|
Înţelegând
perfect faptul că procesul de la Cluj intentat în anul 1892 conducătorilor
Partidului Naţional Român din Transilvania, de către guvernul
de la Budapesta, depăşea limitele mişcării
mcmorandistc, fiind practic un proces politic intentat de fapt întregii
naţiuni române, V.A. Urechia preşedintele "Ligii
Culturale", foloseşte prestigiul şi autoritatea de care
se bucura pe plan internaţional (în cercurile politice, ştiinţifice,
universitare), adresând în mai 1894, înaintea începerii procesului,
un Apel patetic, opiniei publice internaţionale. Prin
acest Apel, V.A. Urechia cerea sprijinul popoarelor europene în
favoarea cauzei legitime a românilor asupriţi din Austro-Ungaria. Prin conţinutul său "Apc1ul" trimis pe
adresa a peste 150 de personalităţi europene: şefi de
state şi de guverne, miniştri, senatori, deputaţi,
profesori universitari, academicieni, ziarişti etc., reprezintă
un veritabil rechizitoriu la adresa politicii de discriminare dusă
deliberat faţă de românii din Transilvania1.
În Ape1ul
său, V.A. Urechia, va proceda la o abordare dialectică a
raporturilor dintre istoria naţională şi istoria
popoare1or europene, la integrarea organică a istoriei românilor
în istoria europeană, dcmonstrând, elocvent, contribuţia
poporului român în salvgardarea Europei occidentale de expansiunea
otomană, rolul său de santinelă de nădejde în apărarea
valorilor civilizaţiei europene, de factor de stabilitate şi
echilibru în acest perimetru al continentului, amplasat la interferenţa
dintre Vest şi Est, a unor forme de civilizaţie şi
interese devenite nu o singură dată virulent contradictorii în
decursul istoriei. V.A. Urechia demonstra faptul că, tocmai de
aceea, Occidentul latin avea o reală datorie morală să-i
sprijine pe români, "pc verii latini de 1a Carpaţi", în
realizarea unor aspiraţii naţionale vitale2.
Apelul
adresat de V.A. Urechia opiniei publice intcrnaţionale este pătruns
de o înaltă etică politico-naţională3. Documentul
sublinia că ... "dincolo de Carpaţi, în Transilvania
şi în Banat, trăiesc aproape 4 milioane de români, descendenţi
ai colonilor pe care împăratul Traian i-a stabilit în aceste
ţinuturi după cucerirea Daciei. Aceştia sunt fraţii
noştri, ai românilor din România liberă, dar sunt şi
fraţii voştri mai mici, care fac gloria neamului nostru
1atin"4.
"Nu-mi
propun - sublinia Apelul - să, schiţez aici istoria celor 4
milioane a fraţilor noştri de-a 1ungul a mai mult de 18 secole
de la existenţa lor în Dacia.
E suficient
să amintim că ei nu şi-au pierdut nici-o dată conştiinţa
originii lor şi că în mijlocul vicisitudinlor şi-au păstrat
individualitatea latină, limba lor şi obiceiurile lor.
Un popor
care a manifestat o astfel de vitalitate naţională, un popor
care a salvat Europa de invazia lui Osman, acest popor care în Orientul
Europei este depozitarul civilizaţiei occidentale şi latine,
este azi ameninţat în întreaga sa existenţă naţională.
În plin
secol al naţionalităţilor se ridică românilor din
Transilvania şi Banat dreptul de a rămâne români.
Astfel,
populaţia Transilvaniei, româniii în marea sa majoritate, nu
profită de aceleaşi drepturi politice ca şi locuitorii
altor provincii ungare"5.
"Trebuie
să spun - continua Apelul - că ce1e 4 milioane de români nu
sunt reprezentaţi în parlamentul de 1a Budapesta şi că
numai în primele trei luni ale anului, guvenul ungar a găsit să
facă mai mult de 15 procese de presă; la două sau trei
ziare româneşti care existau în Transilvania, datorită
sacrificiilor incredibile şi a căror redactori au fost aruncaţi
în închisori.
La Sibiu
exista un Comitet ales de românii din Transilvania şi din Banat
care avea misiunea de a reclama prin căi legale aplicarea legii naţionalităţilor,
respectul datorat nationalităţii române"6.
Apelul
cerea personalităţilor cărora le era trimis să nu
ignore faptul că "acest Comitet naţional unic de la Sibiu
a fost însărcinat de o imensă reuniune populară română
ţinută anul trecut, de a prezenta un Memorandum, Maiestăţii
Sale, împăratul şi regele Austro-Ungariei"7.
"Ce
poate fi mai legal decât acest act: să reclame Monarhului dreptul
la care aspirau? Ei bine, lucru incredibil! Acest act este calificat ca
înaltă trădare la Budapesta şi cei1alţi care au
fost votaţi în Comitet de întregul popor sunt deferiţi justţiei".
În încherierea
acestui document cu valoare istorică se menţiona:
"Ne-ar
place să credem că întreaga Europă va protesta. Care ar
fi omul de suflet căruia să-i refuzăm câteva rânduri
şi semnătura sa ştiind că aceste câteva rânduri
sunt destinate să poarte o blândă şi binefăcătoare
consolare, un cuvânt de încurajare pentru cei 25 de martiri ai naţionalităţii
române. De aceea, ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră
puternic şi pe cel al tuturor iluştri1or dumneavoastră
prieteni şi compatrioţi"8.
Scris într-un
asemenea impresionant spirit umanist, de solidaritate europeană
şi îndeosebi latină, Ape1ul a produs un viu ecou în conştiinţa
naţiunilor europene9.
În urma
apelului adresat de V.A. Urechia intelectualităţii europene,
peste 140 dintre destinatarii acestui document istoric, au răspuns
prin scrisori de sensibilă înţelegere şi solidaritate cu
cauza memorandiştilor şi a unităţii naţional-statale
a românilor10.
V.A.
Urechia era pe deplin asigurat de solidaritatea unor personalităţi
de vază: oameni politici, savanţi, scriitori, publicişti
etc., dar şi de sprijinul multilateral al naţiunilor pe care
le reprezentau: franceză, italiană, belgiană, spaniolă,
elveţiană, portugheză şi germană etc. pentru
satisfacerea revendicărilor naţionale ale românilor transilvăneni11.
Răspunsurile
celor 147 personalităţi europene de o valoare istorică
excepţională, în sensul recunoaşterii legitimităţii
şi justeţei obiectivelor mişcării memorandiste, a
luptei de eliberare şi unitate naţională a românilor din
Transilvania, aveau să fie adunate laolaltă şi tipărite
de V.A. Urechia, într-o lucrare sugestiv intitulată "Voci
latine. De la fraţi la fraţi". Aceasta constituie un
document elocvent în favoarea naţiunii noastre, o replică împotriva
oricăror încercări mai vechi sau mai noi de răstălmăcire,
de denaturare a adevărului istoric privind geneza şi
continuitatea permanentă a românilor în Transilvania sau de
contestare a legitimităţii de eliberare şi de făurire
a unităţii noastre naţional-statale12.
Printre
"vocile" cele mai autorizate ale timpului se cuvin menţionate
cele ale lui George Clémenceau, "tigrul" a lui Emil Flourens
semnatarul tratatului dintre Franţa şi Rusia (1892), Paul
Deschanel, viitor preşedinte al Republicii Franceze, Jules Simon,
fost prim ministru al Franţei, a unor personalităţi
politice italiene şi spaniole ca B. Pandolfi, A. Brunialti, Angelo
De Gubernatis, George Fayzy, C.M. Torres-Caicedo, vocile savanţilor
Ernest Lavisse, Leon Pingaud, Emil Picot, Alfred Rambaud, Henri Gaidoz,
Luigi Palma, Graziado Ascoli, G. Capellini, E. Van den Rest, ale marilor
scriitori Emile Zola, Frederic Mistral, Leconte de Lisle, Sully
Prudhomme, Giosué Carducci, a renumiţilor ziarişti Henri
Rocherfort, Roberto Fava, Frederic Amouretti, Gaston Galmette, Ugo
Laranga, A. Saissy, Felix Leseur, Ives Gujot, Jules Meline, Georges
Patinot13
ş.a..
Volumul
care cuprinde 147 telegrame, scrisori, poezii, articole şi studii,
dedicat de V.A. Urechia "nemuritorilor apostoli ai naţiunii
române, generoşilor condamnaţi de la Cluj", a stârnit
un ecou favorabil în opinia publică europeană. Numeroşi
diplomaţi precum şi ziare obiective, ca de pildă, ziarul
"Germania" de la Berlin, au ţinut să atragă
atenţia guvernului maghiar asupra necesităţii de a-şi
schimba atitudinea faţă de românii din Transilvania, ca
şi faţă de celelalte naţiuni asuprite14.
Ziarul
"Lupta naţională", apreciind importantţa lucrării
scria că: "Voci latine este opera ce însumează întreaga
mişcare în favorul nostru, al lumii latine, iar naţiunile
slave şi germane, de asemenea, se arată ostile tendinţelor
de maghiarizare. Astfel, chestiunea românească a ajuns de domeniul
preocupaţiunilor întregii lumi culte"15.
George Clémenceau,
directorul ziarului "La Justice", viitorul prim ministru al
Franţei, cu privire la procesul în sine, declara: "Doctorul
Raţiu şi prietenii săi vor putea fi condamnaţi,
opinia publică europeană i-a achitat însă
dinainte".
Omul
politic francez Em. Flourens, fost ministru, de externe, îşi
intitula semnificativ articolul trimis lui V.A. Urechia: Un proces
monstruos. "Judecătorii de la Cluj vor fi condamnaţi de
opinia unanimă a tuturor popoarelor pentru care cuvintele justiţie
şi libertate nu sunt cuvinte despuiate de orice sens"16 sublinia Em. Flourens.
Arhivistul
Félibrige-ului şi redactorul revistei "Le Félibrige
Latin"17, Aug. Chevalier, adresează lui V.A. Urechia, în mai
1894, o scrisoare prin care se asociază la nobila operă întreprinsă
de acesta, exprimându-şi admiraţia, simpatia şi
adeziunea la lupta memorandiştilor. Aug. Roque Férrier - preşedintele
Felibrige-ului latin, ofiter al "Ordinului Regal al Coroanei României"
- se declara şi el solidar cu orice cauză a latinităţii,
salută "glorioasa luptă a doctorului Vasilc Lucaciu dusă
împotriva unor intolerabile pretenţii de dominaţie naţională"
şi omagiază alături de Alecsandri pe V.A. Urechia
"pentru a fi inoculat în sufletul populaţiilor din Orient
principiul suprem şi suveran a1 fraternităţii
1atine"18. "Ideea fraternităţii născută
acum o jumătate de secol, 1a Montpe1lier, va rămâne aici
mereu trează şi atentă 1a încercările 1a care vor
fi supuse conştiinţa şi libertăţile romăni1or"19, menţiona autorul în scrisoarea datată 15 mal
1894.
Din
Montpellier şi Avignon, din întreaga Provenţă, au fost
trimise pe adresa preşedintelui "Ligii Cu1turalc" din România,
înflăcărate mesaje de recunoaştere şi încurajare.
Frederic Mistral, reprezentantul de seamă al liricii provensale,
cel care avea să primească în 1904 premiul Nobel pentru
literatură, prietenul lui V. Alecsandri înca din 1878, îşi
construieşte mesajul în formă poetică. Scrisă în
subdia1ectul provensal din Avignon, poezia: "A 1a Roumanic"
("României') este o afectuoasă evocare a romanitătii
poporului şi limbii, "pentru care românii au avut de înfruntat
violenţa şi dorinţa de subjugare a atâtor neamuri"20, scrie reputatul
poet universal.
După
pronunţarea sentinţei în procesu1 Memorandumului, Ernest
Lavisse a adresat dr. Raţiu şi co1egilor săi din
Comitetul de conducere al P.N.R. din Transilvania următorul mesaj:
"Românilor care pentru a fi revendicat în mod legal dreptu1 naţionalităţii
române, au fost acuzaţi pe nedrept şi pe nedrept condamnaţi,
le trimit omagiul admiraţiunii mele respectuoase, al profundei me1e
simpatii".
Chiar la
trei ani după înscenarea judiciară de la Cluj, publicistul
francez Edouard Dechormc, în articolul A1sacia şi Transi1vania, luând
apărarea cauzei românilor din Transilvania care "sunt victime
ale politicii de oprimare naţională ca şi francezii din
A1sacia", scria: "E cunoscut acel faimos proces care a durat
de 1a 7 1a 24 mai (1894 n.ns.) şi care prin obrăznicia juraţilor
şi cinismul judecătorilor, a apărut în faţa întregii
Europe indignate, ca o răzbunare odioasă, iar nu ca un act dc
dreptatc"21.
În Italia
lupta românilor pentru unitate naţională, popularizată
cu deosebită pasiune şi forţă de persuasiune de către
secţiunile "Ligii Culturale", a avut, de asemenea, un
puternic răsunet în rândurile opiniei publice, reflectat în
importante manifestări de solidaritate din partea unor personalităţi
de mare prestigiu, a presei şi chiar a guvernului şi
parlamentului22. Îndeosebi în perioada procesului Memorandumului s-au
produs importante luări de poziţii în sprijinul aspiraţiilor
de unitate naţională ale poporului nostru.
Deputatu1
Renato Imbriani a propus, în decembrie 1893, adoptarea de către
Camera Deputaţilor din Italia, a unei moţiuni de solidaritate
cu lupta românilor transilvăneni pentru unire cu Ţara.
Aceasta a fost semnată de majoritatea deputaţilor ita1ieni
şi trimisă Camerei Deputaţilor din România23.
În moţiune se arăta, între altele, că Parlamentul
Italiei, inspirându-se din principiile, de drept public care au dat naştere
la existenţa Italiei, "exprimă călduroase simpatii către
poporul român, care luptă în mod aşa de nobil pentru apărarea
independenţei sale şi a comunei sale naţionalităţi
latine"24.
Profesorul
universitar Roberto Fava, a fost unul din cei mai fermi susţinători
ai cauzei naţionale române din Italia, publicând câteva lucrări
precum şi numeroase articole în cele mai prestigioase ziare
italiene25. În anul 1894, el a dedicat problemei naţionale a
românilor din Transilvania lucrarea: "Chestiunea românilor şi
agenţii domnului Wekerle în Italia" şi a participat la
lucrările procesului Memorandumului, relatând cu obiectivitate în
presa Italiană despre această înscenare judiciară.
Investigând istoria românilor, Roberto Fava arăta că ci sunt
"descendenţi ai colonilor aduşi de Traian în Dacia, au
fost totdeauna scutul Europei în contra invaziilor, resistând, cu
eroism, tentativelor făcute cu scop de a distruge existenţa
lor naţională"26.
Cu prilejul
vizitei făcute în România, la 24 mai 1894, după pronunţarea
sentinţei în procesul Memorandumului, Roberto Fava şi-a
exprimat convingerea în conferinţe prezentate în faţa a mii
de oameni în Capitala României, că chestiunea naţională
a românilor din Imperiul Habsburgic se va rezolva prin prăbuşirea
inevitabilă a acestuia, care va prilejui Unirea Transilvaniei cu
România27. La rândul său profesorul Angelo de Gubenatis a
condamnat public procesul de la Cluj.
"Încet,
încet, dar constant, numele românilor din Transilvania pătrunse,
putem zice, fără exagerare, în conştiinţa publică
a Europei şi lupta lor ajunsese a fi socotită drept o
importantă chestiune în complexul chestiunilor naţionale din
Imperiul habsburgic"28. Prin programul
şi activitatea sa, mişcarea pentru unitate naţională
şi-a câştigat o autoritate deosebită atât pe plan naţional
şi internaţional.
Secţiile
"Ligii Culturale" şi comitetele studenţilor din străinătate
raportau cu satisfacţie că: "Niciodată chestiunea
fraţilor noştri din Transilvania nu a fost discutată pe o
scară atât de întinsă ca acum; că presa Europeană
a ţinut să elucideze chestiunea românească din toate
punctele de vedere"29. Ziarul "Lupta Naţională" din Brăila
constată, la rândul său, că, "popoare şi naţiuni
culte s-au simţit atrase de legitimitatea luptei românilor pentru
îndeplinirea idealului lor naţional. Din Europa şi chiar din
celelalte continente s-au ridicat voci de solidaritate cu cauza noastră
naţională"30.
Această
abordare largă a problemei naţionale ca şi manifestările
de solidaritate ale opiniei publice internaţionale cu lupta de
eliberare a românilor transilvăneni, este, desigur, un rezultat
nemijlocit al activităţii prodigioase desfăşurate de
către întregul nostru popor.
"Liga
Culturală" din România şi îndeosebi secţiile sale
externe, cu reşedinţa în principalele centre politice şi
cultural-ştiinţifice europene, au avut, cum s-a văzut, un
rol proeminent.
Ea şi-a
făcut din susţinerea şi lămurirea caracterului
profund legitim a cauzei noastre naţionale o chestiune de onoare,
principala sa raţiune de a exista. "În aceste timpuri de adânci
şi puternice frământări politice - scria ziarul
"Tribuna" - când sufletul unui popor se unea într-o singură
năzuinţă, într-o singură zvâcnire de luptă
pentru idealul naţional "Liga Culturală" întrupa
şi hrănea aspiraţiile noastre şi lupta pentru
ele".
Activitatea
prodigiousă, pe multiple planuri, desfăşurată de secţiile
"Ligii Culturale" în străinătate a contribuit
substanţial la informarea opiniei publice europene şi
americane privind obiectivele mişcării naţionale ale românilor
din Austro-Ungaria, pregătind astfel terenul pentru desăvârşirea
unificării statului naţional.
În
perioada analizată (1894-1900), mişcarea pentru unitate naţională
a desfăşurat, totodata, o amplă activitate pe plan
internaţional pentru informarea opiniei publice europene şi
americane asupra măsurilor de discriminare şi oprimare naţională
aplicate de autorităţile maghiare împotriva românilor din
Transilvania şi Bucovina. Astfel, preşedintele
"Ligii" V.A. Urechia, a fost în mai multe rânduri, deputat,
senator şi ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice,
a ridicat problema românilor din Transilvania la Congresul orientaliştilor
de la Roma (1893), precum şi la Conferinţele Uniunii
Interparlamentare ţinute la Haga (1894) şi Bruxelles (1895).
La acestea din urmă, V.A. Urechia a fost însoţit şi de
fruntaşul transilvănean Ştefan Ciceo Pop, fost apărător
în procesul Memorandumului. El a cerut şi a obţinut ca
viitorul congres al Uniunii, să nu se ţină la Budapesta,
aşa cum propusese delegaţia maghiară, ţinând seama
de politica opresivă a guvernului ungar faţă de naţionalităţi.
Preşedintele Conferinţei, deputatul francez Frederic Passy,
membru al Academiei Franceze, a anunţat, după o pasionantă
dezbatere în cadrul reuniunii, că: "Uniunea nu-şi poate
ţine Congresul în capitala unei ţări în care
reprezentanţii unui întreg popor (românii transilvăneni,
n.ns.) sunt întemniţaţi fiindcă au luptat pentru
drepturile neamului lor"31
(referinţa este la sentinţa în procesul Memorandumului).
Conferinţa a hotărât ca viitorul Congres să se ţină
la Bruxelles. Succesul
delegaţiei române - cu toată opoziţia delegaţiilor
austro-ungare şi germane - a fost categoric.
Un loc memorabil, în istoria mişcării
pentru unitate naţională, îl ocupă manifestarea de
solidaritate italo-română, organizată la Roma, în anul 1899,
de către V.A. Urechia, prilej cu care organizatorii au procedat la
depunerea unei coroane de bronz la Columna lui Traian, ca expresie a conştiinţei
originii noastre latine32.
La această impresionantă
manifestare de solidaritate italo-română, au participat
reprezentanţi de seamă ai vieţii politice şi
culturale italiene, în frunte cu ministrul instrucţiunii publice
şi cu primarul Romei, un numeros public, iar din ţară
formaţii artistice, precum şi personalităţi de
frunte ale mişcării pentru unitate naţională, cu
Vasile Lucaciu, eroul mişcării memorandiste, istoricul Gr.
Tocilescu ş.a. Era un nou demers al cărturarului şi
omului de adâncă simţire patriotică, cu doi ani înaintea
morţii, în direcţia atragerii opiniei publice, în primul rând
din ţările latine, în sprijinul cauzei noastre naţionale33. În cuvântările
rostite de reprezentanţii poporului italian s-a subliniat
legitimitatea luptei românilor pentru Unitate Naţională
şi necesitatea sprijinirii acesteia de către Europa. Luând
cuvântul în încheierea acestei festivităţi italo-române,
V.A. Urechia a relevat originea comună a celor două popoare,
latinitatea limbii şi a culturii "Etnograful cinstit care
lucrează pentru dreptate şi nu pentru interese de altă
natură - sublinia oratorul - când cercetează ţările
române, nu poate să nu ajungă la concluzia că românii
şi italienii sunt popoare de aceeaşi origine şi sunt fraţi
adevăraţi Ţ...ţ. Excelenţele noastre puteţi
fi încredinţaţi că nu numai clasa cultă a naţiunii
posedă această conştiinţă naţională
latină, ci o are tot românul, fără deosebire"34.
De altfel, în toate contactele
sale internaţionale, la toate congresele "Uniunii
interparlamentare", precum şi la congresele de istorie,
filologie, orintalistică etc. la care a participat ca invitat, de
onoare, V.A. Urechia a pledat şi apărat cu o rară elocinţă
şi stăruinţă cauza desăvârşirii unităţii
naţionalc, a realizat confruntări de răsunet în presa
europeană cu unii dintre cei mai redutabili diplomaţi, oameni
politici ai Austro-Ungariei, care ignorau dreptul popoarelor oprimate la
autodeterminare.
El a atras
cele mai luminate spirite europene, reprezentanţii cei mai autorizaţi
ai vieţii politice, de la liberali la socialişti, de partea mişcării
noastre naţionale, pentru apărarea şi consacrarea
drepturilor istorice ale neamului românesc35.
Pentru
activitatea sa atât de amplă şi cu efecte dintre cele mai
favorabile pentru promovarea intereselor naţionale, desfăşurată
timp de mai bine de 4 decenii, V.A. Urechia şi-a câştigat o
largă simpatie şi adeziune în rândurile publicului românesc,
dar a devenit şi ţinta unor serioase atacuri din partea presei
maghiare, a unor oameni politici de talia lui Alexandru Wekerle, preşedintele
guvernului maghiar, generalul Türr, deputatul Pazmandy Denes, ziaristul
Leopold Ovary ş.a. Revista "Ungaria", îndeosebi, avea să
stigmatizeze acţiunile patriotice ale lui V.A. Urechia din perioada
Memorandumului. Redactorul acesteia, în câteva scrisori deschise către
V.A. Urechia, îl "trăgea la răspundere pentru că se
încumeta să fie stegarul tinerimii memorandiste"36. Înfuriat de citirea conţinutului lucrării
Voci Latine". "De la fraţi la fraţi" tipărită
de Urechia, redactorul numitei reviste nu-şi putea ascunde
resentimentele sale afirmând: "Cel mai fericit moment al vieţii
mele, va fi acela în care dumneata vei fi aruncat din fruntea
Ligii"37. Aceste afirmaţii, reprezentau de fapt o recunoaştere
a rolului prodigios exercitat de V.A. Urechia în apărarea
intereselor naţionale.
prof. univ. dr. doc. Constantin MARINESCU
prof. univ. dr. doc. Longinus ENESCU
Note
1. C.Gh., Marinescu, V.A. Urechia şi unitatea naţional-statală a românilor,
"Memoriile secţiei de Ştiinţe istorice", Seria IV, tom IX, 1984, Editura Academiei, p.112-125;
Idem, Solidaritatea opiniei publice internaţionale cu cauza românilor
memorandişti din Transilvania, "Cronica", nr. 48(931),
1983, p.1-2.
2. Biblioteca "V.A. Irechia", Galaţi,
Arhiva V.A. Urechia, fond afişe, programe, foi volante, manifeste,
telegrame.
3.
C.Gh. Marinescu, "V.A. Urechia şi unitatea naţional-statală
a rom4nilor", p.112-115.
4.
Ibidem
5.
Biblioteca "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A.
Urechia, fond.cot.; Cf. şi C./ Gh. Marinescu, V.A. Urechia şi
unitatea naţional-statală, p.112-125.
6.
Ibidem
7.
Ibidem
8.
Bibl. "V.A. Urechea", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia,
fond.cit.
9.
Bibl. "V.A. Urechea", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia,
Mapa X., Cuvântarea tipărită a Ikui R. Fava; Cf. şi
"calendarul pentru toţi românii pe anul 1895", p.99.
10.
G. Moroianu, Recunoştinţa Ardealului către Liga culturală
şi vechiul regat, p.1; Cf. şi G. Moroianu, Unirea de la 1859
şi controbuţia vechiul regat la Unirea cea Mare, Conferinţa
ţinută la teatrul naţional din Cluj cu ocazia celei de-a
68-a aniversări a unirii Principatelor, completată şi
adnotată, Cluj, 1927, p.40.
11.
C.Gh. Marinescu, Secţiile din străInătate ale Ligii
Culturale în sprijinul luptei de eliberare naţională a românilor
transilvăneni în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie
"A.D. Xenopol", 1978, XV, p. 243; Cf. şi C.Gh.
Marinescu, Solidaritatea cu cauza românilor, Cronica, nr. 48
(931), 2.X.1963, p.12
12. Voci latine. De la fraţi la fraţi,
I-a Culegere de adeziuni ale gintei latine la Mişcarea Naţională
din Transilvania şi Banat, Ilustrată cu autografe şi
diverse stampe, prin V.A. Urechia, Bucureşti, Tip. "Socec",
1894, p. 107-138.
13. V. Netea, C.Gh. Marinescu, Liga culturală
şi Unirea Transilvaniei cu România, Editura "Junimea",
Iaşi, 1978, p.114
14.
Ibidem, p. 115
15.
Lupta naţională, nr. 27/7 august 1894
16. "Journal des Débats", 9 mai 1894, în
Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia,
fond. cit,. mapa II.
17. Carmen Dinescu, Oameni de litere solidari cu lupta
românilor pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara, în vol. Transilvania
în istoria şi conştiinţa românilor (sub. red. şi
coord. C.Gh. Marinescu), Editura I.M.F. Iaşi, 1985, p. 205; Cf şi V.A.
Urechia, Voci latine, De la fraţi la fraţi, p. 11
18.
Carmen Dinescu, Op. cit.,, p. 206; Cf. V.A. Urechia, Op.cit.,
p. 11
19.
Ibidem
20.
Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi, Arhiva V.A. Urechia,
fond cit.
21. Edouard Dechorme, Alsacia şi Transilvania,
V.A. Urechia, "La paix et le droit", Paris, 1897, apud "Liga
Română", nr. 7, 16.II.1897, p. 100
22. Ibidem
23. "Lupta Naţională", nr. 36,
16.X.1894; Cf. şi "Liga Română", 1.VI.1897
24. "Lupta Naţională", nr. 44,
18.XII.1894
25. Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi,
Arhiva V.A. Urechia, fond.cit.
26. Ibidem; Cf. şi "Lupra Naţională",
nr. 33, 8.X.1894
27. Ibidem
28. "Lupta Naţională", Brăila,
nr. 33, 8.X.1892; Cf. şi Şt. Parcu, C.Gh. Marinescu, Op.cit.,
p. 5-7
29. Bibl. "V.A. Urechia", Galaţi,
Arhiva V.A. Urechia, fond. cit.
30. "Lupra Naţională", Brăila,
an. II, 18.XII.1894; Cf. şi C.Gh. Marinescu, Pagini din
activitatea Ligii Culturale pentru desăvârşirea unităţii
de stat a României, p. 15
31. V.A. Urechia, Uniunea interparlamentară, a
VI-a Conferinţă a Uniunii de la Bruxelles, 1895, Bucureşti,
p. 42-43
32. Idem, Festivitatea de la Roma, Institutul de arte
grafice şi Editura "Minerva", Bucureşti, 1899, p.
23-28, 67-71; Cf. şi "Liga română", nr. 38,
16.X.1899, nr. 40, 11.X.1899
33. Ibidem
34. V.A. Urechia, Festivitatea de la Roma, p. 553,
Cf. şi "Liga Română", nr. 40, 11.X.1899
35. C.Gh. Marinescu, Secţiunile Ligii Culturale,
p. 243-248
36.
Vistrian Goia, V.A. Urechia, Editura "Minerva", Bucureşti,
1979, p. 221
37. Ibidem
|
|
