|
Acum, aproape 70 de ani, un copil cu ochii
mari albaştri ţinându-se de mâna tatălui său,
jandarm, se miră în plină zi de frumuseţea unei
clădiri din centrul oraşului Alba Iulia, de pe Strada
"Parcului", nu departe de Palatul Gizella, întrebându-l:
“Tată, ce-i asta?”
Tatăl nu răspunse imediat, convins că atenţia
fiului a fost atrasă, în special, de prelata trasă
peste câteva scaune aşezate în trotuar, să le ţină
umbră unor consumatori, sau oameni ce intrau şi ieşeau
din clădirea cu câteva ferestre deschise larg spre parc,
la etajul întâi, însă fiul îi zgâlţâi mâna...
“Tot n-ai să înţelegi! Eşti prea mic.
Aici, în clădirea aceasta, dar mai ales în spatele ei,
sau chiar pe locul acesteia, se afla un han “La Cocoana din
Ighiu", un sat la vreo 20 km de aici. Este un fel de cârciumă
mare cu multe încăperi. Aici poposeau drumeţii, care,
căruţe, oameni cu treburi. “La Istrătoaie”,
îi ziceau cărăuşii. Aici mâncau, beau, dormeau
până a doua zi, sau chiar mai mult. Dacă treci de uşa
asta mare, te trezeşti într-o curte lungă ce miroase
încă a birt, a cântece de drumeţie, a cai. Aşa-i
o cârciumă, adică un han care trebuie să aibe de
toate. Şi şefa lui era Istrătoaie, o femeie
energică, foarte curajoasă, din Ighiu”. |
|
Copilul repetă “La Istrătoaie” şi
bolborosi pentru sine: “Ce nume o mai fi şi ăsta, cine să-l
ţină minte”.
Şi totuşi, mintea lui l-a păstrat undeva adânc
alături de chipul tatălui său. Pe urma acestui chip a păşit
după zeci de ani în căutarea unui han “La Istrătoaie”,
unde tânărul poet Eminescu a aţipit într-o noapte pe o pernă
cu paie care i se părea un şomoiag de stele. Copilul acela are
azi un nume: Ioan Străjan, economist. Şi omul matur de azi încredinţat
că memoria nu-i joacă feste, s-a apucat de treabă împreună
cu colectivul redacţional al revistei “Dacoromania”, configurând
în anul 2004 un spaţiu pe zid în care să fie implantat pe o
placă un timp: “Timpul Eminescu”-
Dar să revenim la dimensiunea acelui timp...
O localitate prin care paşii lui Eminescu s-au aşternut
precum primăvara seminţele sub breazdă, are întotdeauna
echivalenţa trecerii mântuitoare a unui sfânt.
Alba Iulia, după Blajul cărturăresc, poartă
în suflet această imagine tămăduitoare.
Cu 138 de ani în urmă la Alba Iulia se ţine
Adunarea generală a Astrei, considerată de către
contemporani “evenimentul cel mai de seamă al inteligenţei
româneşti” din Transilvania al cărui ecou este consemnat în
presa vremii (Gazeta de Transilvania Nr. 58, Telegraful român de la
Sibiu ş.a.) realizându-se un contur geografic - spiritual -
istoric al Albei Iulia ce poartă semnătura marelui umanist
George Bariţiu prin articolul "Alba Iulia şi câteva
monumente istorice”. Astfel că în zilele de 27, 28 august 1866
spre Alba Iulia s-a profilat un adevărat pelerinaj.
Configuraţia zilei arăta astfel: dimineaţa,
slujbe în bisericile româneşti, iar după amiază, la
orele 17, şedinţe preliminare a Comitetului Asociaţiunii,
cuvântări şi predici, hotărându-se ca deschiderea
oficială să se facă a doua zi la ora 9. Seara a avut loc
concertul de vioară al Elizei Circa, care lua lecţii la Viena
de la celebru Iosif Hallmesberger.
Discursurile lui T. Cipariu, A. Şaguna, Aron Densuşianu,
Iosif Hodoş, Ioan Axente Sever l-au marcat pentru toată viaţa;
Au fost adevărate lecţii de “povăţuire” şi
demnitate.
După şedinţă, M. Eminescu dispare, e
revăzut seara de către Elie Damian Domşa, din Blaj ce
avea “cvartir” (cazaee) la cârciuma “ La Cocoana” din Ighiu, în
centrul oraşului “La Istrătoaie”.
Eminescu acceptă propunerea de cazare la “Istrătoaie”.
A adormit pe o rogojină întinsă pe jos cu capul pe o pernă
din paie.
După Adunare, Ion Orga, blăjeanul, a doua zi, îl
întâlneşte lângă Mihalţ, la Mureş, aşteptând
să treacă şi el cu “brudina” (podul plutitor). L-au
luat cu ei la Bucerdea Grânoasă de unde dispare tot a doua zi, după
prânz...
Acum, după 138 ani, “Fundaţia “Alba Iulia
1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” împreună cu
Astra, Alba Iulia, ne-a adunat în faţa "hanului" “La
Istrătoaie”, consemnând vibraţiile adânci ale unei conştiinţe
naţionale de excepţie: Eminescu.
Iată-l printre noi, ca un sfânt, ne mulţumeşte
adâncindu-şi paşii în sufletul nostru!
Atenţie! Inimă drepţi, ne vorbeşte
Eminescu!
El este unul dintre credincioşii fii şi ai Albei
Iulia, Cetatea de scaun a Marii Uniri de la 1918.
Binecuvântează-l, inimă a Limbii Române!
Final:
Strada Parcului de-atunci se cheamă “Fr.
Mistral”. Nu era fantastic să se numească “Mihai
Eminescu”. Clădirea avocatului Reiner, cu toate modificările
ei, există într-o respiraţie tăcută, multiplicată
în spate, în zeci de intrări.
Acum, ea poartă povara dulce a unei plăci în
calea uitării, ce stipulează:
|
În acest loc s-a aflat Hanul “Istrătoaie” unde a
poposit geniul poeziei româneşti
Mihai Eminescu
la data de 27 - 28 august 1866 cu ocazia participării
la Adunarea Generală a Astrei, ţinută la Alba
Iulia.
Fundaţia - Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi
Integritatea Românie, Astra Alba Iulia.
27 august 2004, |
Ion Lopădeanu
La Bustul Lui Mihai Eminescu din Alba Iulia
|
|
