Însemnările vechi, milenare sau numai ale timpului nostru de azi,
alcătuiesc veritabile surse de înţelegere ale evoluţiilor,
mai lente sau mai rapide ale popoarelor, civilizaţiilor sau
sistemelor socio-politice.
În ceea ce ne priveşte direct pe noi românii, avem o sumedenie de
documente care atestă o continuitate bine definită de mai bine
de două milenii, din care vom cita câteva dintre cele mai
concludente pentru memoria noastră.
Unul dintre documentele importante pentru cunoaşterea trecutului
nostru se cheamă SYNECDEMUS, fiind un ghid de călătorii al
lui HIEROCLES (sec. VI d.Hr.) prin ţinuturile de sub dominaţia
romană. Era epoca împărătului roman de origine tracică
IUSTINIAN (482-565 d.Hr.) un spirit de mare cultură şi care a
creat o importantă înflorire spirituală atât pentru timpul său
cât şi pentru epoca următoare. El însuşi a consemnat o
seamă de mărturii privindu-i pe TRACI (Daci, Geţi, Beşi,
Olaches adică Valahi) asemenea contemporanilor lui (Procopius,
Ioannes, Lydos, Isidor de Sevilla, Iordanes).
Istoria neamului nostru fiind foarte veche, dar continuă, se cade să
mai facem o precizare geo-politică referitoare la secolul IV d.Hr. a
istoricului RUFIUS FESTUS care se referă în lucrarea istorică
intitulată "Scurta istorie a poporului roman" şi la
descrierea teritoriilor daco-trace, dându-ne o informaţie originală
şi anume referitoare la DIOCEZA TRACIEI divizată în şase
provincii pe care le enumeră: TRACIA (la sud de Balcani) HAEMIMONTUS
(chiar în munţii Balcani) MOESIA INFERIOR sau SECUNDA, SCYTIA (Dobrogea),
RHODONE şi EUROPA. Deci pe atunci Europa nu era decât o provincie a
TRACIEI!... Desigur din motive de interes politic ori numai datorită
unor comodităţi de documentare istorică, unii cercetători
nu au luat în consideraţie unele realităţi văduvind
astfel nu numai etape istorice, dar şi informaţiile necesare
unor adevăruri în evoluţia generală a lumii.
|
 |
 |
Pentru
o rememorare istorică reală, vom aminti doar câteva exemple:
-
Cercetătoarea americană Marija Gimbutas precizează că
"ROMÂNIA" este vatră a ceea ce am numit Vechea Europă,
o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., Vechea
CIVILIZAŢIE EUROPEANĂ (...) a înflorit în sud-estul Europei înaintea
înfiltrării popoarelor indo-europene;
-
Herodot din Halicarnas (484-320 î.Hr.) precizează că
"Tracii sunt neamul cel mai răspândit din lume, după cel
al indienilor". În acelaşi timp aminteşte despre
locuitorii Munţilor Apuseni şi exploatările miniere.
În
cartea sa a IV, în care descrie războiul început în anul 513 înaintea
erei creştine de către DARIUS HISTASPES regele PERŞILOR în
contra împărăţiei SCIŢILOR, din care spune că făcea
parte şi Transilvania de azi, el afirmă că pe ţărmul
râului MARISUS (Mureş) locuia un popor, care se desfăta în
aur.
- Clement Alexandrinul (150-216 d.Hr.) evocând cunoştinţele lui
Platon, care trăise cu mult înaintea lui, arăta că în
formarea lui filosofică "Cântecele cele mai sănătoase
le-a luat de la traci, geometria de la egipteni, astronomia de la
babilonieni";
- Într-o poezie latină - CONSOLATIO AD LIVIAM - se menţionează
despre "Dunărea cea năvalnică şi de îndepărtatul
trib al apulilor" (DANUVIUS que repax et DACIUS ORBE REMOTO APPULUS)
iar în istoria universală a lui TROGUS POMPEIUS; JUSTINUS, prologul
36, se menţionează "creşterea puterii dacilor sub
domnia regelui RUBOBOSTES (ET INCREMENTA DACORUM PER RUBOBOSTEM)" un
predecesor îndepărtat al lui BUREBISTA (sfârşitul sec. III
şi începutul sec. II î.e.n.) care conducea o puternică uniune
de triburi în Transilvania.
Probabil că ROBOBOSTES a pus temelia aşezării în terase de
la Piatra Craivii (Alba);
- Acornion din DIONYSOPOLIS (Balcic), contemporan cu regele Burebista, îl
numeşte "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din
Tracia, stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu (Dunărea)
şi de dincolo" care se întindea de la Olbia până la
APOLLONIA şi de la HAEMUS până-n CARPAŢII nordici;
- Celebrul astronom şi geograf alexandrin, CLAUDIUS PTOLOMEUS in
GEOGRAFIA sa a menţionat numele cetăţii APOULON în sec. II
e.n., în partea centrală a Daciei.
Perpetuarea toponimicului APOULON-APULUM după cucerirea romană,
confirmă prezenţa unei masive populaţii dacice.
Informaţiile transmise de Ptolomeu, după datele culese de
MARINOS din TIR, (sec. I e.n.), confirmă existenţa acestui
"poleis" în vremea lui Burebista (sec. I
î.e.n.) fiind centrul, capitala dacilor apuli din centrul Daciei -
Transilvaniei.
-
Remarcile lui TACITUS - CASTELLA RUPIBUS INDITA - (castele aşezate pe
munţi prăpăstioşi) a lui FLORUS - DACI IN HAERENT
MONTIBUS (dacii sunt legaţi de munţi) a lui DIO CASSIUS şi a altor istorici clasici confirmă
îmbinarea măiestrită a formelor de teren cu arta de a clădi
a dacilor;
-
Hecateu pe lângă vechii crobyzi şi trizi amintea: tribul
appulilor "cei puternici, cei voinici" locuind în ţinutul
aşezării Apulum (Alba Iulia de astăzi) sucii de la
"gura" Oltului, burii din zona deluroasă a Munteniei şi
Olteniei, de pe malurile Argeşului, biephii din vestul Daciei, Dacii
mari de prin Maramureş şi nordul Crişanei, costobocii în
Carpaţii nord-estici şi carpii în regiunile pontice iar mai târziu
în Moldova.
-
Criton (sec. II d.Hr.) medicul lui Traian consemnează că
"Puternicul Traian a adus romanilor aur şi argint în cantităţi
enorme" ceace dovedea pentru daci, nu numai o tehnologie înaltă
pentru extragerea şi prelucrarea metalului preţios, dar şi
un înalt nivel socio-economic.
-
Plinius cel tânăr (62-113 d.Hr.) citează prezenţa
VALAHILOR (OLACHAS) iar Ptolomeu (sec. II
d.Hr.) pomeneşte peste 150 de nume ale oraşelor daco-romane
autentice.
- În secolul III d.Hr. sunt menţionate unităţi militare
tracice, şcoli în centrele Daciilor
romane (la Apulum existând "COLEGIUM NAUTARUM"), ceea ce
atestă o continuitate evidentă în zona carpatică.
- Secolul IV d.Hr. cuprinde epoca persecuţiilor creştinilor
reliefate în edictele împăraţilor romani (martirii de la Tomis,
Dacia carpatică etc.);
- În secolul V apare prima denumire de "ROMANIA" atestată
de PAULUS OROSIUS, deşi denumirea exista cu mult înainte în
documentele şi vorbirea curentă;
- Invazia hunică în Balcani, moartea lui Atila (453) şi părăsirea
zonelor carpatice de către huni (454) după înfrângerea de la
Nedao (PANONIA) de către coaliţia popoarelor în frunte cu
gepizii, sunt consemnate în documentele vremii;
La sinodul ecumenic, al treilea, de la Efes din anul 413 a participat
şi episcopul TIMOTEI al Tomisului. Concluzia este firească
şi anume că teritoriile din zona arcului carpatic au fost
locuite în permanenţă, în cadrul acestor epoci de frământări,
având, nu numai o continuitate istorică traco-daco-scitică ci
şi, prin evoluţia naturală, una valahă (OLACHAS), de-a
lungul tuturor secolelor până în zilele noastre.
Dar mai există o mărturie, privind valoarea, spiritul imaginativ
tehnic, forţa de muncă şi disciplină a neamului dacic
în ceea ce priveşte descoperirea, prelucrarea şi utilizarea
aurului din Munţii Apuseni, leagăn indiscutabil al celor care
azi se numesc MOŢI. În momentul cuceririi unei părţi a
teritoriului dacic, Traian a botezat teritoriul aurifer al oraşului
actual Abrud (în vechiul limbaj dacic cuvântul "BRUDION" însemna
aur) prin expresia, rămasă celebră peste timp, AURARIA
DACIAE.
În timpul stăpânirii romane "minerii" din AURARIA DACIAE,
au extras pentru imperiu enorme cantităţi de aur şi argint
rămase legendare peste secole, bogăţii râvnite, în timp
şi chiar actualmente şi de alţi profitori străini.
AURARIA DACIAE - loc de muncă istovitoare, de cântece de jale, de
amintiri tragice, de poezie crudă:
"Munţii noştri aur poartă / Noi cerşim din poartă-n
poartă"
Citez însă o deviere istorică, dar care pune în valoare năstruşnicia
locuitorilor de la gurile Dunării. E vorba de legenda "Lânii de
aur" care atribuie Greciei antice un fapt care aparţine însă
populaţiei dacice din Sciţia. Povestea e reală: au fost
aruncate în apele Dunării corpurile unor oi moarte, cu pântecele
pline de bolovani de piatră care, scoase la suprafaţă,
aveau fire de aur prinse în lâna lor, adică erau prinse rămăşitele
aurifere purtate de ape din scurgerile de spălare a minereurilor din
Munţii dacici ai Apusenilor... Corăbierii greci, sub comanda lui
Jason, denumiţi Argonauţi, au descoperit "Lâna de
aur", au transportat-o acasă la ei, iar povestirile faptului au
născut legende care au devenit subiect istoric şi literar (Odisea,
Iliada, etc.) şi care, prin necunoaşterea sau omiterea realităţii
de către cercetătorii de mai târziu, au intrat definitiv în
istoria Grecie antice, influenţându-se astfel cultura europeană...
Aşa s-au împământenit şi o serie de fapte, evenimente sau
mărturii străvechi care au fost fie voit uitate, fie neluate în
consideraţie pentru că deranjau unele interese ascunse, după
cum se mai întâmplă şi în zilele noastre când istoria lumii
se scrie sub impulsul unor pasiuni politice de moment... E şi cazul
zonei "Auraria Daciae", cum Traian botezase perimetrul aurifer
al Abrudului din Munţii Apuseni şi unde interese recente, străine,
de exploatare nemiloasă, doreşte aurul nostru... Sau cum este
interpretată, fals istorica amplasare a unui monument militar la Arad,
străin de interesele şi adevărul neamului nostru şi
amintitor de chin şi sânge vărsat de cei 40.000 de
martiri români şi cele 300 de sate trecute prin foc şi durere.
Istoria neamului nostru care a trecut prin multe "experienţe",
inegale, dureroase, aspre şi rareori cu etape liniştite, încă
este asaltată de intenţii denigratoare, insultătoare,
jignitoare, din partea unor spirite, nesocotite, poate chiar geloase, mânate
de false ideologii şi contrare bunului simţ chiar politic.
E de sperat ca adevărul, cinstea şi dreptatea conştiinţei
timpului nostru va evita erori şi nedreptăţi iscate din confuzii sau
intenţii nedorite şi că în sufletul nostru cât şi al
vecinilor apropiaţi sau mai îndepărtaţi din Europa, va
domni înţelegerea, realitatea curată şi triumful adevărului.
Baruţu
T. Arghezi,
Lausanne - Elveţia
|
|