|
Cel
mai important şi imperios necesar moment al istoriei moderne a României
a fost desăvârşirea statului naţional în 1918, prin
unirea provinciilor româneşti aflate sub stăpânire străină:
Basarabia, Bucovina şi Transilvania cu patria mamă.
Acest proces s-a realizat în aceeaşi
perioadă cu formarea statelor naţionale din centrul şi răsăritul
Europei, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ţările Baltice
şi Finlanda care s-au eliberat şi ele de sub stăpânirea
imperiilor Austro-Ungar şi Rusesc, ca urmare a destrămării
acestora, datorită înfrângerii lor în primul război mondial.
Spre deosebire de statele menţionate, care s-au constituit în mare
grabă, între 29 octombrie şi 2 noiembrie 1918, prin decrete
emise de conducătorii principalelor forţe politice, întruniţi
în capitalele ţărilor respective, Consiliul Naţional Român,
în calitate de reprezentant al poporului român din Transilvania, a înţeles
că acest mare act istoric nu trebuie grăbit în exces, ci
trebuie condus în aşa fel încât să se facă în mod
democratic şi să emane din hotărârea şi voinţa
naţională.
În acest sens, Consiliul Naţional Român
a hotărât, deşi au existat voci care au cerut ca actul unirii să
se facă imediat prin decret, să amâne cu o lună înfăptuirea
acestuia pentru ca poporul, prin vot universal să-şi aleagă
delegaţii şi să se întrunească la Alba Iulia într-o
Mare Adunare Naţională reprezentativă, să hotărască
unirea cu ţara. Toţi erau conştienţi de importanţa
covârşitoare a evenimentului care trebuia să îndeplinească
toate condiţiile ca să nu poată fi contestat de nimeni
şi niciodată. Prin această acţiune conducătorii
poporului român din Transilvania au dat dovadă de o rară şi
matură gândire politică şi diplomatică.
În 2 noiembrie Consiliul Naţional Român
şi-a stabilit sediul la Arad, alegându-i pe Ştefan Cicio Pop
preşedinte şi pe Gheorghe Crişan secretar, preluând toate
atribuţiile primului guvern românesc al Transilvaniei, Banatului,
Crişanei şi Maramureşului şi având ca organ de presă
ziarul “Românul”.
Primele decizii au avut ca rezultate formarea
şi consolidarea consiliilor şi gărzilor naţionale româneşti
din toate satele, comunele şi oraşele Transilvaniei, care au înlăturat
de la putere vechile structuri antiromâneşti austro-ungare. Au urmat
deciziile şi instrucţiunile, trimise în teritorii, privind
alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională, fixându-se
locul de desfăşurare la Alba Iulia şi data de 1 Decembrie
1918.
Oraşul şi cetatea de la Alba Iulia au
îndeplinit toate condiţiile pentru găzduirea şi siguranţa
marelui act al unirii. Oraşul avea o mare tradiţie istorică
românească, subliniată de altfel de toţi vorbitorii; era
situat în centrul Transilvaniei, pe principalele căi de acces pentru
toţi delegaţii şi dispunea de o puternică gardă
naţională, care a asigurat securitatea acestei impresionante
adunări, în condiţiile vitrege ale destrămării
armatelor germane şi austro-ungare care se retrăgeau în acele
zile de pe frontul românesc.
Pentru ca Marea Adunare Naţională să
fie reprezentativă, Consiliul Naţional Român a stabilit prin
instrucţiuni alegerea unor delegaţi de drept ce reprezentau
bisericile româneşti şi toate asociaţiile, societăţile,
reuniunile, gărzile naţionale, partidele politice, presa etc.
şi delegaţi aleşi prin vot universal în cele 130 de
cercuri electorale stabilite la ultimele alegeri din Austro-Ungaria din
1910.
Instrucţiunile Consiliului Naţional
Român prevedeau alegerea a 5 delegaţi pentru fiecare cerc electoral,
desemnaţi prin adunări publice, la care trebuiau să fie
prezenţi cel puţin 300 de bărbaţi de încredere din
teritoriu. Toţi delegaţii trebuiau să prezinte, spre
validare, la Alba Iulia “Hotărârea Noatră”, care se mai
numea “protocol” sau “plenipotenţă” etc. şi care
era de fapt un proces-verbal de alegere ce purta semnăturile celor
prezenţi, în număr de la câteva sute la câteva mii, şi
“Crediţionalul” (mandatul, atestatul, certificatul) ce conţinea
numele aleşilor şi semnăturile persoanelor de încredere
care au condus adunările de alegeri.
Consiliul Naţional Român a distribuit în
teritoriu formulare tipizate, dar acestea nu au ajuns pentru toate localităţile,
aşa că cele redactate de intelectualitatea locală sunt
deosebite prin diversitatea şi conţinutul lor pătruns de un
puternic spirit patriotic şi de adeziune la cauza unirii
Prin aplicarea acestor hotărâri şi măsuri
urgente cu caracter democratic, nemaiîntâlnite în fostul Imperiu
Austro-Ungar, unde a dominat votul censitar foarte opresiv pentru români,
s-a constituit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, compusă
din 1228 de delegaţi, reprezentând toate categoriile sociale ale
poporului român din Transilvania.
În afară de delegaţii validaţi,
s-a constatat că pe lângă aceştia au fost aleşi o
serie de supleanţi, atât în cadrul cercurilor electorale, cât
şi în cadrul delegaţiilor de drept, pentru a satisface
eforturile unor personalităţi care au luptat pentru cauza naţională
în trecut şi în timpul realizării unirii.
Din analiza “Credenţionalelor”, ce se
află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba
Iulia (6 volume) reiese că la 1 decembrie 1918 în sala mare a
Casinei Militare, azi Sala Unirii, au fost prezenţi peste 1600 de
delegaţi.
Oficialităţile şi locuitorii oraşului
Alba Iulia i-au primit cu braţele deschise. Ziarul “Alba Iulia”,
organ al proclamării unităţii naţionale, le-a adresat
cuvinte de salut şi i-a socotit “descălecători de ţară
nouă”: “Vă salutăm pe voi, cuvântători ai voinţei
neamului, descălecători de ţară nouă, mare şi
unită, întemeietori de ţară liberă şi tânără.
Gândul neamului întreg se îndreaptă azi spre voi, inimile tuturor
bat cu voi în ceasul hotărârii mari şi veşnice”.
Delegaţii poporul român, care s-au întrunit
în capitala lui Mihai Viteazul, au constituit un prim parlament al
Transilvaniei care a avut un profund caracter naţional şi
democratic. Aceasta reiese din componenţa sa pe criterii profesionale:
364 delegaţi au fost ţărani (economi), 321 preoţi, 231
învăţători şi profesori, 188 advocaţi, 81
muncitori şi meseriaşi, 59 funcţionari, 36 femei, 34 studenţi,
31 medici şi farmacişti, 29 comercianţi, 27 ofiţeri,
32 membri ai gărzilor naţionale, 20 proprietari, 15 ziarişti
şi 14 ingineri. Remarcăm prezenţa în număr mare a
ţăranilor şi a intelectualilor satelor, preoţi şi
învăţători, şi a unui număr însemnat de
muncitori, deşi în marile oraşe ale Transilvaniei românii erau
primiţi cu greu în serviciile statului sau între meseriaşii ai
căror patroni erau în majoritate de altă naţionalitate.
În ceea ce priveşte categoriile aleşilor
situaţia a fost următoarea: 595, aproape jumătate, au fost
delegaţi de drept, din care 151 au fost delegaţi ai bisericilor
româneşti (5 episcopi, 6 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor
şi capitlurilor, 129 protopopi şi 1 al reuniunii de misiuni a
Mitropoliei din Blaj), alţi 96 ai societăţilor culturale
româneşti (29 ai reuniunilor de cântări, 35 ai presei româneşti
şi 2 ai asociaţiilor sportive), 40 ai instituţiilor şi
societăţilor economice şi financiare, 70 ai uniunilor de
femei, 60 ai uniunilor de învăţători, 27 ai şcolilor,
14 ai tineretului universitar, 58 ai gărzilor naţionale, 48 ai
uniunilor de meseriaşi şi 17 ai PSD. Ceilalţi 633,
majoritatea din totalul de 1228, au fost delegaţi aleşi în cele
130 de cercuri electorale.
Prin promovarea acelor două sisteme de
alegeri a delegaţilor, cei de drept reprezentau toate asociaţiile
şi instituţiile româneşti existente în acel moment în
Transilvania, iar cei aleşi în cercurile electorale au reprezentat
ţărănimea, muncitorimea şi intelectualitatea satelor
şi oraşelor. Prin aceasta Consiliul Naţional Român a reuşit
să dea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia un
impresionant caracter reprezentativ şi democratic. S-a spus atunci că
a fost prezentă toată suflarea românească “de la vlădică
până la opincă”.
Între aleşii naţiunii au fost prezenţi
la Alba Iulia personalităţile marcante ale românilor transilvăneni.
În primul rând erau prezenţi membri Consiliului Naţional Român
Central; Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio Pop,
Aurel Vlad şi Aurel Lazăr, cărora li s-au alăturat
Iuliu Maniu, reprezentanţii Partidului Naţional Român, apoi
Ioan Fluieraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Baziliu Surdu, Tiron
Albani şi Iosif Renoiu, reprezentanţii PSD. Preşedintele
adunări a fost ales nonagenarul Gheorghe Pop de Băseşti,
apoi Laurenţiu Onea şi Sever Miclea, ca notari ai adunării,
iar Ioan Suciu raportorul comisiei de validare a delegaţilor. Printre
personalităţi mai amintim pe Caius Brediceanu, Victor Deleu,
Iosif Ciser, Gheorghe Crişan, Emil Haţieganu, Victor Bontescu,
Gheorghe Mihuţ, Traian Novac, Vasile Osvadă etc. A fost prezent
întregul corp al bisericilor româneşti în frunte cu episcopii:
Ioan Pap de Arad, Miron Cristea de Caransebeş şi profesorul
Nicolae Bălan, vicar al Mitropoliei din Sibiu (scaunul era vacant),
reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, precum şi Demetrie Radu,
episcop de Oradea, Iuliu Hossu de Gherla, Traian Frenţiu de Lugoj
şi Vasile Suciu, vicar al Mitropoliei de Blaj (scaunul era vacant),
din partea Bisericii Greco-Catolice. Au fost prezenţi protopopi
şi distinşi istorici: Ioan Lupaş (Sălişte-Sibiu),
Nicolae Togan (Sibiu), Ioan Sârbu (Rudăria, Arad, autorul primei
monografi despre Mihai Viteazul), Elie Dăianu (Cluj), Zenovie Pâclişanu
(Blaj), Silviu Dragomir, (notar al adunării şi autorul primei
monografi despre Avram Iancu). Alte personalităţi: naturalistul
Alexandru Borza, organizatorul Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru
Ciura, scriitor (Blaj), lingviştii: Iosif Popovici (Lugoj), Emil
Petrovici (Arad), Nicolae Drăganu (Năsăud), ulterior toţi
profesori ai Universităţii din Cluj, muzicieni şi
compozitori: Ioan Vidu (Lugoj), Augustin Bena (Năsăud), Timotei
Popovici (Sibiu), pedagogi: Sabin Evuţianu (Arad), Dimitrie Comşa
şi Vasile Bologa (Sibiu), Aurel Ciontea (Braşov), Virgil Vătăşeanu
(Sibiu), poetul Lucian Blaga (Lancrăm), ziarişti: Ioan Clopoţel,
Avram Imbroane, Ghiţă Pop, Eugen Goga, etc. Au lipsit Vasile
Lucaciu şi Octavian Goga trimişi în misiune diplomatică în
ţările Antantei, precum şi Andrei Bârseanu, preşedintele
Astrei, Gheorghe Dima şi Valeriu Branişte, bolnavi.
Au fost de faţă personalităţile
locale ale comitatului şi oraşului Alba Iulia: protopop Ioan
Teculescu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Alba
Iulia, protopop Vasile Urzică, vicepreşedinte, Dr. Ioan Pop,
primul prefect român al judeţului Alba, Dr. Camil Velican, primul
primar român al oraşului Alba Iulia, căpitan, Florean Medrea,
comandantul gărzilor naţionale din judeţul Alba, Zaharia
Munteanu, redactor al ziarului “Alba Iulia”, alături de Alexandru
Ciura şi Alexandru Lupeanu Melin din Blaj, Rubin Patiţia-jr,
Ovidiu Grita, comandantul gărzilor naţionale din Alba Iulia,
Alexandru Vesa, comandantul gărzilor naţionale din Abrud etc.
Prin manifeste şi proclamaţii, delegaţii
au fost instruiţi să se prezinte la Casina Militară iar
poporul pe Câmpul lui Horea, lângă zidurile cetăţii
şi în apropierea locului unde au fost executaţi, în 1785,
Horia şi Cloşca.
Marea Adunare Naţională s-a desfăşurat
într-o ordine exemplară în ziua de 1 decembrie 1918, fiind prezenţi
peste 100.000 mii de participanţi, protejaţi de cca. 3000 de
gardişti înarmaţi, dispuşi pe 3 aliniamente în jurul cetăţii,
oraşului şi în satele apropiate.
Moţiunea Unirii Transilvaniei cu România
prezentată de Vasile Goldiş a fost votată în unanimitate
de delegaţi şi explicată poporului de pe cele 4 tribune
situate pe Câmpul lui Horea. S-a ales un Consiliu Dirigent care să
conducă Transilvania până la unirea definitivă şi o
delegaţie formată din episcopii Miron Cristea şi Emil Hossu,
politicienii Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Caius
Brediceanu, cu misiunea de a prezenta actul unirii regelui Ferdinand I.
Primită cu un uriaş entuziasm de populaţia Bucureştiului
în Gara de Nord şi purtată în triumf la Palatul regal, delegaţia
românilor din Transilvania a fost primită de rege şi de primul
ministru al României I.I.C. Brătianu, care a declarat cu această
ocazie “vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi
venit să nu ne despărţim niciodată”.
Actul unificării statului naţional
unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei
solidarităţi a neamului românesc, exemplu ce ar trebui să
fie urmat şi de contemporanii noştri.
Dr.
Gheorghe Anghel
|
|
