|
Celebra Lupoaică de pe Capitoliu a fost adusă la Roma la jumătatea
secolului V a. Chr. şi aşezată pe Capitoliu. Ea se găseşte
în Muzeul Conservatorilor din Roma, împreună cu cei doi gemeni adăugaţi
de un sculptor renascentist , fiind cea mai veche reprezentare a stemei
romane1. Dar prototipul de inspiraţie artistică a
viitoarelor reprezentări ale legendei în arta romană este
figuraţia de pe „tabula ogulnică” ridicată pe Palatin
de tribunii Gnaeus şi Quintus Ogulnius în 296 a. Chr. Despre
această operă pierdută ne informează Titus Livius în
Ab urbe condita2. Despre o altă lupoaică cu gemeni lovită
de fulger pe Colina Capitoliului în 63 a. Chr. ne vorbeşte Cicero
în Catilinare3. Din păcate nici aceasta nu s-a mai păstrat. Nu
se cunoaşte vreo legătură între Lupoaica de pe Capitoliu
şi cele două opere amintite mai sus.
Imaginea lupoaicei cu gemenii şi-a găsit locul în pictură,
mozaic şi sculptura în marmură, piatră sau bronz. Fiind
emblema Romei, scena a fost prezentă pe frontoanele templelor,
monede, gliptică, sarcofage, stindarde, altare, la încheietura
casetelor şi pe bolţile arcurilor de triumf4. Aceste figuri nu pot imita nici pe departe celebra operă.
Imagini ale legendei originilor Romei apar şi în provinciile Dacia
şi Scythia Minor. Până în prezent, în provincia Dacia avem
nouă reliefuri funerare la Apulum (2), Cristeşti (2), Brâncoveneşti,
Gherla, Ilişua, Potaissa şi Aiud şi o gemă la Romula,
iar în Scythia Minor, un basorelief la Ibida5.
Lupoaica este un simbol al romanităţii, latinităţii
şi a originii popoarelor de sorginte latină, care s-a păstrat
de-a lungul a două milenii de istorie zbuciumată a Europei.
Migraţiile popoarelor germanice şi a celor din Asia Centrală
nu au reuşit să înlăture moştenirea pe care a lăsat-o
Roma viitoarelor popoare romanice, şi anume cultura şi
civilizaţia romană. Prezenţa acestui simbol în provincia
Dacia atestă integrarea celei mai mari părţi a Daciei
preromane în lumea romană, cu toate elementele sale de civilizaţie
ce o caracterizează, dovedind romanizarea rapidă a acestor
teritorii.
Acest mit a avut o mare importanţă socială pentru toţi
romanii, indiferent de etapele de dezvoltare ale statului roman. Prezenţa
acestui mit pe reliefurile monumentelor funerare ne reflectă
apartenenţa acestora la lumea romană, fiind ataşaţi
de originile atât de somptuoase şi de măreţe ale Romei
pe care tradiţia ni le consemnează. Ea simbolizează
nemurirea sufletului, fiind un protector al defunctului dincolo de
moarte, aşa cum Roma l-a protejat în viaţa pământeană6. Unii cercetători sunt de părere că apariţia
lupoaicei pe reliefurile funerare atestă cetăţenia romană
a defunctului7. C. Duliere contestă această afirmaţie
spunând că nu toţi cei menţionaţi în inscripţii
sunt cetăţeni romani8. O dovadă clară a celor spuse de cercetătoarea
belgiană este faptul că după constituţia lui
Caracala din 222 p. Chr., imaginea legendei continuă să apară9. Prin aceasta
avem dovada clară că defunctul s-a integrat pe deplin modului
de viaţă roman, însuşindu-şi tradiţiile,
credinţele, obiceiurile, normele etice şi educaţia, ca de
altfel, legile statului roman. Cei care ridică aceste monumente
funerare cu această reprezentare în Dacia şi Scythia Minor,
aparţin unor familii de militari, subofiţeri sau ofiţeri,
care sunt legate de puterea centrală romană, ne ascunzându-şi
ataşamentul faţă de originile legendare ale Romei şi
de modul de viaţă roman. Lupa Capitolina atestă două
lucruri: în primul rând, romanizarea acestor provincii a venit pe
filieră italică, iar în al doilea, se observă
romanizarea rapidă a acestora.
Mitul lupoaicei va simboliza puterea şi importanţa Romei, devenind
emblema oficială a singurei entităţi politice care a reuşit
în toată istoria europeană să unească cea mai mare
parte a Europei într-un singur stat, înglobând astfel toată
lumea civilizată a Europei de atunci. Aşa cum azi se doreşte
desfiinţarea graniţelor şi intrarea a cât mai multor
state în Uniunea Europeană, încadrarea acestora în cadrul unei
singure alianţe militare şi introducerea unui sistem monetar
unic, Roma a reuşit într-o mare măsură să
sintetizeze într-o singură civilizaţie tot ceea ce a dat mai
bun Europa până atunci, comportându-se ca un veritabil axis mundi.
Simbolul Romei a rămas până astăzi
în conştiinţa popoarelor latine. În multe din oraşele
europene, dintre care şi unele din România, se găsesc copii
moderne realizate cu măiestrie de artiştii locali. Dintre
acestea se remarcă cele de la Alba Iulia, Timişoara, Blaj,
Cluj Napoca, Bucureşti etc.
prof. Radu OTA
NOTE
|
|
