România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Insula Şerpilor

Repetăm: Cărţile sunt ferestre deschise spre eternitate!, iar autorii lor, arborii de rezonanţă acoperiţi de litere spre-aşi trăi Numele şi Prenumele ca o punctuaţie aparte.

Acest sentiment îl am şi acum, când Ioan Străjan, ec. al revistei "Dacoromania", de fapt argintul ei viu, mi-a spus: "Iat-o! Cartea la care aţi visat şi, culmea, ete scrisă de un Om de-al nostru. O ţin în palme, are aproape 600 de pagini, format înalt. Pe prima copertă este un nume: Dominuţ Pădurean, la mijlocul ei, o bucată de pământ, cu marginile lui de săgeată parcă unse cu tăciune. Jos: Ed. "Muntenia" Constanţa, 2004. Pe coperta a IV-a, o fotografie a lui Dominuţ, un chip adolescentin de-o maximă vigoare a seriozităţii, sub care este următorul text (negru pe alb): "Născut la 11 iulie 1947, în comuna Avram Iancu, jud. Alba, în "inima" Ţării Moţilor, de unde şi apelativul "Moţul" autorul (Dominuţ Pădureanu, n.n.) a absolvit mai întâi Liceul "Avram Iancu" din Câmpeni (1967), apoi Facultatea de istorie-filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" - Iaşi (1973). După absolvire a fost profesor la Liceul Militar de Marină "Al. I. Cuza" din Constanţa (1974-1978), iar din 1978 este profesor în cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân", Constanţa. Este doctor în Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti şi coautor a 5 volume, publicând peste 40 de studii în cele mai prestigioase reviste de specialitate din România şi a prezentat peste 25 de comunicări ştiinţifice la sesiuni ştiinţifice naţionale, inclusiv cu participare internaţională. Pasionat cercetător al istoriei Ţării Moţilor, are în pregătire 3 volume, care vor fi încredinţate tiparului, cât de curând, dar Dominuţ Pădureanu este deopotrivă, un asiduu cercetător al istoriei gurilor Dunării şi părţii nord-vestice a Mării Negre, al istoriei marinei româneşti, un loc aparte în preocupările sale ştiinţifice ocupându-l INSULA ŞERPILOR.

Insula Şerpilor, despre care a publicat ulterior mai multe studii în premieră naţională, articole în presă, despre care a făcut 3 emisiuni la televiziune - este o mai veche "iubire" a sa, căreia i-a dăruit mai mulţi ani din viaţă, cercetând cu atenţie toate sursele documentare disponibile până la această dată.

Lucrarea de faţă - prima monografie ştiinţifică românească dedicată Insulei Şerpilor, constituie un eveniment editorial, care sperăm să producă bucurie tuturor iubitorilor lui Clio, tuturor acelora pentru care pământul românesc este sacru iar dragostea de neam şi ţară o trăsătură definitorie a fiinţei lor.

Şi eu, în toată bucuria mea, sunt o albie a supravieţuirii acestui unic şi tulburător sentiment, iubirea de moşie.

Volumul este structurat pe 9 mari capitole: (Introducerea) - Insula Şerpilor - străvechi pământ românesc, Numele Insulei, Insula Şerpilor în Cartografie - sec. II-XX - Insula lui Ahile - Mitologie şi adevăr istoric, Farul din Insula Şerpilor, Insula Şerpilor în vâltoarea vitregiilor istoriei, Insula Şerpilor între forţa dreptului şi dreptul forţei, Bibliografie selectivă, Anexe documentare - Documente diplomatice privitoare la statutul juridic al Insulei Şerpilor - Fiecare din aceste capitole cuprinde mai multe, extraordinare subcapitole. De remarcat un bogat material explicativ, trimiterile propriu-zise la subsolul fiecărei pagini, care, reluate pot forma singure o carte!

Dintre rănile deschise până azi, una se detaşează în trupul Ţării, constantă, lovită din toate părţile - de pe mare, de pe uscat, prin forţă, lege, prin socialism, prin "capitalism", de "prieteni" şi "vecini", prin desconsiderare, încălcarea drepturilor omului, ale unui popor prea paşnic, cum este poporul român. Şi-această rană este INSULA ŞERPILOR, acest pământ de lacrimă mereu, de aceea se impune o schiţă de portret cu următoarele date "biografice": Insula Şerpilor are o suprafaţă de 17 hec­tare; ea a fost atribuită eroului grec Ahile; - Primul scriitor antic care a menţionat Insula Şerpilor sub numele de «Insula Albă», a fost Arktinos din Milet, în anul 777 P.H. în lucrarea «Arktiopis» (Acthiopidia) cu 24 ani înainte de fondarea Romei; Poetul grec Pindar, poetul tragic grec Euripide, geograful şi navigatorul Scylax din Caryanda, poetul Alexandriu Lycophron, scriitorul anonim Scymnos din Chios, geograful Pomponius Mela, istoricul şi enciclopedistul Caius Plinius Secundus (Pliniu cel Bătrân), celebrul matematician, filozof, astrolog, geograf grec Klaudios Ptatemaios (Claudius Ptatemaeus), istoricul şi comandantul de armate Flavius Arrianus, Dionysios - Periegetul poet; sofistul grec Maximus din Tyr, Philastrat, scriitorul Caius Iulius Solinus, Hesychiu, Sextus Rufus, Priscianus, Cordanes, gămăticul Stephan din Bizanţ, I. Tzetzes, şi alţi autori antici - fie greci fie romani, şi medievali, au consemnat, sub diferite sintagme, existenţa acestei insule în cea “mai admirabilă dintre toate mările - Marea Neagră”, cum spunea Herodot, mare, adică un rest din lacul Pontic - desprins în Marea Sarmată, situată între 40 55' şi 46 32' latitudine nordică, respectiv 27 27' şi 41 42' longitudine estică, ce separă Europa de Sud-Est de Asia Mică şi ţările Caucazului, scăldând tărâmurile Bulgariei, Georgiei, Federaţiei Ruse, României, Turciei, Ucrainei, legată de Marea Marmara - prin Bosfor - Cu Marea Egee prin Dardanele, pe o suprafaţă de 420.335 km2, volumul apei de 547.015 km3, adâncimea maximă de 2212 m, lungimea maximă de 1.148,212 km, lăţime maximă 614,8 km, ţărmul ei românesc fiind de 245,2 m lungime. Între curbele metrice 20 şi 50 m, cu latitudine nordică la 45 15' 53", şi longitudine estică la 30 14' 4", se află Insula Şerpilor, în estul Deltei, în faţa braţului mijlociu al Dunării, la 45 km de uscat de Sulina. Măsurată de la nord la sud ea are 440 m lungime, iar de la est la vest 414 m lăţime. Ca altitudine întâlnim un platou relativ neted, cu cota maximă: 40 m, înălţimea ţărmului ajunge la 21 m; adâncimea apei mării la 50 - 60 m de ţărm ajunge la 23 m; a avut 3 mici golfuri, pe insulă au existat câteva poteci, ulterior, după 1948 sovieticii au amenajat cale de acces, un chei pentru uşoare; geografii şi geologii au zis că e continuarea rocilor Dobrogei, şi are un climat destul de dulce, iar vegetaţia este o stepă ierboasă, cu peste 70 de specii de plante, şi păsări migratoare...

Insula Şerpilor este consemnată (între 777? - 2003) în aproape 70 de denumiri, dintre care reţinem: Achilea în amintirea lui Achille, Fidonis, Illqnada, Insula Albă, “Insula cu şerpi”, Insula luminoasă, Insula strălucitoare, Insula şerpilor. Lăcaşul lui Achille, Insulă a “fericiţilor”, , Selina, Stânca albă, Ţărmul cel alb, Ostrov. Culoarea albă a venit de la păsările albe, de la culoarea albă a construcţiilor ridicate pe insulă în cinstea eroului grec Achille, a unui templu din calcar alb, de la culoarea spumei ce inundă malurile stâncoase, culoarea legată de denumirea unui element dominant al faunei de altădată: şarpele (şerpi negrii... Vânturile, Valurile). O denumire a rămas: Insula Şerpilor, consemnată cartografic sub denumirea de Achillis de către Ptolemeu, în prima hartă a Mării Negre, de fapt cenuşa eroului a fost adusă şi depusă aici. În 1814, o navă sub pavilion italian, a staţionat în apele ei: în 1823, insula a fost cercetată minuţios pentru prima dată de locotenentul - comandor Kritzky, din ordinul amiralului Grieg, a comandantului flotei din Marea Neagră, care a găsit urme ale Templului lui Achille, descoperirile lui sunt impresionante. Este menţionat anul nefast 1837, când, ruşii ridicând un “far au prăpădit totul”. În 1839, 1840 s-au făcut noi descinderi. În 1841 muzeul din Odesa a primit “detalii arhitecturale ale templului, fragmente, bucăţi de marmură cu trei extraordinare inscripţii. În 1864 anticarul Koehlerus se “lăuda” că a depistat baza zidurilor templului achillian. Primul specialist român ce ajunge în Insula Şerpilor este Gr. G. Tocilescu de la Universitatea din Bucureşti, cu el a sosit şi George Popa - Lisseanu, apoi alţii ca: Mihai Drăghicescu, Emil M. Teodorescu, M. D. Ionescu, Romulus Seişanu, Raul I. Călinescu, N. Celac, grupuri de cercetători ruşi, sovietici, arheologi de la Muzeul din Odesa care au identificat multe piese de arhitectură, ţigle amfose, ceramică diversă, neagră şi elenistică, ancore. În 14 iunie 1899. Ferdinand şi Maria fac o excursie până la Insula Şerpilor, iar în 1905 cuplul regal o vizitează din nou, iar în 1 mai 1908 bricul “Mircea” ancorează lâmgă Insulă.

În 1 decembrie 1922 s-a reconstruit farul ce-a suferit mult în 1917, practic fiind al II-lea din istoria acesteia.

Aproape patru secole Insula Şerpilor (Dobrogea) s-a aflat sub stăpânirea otomană. În anul 1812 Insula este ocupată de ruşi, până în 1854. Între 1857-1878 ea cade sub dominaţie otomană. Între 1879-1947 Insula Şerpilor revine la Patria Mamă, “Inclusă militar în august 1944 şi politic în 4 februarie 1948 - în componenţa URSS-ului. Insula şerpilor trece sub autoritatea Ucrainei în 1991 după dezagregarea colosului de la răsărit “Protocolul de la Moscova, din 4 februarie 1948, prin care URSS-ul ne-a smuls şi anexat Insula Şerpilor, nu a fost desbătut niciodată în Parlamentul României, nefiind nicicând ratificat..., ceea ce arată că anexarea şi deţinerea Insulei de către sovietici a fost un act ilegal, în contradicţie cu normele dreptului internaţional”. Protocolul nu a fost înregistrat niciodată la secretariatul General O.N.U. a fost ţinut secret. Între 1948-1991 - Insula Şerpilor a devenit bază militară sovietică, şi ucrainiană, după 1991. Aici se găsesc instalaţii militare sofisticate, radare, emiţătoare puternice de radiolocaţie, instalaţii militare pentru dirijarea rachetelor balistice "în capul oricui”,... Sovieticii le-au făcut militarilor “buletine de Insula Şerpilor”, să fie totul OK! Trupele speciale de pe Insulă erau mereu în alertă, ca mijloc de intimidare a României. La 31 mai 1997 Rusia şi Ucraina au semnat Tratatul de bază şi Acordul privind partajarea flotei Mării Negre - Târgul “s-a făcut cu pământ românesc”, “S-a hotărât ceva fără noi, cu ceva ce era al nostru". După 1991 pe Insulă au rămas: o garnizoană militară, un far, staţii de radiolocaţie, staţii de bruiaj şi ascultare a convorbirilor fonice şi a celor prin cabluri, un heliodrom, un miniport militar, depozite, instalaţii energetice, militari. Câţi? Secret militar. În urma unei decizii adoptată de Rada Supremă de la Kiev, Insulei Şerpilor i-a fost atribuită calitatea de unitate administrativ-economică în cadrul raionului Chilia, regiunea Odesa. Recent, Ucraina a anunţat că intenţionează să transforme Insula în obiectiv turistic!

Din nou, în faţa istoriei - cu vicisitudinile sale se află România, dar nu cu “pieptul gol” ca altădată, membru al NATO, în curând al Uniunii Europene, le simte forţa, tăişul şi adevărul susţinerii din “afară, dar Insula Şerpilor devine un “cuib de viespi”, partea ucrainieană considerând-o “insulă proprie”, pe care-şi apără graniţa. Rundele de delimitare a platoului continental cu sovieticii au eşuat, oficial, cu ucrainienii, negocierile au demarat în martie 1995. Cu o voce nefastă, în interviul acordat postului de radio ucrainean “Nova Mova” Emil Constantinescu, preşedintele, declara: “Insula Şerpilor este teritoriu ucrainean” Dumnezeu le-a umplut paharul cu “lumină” ucrainienilor. Tratatul bilateral româno-ucrainean a fost parafat la Kiev, în 3 mai 1997 (Adrian Severin), iar la 2 iunie, acelaşi Emil Constantinescu şi Leonid Kucima al Ucrainei, au semnat oficial "Tratatul de bază dintre cele două state". După Tratat, am lăsat Ucrainei nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Ţinutul Herţa, iar ea ne-a luat Insula Şerpilor. Noi am dat totul şi n-am primit nimic, ucrainienii nu au dat nimic şi au primit totul”. Durerea s-a simţit şi se amplifică în trupul României. Ce-au uitat cei ce-au semnat la Neptun? Dar parlamentarii României, doar că: “România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, că teritoriul ei este inalienabil, că fidelitatea faţă de Ţară este sacră!"

Consecinţele semnării par incomensurabile. Punctul mort al negocierilor bilaterale, 19 la număr, s-a adâncit. Faţă în faţă Ion Iliescu şi acelaşi Leonid Kucima, au ajuns să semneze, marţi 17 iunie 2003, la Cernăuţi, "Tratatul" privind regiunea frontierei de stat dintre cele două ţări. Se părea că un ochi râde, că unul plânge! Nu s-a căzut de acord asupra delimitării platoului continental al Mării Negre şi a statului Insulei Şerpilor. Ce recunoaştem, în fond, prin acest Tratat? Cum tremură limba română pentru ceea ce ne aparţine; pentru Insula Şerpilor? Cum? Ca răspuns, ucrainienii au construit canalul Bâstroe, în Deltă, au pus balize în apele noastre teritoriale. Pe Insulă flutură un steg ucrainiean, s-a înfiinţat o Bancă! Întrebare: Vom ajunge la Haga? Când vom ajunge? După "Tratat" “situaţia românilor din Ucraina s-a înrăutăţit”. “Insula dedicată lui Ahile, insula albă, strălucitoare, a devenit azi “călcâiul lui Achile" în raporturile româno - ucrainiene.

Ne oprim aici “Cartea explodează de informaţii , de documente “la cald”, de ecourile tratatelor, iar Insula Şerpilor e tot mai lovită de vânturi şi valuri, oficiale, neoficiale şi, pentru că a văzut lumina tiparului prin această uriaşă forţă a cercetării puiului de moţ, Dominuţ Pădurean, că umblă prin lume în 600 de pagini, merită pusă lângă inimă şi sărutată ca un prunc ce vrea, vrea mereu laptele mamei, să crească mare! Aşa şi Insula Şerpilor, se mai vrea odată la sânul Patriei Mume, să respire uşurată pentru eternitate! Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa, iar românii să înţeleagă, să cumpănească, să gândească de o mie de ori şi să exprime adevăruri o singură dată! Iubiţi români, să ai un frate ca Insula Şerpilor, şi să-i auzi strigătul că se îneacă printre străini, îţi face sângele praştie şi părul măciucă! Alo, Insula Şerpilor? De la Alba Iulia Unirea cea Mare a românilor de pretutindeni te salută, preamărindu-te! Te aşteptăm să vii ACAS~! Felicitări. Dominuţ de la Avram Iancu! Tu, Pădureanule, pentru acest strigăt de ajutor!

Foarte putini stiu ca marele nostru medic, Davila, a fost acela care, in fruntea unei comisii a receptionat Insula Serpilor de la turci, si ca el este acela care pentru prim data a infipt drapelul romanesc pe aceasta insula.

Fotografia, publicta numai in revista Ilustratiunea romana, nr. 45, anul II, din 30 octombrie 1930, p. 12 azi disparuta, se afla in posesia d-lui Constantin C. TONEGARU.

Ion Mărgineanu