|
Repetăm: Cărţile sunt ferestre deschise spre eternitate!, iar
autorii lor, arborii de rezonanţă acoperiţi de litere
spre-aşi trăi Numele şi Prenumele ca o punctuaţie
aparte.
Acest
sentiment îl am şi acum, când Ioan Străjan, ec. al revistei
"Dacoromania", de fapt argintul ei viu, mi-a spus:
"Iat-o! Cartea la care aţi visat şi, culmea, ete scrisă
de un Om de-al nostru. O ţin în palme, are aproape 600 de pagini,
format înalt. Pe prima copertă este un nume: Dominuţ Pădurean,
la mijlocul ei, o bucată de pământ, cu marginile lui de săgeată
parcă unse cu tăciune. Jos: Ed. "Muntenia" Constanţa,
2004. Pe coperta a IV-a, o fotografie a lui Dominuţ, un chip
adolescentin de-o maximă vigoare a seriozităţii, sub care
este următorul text (negru pe alb): "Născut la 11 iulie
1947, în comuna Avram Iancu, jud. Alba, în "inima"
Ţării Moţilor, de unde şi apelativul "Moţul"
autorul (Dominuţ Pădureanu, n.n.) a absolvit mai întâi
Liceul "Avram Iancu" din Câmpeni (1967), apoi Facultatea de
istorie-filosofie a Universităţii "Al. I. Cuza" - Iaşi
(1973). După absolvire a fost profesor la Liceul Militar de Marină
"Al. I. Cuza" din Constanţa (1974-1978), iar din 1978
este profesor în cadrul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân",
Constanţa. Este doctor în Ştiinţe a Universităţii
din Bucureşti şi coautor a 5 volume, publicând peste 40 de
studii în cele mai prestigioase reviste de specialitate din România
şi a prezentat peste 25 de comunicări ştiinţifice la
sesiuni ştiinţifice naţionale, inclusiv cu participare
internaţională. Pasionat cercetător al istoriei
Ţării Moţilor, are în pregătire 3 volume, care vor
fi încredinţate tiparului, cât de curând, dar Dominuţ Pădureanu
este deopotrivă, un asiduu cercetător al istoriei gurilor Dunării
şi părţii nord-vestice a Mării Negre, al istoriei
marinei româneşti, un loc aparte în preocupările sale ştiinţifice
ocupându-l INSULA ŞERPILOR.
Insula
Şerpilor, despre care a publicat ulterior mai multe studii în
premieră naţională, articole în presă, despre care
a făcut 3 emisiuni la televiziune - este o mai veche
"iubire" a sa, căreia i-a dăruit mai mulţi ani
din viaţă, cercetând cu atenţie toate sursele
documentare disponibile până la această dată.
Lucrarea
de faţă - prima monografie ştiinţifică românească
dedicată Insulei Şerpilor, constituie un eveniment editorial,
care sperăm să producă bucurie tuturor iubitorilor lui
Clio, tuturor acelora pentru care pământul românesc este sacru
iar dragostea de neam şi ţară o trăsătură
definitorie a fiinţei lor.
|
Şi
eu, în toată bucuria mea, sunt o albie a supravieţuirii
acestui unic şi tulburător sentiment, iubirea de moşie.
Volumul
este structurat pe 9 mari capitole: (Introducerea) - Insula
Şerpilor - străvechi pământ românesc, Numele
Insulei, Insula Şerpilor în Cartografie - sec. II-XX -
Insula lui Ahile - Mitologie şi adevăr istoric, Farul
din Insula Şerpilor, Insula Şerpilor în vâltoarea
vitregiilor istoriei, Insula Şerpilor între forţa
dreptului şi dreptul forţei, Bibliografie selectivă,
Anexe documentare - Documente diplomatice privitoare la statutul
juridic al Insulei Şerpilor - Fiecare din aceste capitole
cuprinde mai multe, extraordinare subcapitole. De remarcat un
bogat material explicativ, trimiterile propriu-zise la subsolul
fiecărei pagini, care, reluate pot forma singure o carte! |
|
Dintre
rănile deschise până azi, una se detaşează în
trupul Ţării, constantă, lovită din toate părţile
- de pe mare, de pe uscat, prin forţă, lege, prin socialism,
prin "capitalism", de "prieteni" şi
"vecini", prin desconsiderare, încălcarea drepturilor
omului, ale unui popor prea paşnic, cum este poporul român. Şi-această
rană este INSULA ŞERPILOR, acest pământ de lacrimă
mereu, de aceea se impune o schiţă de portret cu următoarele
date "biografice": Insula Şerpilor are o suprafaţă
de 17 hectare; ea a fost atribuită eroului grec Ahile; - Primul
scriitor antic care a menţionat Insula Şerpilor sub numele de
«Insula Albă», a fost Arktinos din Milet, în anul 777 P.H. în
lucrarea «Arktiopis» (Acthiopidia) cu 24 ani înainte de fondarea
Romei; Poetul grec Pindar, poetul tragic grec Euripide, geograful şi
navigatorul Scylax din Caryanda, poetul Alexandriu Lycophron, scriitorul
anonim Scymnos din Chios, geograful Pomponius Mela, istoricul şi
enciclopedistul Caius Plinius Secundus (Pliniu cel Bătrân),
celebrul matematician, filozof, astrolog, geograf grec Klaudios
Ptatemaios (Claudius Ptatemaeus), istoricul şi comandantul de
armate Flavius Arrianus, Dionysios - Periegetul poet; sofistul grec
Maximus din Tyr, Philastrat, scriitorul Caius Iulius Solinus, Hesychiu,
Sextus Rufus, Priscianus, Cordanes, gămăticul Stephan din
Bizanţ, I. Tzetzes, şi alţi autori antici - fie greci fie
romani, şi medievali, au consemnat, sub diferite sintagme, existenţa
acestei insule în cea “mai admirabilă dintre toate mările -
Marea Neagră”, cum spunea Herodot, mare, adică un rest din
lacul Pontic - desprins în Marea Sarmată, situată între 40
55' şi 46 32' latitudine nordică, respectiv 27 27' şi 41
42' longitudine estică, ce separă Europa de Sud-Est de Asia
Mică şi ţările Caucazului, scăldând tărâmurile
Bulgariei, Georgiei, Federaţiei Ruse, României, Turciei, Ucrainei,
legată de Marea Marmara - prin Bosfor - Cu Marea Egee prin
Dardanele, pe o suprafaţă de 420.335 km2, volumul apei de
547.015 km3, adâncimea maximă de 2212 m, lungimea maximă de
1.148,212 km, lăţime maximă 614,8 km, ţărmul ei
românesc fiind de 245,2 m lungime. Între curbele metrice 20 şi 50
m, cu latitudine nordică la 45 15' 53", şi longitudine
estică la 30 14' 4", se află Insula Şerpilor, în
estul Deltei, în faţa braţului mijlociu al Dunării, la
45 km de uscat de Sulina. Măsurată de la nord la sud ea are
440 m lungime, iar de la est la vest 414 m lăţime. Ca
altitudine întâlnim un platou relativ neted, cu cota maximă: 40
m, înălţimea ţărmului ajunge la 21 m; adâncimea
apei mării la 50 - 60 m de ţărm ajunge la 23 m; a avut 3
mici golfuri, pe insulă au existat câteva poteci, ulterior, după
1948 sovieticii au amenajat cale de acces, un chei pentru uşoare;
geografii şi geologii au zis că e continuarea rocilor Dobrogei,
şi are un climat destul de dulce, iar vegetaţia este o stepă
ierboasă, cu peste 70 de specii de plante, şi păsări
migratoare...
Insula
Şerpilor este consemnată (între 777? - 2003) în aproape 70
de denumiri, dintre care reţinem: Achilea în amintirea lui Achille,
Fidonis, Illqnada, Insula Albă, “Insula cu şerpi”, Insula
luminoasă, Insula strălucitoare, Insula şerpilor. Lăcaşul
lui Achille, Insulă a “fericiţilor”, , Selina, Stânca albă,
Ţărmul cel alb, Ostrov. Culoarea albă a venit de la păsările
albe, de la culoarea albă a construcţiilor ridicate pe insulă
în cinstea eroului grec Achille, a unui templu din calcar alb, de la
culoarea spumei ce inundă malurile stâncoase, culoarea legată
de denumirea unui element dominant al faunei de altădată:
şarpele (şerpi negrii... Vânturile, Valurile). O denumire a rămas:
Insula Şerpilor, consemnată cartografic sub denumirea de
Achillis de către Ptolemeu, în prima hartă a Mării
Negre, de fapt cenuşa eroului a fost adusă şi depusă
aici. În 1814, o navă sub pavilion italian, a staţionat în
apele ei: în 1823, insula a fost cercetată minuţios pentru
prima dată de locotenentul - comandor Kritzky, din ordinul
amiralului Grieg, a comandantului flotei din Marea Neagră, care a găsit
urme ale Templului lui Achille, descoperirile lui sunt impresionante.
Este menţionat anul nefast 1837, când, ruşii ridicând un
“far au prăpădit totul”. În 1839, 1840 s-au făcut
noi descinderi. În 1841 muzeul din Odesa a primit “detalii
arhitecturale ale templului, fragmente, bucăţi de marmură
cu trei extraordinare inscripţii. În 1864 anticarul Koehlerus se
“lăuda” că a depistat baza zidurilor templului achillian.
Primul specialist român ce ajunge în Insula Şerpilor este Gr. G.
Tocilescu de la Universitatea din Bucureşti, cu el a sosit şi
George Popa - Lisseanu, apoi alţii ca: Mihai Drăghicescu, Emil
M. Teodorescu, M. D. Ionescu, Romulus Seişanu, Raul I. Călinescu,
N. Celac, grupuri de cercetători ruşi, sovietici, arheologi de
la Muzeul din Odesa care au identificat multe piese de arhitectură,
ţigle amfose, ceramică diversă, neagră şi
elenistică, ancore. În 14 iunie 1899. Ferdinand şi Maria fac
o excursie până la Insula Şerpilor, iar în 1905 cuplul regal
o vizitează din nou, iar în 1 mai 1908 bricul “Mircea”
ancorează lâmgă Insulă.
În
1 decembrie 1922 s-a reconstruit farul ce-a suferit mult în 1917,
practic fiind al II-lea din istoria acesteia.
Aproape
patru secole Insula Şerpilor (Dobrogea) s-a aflat sub stăpânirea
otomană. În anul 1812 Insula este ocupată de ruşi, până
în 1854. Între 1857-1878 ea cade sub dominaţie otomană. Între
1879-1947 Insula Şerpilor revine la Patria Mamă, “Inclusă
militar în august 1944 şi politic în 4 februarie 1948 - în
componenţa URSS-ului. Insula şerpilor trece sub autoritatea
Ucrainei în 1991 după dezagregarea colosului de la răsărit
“Protocolul de la Moscova, din 4 februarie 1948, prin care URSS-ul
ne-a smuls şi anexat Insula Şerpilor, nu a fost desbătut
niciodată în Parlamentul României, nefiind nicicând
ratificat..., ceea ce arată că anexarea şi deţinerea
Insulei de către sovietici a fost un act ilegal, în contradicţie
cu normele dreptului internaţional”. Protocolul nu a fost înregistrat
niciodată la secretariatul General O.N.U. a fost ţinut secret.
Între 1948-1991 - Insula Şerpilor a devenit bază militară
sovietică, şi ucrainiană, după 1991. Aici se găsesc
instalaţii militare sofisticate, radare, emiţătoare
puternice de radiolocaţie, instalaţii militare pentru
dirijarea rachetelor balistice "în capul oricui”,... Sovieticii
le-au făcut militarilor “buletine de Insula Şerpilor”, să
fie totul OK! Trupele speciale de pe Insulă erau mereu în alertă,
ca mijloc de intimidare a României. La 31 mai 1997 Rusia şi
Ucraina au semnat Tratatul de bază şi Acordul privind
partajarea flotei Mării Negre - Târgul “s-a făcut cu pământ
românesc”, “S-a hotărât ceva fără noi, cu ceva ce
era al nostru". După 1991 pe Insulă au rămas: o
garnizoană militară, un far, staţii de radiolocaţie,
staţii de bruiaj şi ascultare a convorbirilor fonice şi a
celor prin cabluri, un heliodrom, un miniport militar, depozite, instalaţii
energetice, militari. Câţi? Secret militar. În urma unei decizii
adoptată de Rada Supremă de la Kiev, Insulei Şerpilor i-a
fost atribuită calitatea de unitate administrativ-economică în
cadrul raionului Chilia, regiunea Odesa. Recent, Ucraina a anunţat
că intenţionează să transforme Insula în obiectiv
turistic!
Din
nou, în faţa istoriei - cu vicisitudinile sale se află România,
dar nu cu “pieptul gol” ca altădată, membru al NATO, în
curând al Uniunii Europene, le simte forţa, tăişul
şi adevărul susţinerii din “afară, dar Insula
Şerpilor devine un “cuib de viespi”, partea ucrainieană
considerând-o “insulă proprie”, pe care-şi apără
graniţa. Rundele de delimitare a platoului continental cu
sovieticii au eşuat, oficial, cu ucrainienii, negocierile au
demarat în martie 1995. Cu o voce nefastă, în interviul acordat
postului de radio ucrainean “Nova Mova” Emil Constantinescu, preşedintele,
declara: “Insula Şerpilor este teritoriu ucrainean” Dumnezeu
le-a umplut paharul cu “lumină” ucrainienilor. Tratatul
bilateral româno-ucrainean a fost parafat la Kiev, în 3 mai 1997 (Adrian
Severin), iar la 2 iunie, acelaşi Emil Constantinescu şi
Leonid Kucima al Ucrainei, au semnat oficial "Tratatul de bază
dintre cele două state". După Tratat, am lăsat
Ucrainei nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Ţinutul Herţa,
iar ea ne-a luat Insula Şerpilor. Noi am dat totul şi n-am
primit nimic, ucrainienii nu au dat nimic şi au primit totul”.
Durerea s-a simţit şi se amplifică în trupul României.
Ce-au uitat cei ce-au semnat la Neptun? Dar parlamentarii României,
doar că: “România este un stat naţional, suveran şi
independent, unitar şi indivizibil, că teritoriul ei este
inalienabil, că fidelitatea faţă de Ţară este
sacră!"
Consecinţele
semnării par incomensurabile. Punctul mort al negocierilor
bilaterale, 19 la număr, s-a adâncit. Faţă în faţă
Ion Iliescu şi acelaşi Leonid Kucima, au ajuns să
semneze, marţi 17 iunie 2003, la Cernăuţi,
"Tratatul" privind regiunea frontierei de stat dintre cele două
ţări. Se părea că un ochi râde, că unul plânge!
Nu s-a căzut de acord asupra delimitării platoului continental
al Mării Negre şi a statului Insulei Şerpilor. Ce recunoaştem,
în fond, prin acest Tratat? Cum tremură limba română pentru
ceea ce ne aparţine; pentru Insula Şerpilor? Cum? Ca răspuns,
ucrainienii au construit canalul Bâstroe, în Deltă, au pus balize
în apele noastre teritoriale. Pe Insulă flutură un steg
ucrainiean, s-a înfiinţat o Bancă! Întrebare: Vom ajunge la
Haga? Când vom ajunge? După "Tratat" “situaţia
românilor din Ucraina s-a înrăutăţit”. “Insula
dedicată lui Ahile, insula albă, strălucitoare, a devenit
azi “călcâiul lui Achile" în raporturile româno -
ucrainiene.
Ne
oprim aici “Cartea explodează de informaţii , de documente
“la cald”, de ecourile tratatelor, iar Insula Şerpilor e tot
mai lovită de vânturi şi valuri, oficiale, neoficiale şi,
pentru că a văzut lumina tiparului prin această uriaşă
forţă a cercetării puiului de moţ, Dominuţ Pădurean,
că umblă prin lume în 600 de pagini, merită pusă lângă
inimă şi sărutată ca un prunc ce vrea, vrea mereu
laptele mamei, să crească mare! Aşa şi Insula Şerpilor,
se mai vrea odată la sânul Patriei Mume, să respire uşurată
pentru eternitate! Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa,
iar românii să înţeleagă, să cumpănească,
să gândească de o mie de ori şi să exprime adevăruri
o singură dată! Iubiţi români, să ai un frate ca
Insula Şerpilor, şi să-i auzi strigătul că se
îneacă printre străini, îţi face sângele praştie
şi părul măciucă! Alo, Insula Şerpilor? De la
Alba Iulia Unirea cea Mare a românilor de pretutindeni te salută,
preamărindu-te! Te aşteptăm să vii ACAS~! Felicitări.
Dominuţ de la Avram Iancu! Tu, Pădureanule, pentru acest strigăt
de ajutor!
Foarte putini
stiu ca marele nostru medic, Davila, a fost acela care, in fruntea unei
comisii a receptionat Insula Serpilor de la turci, si ca el este acela
care pentru prim data a infipt drapelul romanesc pe aceasta insula.
Fotografia,
publicta numai in revista Ilustratiunea romana, nr. 45, anul II, din 30
octombrie 1930, p. 12 azi disparuta, se afla in posesia d-lui Constantin
C. TONEGARU.
Ion Mărgineanu
|
|
