România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Prima bancă din România

     Cea dintâi bancă - Asociaţia cămătărească din România a luat fiinţă la 28 martie 106 d. Chr. Faptul este atestat epigrafic de triptycul de tăbliţe cerate descoperit în anul 1855 în galeria Sfânta Ecaterina de la Roşia Montană (Alburnus Maior). Primele două tăbliţe păstrate au dimensiunile 16,2 x 8,5 cm şi se află la Muzeul din Berlin, pe care le-a cumpărat de a Colegiul reformat din Aiud1.

     Părţile contractante erau doi cetăţeni romani: Cassius Frontonius şi Iulius Alexander, om de afaceri bine cunoscut în zona montanistică auriferă de la Roşia Montană. Acesta a contribuit la constituirea “capitalului social” al “acestei bănci” cu suma de 500 (cinci sute) de denari.

     De remarcat aportul sclavului Secundinus, administratorul averii lui Cassius Palumbus, care a contribuit cu 267 de denari, aduşi “la bancă” în numele său personal, adică din partea sa şi nicidecum ca împuternicit al stăpânului său. Fiind “administrator de avere”, cu o situaţie materială foarte bună el dispunea de “economii şi rezerve” importante în monedă lichidă, făcută în dar de stăpânul său.

     Contribuţia pecuniară a primului asociat, Cassius Frontonius, a fost, după toate probabilităţile menţionată în rândul 10 al textului, degradat şi lacunos în mai multe zone.

     Traducerea contractului:

     “Între Cassius Frontonius şi Iulius/Alexander o întovărăşire pentru împrumutări (de bani) cu dobândă, (începând) din/(ziua) a zecea înainte de ultimele calende ale (lunii) ianuarie, când Pudens şi Polio erau consuli, până în/ajunul idelor lui aprilie proxime viitoare, a fost astfel în/cheiată încât orice ar fi fost arvunit în acea societate/şi vreun câştig sau vreo pagubă se va produce/(acestea) în părţi egale va trebui să şi le însuşească şi suporte.

     În care asociere a adus Iulius Alexander (bani) nume/rar  sau dobânzi denari 500, iar Secundus/sclavul-actor (administrator împuternicit) al lui Cassius Palumbus a/adus denari două sute/şasezeci şi şapte pentru (—?) Frontonius (?)/trimis în Alburnus —? Va trebui —(?)/Dacă în această societate careva cu vicleşug va face vreo fraudă şi va fi prins, pentru un as --- un denar --- (pentru)/un denar --- 20 denari (?) — va trebui să dea celuilalt,/iar după trecerea termenului, scăzând sumele datorate vor trebui sau/să primească suma (de bani) scrisă mai sus sau dacă va fi un excedent/vor trebui să-i împartă între ei. Ca să fie dat şi împlinit a cerut/prin stipulaţie/Cassius Frontonius, a promis prin sponsio Iulius Alexander/. Cauză (convenţie) pentru care au fost semnate două exemplare identice/de tăbliţe, (de asemenea) se datorează lui Lossa denari 50, pe care va trebui să-i/primească de la asociaţii scrişi mai sus. ŢÎncheiat la Deusarţ a 5-a zi înainte de calendele lui aprilie când/Verus a 3-a oară şi Quadratus (erau) consuli”.

     Exploatarea celei mai importante avuţii naţionale româneşti - aurul din zona montanistică de la Roşia Montană - se pierde în negura vremii. Metalul preţios de aici n-a adus niciodată bunăstare băştinaşilor deşi “munţii (lor) aur poartă”. Iată că şi în contemporaneitate această inestimabilă bogăţie a noastră este exploatată de o societate canadiană de insaţioşi şi hrăpăreţi, în beneficiul unor îmbuibaţi “de peste mări şi ţări”.

     Băştinaşii sărmani, despre care se spune că imensa bogăţie care zace în pântecul pământului lor este un blestem, vor rămâne în continuare să “cerşească din poartă-n poartă”.

                                      Claudia Băluţă

1. Tăbliţa cerată a fost publicată în câteva lucrări de specialitate (vezi I.I. Russu, “Inscripţiile Daciei Romane”, vol. I, Bucureşti 1975, nr. 44).