România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ansamblul monumental “Hungaria”

- Documentar -

     La 5/17 februarie 1867 se constituie statul dualist Austro-Ungaria prin împărţirea posesiunilor Imperiului Habsburgic în două entităţi statale “Cisleitania” (Austria) şi “Transleitania” (Ungaria).  

Cauze:

     - pierderea de către Habsburgi, în urma Războiului Crimeii (1853-1856), declanşat pentru adjudecarea Principatelor Române, a mecanismului creat în 1815 pentru păstrarea status-quo-ului continental şi planetar - Sfânta Alianţă;

     - pierderea poziţiei în cadrul Confederaţiei statelor germane, după 1848, până la excluderea definitivă a Austriei de către Prusia în 1866;

     - pierderea tuturor posesiunilor italiene în perioada 1858-1866 în favoarea Piemontului sprijinit de Franţa;

     - înfrângerea de către Prusia (1866) şi unificarea Germaniei în jurul acesteia;

     - succesele planului de edificare a României (cunoscut încă din 1768) prin actul de forţă de la 24 ianuarie 1859 şi proclamarea României ca stat la 11 decembrie 1861, care ameninţau cu pierderea Transilvaniei, Banatului, Partium-ului şi Bucovinei şi urmarea exemplului românesc de către sârbo-croaţi, cehi şi polonezi;

     - intrarea României în sfera de influenţă germană prin încoronarea lui Carol I de Habsburg (10 mai 1866).

     Soluţie: - pentru a păstra Imperiul, minoritatea germană dominantă îşi asociază cea mai turbulentă minoritate, cea ungurească, în actul de dominare a majorităţii slavo-române.  

     În octombrie 1867, ca o consecinţă a pactului dualist, dieta ungară decide RIDICAREA UNUI MONUMENT-SIMBOL AL RECONCILIERII HABSBURGO-UNGARE, după conflictul din 1848-1849, sub numele de “HUNGARIA”. În viziunea ideologilor unguri el trebuia să reprezinte “Ungaria Eternă” sau “Ungaria Milenară’, realizată prin pactul dualist, ca “Ungarie a Coroanei Sfântului Ştefan” în componenţa căreia intrau 13 provincii. Pentru amplasarea monumentului erau nevoie de un loc istoric legat simbolic de cifra 13 şi de aceea a fost ales Aradul. Era, pe de o parte, cetate de margine a Transilvaniei râvnite şi, pe de alta, locul unde fuseseră executaţi de austrieci, ca dezertori, 13 ofiţeri (3 declaraţi unguri, 3 germani, 2 austrieci, 2 armeni, 1 sârb, 1 croat, 1 slavon) ajunşi generali în armata de invazie a lui Iosif Bem în Transilvania.

     - Cei 13 generali au la Arad un monument care îi comemorează - “Obeliscul”. În monumentul “Hungaria” ei urmau să simbolizeze cele 13 provincii ale “Ungariei Milenare”: Ungaria, Oldenburg, Burgenland, Slovacia, Ruthenia, Transilvania, Banat, Partium, Sirmium, Croaţia, Slovenia, Backa, Voivodina.

     - La 27 mai/8 iunie Franz Joseph (1848-1916) a fost uns şi rege al Ungariei, ca semn al “Reconcilierii” anulând (12 iunie) legile dietei de la Sibiu privitoare la egala îndreptăţire a naţiunii române şi a limbii române în Transilvania.

     - În perioada 1867-1877 s-a desfăşurat colecta publică privind strângerea fondurilor pentru înălţarea ansamblului.

     - În anul 1878 lucrarea este încredinţată sculptorului Adolf Huslar.

     - În anul 1883 este aleasă varianta finală şi semnat contractul, dar, în 1885 sculptorul moare.

     - În anul 1885 lucrările sunt preluate de Zola György şi Kála Karoly care le finalizeză în 1890.

     - În anul 1890 este dezvelit monumentul, la 51 de ani de la moartea generalilor. Nu era dată comemorativă ci aniversară, deschizându-se atunci deceniul de sărbătorire a MILLENIUM-ului unguresc.

     - Monumentul avea ca simbol “Ungaria”, femeia întruchipând visul milenar, înconjurată de alte 4 personaje îmbrăcate în uniforma “oastei negre” a lui Matia Corvin - libertatea ungurilor în trezire, spiritul de luptă al ungurilor, spiritul lor de sacrificiu şi ostaş ungur murind. La bază se aflau medalioanele celor 13 generali-provincii.

     - 1890-1918 Monumentul “Ungaria” a reprezentat triumful visului milenar unguresc şi simbolul luptei, prin utilizarea “legilor de maghiarizare” pentru crearea unei “Naţiuni omogene” noi, “naţiune maghiară” în care, conform Legii naţionalităţilor, intrau ungurii, sârbii, croaţii, slovenii, românii, germanii, etc. ce recunoşteau graniţele Regatului Coroanei Sfântului Ştefan şi acceptau maghiarizarea.

     - 1 Decembrie 1918, prin voinţa majorităţii populaţiei, Transilvania, Banatul şi Partiumul, prin urmare şi Aradul, centru al revoluţionarilor români, cu tot cu monumentul său, s-au unit României. Din acest moment pentru unguri, “Hungaria” îşi schimbă semnificaţia.

     - 1 decembrie 1918 - 1 iulie 1925, “Ungaria Milenară” devine simbolul Iredenţei ungureşti, al luptei revizioniştilor unguri pentru dezmembrarea României Mari şi alipirea Transilvaniei la Ungaria. An de an, la 6 octombrie se adunau mii de unguri din Ţară şi Ungaria în jurul statuii, manifestând şi scandând lozinci antistatale. Este motivul pentru care, în anul 1924, Ionel Brătianu propune în şedinţă de guvern demantelarea statuii.

     - La 1 iulie 1925 prin hotărâre de guvern aprobat de şeful statului, Ferdinand I Întregitorul, monumentul a fost dezansamblat, piesele mari intrând în custodia unităţii militare din Subcetate, parte din medaliile generalilor-provincii fiind ascunse cu grijă de custozi unguri în subsolul Muzeului de Istoriei din Arad. Pe locul său s-a decis ridicarea unei statui a lui Avram Iancu dar încetineala cu care s-au strâns fondurile şi declanşarea celui de-al doilea Război Mondial au amânat proiectul.

     - 1925-1945 preocupaţi de recuperarea (parţial reuşită la 30 august a) Transilvaniei, fasciştii unguri au lăsat pe planul doi problema monumentului.

     - 6 octombrie 1949, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfrângerea revoluţiei ungare de către austrieci, românii transilvăneni şi ruşi şi a execuţiei generalilor, problema a fost reluată, generalii, Lajos Kossuth şi ideologul terorismului unguresc, Alexandru Petic (Sandor Petöfi) fiind prezentaţi drept comunişti, iar monumentul “Hungaria” drept monument al luptei de clasă.

     - 1950 guvernul Istvan Dobi i-a cerut oficial lui Petru Groza reasamblarea monumentului ca simbol al prieteniei maselor muncitoare româneşti şi ungureşti şi al... Libertăţii. În condiţiile ocupaţiei sovietice, dacă a acceptat sub presiunea lui Stalin să acorde cetăţenie română celor 400.000 de fascişti unguri colonizaţi în Transilvania de Nord de Horty, în locul celor peste 540.000 de cetăţeni români de etnii şi religii diferite îndepărtaţi de ocupant prin Holocaust, genocid şi deportare, dacă a acceptat înfiinţarea unei “Regiuni Autonome Maghiare”, Petru Groza a refuzat cererea de reasamblare a monumentului “Hungaria”. Refuzul se baza pe analiza raport a 300 de academicieni şi universitari care îl demascau drept monument al şovinismului, intoleranţei şi urii faţă de români.

     - 1990, ianuarie, noua campanie pentru ridicarea monumentului, prezentat acum ca simbol al “Reconcilierii” şi “Prieteniei” româno-ungare a fost declanşată de cercurile revizioniste şi iredentiste ungureşti prin intermediul secretarului de stat în Ministerul Culturii şi adjunct al lui Andrei Pleşu, Hunor Arpad. Tentativelor anuale li s-a răspuns la Arad prin manifestaţii şi luări de poziţie în media.

     - 1996 instalarea la putere a CDR a trezit noi speranţe cercurilor politice dure de la Budapesta, conduse de Viktor Orban şi David Ibolya care au găsit la Bucureşti binevoitori în persoana miniştrilor Andrei Pleşu, Victor Babiuc şi Valeriu Stoica. Aceştia au elaborat proiectul Hotărârii de Guvern 793/1999 prin care monumentul a fost luat din custodia UM 01380 Arad şi predat ilegal (fără proces-verbal) la 1 octombrie 1999 Ordinului Conventual al Sfântului Francisc de Assissi, Str. Lucian Blaga, Nr. 2.

     Dezlănţuite la 2 octombrie 1999, marile manifestaţii de la Arad, patronate de primarul liberal Valentin Paul Neamţ au împiedicat eforturile subprefectului Levente Bugnar de ridicare a monumentului pe 6 octombrie, în prezenţa lui Viktor Orban şi a Ibolyei David, mai ales că demonstranţilor li s-au alăturat toate partidele de opoziţie, în frunte cu PSD şi chiar reprezentanţi ai puterii. Prin vocile domnilor Ion Iliescu şi Adrian Năstase clasa politică realistă românească a demonstrat atunci că monumentul “Hungaria” simbolizează tot ce poate fi mai contrar “Prieteniei”, “Libertăţii”, “Reconcilierii”, “Normalizării” relaţiilor între popoarele român şi ungar, în contextul aderării acestora la principiile Uniunii Europene.

     - 28 noiembrie 2002, cu ocazia deschiderii serbărilor Unirii la Alba Iulia, la Arad, la iniţiativa lui Levente Bugnar, actualmente viceprimar, noul consiliu municipal a aprobat reamplasarea monumentului în “Piaţa de vechituri”, obsedanta campanie în jurul acestui monument redezlănţuindu-se. Şi aceasta în condiţiile în care “Forumul din martie” (14 martie 2002) a pus clar la Cluj-Napoca, problema autnomizării Transilvaniei ca spaţiu de manifestare a naţiunii maghiare, iar grupul condus de Laszlo Tökes şi Tullit Attila se pregăteşte să instituie (la 12 octombrie a.c., Sfântu Gheorghe) Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania ca organism de conducere a Ţării Autonome a Secuilor ce urmează a fi proclamată la... 1 Decembrie.

     - Concluzii - Atât ca nume “Hungaria” (“Eternă” sau “Milenară”) cât şi ca pretext - cei 13 generali-provincii, monumentul are o semnificţie cumplită pentru români. El simbolizează:

     - trufia ocupantului şi readucerea românilor în perioada 1366-1437 la condiţia de servi în propria lor ţară;

     - agresarea de către unguri prin trupele teroriste ale celor 13 generali a unui stat românesc, Transilvania, proclamat la 2-16/14-28 septembrie 1848, act soldat în perioada decembrie 1848 - iunie 1849 cu un adevărat genocid - 100 de preoţi, 40.000 de cetăţeni ucişi, peste 300 de sate arse, etc., urmare a îndemnurilor la crimă lansate de ideologul Sandor Petöfi prin poezii manifest de tipul “Către Naţiune”, “Pe viaţă şi pe moarte”, “În ziua de Anul Nou”, etc;

     - iredentismul şi revizionismul fascist;

     - nerecunoaşterea integrităţii şi unităţii teritoriale a României;

     - elogiul terorismului, rasismului şi urii;

     - prin simbolistica sa, monumentul “Hungaria” ca şi toate statuile şi plăcile comemorative dedicate lui Sandor Petöfi încalcă flagrant prevederile “Legii privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război” şi ale Ordonanţei nr. 31/2002.

     - Soluţii - singura soluţie onorabilă ar fi cedarea, în semn de prietenie, către Ungaria a pieselor componente ale ansamblului, pentru a fi inclus în patrimoniul statului vecin, a cărei istorie monumentul o glorifică.

 

Dr. Mircea DOGARU