Sarmisegetusa
La porţile uitării
stau strămoşii!
La porţile aşteptării
stau urmaşii...
La porţile de mâine
stau biruitorii!
La porţile de azi
stăm noi...
La porţile sufletului
stau înnăltările.
La porţile gândului
stau speranţele.
La porţile iubirii
stai tu!
La porţile morţii
stau eu...
Trageţi zăvoarele!
Deschideţi porţile, să
trecem
drepţi, în nemurire!!
Străbunie
Dacică şi zveltă, fusese
maica mea de sânge
pierdută'n ceruri, de unde încă
strânge
puterea şi nădejdea unui vis
din vremea pogorârii din vechiul Paradis.
Cine-mi fusese tată: un Dac ori un
Roman?
Unul crezând în nemurire, celălalt
spre Crist,
s-au contopit sub sceptrul lui Traian
ca florile din câmp, sub cer de ametist!
VRERE...
Lăsaţi-mă să lupt
şi să cânt
atâta vreme cât mai sunt
viu pe-acest pământ!
Lăsaţi-mă să joc
horele şi bătutele pe loc,
între năzuinţe şi soroc,
între flori de busuioc!
Lăsaţi-mă să mai spun
vorbe dulci şi drum bun
neamului meu străbun
şi celor de-acum!
Lăsaţi-mă să mor
de iubire şi de dor,
lângă unda din izvor,
lângă floarea din pridvor!
Dar nu vreau să fug,
deşi scârbit de vicleşug
viclean şi aspru jug
înroşit pe foc şi rug!
Deşi mi-e scutul încă rupt
Ridic steagul şi mă lupt!
Baruţu T. Arghezi
Lausanne - Elveţia
Clopote la margine de Ţară
Clopote la margine de Ţară
Şi la început de iarnă bat
Să n-adune-n lacrima amară
Ce de atâţia ani în ochi ne-a stat.
Cu pecetea munţilor pe frunte
Cu Cosminu-n sânge şi-n bunici
De la rădăcini de la grăunte
Am urcat prin veacuri până-aici.
Din Siret în şesuri mai domoale
Unde curge Prutu-n alte zări
Se aude vorba Dumitale,
Domnul Flondor, Domnul Cavaler...
Iar din alte piscuri, din departe,
Peste ani se-nalţă vertical
Şi ne strigă din aceeaşi
soarte
Avram Iancu, Craiul din Ardeal.
În durere ca-ntr-o catedrală,
În acelaşi viscol şi îngheţ
Inimile noastre se răscoală-n
Bucovina, Ţebea şi Râmeţ.
Pe Câmpia Blajului cea mare
Sau în Codrii veşnici din Cosmin
Din speranţa noastră cresc altare
Şi eu vin la ele să mă-nchin.
Nu suntem noi fii fără de ţară,
Neamul meu e-un Clopote total
Care bate şi ne-adună iară
De la Cernăuţi până-n
Ardeal
Ilie T. Zegrea - Cernăuţi
Ţara Fagilor mă-ntreabă
Ţara Fagilor
mă-ntreabă
de ce tac când
ea suspină,
tot văzând
cum lumea-n grabă
nu-i mai spune
Bucovină.
Mă întreb
şi eu cu jale
de ce Ţara
mea minune
pusă e s-o
ia la vale
înspre gură
de genune.
Să n-avem
cumva dreptate
la a fi în toate
una,
copărtaşi
la libertate,
mari şi buni
ca-n viaţă luna?
Să nu fim cu
socoteală,
înfruntând o
adversară,
ci să dăm,
ca zeciuială,
un frumos crâmpei
de ţară?
Să lipsească
loc la masă
pentru fata din
poveste,
cu păşire
de crăiasă
care e şi
... nu mai este?
......................................
Ţara Fagilor
mă-ntreabă
de ce tac, când
ea suspină
de amar că
lumea-n grabă
nu-i mai zice
Bucovină...
Vasile Izvoran - Cernăuţeanu
|
|
