România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Memoriul

Congresului românilor greco-catolici ţinut la Alba-Iulia în 29 Mai 1912, în cauza plănuitei episcopii greco-catolice maghiare de la Hajdu-Durog înaintat Sf. Scaun de la Roma

- Invitarea la unire

     Glorioasa Casă de Habsburg, stâlpul, apărătoarea şi propăgătoarea catolicismului în Europa centrală, gânditu-sa pe la sfârşitul veacului XVII-lea, să-şi înmulţească încă cu una, perlele strălucitei sale cununi împărăteşti, prin întoarcea ROMÂNILOR supuşi sceptrului său la religiunea catolică.

- Situaţia bisericii catolice în Ardeal

     Poate că în nobila-i ţintă să fi fost şi consideraţii de ordin politic.

     Catolicismul din calvinitul, luteranitul şi socinianitul principat al Ardealului, era aproape cu desăvârşire stins. Episcopia catolică a Ardealului de pe vremuri nu mai era.

     Cetatea Albei Iulie, rezidenţa acestei episcopii era în mâini străine.

     Unirea ROMANILOR, atât de numeroşi în marele principat ardelenesc, putea să plece cumpăna cu totul pe partea catolicilor.

- Suferinţele strămoşilor noştri şi unirea lor cu Biserica Romei.

     Şi strămoşii noştrii trecuţi prin atâtea valuri patrimonice; ei a căror lege răsăriteană, amăsurat legilor din "Aprobatae Constitutiones regni Transsylvaniae" era numai suferintă "usque ad beneplacitum principum et regnicolarum"; ei care î-şi văzuseră nobilimea trecută la legea catolică, ori la cea reformată CA SĂ-ŞI FI PUTUT LUA PARTEA CUVENITĂ în mersul trebilor ţării;

     Strămoşii noştri torturaţi de siluitoarea tiranie a principilor şi domnilor calvini, năpustiţi asupra conştiinţei şi a credinţei lor greceşti, după cum cu multă durere spunea metropolitul Teofil în sinodul din Alba-Iulia dela 1697; ei cari poate, că-şi mai aduceau aminte, ca prin vis, de obârşia lor română după sânge şi după credinţa lor creştină; sătui de năcazurile izvorâte din ruperea lor neimputabilă dela biserica strămoşească romană - tresăltară la auzul vestei îmbucurătoare, că gloriosul împărat Leopold voieşte desrobirea lor în toate privinţele şi în nădejdea unei sorţi mai bune, atât pe terenul bisericesc cât şi pe cel cultural, politic şi economic şi în credinţa că sub scutul Romei şi sub ocrotirea Casei de Habsburg, vor scăpa de şicanele fanariote şi de uneltirile reformate, încheiară la anul 1698 şi la 1700 legătura cu biserica catolică a Romei. Primiră credinţa Romei, dar cu adausul ca RITUL, LIMBA şi DATINILE LOR, pentru cari înaintaşii suferiseră atâtea veacuri şi pe cari le sigilaseră pe vremuri chiar şi cu sângele lor, să rămână neschimbate.

     Aşa iscăliră "MANIFESTUL" de unire dela 7 Oct. 1698, Metropolitul de pe atunci, Atanasie, protopopii şi preoţii, veniţi ca reprezentanţi din toate părţile aici în această cetate a Bălgradului, rezidenţa de atunci a capului bisericesc al Românilor din Ardeal. "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus, cum toată legea noastră, slujba Bisericii, liturgia şi posturile şi darul nostru să steie pe loc. Iar de n-ar sta pe loc acelea, nici aceste peceţi să n-aibe nici o tărie asupra noastră. Si vlădica nostru Atanasie să fie în cap şi nime să nu-l hălbutăluiască".

- Desiluziile după încheierea unirei

     Ceace nu putuseră face reformaţii cu tirăniile lor siluitoare de conştiinţă, izbuti să facă biserica catolică, răzimată pe înţăleptele decrete ale Sinodului dela Florenţa. Nădejdiile trezite în inimile Românilor prin unirea lor cu Roma nu se izbăndeau. Făgăduinţele Vienei nu se împliniau. Sfetnicii şi clasele dominatoare, de pe atunci nu puteau să sufere ca Românii să aibă drepturi egale cu ei. Episcopul nostru Inocenţiu M. Klein, care î-şi ridicase glasul în dieta ţării şi pretinsese drepturile făgăduite şi cuvenite Românilor, trebui să părăsească episcopia şi să moară în exil la Roma. Cu deziluziile acestea mergeau mână în mână şi înfricările din partea fanarioţilor. Dacă nu era credinţa tare în scutul Romei şi nădejdea în ajutorul Casei de Habsburg; dacă nu era pleiada aceea de apostoli încălziţi la sânul Propagandei din Roma, învăpăiaţi de credinţa catolică şi de obârşia noastră romană; dacă nu erau eroii noştri bisericeşti, care să înfrunte primejdiile şi să delăture piedicile: ţinere şi deopotrivă de toţi, de reformaţi şi de greci, bătuta noastră biserică, greco-catolică română de mult nu mai era.

     Cătră sfârşitul veacului XVIII-lea spiritele s-au mai liniştit. Reformaţii îşi părăsiră planul de a slăbi catolicismul în Ardeal prin abaterea Românilor de la unirea făcută cu Roma. Casa dominatoare continua să-şi împlinească din făgăduinţele făcute.

     Şcolile din Blaj luminau minţile şi încălzeau inimile Românilor. Iar grija de mamă a mamei Roma făcuse din cea mai tinără a sa fiică una din cele mai înfloritoare, dacă nu cea mai înfloritoare biserică răsăriteană, unită cu dânsa. Şi ca biserica noastră să poată înainta şi să se poată dezvolta şi mai bine, S. Scaun apostolic, împreună cu mărita Casă de Habsburg întemeiază la 1777 episcopia greco catolică dela Oradea Mare.

     După trecerea anilor de vijelie 1848 şi 1849 şi după liniştirea spiritelor, marele păstor al păstorilor, papa de pioasă memorie Piu IX, în bună înţelegere cu augustul nostru monarh, Francisc Iosif I restaurară la 1853 cu bulla "ECCLESIAM CHRISTI" vechea noastră metropolie.

     Scaunul episcopesc al Făgăraşului l-au ridicat la rangul de scaun arhiepiscopesc metropolitan. Lui i-au supus pe lângă dieceza de Oradea mare, deja existentă, şi cele două dieceze de nou înfiinţate, a Gherlei şi a Lugojului. Şi acestea le-a făcut S. Scaun, cum se spune chiar în Bullă, nu numai pentru mai marea mărire a lui D-zeu şi pentru întărirea religiunii catolice ci şi pentru binele şi mângâierea sufletească a Românilor. Voit-au, adeca urmaşul S-lui Petru şi Augustul nostru Împărat şi Rege apostolic să ne deschidă teren nou de înaintare şi de întărire în cele bisericeşti şi să ne mângâie pentru suferinţele, îndurate în decursul veacurilor pentru lege şi limbă şi pentru tăria noastră în legea catolică, răsplătindu-ne poate chiar şi sângele vărsat pentru patrie şi tron. Şi mângâierea aceasta ni-a dat-o marele Arhiereu papa Piu IX-lea, nu numai prin aceea că a scos şi a eliberat pentru totdeauna toate bisericile, cetăţile, oraşele, satele, parohiile matre şi filiile şi persoanele cari se ţinuseră mai înainte de dieceza Făgăraşului şi de cea a Orăzii mari, de sub puterea primatelui de Strigon şi de sub oricare altă putere şi prerogativă de jurisdicţie, ci şi prin aceea, şi mai vârtos prin aceasta, că din bisericile, cetăţile, oraşele, satele, parohiile matre şi filiile şi din persoanele acestea, pe cum şi din cetăţile, oraşele, satele şi din celelalte apartinente ale nouelor dieceze de Gherla şi de Lugoj a întemeiat deasemenea pentru totdeauna provicia noastră bisericească greco-catolică unită de limbă română.

- Înflorirea provinciei metropolitane de Alba-Iulia şi Făgăraş.

     Prin noua organizaţie bisericească, biserica noastră şi-a luat un avânt nou de înflorirea. Dovadă sunt cele trei concilii provinciale din 1872, 1882 şi din 1900, iară poporul român greco-catolic care, pe cum cu multă satisfacţie constată înţeleptul Pontifice papa Leo XIII în epistola-i din 8 August 1900, dase dovadă de o "deosebită statornicie în tot timpul trecut în propusul şi în credinţa jurată" "ţinea foarte la credinţă catolică şi tare mult iubea Catedra Romană, pe cum raporta S-lui Scaun, nunţiul apostolic din Viena la 1868.

- Pericole şi zile de grea încercare pentru provincia metropolitană.

     Fost-au nu putem contesta şi zile de grele încercări pentru biserica noastră chiar şi dela restaurarea Metropoliei încoace. Autonomia catolică regnicolară ungară, în care episcopatul latin din patrie şi guvernul ţării voiau să ne bage şi pe noi, în contra voinţei noastre, neliniştea spiritele, încă de prin anii 1870. Ba şi astăzi planează această autonomie deasupra capetelor noastre, ca un nor greu cotropitor al independenţei noastre bisericeşti.

     Cu durere în suflet şi cu ingrijorare pentru viitorul bisericii noastre petrecut-am şi silinţele pentru întroducerea limbei liturgice maghiare, ale unor Ruteni maghiarizaţi prin anii 1896. Dotaţiunea congruală nedreaptă a clerului nostru inarticulată în legile ţării abia la 1908, cu zece ani mai târziu decât dotaţiunea clerului acatolic - umplut-a deasemenea de amărăciune inimile credincioşilor şi preoţilor noştri.

     Da toate acestea le-am răbdat în nădejdea unor vremi mai bune şi cu mângâierea că S. Scaun apostolic al Romei, care în grija-i părintească ni arătase atâta dragoste de mamă, nu va lăsa să se nimicească metropolia noastră creiată anume ca să înflorească şi să fie spre mângâierea noastră. Eram de neclintită credinţă, că supremul cap al bisericii noastre, având în vedere interesele mari ale catolicismului şi voinţa D-lui Hristos va şti să apere cu mâna-i de fier, pe cum în trecut aşa şi acum, drepturile noastre câştigate şi garantate.

- Primejdia cea mare: Episcopia Greco-Catolică maghiară.

     O primejdie nouă însă, mai mare decât toate, câte au fost vreodată, ameninţă, acum cu desăvârşire naia bisericii noastre. E plănuita episcopie gr. catolică maghiară.

- Scopul nouei Episcopii gr. Catolice

     Episcopia aceasta e mijlocul prin care aşa numiţii gr. cat. maghiari vreau să-şi ajungă scopul, de a introduce limba liturgică maghiară.

- Ascund scopul Episcopiei greco catolice înaintea S. Scaun.

     Ei înaintea Romei nu-şi spun gândul adevărat. Seduc Roma spunându-i, că doresc să se facă o episcopie nouă greco catolică, cu limba liturgică grecească veche, rămânând ca unele cântări liturgice ori chiar toate cântările, să se cânte în limba maghiară.

- Dezvăluirea ţintei înaintea guvernului maghiar.

     Dar, dacă îşi tăinuiesc ei gândurile, de cari sunt conduşi înaintea Romei, nu şi le tăinuiesc în adunările lor şi în faţa guvernului, de unde apoi se strecoară şi în opinia publică şi în ziare. Scopul plănuitei episcopii greco catolice maghiare, îmbrăcate şi prezentate înaintea Romei, în haina unei episcopii greco catolice cu limbă liturgică grecească, îl desvăleşte pe deplin d-l Szabo Ienö prezidentul comitetului regnicolar al maghiarilor greco catolici, în vorbirea-i ţinută în casa magnaţilor la 30 Iunie 1911. În vorbirea aceasta Dl. Szabo Ienö constată înainte de toate, că limba maghiară, încă, nu e recunoscută din partea bisericii ca limbă de cult. Şi după ce mai constată că procedeul guvernului din 1896 de a mijlocii canonizarea limbei maghiare, a fost greşit, pentru că guvernul era de părerea greşită că mai întâi trebuia canonizată limba maghiară şi numai după aceea putea fi vorbă despre înfiinţarea episcopiei greco catolice maghiare, îşi dă în urmă pe faţă convingerea de care e stăpânit în această chestie. Convingerea dânsului este, că mai întâiu, trebue înfiinţată episcopia greco catolică maghiară şi atunci episcopia aceasta va asigura liturgia maghiară dacă nu deplin, cel puţin în măsura practizată astăzi.

     Cine vrea să cunoască apoi măsura în care se foloseşte limba maghiară la liturgia greco catolică maghiară, în contra tuturor opreliştilor sosite dela Roma să meargă numai la biserica greco catolică maghiară din Budapesta. Aci va vedea că la liturgie, afară de forme de consacrare, rostită pe greceşte, toate, dar chiar toate sunt şi se fac în limba maghiară. Şi d-l Ministru de culte Zichy Ianos în răspunsul dat d-lui Szabo Ienö, i-a promis, că cu mare plăcere se va ocupa cu înfiinţarea episcopiei greco catolice maghiare plănuite de dsa. Şi, pe cum dovedesc faptele, d-l Ministru s-a ţinut de cuvânt.  Dar înfiinţarea episcopiei acesteia greco catolice maghiare prezentată înaintea Scaunului apostolic din Roma, în haina unei episcopii greco catolice cu limbă liturgică grecească:

     A. Nu o îndreptăţeşte istoria şi nu o îndreptăţesc nice lipsele sufleteşti ale aşa numiţilor greco-catolici maghiari.

     B. Din contră o osândeşte: scopul bisericii lui Hristos, de a nu face din biserică un instrument politic de desnaţionalizare şi de siluire. Osândesc interesele generale ale bisericii: de a păstra pacea şi buna înţelegere între credincioşi şi de a încunjura frecările religioase.

     C. Ba mai mult. Întrucât episcopia aceasta greco-catolică maghiară de fapt s-ar şi înfiinţa, iar prin înfiinţarea ei s-ar călca în picioare drepturile rezervate de strămoşii noştrii cu prilejul unirii lor cu Roma: de a rămânea în ritul şi limba noastră românească şi s-ar vătăma şi drepturile date şi garantate de S. Scaun şi primite din partea noastră: de a fi totdeauna îngremiaţi: la provincia greco catolică unită de Alba Iulia şi Făgăraş.

- Istoria: maghiari, greco catolici n-au fost şi nu sunt.

Înfiinţarea episcopiei greco catolice maghiare nu o îndreptăţeşte:

     I. ISTORIA. Pentru că maghiari greco catolici nu au fost şi nu sunt. Nu au fost fiindcă în scrisorile papilor, trimise în decursul vremilor clerului catolic din Ungaria, nu se spune în nici una din ele, că ar fi fost prin părţile răsăritene ale ţării, ori chiar în inima ei, maghiari de credinţa grecească, cari ar fi trebuit convertiţi la religiunea catolică. Şi apoi în general e ştiut că maghiarii la început au fost toţi romano-catolici şi numai mai târziu au trecut unii din ei la calvinism, alţii la unitarism şi o mică parte la luteranism. Dar SI ÎN în special N-AU FOST MAGHIARI DE RITUL GRECESC ÎN ARDEAL.

     a - DECRETUL ÎMPĂRATULUI LEOPOLD DE LA 19 MARTIE 1701 -

Pentru că în decretul din 19 Martie 1701 prin care împăratul Leopold îl numeşte şi-l întăreşte pe METROPOLITUL Atanasie de episcop unit, se spune, că el Atanasie e episcoul Românilor şi al poporului român din Transilvania, cu toate că, decretul de unire cu biserica Romei dela 1700, îl subscriseră şi protopopii din Săcuime despre cari greco catolici din Săcuime "maghiari" greco catolici de astăzi susţin că ar fi fost şi ar fi maghiari "Noi Leopold, zice împăratul, dăm de ştire... că am hotărât ca pe acelaş episcop (Atanasie) să-l numim episcop al naţiunii române în Transilvania şi în părţile ei anexe şi de cel mai mare arhiereu şi păstor al numitului popor român. Drept pe acel timp nu erau maghiari greco catolici prin Transilvania şi prin părţile ei anexe.

     b BULLA PAPEI INOCENŢIU XIII SIN 1721

     În bulla papei Inocenţiu XIII din 1721 "Rationi congruit" prin care se înfiinţează dieceza greco catolică de Făgăraş se spune că dieceza această şi episcopul ei sunt pentru GRECI, RUTENI, ROMÂNI, SÂRBI şi alţii, adecă pentru toţi grecocatolicii din Transilvania. De maghiari însă nu era vorbă nici aici. Adevărat, că se spune în bulla aceasta şi anume chiar în cuvintele de mai înainte, că episcopul unit al Făgăraşului e şi episcopul altora, pe lângă GRECI, Ruteni, Români şi Sârbi. Dar aceşti "alţii" tocmai fiindcă nu se pun cu numele, de fapt nu sunt, ci s-au pus şi ei în bullă, numai ca să se însemne că episcopul Făgăraşului e episcop şi al altor greco-catolici de cumva vor fi. La deducţia aceasta ne îndreptăţeşte chiar bulla RATIONO CONGRUIT pentru că într-însa i se dă episcopului de Făgăraş "să deprindă jurisdicţie episcopească, autoritate şi putere peste toţi singuraticii Greci, Ruteni, Români şi Sârbi numiţi cari petrec şi vor petrece în acea provincie (Transilvania) fără să se mai pună aci şi ceilalţi "alţii". Iar dacă totuşi ar voi cineva ca sub acest "alţii" să înţeleagă credincioşi determinaţi deosebit de Greci, Ruteni, Români şi Sârbi, aceşti credincioşi sub cuvântul "alţii" nu pot fi un popor însemnat cum e poporul maghiar stăpânitor în această ţară. Acei, alţii trebue să fie nişte creştini de ritul grecesc, neînsemnaţi. Ei sunt ţiganii ocrotiţi pe lângă comunele româneşti, care încă se ţin de ritul şi credinţa Românilor.

     c BULLA PAPEI PIU IX ECCLESIAM CHRISTI DIN 1853.

     Pentru că în Bulla Ecclesiam Christi de la 1853, a papei de pioasă memorie Piu IX prin care se restaurează provincia noastră bisericească, se spune că provincia aceasta e o provincie greco-catolică unită "linguae Romanicae".

     Şi în scrisorile ieşite de la S. Scaun şi de la S. Congregaţiuni din Roma, ritul nostru se numeşte în toate "ritus greco catolic rumenus" ori "ritus greco catholic Rumenorum". La numirile acestea însă ale bisericii noastre şi ale ritului nostru, guvernul maghiar nu şi-a făcut nici o observare, n-a protestat. Dovadă, că pe atunci nu erau maghiari greco catolici în Transilvania ba nu erau nici afară de Transilvania, pe teritoriul provinciei nostre metropolitane. Şi e de însemnat, că toate bulele şi decretele acestea s-au făcut pe baza informaţiunilor date de oamenii guvernului şi de episcopii catolici maghiari cari cunoşteau, ori cel puţin trebuiau să cunoască situaţia.

       2 N-au fost maghiari de ritul grecesc nici în Ungaria.

     a) Şi mai întâi, că n-au fost maghiari greco catolici în părţile ungurene ale provinciei noastre metropolitane, s-a văzut în punctul de mai înainte, în care se dovedea că n-au fost maghiari greco catolici pe teritoriul provinciei metropolitane de Alba Iulia şi Făgăraş.

     b) INARTICULAREA  ÎN LEGILE ŢĂRII A BISERICILOR GRECO ORTODOXE "ROMÂNEASCĂ ŞI SÂRBEASCĂ"

     Dar n-au fost maghiari de ritul grecesc nici neuniţi cu Roma pentru că guvernul maghiar şi compatrioţii noştri maghiari, cari acum vreau să afle maghiari şi în biserica grecească ne unită cu Roma din patrie, au inarticulat, în Legile ţării, la 1868 biserica greco orientală cu numele de "biserică greco ortodoxă română" şi "biserică greco ortodoxă sârbească". Dovadă, că pe vremea aceea pe la anul 1868, nu le trecea prin minte, că ar putea fi şi maghiari de ritul grecesc fiindcă atunci, ei stăpânitorii statului şi făuritorii legilor, n-ar fi putut să-şi bage pe conaţionalii lor, în bisericile naţionale: românească şi sârbească, neunite.

     c) ŞEMANTISMELE DE MUNKACS ŞI ORADEA mare.

     Lipsa totală de maghiari greco catolici în Ungaria, în vremile trecute o dovedesc Sematismele diecezelor greco catolice de Munkecs şi de Oradea mare. Spre norocul nostru şi al adevărului în Sematismele acestea s-au notat şi naţionalitatea, respectiv limba comunităţilor religioase. Astfel, ca să examinăm trecutul unor parohii, cari amăsurat programului publicat în 1898 de comitetul regnicolar greco catolic maghiar ar fi parohii greco catolice maghiare, să luăm mai întâiu: Vestita parohie HAJDU-DOROG care a stat în fruntea întregii mişcări şi care a fost propusă de rezistenţă pentru episcopia greco catolică maghiară. După cum se spune însă în nesuspectul Sematism al diecezei greco catolice de MUNKACS de pe anul 1816 la pag. 110 în parohia Hajdu-Dorog, la 1816 erau două parohii; una ruteană cu 4531 suflete şi alta românească cu 2014 suflete". Şi ca să se cunoască şi mai limpede trecutul şi originea nemaghiară a acestei parohii fie-ne îngăduit să dăm unele amănunte din istoria acestei parohii din veacul XVIII. La anul 1748, episcopul romano catolic din Agria, contele BÓRKOCZY Ferencz, făcuse vizitaţie canonică în parohia Hajdu-Dorog. În protocolul luat cu această ocaziune se spune că în această parohie erau doi preoţi: Andreiu Dorogi, pentru Ruteni şi Constantin Ollamyi pentru Români.

     În reprezentaţia apoi, ce o face acelaş episcop BÓRKOCZY la 11 Dec. 1751 în contra concesiunei dela Metropolitul de Karlovicz: de a tipări cărţi liturgice - zice între altele că în dieceza sa mulţi preoţi greco catolici folosesc cărţi rituale din Moscova şi că la liturgie pomenesc pe ţarul Rusiei, în locul regelui ungar şi pe patriarhul din Petersburg în locul Papei. Şi în special aceasta o spune episcopul. Contele Bórkoczy despre parohiile HAJDU-DUROG şi HAJDU-BÖSZÖLMENY în scrisoarea adresată la 12 iulie 1761 episcopului greco catolic de MUNKÁCS, EMANUIL OLSAVSKI. În scrisoarea această zice, că pe cum i s-a raportat de cătră protopopul din SZABOLCS în parohiile Hajdu-Dorog şi Hajdu-Böszörmény în rugăciunile publice se pomenea împărăteasa Rusiei. Motivul pentru care aceste parohii pomeniau la liturgie pe ţarina Rusiei, va fi fost între altele şi acela, că ele avuseseră legături cu greco-orientalii din Rusia.

     Astfel în ajunul Crăciunului din 1715 venise din MOSCOVA la MUNKÁCS un metropolit greco oriental împreună cu un diacon, cu numele - MAXIM. Metropolitul, după ce slujise S. liturgie, în ziua de Crăciun în biserica greco catolică din MUNKÁCS plecă în DALMAŢIA iar pe diaconul MAXIM îl trimite în HAJDU-DOROG.

     Mai târziu, în vara anului 1765 s-au ivit certe şi frecări în Hajdu-Dorog. Prilejul fusese înţelesul greşit ce-l dăduseră ordinului la 2 Maiu 1765 al împărătesei Maria Terezia, referitor la conscrierea parohiilor şi preoţilor greco orientali din patrie.

     Lucrurile ajunseră până acolo, încât, la anul 1767, împărăteasa Maria  Terezia s-a văzut nevoită să trimită o comisiune la faţa locului, care să studieze şi să aplaneze certele.

     Comisiunea şi-a împlinit chemarea şi într-un punct al păcii prescrie, că primarul oraşului Hajdu-Dorog să fie totdeauna rutean, iar primul consilier, român. E limpede deci, că în Hajdu-Dorog n-au fost maghiari de ritul grecesc, ei au fost numai Ruteni şi Români.

O altă parohie, socotită drept parohie gr. cat. Maghiară, e parohia Hajdu-Böszörmény. Dar, cât a fost de maghiară parohia aceasta, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, o spunea ceva mai sus episcopul de Agria, în scrisoarea-i dela 12 Iulie 1761, adresată episcopului de Munkács, Emanuil Olsavszki. În scrisoarea aceasta se plângea, că în parohiile Hajdu-Dorog şi Hajdu-Böszörmény, în rugăciunile publice se pomenia împărăteasa Rusiei. Sematismul de Munkács apoi, de la 1816, nici nu se numeşte parohia aceasta: Hajdu-Böszörmény, ci Rácz-Böszörmény, Oppidum Haidonicale, adecă Böszörmény sârbesc, pentru că „Rácz” în limba maghiară înseamnă sârb. Dovadă, că locuitorii erau sârbi.

Tot aşa stăm şi cu o altă parohie, socotită azi drept parohie gr. cat. maghiară, cu parohia: Uj-Fehértó. Parohia aceasta, în pomenitul Şemantism de Munkács, se numeşte Uj- Rácz-Fehértó. Dovadă, că şi locuitorii ei erau sârbi.

Din dieceza gr. cat. de Oradea mare ar fi parohii gr. cat. magiare, amăsurat aceluiaş program al comitetului regnicolar al greco-catolicilor maghiari.

Parohia Nagyléta. Dar pe cum se poate vedea din Sematismul diecezei gr. cat. de Oradea mare de pe anul 1845 în  anul acela în Leta mare erau două parohii: una românească cu limbă şi şcoală românească, cu 1931 de suflete; alta rutenească, cu limbă maghiară şi ruteană, cu 259 suflete.

Tot cu limbă românească se pomenesc în acest Sematism de la Oradea mare şi parohiile: Bagamés, Vetés, Kakad, şi altele, de asemenea socotite astăzi din partea maghiarilor gr. catolici în programul lor drept parohii maghiare şi de origine maghiară.

Aşadară, dacă n’au fost în trecut magihari de rit grecesc nici în Transilvania şi nici în Ungaria, cum se explică apariţia lor în zilele noastre, şi încă cu sutele de mii, precum susţin pretinşii greco-catolici magiari ?

Apariţia în zilele noastre a aşa numiţilor greco-catolici maghiari, la noi în Ungaria, e uşor de priceput. Mulţi din maghiarii gr. cat. şi greco-orientalii de astăzi sunt Ruteni, Români ori Sârbi maghiarizaţi, iar o parte din ei sunt creaţi de guvernele magihare mai din coace. Căci, ca să rămânem numai la îndrumările tipărite ale guvernului şi cari pot ajunge în mâna tuturor, fără să recurgem la îndrumările confidenţiale, date de guvern slujba şi alor săi, guvernul maghiar‚ când face conscrierea poporaţiunei, dă îndrumarea, că drept limbă maternă a cuiva trebuie socotită limba pe care el  o vorbeşte mai bucuros, mai independent de limba în care s’a născut. Şi aşa nu e mirare, dacă în tendinţa sa de a scoate la iveală cât mai mulţi maghiari, guvernul maghiar află în orasele sale, concrezute cu conscrierea poporaţiunei, unelte creatoare de maghiari. De aci se explică şi faptul, constatat din statistice de dl. Iászi Oszkár că pe când în perioada de 20 de ani, dela 1850-1869, când conscrierea poporaţiunei o făcea Viena, numărul maghiarilor crescuse numai cu 52.000 pe atunci, în perioada numai de 10 ani de la 1890-1900, când consrierea a făcut-o guvernul maghiar, numărul poporaţiunei maghiare a crescut cu 473.000. Adecă între 1890 şi 1900, poporaţiunea maghiară se înmulţeşte cam de 18 ori mai tare, ca în perioada iar de 10 ani, de la 1850-1860 ori de la 1860-1869.

II. Înfiinţarea episcopiei gr. catolice  magiare nu o poftesc şi nu o îndreptăţesc nici lipsele sufleteşti ale aşa numiţilor greco-catolici magiari , chiar nici în ipoteza, că ei ar şti numai limba maghiară.

a) Pentrucă, pe căt ştim noi, acestor „magiari geco-catolici” li-se predică în limba maghiară şi catechizarea încă li-se face în limba maghiară, de oricare dieceză s’ar ţinea ei.

b) O parte a cultului dzeesc li-se face în limba maghiară, aşa că, nu e lipsă de o episcopie gr. cat. nouă pe sama lor. O spune aceasta cel mai competent bărbat, Dl. Ministru de culte şi instrucţiunea publică, Contele Zichy Iános, în vorbirea-i ţinută în parlamentul tării la 16 Iunie 1911, şi în răspunsul dat în casa magnaţilor, în ziua de 30 Iunie 1911, la vorbirea dlui Szabó Jenö, prezidentul comitetului regnicolar al „maghiarilor gr.cat.”. În vorbirea din parlament, dl. Ministru zice din cuvânt în cuvânt, următoarele: „Situaţia maghiarimei gr. cat. nu e aşa de întunecată şi de posomorâtă pe cum susţin unii, căci pot enunţia, cât se poate de hotărât, că viaţa bisericească a greco-catolicilor e în curs normal şi nu se văd nicăiri semne, că limba liturgică slavă-veche a elementului rutean ar influinţa în mod păgubitor maghiarimea”. Iar în vorbirea din casa magnaţilor se explică Dl. Ministru de culte în modul următor: „Când am enunţiat în casa deputaţilor, că eu nu văd semne, că limba liturgică slavă-veche a elementului rutean ar influinţa maghiarimea în mod păgubitor, proprie m’am gândit la procedeul acela, că folosinţa limbei liturgice maghiare în parohiile greco-catolice prin praxă se întăreşte întruna, şi că procedeul acesta de întărire, limba liturgică slavă-veche a ruteanului nu influinţează în mod păgubitor maghiarimea. Am voit numai să constat faptul acesta, şi sperez cu toată siguranţa, că în urma întăririi ulterioare a praxei va afla şi Curia Romană modalitatea de a găsi mijloacele, calea şi ocazia, ca limba maghiară să se validiteze în mod corespunzător în liturgia gr. catolică”. În urmă adauge acelaş dn. Ministru de culte: „Din parte-mi tare bucuros mă ocup de chestia înfiinţării episcopiei maghiare, chiar şi în ordinea desvoltată de Ilustritatea sa (Szabó Jenö), dar trebuie să mărturisesc cu toată sinceritatea, că eu nu mă pot desbăra de ideia, că proprie chiar şi după ordinea logică, mai întâiu trebue regulată limba liturgică, ca să poată urma, şi numai atunci se poate resolva chestia episcopiei maghiare pentrucă, pânăce nu va fi recunoscută pozitiv şi nu va fi canonizată limba liturgică maghiară episcopia maghiară n’are bază de drept şi de existenţă. Îndatăce însă ne va ajunge aceea, se va forma automaticeşte şi trebuie să se formeze şi episcopia maghiară”.

     c) Pe lângă aceea, în noua episcopie limba liturgică va fi, precum se spune limba paleo greacă. Din limba aceasta gr. catolicii „maghiari” nu vor înţelege chiar nimica, pentrucă ea e o limbă moartă şi cu totului tot streină pentru toţi locuitorii Ungariei.

Pe când limba liturgică a Românilor ori a Rutenilor gr. catolici, chiar şi dacă n’ar fi vorbită de unii „maghiari” grecocatolici totuş ea e numai bine înţăleasă de „maghiarii” gr. cat. pentrucă o cunosc din cultul Dzeesc şi o aud vorbindu-se de Români ori de Ruteni.

Aşadară, dacă înfiinţareaepiscopiei gr. cat. maghiare nu e pretinsă nici de interesele sufleteşti ale aşa numiţilor gr. cat. maghiari ce rost poate avea această episcopie ?

Rostul acestei episcopii gr. cat. maghiare îl spune tot Dl. Szabó Jenö prezidentul comitetului regnicolar al maghiarilor gr. cat. în vorbirea-i amintită. Scopul ei este emanciparea aşa numiţilor gr. cat. maghiari şi creiarea statului naţional maghiar. Emanciparea greco-catolicilor maghiari, zicedsa, nu se poate face, decât prin înfiinţarea episcopiei maghiare. „Iar aceasta din punct de vedere politic, din punct de vedere al zidirii statului naţional maghiar e după părerea mea, cea mai însemnată ţintă: face să înceteze prejudiţiul, că în Ungaria oricine poate fi maghiar, dar cine e gr. catolic acela nu poate fi, decât numai român, ori numai rutean, dar maghiar nu poate fi”.

Iată dar rostul episcopiei gr. cat. maghiare, înfiinţarea statului naţional maghiar.

d) De altmintrelea, dacă aşa numiţii gr. cat. maghiari trebuie separaţi de die cesele gr. catolice române şi rutene şi dacă ei trebuie provăzuţi cu episcopie separată gr. cat. maghiară, din motivul că sunt maghiari, atunci ar trebui înfiinţate, aci în Ungaria, diecese romanocatolice separate şi pentru diferitele naţionalităţi nemaghiare, de ritul latin, incorporate la diecesele romano-catolice maghiare, pentrucă condiţia lor e pe o formă. Căci, pe cum predica, catechizaţia şi unele părţi din cult pentru naţionalităţile acestea nemaghiare, de rit latin, se ţin în limba germană, sovacă ori în altă limbă vorbită de ele; întocmai aşa li-se ţine predica, ca techizaţia şi unele părţi din cult, în limba maghiară, şi greco-catolicilor „maghiari” în diecezele greco-catolice române şi rutene. Şi aşa, dacă e cu cale, ca pentru greco-catolicii „maghiari” să se facă o dieceze gr. cat. nouă maghiară; va fi cu dreptate, ca pentru germaniirom. Cat. să se facă o dieceză rom. cat. germană; pentru Slovaci, o dieceză rom. cat. Slovacă şi aşa mai departe, fiindcă: „Quod uni aegnum, alteri justum”.

Ad. B. Înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare o osândeşte scopul bisericii lui Hristos: de a nu face din biserică un instrument politic de desnaţionalizare şi de siluire.

a) Că scopul pentru care se insistă cu atâta putere pentru înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare e desnaţionalizarea şi maghiarizarea gr. catolicilor nemaghiari, o spunea cu ceva mai sus nesuspectul Dl. Szabó Jenö, prezidentul comitetului regnicolar al pretinşilor maghiari gr. cat., când zicea, că înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare, după convingerea dsale e cea mai însemnată ţintă din punct de vedere politic, din punct de vedere al zidirii statului naţional maghiar. Şi tot aceasta o dovedesc şi ziarele patriotice maghiare de orice colorit politic şi de orice credinţă, ori necredinţă religioasă ar fi. Cât ce au înţeles, că se înfiinţează episcopia maghiară, ziarele acestea toate au început să preamărească guvernul maghiar şi să-i cânte „Osanna” pentru noua învingere naţională. În fruntea lor mergea foaia guvernamentală „Budapesti Hirlap”. „În Roma” zicea ea în prim articolul său din 9 Faur 1912, „au dispărut piedecile, pentru greco-catolicii de limbă maghiară înfiinţează o episcopie nouă cu limbă maghiară de cult şi de liturgie... Deja sunt în curgere lucrările canonice pregătitoare pentru înfintarea nouei dieceze şi peste câteva luni limba maghiară va răsuna triumfător pe altare şi mii şi mii de buni maghiari vor binecuvânta, vor premări pe bărbaţii, cari au eluptat validitarea limbei maghiare de stat. În chestiunea episcopiei de rit maghiar, rezolvite deja în chip norocos, sărbătorim una din cele mai frumoase învingeri ale ideii naţionale”. La alte foi maghiare nu mai recurgem.

Tendinţele de maghiarizare s’au înstăpânit la noi în Ungaria, chiar şi în sânul bisericii catolice de rit latin. O spune aceasta o foaie neinteresată, foaia săsească din Braşov „Kronstädter Zeitung”cari a putut Să scrie în N­rul său 37/1912 (15 Februarie 1912) prim articolul „Die römischeKircheim Dienste der Magyarisierung”.

Ţinta înfiinţandei episcopii gr. cat. maghiare o vădesc protestanţii. Se bucură şi ei, că se infiinţează episcopia gr. cat. maghiară şi trimet telegrame de adeverenţă şi de felicitare la s. Scaun prin cari urgetează înfiinţarea acelei episcopii. Pentru ce atâta interes faţă de această episcopie gr. cat. maghiară, în tabăra protestanţilor maghiari ? Fraţii gr. cat. maghiari cereau limbă liturgică maghiară şi cer şi astăzi eiscopie gr. cat. maghiară, cum spun la Roma, ca să nu-i atragă protestanţii pe partea lor, pentru limba lor maghiară. Şi, protestanţii maghiari, aceşti închipuiţi duşmani de moarte ai greco-catolicilor maghiari se bucură şi lucră şi ei cu paguba lor confesională pentru înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare !

     Şi ca din lista binemeritaţilor eluptători ai episcopiei gr. cat. maghiare să nu lipsească nici cei mai patrioţi între patrioţii fiecărei ţări, jidovii, au trimes şi ei scrisori la S. Scaun, prin cari cer înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare. E vorba aşa dară, în înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare de politică sau de  zidirea statului naţional maghiar, ori de interesele sufleteşti ale credincioşilor gr. cat. maghiari, îngrijite de protestanţi şi de jidovi ? Răspunsul e limpede. Tot lucrul acesta e chestie politică.

     b) Scopul episcopiei gr. cat. maghiare îl arată şi mijlocul la care a recurs comitetul regnicolar al maghiarilor gr. cat. pentru adunarea de aderenţe şi rugări pentru aceea episcopie. A trimes tipărituri pe sub mână la oficialii administrativi, ori la oficiile parohiale cu încunjurarea Ordinariatelor episcopeşti interesate în cauză. În aceste scrisori comitetul îndeamnă pe acei oficiali administrativi să îndemne poporul să ceară episcopie gr. cat. maghiară. Şi, nu odată se întâmplă, ca oficiali administrativi ori preoţi romano-catolici, să îndemne pe credincioşii gr. cat. cari în urma împrejurărilor şi-au uitat limba maternă nemaghiară, să iasă din biserica gr. cat. şi să treacă la altă biserică, ori să se facă aconfesionali, ca apoi să treacă la biserica romano-catolică.

     c) De altmintrelea scopul guvernului maghiar, în toate faptele sale, începând de prin anii 1870 şi mai ales dela anii 1890 încoace, a fost şi este: maghiarizarea popoarelor nemaghiare din Ungaria. Prin maghiarizarea lor guvernul voieşte crearea statului naţional unitar maghiar.

     Dovadă sunt mai pe sus de toate şcolile. Legea din 1868 art. XXXVIII prescrie, ca statul să facă şcoli şi să ajute şcolile existente, în cari copiii să se instrueize în limba lor maternă. Guvernul maghiar însă, când înfiinţează şcolide stat, prin comunele şi ţinuturile locuite de nemaghiari, prescrie ca limba de instrucţie în şcolile acestea de stat să fie exclusiv cea maghiară.

     Multe din şcolile existente susţinute de biserici cu limbă de instrucţie nemaghiară, guvernul nu le ajută, pe cum zice el din motivul, că interesele mai înalte de stat pretind, ca în locul şcolii confesionale nemaghiaresă se înfiinţeze şcoală maghiară de stat.

     Pretinde ca în şcolile elementare susţinute de mari jertfe din partea bisericilor şi a credincioşilor nemaghiari, limba maghiară să se propună în aşa măsură, încât copiii ieşiţi din aceste şcoli elementare să se poată înţelege cu slujbaşii statului în limba maghiară. Ei, cari la timpul său vor trebui să se îngrijească de câştigarea pânei, pentru sine şi pentru slujbaşii statului, trebuie să înveţe şi limba acestor slujbaşi, ca şi când poporul ar fi pentru slujbaşi, iar nu slujbaşii pentru popor !

     Ba în pretensiunile sale guvernul maghiar a mers până acolo, de în anul 1909 a dat poruncă, ca catechizaţia elevilor nemaghiari, de la şcolile elemenetare de stat, să se facă în limba maghiară. Lămurit, că guvernul prin acest amestec în afacerile conştiinţei, are de scop maghiarizarea nemaghiarilor, fiindcă pentru stat, ca atare, e indiferent, că în ce limbă se roagă cineva lui Dumnezeu.

     Paralel cu acţiunea guvernului faţă de şcoli, au mers şi uneltirile lui în cele bisericeşti.

     A luat şi ia sute de mii de  coroane, în bugetul statului, pentru traducerea şi răspândirea cărţilor rituale gr. cat. în limba maghiară.

     Prin anii 1896 a sprijinit mişcarea aşa numiţilor maghiari greco-catolici, pentru introducerea limbei liturgice maghiare. Şi după ce încercarea aceasta n’a izbutit, fiindcă S. Scaun nu s’a învoit, cearcă guvernul acuma să-şi ajungă scopul, pe altă cale, prin înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare.

     Procedura aceasta a guvernului maghiar, în chestia limbei liturgice maghiare şi în chestia episcopiei gr. cat. maghiare, este o ingerinţă periculoasă şi contrară canoanelor. Pentru că, nu guvernele au să se îngrijească de lipsele sufleteşti ale credincioşilor, ci părinţii lor sufleteşti, puşi de Spiritul S. Să cârmuiască biserica lui Dumnezeu.

I. Frecările cari se vor naşte între credincioşii gr. cat. nemaghiari, Români ori Ruteni, şi între credincioşii gr. cat. renegaţi, maghiari, nu se pot calcula.

     Noua episcopie gr. cat. Guvernul maghiar o prezintă înaintea S-lui Scaun ca pe o episcopie cu limbă liturgică paleo-grecă. Vor fi în ea şi părţi de cult în limba maghiară.

De episcopia aceasta se vor ţinea şi parohii gr.cat. rutene şi române, destinate să se incorporeze la noua dieceza gr. cat. maghiară. Limba liturgică a acestor parohii, cu timpul încă va trebui să fie cea grecească, cu unele părţi în limba maghiară. Aşa că aceşti Ruteni şi aceşti Români, instrui ţi în şcoală în limba maghiarăşi auzind în biserică tot numai limba maghiară, vor fi în absoluta neputinţă de a-şi păstra limba şi naţionalitatea lor, ruteană ori română.

Se vor continua încercările guvernului maghiar de a câştiga prozeliţi pe seama episcopiei gr. cat. maghiare în parohiile române sub jurisdicţia diecezelor gr. cat. române şi rutene. Deoparte, pentru că nouei episcopii gr. cat. maghiare, nu i-se vor pune şi nu i-se vor putea pune margini, peste cari ea să nu mai poată trece; iar de altă parte, pentru că guvernul maghiar se ţine de zisa contelui Széchenyi Ştefan cari spunea: „Noi maghiarii suntem aşa de puţini, încât la noi ar trebui agraţiaţi chiar şi patricizii”, şi aşa el, guvernul maghiar, se va sili să înmulţească numărul maghiarilor.

Astfel vor începe uneltirile guvernului printre Românii şi Rutenii gr. catlolici, rămaşi sub ascultarea episcopilor gr. cat. români şi ruteni. Pe unii îi va seduce, pentru episcopia gr. cat. maghiară, cu momeli, cu mici daruri şi favoruri, de care statul are din abundenţă; pe alţii îi va înfrica. Păstori acestor credincioşi, vor trebui să se supună, pentru că dotaţiunea lor congruală e în mâna guvernului, cari li-o poate lua. Nu vor lipsi nici organele guvernului să creieze maghiari gr. cat. cu datele statistice. Mai întâi oficialii de stat gr. cat. români ori ruteni vor fi înşiraţi în albumul grco-catolicilor maghiari. Pentru că ei, tocmai fiindcă sunt oficiali de stat, vor trebui să vorbească mai bucuros limba maghiară, limba statului, decât altă limbă, limba lor maternă, şi aşa ei amăsurat instrucţiunii guvernului, sunt maghiari. Se vor îngriji şi matriculanţii civili să pună la încheierea căsătoriei civile, că mirele gr. cat. e maghiar, ca apoi pe baza legii, toţi copiii să fie socotiţi drept maghiari gr. catolici.

Pentru maghiarii aceştia gr. cat. creiaţi de guvern şi de organele sale, vor trebui parohii noue grreco-catolice maghiare, şi episcopii noue.  Aşa că, dacă socotim multele şi puternicele mijloace, pe cari le are statul în crearea maghiarilor greco-catolici, nu va mai fi parohie gr. catolică în intreagă Ungaria, în care să nu fie câte două parohii gr. catolice: una veche, nemaghiară; iar a doua, nouă, maghiară, creiată de guvern; ori cel puţin, nu va mai fi parohie gr. cat. în întreagă Ungaria, în care să nu fie credincioşi nemaghiari – vechii parohieni – şi maghiari creaţi.

Vor urma apoi frecările între parohii şi credincioşii aceleiaşi parohii. Parohiile gr. cat. Maghiare şi credincioşii gr. cat. maghiari, creiaţi de guvern, vor fi favorizaţi; iar parohiile gr. cat. nemaghiare şi credincioşii gr. catolici nemaghiari se vor împărtăşi de o tractare vitregă, ca unii cari, ţinând la limba lor, nu merg pe căile guvernului maghiar.

Scopul bisericii lui Hristos însă nu este, ca ea prin instituţiile sale să provoace frecări religioase între credincioşi, ci scopul ei este, ca ea să păstreze pacea şi bună înţelegere între credincioşi şi să încunjure frecările religioase. Drept aceea înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare, din care urmează frecări religioase între credincioşi, o osândeşte chiar şi  scopul bisericii.

        Ad. C.

Întrucât apoi episcopia gr. cat. maghiară totuşi s’ar înfiinţa, inbutul tuturor motivelor de mai sus, dintre cari unele sunt în contr îndreptăţirii ei, iar altele o osândesc pozitiv, trebue să spunem, că:

I.Prin înfiinţarea acestei episcopii gr. cat. maghiare, se vatămă drepturile rezervate de strămoşii noştri, cu prilejul unirii lor cu Roma: de a rămânea în ritul şi limba românească.

Ştim ce va să zică rit: formele cultului dreesc. Dar ştim şi aceea că unul şi acelaşi rit, spre pildă cel grecesc, se poate diferenţia, după limba cultului, rămânând încolo acelaş rit, aceleşi ceremonii. Şi tocmai pentru aceasta şi făcuse S. Scaun apostolic deosebire între „ritus graecus purus”, „ritus graecus ruthenus”, „ritus graecus rumenus”, „ritus graecus melchita” şi aşa mai departe.

Prin înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare şi prin introducerea limbei maghiare, ca limbă de cult în această episcopie, va mai fi şi „ritus graecus maghiarus”. Şi credincioşii greco-catolici români de azi, ori cel puţin o parte din ei, unii din diecezele de Oradea-Mare şi de Gherla şi din arhidieceza de Alba Iulia şi Făgăraş, propuşi să fie smulşi din trupul metropoliei noastre şi îngremiaţi la noua episcopie gr. cat. maghiară, ar fi siliţi să treacă de la ritul greco-catolic român la ritul greco-catolic maghiar. Vina lor, pentru care ar trebui să treacă la altă dieceză şi prin ea la alt rit, este, că o parte din ei ştiu ungureşte şi aşa pot inţelege cultul dzeesc maghiar; iar cealaltă parte a lor va trebui să rămână în noua dieceză fără cult dzeesc înţeles de ei ori să ia parte la un cult strein neînţeles şi să înveţe limba acestui cult maghiar, forţaţi să se lapede de limba şi neamul lor. Şi tocmai de aceea, noi nu putem suferi, ca aceşti fraţi ai noştri să fie rupţi cu forţa din trupul nostru şi înghiţiţi pe vecie de molohul maghiarizării chiar prin biserică.

Metropolitul Atanasie, când a subscris Manifestul de unire dela 7 Octobre 1698, a adaus clauzula reprodusă mai sus: „Şi aşe ne unim acei ce-s scrişi mai sus, cum toată legea noastră, slujba Bisericii, liturgia şi posturile şi darul nostru să steie pe loc. Iar de n-ar sta pe loc acelea, nici aceste peceţi şă n’aibă nici o tărie asupra noastră”.

Suntem conştii ba chiar mărturisim puterea supremă, ce o are S. Scaun apostolic al Romei peste toţi şi singuraticii credincioşi, şi căreia trebuie să i-se supună toţi, nu numai în lucrurile de credinţă şi de morală, ci şi în cele ce se ţin de disciplina şi guvernarea bisericii. Şi aşa mărturisim, că fiind vorbă de cârmuirea bisericii, S. Scaun apostolic al Romei poate întemeia episcopii şi metropolii noi şi poate sista pe cele vechi, câte voieşte, între marginile aceleiaş biserici. Dar, ca puterea aceasta a S-lui Scaun să ajungă până acolo, încât  pe unii credincioşi să-i treacă de la o biserică la alta, respective de la un rit la altul, dela ritul greco-catolic român la ritul greco-catolic maghiar, în contra voinţei lor şi cu pericolul de a-şi pierde limba, nu ştim, şi din Vatican care cu atâta preciziune propune, până şi în cele mai mici amănunte, întinderea şi firea puterii papale, încă nu ne spune.

Garanţiile, pe cari eventual ni le-ar da S. Scaun, că fraţii noştri români, designaţi să treacă la noua episcopie gr. cat. maghiară nu vor fi siliţi să-şi lase ritul lor român şi limba lor română, pe noi nu ne îndestulesc şi nu ne pot îndestuli. Nu din defectul S-lui Scaun ci din vina guvernanţilor noştri. Avem experienţa noastră de mai multe decenii. Pentrucă alta este legea de pe hârtie, şi alta este legea din praxă, poruncită de interesele mai înalte ale „statului naţional unitar maghiar”. Şi alte vor fi garanţiile puse pe hârtie de S. Scaun, şi alta va fi trista realitate. Dovadă avem în liturgia maghiară, de atâtea ori oprită de S. Scaun şi de S. Congregaţiuni din Roma, şi cu atâta cutezanţă practizată în biserica model gr. catolică maghiară din Budapesta. Aci, în biserica aceasta, pe cum am mai zis, la liturgie, afară  de forma de consacrare, nici un cuvânt, dar chiar nici un cuvânt nu se mai aude în altă limbă, afară de cea maghiară. Dacă vei intra în altar, vei afla în mijloc pe prestol s. evangelie în limba maghiară şi pe ea un liturgier curat şi întru toate maghiar. Şi dacă îţi  vei arăta nedumerirea şi mirarea, cum de se ţine întreagă liturgia în limba maghiară, parohul acestei biserici îţi va scoate, din părţile laterale ale prestolului, un liturgier grecesc şi altul slavonesc, şi-ţi va spune, că rugăciunile, pe cari le zice preotul în taină, şi pe care tu nu le auzi, le zice din liturgierul cel grecesc ori din cel slavonesc, puse deoparte, iar nu din cel maghiar, care îi stă înaintea ochilor !

Zilnic ne-am dedat şi până acum să avem rolul mielului din fabulă, care turburase apa lupului, ce sta mai sus de el. Volniciile guvernului maghiar, îndreptate împotriva noastră, pentru maghiarizarea noastră, atât în cele civile, cât şi în cele bisericeşti, totdeauna s-au acoperit cu mantaua revendicărilor naţionale. Ca şi când noi Români din Ungaria, un popor mai mic decât poporul maghiar, fără averi mari şi fără mijloace, am fi înghiţit o parte din poporul maghiar, care, graţie împrejurărilor, a avut  totdeauna în mână toate mijloacele, multe şi puternice, pe cari le are statul.

II.Prin înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare se vatămă şi drepturile bisericii noastre, date şi garantate din partea S-lui Scaun apostolic şi primite din partea noastră: de a fi totdeauna ingremiaţi la provincia gr. cat. unită de Alba Iulia şi Făgăraş.

Prin Bulla „Ecclesiam Christi” provincia noastră bisericească a fost restaurată într-o provincie bisericească autonomă, supusă direct S-lui Scaun, nesupusă nici unei altei puteri bisericeşti, pe cum limpede se constată aceasta şi în Conciliul provincial III. de Alba Iulia. a. 1900 Titl II. Cap I § 1. Aprobat de S. Scaun. Şi ea aşa a şi fost inarticulată în legile ţării, cu toate instituţiile şi parohiile ei. De aci a urmat o vieaţă proprie şi drepturi speciale pentru această provincie bisericească: viaţă şi  drepturi corespunzătoare puterii, ce  o reprezenta şi o reprezintă ea în stat, după numărul credincioşilor săi. Şi acum vine guvernul ţării şi cere de la S. Scaun să smulgă o parte din parohiile ingremiate la această provincie bisericească, supunându-le unei dieceze noue de alt rit şi independente de provincia noastră.

Nu ştim gândul S-lui Scaun. Atâta însă ştim din Bulla „Ecclesiam Christi” că toate bisericile, toate cetăţile, oraşele, satele, parohiile matre şi filiile, şi toate persoanele ingremiate la această provincie bisericească au fost ingremiate la ea şi scoase de sub jurisdicţia oricărei altei puteri pentru totdeauna. Şi aşa nu credem, ca S. Scaun, cel mai înalt păzitor al dreptului, fără să aibă motiv de a înfiinţa o dieceză nouă, gr. cat. maghiară, din contră având atâtea motive de a nu o înfiinţa, să vină, şi, fără să fi dat noi cea mai mică dovadă de nevrednicie, să  ne ia drepturile garantate: de a fi noi scoşi pentru totdeauna de sub orice putere bisericească streină şi de a fi supuşi, pentru totdeauna, provinciei bisericeşti gr. cat. unite de Alba Iulia şi Făgăraş.

Drepturile date garantate şi primite nu pot fi luate fără motiv de nevrednicie.

Drept aceea Congresl Românilorgr. cat. ţinut în Alba Iulia la 20 Maiu 1912:

1)Având în vedere, că înfiinţarea nouei episcopii gr. cat. maghiare, prezentată la Roma ca o episcopie gr. cat. în limba greacă, nu o îndreptăţeşte nici istoria nici lipsele sufleteşti ale aşa numiţilor gr. cat. maghiari.

2)Având în vedere, că înfiinţarea nouei episcopii gr. cat. maghiare, o osândeşte scopul bisericii lui Hristos: de a nu face din biserică un instrument politic de desnaţionalizare şi de siluire, şi o osândesc şi interesele generale ale bisericii: de a păzi pacea şi bunăînţelegerea între credincioşi şi de a încunjura frecările religioase. Congresul e de convingerea, că înfiinţarea episcopiei gr. cat. maghiare, pentru multele rele, cari pot urma din cauza ei, e primejdioasă.

3)Congresul vând în vedere, că prin înfiinţarea plănuiutei episcopii gr. cat. maghiare, chiar şi în forma contemplată de guvern, se calcă în picioare drepturile rezervate de strămoşii noştri cu prilejul unirii lor cu Roma: de a rămânea în ritul şi limba noastră românească, şi că prin ea se vatămă şi drepturile date şi garantate din partea S-lui Scaun şi primite din partea noastră: de a fi totdeauna ingremiaţi la provincia gr. cat. de Alba Iulia şi Făgăraş, şi astfel se vatămă integritatea teritorială a provinciei noastre metropolitane.

Congresul protestează în contra Înfiinţării acestei episcopii gr. cat. maghiare, aşa cum e contemplată de guvernul maghiar.- Alba Iulia în 29 Maiu 1912.