România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Dacica

Mă uit la tine, şubred vas de lut.
Trei mii de ani ai încăput.
Veci de vecii, pe care le înfrunţi,
S-au adunat în golul tău, mărunţi,
Şi fiecare vârstă din vecie.
Lăsând un fir de praf drept mărturie,
L-a pus tihnit în ciobul păstrător.
Clipa trăieşte, veacurile mor.

Tu, plin de taine şi ştirbit în gură,
Ai stat ascuns adânc în arătură.
Nici oasele nu i s-au pomenit
Ale aceluia ce-n zmalţ te-a-ncremenit
Şi, frâmântând, ţi-a dat obârşii noi.
N-a mai rămas măcar din el gunoi
Tot un pământ, la fel de bun, la fel de prost:
Tu eşti aci. El parcă nici n-a fost.

Dar înmuiată-n sânge şi sudoare,
Unghia lui ţi-a pus un zbenghi de floare
Şi, ocolindu-ţi coapsa cu subţire
Chenar, i-a dat noroiului simţire.
Tu poţi să fii, el poate să nu fie,
Zgârietura-i teafără şi vie.
Nu eşti al singurului Dumnezeu.
Ca luna, ca o stea, ca o pustie.
Eşti şi al semenului meu.
Brâul tău viu, când mâinile-au murit,
Dă biruinţă gingaşului pipăit.

Olarul drept pe palma lui te-a pus 
Şi-ai scos răspuns, la deget, în auz.
Fragedul sunet, dulce, lin,
E-ntreg şi nou ca la-nceput, şi plin.

Urciorule de vis şi de pământ,
El ţi-a dat glas. Eu îţi voi da cuvânt.

Tudor Arghezii (1880-1967)