România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Horea, Cloşca şi Crişan

Receptarea răscoalei de la 1784 prin intermediul relatării călătorilor străini

     Răscoala ţăranilor români din Transilvania din 1784 face parte din şirul evenimentelor de importantţă deosebită care s-au bucurat de un larg ecou în Europa acelei vremi. Explicaţia unui asemenea fapt nu e greu de găsit: societatea transilvană se găsea spre sfârşitul secolului XVIII într-o perioadă de frământări sociale, de ridicări la luptă a ţărănimii aservite, a lucrătorilor de la mine şi ocne, a meşteşugarilor din oraşe, a românilor transilvăneni pentru drepturi politice şi naţionale. Răscoala de la 1784 pusese cu acuitate, prin programul, intensitatea şi urmările ei, înlăturarea învechitelor rânduieli feudale, a întregului edificiu feudal, chiar dacă nu au fost întrezărite forme concrete de organizare a societăţii pentru viitor.

     Răscoala lui Horea făcea parte din şirul marilor răscoale ţărăneşti din centrul şi răsăritul Europei, fiind înseriată de contemporani după cele din Boemia şi Rusia, ultima condosă de Emilian Pugaciov, cu care este comparat Horea de presa Europeană de la începutul anului 1785. Această mişcare socială a intrat în atenţia diplomaţiei europene, interesată tot mai mult de spaţiul sud-est European. Astfel diplomaţia Europeană a luat act în chip definitiv de problematica naţională şi socială a românilor din Transilvania. S-a conturat în planul diplomaţiei europene o atitudine de smpatie faţă de soarta şi viitorul românilor din Transilvania.

     Răsunetul răscoalei lui Horea în străInătate s-a propagat cu repeziciune pe arii geografice şi social-politice întinse. Sfârşitul anului 1784 şi prima jumătate a celui următor fiind tocmai perioada de maxima lui difuziune. Răscoala primea o semnificaţie Europeană fiind încadrată de evenimente mai mari şi semnificative din Europa, care îşi lăsau amprenta lor asupra evoluţiei istorice generale.

     “Acest fel de mişcări, fiind o boală simptomatică a societăţii veacului XVIII, erau urmărite, oriunde se iveau, cu deosebit interes de lumea apuseană!”1 (David Prodan). Dar ecourile în străinătate ale răscoalei nu se sting nici un timp; ele persistă, continuând să dea naştere unor texte diferite cu subiecte din răscoală. Evenimentul transilvănean rămâne present în presa vremii, în diferite lucrări de interes şi circulaţie Europeană la sfârşitul secolului XVIII şi începutul celui următor, deci mult după sfârşitul răscoalei. Opinia publică Europeană lua prin mijlocirea presei cunoştinţă de evenimentul din Transilvania, de dimensiunile şi semnificaţia lui. Broşuri, tipărituri, pamflete europene preiau şi sistematizează informaţia de presă, adăugând un plus de comentariu şi multiplică informaţia referitoare la răscoala oferită Europei.

     Ecoul răscoalei s-a perpetuat în timp datorită mai multor factori care au acţionat simultan sau succesiv. Elementul de noutate îl constituie călătorii străIni, în trecere prin Transilvania, care reţin lucruri referitoare la Răscoală, descriu locuri cuprinse în 1784 de flăcările răscoalei şi episoade despre răscoală care se relatau încă şi după anul 1800. Călătorii străini înşişi sunt preocupaţi de a călca prin locurile răscoalei, de a afla cât mai multe date despre ea, pe care le includ apoi în relatările lor de călătorie tipărite şi citiţi în Europa de la sfârşitul veacului XVIII şi începutul celui următor.

     Răscoala de la 1784 a rămas o prezenţă vie în societatea transilvăneană mult timp după ce a fost înăbuşită, prezenţă înregistrată de către călătorii străini din Transilvania.2

     Printre cele dinâi relatări străine de călătorie amintim lucrarea lui Baltazar Hacquet, naturalist austriac, care a vizitat Transilvania în 1765, 1788, 1789, 1790. Însemnările despre Transilvania le publică în 1790 şi în 1791 în lucrarea “Călătorie în Alpi nordici”. Descriind situaţia românilor din Transilvania autorul admite ridicarea ţăranilor români împotriva jugului la care sunt supuşi.

     “Un om care se găseşte asemenea stare, nu e firesc oare să se gândească la toate mijloacele cu putinţă pentru a-şi lepăda jugul cu neputinţă de îndurat?... Românul a fost împins la disperare şi răzbunare prin dispreţul cu care a fost tratat, după cum aveam proaspăt în minte exemplul horiadei”.3

     Acţiunea de la 1484 apare astfel, pe deplin înţeleasă, este încadrată de Hacquet în şirul altor asemenea ridicări ale europenilor. “Naţiunea română îşi are, şi  ca mulţime şi ca dreaptă stăpânire a ţării Transilvaniei meritele sale”.4 Călătorul austriac dovedeşte o largă înţelegere a cauzei românilor răsculaţi, o reală simpatie faţă de românii transilvăneni în general.

     După răscoală e cunoscută călătoria lui Jenne Lebprecht, al cărui jurnal a apărut la Pesta în 1788 şi în 1790 la Viena, Franckfurt şi Leipzig. Menţiona printre altele că la Deva a fost expus capul rebelului Cloşca.5 Un alt călător Cristoph Seipp în volumul de călătorii publicat în 1793 la Frankfurt şi Leipzig înregistrează unele informaţii despre răscoală referitor la nonintervenţia baronului Bruckenthal în înăbuşirea răscoalei românilor.6

     Tot spre sfârşitul secolului XVIII un alt călător, poetul maghiar Mathyasi Joszef, care a poposit prin câteva sate româneşti descrie viaţa ţăranilor români la câţiva ani de la răscoală.7 Socotea condamnarea celor trei martiri de către Josef al II-lea drept pedeapsă îndreptăţită, deoarece răsculaţii au vrut să răstoarne ordinea existentă. Conform refeormistului iluminist austriac, reformele trebuiau să vină de la capul luminat, suveranul înspre care cei mulţi şi nu de jos, prin mişcare revoluţionară, Atitudinea poetului maghiar este tipică pentru curentul reformist iluminist răspândit la Curtea de la Viena, precum şi pentru un mod exclusivist de a judeca mişcările sociale apărând poziţia de clasă a nobilimii. Atitudinea pronobiliară a acestuia este duşmănoasă la adresa răsculaţilor.

     Nicolae Iorga menţiona în lucrarea sa “Istoria românilor pri călătorii” o relatare din 1796 a unui autor străin anonim. Acesta a vizitat mai multe sate româneşti pe Valea Mureşului, între Deva şi Alba Iulia şi părţile Zlatnei care fuseseră cuprinse de flăcările răscoalei în 1784. A cules informaţii de la Băcăinţi şi Binţinţi privitor la pagubele suferite de nobili şi la teama pe care aceştia o aveau faţă de şerbii lor.8

     Alte informaţii despre răscoală provin de la italianul Caronni în observaţiile sale intitulate “În Dacia” apărute la Milano în 1812. Dintre relatările sale reţin atenţia două aspecte privitoare la asemănarea dintre limba română şi limba italiană şi la răscoala din 1784. Referitor la aceasta din urmă, autorul preciza că la Deva au fost omorâţi Horea şi Cloşca, cei doi capi rebeli împreună cu alţi complici în vederea înăbuşirii răscoalei.9

     Baronul D’Haussez traversa în 1831 Transilvania şi îşi publica notele de călătorie în lucrarea “Alpii şi Dunărea sau călătorie în Elveţia, Siria, Ungaria şi Tansilvania”. A fost invitat să viziteze celula unde a fost închis Horea, dar refuzat motivând că nu poate onora această invitaţie datorită ororii faţă de martiriul la care au fost supuşi conducătorii răscoalei.10

     În anii 1835-1838, Jahn Paget călătorea prin Transilvania şi a prezentat câteva episoade din răscoală. A observat că Horea şi Cloşca sunt vii în memoria oamenilor din Transilvania.11

     Despre răscoală vorbeşte Augustin de Gerando în cunoscuta-i carte de călătorii “Transilvania şi locuitorii săi” apărută în 1845 la Paris şi Leipzig în franceză şi germană. Francezul a întreprins o călătorie în Transilvania în anturajul unui grup de nobili şi discută probleme social-politice şi naţionale ce se găseau la ordinea zilei. S-a atins şi subiectul răscoalei lui Horea care, după cum aprecia autorul, “N-a cruţat nici vârsta, nici sexul” şi a fost o revanşă a ţăranilor asupra nobililor după ce aceştia din urmă i-a supus sub jugul ei foarte dur.12 Odată izbucnită, guvernul transilvănean neglijează să trimită trupe împotriva răsculaţilor. Răscoala a pierdut teren prin ridicarea nobilimii la arme. Conducătorii răscoalei având certe talente de generali în organizarea răscoalei, după cum apreciază călătorul francez ei trebuind să piară de moartea criminalilor. Printre alte relatări autorul specifica în cartea sa că în multe case din comitatul Zarandului sunt încă numeroşi cei care au portretul lui Horea atârnat pe perete.

     La mijlocul secolului trecut s-au înmulţit mărturiile despre ţările române, dovadă a interesului crescut manifestat faţă de străini. Mărturie stau însemnările de călătorie şi lucrările cu caracter istoric publicate de Hyppolite Desprez, în care situaţia românilor din Transilvania şi momentul răscoalei lui Horea îşi găsesc cuvinte de deosebită apreciere.13

     Despre răscoală vor mai face aprecieri şi alţi călători străini din a doua jumătate a secolului XIX, dovadă a puternicelor tradiţii ce s-au păstrat asupra răscoalei lui Hrea în zona Munţilor Apuseni şi în cele învecinate.

     Încercând să concluzionăm putem face următoarele precizări relativ la interesul călătorilor străIni pentru spaţiul nostru şi anume:

     1. Imediat după înăbuşirea răscoalei, ecoul acesteia s-a răspândit rapid în Europa prin intermediul presei şi a însemnărilor de călătorie a celor care au vizitat Transilvania.

     2. Printre călătorii străIni pe meleagurile transilvănene o pondere mare o au autriecii, dar o atenţie deosebită manifestă şi francezii şi italienii.

     3. În însemnările lor de călătorie, autorii nu fac referire exclusivă la Transilvania ci o integrează în teritoriile străbătute de ei. De fenomenul petrecut în anii 1784-1785 pomenesc într-un context mai larg şi folosesc ca sursă de documentare, fie legendele populare apărute imediat după înfrângerea răscoalei, fie memoria participanţilor la evenimente.

     4. Observăm în atitudinea acestor călători străini o plasare pe poziţii de clasă încercând să apere nobilimea şi condamnând răscoala ca fiind o încercare  brutală de a schimba ordinea în stat.

     5. Unii călători străini privesc cu simpatie şi înţelegere situaţia grea a românilor din Transilvania, găsind motive suficiente pentru izbucnirea răscoalei.

     6. Se fac referiri la faptul că românii sunt majoritari în Transilvania şi că limba acestora se aseamănă cu italiana. Toate aceste argumente vin să întrărească teoria autohtoniei şi latinităţii românilor într-o perioadă în care apar contestatarii etnogenezei românilor în această zonă. Relatările călătorilor străini se constituie ca importante puncte de sprijin şi în dovedirea drepturilor politice pe care ar trebui să le aibă românii în calitatea lor de naţiune majoritară.

     7. Mulţi dintre autorii străini fac dovada plasării lor pe poziţii iluministe atunci când condamnă răscoala şi pe instigatorii acesteia, considerând că pedepsirea capilor răscoalei în 28 februarie 1785 a fost justă. Răsculaţii au încercat să se substituie ordinii în stat şi au trebuit să fie pedepsiţi.

     8. Raportat la evenimentele din 1784-1785 călătorii străini sunt interesaţi mai mult de aura legendară a martirilor de la 28 februarie 1785. “Horiada”, aşa cum o numea Baltazar Hacquet, a suscitat interes mai ales datorită eroului care a pregătit-o, a inspirat-o şi a condus-o până la capăt.

     Dincolo  de toate precizările relative la rolul călătorilor străini în popularizarea evenimentului de la 1784-1785, important rămâne faptul că prin aceştia problema românilor din Transilvania găseşte încă un drum de a pătrunde în conştiinţa Europei. Fenomenul  răscoalei de la 1784 a percutat adânc în memoria oamenilor şi datorită relatărilor ulterioare care nu au făcut decât să reactualizeze evenimentele din 1784-1785 nepermiţând ca odată cu trecerea anilor fenomenul să se estompeze.

Prof. Cetean Daniela

 

Note

1. David Prodan, Din ecourile răscoalei lui Horea în străInătate, în “Gânds românesc”, 1935, III, 2, p. 100

2. Nicolae Edroiu, Răsunetul european al răscoalei lui Horea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 188

3. Nicolae Edroiu, Călători străini despre răscoale lui Horea, în “Apulum”, 1973, XI, p. 383

4. Baltazar Hacquet, Reisen durch die nordischen Alpen, Nurnberg, 1790, p. 189

5. David Prodan, Supplex Libellus Valacherum, Bucureşti, 1967,      p. 302

6. Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători, III, ed. A II-a, Buc., 1922, p. 9-10

7. Nicolae Edroiu, Răsunetul european al răscoalei lui Horea,            Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 190

8. Nicolae Iorga, op.cit., p. 8

9. Felice Caronni, In Dacia, Milano, 1812, p. 93

10. Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători. Adause din biblioteci franceze şi de aiurea, Buc., 1922, p. 20-25

11. John Paget, Ungarn und Siebenburgen Politisch. Statistisch Oeconomisch II, Leipzig, 1842, p. 241-242

12. Nicolae Iorga, op.cit., p. 267

13. Iacob Mârza, Augustin de Gerando despre Alba Iulia, în “Apulum”, VIII, 1971, p. 197