|
Poporul
nostru a aşezat pe Horea, Cloşca şi Crişan în
panteonul naţional al marilor luptători pentru libertate şi
unitate naţională. Prin marele seism social dezlănţuit
de ei, cu 220 ani în urmă, românii din Transilvania şi-au făcut
cunoscute lumii dorinţele şi năzuinţele de veacuri de
a trăi în libertate şi unitate, afirmându-se ca o naţiune
închegată, capabilă să-şi cucerească prin forţe
proprii, drepturile răpite de stăpânirile străine.
|
Marea Răscoală condusă
de Horea, Cloşca şi Crişan marchează intrarea
poporului român în epoca modernă, prin trezirea conştiinţei
naţionale, contribuind la sfărmarea orânduirii feudale
şi a anunţat, pe plan european, alături de alte mişcări
sociale şi naţionale Marea Revoluţie Franceză.
Horea, Cloşca şi Crişan au devenit mari personalităţi
ale luptei popoarelor din Europa împotriva vechilor stări de
lucruri din societatea feudală, vizând în primul rând
desfinţarea servituţii personale precum şi începutul
luptei pentru închegarea statelor naţionale. Ei au
contribuit decisiv la cristalizarea, pe plan social şi naţional,
a primului program de luptă a românilor din Transilvania
cunoscut sub denumirea de: "Supplex Libellus Valschorum”.
În plină epocă modernă, lupta românilor se baza
pe ideea dreptului natural şi al naţiunii celei mai
vechi şi numeroase din Transilvania, care supportă în
întregime sarcinile publice, apără ţara şi
produce bunurile materiale. Pentru acestea ea trebuie să fie
recunoscută cu toate drepturile de a participa în mod
direct, prin reprezentanţii săi la conducerea acestei
ţări româneşti. |
|
Acest lucru nu era posibil în
Transilvania. Această ţară era condusă de o nobilime
străină care a menţinut legi draconice emanate în decursul
întunecatului ev mediu, ca: Tripartitul lui Verböczi (1514) sau
Aprobatele şi Compilatele (sec. XVII), prin a căror conţinut
naţiunea română era considerată tolerată şi
exclusă de a participa la conducerea treburilor publice. Această
stare de lucruri a fost menţinută şi în plină epocă
a luminilor de o nobilime, care s-a pretins civilizatoarea Europei de Est,
şi în mod paradoxal a întărit şi menţinut sistemul
aservirii iobăgeşti în vreme ce el a fost desfiinţat, nu
numai în tot vestul Europei, dar şi în unele provincii ale
Imperiului Habsburgic din care făcea parte şi Transilvania. În
această situaţie, răscoala condosă de Horea, Cloşca
şi Crişan ne apare ca un fenomen normal. Ea a izbucnit în Munţii
Apuseni, unde relaţiile feudale menţinute prin lege şi forţă
au căpătat un accent grav şi datorită lipsei de
resurse materiale a oamenilor. Scopul răscoalei vizează în
primul rând desfiinţarea iobăgiei, iar în ultimatul dat de răsculaţi
cetăţii Devei răzbat şi revendicări radicale
specifice sfârşitului secolului al XVIII-lea între care: împroprietărirea
ţăranilor şi lichidarea nobilimii ca stare socială
dominantă.
Dacă la început răscoala
a cuprins în teritoriul a cinci comitate, tinzând să se extindă
în toată Transilvania, în faza a doua nobilimea şi trupele
imperiale reuşesc să o limiteze şi apoi să o înnăbuşe
în sânge. Răzbunarea nobilimii a fost pe măsura legilor
dezonorante ale acestei ţări. Masacrele s-au ţinut lanţ
începând cu cetatea Devei şi continuând apoi în temniţele de
la Hunedoara, Turda, Cluj, Aiud, Alba Iulia şi în fiecare sat în
parte. Numai prin intervenţia împăratului Iosif al II-lea, prin
reprezentantul său contele Iankovitch, ea a putut fi limitată.
Celor trei căpitani li s-a
rezervat chiar de către împărat o soartă tragică:
“să se dea un exemplu răsunător şi să fie purtaţi
în lanţuri prin locurile unde au comis cele mai mari sălbătăcii
pentru a fi arătaţi poporului de rând ... şi apoi să
fie executaţi într-un chip spectacular într-o localitate importantă
unde să se poată strânge cât mai mulţi supuşi”, aşa
prevedea ordinul adresat de Iosif al II-lea contelui Iankovitch. Acel loc
a fost Alba Iulia, unde acum 219 ani, la 28 februarie 1785 Horea şi
Cloşca au fost zdrobiţi cu roata.
Prinşi prin trădare la 27
decembrie 1784, Horia şi Cloşca, mai apoi Crişan - la 30
ianuarie 1785 - au fost excortaţi şi închişi în cetatea
Alba Iulia. Deţinuţii sub strictă pază militară,
în celule separate: Horea la Poarta a III-a a cetăşii, Cloşca
la Poarta a IV-a, iar Crişan în corpul principal de gardă, o clădire
ce se afla în incinta Catedralei Ortodoxe, urmau să compară într-un
simulacru de proces. Nu a fost nici un proces ci doar o anchetă în
urma căreia s-a dat o condomnare. Ancheta a început la 26 ianuarie
1785 în clădirea Judecătoriei de ocol, aflată în
interiorul cetăţii pe locul unde astăzi se află un
teren de sport provizoriu. În vederea probării faptelor, au fost aduşi
26 martori iar în închisorile din Alba Iulia se mai aflau încă 120
de căpitani şi iobagi între aceia care s-au remarcat în timpul
răscoalei, dintre aceştia 36 au fost condamnaţi la moarte.
Lui Horea i s-au pus 118 întrebări, lui Cloşca 134 întrebări
iar lui Crişan 47 întrebări. În faţa anchetatorilor,
Horea s-a comportat mai sigur, Cloşca a fost mai ezitant, dar amândoi
au adoptat aceeaşi atitudine negând sistematic acuzaţiile, ceea
ce denotă că ei şi-au stabilit o tactică comună.
Crişan în schimb a răspuns clar şi răspicat la toate
întrebările având îndrăzneala să acuze tirania nobilimii
şi munca istovitoare pe care iobagii trebuia s-o presteze toată
săptămâna pe domeniile nobililor, “de la o duminică la
alta, fără a primi o bucată de pâine”, ceea ce i-a
determinat să se ridice la luptă. Înţelegând, într-un
fel sau altul, că Horea şi Cloşca, camarazii săi de înalte
idealuri, n-au mărturisit nimic, Crişan a avut tăria
extraordinară de a se ştrangula în închisoare, spre stupefacţia
comisiei de anchetă şi spre mânia neînduplecată a
nobilimii.
Considerând încheiată
procedura, la 26 februarie 1785, contele Iankovitch, după relatările
martorilor oculari din Alba Iulia, profesorul Iosif Gabri şi Johann
Metz, Horea şi Cloşca au fost aduşi în faţa gărzii
principale unde li s-a citit sentinţa în limba germană fiind
tradusă în limba română de domnul Eckard translator contelui
Iankovitch.
În conformitate cu articolul 62
din Codul teresian, cei vinovaţi de rebeliune erau executaţi
prin decapitare, dar, pentru a da execuţiei un cadru spectacular, cu
scop de intimidare a celor prezenţi, contele a adăugat la sentinţă
şi articolul 90, referitor la tâlhărie şi astfel au putut
fi executaţi prin zdrobire cu roata.
În ziua de 28 februarie, orele 900, a început
procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi
în două care separate, având alături până în momentul
execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului care a
încercat să le aline suferinţele. Procesiunea era încadrată
de un escadron de cavalerie de Toscana şi aproximativ de 300 de
pedestraşi şi husari. Pe Dealul Furcilor, în jurul podiumului
amenajat, au fost aduşi cu forţa între 2500-3000 de iobagi români,
câte trei tineri şi trei bătrâni, din peste 400 de sate din
cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele
evenimente ale răscoalei.
Execuţia s-a desfăşurat
după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca
care a primit 20 de lovituri, după Gabri, în timp ce Horea asista în
picioare. A urmat Horea, căreia
i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, dar acelaşi
domn Eckard a dat poruncă călăului, un ţigan cu nume
de principe, Grancea Racokzi din Alba Iulia, să-i zdrobească
pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul.
Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul
Furcilor din Alba Iulia, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi
şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi
din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul
lui Crişan a fost tratat în aceeaşi manieră.
Nu ştim dacă execuţia
şi-a făcut efectul asupra celor prezenţi dar în timpul
Revoluţiei de la 1848, Horea devenise un exemplu şi un simbol al
sacrificiului suprem pentru idealul naţiunii române din Transilvania.
Contemporanii au fost impresionaţi
de faptul cum Horea şi Cloşca au primit moartea de martiri înscriind
una din cele mai strălucite pagini din istoria naţiunii noastre.
Prin jertfa lor şi a miilor de
iobagi români, adusă pe altarul luptei de eliberare socială
şi naţională, au contribuit la cucerirea libertăţii
şi la făurirea unităţii poporului român. Prin ei, oraşul
Alba Iulia, alături de marele simbol al luptelor pentru unitate naţională,
primeşte şi nimbul marilor suferinţe îndurate de poporul
nostru pentru împlinirea aceluiaşi mare ideal.
 |
|
Locul adevarat unde au fost zdrobiti cu roata,
martirii neamului |
Dr.
Gheorghe Anghel
|
|
