România este patria noastră şi a tuturor românilor.
     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea


Sarmisegetusa
 
La porţile uitării
      stau strămoşii!
La porţile aşteptării
      stau urmaşii...
La porţile de mâine
      stau biruitorii!
La porţile de azi
      stăm noi...
 
La porţile sufletului
      stau înnăltările.
La porţile gândului
      stau speranţele.
La porţile iubirii
      stai tu!
La porţile morţii
      stau eu...
 
Trageţi zăvoarele!
Deschideţi porţile, să trecem
drepţi, în nemurire!!
 
 
 
Străbunie
 
Dacică şi zveltă, fusese maica mea de sânge
pierdută'n ceruri, de unde încă strânge
puterea şi nădejdea unui vis
din vremea pogorârii din vechiul Paradis.
 
Cine-mi fusese tată: un Dac ori un Roman?
Unul crezând în nemurire, celălalt spre Crist,
s-au contopit sub sceptrul lui Traian
ca florile din câmp, sub cer de ametist!
 
 
VRERE...
 
Lăsaţi-mă să lupt şi să cânt
atâta vreme cât mai sunt
viu pe-acest pământ!
 
Lăsaţi-mă să joc
horele şi bătutele pe loc,
între năzuinţe şi soroc,
între flori de busuioc!
 
Lăsaţi-mă să mai spun
vorbe dulci şi drum bun
neamului meu străbun
şi celor de-acum!
 
Lăsaţi-mă să mor
de iubire şi de dor,
lângă unda din izvor,
lângă floarea din pridvor!
 
Dar nu vreau să fug,
deşi scârbit de vicleşug
viclean şi aspru jug
înroşit pe foc şi rug!
 
Deşi mi-e scutul încă rupt
Ridic steagul şi mă lupt!


 
                  Baruţu T. Arghezi
              Lausanne - Elveţia

Clopote la margine de Ţară
 
 
Clopote la margine de Ţară
Şi la început de iarnă bat
Să n-adune-n lacrima amară
Ce de atâţia ani în ochi ne-a stat.
 
Cu pecetea munţilor pe frunte
Cu Cosminu-n sânge şi-n bunici
De la rădăcini de la grăunte
Am urcat prin veacuri până-aici.
 
Din Siret în şesuri mai domoale
Unde curge Prutu-n alte zări
Se aude vorba Dumitale,
Domnul Flondor, Domnul Cavaler...
 
Iar din alte piscuri, din departe,
Peste ani se-nalţă vertical
Şi ne strigă din aceeaşi soarte
Avram Iancu, Craiul din Ardeal.
 
În durere ca-ntr-o catedrală,
În acelaşi viscol şi îngheţ
Inimile noastre se răscoală-n
Bucovina, Ţebea şi Râmeţ.
 
Pe Câmpia Blajului cea mare
Sau în Codrii veşnici din Cosmin
Din speranţa noastră cresc altare
Şi eu vin la ele să mă-nchin.
 
Nu suntem noi fii fără de ţară,
Neamul meu e-un Clopote total
Care bate şi ne-adună iară
De la Cernăuţi până-n Ardeal


     
  Ilie T. Zegrea - Cernăuţi

Ţara Fagilor mă-ntreabă
 
 
Ţara Fagilor mă-ntreabă
de ce tac când ea suspină,
tot văzând cum lumea-n grabă
nu-i mai spune Bucovină.
 
Mă întreb şi eu cu jale
de ce Ţara mea minune
pusă e s-o ia la vale
înspre gură de genune.
 
Să n-avem cumva dreptate
la a fi în toate una,
copărtaşi la libertate,
mari şi buni ca-n viaţă luna?
 
Să nu fim cu socoteală,
înfruntând o adversară,
ci să dăm, ca zeciuială,
un frumos crâmpei de ţară?
 
Să lipsească loc la masă
pentru fata din poveste,
cu păşire de crăiasă
care e şi ... nu mai este?
......................................
 
Ţara Fagilor mă-ntreabă
de ce tac, când ea suspină
de amar că lumea-n grabă
nu-i mai zice Bucovină...

Vasile Izvoran - Cernăuţeanu