Zece
ani de independenţă statală (2001)
La 5 decembrie 2001 (la 10 ani de la
proclamarea independenţei Ucrainei), cu 3 luni înainte de alegerile
parlamentare şi locale, a avut loc primul recensământ
ucrainean. Şi după „o prelucrare ştiinţifică”
(care a durat mai bine de un an) au fost anunţate rezultatele
preliminare ale acestui recensământ.
Recensământul populaţiei Ucrainei semnala la 5 decembrie 2001 următorul tablou: 48 milioane 457 mii –
populaţia totală, 48 milioane 241 mii – populaţia
permanentă şi 47 milioane 950 mii – cetăţeni ai
Ucrainei. Este de remarcat că spre sfârşitul puterii
sovietice pe teritoriul Ucrainei locuiau 51.452.026 de oameni.
Se putea
constata că în 12 ani (de la ultimul recensământ
sovietic) populaţia Ucrainei a scăzut cu 3,2 milioane de
persoane sau cu 6,24% (!).
În ciuda masacrelor, deportărilor masive, războiului
şi altor greutăţi populaţia Ucrainei în perioada
sovietică era într-o
creştere permanentă.
Până
la război, în anul 1926
în Ucraina locuiau 29.019.747 persoane, după cel de-al 2 război
mondial: în 1959 – 41.869.046 persoane, în 1970
– 47.126.517 (o creştere de 5.257.471 persoane
sau 12,55%), în 1979 – 49.609.333
(o creştere de 2.482.816 persoane sau 5,3%)
şi 1989 – 51.452.026 persoane (o crştere de
1.842.693 persoane sau 3,7%).
În
perioada independenţei Ucrainei populaţia ţării deja a scăzut cu peste 3 milioane 211 mii persoane
sau cu 6,24% şi a ajuns la nivelul anilor 70!
În
anii postbelici rezultatele recensămintelor ficsau micşorarea
permanentă a cotei ucrainenilor din
totalitatea populaţiei Ucrainei: 1959 – 76,8%, 1970 – 74,9%, 1989
– 72,7%; şi creşterea cotei ruşilor: 1959 –
16,9%, 1970 – 19,4%, 1989 –22,1%. În scimb, după 12 ani de la
ultimul recensământ şi 10 de independenţă a
Ucrainei, a scăzut cu 26,6% deja numărul ruşilor, constituind,
azi, doar 17,3% din populaţia Ucrainei, iar numărul
ucrainenilor a crescut, cota cărora a atins 77,8% din populaţia
ţării.
Am mai
constatat că în 2001 în Ucraina erau atestaţi 22 milioane
316 mii sau 46,3% bărbaţi şi 25 milioane 925
mii sau 53,7% - femei – cu 3,6 milioane mai mult decât bărbaţi.
Acest fenomen
presupune că multe dintre femei erau predispuse sau să emigreze
spre Occidend, căutându-şi nu numai de muncă, dar şi
posibilitatea de aşi înjgeba o familie, altele se căsătoreau
cu bărbaţi, imigranţi în Ucraina din zone mai sărace
în căutarea unui câştig, sau plecau în aceea parte a Ucrainei,
unde cota bărbaţilor era mai mare. Acest fenomen duce la creşterea
numărului familiilor mixte - în care, de regulă, copiii sunt
educaţi, cel mai des, în limba mamei, iar când aceasta coincide cu
limba de stat (în majoritatea cazurilor familiilor mixte este
evident că majoritatea femeilor sunt de origine ucraineană)
numărul şi cota populaţiei majoritare creşte
considerabil.
În
afară de cifrele semnalate în tabelul 5, la 5 decembrie 2001 în
Ucraina au mai fost atestaţi: 8.844 de turci, 6.575 arabi,
5.079 osetini, 4.712 udmurţi, 4.349 lezghini, 4.255 tadjici, 4.253 başchiri,
4.130 mariiţi, 3.850
vietnamezi, 3.709 turcmeni, 3.308 albanezi, 3.143 asirieni, 2.887 ceceni,
2.868 estonieni, 2.088 curzi, 1.610 darghini, 1.545 comi,
1.522 careli, 1.496 avari, 1.483 – indieni şi pachistaneji, 1.458
abhazieni, 1.196 caraimi, 1.165 comi-permiaci, 1.128 chirgiji, 1.019 lacţi,
1.008 afgani, 977 tabasarani, 965 spanioli, 959 orochi, 812 ijori, 768
filandezi, 718 cumâchi, 709 americani, 623 sârbi, 592 udini, 584 nivhi,
420 italieni, 419 perşi, 406 crâmceaci.
Reprezentanţii
a încă 64 de naţionalităţi numărau între
6 şi 400 de persoane. Încă 3.228 de persoane aparţineau
naţionalităţilor numărul cărora nu depăşeau
5 persoane.
În
acelaşi timp, din populaţia totală de 48.240.902 de
persoane -188.639 (!) sau 0,39% din populaţia Ucrainei,
din diferite motive, nu au indicat naţionalitatea.
Conform
rezultatelor recensământului
din 5 decembrie 2001, pentru prima dată au cunoscut o discreştere
(din motive
de asimilare, spor natural
negativ sau reîntoarcere în patria istorică
din imediata apropiere cu
Ucraina) – ruşii, bieloruşii,
bulgarii, ungurii şi nemţii
(germanii).
Cel
mai considerabil a scăzut numărul ruşilor – în 12
ani el a
scăzut cu 3.021.441 persoane
sau cu 26,6% de la 11.355.582
în 1989 la 8.334.141 – în 2001. Acest fenomen
poate are câteva
pricini: stabilizarea economică în Rusia şi emigrarea în masă
a ruşilor în Rusia după prăbuşirea URSS-ului,
asimilarea multor ruşi după dispariţia din paşapoarte
a “naţionalităţii”,
conformismul unor persoane. Totuşi scăderea numerică într-o
aşa proporţie ne pare,
totuşi, exagerată.
A
scăzut numărul bieloruşilor de la 440.045 la 275.763,
adică cu 164.282 persoane sau cu 37,3% – parţial
prin emigrări, parţial prin scăderea sporului natural, dar
şi prin asimilare - inexistenţa şcolilor cu instruire în
limba maternă şi-a spus cuvântul.
Bulgarii,
majoritatea cărora locuieşte la sate
şi nu erau predispuşi să emigreze,
au scăzut numeric de la 233.800 la 204.564, adică
cu 29.226 persoane sau
cu 12,5%, în special,
datorită scăderii sporului natural şi, desigur, asimilării.
Char şi în regiunea Odesa, unde locuiesc tradiţional
compact, numărul lor a scăzut de la 166 mii la 150,6
mii – cu 15,4 mii sau cu 9,3%. Ziarul
“Roden Krai”, gimnaziul din Bolgrad şi studierea
limbii materne doar în
calitate de obiect sau facultativ nu pot ţine
piept asimilării.
Dinamica
componenţei naţionale a populaţiei Ucrainei
(Statistica
oficială)15
|
Pe naţio-nalităţile principale |
Recensămintele
|
1926* |
1959 |
1970 |
1979 |
1989 |
2001 |
Teritoriul de atunci |
Teritoriul actual (mii) |
1.
|
Ucraineni
|
23.218.860 |
28.625,6 |
32.158.493 |
35.283.857 |
36.488.951 |
37.419.053 |
37.541. 693 |
2.
|
Ruşi
|
2.677.166 |
3.164,8 |
7.090.813 |
9.126.331 |
10.471.602 |
11.355.582 |
8.334.1 41 |
3. |
Bieloruşi |
75.842 |
85,7 |
290.890 |
385.847 |
406.098 |
440.045 |
275. 763 |
4.
|
Moldoveni* |
257.794 |
Vezi împreună cu românii ** |
241.650 |
265.902 |
293.576 |
324.525 |
258.6 19 |
5.
|
Tătari din Crimeea* |
185,0 |
0 |
3.554 |
6.636 |
46.807 |
248. 193 |
6.
|
Bulgari
|
92.078 |
223,1 |
219.409 |
234.390 |
238.217 |
233.800 |
204.600 |
7.
|
Unguri |
869 |
124,3 |
149.229 |
157.731 |
164.373 |
163.111 |
156.566 |
8. |
Români* |
1.530 |
454,4 ** |
100.863 |
112.141 |
121.795 |
134.825 |
150. 989 |
9.
|
Poloni
|
476.435 |
2.193,8 |
363.297 |
295.107 |
258.309 |
219.179 |
144.1 30 |
10
|
Evrei
|
1.574.391 |
2.491,9 |
840.311 |
755.993 |
632.610 |
486.326 |
103.591 |
11 |
Armeni |
10.631 |
21,1 |
28.024 |
33.439 |
38.646 |
54.200 |
99. 894 |
12
|
Greci
|
104.666 |
120,7 |
104.359 |
106.909 |
104.097 |
98.594 |
91.5 48 |
13
|
Tătari
|
22.281 |
22,3 |
61.527 |
72.658 |
83.906 |
86.875 |
73.30 4 |
14
|
Ţigani
|
13.578 |
30,0 |
22.515 |
30.091
38.646 |
34.411 |
47.919 |
47. 587 |
15
|
Azeri
|
0 |
0 |
6.680 |
10.769 |
17.235 |
36.961 |
45.176 |
16
|
Georgieni
|
1.260 |
1,3 |
11.574 |
14.650 |
16.301 |
23.540 |
34.199 |
17
|
Nemţi*
|
393.924 |
624,9 |
0 |
29.871 |
34.139 |
37.849 |
33.302 |
18
|
Găgăuzi
|
0 |
22,1 |
23.530 |
26.464 |
29.398 |
31.967 |
31.9 23 |
20 |
Coreeni |
104 |
0,1 |
0 |
4.480 |
6.061 |
8.669 |
12.711 |
21 |
Uzbeci |
0 |
0 |
8.472 |
10.563 |
9.862 |
20.333 |
12.353 |
22 |
Ciuvaşi |
905 |
1,0 |
8.925 |
13.610 |
16.456 |
20.395 |
10.593 |
23. |
Mordvini |
1.171 |
1,2 |
11.379 |
14.692 |
16.545 |
19.322 |
9.331 |
24 |
Lituaniei |
6.879 |
6,8 |
8.906 |
10.715 |
9.658 |
11.278 |
7.207 |
25. |
Slovaci |
186 |
Împreună:
84,2 |
13.991 |
10.204 |
8.774 |
7.943 |
6.397 |
26. |
Cehi |
15.905 |
14.539 |
12.073 |
10.589 |
9.122 |
5.917 |
27. |
Kazahi |
0 |
0 |
4.694 |
7.555 |
7.171 |
10.505 |
5.526 |
28. |
Letoni |
9.129 |
9,8 |
6.919 |
7.421 |
7.167 |
7.142 |
5.079 |
Nemţii
au scăzut numeric de la 37.849 la 33.302 – cu 4.547 persoane sau cu
12,0%. Cauza principală
– emigrarea în Germania şi, parţial, asimilarea.
Datorută emigrărilor
în patria istorica şi scăderii sporului natural s-a menţinut tendinţa
scăderii numerice la slovaci, cehi şi letoni.
Numărul cehilor a scăzut
faţă de 1989 de la 9.122 la 5.917
- cu 3.205 persoane sau cu 35,13%.
Numărul letonilor a
scăzut de la 7.142 la 5.079 – cu 2.063 persoane sau
20,89%.
Numărul slovacilor a scăzut
de la 7.943 la 6.397, adică cu 1.546 persoane sau cu 19,46% (numărul
ceva mai scăzut a emigrării slovacilor se lămureşte
prin faptul, că slovacii locuiesc într-o zonă compactă (3
sate în zona satului Storojniţa lângă oraşul Ujgorod) din
regiunea Transcarpatică din imediata apropiere cu Slovacia şi
duc o excelentă viaţă culturală ).
A scăzut considerabil
şi numărul lituanienilor de la 11.278 la 7.207, adică
cu 4.071 persoane sau 36,1%.
Datorită emigraţiei
în patria istorică a scăzut considerabil numărul
uzbecilor, ciuvaşilor, mordvinilor, kazahilor etc.
Numărul uzbecilor a scăzut
de la 20.333 la 12.353, adică cu 7.622 persoane sau cu 37,49%,
a ciuvaşilor – de la 20.395 la 10.593, adică cu 9.802
persoane sau cu 48,06%, a mordvinilor – de la
19.322 la 9.331, adică cu 9.991 persoane sau cu 51,7%,
a kazahilor - de la 10.505 la 5.526, aică cu 4.979 persoane
sau cu 47,4% ş.a.m.d.
S-a
micşorat puţin
din punct de vedere numeric, dar nu şi procentual numărul
grecilor din regiunea Doneţk
(zona oraşului
Mariupol), găgăuzilor
(regiunea Odesa – zona basarabeană) şi a ţiganilor
(Transcarpatia şi Odesa), care locuiec tradiţional
compact – acest lucru, în general, coincide cu proporţiile de
micşorare a numărului populaţiei din Ucraina.
Numărul
grecilor a scăzut cu 7.046 sau 7,2% şi era
de 91.548 persoane (ca şi în 1989 ei constituiau
0,2% din populaţia Ucrainei). La greci s-a păstrat
tendinţa descreşterii neînsemnate: în 1970 – 106.909,
1979 – 104.097, 1989 –98.594, 2001 – 91.548
persoane şi, cu tooate că doar 6,4% dintre greci au
recunoscut în calitate de limbă
maternă greaca, alături de faptul că 88,5% de
greci au recunoscut drept maternă limba rusă şi doar
4,8% ucraineana, şi este destul de paradoxal,
dar asimilările
n-au avut aşa un efect ca la poloni datorită confesiunii
greco-orienale. Este de remarcat şi
faptul, că în ultimul timp, şi-au
ameliorat activitatea şi
societăţile greceşti,
s-au intesificat legăturile cu Grecia, iar la Mariupol a fost
construit şi deschis un Centru cultural grecesc cu o activitate
şi logistică excepţională.
Numărul
găgăuzilor s-a micşorat doar cu 42 de
persoane şi a atins
cifra de 31.923 persoane, cunoscând un spor natural în zona
locuirii tradiţionale din partea basarabeană a regiunii Odesa
ridicâduse de la 27 mii persoane în 1989 la 27.617 sau cu 2,22%
în 2001.
Numărul
ţiganilor (romilor) a scăzut doar cu 332 persoane
sau cu 0,7% - de la 47.919 în 1989 la 47.587 în
2001. Inexistenţa şcolilor nu a adus la asimilări masive
doar datorită locuirii compacte la găgăuzi şi
“în tabere” la romi.
Datorită
emigrărilor a
scăzut numărul reprezentanţilor popoarele musulmane
asiatice (de exemplu, numai numărul tătarilor din Kazani a scăzut
de la 86.875 în 1989 la 73.304 în 2001 – cu 13.571 persoane sau cu
15,6%).
S-a menţinut tendinţa de asimilare masivă la poloni.
Numărul poplonilor a scăzut cu 75.049 persoane sau cu
34,25%, iar asimilarea lingvistică continuă – doar 12,9%
dintre persoanele care s-au declarat poloni au recunoscut în calitate de
limbă maternă polona. Insuficienţa de şcoli cu
predare în limba maternă, a adus la situaţia, când mulţi
tineri etnici poloni, mai ales la oraşe, deşi înţeleg
limba buneiilor, cu părinţii vorbind doar ucraineana, au fost
predispuşi într-o proporţie de 34,2%să se declare ca fiind
ucraineni.
S-a
păstrat tendinţa de a părăsi teritoriul Ucrainei
– la evrei. Acest proces l-am prevăzut în 1996, unicul
lucru, pe care îl puteam spune atunci cu
cercitudine, era faptul că
pe atunci
în Ucraina mai erau încă circa
260-280 mii de evrei, majoritatea cărora era predispusă să
emigreze. Luând în cosideraţie agravarea situaţiei
ecomomice în Ucraina din acea perioadă, precum şi descreşterea
cotei tineretului evreesc (dacă cota populaţiei mature
evreeşti atigea în 1989 0,9% din populaţia Ucrainei,
atunci cota tineretului, care şi aşa era predispus să
emigreze în masă, era doar de 0,5%), anul 2001 trebuiau
să înregistreze
doar 130-150 mii de
evrei (erata de circa
25-30.000 persoane poate fi lămurită prin faptul că evreii
au emigrat şi mai masiv, iar cei rămaşi în Ucraina mai
ales în regiunile occidentale, unde se observă cazuri de
antisemitism, precum şi evreii, care tind la o carieră politică
(cum au făcut-o mulţi parlamentari), în
mod conştient
s-au declarat ucraineni.
Au
revenit masiv din
locurile deportării (mai ales din Uzbekistan) în Ucraina Tătarii
din Crimeea. Bazându-ne pe datele Mendjlisului tătarilor din
Crimeea, constatam în 1996, că numai în perioada 1992-1994 au părăsit
Ucraina şi au plecat în statele CSI circa 10 mii de tătari. Luând
în consideraţie acest fapt, presupuneam că atunci (1996) în
Ucraina locuiau circa 276 mii (270 mii în Crimeea, 5,7 mii în regiunea
Herson si 1,6 mii în regiunea Zaporojie) de tătari. În realitate după
1996 mulţi tătari încă nu primiseră cetăţenia
Ucrainei şi au reemigrat în alte părţi – aşa,
din 5,7 mii de crâmotătari din Herson în 2001 au rămas doar 2
mii, în Crimea locuiau permanent doar 243.400 din cei
248.193 de tătari din Crimeea ce se aflau în Ucraina la 5
decembrie 2001. Putem, totuşi, confirma că numărul tătarilor
din Crimeea va fi într-o creştere permanentă deoarece
natalitatea la ei este destul deînaltă, iar tătarii nu sunt
predispuşi să se asimileze nici din punct de vedere
lingvistic, nici confesional. Suntem convinşi, că după
următorul recensământ numărul tătarilor din Crimeea
va depăşi numărul bieloruşilor, trecând de pe
poziţia 5 pe poziţa 4 în Ucraina.
S-a
menţinut tendinţa creşterii numerice atât
la popoarele autohtone –
ucrainenii şi românii, cât
şi la coreeni şi
la
popoarele caucaziene (fugind
de conflictele militare şi criza economică din zonă) – armeni,
azeri şi georgieni.
Numărul
ucrainenilor a crescut datorită persoanelor asimilate, în
primul rând, datorită reprezentanţilor popoarelor slave (ruşi,
bieloruşi, poloni, bulgari) şi
a revenirii la naţiunea lui Taras
Şevcenko
a multor persoane, care în perioada sovietcă se declarau ruşi.
Totuşi,
numărul ucrainenilor, cu toate eforturile de ucrainizare din
partea puterii, a crescut de la 37.419.053 16
în 1989 doar la 37.541.693 în 2001, adică cu 122.640
sau cu 0,33% (a se compara cu ultimul “deceniu sovietic”:
din 1979 până în 1989 numărul ucrainenilor crescuse cu
930.138 persoane sau 2,55%).
Numărul
coreenilor a crescut datorită sporului natural foarte ridicat
şi imigrărilor. Aşa numărul lor a crescut de
la 8.669 în 1989 la 12.771 la 5 decembrie 2001, adică a
crescut cu 4.042 persoane sau 46,63%.
S-a
păstrat şi tendinţa de a imigra în Ucraina a
persoanelor din zona caucaziană de conflicte
interetnice.
Aşa,
numărul armenilor a crescut de la 54.200 în 1989 la 99.894
în 2001, adică cu 45.694 persoane sau cu 84,3% (!).
Numărul
azerilor a crescut cu 8.215
persoane sau cu 22,3% (!) de la 36.967 în 1989
la 45.176 în 2001.
A
crescut şi numărul georgienilor (gruzinilor) de la
23.540 la 34.199 persoane, adică cu 10.659
persoane sau 45,3% (!).
Această
tendinţă s-a menţinut la transcaucazieni şi după anul 2001.
De
asemenea a crescut numărul imigranţilor ilegali, mai ales din
Afganistan, China, India, Pakistan etc.
Referitor la persoanele care s-au declarat români – procesul
creşterii numerice era prevăzut.
În componenţa Ucrainei românii autohtoni, de
acestă dată, au
nimerit ca o urmare a
Pactului Molotov-Ribbentrop şi a celui de-al 2 război mondial
cu toate consecinţele lor,
iar primul recensământ sovietic de pe aceste teritorii (nordul
Bucovinei, Ţinutul Herţa, Maramureşul istoric, nordul
şi sudul Basarabiei) în care figurau ca “români” a fost cel
din 1959, care a urmat după încheerea genocidului stalinist şi care a semnalat doar 100.863 de români
propriu-zişi – supravieţuitori după “o furtună
nemaipomenită NKVD-KGB-istă”
de deportări în masă şi persecutări în rândurile populaţiei
civile. În schimb, numai
după 9 ani (la 1970) românii au cunoscut o creştere numerică
de 11.782 persoane sau 11,7%, în următorii 10 – o
creştere de 9.654 sau 8,6% şi
a atins cifra de 112.141 persoane. Anii 1979-1989 au semnalat o creştere
numerică de 13.030 persoane sau cu 10,7%, numărul
românilor ridicându-se de la 121.795 persoane în 1979 la cifra
de 134.825 în 1989.
Şi
această în ciuda faptului că în raionul Noua Suliţa
şi fostul raion rural Cernăuţi românii “erau îndemnaţi
să se înscrie moldoveni”, iar în mai multe foste
sate româneşti din
Bucovina (Costeşti,
Sinăuţii pe Ceremuş, Cabana (Iasenea),
Bobeşti, Mihalcea etc.)
aproape definitiv s-a încheiat procesul de asimilare.
Pentru
cei 30 de ani de la 1959 până la ultimul recensământ sovietic
din 1989 media creşterii
anuale a populaţiei româneşti din Ucraina era de
circa 1.132 persoane17,
iar până la 2001ar fi trebuit să crească cel puţin cu
13.585 şi să atingă cifra de 148,5 mii
persoane.
Recensământul
din 5 decembrie 2001 ridica
cifra românilor la 150.989
persoane - prognoza
anului 1996 referitor la
persoanele declarate ca fiind români (circa 149 mii) confirma
obiectivitatea cercetării.
Majoritatea
persoanelor ce s-au declarat români
locuiau în regiunea Cernăuţi, unde a
fost înregistrat un spor de 14.238 persoane sau de 14,2%, atingând
în 2001
cifra de 114.555
persoane, şi în Transcarpatia,
unde au crescut numeric cu 2.667 sau cu 9,05% şi au atins
cifra de 32.152 persoane.
Cei
ce se considerau români întotdeauna nu erau preadispuşi să se
asimileze.
Creşterea numerică ceva mai pronunţată a românilor
din regiunea Cernăuţi se
datora şi faptului că unii conaţionali de-ai noştri, datorită activităţii social-politice
şi culturale din ultimii 12 ani a ONG-urilor non-conformiste româneşti
din zonă, dar şi a campaniei de explicare18,
duse de către acestea din urmă în mijlocul conaţionalilor, care înainte au fost trecuţi la “moldoveni”, mai ales în zona bucovineană a regiunii, au revenit la denumirea firească de “român”. Peste 4.300 de confraţi care s-au declarat români
îşi făceau serviciul militar, erau la stidii sau
locuiau în alte părţi (mai ales în Odesa, Kiev
şi Doneţk).
15.
În anul 1926 Crimea, Transcarpatia, Ucraina
apuseană (Galiţia şi Volyn), nordul Bucovinei, Ţinutul
Herţa, nordul şi sudul Basarabiei nu erau în componenţa
Ucrainei. Vezi: V.L.
Naulko. Etnicinâi sclad naselennea Ucrainsicoi RSR. – Kîiv:
Naucova dumca, 1965. – în ucraineană.
La 1959 toţi nemţii şi tătarii din Crimeea deja
erau deportaţi de pe teritoriul actual al
Ucrainei (au mai fost deportaţi armenii,
nemţii şi bulgarii din Crimeea,
deportări au avut loc şi în rândurile ucrinenilor,
polonilor, ungurilor şi, biniînţeles – a românilor).
Statistica oficială ucraineană
continuă să ne despartă în “români” şi
“moldoveni”: maramureşenii,
bucovinenii şi regăţenii herţeni – sunt trecuţi
la „români”, iar basarabenii şi transnistrenii – la
„moldoveni”; în
acelaşi timp, rutenii („rusinii”), alături de huţani,
boici, lemci etc. – la ucraineni. În 1937-1938 1.496 din
cele 1.530 persoane (care s-au declarat români la recensământul
din 1926) au fost represate...
16.
Inclusiv 21,4 mii huţani
(huţuli), 10,2 mii ruteni (rusini), 672 – lemchi, 131 –
boichi, 22 – litvini, 9 – polişciuci etc.
17.
Sa luat în consideraţie soldul migraţiei, asimilările
inevidabile, sporul natural şi faptul că în 1989 cota populaţiei
mature româneşti era de mai puţin de 0,3% din populaţia
Ucrainei, iar cea a tineretului – mai mare de 0,3% din populaţia
tânără a Ucrainei – cifre reconfirmate oficial şi în
1995.
18.
Vezi, de exemplu: Dr.
Ion Popescu. „SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM!”//
Arcaşul. – Anul VII. – Nr.7 (173). – Cernăuţi. -
August, 2001. – P. 2 - 6.
|
|