România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Adunarea de protest a clerului greco-catolic şi a românilor din Transilvania, ţinută la Alba-Iulia în 29 Mai 1912 împotriva înfiinţării episcopiei greco catolice maghiare de la Hajdu-Durog

     Aşezat pe cursul mijlociu al râului Mureş, aproape de confluenţa cu râurile Târnava, Ampoi şi Sebeş, şi ca poartă principală de intrare în frumoasa şi bogata zonă a Munţilor Apuseni, el a avut o importanţă deosebită din cele mai vechi timpuri. Densitatea aşezărilor preistorice descoperite de specialiştii Muzeului Naţional al Unirii din localitate împreună cu alţi cercetători de renume, în Alba Iulia, la Lumea Nouă, precum şi în apropierea oraşului, la Teleac, Limba, Pâclişa, Ghirbom, Sebeş, Petreşti, Daia Română, Păuca, Câlnic, Pianul de Jos, Sântimbru, Mihalţ, Obreja, Bucerdea Vinoasă, Cetea, Ţelna, Ighiel, Benic, Balomir, Tărtăria, etc. confirmă cu prisosinţă condiţiile excelente de viaţă care au existat pe aceste meleaguri şi care au asigurat continuitatea strămoşilor noştri până în zilele noastre, situaţie de altfel similară pe toată Valea Mureşului.

     Însemnătatea acestei aşezări din punct de vedere militar, politic, economic, cultural şi nu în ultimul rând religios, a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri începând cu romanii, popoarele migratoare, slavii, ungurii şi austriecii.

     Numeroasele denumiri pe care le-a avut oraşul nostru, de-a lungul timpului confirmă cu certitudine desfăşurarea unor evenimente importante în istoria milenară a acestor meleaguri şi a ROMÂNIEI.

     Până la denumirea actuală a oraşului, în funcţie pe perioadele istorice precum şi de stăpânirile vremelnice, se cunosc următoarele denumiri:

THARMIS                            - aşezare a dacilor

APOULON sau APULON   - aşezare a dacilor

APULUM sau APULLUM   - denumire dată de romani

CHRYSOPOLIS                  - epitet dată de romani

BELGRAD                           - denumire dată de slavi

BĂLGRAD                           - denumire dată de români

ASPRON                              - denumire dată de pecengi

GYULA FEHERVAR           - denumire dată de unguri (1274)

WEISSEN BURG                 - denumire dată de coloniştii germani

KARLSBURG                     - denumire din perioada lui Carol al VI-lea

KAROLY FEHERVAR       - denumire dată de maghiari

ALBA CAROLINA              - denumire din perioada lui Carol al VI-lea

     După dr. în istorie Ghe. Anghel denumirea de Alba Iulia sa definitivat în sec. XIII-XIV după mai multe variante: Alba Transilvaniei, Albe Gyle, Albe Giule şi Alba Iule.

     Dintre toate denumirile cunoscute, cea mai deosebită consider că a fost cea acordată de romani (anul 253) - CHRYSOPOLIS ceea ce însemna ORAŞUL DE AUR (oraş bogat în aur). Pe aici au trecut cele cca. 85 vagoane aur pur, extrase din inima Apusenilor, care au fost "cărate" la Roma în perioada de 165 ani de  stăpânire romană.

     Între evenimentele istorice desfăşurate în oraşul şi judeţul Alba un rol foarte important l-au avut cele istorice religioase care au constituit probleme deosebite şi care au influenţat viaţa generaţiilor de locuitori din zona Albei iar in unele privinţe şi cea a celor din întreaga Transilvanie.

     Cercetările şi studiile efectuate de către renumiţi istorici de pe meleagurile noastre şi din apropiere, printre care istoricul Nicolae Densuşianu, acad. Ştefan Meteş, acad. David Prodan, prof. univ. Ioan Lupaş, prof. univ Onisifor Ghibu, prof. univ. Silviu Dragomir, prof. univ. Ştefan Manciulea şi alţii, referitoare la evenimentele religioase petrecute în oraşul Alba Iulia şi în împrejurimile sale sunt prea puţin cunoscute marelui public.

     Documente importante pentru istoria oraşului Alba Iulia, aflate la instituţiile specializate, în mare parte redactate în limba latină, maghiară şi germană, iar multe din acestea nu au fost traduse până în prezent, deşi au trecut 200-250 de ani de la emiterea şi existenţa lor.

     În acest sens se poate exemplifica lucrarea prof. Silviu Dragomir: Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria (două volume) care are anexate 225 documente (150 în vol. I şi 75 în vol. II) redactate astfel: 113 în limba latină, 37 în limba maghiară, 37 în limba germană şi 38 în limba română. Transcrierea acestor lucrări-document, reeditarea lor şi dotarea bibliotecilor instituţiilor specializate, trebue să rămână ca o datorie morală pentru cei avizaţi, având în vedere eforturile deosebite efectuate de către cercetătorii şi autorii respectivi şi mai ales valoarea datelor, informaţiilor şi a documentelor prezentate. Pentru a se cunoaşte adevărul istoric al unor evenimente, din documentele existente necercetate în diferite arhive şi biblioteci din Transilvania, redactate în limbile menţionate anterior, ar fi bine să se analizeze posibilităţile de a se creia în cadrul Facultăţii de Teologie de la Cluj, Sibiu şi Alba Iulia câte o grupă de studenţi, în funcţie de nevoi, care să specializeze de exemplu la Cluj, limba maghiară, la Sibiu limba germană iar la Alba Iulia limba latină.

     În bibliotecile şi arhivele din Austria, Italia, Ungaria, Germania, Turcia, Serbia şi Grecia se găsesc documente importante, privind istoria românilor si a credinţei străbune, care merită să fie cunoscute şi care pot fi teme importante pentru licenţa tinerilor studenţi.

     Unul dintre evenimentele importante de natură religioasă desfăşurat în oraşul nostru la începutul sec. XX, mai puţin cunoscut, a fost "ADUNAREA DE PROTEST A CLERULUI GRECO CATOLIC ŞI A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA DESFĂŞURATĂ LA DATA DE 29 MAI 1912 LA ALBA-IULIA ÎMPOTRIVA ÎNFIINŢĂRII EPISCOPIEI GRECO CATOLICE MAGHIARE DE LA HAJDU-DUROG", de care urma să aparţină o bună parte dintre credincioşii români greco catolici din Transilvania.

     Această măsură pe lângă altele, nu a fost altceva decât o etapă a acţiunilor de desnaţionalizarea românilor din Transilvania.

     După încheierea acordului austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, Transilvania a rămas încorporată Ungariei anulându-i-se autonomia, deşi "jarul" revoluţiei de la 1848-1849 nu se stinsese bine iar duşmănia dintre austrieci şi maghiari era încă proaspătă. În schimb s-au uitat repede contribuţia, jertfele şi destrugerile materiale ale românilor din Transilvania care au fost alături de Austria în timpul revoluţiei de la 1848-1849.

     În continuare abuzurile şi samavolniciile autorităţilor centrale şi locale, au determinat Partidul Naţional Român să iniţieze şi să organizeze în cursul anului 1905 întruniri populare la Alba Iulia, Aleşd, Arad, Bistriţa, Blaj, Borşa, Dej, Luduş, Oradea, Pâncota, Sălişte, Timişoara, Zlatna etc., la care s-a discutat politica de desnaţionalizare a românilor din Transilvania, de către autorităţile stăpânitoare din imperiu.

     La scurt timp, Parlamentul maghiar, în primăvara anului 1907 (19 III / 1 IV şi 26 IV / 9 V) a votat noile legi şcolare - LEGILE APPONYI - care vizau desfinţarea şcolilor confesionale româneşti, slovace şi sârbe în vederea întăririi procesului de maghiarizare forţată a naţionalităţilor cuprinse în acea perioadă în statul maghiar.

     Locul de desfăşurare a adunării de protest la data de 29 Mai 1912, fata de crearea episcopiei Hajdu, s-a stabilit la Budapesta de către conferinţa fruntaşilor greco catolici, la data de 23 Apr. 1912 cănd a ales ca preşedinte, deputatul dietal de Arad dr. Ştefan C. Pop. Alegerea oraşului Alba Iulia ca loc de desfăşurare a adunării de protest a celor cca. 20.000 de români nu a fost întâmplătoare, întrucât a constituit un avertisment serios dat autorităţilor austro-ungare şi un semnal de alarmă pentru Sfântul Scaun de la Roma, având în vedere faptul că aici la Alba Iulia la data de 7 Octombrie 1698 prin trădarea credinţei străbune, s-a creat credinţa greco catolică a românilor din Transilvania, prin metodele, manevrele şi mai ales prin promisiunile cunoscute, ceea ce a contribuint direct la dezbinarea românilor, dezbinare care se resimte şi în zilele noastre.

     Românii greco catolici în decursul istoriei au mai fost în astfel de momente de cumpănă. Amintim perioada celui mai important episcop greco-catolic, Inocenţiu Micu Klein care a mutat episcopia de la Făgăraş la Blaj punînd temelia "mănăstirii şi a şcolii cu seminar".

     Episcopul Inocenţiu Micu Klein a fost un mare luptător pentru drepturile naţiei noastre, fapt ce l-a determinat ca la sinodul convocat la data de 25 Iunie 1744 să formuleze alternativa: satisfacerea revendicărilor româneşti sau abandonarea UNIRII. În urma acestei îndrăzneli, a fost convocat în faţa unei comisii de anchetă la Viena. Sesizând consecinţele, el a evitat întâlnirea şi a plecat pe jos în "toiul" iernii la Roma cu speranţa de a obţine dreptate la Sf. Scaun, pe care însă nu a aflat-o.

     În schimbul dreptăţii a obţinut un exil îndelungat din anul 1744 până la data de 23 Sept. 1768 când a decedat.

     Dorinţa arzătoare de a se reîntoarce în ţară, în perioada cât a fost în viaţă nu a fost satisfăcută şi nici nu s-a acceptat aducerea osemintelor la Blaj, după moartea sa.

     O altă situaţie deosebită s-a petrecut la Blaj pe Câmpia Libertăţii când Al. Papiu Ilarian, unul dintre cei mai importanţi conducători ai Revoluţiei Române din Transilvania, în programul său şi în indemnurile formulate, la loc de frunte s-au aflat: INDEPENDENŢA NAŢIONALĂ urmată de INDEPENDENŢA RELIGIOASĂ. Români să-şi aibă RELIGIA ROMÂNĂ, fără dezbinare între uniţi şi neuniţi, aşa numita unire cu ungurii să se desfiinţeze, iar toţi românii să fie numai de LEGEA ROMÂNEASCĂ".

     Curtea de la Viena de teama revenirii la credinţa străbună a românilor, de urgenţă au întreprins măsurile cunoscute, de ridicare a episcopiei de la Blaj la rang de mitropolie, după înfiinţarea de episcopii la Gherla şi Lugoj.

     Papa Pius al IX-lea prin BULLA ECLESIAM CHRISTI din Dec. 1853 a confirmat înfiinţarea Mitropoliei Greco Catolice de la Blaj.

     Adunarea de la Alba Iulia din 29 Mai 1912 a constituit biroul congresului şi a ales ca preşedinte pe fruntaşul român George Pop de Băseşti. Între cei 17 aleşi în biroul congresului din partea oraşului Alba Iulia a făcut parte: dr. Camil Velican - avocat, dr. Ioan Marciac - avocat şi Simeon Micu protopop.

     Congresul a ales o comisie formată din 100 de persoane pentru redactarea proiectului de rezoluţii şi pregătirea hotărârilor acesteia. Din această comisie a făcut parte printre alţii: Ion Agârbiceanu - preot, dr. Amos Frâncu - avocat, dr. Iuliu Maniu - avocat, Theodor Mihaly - deputat dietal Dej, Ştefan C. Pop - deputat dietal Arad, dr. Vasile Suciu - canonic Blaj, dr. Vasile Lucaci - preot Siseşti, dr. Alexandru Vaida Voievod - medic etc.

     Acest congres istoric care s-a desfăşurat la Alba Iulia în numele tuturor românilor din Transilvania a adoptat o rezoluţie de protest împotriva proiectului de înfiinţare a episcopiei greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog care făcea din biserică un instrument politic de desnaţionalizare şi de silnicie a românilor.

     Congresul a hotărât de asemenea constituirea unei comisii formate din 50 de reprezentanţi care să poată lua toate măsurile necesare şi legale pentru apărarea drepturilor autonome ale bisericii greco catolice române, iar în acelaşi timp a decis să trimită la Sf. Scaun de la Roma un memoriu documentat.

     Acest memoriu mai puţin cunoscut, care a fost înaintat la Sf. Scaun de la Roma reprezintă un document istoric important al Congresului desfăşurat la Alba Iulia, la data de 29 Mai 1912 şi care merită să fie redat şi cunoscut de către cei interesaţi, în paginile următoare.

    ec. Ion Străjan