România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Horea, CloŞca si CriŞan, martiri ai neamului românesc. 220 ani de la Răscoală

     Poporul nostru a aşezat pe Horea, Cloşca şi Crişan în panteonul naţional al marilor luptători pentru libertate şi unitate naţională. Prin marele seism social dezlănţuit de ei, cu 220 ani în urmă, românii din Transilvania şi-au făcut cunoscute lumii dorinţele şi năzuinţele de veacuri de a trăi în libertate şi unitate, afirmându-se ca o naţiune închegată, capabilă să-şi cucerească prin forţe proprii, drepturile răpite de stăpânirile străine.

 

     Marea Răscoală condusă de Horea, Cloşca şi Crişan marchează intrarea poporului român în epoca modernă, prin trezirea conştiinţei naţionale, contribuind la sfărmarea orânduirii feudale şi a anunţat, pe plan european, alături de alte mişcări sociale şi naţionale Marea Revoluţie Franceză. Horea, Cloşca şi Crişan au devenit mari personalităţi ale luptei popoarelor din Europa împotriva vechilor stări de lucruri din societatea feudală, vizând în primul rând desfinţarea servituţii personale precum şi începutul luptei pentru închegarea statelor naţionale. Ei au contribuit decisiv la cristalizarea, pe plan social şi naţional, a primului program de luptă a românilor din Transilvania cunoscut sub denumirea de: "Supplex Libellus Valschorum”. În plină epocă modernă, lupta românilor se baza pe ideea dreptului natural şi al naţiunii celei mai vechi şi numeroase din Transilvania, care supportă în întregime sarcinile publice, apără ţara şi produce bunurile materiale. Pentru acestea ea trebuie să fie recunoscută cu toate drepturile de a participa în mod direct, prin reprezentanţii săi la conducerea acestei ţări româneşti.

     Acest lucru nu era posibil în Transilvania. Această ţară era condusă de o nobilime străină care a menţinut legi draconice emanate în decursul întunecatului ev mediu, ca: Tripartitul lui Verböczi (1514) sau Aprobatele şi Compilatele (sec. XVII), prin a căror conţinut naţiunea română era considerată tolerată şi exclusă de a participa la conducerea treburilor publice. Această stare de lucruri a fost menţinută şi în plină epocă a luminilor de o nobilime, care s-a pretins civilizatoarea Europei de Est, şi în mod paradoxal a întărit şi menţinut sistemul aservirii iobăgeşti în vreme ce el a fost desfiinţat, nu numai în tot vestul Europei, dar şi în unele provincii ale Imperiului Habsburgic din care făcea parte şi Transilvania. În această situaţie, răscoala condosă de Horea, Cloşca şi Crişan ne apare ca un fenomen normal. Ea a izbucnit în Munţii Apuseni, unde relaţiile feudale menţinute prin lege şi forţă au căpătat un accent grav şi datorită lipsei de resurse materiale a oamenilor. Scopul răscoalei vizează în primul rând desfiinţarea iobăgiei, iar în ultimatul dat de răsculaţi cetăţii Devei răzbat şi revendicări radicale specifice sfârşitului secolului al XVIII-lea între care: împroprietărirea ţăranilor şi lichidarea nobilimii ca stare socială dominantă.

     Dacă la început răscoala a cuprins în teritoriul a cinci comitate, tinzând să se extindă în toată Transilvania, în faza a doua nobilimea şi trupele imperiale reuşesc să o limiteze şi apoi să o înnăbuşe în sânge. Răzbunarea nobilimii a fost pe măsura legilor dezonorante ale acestei ţări. Masacrele s-au ţinut lanţ începând cu cetatea Devei şi continuând apoi în temniţele de la Hunedoara, Turda, Cluj, Aiud, Alba Iulia şi în fiecare sat în parte. Numai prin intervenţia împăratului Iosif al II-lea, prin reprezentantul său contele Iankovitch, ea a putut fi limitată.

     Celor trei căpitani li s-a rezervat chiar de către împărat o soartă tragică: “să se dea un exemplu răsunător şi să fie purtaţi în lanţuri prin locurile unde au comis cele mai mari sălbătăcii pentru a fi arătaţi poporului de rând ... şi apoi să fie executaţi într-un chip spectacular într-o localitate importantă unde să se poată strânge cât mai mulţi supuşi”, aşa prevedea ordinul adresat de Iosif al II-lea contelui Iankovitch. Acel loc a fost Alba Iulia, unde acum 219 ani, la 28 februarie 1785 Horea şi Cloşca au fost zdrobiţi cu roata.

     Prinşi prin trădare la 27 decembrie 1784, Horia şi Cloşca, mai apoi Crişan - la 30 ianuarie 1785 - au fost excortaţi şi închişi în cetatea Alba Iulia. Deţinuţii sub strictă pază militară, în celule separate: Horea la Poarta a III-a a cetăşii, Cloşca la Poarta a IV-a, iar Crişan în corpul principal de gardă, o clădire ce se afla în incinta Catedralei Ortodoxe, urmau să compară într-un simulacru de proces. Nu a fost nici un proces ci doar o anchetă în urma căreia s-a dat o condomnare. Ancheta a început la 26 ianuarie 1785 în clădirea Judecătoriei de ocol, aflată în interiorul cetăţii pe locul unde astăzi se află un teren de sport provizoriu. În vederea probării faptelor, au fost aduşi 26 martori iar în închisorile din Alba Iulia se mai aflau încă 120 de căpitani şi iobagi între aceia care s-au remarcat în timpul răscoalei, dintre aceştia 36 au fost condamnaţi la moarte. Lui Horea i s-au pus 118 întrebări, lui Cloşca 134 întrebări iar lui Crişan 47 întrebări. În faţa anchetatorilor, Horea s-a comportat mai sigur, Cloşca a fost mai ezitant, dar amândoi au adoptat aceeaşi atitudine negând sistematic acuzaţiile, ceea ce denotă că ei şi-au stabilit o tactică comună. Crişan în schimb a răspuns clar şi răspicat la toate întrebările având îndrăzneala să acuze tirania nobilimii şi munca istovitoare pe care iobagii trebuia s-o presteze toată săptămâna pe domeniile nobililor, “de la o duminică la alta, fără a primi o bucată de pâine”, ceea ce i-a determinat să se ridice la luptă. Înţelegând, într-un fel sau altul, că Horea şi Cloşca, camarazii săi de înalte idealuri, n-au mărturisit nimic, Crişan a avut tăria extraordinară de a se ştrangula în închisoare, spre stupefacţia comisiei de anchetă şi spre mânia neînduplecată a nobilimii.

     Considerând încheiată procedura, la 26 februarie 1785, contele Iankovitch, după relatările martorilor oculari din Alba Iulia, profesorul Iosif Gabri şi Johann Metz, Horea şi Cloşca au fost aduşi în faţa gărzii principale unde li s-a citit sentinţa în limba germană fiind tradusă în limba română de domnul Eckard translator contelui Iankovitch.

     În conformitate cu articolul 62 din Codul teresian, cei vinovaţi de rebeliune erau executaţi prin decapitare, dar, pentru a da execuţiei un cadru spectacular, cu scop de intimidare a celor prezenţi, contele a adăugat la sentinţă şi articolul 90, referitor la tâlhărie şi astfel au putut fi executaţi prin zdrobire cu roata.

     În ziua de 28 februarie, orele 900, a început procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi în două care separate, având alături până în momentul execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului care a încercat să le aline suferinţele. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana şi aproximativ de 300 de pedestraşi şi husari. Pe Dealul Furcilor, în jurul podiumului amenajat, au fost aduşi cu forţa între 2500-3000 de iobagi români, câte trei tineri şi trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele evenimente ale răscoalei.

     Execuţia s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, după Gabri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căreia    i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, dar acelaşi domn Eckard a dat poruncă călăului, un ţigan cu nume de principe, Grancea Racokzi din Alba Iulia, să-i zdrobească pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul. Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crişan a fost tratat în aceeaşi manieră.

     Nu ştim dacă execuţia şi-a făcut efectul asupra celor prezenţi dar în timpul Revoluţiei de la 1848, Horea devenise un exemplu şi un simbol al sacrificiului suprem pentru idealul naţiunii române din Transilvania.

     Contemporanii au fost impresionaţi de faptul cum Horea şi Cloşca au primit moartea de martiri înscriind una din cele mai strălucite pagini din istoria naţiunii noastre.

     Prin jertfa lor şi a miilor de iobagi români, adusă pe altarul luptei de eliberare socială şi naţională, au contribuit la cucerirea libertăţii şi la făurirea unităţii poporului român. Prin ei, oraşul Alba Iulia, alături de marele simbol al luptelor pentru unitate naţională, primeşte şi nimbul marilor suferinţe îndurate de poporul nostru pentru împlinirea aceluiaşi mare ideal.

Locul adevarat unde au fost zdrobiti cu roata, martirii neamului

 

Dr. Gheorghe Anghel