amintim în deosebi necesitatea creării unei şcoli de lemnărit în Câmpeni, dezvoltării şcolii de sculptură în piatră din Zlatna, înfiinţarea unei şcoli de industrie metalurgică din Vaşcău, unei şcoli de valorizarea poamelor în Brad...Un obiectiv de preocupare intensivă trebuie să fie chestiunile de salubritate publică. Pe de o parte răspândirea în mod îngrijorător a bolilor infecţioase...E de mare urgenţă, ni se pare, instalarea unui spital central la Abrud...

În munţi se pot organiza „diferite staţiuni climaterice, sanatorii, stâne etc. ,pot fii înfiinţate în condiţiile cele mai excelente şi cu şansele cele mai mari de prosperare, de altă parte izvoare minerale ca de exemplu cel de la Vaţa, oferă posibilitatea ca să se dezvolte adevărate băi mondiale. Din acest punct de vedere socotim că este de lipsă şi delegarea unui medic ca referent de specialitate cu tot aparatul subaltern necesar...”

„ Instituţiile de învăţământ de pe teritoriul comisariatului – am putea zice – aproape cu desăvârşire neglijată, îndepărtarea organelor de şcoală superioare, greutatea cu care din cauza aceasta pot să exercite controlul şi supravegherea, dar mai ales grija pe care trebuie s-o purtăm pentru a pune bazele unui viitor mai bun, ne îndeamnă să cerem, ca şi pentru afacerile de învăţământ public să fie delegat un om de specialitate ca referent permanent pe lângă comisariatul „

      „ În şirul importanţei generale şi economice, poate de o valoare modesta, dar în şiruri preocupărilor comisariatului de o importanţă deosebită trebuie să fie dezvoltarea turismului şi atragerea circulaţiei de străini. Bogăţia nesecată în frumuseţi naturale, prilejul ce-l oferă Munţii Apuseni de a-ţi întregii şi îmbogăţii cunoştinţele pe orice teren, vor forma un punct de atracţiune, care bine îndrumat va putea servi în felul său spre folosul atât al populaţiei băştinaşe cât şi un referent cu cunoştinţe speciale pe acest teren.” În memoriu mai cereau: un oficiu central al administraţiei, înfiinţarea unui program de publicitate, pentru propagandă şi informaţii şi o tipografie, iar ca mijloace de transport cel puţin două automobile.

În rezumat se cere: 1 inginer de poduri şi şosele, 1 silvicultor, un agronom şi pomolog; un medic veterinar; un inginer montan; un medic; un revizor şcolar un specialist in ale turismului (profesor); un ziarist ca şef – redactor; un şef al biroului de informaţii; un contabil; un casier, un controlor, un număr corespunzător de funcţionari şi un număr corespunzător de servitori...

Abrudul, „ orăşelul nostru are un număr minim de intelectuali (români – n.n.), în jurul şi cu ajutorul cărora să se poată crea atmosfera unei vieţi culturale şi economice mai intensive şi că în împrejurările date considerăm că un mijloc foarte potrivit pentru a micşora acest neajuns, dacă corpul profesoral al şcolilor civile din Abrud pe lângă puterile didactice instituite deja s-ar întregi în grabă la numărul complet de 7 (în prezent funcţionează numai trei) cu puteri didactice de valoare necunoscută mai ales în vederea că, după părerea noastră şcolile din Abrud nu îndestulesc trebuinţele culturale ale Munţilor Apuseni şi vor trebui transformate în gimnaziu.

1919.                        ss. Dr. Laurenţiu Pop

                                          ss. Dr. Candin David 1

Comisari generali ai Munţilor Apuseni

Consiliul Dirigent a înfiinţat în 1919 Gimnaziul românesc în Abrud şi l-a numit ca director pe vrednicul Ioan Micu. A fost înfiinţat şi spitalul din Abrud având ca director pe dr. Alexandru Borza.

 

2. Dr. Alexandru Borza (1868 – 1935), medic în Abrud.

Cercul electoral Abrud l-a delegat să voteze Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Bravii abrudeni întorşi de la Alba Iulia, au intrat in acţiune. Dascălii Ioan Micu şi Ioan Simulescu au preluat localurile de învăţământ de la vechile autorităţi.

Doar medicul Alexandru Borza nu avea ce prelua.

După ce Abrudul şi populaţia sa a avut de suferit ca urmare a incursiunilor războinice făcute de Hătváni şi Kemeny (mai – iunie 1849) a urmat înfrângerea ungurilor: ”După înăbuşirea revoluţiei maghiare în 1849, Austria a orânduit în Transilvania, o guvernare centralist-absolutistă aşezând în ţara Moţilor oficii şi funcţionari după sistemul lor administrativ, care, în general, a lucrat ca o maşinărie bine pusă la punct.

Acest regim a crezut de cuviinţă să înfiinţeze in Abrud un spital care era susţinut de toate comunele din Munţii Apuseni, aparţinând judeţului Alba, Turda şi Hunedoara. Într-o convorbire pe care a avut-o dr. Aurel Stoianovici cu dr. Alexandru Borza, acesta i-a relatat că a descoperit într-o arhivă particulară părăsită, procese verbale de primire a bolnavilor, corespondenţa cu comunele care subvenţionau spitalul, foi de ordinaţiune, adică prescrieri de medicamente, acte ce au fost predate spre păstrare în arhiva acestui spital şi poartă date între anii 1853 – 1857.

După mârşava cârdăşie care a dus la apariţia Austro – Ungariei în 1867 începe dezastrul. De la acea dată, Transilvania a fost dată Ungariei. Ungurii nu puteau uita rezistenţa românilor moţi în faţa lor. Au trecut repede la desfiinţarea celor făcute de austrieci. Între măsurile de răzbunare draconice a fost şi desfiinţarea spitalului din Abrud, care era necesar pentru a combate bolile şi a trata accidentele din minele de aur. Spitalul fusese întreţinut de mineri prin „Fondul pisetal”, care adunând „ piseta” adică un ban şi jumătate din preţul unui gram de aur, ce se schimba la „ Cămara” de pe atunci din Abrud, aşa cum i se spunea Oficiului de schimb, din zilele noastre, al Băncii Naţionale. Acest fond susţinea 5 medici şi 2 moaşe, în Abrud, Roşia Montană şi Bucium. Minerii de la minele şi uzina (steampurile) statului aveau şi o casă de asigurare ce funcţiona şi între anii 1941 – 1944 sub numele de „ Lădiţă” , şi care le dădea ajutoare băneşti membrilor bolnavi.

Aceste instituţii particulare au strâns un fond respectabil de circa 500.000 florini (2,10 lei =fl.) în valută forte de pe atunci, plasaţi în cea mai mare parte, în înscrisuri maghiare de stat, purtătoare de dobânzi.

Medicii acestui ţinut, printre care şi dr. Alexandru Borza au pledat necontenit pentru înfiinţarea unui spital din acest fond, care să trateze, pe lângă mineri şi alte persoane.

Toată lumea de pe atunci, chiar şi autorităţile locale, în cap cu şpanul, prefectul judeţului au îmbrăţişat această idee, dar proiectul s-a izbit de rezistenţa ministerului de interne maghiar, de care depindea, pe acea vreme, şi sănătatea publică şi care a refuzat înfăptuirea lui.

După terminarea primului război mondial şi Unirea de la 1 Decembrie 1918 cu Patria Mamă, a fost ales Marele Sfat Naţional ( 2 Decembrie 1918 în sala tribunalului din Alba Iulia), din care a făcut parte şi dr. Alexandru Borza. În această calitate, dr. Alexandru Borza a pledat cu toată căldura, necesitatea înfiinţării unui spital în acest ţinut, lipsit de comunicaţii lesnicioase şi de orice aşezământ de asistenţă medicală pe o rază de 100 Km. Insistenţa sa a avut răsunetul, iar dr. Iuliu Moldovan, pe atunci secretar general la Ocrotiri Sociale din Consiliul Dirigent, a însărcinat pe dr. Alexandru Borza cu organizarea şi conducerea spitalului.

Spitalul a fost instalat, în lipsa altui loc mai potrivit, în cazarma Abrudului, părăsită şi deteriorată, având 115 paturi bugetare şi s-a inaugurat la 15 septembrie 1919. A fost o operă grea şi anevoioasă. Mai întâi s-au folosit primele 2 pavilioane de la şosea ( azi demolate) apoi un al treilea de pe platou ( azi cazarmă). Cazarma maghiară era stricată. Fără uşi, fără ferestre, podelele rupte, fără mobilier şi inventar.

Cu ajutorul Societăţii „Crucea Roşie” din România filiala Iaşi, care a dăruit paturi de campanie şi o parte din inventarul moale şi cu tot ce a putut adăuga, neobosita râvnă a dr. Alexandru Borza, care a mai adus de acasă şi de pe la diverşi donatori şi binevoitori din oraş, mobilă şi obiecte necesare. Spitalul şi-a început activitatea în condiţii acceptabile. Lipsurile erau întâmpinate cu mult curaj. Iată formaţia primului personal medical: dr. Alexandru Borza, directorul spitalului; dr. Lehrer, medic primar al secţiei de boli interne; dr. Grosariu (bucovinean) medic primar al secţiei de chirurgie; dr. Aurel Stoianovici, medic secundar la secţia medicală şi cea dermato-venerică.

Pentru a înţelege ce a însemnat, ca asistenţă medicală, spitalul din Abrud, în ce priveşte combaterea bolilor trebuie să se ţină seama, că în primii ani după Unire, nu exista în jurul Abrudului, decât un singur medic de circumscripţie la Câmpeni, pe toată valea Arieşului (de la Arieşeni la Lupşa).

Începând cu anul 1921, Batalionul „ 5 Vânători de munte” a început să ocupe unele pavilioane în dauna spitalului.

Norocul moţilor a fost că a trecut prin zonă generalul Alexandru Lupaşcu - Stejar şi care aflând situaţia disperată a spitalului a acceptat propunerea doctorului Alexandru Borza de a se afla în fruntea unui comitet care să strângă fonduri pentru edificarea unei clădiri noi pentru spitalul din Abrud.

Comitetul de iniţiativă, din care făceau parte multe persoane, printre care dr. Laurenţiu Pop, avocat Candin David, Aurel Stoianovici, medic, Ioan Micu directorul gimnaziu s.a. au lansat liste de subscripţie în întreaga ţară, cărţi poştale ilustrate, broşuri etc. de pe urma cărora s-au strâns aproape 2 milioane de lei. S-a cumpărat terenul şi în 1924 a început construcţia care a fost terminată în 1929. A fost dat în folosinţă pavilionul central şi cel care servea ca locuinţă pentru director.

Cu ajutorul statului au fost construite mai târziu celelalte pavilioane. 2

 

3. Sabina Borza (soţia lui Alexandru, născută David), 1877-1969.

A participat la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918 în calitate de delegat al Reuniunii femeilor române din Abrud.

Sabina Borza a fost una dintre femeile române, casnice din Abrud care s-a dedicat activităţilor obşteşti. A ajuns în fruntea femeilor după dispariţia celor care au fost Ana Gall şi Ana Filip.

Reuniunea luase fiinţă la 14/26 Decembrie 1880 sub conducerea Anei Gall. A urmat la conducere Ana Filip şi la urmă Sabina Borza.

Prima grijă a reuniunii a fost să înfiinţeze o şcoală pentru fetele române din zonă. A fost închiriat un local şi au început cursurile. Autorităţile maghiare au interzis funcţionarea şcolii în acel local pe considerentul că este necorespunzător.

Reuniunea a început să strângă fonduri şi să ceară sprijin de la cei cu suflet românesc. Un mare ajutor au primit de la doctorul Laurenţiu Pop, conducătorul băncii „Auraria”. La începutul secolului XX a fost edificată clădirea din Abrud de pe strada Detunata (pe care Societatea Culturală Patriotică „ Avram Iancu” a pus o placă de marmură în 1994).

În această şcoală s-au pregătit fiicele moţilor pentru a fi bune gospodine şi mame, capabile să-şi educe pruncii în spiritul solidarităţii naţionale. Merită să facem menţiunea că Reuniunea era formată din femei ortodoxe şi greco-catolice.

La adunarea din 14 noiembrie 1920, preşedinta, Sabina Borza spunea: „Reuniunea femeilor române din aceste ţinuturi a avut ca scop principal înfiinţarea şi susţinerea unei şcoli primare de fetiţe. Cu multă sârguinţă, devotament, jertfe materiale şi abnegaţie, punând cu toţii umăr la umăr, a reuşit să aibă cu toată vitregia vremurilor – o şcoală model care era admirată de toţi, chiar şi de străini. Cu mândrie pot să o spun cu prilejul de azi că şcoala noastră şi-a îndeplinit cu sfinţenie misiunea de factor cultural românesc şi a sădit, când avea mai mare lipsă de aceasta, duh românesc în sufletul copilelor noastre, care la rândul lor ca mame aveau să-l transplanteze în inimile copiilor lor. Priviţi în toate casele acestui ţinut şi aproape de 30 de ani încoace veţi găsi urmele binefăcătoare ale acestei şcoli. Numai cu mari jertfe am putut ajunge să vedem ridicat acest edificiu drag în care ne adăpostim azi, adunând an de an, ban cu ban, de la particulari, de la societăţi miniere dar mai ales ajutaţi de mărinimozitatea conducătorilor Institutului de Credit „Auraria” care anticipându-ne partea cea mai mare din suma necesară pentru clădire, tot ei ne-au plătit-o cu donaţiune în rate”.

„ Istoria în mersul ei şi-a reclamat dreptate veşnică. Visul nostru de veacuri s-a împlinit, căci avem fericirea de a fi în statul român care de aici înainte se va îngriji de instrucţia şi cultura fiilor şi fiicelor noastre. Am cedat deci şcoala primară a Reuniunii cu deplină încredere şi dragoste de neam ca să treacă la formarea şcoalei române de stat. Instrucţia primară a fetiţelor noastre fiind pe veci asigurate n-a pierdut din vedere năzuinţele noastre ca să ridicăm cultura femeii române la un nivel mai înalt. Am decis, deci, să cerem de la Ministerul de instrucţie înfiinţarea unei şcoli medii de fete, întregită cu un curs profesional, care minister înţelegând pe deplin trebuinţele noastre a şi încuviinţat înfiinţarea acestei şcoli, iar pentru adăpostirea ei i-am pus gratuit spre folosinţă la dispoziţie edificiul nostru. Cu inima plină de bucurie salut, deci, în casa noastră nouă, instituţiunea a cărei inaugurare o serbăm azi, vă zic din tot sufletul bine aţi venit în lăcaşul nostru, dorind ca această şcoală să înflorească, să prospere şi să răspândească adevărata cultură; şi ca spiritul de care a fost călăuzită reuniunea noastră să dăinuiască şi mai departe între zidurile acestei şcoli şi să susţină legătura sufletească dintre populaţia de aici şi şcoala de acum, cum am susţinut-o noi”.3 aşa îşi încheia activitatea „şcoala primară de fetiţe” din Abrud care funcţiona din 1887.

Reuniunea femeilor a organizat în ianuarie 1919 grandioasa primire a armatei române, care în curând se vede silită să pună mâna pe arme. Zona avea parte de o sărăcie fără margine. An de an au fost strânse fonduri pentru a îmbrăca şi a încălţa copii săraci ca să poată frecventa şcoala. Din atâtea fapte mari menţionăm numai câteva. În 1920 au fost îmbrăcaţi şi încălţaţi 69 de copii, iar în 1921, 105 copii săraci, 1925 şi 1926, toţi copiii săraci au fost îmbrăcaţi. La fiecare Crăciun se dădeau daruri copiilor săraci, Congresul Uniunii femeilor române care a avut loc în Alba Iulia în zilele de 27-28 şi 29 Mai 1923, a avut cuvinte de laudă pentru femeile din Abrud conduse de doamna Sabina Borza.

În 1924 cu ocazia sărbătorilor centenarului Avram Iancu de la 1 Septembrie, Reuniunea a primit din partea Astrei onorifica încredinţare de a aranja în casa lui Avram Iancu din Vidra de Sus expoziţia de ţesături etnografice din ţinutul românilor moţi. În 29 Septembrie 1924 primeau de la preşedintele Astrei, Vasile Goldiş o frumoasă scrisoare de mulţumire pentru tot ce au făcut pentru memoria lui Avram Iancu.

Reuniunea a primit ajutor în organizarea balurilor şi a maialurilor, aducătoare de venituri (din care se făceau cumpărături pentru săraci). Primăria în calitate de proprietară a clădirii „Detunata”, închiria pe o taxă mică sala de festivităţi, uzina de la Gura Roşiei furniza curentul electric şi fanfara militară din Abrud asigura partea muzicală.

Peste acele femei inimoase s-au abătut şi multe necazuri. În 1931 a fost desfiinţat gimnaziul de fete din Abrud. În 1940 au apărut noi griji faţă de copiii românilor refugiaţi din teritoriile răpite.

Dacă în 1933 au fost îmbrăcaţi 147 de copii, după 1940 numărul celor nevoiaşi, care aşteptau să fie echipaţi pentru grădiniţă şi şcoală, a crescut mereu.

După înfiinţarea de către stat a şcolii de menaj se primea o modică sumă pentru chiria localului. şi aceşti puţini bani ca şi cei primiţi de la bănci printre care şi „Detunata” din Bucium condusă de familia David erau folosiţi pentru cei săraci.4

Nu putem încheia fără să amintim faptul că în familia doctorului Borza Alexandru şi Sabina a crescut conf. doctor Zeno Borza care a renunţat la cariera universitară pentru a servi cu mult devotament în spitalul înălţat de tatăl său.

Aceste mari personalităţi ale Abrudului se odihnesc în cripta comună din cimitirul Bisericii „Sfinţii Apostoli”.

Să nu uităm faptele măreţe ale acestor bravi români.

                                          prof. Ilie Furduiu

BIBLIOGRAFIE

 

             1.Dr.Ciomac şi Vasile Popa - Necşa, 1936, Munţii Apuseni,Tipografia Universul,Bucureşti pp.301-305

             2.Dr.Aurel Stoianovici, Istoricul spitalului din Abrud, mss. (Primit de la dl. Ioan Bâscă).

             3.Sabina Borza, Însemnări de jurnal al Reuniunii Femeilor Române din Abrud, Abrudsat şi jur(1919-1945)

             4.Sabina Borza, mss.citat.