După cum am putut observa din tabelul 7, numărul conaţionalilor noştri este în creştere doar în regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi (românii) - fenomenul se lămureşte prin nivelul scăzut al asimilării lingvistice, locuirii compacte şi funcţionării limbii materne la nivel de familie, şcoală şi biserică.

     Scăderea numerică a persoanelor declararte „moldoveni” se lămureşte prin nivelul înalt al asimilării lingvistice, insuficienţa folosirii limbii materne în şcoală, biserică şi în calitate de limbă principală de conversaţie.

     După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”33, - numărul moldovenilor a scăzut simţitor.

     Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional.34

     În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4% (!), în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5%, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2% (!), Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0% (!), în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63%, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6% ş.a.m.d.

     Şi în cazul acesta nu se mai poate vorbi despre „românizarea” unor persoane, care la 1989 s-au declarat moldoveni, ca despre pricina principală a scăderii numărului dcelor ce se consideră moldoveni (după cum se mai încearcă încă, pe alocuri, să se mai speculeze).

3) Principală pricină este asimilarea.

     Se pune întrebarea de ce fraţii noştri din Transcarpatia şi Cernăuţi, care se consideră români, sunt în creştere numerică, în timp ce „moldovenii”, care totuşi erau şi mai sunt şi astăzi mult mai numerici şi majoritatea cărora locuiesc în regiunile Odesa şi Cernăuţi, sunt, totuşi, în descreştere?

     Primul pas spre asimilare este asimilarea lingvistică. Şi rolul principal , după părerea noastră, aici îi revine limbii de instruire în şcoală.

     Să comparăm situaţia din cele 3 regiuni.

     În regiunea Transcarpatică cei 32.152 de români constituie 2,3% din populaţia regiunii (cu 2.640 persoane sau 8,95% mai mult decât în 1989), locuiesc compact în 13 localităţi şi, conform datelor oficiale, în anul de învăţământ 2002-2003 aveau 11 şcoli cu limba română de predare (3.543 de elevi), 2 şcoli mixte (1.427 elevi) în care se studia limba română ca obiect obligatoriu, încă 10 copii studiau româna facultativ . În total 4.634 de elevi sau 2,3% din numărul total al elevilor din regiune erau instruiţi în limba română.

     E de menţionat că în această regiune 310 pedagogi predau obiectele de studiu în limba română .

     Persoanele ce s-au declarat moldoveni erau într-un număr cu mult mai mic de 0,2% (doar 516 persoane) din populaţia regiunii nefiind evidenţiaţi printre grupurule naţionale semnificative. După cum am putut compara, procentul copiilor instruiţi în limba română din totatul tuturor elevilor din regiunea Transcarpatică coincide cu cota românilor din regiune.

      În regiunea Cernăuţi ultimul recensământ a înregistrat 181.780 de românofoni (114.555 de persoane sau declarat români şi 67.225 – moldoveni) sau 19,78% din populaţia regiunii (în 1989 – 19,67%) – cu 3.056 persoane sau cu 1,65% mai puţin decât în 1989.

     Populaţia românofonă din regiune locuia compact în suburbiile or.Cernăuţi şi în 108 de localităţi ale regiunii şi în anul 2000 aveu 86 de şcoli romăneşti (22 mii elevi) şi 6 mixte (1,8 mii elevi).

     Conform datelor oficiale a secţiei regionale de învăţământ, în anul şcolar 2001-2002 în regiunea Cernăuţi din cele 62 de şcoli primare (treapta I) cu 3.372 de elevi - 15 şcoli (24,2%) cu 496 elevi (14,7%!) erau cu predare în limba română, din 120 de şcoli medii incomplete (treapta I-II) cu 16.227 elevi – 22 şcoli (18,33%) şi 3.253 (20,05%) elevi erau cu predare în limba română, iar din 267 şcoli medii general e (treapta I-III) cu 111.228 elevi – 46 (17,23%) de şc oli cu 17.923 elevi (16,11%) procesul de instruire era în limba lui Eminescu.

     Din totalul de 449 de şcoli naţionale şi 130.887 de elevi în anul 2002 funcţionau în limba ucraineană 305 de şcoli cu 93.200 elevi, 83 de şcoli (18,49%) cu 21.672 elevi (16,56%) erau cu predare în limba română,³⁵ în limba rusă funcţionau 1 şcoală primară cu 4 elevi (la Fântâna Albă raionul Hliboca) şi 1 de treapta I-III cu 227 elevi (la Belousovaca raionul Secureni). În regiune mai funcţionau câteva şcoli mixte ucraineano-româneşti: 2 de treapta I-II cu 274 elevi şi 6 de treapta I-III cu 2.660 elevi, iar în satul Mămăliga (raionul Noua Suliţa) funcţiona o şcoală ucraineano-ruso-românească cu 517 elevi . Existau şi câteva şcoli mixte ucraineano-ruseşti – 1 cu 221 elevi de treapta I şi 5 cu 2.541 elevi de treapta I-III. Conform aceleeaşi surse în regiunea Cernăuţi în primăvara anului 2002 funcţionau 6.204 clase cu 132.450 elevi, inclusiv: 4.973 de clase cu 106.048 elevi cu instruire în limba ucraneană, 1.177 clase (23,67%) şi 23.584 de elevi (22,24%) cu instruire în limba română şi 54 de clase şi 1.255 elevi cu instruirea în limba ucraineană. Este de remarcat faptul, că toţi copii handicapaţi -1.563 elevi erau instruiţi doar în limba ucraineană³⁶ .

     Este de remarcat că la începutul puterii sovietice (în anii 40) în regiune funcţionau 114 şcoli cu predarea în limba română.

     Putem deja trage concluzia, că imediat după recensământul din decembrie 2001 , la momentul lipsirii românilor de mandatul din Rada Supremă a Ucrainei, procentul elevilor care studiau în limba română era mai mare decât cota populaţiei românofone din totalul populaţiei regiunii Cernăuţi.

     Şi această concluzie venea în ciuda faptului, că în 19 localităţi cu populaţie compactă românofonă existau doar şcoli ucrainene iar limba maternă nici nu era studiată (Colincăuţi-Hotin – în 1989³⁷: 4.672 sau declarat moldoveni şi 21 români, Şişcăuţi-Secureni – 1.064 moldoveni şi 5 români, Cotileu-Noua Suliţa – 1.454 moldoveni şi 4 români, Valea-Cosminului-Hliboca – 907 moldoveni şi 138 români, Ceahor-Hliboca – 1.095 moldoveni şi 221 români ş.a.m.d.).

     După cum am putut observa din cercetările din teren, mai predispuşi să se asimileze prin şcoală sunt, totuşi, cei din localităţile în care populaţia se declară a fi „moldovenii”.

     Deoarece regiunea Cernăuţi poate fi considerată drept zonă tranzitorie din punct de vedere a identificării etnice a persoanelor românofone şi aici funcţionează cele mai multe şcoli naţionale româneşti din Ucraina, şi, în legătură cu aceasta, situaţia creată aici merită o atenţie deosebită - v-om reveni mai detaliat asupra situaţiei din această zonă ceva mai târziu.

     În regiunea Odesa în 2001 123.751 mii de persoane s-au declarat moldoveni şi constituiau 5,04% din populaţia regiunii (în 1989 moldovenii întrunau 144.534 persoane sau 5,5% din populaţia regiunii) sau cu 20.783 persoane sau 14,38% mai puţin decât în 1989.

     Români la 1989 s-au declarat doar circa 700 de persoane (în 2001 au întrunit 724 persoane şi nu sunt semnalaţi ca grup considerabil).

     Scăderea numerică a moldovenilor a avut loc şi în mediul rural, şi la oraşe ³⁸. Aşa, în oraşul Odesa ea constituie aproape 30%, iar în oraşul Belgorod-Dnestrovsk (Cetatea-Albă) - aproape 17%.

      Persoanele care s-au declarat moldoveni locuiesc în toate cele 26 de raioane ale regiunii Odesa. Din ele doar într-un singur raion (Sărata) ³⁹- atestăm o creştere numerică cu 9,4 mii de persoane sau cu 154,1% faţă de anul 1998.

     În raioanele Ismail şi Berezovka moldovenii au rămas la nivelul recensământului precedent.

     O scădere neînsemnată (câteva zecimi de %) a fost înregistrată în raioanele Chilia şi Reni. În raionul Reni din 40,7 mii de locuitori 19,9 mii (49 la sută) sunt moldoveni, iar în raionul Ismail -15,1 mii din 54,7 mii.⁴⁰

     În 22 de raioane ale regiunii Odesa numărul moldovenilor a scăzut, pe alocuri, considerabil, cu 20-30, chiar 40 la sută (!). În legătură cu aceasta Executivul Filialei Regionale Odesa a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina şi Consiliul Coordonator al Asociaţiei Naţional-Culturale „Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar, printre altele, la 22 februarie 2003 declarau:

     „...Din 1989 până în 2001, numărul conaţionalilor noştri care îşi spun moldoveni a scăzut în regiunea Odesa de la 145 de mii la aproape 124 de mii, respect iv o reducere cu 14,4%. Acest indicator trezeşte aceeaşi nelinişte ca şi în cazul omiterii românilor ca etnie din datele de bilanţ ale recensământului, facute publice. Fireşte, el este o consecinţă a multor şi diverselor procese, inclusiv a migraţiei.

     Nu putem însă trece cu vederea faptul că cea mai mare scădere numerică a populaţiei românofone a fost înregistrată în raioanele din nordul regiunii Odesa. Acolo unde de mult nu mai există şcoli cu predarea în limba maternă a băştinaşilor şi unde procesele de deznaţionalizare au avansat. În raioanele Ananiev, Kotovsk, Krasnye Okny cu localităţi mari populate compact de conationalii noştri, numărul acestora din urmă a scăzut cu peste 20% faţă de nivelul anului 1989. În raionul Kodyma scăderea e de 45,5%.

     În sudul Basarabiei cea mai mare reducere a cotei moldovenilor a avut loc în raioanele Tarutino - cu 32,2% şi Tatarbunar - cu 22% faţă de 1989.

     Ne putem numi aşa cum fiecare găseşte de cuviinţă — români sau moldoveni. Un lucru însă trebuie să-l conştientizăm cu totii, şi anume: potrivit rezultatelor recensământului în regiunea Odesa românii ca etnie, nu mai figurează în listele oficiale date publicităţii. Cât priveşte moldovenii, reducerea lor numerică cu 20.000 de persoane în ultimii 12 ani ne permite să prognozăm că nu peste mult timp ei s-ar putea pomeni în subsolurile statisticilor oficiale.

     Să ne gândim cu toţii la aceasta şi să tragem nişte concluzii” .41

     În regiune la 1.09.1998 funcţionau 18 şcoli (4,5 mii elevi) cu predarea în limba română, în 9 şcoli mixte (1,4 mii elevi) se studia limba maternă ca obiect obligatoriu şi 500 de elevi studiau româna facultativ.

     Aici ar trebui să menţionăm că cota elevilor instruiţi în limba lui Eminescu este doar de 2,5% din cota eleviilor regiunii care se familiarizau cu limba maternă şi la nivelul şcolii.

     De comparat: populaţia matură moldovenească constituie 5,04% din populaţia regiunii.. Reese, că mai mult de jumătate din copiii persoanelor ce s-au declarat moldoveni nici nu studiază limba maternă şi doar circa 42% din copiii moldovenilor sunt instruiţi în limba lui Eminescu în şcoală!

     În acelaşi timp se observă şi tendinţa pronunţată de scădere a numărului de şcoli, clase şi elevi care sunt instruiţi în limba maternă sau măcar o studiază ca obiect .

     Este de remarcat că la începutul puterii sovetice (în anul 1940) numai în Sudul Basarabiei a regiunii Odesa funcţionau 62 de şcoli cu predarea totală sau parţială în limba română 42.

     Situaţia din alte zone ale Ucrainei (Nikolaev, Herson, Kirovograd, Doneţk, Dnepropetrovsk etc.), unde majoritatea absolută a românofonilor se autoidentifică ca fiind „moldoveni”, ne semnala o situaţie şi mai dramatică .

     În prezent, în afară de regiunile Cernăuţi, Odesa (zona basarabeană) şi Transcarpatia, şcoli cu predarea sau studierea limbii române în alte regiuni nu există.

     Cei ce se mai declară „moldoveni”, de obicei, sunt de o vârstă medie şi înaintată, copiii şi nepoţii (ca şi în situaţia fraţilor noştri aromâni din Grecia43) deja, în marea lor majoritate, s-au deznaţionalizat, declarându-se ucraineni.

     În zona Transnistriei44 , pe întreg teritoriul fostei Republici Autonome Moldoveneşti45 , în regiunile Kirovograd, Nicolaev, în unele localităţi moldoveneşti din zona de până la şi dincolo de Bug46 etc. în anul de învăţământ 1929-30 funcţionau 121 şcoli „moldoveneşti” (adică - româneşti)47 , iar numărul maximal al „şcolilor moldoveneşti” care funcţionau aici până la razboiul din 1941-1945 a atins cifra de 163!48

     La 1 octombrie 1926 în această zonă mai funcţionau 52 de consilii săteşti moldoveneşti, în 1929 – 90. În anul 1927 2.336 de moldoveni din această zonă erau deputaţi în consiliile săteşti, 63 – orăşeneşti, 77 – erau primari, 371 – consilieri raionali şi 25 – de voloste (judeţ). În 1917 pentru românii (moldovenii) transnistreni se rezervase 4 locuri (parlamentare) la Rada Centrală de la Kiev – ce nu s-ar spune, dar proporţionalitatea la nivel local în prima perioadă a puterii sovietice încă se mai respecta.

     Astăzi această zonă a devenit zona asimilării ireversibile: nu există nici o şcoală sau biserică românească .

     După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”49, - numărul moldovenilor a scăzut simţitor.

     Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional. În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4%, în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5%, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2%, Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0% , în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63%, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6%.

Deci, nici într-un caz nu se poate vorbi despre emigrarea masivă a „moldovenilor” în Moldova şi nici despre „românizarea” unor persoane, care la 1989 s-au declarat moldoveni, ca despre pricina principală a scăderii numărului românofonilor, care se consideră moldoveni .