România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Legãturi ale sibienilor cu românii de pe meleagurile Albei, în perioada realizãrii Marii Uniri

Situate din punct de vedere geografic în partea de SV a Transilvaniei istorice1, meleagurile sibiene şi cele ale Albei au multe similitudini în ceea ce priveşte structura reliefului, climatul, resursele naturale, căile de comunicaţie, habitatul şi ocupaţiile locuitorilor. Factorii naturali favorizanţi, căile de comunicaţie lesnicioase şi poziţia strategică deosebit de avantajoasă au făcut ca ele să fie locuite din timpuri imemoriale, constituind una dintre cele mai vechi şi mai importante vetre ale etnogenezei poporului român.

Suprapunerile prin forţă şi colonizările de mai târziu a unor populaţii de alt neam în această parte a provinciei nu au reuşit să determine o schimbare esenţială a raportului etnic, ea rămânând permanent cu o populaţie românească pe departe majoritară.

Structurile social-politice prestatale – obştiile săteşti, cnezatele şi voievodatele – aveau să reziste aici vreme îndelungată. Ele vor impune stăpânirii străine care a urmat nu numai adaptarea, doar prin schimbarea unor denumiri, la realităţile locale, dar chiar şi numele de Voievodat al provinciei.2

Un alt element de continuitate a fost religia ortodoxă. Poporul român din Transilvania a trebuit să lupte cu înverşunare pentru apărarea limbii, obiceiurilor, tradiţiilor şi a religiei sale. De aceea, mai ales în părţile sale sudice, au apărut şi s-au dezvoltat instituţiile proprii, mai întâi de cult, apoi şi cele laice. În şcolile confesionale din acest colţ de ţară se va forma mai apoi acea pătură de intelectuali români, din ce în ce mai numeroasă şi mai combativă, care şi-a asumat răspunderea conducerii poporului român în lupta pentru cucerirea drepturilor sale sociale şi politice, a libertăţii, unităţii şi independenţei sale.

Dacă legăturile de ordin economic şi social dintre locuitorii meleagurilor sibiene şi ale Albei au fost permanente, ca urmare a vecinătăţii, contactelor directe şi nevoilor schimbului complimentar de produse, cele de ordin politic au apărut odată cu necesitatea de afirmare a naţiunii române. Pe această linie colaborarea lor a fost nu numai permanentă dar şi de mare eficienţă.

Este necesar să subliniem aici că rolul de centre politice şi culturale ale românilor transilvăneni l-au avut pe rând: Alba Iulia până la sfârşitul secolului al XVII-lea, Blajul, începând cu acţiunile temerare ale tânărului şi curajosului vlădică Inochentie Micu Clain, deschizătorul drumului luptei poporului român pentru drepturile sale sociale şi naţionale, şi, mai apoi, după revoluţia paşoptistă, Sibiul, locul conferinţelor naţionale româneşti, a singurei Diete cu majoritate românească de reprezentare, găzduitorul „Astrei” şi a presei militante pentru unitatea românilor.3 Această „predare de ştafetă” nu a dus nicidecum la diminuarea rolului vechilor centre şi nici la scăderea activităţii lor, ea reprezentând doar o adaptare la noile condiţii apărute în evoluţia politică a provinciei.

În ce privesc interferenţele politice şi culturale dintre centrele mai sus pomenite, merită să ne reamintim că mitropoliile româneşti de ambele confesiuni, cea greco-catolică din Blaj şi cea ortodoxă din Sibiu, îşi au originea într-una şi aceeaşi Mitropolie ortodoxă a Bălgradului, rectitoria marelui unificator de ţară care a fost Mihai Viteazul, că episcopul Inochentie Micu Clain era originar din apropierea Sibiului şi multe altele de acest gen.4

Revenind la tematica propusă, este necesar să subliniem că în perioada înfăptuirii Marii Uniri colaborarea dintre românii de pe meleagurile sibiene şi ale Albei a fost deosebit de fructuoasă, multe dintre acţiuni depăşind importanţa locală, fiind determinante pentru atingerea ţelului final. În cele ce urmează, ne vom opri asupra câtorva dintre acestea.

Încă nu se terminaseră tratativele de la Arad dintre Consiliul Naţional Român Central şi delegaţia guvernului ungar condusă de ministrul naţionalităţilor Jászi Oszkár, dar se întrevedeau rezultatele lor, când, la 14 noiembrie 1918, la cererea Consiliului Naţional Român din Sibiu, aflat sub preşedenţia lui Andrei Bârsanu, preşedintele în funcţiune al „Astrei”, a fost trimisă din Sibiu, la Iaşi, o delegaţie compusă din prof. Nicolae Bălan şi căp. Victor Precup, cu misiunea de a lua legătura cu guvernul român, cu Casa Regală şi cu cercurile politice româneşti, în vederea sprijinirii acţiunilor orientate spre unirea cu România. După luarea tuturor contactelor posibile, inclusiv cu reprezentanţii diplomatici ai Antantei pe lângă guvernul român, prof. Nicolae Bălan adresează, la 20 noiembrie 1918, o scrisoare Consiliului Naţional Român Central, prin care îi aducea la cunoştinţă îndrumările primite – proclamarea cât mai grabnică şi fără condiţii a Unirii Transilvaniei cu România, într-o adunare la care să participe mulţime cât mai mare şi reprezentanţii consiliilor naţionale locale. Profesorul cerea ca proclamaţia de unire şi adeziunile la ea să se redacteze în mai multe exemplare, din fiecare urmând să se trimită câte un exemplar la Blaj, ca de acolo să fie transportate cu un aeroplan la Iaşi. La scrisoare s-au ataşat şi alte documente, printre care şi scrisoarea lui Ion Brătianu din 14 noiembrie 1918, trimisă deja la 18 noiembrie Consiliului Naţional Român Central prin prof. Haliţă, în care acesta îşi făcea cunoscute opiniile în legătură cu drumul de urmat al românilor din Transilvania.

În post scriptumul scrisorii prof. N. Bălan se preciza: „Căp. Victor Precup a fost trimis cu primul aeroplan la Blaj”.5 Într-adevăr, la 23 noiembrie, a fost trimis de la Bacău la Blaj un aeroplan militar pilotat de lt. Vasile Niculescu, avându-l ca pasager la bord pe căp. Victor Precup. După ce a executat câteva viraje deasupra localităţii, timp în care s-au aruncat din avion pachete conţinând manifestul generalului Prezan, şeful Statului Major al armatei române, prin care populaţia era anunţată că armata română va intra în Transilvania în numele unor sfinte drepturi naţionale şi omeneşti pentru a garanta libertatea deplină a tuturor locuitorilor ei, indiferent de naţionalitate, aparatul a aterizat pe „Câmpul Libertăţii”, în uralele de entuziasm ale mulţimii adunate spontan. La interpelarea unui ziarist local lt. Niculescu a declarat: „Vă aducem solia Regatului Liber... Am ţinut să aterizăm anume pe Câmpia Libertăţii de unde şi-a luat Vlaicu primul avânt de sbor în Ardeal.”

Conduşi la sediul Mitropoliei greco-catolice, unde se afla C.N.R. al comitatului Alba, cei doi soli au predat acestuia mesajele din România şi au făcut cunoscut faptul că a doua zi trebuia să se reîntoarcă în ţară cu răspunsul.

Din scrisoarea pe care în aceeaşi zi vicarul arhidiecezei Vasile Suciu, preşedintele C.N.R. comitatens al Albei, o adresează preşedintelui C.N.R. din Alba Iulia, aflăm că documentele originale sosite cu avionul vor fi trimise la C.N.R. Central din Arad, iar copii după acestea la Cluj, Sibiu, Alba Iulia şi în alte centre din provincie. În scrisoare se preciza: „În ţară nu se ştie nimic de adunare. Se aşteaptă”. Curierul care a dus documentele originale la Arad, se pare că a fost căp. Ioan Muntean, comandantul batalionului din Blaj al Legiunii române de Alba Iulia, întrucât în ziua de 25 noiembrie el a fost în măsură să raporteze executarea misiunii.

Timpul extrem de scurt nu a permis desigur C.N.R. Central să răspundă guvernul român. Din iniţiativa sa sau poate la cererea telefonică a C.N.R. din Blaj i s-a încredinţat acestuia misiunea de a formula răspunsul, pe baza indicaţiilor organului central. Acest răspuns a fost formulat în noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1918, astfel că dimineaţa avionul a putut decola în direcţia Iaşi. El conţinea dorinţa şi voinţa poporului român din Transilvania de a se uni cu ţara, exprimate prin pana C.N.R. din Blaj.6

Copiile documentelor aduse cu avionul de la Iaşi au ajuns la Sibiu, probabil în aceeaşi zi de 23 noiembrie sau poate în cursul nopţii următoare. Dând dovadă de operativitate, dat fiind timpul scurt ce a mai rămas până la Adunarea Naţională, Andrei Bârseanu, preşedintele C.N.R. din localitate, întocmeşte, la 24 noiembrie, o circulară confidenţială cu explicaţiile necesare, la care adaugă un model de adeziune, şi le difuzează urgent, atât în comitatul Sibiu, cât şi în unele dintre comitatele învecinate (spre exemplu – Hunedoara). Este foarte posibil ca pentru difuzarea prin curieri Andrei Bârseanu să se fi folosit de membrii despărţămintelor şi cercurilor Astrei.7

Pe scurt, adresându-se preşedinţilor consiliilor naţionale, circulara cerea să se ia urmtoarele măsuri: participarea la „Constituanta din Alba Iulia” în număr cât mai mare şi din toate clasele şi păturile sociale, proclamarea fără condiţii a unirii cu Regatul României, întocmirea de declaraţii de aderare la Unire în fiecare localitate, care să fie iscălite de cât mai multe persoane, bărbaţi şi femei, în mai multe exemple, dintre care unui să fie trimis la Blaj pentru a se expedia la Iaşi, iar un altul să fie adus la Adunarea de la Alba Iulia, continuarea formării de gărzi naţionale pentru a asigura spatele frontului armatei române ce urma să intre în Transilvania şi păstrarea unei discreţii totale asupra acestor acţiuni.

În ce priveşte intrarea armatei române în Transilvania se făcea precizarea că ea va înainta încet pentru a da răgazul necesar poporului român din provincie să-şi exprime plebiscitar voinţa de Unire.

Este interesant de stabilit dacă formularul declaraţiilor de adeziune la Unire, cu titlul „Hotărârea noastră”, a fost primit de la Iaşi sau a fost conceput de către preşedintele „Astrei” şi al C.N.R. Sibiu, Andrei Bârseanu. Cele care provin din localităţile care au fost reprezentate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, se găsesc astăzi în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din localitate.8 Se pare că pentru localităţile comitatului Sibiu formularele de adeziune s-au multiplicat la Sibiu şi apoi s-au distribuit împreună cu circulara, întrucât C.N.R. Sebeşul Săsesc în şedinţa sa din 25 noiembrie 1918, decidea ca acestea să fie distribuite imediat în comune prin curieri.9

O altă acţiune de importanţă deosebită a C.N.R. Sibiu, determinată de insistenţele tineretului, a fost lansarea unei declaraţii cu peste 30.000 de semnături, prin care s-a protestat împotriva „condiţiilor” pentru realizarea Unirii. S-a declanşat astfel o adevărată mişcare de protest împotriva celor care „în ceasul al XII-lea”, pretindeau tot felul de condiţii pentru înfăptuirea Unirii, mişcare generalizată şi în alte centre. Ea avea să joace un rol important în sistarea interminabilelor discuţii din preziua marii înfăpturi naţionale (30 noiembrie), prin intervenţia lui Iuliu Maniu, care a afirmat: „Marea Adunare Naţională are mandat din partea poporului de a proclama Unirea. Atât şi nimic mai mult. Restul sunt chestiuni de amănunt, secundare, ce urmează a fi rezolvate de către Constituanta României Mari”.10

În aceeaşi zi, la 30 noiembrie 1918, în timp ce coloane ale armatei germane, aflate în retragere din România, se scurgeau necontenit dinspre Sibiu în direcţia Albei Iulia, comitele suprem al saşilor, Wallbaum, fiind informat probabil că forţele militare de siguranţă ale Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, aflate sub comanda căp. Medrea Florian, au refuzat încartiruirea şi trecerea prin oraş a trupelor germane până în ziua de 3 decembrie 1918, s-a adresat C.N.R. din Sebeşul Săsesc cu rugămintea de a nu se face greutăţi acestor coloane şi de a li se asigura încartiruirea pentru ca nu cumva ele să şi-o impună prin forţă. Iată deci o nouă dovadă că nu armata română se afla la porţile Albei Iulia în momentul proclamării Unirii celei Mari, ci, dimpotrivă, armate potrivnice marelui nostru act istoric.11 În ce privesc forţele militare care au asigurat buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale şi a marii adunări populare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ele au cuprins şi un batalion al Legiunii Române din Sibiu, o campanie de la Săsciori şi diferite alte formaţiuni de la Sebeşul Săsesc, Lancrăm, Sălişte, toate, pe acea vreme, făcând parte din comitatul Sibiu.12 Aceste formaţiuni au intrat în dispozitiv în seara zilei de 30 noiembrie.

Delegaţii la Marea Adunare Naţională din comitatul Sibiu, aleşi şi de drept, precum şi participanţii la marea adunare populară de pe Platoul romanilor şi-au adus un preţios aport la realizarea marelui act istoric. Prin cei 71 de delegaţi aleşi (plini şi supleanţi) şi prin cei 57 de delegaţi de drept (reprezentând instituţiile româneşti din zonă), el s-a clasat printre primele locuri (5 şi, respectiv, 4) întru cele 26 comitate reprezentate. Numărul celor prezenţi la adunarea populară este greu de evaluat, dar el trebuie să fi fost destul de consistent datorită distanţelor relativ reduse şi patriotismului înflăcărat al românilor din întregul comitat Sibiu.13

În prezidiul M.A.N. de la Alba Iulia, Sibiul a fost reprezentat prin Ioan Flueraş, ca vicepreşedinte şi Silviu Dragomir ca secretar (notar).

În componenţa Marelui Sfat Naţional Român ales de către M.A.N. la 1 Decembrie au fost prezenţi 28 membrii de pe meleagurile sibiene. La aceştia, în ziua de 30 iulie 1919, s-au mai adăugat, prin cooptare, încă 13 membrii. Astfel, cu un total de 41 membrii, comitatul Sibiu s-a clasat pe primul loc între cele 26 de comitate reprezentate. În cadrul Marelui Sfat Naţional, Andrei Bâreanu a fost ales ca vicepreşedinte.

De asemenea, în Consiliul Dirigent, ales de către Marele Sfat Naţional Român în ziua de 2 decembrie 1918, Sibiul a fost reprezentat prin Octavian Goga, publicist, Ioan Flueraş şi Iosif Jumanca, social-democraţi, reşedinţa acestui organ fixându-se la Sibiu.14

După alegerea sa, Consiliul Dirigent îşi va desfăşura lucrările la Alba Iulia, în casa avocatului Camil Velican, până în 4 decembrie inclusiv. Se pare că preşedintele său, Iuliu Maniu, a rămas în Alba Iulia până în 6 decembrie. La 9 decembrie 1918, Consiliului Dirigent se va muta la Sibiu, unde va fi întâmpinat de către Andrei Bârseanu, preşedintele C.N.R. comitatens Sibiu, care a avea un rol deosebit în asigurarea condiţiilor materiale de lucru ale acestuia.15

De aici încolo, va începe o perioadă de muncă încordată pentru rezolvarea tuturor problemelor ce decurgeau din noua situaţie creată. Legătura autorităţilor româneşti şi a altor persoane juridice şi fizice de pe meleagurile Albei, cu Consiliul Dirigent va fi permanentă.

De comun acord, s-au rezolvat o seamă de probleme urgente cum au fost cele de preluare a administraţiei de către români în oraşe (la Sebeş primar român, Dr. Lionel Blaga, încă din 4 noiembrie 1918; la Alba Iulia preluarea în 5 decembrie 1918) şi în comune, depunerea jurământului de fidelitate faţă de Statul Român de către funcţionarii de altă naţionalitate, întreţinerea şi achitarea soldelor militarilor din gărzile naţionale, strângerea rapoartelor de activitate ale consiliilor şi gărzilor naţionale, luarea în custodie a averilor statului, inclusiv cele de la Sebeş şi Cugir ale fostei Intendenţe militare de la Sibiu, primirea şi încartiruirea armatei române (Reg. 5 Vânători, Divizionul 2/11 Artilerie, Reg. 24 Infanterie Tecuci, Bateria I/11 Artilerie toate la Alba Iulia, Reg. 3 Vânători la Sebeş), desfiinţarea gărzilor naţionale şi înfiinţarea jandarmeriei române, sechestrarea trenurilor cu armament, muniţie şi echipament militar şi strângerea armelor şi altor bunuri militare de la populaţie, desfinţare consiliilor naţionale şi altele de acest gen.

Un fapt deosebit s-a asigurat întâmpinării generalului francez Henri Berthelot pe traseul Sibiu - Alba Iulia – Cluj. La manifestările de la Sibiu au fost invitaţi şi căluşarii din Cugir, care au impresionat prin dansurile lor specifice, primind felicitări din partea generalului şi un premiu substanţial din partea Consiliului Dirigent.

La îndemnul Resortului Organizatoric al Consiliului Dirigent, aflat sub conducerea lui Ioan Suciu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a Anului Nou, 1919, s-au transmis telegrame şi scrisori de felicitare familei regale, guvernului român şi unor oameni politici din România.

La Sebeş şi Cugir s-a aprobat achitarea drepturilor băneşti restante învăţătorilor care au fost scoşi din învăţământ sau li s-au reţinut o parte din adausurile de război, sub pretextul că făceau parte din aşa numita „graniţă culturală”.

Dintre acţiunile mai deosebite, aprobate de către Consiliul Dirigent din Sibiu, mai amintim – la Cugir – predarea către organele militare a foştilor gardişti români şi unguri din Teiuş, care au luptat împotriva armatei române la podul Mihalţului de peste Mureş şi la Brănişca; la Sebeş – aniversarea a 60 de ani de la unirea Principatelor Române şi arborarea stegurilor ţărilor Antantei (englez, francez, italian, american) alături de cele româneşti, iar la Alba Iulia – cererea C.N.R. local de a se muta sediul prefecturii judeţului de la Aiud la Alba Iulia, preluarea în custodie, în luna ianuarie 1919, a muzeului local, din care începuseră să dispară şi să se trimită peste hotare exponate de mare interes ştiinţific şi documentar şi deschiderea cursurilor liceului „Mihai Viteazul” din localitatea (3 februarie 1919), primul liceu românesc înfiinţat în teritoriile unite după 1 Decembrie 1918.16

Desigur, legăturile sibienilor cu conaţionalii lor de pe meleagurile Albei, în acea frământată perioadă de mari împliniri naţionale, au fost mai numeroase şi mai ample decât am reuşit noi să le prezentăm. Studiul de faţă se vrea deci un îndemn pentru cei ce ar dori să aprofundeze această generoasă problematică istorică

prof. Ioan PleŞa

NOTE

1. „Monografia geografică a Republicii Populare Române”, vol. I, „Geografia fizică”, Anexe, Editura Academiei R.P.R., 1960, hărţile cu Nr. III-IV.
2. Ioan Pleşa, „Prefectura judeţului Alba”, în „Îndrumător în Arhivele Statului judeţul Alba”, vol. I, Bucureşti, 1989, pp. 44-45.
3. Constantin C. Giurescu şi alţii, „Istoria României în date”, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971, pp. 120-310
4. „Sematismul veneratului cler al Achidiecesei Metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900 – de la Sânta Unire 200” – Blaj, 1900, pp. 13-19; Ştefan Pascu, „Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia încununarea ideii, a tendinţelor şi a luptelor de unitate a poporului român”, Cluj, 1968, pp. 21-29; 48-51; Gheorghe Anghel, „Alba Iulia – prima capitală a celor trei ţări române unite sub Mihai Viteazul”, în „Alba Iulia – 2000”, Alba Iulia, 1975, pp. 155-164.
5. Ştefan Pascu, op. cit., pp. 358-359, 363-364; Ioan Pleşa, „Contribuţia maselor din Judeţului Alba la realizarea actului Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918”, în „Alba Iulia – 2000”, pp. 420, 426.
6. Ioan Pleşa, „Contribuţia maselor...,” pp. 426-427.
7. Un exemplar din circulară s-a găsit în fondul C.N.R. Sebeşul Săsesc, Nr. 3/1918, iar un altul în fondul C.N.R. Cugir, Nr. 25/1918, f. 1, ambele păstrate la Direcţia Arhivelor Naţionale Judeţul Alba.
8. În fondul C.N.R. Sebeşul Săsesc se află 2 exemplare din satul Câlnic; Nr. 13/1918, f. 2-9; Muzeul Naţional al Unirii – Documentele Unirii, vol. I-VI.
9. Loc. cit., fond C.N.R. Sebeşul Săsesc, nr. 42/1918, f. 1.
10. Ştefan Pascu, op. cit., pp. 374-375; Ioan Pleşa, Contribuţia maselor..., pp. 433-434; Ştefan Pascu, „Făurirea statului naţional unitar român”, Ediţia II, Bucureşti, 1983, pp. 179-182; Ioan Pleşa, „Câteva prezenţe notabile ale lui Iuliu Maniu la Alba Iulia”, în „Acta Musei Porolissensis”, vol. XVII, Zalău, 1993, p. 314.
11. Ioan Pleşa, „Contribuţia maselor...” pp. 430-431; Loc. cit. fond C.N.R. Sebeş, Nr. 42/1998, f. 2.
12. Ioan Pleşa, op. cit, p. 425; Ştefan Pascu, „Marea Adunare Naţională...”, p. 373.
13. Nicolae Josan, Ioan Pleşa, „Reprezentanţii românilor din comitatul Alba Inferioară la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, în „Apulum”, vol. XXVII-XXX, Alba Iulia, 1993, pp. 548-550; „Gazeta Oficială a Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria”, nr. 5 din 18 ianuarie; Nr. 7 din 1 februarie – Nr. 15 din 8 martie 1919, f. 23-24, 35, 75-76.
14. Ibidem, p. 550; Loc. cit, fond Prefectura judeţului Alba, acte înregistrate, Nr. 6120/1929, f. 73, 79-81.
15. Ioan Pleşa, „Câteva prezenţe notabile...”, pp. 314-316.
16. Loc. cit., fond Consiliul Naţional Român Alba Iulia, actele cu Nr. 100, 101, 103, 104, 109, 115, 116, 120, 127, 134, 138, 139, 147, 149, 150, 154, 159, 163, 171, 178, 190, 201, 202; fond Consiliul Naţional Român Cugir, actele şi registrele cu Nr. 41-43, 66, 75, 78, 90, 100, 106, 110, 114, 125, 131, 132, 141, 145, 146, 161, 165, 172, 182, 195; fond Consiliul Naţional Român Sebeşul Săsesc, actele şi registrele cu Nr. 11, 21, 23, 28, 29, 36, 38, 39, 44, 46, 47, 52, 62, 68, 77; fond Primăria oraşului Sebeş, acte înregistrate, Nr. 59, 287, 435, 693, 4056/1919; Ioan Pleşa, „Constituirea şi activitatea Consiliului Naţional Român din Cugir în perioada noiembrie 1918-martie 1919”, în „Apulum”, vol. XVI, Alba Iulia, 1978, pp. 470-474; Ioan Pleşa, Ioan Truţă, Valer Moga, „Istoricul Colegiului «Horea, Cloşca şi Crişan» Alba Iulia” în „Universul catedrei”, nr. 7/1994, Alba Iulia, pp. 5-6.