România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918, organ reprezentativ şi democratic al poporul român din Transilvania

     Cel mai important şi imperios necesar moment al istoriei moderne a României a fost desăvârşirea statului naţional în 1918, prin unirea provinciilor româneşti aflate sub stăpânire străină: Basarabia, Bucovina şi Transilvania cu patria mamă.

     Acest proces s-a realizat în aceeaşi perioadă cu formarea statelor naţionale din centrul şi răsăritul Europei, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Ţările Baltice şi Finlanda care s-au eliberat şi ele de sub stăpânirea imperiilor Austro-Ungar şi Rusesc, ca urmare a destrămării acestora, datorită înfrângerii lor în primul război mondial. Spre deosebire de statele menţionate, care s-au constituit în mare grabă, între 29 octombrie şi 2 noiembrie 1918, prin decrete emise de conducătorii principalelor forţe politice, întruniţi în capitalele ţărilor respective, Consiliul Naţional Român, în calitate de reprezentant al poporului român din Transilvania, a înţeles că acest mare act istoric nu trebuie grăbit în exces, ci trebuie condus în aşa fel încât să se facă în mod democratic şi să emane din hotărârea şi voinţa naţională.

     În acest sens, Consiliul Naţional Român a hotărât, deşi au existat voci care au cerut ca actul unirii să se facă imediat prin decret, să amâne cu o lună înfăptuirea acestuia pentru ca poporul, prin vot universal să-şi aleagă delegaţii şi să se întrunească la Alba Iulia într-o Mare Adunare Naţională reprezentativă, să hotărască unirea cu ţara. Toţi erau conştienţi de importanţa covârşitoare a evenimentului care trebuia să îndeplinească toate condiţiile ca să nu poată fi contestat de nimeni şi niciodată. Prin această acţiune conducătorii poporului român din Transilvania au dat dovadă de o rară şi matură gândire politică şi diplomatică.

     În 2 noiembrie Consiliul Naţional Român şi-a stabilit sediul la Arad, alegându-i pe Ştefan Cicio Pop preşedinte şi pe Gheorghe Crişan secretar, preluând toate atribuţiile primului guvern românesc al Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi având ca organ de presă ziarul “Românul”.

     Primele decizii au avut ca rezultate formarea şi consolidarea consiliilor şi gărzilor naţionale româneşti din toate satele, comunele şi oraşele Transilvaniei, care au înlăturat de la putere vechile structuri antiromâneşti austro-ungare. Au urmat deciziile şi instrucţiunile, trimise în teritorii, privind alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională, fixându-se locul de desfăşurare la Alba Iulia şi data de 1 Decembrie 1918.

     Oraşul şi cetatea de la Alba Iulia au îndeplinit toate condiţiile pentru găzduirea şi siguranţa marelui act al unirii. Oraşul avea o mare tradiţie istorică românească, subliniată de altfel de toţi vorbitorii; era situat în centrul Transilvaniei, pe principalele căi de acces pentru toţi delegaţii şi dispunea de o puternică gardă naţională, care a asigurat securitatea acestei impresionante adunări, în condiţiile vitrege ale destrămării armatelor germane şi austro-ungare care se retrăgeau în acele zile de pe frontul românesc.

     Pentru ca Marea Adunare Naţională să fie reprezentativă, Consiliul Naţional Român a stabilit prin instrucţiuni alegerea unor delegaţi de drept ce reprezentau bisericile româneşti şi toate asociaţiile, societăţile, reuniunile, gărzile naţionale, partidele politice, presa etc. şi delegaţi aleşi prin vot universal în cele 130 de cercuri electorale stabilite la ultimele alegeri din Austro-Ungaria din 1910.

     Instrucţiunile Consiliului Naţional Român prevedeau alegerea a 5 delegaţi pentru fiecare cerc electoral, desemnaţi prin adunări publice, la care trebuiau să fie prezenţi cel puţin 300 de bărbaţi de încredere din teritoriu. Toţi delegaţii trebuiau să prezinte, spre validare, la Alba Iulia “Hotărârea Noatră”, care se mai numea “protocol” sau “plenipotenţă” etc. şi care era de fapt un proces-verbal de alegere ce purta semnăturile celor prezenţi, în număr de la câteva sute la câteva mii, şi “Crediţionalul” (mandatul, atestatul, certificatul) ce conţinea numele aleşilor şi semnăturile persoanelor de încredere care au condus adunările de alegeri.

     Consiliul Naţional Român a distribuit în teritoriu formulare tipizate, dar acestea nu au ajuns pentru toate localităţile, aşa că cele redactate de intelectualitatea locală sunt deosebite prin diversitatea şi conţinutul lor pătruns de un puternic spirit patriotic şi de adeziune la cauza unirii

     Prin aplicarea acestor hotărâri şi măsuri urgente cu caracter democratic, nemaiîntâlnite în fostul Imperiu Austro-Ungar, unde a dominat votul censitar foarte opresiv pentru români, s-a constituit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, compusă din 1228 de delegaţi, reprezentând toate categoriile sociale ale poporului român din Transilvania.

     În afară de delegaţii validaţi, s-a constatat că pe lângă aceştia au fost aleşi o serie de supleanţi, atât în cadrul cercurilor electorale, cât şi în cadrul delegaţiilor de drept, pentru a satisface eforturile unor personalităţi care au luptat pentru cauza naţională în trecut şi în timpul realizării unirii.

     Din analiza “Credenţionalelor”, ce se află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia (6 volume) reiese că la 1 decembrie 1918 în sala mare a Casinei Militare, azi Sala Unirii, au fost prezenţi peste 1600 de delegaţi.

     Oficialităţile şi locuitorii oraşului Alba Iulia i-au primit cu braţele deschise. Ziarul “Alba Iulia”, organ al proclamării unităţii naţionale, le-a adresat cuvinte de salut şi i-a socotit “descălecători de ţară nouă”: “Vă salutăm pe voi, cuvântători ai voinţei neamului, descălecători de ţară nouă, mare şi unită, întemeietori de ţară liberă şi tânără. Gândul neamului întreg se îndreaptă azi spre voi, inimile tuturor bat cu voi în ceasul hotărârii mari şi veşnice”.

     Delegaţii poporul român, care s-au întrunit în capitala lui Mihai Viteazul, au constituit un prim parlament al Transilvaniei care a avut un profund caracter naţional şi democratic. Aceasta reiese din componenţa sa pe criterii profesionale: 364 delegaţi au fost ţărani (economi), 321 preoţi, 231 învăţători şi profesori, 188 advocaţi, 81 muncitori şi meseriaşi, 59 funcţionari, 36 femei, 34 studenţi, 31 medici şi farmacişti, 29 comercianţi, 27 ofiţeri, 32 membri ai gărzilor naţionale, 20 proprietari, 15 ziarişti şi 14 ingineri. Remarcăm prezenţa în număr mare a ţăranilor şi a intelectualilor satelor, preoţi şi învăţători, şi a unui număr însemnat de muncitori, deşi în marile oraşe ale Transilvaniei românii erau primiţi cu greu în serviciile statului sau între meseriaşii ai căror patroni erau în majoritate de altă naţionalitate.

     În ceea ce priveşte categoriile aleşilor situaţia a fost următoarea: 595, aproape jumătate, au fost delegaţi de drept, din care 151 au fost delegaţi ai bisericilor româneşti (5 episcopi, 6 vicari, 10 delegaţi ai consistoriilor şi capitlurilor, 129 protopopi şi 1 al reuniunii de misiuni a Mitropoliei din Blaj), alţi 96 ai societăţilor culturale româneşti (29 ai reuniunilor de cântări, 35 ai presei româneşti şi 2 ai asociaţiilor sportive), 40 ai instituţiilor şi societăţilor economice şi financiare, 70 ai uniunilor de femei, 60 ai uniunilor de învăţători, 27 ai şcolilor, 14 ai tineretului universitar, 58 ai gărzilor naţionale, 48 ai uniunilor de meseriaşi şi 17 ai PSD. Ceilalţi 633, majoritatea din totalul de 1228, au fost delegaţi aleşi în cele 130 de cercuri electorale.

     Prin promovarea acelor două sisteme de alegeri a delegaţilor, cei de drept reprezentau toate asociaţiile şi instituţiile româneşti existente în acel moment în Transilvania, iar cei aleşi în cercurile electorale au reprezentat ţărănimea, muncitorimea şi intelectualitatea satelor şi oraşelor. Prin aceasta Consiliul Naţional Român a reuşit să dea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia un impresionant caracter reprezentativ şi democratic. S-a spus atunci că a fost prezentă toată suflarea românească “de la vlădică până la opincă”.

     Între aleşii naţiunii au fost prezenţi la Alba Iulia personalităţile marcante ale românilor transilvăneni. În primul rând erau prezenţi membri Consiliului Naţional Român Central; Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad şi Aurel Lazăr, cărora li s-au alăturat Iuliu Maniu, reprezentanţii Partidului Naţional Român, apoi Ioan Fluieraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Baziliu Surdu, Tiron Albani şi Iosif Renoiu, reprezentanţii PSD. Preşedintele adunări a fost ales nonagenarul Gheorghe Pop de Băseşti, apoi Laurenţiu Onea şi Sever Miclea, ca notari ai adunării, iar Ioan Suciu raportorul comisiei de validare a delegaţilor. Printre personalităţi mai amintim pe Caius Brediceanu, Victor Deleu, Iosif Ciser, Gheorghe Crişan, Emil Haţieganu, Victor Bontescu, Gheorghe Mihuţ, Traian Novac, Vasile Osvadă etc. A fost prezent întregul corp al bisericilor româneşti în frunte cu episcopii: Ioan Pap de Arad, Miron Cristea de Caransebeş şi profesorul Nicolae Bălan, vicar al Mitropoliei din Sibiu (scaunul era vacant), reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, precum şi Demetrie Radu, episcop de Oradea, Iuliu Hossu de Gherla, Traian Frenţiu de Lugoj şi Vasile Suciu, vicar al Mitropoliei de Blaj (scaunul era vacant), din partea Bisericii Greco-Catolice. Au fost prezenţi protopopi şi distinşi istorici: Ioan Lupaş (Sălişte-Sibiu), Nicolae Togan (Sibiu), Ioan Sârbu (Rudăria, Arad, autorul primei monografi despre Mihai Viteazul), Elie Dăianu (Cluj), Zenovie Pâclişanu (Blaj), Silviu Dragomir, (notar al adunării şi autorul primei monografi despre Avram Iancu). Alte personalităţi: naturalistul Alexandru Borza, organizatorul Grădinii Botanice din Cluj, Alexandru Ciura, scriitor (Blaj), lingviştii: Iosif Popovici (Lugoj), Emil Petrovici (Arad), Nicolae Drăganu (Năsăud), ulterior toţi profesori ai Universităţii din Cluj, muzicieni şi compozitori: Ioan Vidu (Lugoj), Augustin Bena (Năsăud), Timotei Popovici (Sibiu), pedagogi: Sabin Evuţianu (Arad), Dimitrie Comşa şi Vasile Bologa (Sibiu), Aurel Ciontea (Braşov), Virgil Vătăşeanu (Sibiu), poetul Lucian Blaga (Lancrăm), ziarişti: Ioan Clopoţel, Avram Imbroane, Ghiţă Pop, Eugen Goga, etc. Au lipsit Vasile Lucaciu şi Octavian Goga trimişi în misiune diplomatică în ţările Antantei, precum şi Andrei Bârseanu, preşedintele Astrei, Gheorghe Dima şi Valeriu Branişte, bolnavi.

     Au fost de faţă personalităţile locale ale comitatului şi oraşului Alba Iulia: protopop Ioan Teculescu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Alba Iulia, protopop Vasile Urzică, vicepreşedinte, Dr. Ioan Pop, primul prefect român al judeţului Alba, Dr. Camil Velican, primul primar român al oraşului Alba Iulia, căpitan, Florean Medrea, comandantul gărzilor naţionale din judeţul Alba, Zaharia Munteanu, redactor al ziarului “Alba Iulia”, alături de Alexandru Ciura şi Alexandru Lupeanu Melin din Blaj, Rubin Patiţia-jr, Ovidiu Grita, comandantul gărzilor naţionale din Alba Iulia, Alexandru Vesa, comandantul gărzilor naţionale din Abrud etc.

     Prin manifeste şi proclamaţii, delegaţii au fost instruiţi să se prezinte la Casina Militară iar poporul pe Câmpul lui Horea, lângă zidurile cetăţii şi în apropierea locului unde au fost executaţi, în 1785, Horia şi Cloşca.

     Marea Adunare Naţională s-a desfăşurat într-o ordine exemplară în ziua de 1 decembrie 1918, fiind prezenţi peste 100.000 mii de participanţi, protejaţi de cca. 3000 de gardişti înarmaţi, dispuşi pe 3 aliniamente în jurul cetăţii, oraşului şi în satele apropiate.

     Moţiunea Unirii Transilvaniei cu România prezentată de Vasile Goldiş a fost votată în unanimitate de delegaţi şi explicată poporului de pe cele 4 tribune situate pe Câmpul lui Horea. S-a ales un Consiliu Dirigent care să conducă Transilvania până la unirea definitivă şi o delegaţie formată din episcopii Miron Cristea şi Emil Hossu, politicienii Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Caius Brediceanu, cu misiunea de a prezenta actul unirii regelui Ferdinand I. Primită cu un uriaş entuziasm de populaţia Bucureştiului în Gara de Nord şi purtată în triumf la Palatul regal, delegaţia românilor din Transilvania a fost primită de rege şi de primul ministru al României I.I.C. Brătianu, care a declarat cu această ocazie “vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit să nu ne despărţim niciodată”.

     Actul unificării statului naţional unitar român în 1918 a fost în mare măsură rodul puternicei solidarităţi a neamului românesc, exemplu ce ar trebui să fie urmat şi de contemporanii noştri.

 

Dr. Gheorghe Anghel