România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Noi şi istoria

     Însemnările vechi, milenare sau numai ale timpului nostru de azi, alcătuiesc veritabile surse de înţelegere ale evoluţiilor, mai lente sau mai rapide ale popoarelor, civilizaţiilor sau sistemelor socio-politice.

     În ceea ce ne priveşte direct pe noi românii, avem o sumedenie de documente care atestă o continuitate bine definită de mai bine de două milenii, din care vom cita câteva dintre cele mai concludente pentru memoria noastră.

     Unul dintre documentele importante pentru cunoaşterea trecutului nostru se cheamă SYNECDEMUS, fiind un ghid de călătorii al lui HIEROCLES (sec. VI d.Hr.) prin ţinuturile de sub dominaţia romană. Era epoca împărătului roman de origine tracică IUSTINIAN (482-565 d.Hr.) un spirit de mare cultură şi care a creat o importantă înflorire spirituală atât pentru timpul său cât şi pentru epoca următoare. El însuşi a consemnat o seamă de mărturii privindu-i pe TRACI (Daci, Geţi, Beşi, Olaches adică Valahi) asemenea contemporanilor lui (Procopius, Ioannes, Lydos, Isidor de Sevilla, Iordanes).

     Istoria neamului nostru fiind foarte veche, dar continuă, se cade să mai facem o precizare geo-politică referitoare la secolul IV d.Hr. a istoricului RUFIUS FESTUS care se referă în lucrarea istorică intitulată "Scurta istorie a poporului roman" şi la descrierea teritoriilor daco-trace, dându-ne o informaţie originală şi anume referitoare la DIOCEZA TRACIEI divizată în şase provincii pe care le enumeră: TRACIA (la sud de Balcani) HAEMIMONTUS (chiar în munţii Balcani) MOESIA INFERIOR sau SECUNDA, SCYTIA (Dobrogea), RHODONE şi EUROPA. Deci pe atunci Europa nu era decât o provincie a TRACIEI!... Desigur din motive de interes politic ori numai datorită unor comodităţi de documentare istorică, unii cercetători nu au luat în consideraţie unele realităţi văduvind astfel nu numai etape istorice, dar şi informaţiile necesare unor adevăruri în evoluţia generală a lumii.  

     Pentru o rememorare istorică reală, vom aminti doar câteva exemple:

     - Cercetătoarea americană Marija Gimbutas precizează că "ROMÂNIA" este vatră a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., Vechea CIVILIZAŢIE EUROPEANĂ (...) a înflorit în sud-estul Europei înaintea înfiltrării popoarelor indo-europene;

     - Herodot din Halicarnas (484-320 î.Hr.) precizează că "Tracii sunt neamul cel mai răspândit din lume, după cel al indienilor". În acelaşi timp aminteşte despre locuitorii Munţilor Apuseni şi exploatările miniere.

     În cartea sa a IV, în care descrie războiul început în anul 513 înaintea erei creştine de către DARIUS HISTASPES regele PERŞILOR în contra împărăţiei SCIŢILOR, din care spune că făcea parte şi Transilvania de azi, el afirmă că pe ţărmul râului MARISUS (Mureş) locuia un popor, care se desfăta în aur.

     - Clement Alexandrinul (150-216 d.Hr.) evocând cunoştinţele lui Platon, care trăise cu mult înaintea lui, arăta că în formarea lui filosofică "Cântecele cele mai sănătoase le-a luat de la traci, geometria de la egipteni, astronomia de la babilonieni";

     - Într-o poezie latină - CONSOLATIO AD LIVIAM - se menţionează despre "Dunărea cea năvalnică şi de îndepărtatul trib al apulilor" (DANUVIUS que repax et DACIUS ORBE REMOTO APPULUS) iar în istoria universală a lui TROGUS POMPEIUS; JUSTINUS, prologul 36, se menţionează "creşterea puterii dacilor sub domnia regelui RUBOBOSTES (ET INCREMENTA DACORUM PER RUBOBOSTEM)" un predecesor îndepărtat al lui BUREBISTA (sfârşitul sec. III şi începutul sec. II î.e.n.) care conducea o puternică uniune de triburi în Transilvania.

     Probabil că ROBOBOSTES a pus temelia aşezării în terase de la Piatra Craivii (Alba);

     - Acornion din DIONYSOPOLIS (Balcic), contemporan cu regele Burebista, îl numeşte "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia, stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu (Dunărea) şi de dincolo" care se întindea de la Olbia până la APOLLONIA şi de la HAEMUS până-n CARPAŢII nordici;

     - Celebrul astronom şi geograf alexandrin, CLAUDIUS PTOLOMEUS in GEOGRAFIA sa a menţionat numele cetăţii APOULON în sec. II e.n., în partea centrală a Daciei.

     Perpetuarea toponimicului APOULON-APULUM după cucerirea romană, confirmă prezenţa unei masive populaţii dacice.

     Informaţiile transmise de Ptolomeu, după datele culese de MARINOS din TIR, (sec. I e.n.), confirmă existenţa acestui "poleis" în vremea lui Burebista (sec. I î.e.n.) fiind centrul, capitala dacilor apuli din centrul Daciei - Transilvaniei.

     - Remarcile lui TACITUS - CASTELLA RUPIBUS INDITA - (castele aşezate pe munţi prăpăstioşi) a lui FLORUS - DACI IN HAERENT MONTIBUS (dacii sunt legaţi de munţi)  a lui DIO CASSIUS şi a altor istorici clasici confirmă îmbinarea măiestrită a formelor de teren cu arta de a clădi a dacilor;

     - Hecateu pe lângă vechii crobyzi şi trizi amintea: tribul appulilor "cei puternici, cei voinici" locuind în ţinutul aşezării Apulum (Alba Iulia de astăzi) sucii de la "gura" Oltului, burii din zona deluroasă a Munteniei şi Olteniei, de pe malurile Argeşului, biephii din vestul Daciei, Dacii mari de prin Maramureş şi nordul Crişanei, costobocii în Carpaţii nord-estici şi carpii în regiunile pontice iar mai târziu în Moldova.

     - Criton (sec. II d.Hr.) medicul lui Traian consemnează că "Puternicul Traian a adus romanilor aur şi argint în cantităţi enorme" ceace dovedea pentru daci, nu numai o tehnologie înaltă pentru extragerea şi prelucrarea metalului preţios, dar şi un înalt nivel socio-economic.

     - Plinius cel tânăr (62-113 d.Hr.) citează prezenţa VALAHILOR (OLACHAS) iar Ptolomeu (sec. II d.Hr.) pomeneşte peste 150 de nume ale oraşelor daco-romane autentice.

     - În secolul III d.Hr. sunt menţionate unităţi militare tracice, şcoli în centrele Daciilor  romane (la Apulum existând "COLEGIUM NAUTARUM"), ceea ce atestă o continuitate evidentă în zona carpatică.

     - Secolul IV d.Hr. cuprinde epoca persecuţiilor creştinilor reliefate în edictele împăraţilor romani (martirii de la Tomis, Dacia carpatică etc.);

     - În secolul V apare prima denumire de "ROMANIA" atestată de PAULUS OROSIUS, deşi denumirea exista cu mult înainte în documentele şi vorbirea curentă;

     - Invazia hunică în Balcani, moartea lui Atila (453) şi părăsirea zonelor carpatice de către huni (454) după înfrângerea de la Nedao (PANONIA) de către coaliţia popoarelor în frunte cu gepizii, sunt consemnate în documentele vremii;

     La sinodul ecumenic, al treilea, de la Efes din anul 413 a participat şi episcopul TIMOTEI al Tomisului. Concluzia este firească şi anume că teritoriile din zona arcului carpatic au fost locuite în permanenţă, în cadrul acestor epoci de frământări, având, nu numai o continuitate istorică traco-daco-scitică ci şi, prin evoluţia naturală, una valahă (OLACHAS), de-a lungul tuturor secolelor până în zilele noastre.

     Dar mai există o mărturie, privind valoarea, spiritul imaginativ tehnic, forţa de muncă şi disciplină a neamului dacic în ceea ce priveşte descoperirea, prelucrarea şi utilizarea aurului din Munţii Apuseni, leagăn indiscutabil al celor care azi se numesc MOŢI. În momentul cuceririi unei părţi a teritoriului dacic, Traian a botezat teritoriul aurifer al oraşului actual Abrud (în vechiul limbaj dacic cuvântul "BRUDION" însemna aur) prin expresia, rămasă celebră peste timp, AURARIA DACIAE.

     În timpul stăpânirii romane "minerii" din AURARIA DACIAE, au extras pentru imperiu enorme cantităţi de aur şi argint rămase legendare peste secole, bogăţii râvnite, în timp şi chiar actualmente şi de alţi profitori străini.

     AURARIA DACIAE - loc de muncă istovitoare, de cântece de jale, de amintiri tragice, de poezie crudă:

     "Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă"

     Citez însă o deviere istorică, dar care pune în valoare năstruşnicia locuitorilor de la gurile Dunării. E vorba de legenda "Lânii de aur" care atribuie Greciei antice un fapt care aparţine însă populaţiei dacice din Sciţia. Povestea e reală: au fost aruncate în apele Dunării corpurile unor oi moarte, cu pântecele pline de bolovani de piatră care, scoase la suprafaţă, aveau fire de aur prinse în lâna lor, adică erau prinse rămăşitele aurifere purtate de ape din scurgerile de spălare a minereurilor din Munţii dacici ai Apusenilor... Corăbierii greci, sub comanda lui Jason, denumiţi Argonauţi, au descoperit "Lâna de aur", au transportat-o acasă la ei, iar povestirile faptului au născut legende care au devenit subiect istoric şi literar (Odisea, Iliada, etc.) şi care, prin necunoaşterea sau omiterea realităţii de către cercetătorii de mai târziu, au intrat definitiv în istoria Grecie antice, influenţându-se astfel cultura europeană... Aşa s-au împământenit şi o serie de fapte, evenimente sau mărturii străvechi care au fost fie voit uitate, fie neluate în consideraţie pentru că deranjau unele interese ascunse, după cum se mai întâmplă şi în zilele noastre când istoria lumii se scrie sub impulsul unor pasiuni politice de moment... E şi cazul zonei "Auraria Daciae", cum Traian botezase perimetrul aurifer al Abrudului din Munţii Apuseni şi unde interese recente, străine, de exploatare nemiloasă, doreşte aurul nostru... Sau cum este interpretată, fals istorica amplasare a unui monument militar la Arad, străin de interesele şi adevărul neamului nostru şi  amintitor de chin şi sânge vărsat de cei 40.000 de martiri români şi cele 300 de sate trecute prin foc şi durere.

     Istoria neamului nostru care a trecut prin multe "experienţe", inegale, dureroase, aspre şi rareori cu etape liniştite, încă este asaltată de intenţii denigratoare, insultătoare, jignitoare, din partea unor spirite, nesocotite, poate chiar geloase, mânate de false ideologii şi contrare bunului simţ chiar politic.

     E de sperat ca adevărul, cinstea şi dreptatea conştiinţei timpului nostru va evita  erori şi nedreptăţi iscate din confuzii sau intenţii nedorite şi că în sufletul nostru cât şi al vecinilor apropiaţi sau mai îndepărtaţi din Europa, va domni înţelegerea, realitatea curată şi triumful adevărului.

Baruţu T. Arghezi, Lausanne - Elveţia