|
"Îl
apreciez în mod deosebit pe concetăţeanul vostru, Eugen
Handelsmann, şi mă bucur că nu a fost uitat. În
colecţia mea, caricaturile sale stau la loc de cinste, iar
numele său se va regăsi cu siguranţă în
Istoria caricaturii româneşti şi universale,
pe care o am în pregătire."
Stefan
Popa Popa's |
 |
|
Cu o pălărie de hidalgo spaniol, sub care o năframă
acoperă câte-va sdrenţe de păr, un nas ascuţit
uşor coroiat, o bărbie împinsă înainte şi
doi ochi acoperiţi de nişte sprâncene bogate care
privesc lumea cu obrăznicie şi sfidare iar sub o cămaşă
largă la gât atârnând o altă năframă,
pantalonii negrii de cizmă ce se pierdeau în nişte
cizme de pescuit resfrânte pe coapse în jos, schiţând
aspectul unor cizme de muşchetar, cu paşii care îl
individualizează, puşca pe spate şi legat de curea
un căţel, veşnic o corcitură, mă aştept
să-l întâlnesc pe străzile acum "pustii" ale
urbei natale pe cel care era o permanenţă a vieţii
cotidiene a Albei-Iulia.
Foarte
târziu, după ce am luat contact mai frecvent cu cercul de vănători,
ne-am împrietenit, ajungând nu numai să-l cunosc bine, ci
chiar să-i fiu confident în mai multe probleme, printre care
aceea de a face parte din legatarii testamentari în ceea ce
privea înmormântarea lui în pădure, la "fântâna hoţilor",
nedusă la îndeplinire din cauza opoziţiei
familiei. În ultimul timp i-am fost chiar şi medic, după
primul accident vasculat cerebral, când a fost internat în secţia
de neurologie a spitalului judeţean, secţie pe care o
conduceam. |
Ştiam
despre el că este un mare caricaturist, că uneori dădea
şi ore de desen la licee, iar alte ori umbla prin staţiunile de
tratament şi odihnă unde, cu un desăvârşit simţ
al desenului caricatural şi o mare rapiditate, prindea "esenţialul"
figurii celor care îi pozau, realizând astfel venituri substanţiale
pe care le aduna ca o furnică pentru iarnă şi pentru
numeroasa lui familie, câţiva copii ai nevestei, d-na Piri, şi
fetiţa lui Henrieta la care ţinea foarte mult şi care era
foarte drăguţă şi foarte inteligentă, semănându-i
mult.
Tot
în scopul de a obţine ceva venituri suplimentare s-a angajat ca
paznic de vânătoare pe teritoriul Mamutului iar mai târziu ca
maestru de vânătoare. După ce ne-am împrietenit mi-a făcut
propunerea să mergem în Israel unde avea o mulţime de cunoştinţe,
cum aveam şi eu foarte mulţi foşti colegi de liceu şi
de facultate, afirmând că nu aveam nevoie de bani căci prin
munca lui de caricaturist am putea avea asigurată existenţa
pentru 1-2 luni, însă nu am reuşit să obţinem paşapoartele
de la autorităţile comuniste.
Era
un om fermecător, conversaţia cu el era permanent pigmentată
cu o mulţime de glume în care pe prim plan erau bancurile cu evrei.
Uneori avea o tentă malefică-răutăcioasă, care de
cele mai multe ori ducea la aprinderea unor conflicte; de exemplu îmi plăcea
să-l urmăresc la întâlnirile de duminica dimineaţa, înainte
de începerea vânătorii, şi-l vedeam trecând când pe la x, când
pe la y aruncând câte o săgeată sub forma "vezi că
cutare te-a văzut în cutare loc şi te-a turnat la Coroiu"
şi aşa mai departe, apoi de retrăgea la marginea cercului
de vânători să observe discuţiile - certurile ce apăreau
ca urmare a rolului de Yago ce-l jucase.
 |
|
Bacinschi Ioan, Handi, Coza, Patrut, Ica
Radu, Tarnavean I, Gh. Craciun si Campean N (vanatori) |
Parcă
îl văd în perioada dintre 1959 până târziu apărând
Duminicile dimineaţa în aceiaşi costumaţie, cu câinele la
curea, înconjurat de o ceată gălăcioasă de copii încântaţi
de a merge la vânătoare pentru a face pe hăitaşii, cu atât
mai mult cu cât la sfârşitul vânătorii, prin cheta făcută,
erau relativ bine retribuiţi. De fapt, a fost perioada cea mai
frumoasă de vânătoare cu hăitaşi plătiţi,
pentru că , pe parcurs, a apărut fenomenul tragerii la sorţi:
cei cu număr par făceau pe hăitaşi o goană iar
următoarea goană era făcută de cei cu număr
impar.
Handy
era un foarte bun organizator, având şi o deosebită grijă
faţă de copiii prezenţi. Aprecia corect câte o lovitură
mai deosebită, strigând, de exemplu "doctore ai făcut o
lovitură măiastră", când câte o vulpe sau un
urechiat făcea câte o tumbă şi rămânea jos la primul
cartuş. În acelaşi timp, ţinea foarte mult şi la
etica vânătorii, pedepsind pe loc abaterile în stilul său
personal. În pauzele de masă, când spiritele se încingeau în urma
binecuvântării cu ţuică şi vin din belşug, în
compania slăninei, cepei, cârnaţului, a focului de crengi
uscate, în atmosfera frigului de iarnă Handy întreţinea buna
dispoziţie prin bancurile lui decoltate, prin atacul nu de puţine
ori la persoană şi persiflările obişnuite, creând o
atmosferă de veselie, de sărbătoare, totul luând aspectul
unui festin închinat zeiţei Diana, cu atmosfera reîntoarcerii în
timpurile arhaice, ofrandă adusă zeiţei ce patrona vânătoarea.
 |
|
Aldea I, Lucia Hategan, Moga V., Serban I.,
Anghel Gh., Berciu I., Ciotlos V., Popa Alex si Closca Baluta. Din
salariatii Muzeului Uiri Alba Iulia |
A
dispărut Handy, a dispărut şi atmosfera de sărbătoare,
atmosfera de participare, de reîntoarcere în timpurile de mult uitate când
se aduceau jertfe de sărbătoare atât zeiţei cât şi
victimei, într-o atmosferă care transgresa grijile vieţii
cotidiene, a necazurilor de acasă, a "griului" ce se aşternuse
peste noi odată cu instaurarea comunismului (vivisecţia cea mai
îngrozitoare socială pe sute de milioane de oameni, fiinţe
umane), care a durat atât de mult, schimbând radical condiţiile
existenţei umane, psihologia persoanei şi valorile de referinţă
intrinsece.
De
multe ori, de Crăciun, Handy sosea să ne felicite, însoţit
de Henrieta, fiind întotdeauna primiţi cu dragoste, prietenie şi
multă căldură. El ştia să aducă un zâmbet
însolit în atmosfera apăsătoare, care ne timora şi plutea
peste tot, mai ales de sărbătorile Crăciunului când pomul
era bine ascuns de perdele grele.
Handy
reuşea să facă uneori expoziţii de caricaturi, în
special caricaturi fantastice ale vânătorilor, fie în grup, fie
individuale şi mă pot lăuda că, în afara
caricaturilor făcute mie şi membrilor familiei, pe un perete al
fostei crame, posed una din marile lui opere de tip frescă, prin care
sunt imortalizat împreună cu familia, astfel că a-şi putea
face singur o retrospectivă artistică Handelsman.
 |
|
Marin Preda, f.a. |
După
cum am mai afirmat, avea un talent deosebit, fiindu-i recunoscută, încă
din timpul vieţii, valoarea deosebită artistică şi
talentul, el făcând parte din rândul artiştilor plastici din
România ca unul dintre cei mai mari caricaturişti români. În
ultimul timp, criticii de artă au început să-l considere ca pe
un Toulouse-Lautrec român iar operele lui au devenit foarte valoroase,
fiind căutate de mulţi amatori de artă, atât din România
cât şi din străinătate.
Handy
făcea expoziţii de caricaturi, în special ale vânătorilor,
care în perioada când exista restaurantul Dacia erau expuse în
geamurile acestuia.
Expoziţiile
lui de caricaturi au avut însă o tematică mult mai amplă,
cum ar fi: fotbaliştii din Alba Iulia, tablouri ale absolvenţilor
de liceu şi mai ales, celebrele "figuri din Alba Iulia".
Ele rămâneau lipite pe geamurile restaurantului "Dacia" câte
două săptămâni sau chiar mai mult, fiind punctul de atracţie
al tuturor coorăşenilor, dar mai ales al celor obişnuiţi
de pe "Corso". Putem spune, fără teama de a greşi,
că Handy era una dintre personalităţile oraşului, cu
toate că uneori părea un iremediabil boem. Noi, cei ce
l-am cunoscut îndeaproape nu puteam concepe pe atunci Alba Iulia fără
Handy.
După
accidentul vascular, a fost internat în secţia mea de neurologie. În
timpul cât a fost internat am reuşit să cunosc şi o altă
faţetă a lui Handy, însă într-o situaţie limită
şi ţin să completez imaginea personajul povestind două
momente inedite;
-
într-o seară fuge din spital şi se caţără pe
gardul ce separă spitalul de Liceul Militar (ţin să remarc
că avea deficit motor la membrele din partea stângă). Rămâne
agăţat în gardul de sârmă doar în pijama, peste care
luase un palton enorm şi încălţat cu nişte bocanci fără
ciorapi, cu toate că era deja iarnă. Santinela avertizează:
Stai! cine-i acolo? Handy răspunde; E MOARTEA! Fiind o figură
arhicunoscută (era şi vecin cu liceul) a fost ajutat să
ajungă rapid acasă.
 |
|
Viceprimarul Calin Potor - 1974 |
-
Mi-a povestit că au fost în vizită la el cei de la comunitatea
evreiască şi a continuat cu umorul său proverbial: de ce
crezi că au venit? Să-mi aducă ceva? Nu! din ochi îmi luau
măsura (coşciugului). Şi-a revenit psihic, fiind foarte puţin
afectat, deşi deficitul motor era destul de vizibil şi, desigur,
nemai având forţa musculară de se putea deplasa în teren. Î-l
luam cu maşina de acasă uneori, aşezândul pe scaun. Ultima
lui vânătoare a fost la Berghin, când l-am dus la stand,
l-am aşezat pe scaun şi când cu o singură mână
a reuşit să împuşte ultimul său iepure. Nu am cuvinte
să vă pot descrie fericirea, extazul manifestat în stil Handy,
pentru reuşita de atunci. În continuare, doar cu ajutor se mai putea
scula din pat. Colegii şi prietenii nu l-au uitat şi astfel
primea la fiecare vânătoare fie iepuri, fie carne de mistreţ.
Am
continuat să-i urmăresc acasă tratamentul, ocupându-mă
alternativ şi de Piri care avea o boală hipertensivă şi
care mai târziu a făcut şi ea un accident vascular. Stăteam
mult de vorbă şi-mi povestea multe întâmplări din copilărie,
mărturisindu-mi că a scris un jurnal al copiilor Handelsman
(avea un frate la Cluj conferenţiar la facultatea de farmacie, mare
suporter şi conducător al Ştiinţei Cluj), jurnal din
care mi-a citit câteva pagini, cele în care se reflecta personajul Handy.
Era o proză foarte densă, plină de umor de bună
calitate. Îmi pare rău că s-a pierdut şi să nu a
putut vedea lumina tiparului. Îmi mai aduc aminte de o povestire a lui:
copiii au săpat într-un fost cimitir vechi desafectat de pe Calea Moţilor
şi deodată au dat de o cască de husar din care le zâmbea
un craniu. Evident, nu şi-au mai văzut picioarele până
acasă.
 |
|
Lucian Blaga, f.a. |
Era
foarte mândru de originea lui de evreu spaniol (Sefard), descriindu-mi cu
duioşie cât de frumoasă a fost mama lui, o evreică spaniolă
cu păr foarte negru, bogat, pe care l-a moştenit şi el dar
pe care nu a ştiut să-l păstreze.
Sunt
mulţi prietenii vânători care au dispărut pe parcursul
trecerii timpului şi de care îmi aduc aminte cu nostalgie, făcând
parte parcă din fiinţa mea, cum au fost: nenea Schutz,
cofetarul, Vinţ, Bacinski, Pătruţ, Târnoveanu, Florescu, Tătaru,
Jenu şi alţii. Am încercat să-i readuc din atmosfera încă
atât de vie a timpului care a trecut, şi care mă apasă din
când în când, mai ales când feţe noi şi tinere
apar în grupa mea de vânătoare.
Mă
reîntorc la Handy, care, cu toată mizeria în care se zbătea
spre sfârşitul vieţii, a rămas o natură însorită
care împrăştia în jurul lui o atmosferă solară de sărbătoare,
o veselie care cu greu se poate uita.
Pentru
mine, el rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri despre oameni,
despre căldura umană, despre depăşirea mizeriei
existenţiale şi a situaţiilor grele din viaţă,
prin exuberanţa psihică, optimism şi, nu în ultimul instanţă,
prin geniu.
 |
|
Fotbalisti de la Unirea Alba Iulia - 1957.
Viorel Berta, Nelu Strajan si Emil Cimpoies |
Dr.
Ică Radu
|
|
