|
Ionuţ Ţene revine fulminant pe piaţa cărţii
clujene cu o carte care incită, miresmat-polemică, şocantă
pentru unii, în asentimentul altora, dar fără grimase şi
convenţionalisme călăuzitoare, motivată, alcătuită
luminos din convingeri. Am citit cartea cu un soi de curiozitate ontologică
şi istorică deopotrivă, nepunând mare preţ pe curajul
autorului într-o lume eliberată, chiar dacă libertatea noastră
este şi ea un soi de glumă, cât timp un alcoolist anonim îl
pune la zid, ritos, impertinent, complexat într-o foaie clujeană ca
şi cum Ţene ar fi comis o crimă, lăsându-ne impresia
că doar el are dreptul de a-şi exprima şi susţine
opiniile. Eseu social-istoric de amploare, “Transilvania, model României”*,
readuce, încă din titlu, boarea răcoros-bizantină din
repetarea, ca o premoniţie, a lui David Prodan, “Transilvania
şi iar Transilvania”. Deschisă pe linia bicefală: Ştefan
Zeletin - Eugen Lovinescu, dar cu o privire scrutătoare înspre
fenomenul de occidentalizare a României - nepierzându-l din vedere nici
o clipă - cartea
militează pentru păstrarea arhetipului tradiţional românesc,
o sinteză între tradiţie şi modernitate. În fapt, Ionuţ
Ţene este un junimist modern, um maiorescian de modă nouă,
evitând, fără precauţii, curentul paşoptist, dar
neignorându-l, acela al formei fără fond, cu o traducere precisă:
occidentalizare cu orice preţ, dar fără consistenţă.
Eseul se constituie şi într-un răspuns polemic către unii
dintre intelectualii ardeleni de azi: Ovidiu Pecican, Alexandru Cistelecan
care promovează ideile regionaliste, privind spre Transilvania ca
spre o entitate autonomă, redirecţionând, oarecum, pulsul/cursul
firesc al sângelui, adăpând, astfel, partea de vis neguros a
revizionismului: “Se poate vorbi de un specific ardelenesc, dar nu
autonom, ci ca o componentă spirituală a naţiunii române,
ca o bogăţie culturală ce cristalizează civilizaţia
românească”, susţine în dezbatere autorul. Scopul demersului său
eseistic este de a demonstra că Transilvania este motorul dezvoltării
civilizaţiei româneşti dintotdeauna.
De aceea el vede
firească, cu unele tuşe personale care incită, inserţia
puterii în acest spaţiu transcedental, care este şi ideea
fundamentală a cărţii. Ceea ce se lasă de înţeles
la lecturare, precum, de altfel, în toate demersurile cultural-publice
ale autorului, şi care nu este cuprins în mod expres în eseul de faţă,
este aducerea în prim-planul imaginii, care trebuie să-ţi stăruie
în minte, a modelului 1859, când s-a produs transferul natural de centru,
care a marcat istoria, transferul de la Iaşi la Bucureşti.
Ţene propune acelaşi model şi în cazul de faţă,
atrăgând, aproape organic, această inserţie a centrului
actual spre linia de sus a românismului. Se simt, la lectură,
mirodeniile retorice ale punerii problemei istorice în textul ţeneean,
plăcerea de a polemiza, de a interpreta oarecum trufaş,
dezinhibat, evenimente consacrate dar saturate de interpretare, care
conduc la/şi susţin ideea fundamentală a cărţii,
motivând-o: Munţii Orăştiei, centru politic şi
economic al Daciei; (la Costeşti, în toamna de miere a anului trecut,
ca-n transă, l-am văzut pe Ionuţ chemându-şi oştile,
în chip de Decebal); Transilvania, izvor de statalitate românească,
conform legendei lui Radu Negru de Făgăraş, s-a întemeiat,
în sec. al XIV-lea, Ţara Românească, iar prin voievozii
maramureşeni, Dragoş şi Bogdan, s-a întemeiat Moldova;
primul Patriarh al tuturor românilor, Mitropolitul Ghenadie din
Transilvania, îşi extindea jurisdicţia eclezială şi
asupra parohiilor din Ţara Românească şi Moldova, dând,
astfel, sens unităţii religioase a românilor şi prefigurând,
luminos-confesional, Unirea de la 1600; Unirea de la 1600 a lui Mihai
Viteazul - domnitor al tuturor românilor, încoronat la Alba Iulia, deloc
întâmplător susţine autorul; înfiinţarea Mitropoliei
Ortodoxe de Alba Iulia, tot de către Viteazul, semn peren pentru o
patriarhie ortodoxă română; 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Naţională
a Românilor se întâmplă la Alba Iulia, urmată la 1922 de încoronarea
regelui Ferdinand I al României, tot în locul, găsit a fi magic de
către Ţene, Alba Iulia. La Ţene, specificitatea fiecărei
provincii româneşti nu depersonalizează ci sporeşte, îmbogăţeşte
spiritual unitatea. Aceasta este şi ideea centrală a discursului
său eseistic. Te întrebi, dumirit altfel, dacă Transilvania
constituie pentru Ţene o obsesie sau un credo. Răspunsul îl găsim
în această recurenţă cu inserţie elegiacă:
“Cred în România de mâine, cu o Transilvanie participativă la
efortul de occidentalizare şi integrare europeană ca prima
locomotivă care, pentru a putea trage un tren de munte, este
sprijinită de alte două locomotive, Ţara Românească
şi Moldova, pentru ca să ajungă pe crestele înalte, mai
aproape de ea însăşi şi de Dumnezeu”. Problematică,
dar nu interogativă, cartea lui Ionuţ Ţene are la îndemână
lentile puternice pentru a putea fi desluşită şi înţeleasă
fără a-i schimonosi mesajul.
Dumitru
CERNA
 |
* Editura NAPOCA STAR, Agenţia de publicitate STAR
TRANSILVANIA, Cluj, 2003, director general: Gabriel Hrdlicska,
director de editură: Dinu Virgil-Ureche, redactor-şef:
Ileana Vereş; 68 p.; corectura a fost efectuată de către
autor; nu se specifică nimic despre autorul copertei; credem
că imaginea copertei I reproduce interiorul Sălii Unirii
de la Alba Iulia. |
|
|
