România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Un mare şi talentat caricaturist albaiulian

Handelsmann Eugen (HANDY — 1912-1989)

"Îl apreciez în mod deosebit pe concetăţeanul vostru, Eugen Handelsmann, şi mă bucur că nu a fost uitat. În colecţia mea, caricaturile sale stau la loc de cinste, iar numele său se va regăsi cu siguranţă în  Istoria caricaturii româneşti şi universale, pe care o am în pregătire."

Stefan Popa Popa's

     Cu o pălărie de hidalgo spaniol, sub care o năframă acoperă câte-va sdrenţe de păr, un nas ascuţit uşor coroiat, o bărbie împinsă înainte şi doi ochi acoperiţi de nişte sprâncene bogate care privesc lumea cu obrăznicie şi sfidare iar sub o cămaşă largă la gât atârnând o altă năframă, pantalonii negrii de cizmă ce se pierdeau în nişte cizme de pescuit resfrânte pe coapse în jos, schiţând aspectul unor cizme de muşchetar, cu paşii care îl individualizează, puşca pe spate şi legat de curea un căţel, veşnic o corcitură, mă aştept să-l întâlnesc pe străzile acum "pustii" ale urbei natale pe cel care era o permanenţă a vieţii cotidiene a Albei-Iulia.

     Foarte târziu, după ce am luat contact mai frecvent cu cercul de vănători, ne-am împrietenit, ajungând nu numai să-l cunosc bine, ci chiar să-i fiu confident în mai multe probleme, printre care aceea de a face parte din legatarii testamentari în ceea ce privea înmormântarea lui în pădure, la "fântâna hoţilor",  nedusă la îndeplinire din cauza opoziţiei familiei. În ultimul timp i-am fost chiar şi medic, după primul accident vasculat cerebral, când a fost internat în secţia de neurologie a spitalului judeţean, secţie pe care o conduceam.

     Ştiam despre el că este un mare caricaturist, că uneori dădea şi ore de desen la licee, iar alte ori umbla prin staţiunile de tratament şi odihnă unde, cu un desăvârşit simţ al desenului caricatural şi o mare rapiditate, prindea "esenţialul" figurii celor care îi pozau, realizând astfel venituri substanţiale pe care le aduna ca o furnică pentru iarnă şi pentru numeroasa lui familie, câţiva copii ai nevestei, d-na Piri, şi fetiţa lui Henrieta la care ţinea foarte mult şi care era foarte drăguţă şi foarte inteligentă, semănându-i mult.

Tot în scopul de a obţine ceva venituri suplimentare s-a angajat ca paznic de vânătoare pe teritoriul Mamutului iar mai târziu ca maestru de vânătoare. După ce ne-am împrietenit mi-a făcut propunerea să mergem în Israel unde avea o mulţime de cunoştinţe, cum aveam şi eu foarte mulţi foşti colegi de liceu şi de facultate, afirmând că nu aveam nevoie de bani căci prin munca lui de caricaturist am putea avea asigurată existenţa pentru 1-2 luni, însă nu am reuşit să obţinem paşapoartele de la autorităţile comuniste.

Era un om fermecător, conversaţia cu el era permanent pigmentată cu o mulţime de glume în care pe prim plan erau bancurile cu evrei. Uneori avea o tentă malefică-răutăcioasă, care de cele mai multe ori ducea la aprinderea unor conflicte; de exemplu îmi plăcea să-l urmăresc la întâlnirile de duminica dimineaţa, înainte de începerea vânătorii, şi-l vedeam trecând când pe la x, când pe la y aruncând câte o săgeată sub forma "vezi că cutare te-a văzut în cutare loc şi te-a turnat la Coroiu" şi aşa mai departe, apoi de retrăgea la marginea cercului de vânători să observe discuţiile - certurile ce apăreau ca urmare a rolului de Yago ce-l jucase.

Bacinschi Ioan, Handi, Coza, Patrut, Ica Radu, Tarnavean I, Gh. Craciun si Campean N (vanatori)

     Parcă îl văd în perioada dintre 1959 până târziu apărând Duminicile dimineaţa în aceiaşi costumaţie, cu câinele la curea, înconjurat de o ceată gălăcioasă de copii încântaţi de a merge la vânătoare pentru a face pe hăitaşii, cu atât mai mult cu cât la sfârşitul vânătorii, prin cheta făcută, erau relativ bine retribuiţi. De fapt, a fost perioada cea mai frumoasă de vânătoare cu hăitaşi plătiţi, pentru că , pe parcurs, a apărut fenomenul tragerii la sorţi: cei cu număr par făceau pe hăitaşi o goană iar următoarea goană era făcută de cei cu număr impar.

     Handy era un foarte bun organizator, având şi o deosebită grijă faţă de copiii prezenţi. Aprecia corect câte o lovitură mai deosebită, strigând, de exemplu "doctore ai făcut o lovitură măiastră", când câte o vulpe sau un urechiat făcea câte o tumbă şi rămânea jos la primul cartuş. În acelaşi timp, ţinea foarte mult şi la etica vânătorii, pedepsind pe loc abaterile în stilul său personal. În pauzele de masă, când spiritele se încingeau în urma binecuvântării cu ţuică şi vin din belşug, în compania slăninei, cepei, cârnaţului, a focului de crengi uscate, în atmosfera frigului de iarnă Handy întreţinea buna dispoziţie prin bancurile lui decoltate, prin atacul nu de puţine ori la persoană şi persiflările obişnuite, creând o atmosferă de veselie, de sărbătoare, totul luând aspectul unui festin închinat zeiţei Diana, cu atmosfera reîntoarcerii în timpurile arhaice, ofrandă adusă zeiţei ce patrona vânătoarea.

Aldea I, Lucia Hategan, Moga V., Serban I., Anghel Gh., Berciu I., Ciotlos V., Popa Alex si Closca Baluta. Din salariatii Muzeului Uiri Alba Iulia

     A dispărut Handy, a dispărut şi atmosfera de sărbătoare, atmosfera de participare, de reîntoarcere în timpurile de mult uitate când se aduceau jertfe de sărbătoare atât zeiţei cât şi victimei, într-o atmosferă care transgresa grijile vieţii cotidiene, a necazurilor de acasă, a "griului" ce se aşternuse peste noi odată cu instaurarea comunismului (vivisecţia cea mai îngrozitoare socială pe sute de milioane de oameni, fiinţe umane), care a durat atât de mult, schimbând radical condiţiile existenţei umane, psihologia persoanei şi valorile de referinţă intrinsece.

     De multe ori, de Crăciun, Handy sosea să ne felicite, însoţit de Henrieta, fiind întotdeauna primiţi cu dragoste, prietenie şi multă căldură. El ştia să aducă un zâmbet însolit în atmosfera apăsătoare, care ne timora şi plutea peste tot, mai ales de sărbătorile Crăciunului când pomul era bine ascuns de perdele grele.

     Handy reuşea să facă uneori expoziţii de caricaturi, în special caricaturi fantastice ale vânătorilor, fie în grup, fie individuale şi mă pot lăuda că, în afara caricaturilor făcute mie şi membrilor familiei, pe un perete al fostei crame, posed una din marile lui opere de tip frescă, prin care sunt imortalizat împreună cu familia, astfel că a-şi putea face singur o retrospectivă artistică Handelsman.

Marin Preda, f.a.

     După cum am mai afirmat, avea un talent deosebit, fiindu-i recunoscută, încă din timpul vieţii, valoarea deosebită artistică şi talentul, el făcând parte din rândul artiştilor plastici din România ca unul dintre cei mai mari caricaturişti români. În ultimul timp, criticii de artă au început să-l considere ca pe un Toulouse-Lautrec român iar operele lui au devenit foarte valoroase, fiind căutate de mulţi amatori de artă, atât din România cât şi din străinătate.

     Handy făcea expoziţii de caricaturi, în special ale vânătorilor, care în perioada când exista restaurantul Dacia erau expuse în geamurile acestuia.

     Expoziţiile lui de caricaturi au avut însă o tematică mult mai amplă, cum ar fi: fotbaliştii din Alba Iulia, tablouri ale absolvenţilor de liceu şi mai ales, celebrele "figuri din Alba Iulia". Ele rămâneau lipite pe geamurile restaurantului "Dacia" câte două săptămâni sau chiar mai mult, fiind punctul de atracţie al tuturor coorăşenilor, dar mai ales al celor obişnuiţi de pe "Corso". Putem spune, fără teama de a greşi, că Handy era una dintre personalităţile oraşului, cu toate că uneori părea un ireme­diabil boem. Noi, cei ce l-am cunoscut îndeaproape nu puteam concepe pe atunci Alba Iulia fără Handy.

     După accidentul vascular, a fost internat în secţia mea de neurologie. În timpul cât a fost internat am reuşit să cunosc şi o altă faţetă a lui Handy, însă într-o situaţie limită şi ţin să completez imaginea personajul povestind două momente inedite;

     - într-o seară fuge din spital şi se caţără pe gardul ce separă spitalul de Liceul Militar (ţin să remarc că avea deficit motor la membrele din partea stângă). Rămâne agăţat în gardul de sârmă doar în pijama, peste care luase un palton enorm şi încălţat cu nişte bocanci fără ciorapi, cu toate că era deja iarnă. Santinela avertizează: Stai! cine-i acolo? Handy răspunde; E MOARTEA! Fiind o figură arhicunoscută (era şi vecin cu liceul) a fost ajutat să ajungă rapid acasă.

Viceprimarul Calin Potor - 1974

     - Mi-a povestit că au fost în vizită la el cei de la comunitatea evreiască şi a continuat cu umorul său proverbial: de ce crezi că au venit? Să-mi aducă ceva? Nu! din ochi îmi luau măsura (coşciugului). Şi-a revenit psihic, fiind foarte puţin afectat, deşi deficitul motor era destul de vizibil şi, desigur, nemai având forţa musculară de se putea deplasa în teren. Î-l luam cu maşina de acasă uneori, aşezândul pe scaun. Ultima lui vânătoare a fost la Berghin, când l-am dus la stand,  l-am aşezat pe scaun şi când cu o singură mână a reuşit să împuşte ultimul său iepure. Nu am cuvinte să vă pot descrie fericirea, extazul manifestat în stil Handy, pentru reuşita de atunci. În continuare, doar cu ajutor se mai putea scula din pat. Colegii şi prietenii nu l-au uitat şi astfel primea la fiecare vânătoare fie iepuri, fie carne de mistreţ.

     Am continuat să-i urmăresc acasă tratamentul, ocupându-mă alternativ şi de Piri care avea o boală hipertensivă şi care mai târziu a făcut şi ea un accident vascular. Stăteam mult de vorbă şi-mi povestea multe întâmplări din copilărie, mărturisindu-mi că a scris un jurnal al copiilor Handelsman (avea un frate la Cluj conferenţiar la facultatea de farmacie, mare suporter şi conducător al Ştiinţei Cluj), jurnal din care mi-a citit câteva pagini, cele în care se reflecta personajul Handy. Era o proză foarte densă, plină de umor de bună calitate. Îmi pare rău că s-a pierdut şi să nu a putut vedea lumina tiparului. Îmi mai aduc aminte de o povestire a lui: copiii au săpat într-un fost cimitir vechi desafectat de pe Calea Moţilor şi deodată au dat de o cască de husar din care le zâmbea un craniu. Evident, nu şi-au mai văzut picioarele până acasă.

Lucian Blaga, f.a.

     Era foarte mândru de originea lui de evreu spaniol (Sefard), descriindu-mi cu duioşie cât de frumoasă a fost mama lui, o evreică spaniolă cu păr foarte negru, bogat, pe care l-a moştenit şi el dar pe care nu a ştiut să-l păstreze.

     Sunt mulţi prietenii vânători care au dispărut pe parcursul trecerii timpului şi de care îmi aduc aminte cu nostalgie, făcând parte parcă din fiinţa mea, cum au fost: nenea Schutz, cofetarul, Vinţ, Bacinski, Pătruţ, Târnoveanu, Florescu, Tătaru, Jenu şi alţii. Am încercat să-i readuc din atmosfera încă atât de vie a timpului care a trecut, şi care mă apasă din când în când, mai ales când feţe noi şi tinere  apar în grupa mea de vânătoare.

     Mă reîntorc la Handy, care, cu toată mizeria în care se zbătea spre sfârşitul vieţii, a rămas o natură însorită care împrăştia în jurul lui o atmosferă solară de sărbătoare, o veselie care cu greu se poate uita.

     Pentru mine, el rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri despre oameni, despre căldura umană, despre depăşirea mizeriei existenţiale şi a situaţiilor grele din viaţă, prin exuberanţa psihică, optimism şi, nu în ultimul instanţă, prin geniu.

Fotbalisti de la Unirea Alba Iulia - 1957. Viorel Berta, Nelu Strajan si Emil Cimpoies

Dr. Ică Radu