|
Primele materii minerale,
folosite de omul primitiv, au fost substanţele nemetalifere,
cremenea, cuarţul, cuarţitul, calcarul, ş.a., din care
şi-a făurit arme şi obiecte casnice. Argila a avut o largă
întrebuinţare în olărit şi ulterior, în producţia
de cărămidă. Dezvoltarea construcţiilor a necesitat cantităţi
mari de piatră de construcţii. Extracţia şi
prelucrarea pietrei de construcţii a ajuns la un nivel înalt, în
perioada construirii piramidelor egiptene (3000 – 2900 ani î.chr.).
Piramida faraonului Ghizeh conţine 2.300.000 blocuri de piatră,
cu greutatea medie de 2,5 t, fiecare.
Aurul pare
să fie primul metal cunoscut cu vreo 20.000 de ani în urmă,
cuprul cu 10.000 de ani, fierul şi bronzul cu 8.500 de ani. Aurul
şi cuprul au fost cunoscute de egipteni cu 12.000 ani î.chr., iar în
Europa se întrebuinţau cu 4.000 ani î.chr. În circuitul
industrial, după aur şi cupru, au fost atrase fierul, plumbul,
zincul, mercurul, ş.a. Chinezii foloseau aurul cu 25 de secole î.chr.,
pentru baterea monedelor. Babilonienii, Fenicienii, Grecii, Romanii şi
toată Lumea Veche cunoşteau şi foloseau aurul, fapt dovedit
prin scrierile şi obiectele rămase din aceste perioade. Cunoaşterea
şi folosirea aurului de om se explică prin proprietăţile
lui. Este inalterabil, găsindu-se în natură, în stare nativă,
fiind uşor de recunoscut.
Argintul în
natură se găseşte în strânsă legătură au
aurul. Aurul nativ din cele mai multe zăcăminte aurifere este în
realitate, un aliaj natural – soluţie solidă – de aur şi
argint. Odată cu identificarea şi întrebuinţarea aurului
de către om, a fost cunoscut şi argintul. Fiind aliat cu aurul,
a fost obţinut în stare metalică, mai târziu ca aurul, dat înaintea
cuprului.
Aurul are
culoarea galben-aurie, iar argintul alb-argintiu. Culoarea aurului este
influenţată de impurităţi şi de structura sa. În
aliaje, argintul în cantităţi mai mari albeşte aurul, iar
cuprul face culoarea să devină mai roşietică.
Greutatea specifică a aurului este în jur de 19,3 gf/cm3, iar argintul are între 10 şi 11 gf/cm3. Duritatea este de 2,5-3 pentru ambele metale.
Aurul la
romani era cunoscut sub numele de aurum, la italieni şi
spanioli oro, la francezi or, englezi şi germani gold,
ruşi zoloto, maghiari arany, şi variaţia de
nume continuă. Culoarea şi luciul „alb-argintiu” specifice
argintului, au denumit acest metal în limba sancrită arganta,
în latină argentum, în limba română argint,
folosindu-se expresia de culoare „alb-argintie”, în germană silber,
în engleză silver, etc.
Diversele
şi numeroasele întrebuinţări ale aurului le întâlnim sub
formă de aur rafinat, aliaje cu alte metale şi compuşi
chimici cu diverse elemente. Rareori se utilizează aurul pur, fiind
mai puţin rezistent la uzură şi la solicitări
mecanice. Aurul de mare puritate, solicitat cu precădere în
electrotehnică, conţine 99,99Î Au, fiind numit aur fin,
rafinat sau aur de 24 carate (Caratul, exprimă proporţia
în care aurul se află în aliaj; aurul fin are 24 carate, iar
aliajul care are 50Î aur, este de 12 carate, etc. Un carat reprezintă
un indice privind conţinutul în aur al aliajelor de metale preţioase,
exprimat, o parte de aur la 24 părţi de aliaj. Caratul este măsură
pentru diamante şi alte metale preţioase. Un diamant de 1 carat
= 205,9 mg.). Aurul rafinat conţine 99,95Î-99,99ÎAu. Argintul are o
fineţe minimă de 99,99Î Ag, fiind mai puţin utilizat sub
această formă şi mai des ca aliaje de argint. Aurul şi
argintul au relativ aceleaşi întrebuinţări, în acoperiri
galvanice, producerea diferitelor aliaje, aparatură chimică
şi de laborator, tezaurizare, baterea monedelor şi a medaliilor,
giuvaergerie (confecţionarea podoabelor şi a obiectelor uzuale
de lux), confecţionarea obiectelor de cult, fabricarea oglinzilor,
fotografie, medicină, scopuri ştiinţifice, tehnică
industrială, etc.
Producţia
de aur şi argint a lumii este greu de stabilit cu exactitate, neexistând
un criteriu unic şi universal recunoscut. De aceea voi exprima câteva
date statistice, la nivel mondial şi naţional pentru o anumită
perioadă. La nivelul anului 1970 producţia mondială de aur
era în jur de 1.700 t/an, iar de argint în jur de 7.800 t/an. Marii
producători de aur erau: Uniunea Sud Africană, Uniunea Sovietică,
Canada, etc., iar de argint: Mexic, Peru, Statele Unite, etc.
România,
la nivel european, excluzând Rusia, ocupă un loc de frunte în
producţia auriferă. După Marea Unirea de la 1 Decembrie
1918 producţia de aur fin a crescut an de an, ajungând în 1937 la
peste 5.000 kg, după care a înregistrat o scădere până în
jur de 2.000 kg, în anul 1944.
Revigorarea
mineritului aurifer se produce din nou începând cu anul 1948 atingând o
creştere de până la 10.000 kg, aur în perioada 1955-1960, după
care se stabilizează la o producţie medie anuală de 5.000
kg, până în anul 1990, după care asistăm la cea mai
spectaculoasă scădere a producţiei de aur, care se reflectă
prin închiderea multor mine aurifere.
La noi în
ţară, exceptând unele concentraţii aurifere de mai mică
importanţă, care în bună parte au şi fost exploatate,
se remarcă două regiuni aurifere importante: regiunea Baia
Mare şi regiunea Munţilor Metaliferi.
În sudul
Munţilor Apuseni, între văile Mureşului, a Crişului
Alb şi Arieşului, se află Munţii Metaliferi, cu
vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Caraci,
Baia de Arieş, Zlatna şi Săcărâmb, cu o
suprafaţă de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se găsesc unele din cele mai însemnate
zăcăminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la
noi din ţară şi chiar din Europa (Ex. Roşia Montană).
Poligonul aurifer al Munţilor Apuseni este cea mai veche şi mai
renumită regiune auriferă din Europa. Principalele zăcăminte
auro-argentifere din Munţii Metaliferi se află în grupul minier
Brad (Musariu, Brădişor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hărţăgani,
Caraciu), grupul minier Băiţa-Troiţa-Măgura (Băiţa
Crăciuneşti, Troiţa -Trestia -Topliţa - Măgura),
grupul minier Săcărâmb-Hondol, grupul minier Zlatna
(Stănija, Almaş, Haneş, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin,
Vulcoi-Corabia, Boteş), grupul minier Roşia Montană
şi Baia de Arieş.
Mineralizaţia
zăcămintelor auro-argentifere este în principal, auriferă,
numai cu totul subordonată polimetalică (plumb, zinc, cupru).
Ganga este formată din cuarţ şi numai rar calcedonie. Cuarţul
este prezent în toate zăcămintele aurifere însoţind în
mod constant granulele de aur. Alături de cuarţ, ca minerale de
gangă, găsim calcita, baritina, sericitul, caolinul, ş.a.
Pirita nu lipseşte niciodată din filoanele cu aur liber. Asociaţia
pirită-blendă-galenă-calcopirită este comună în
toate zăcămintele. Blenda indică deseori prezenţa
aurului şi chiar bogăţia în aur a filonului.
Aurul
şi argintul sunt metale preţioase, nobile. Aurul în zăcăminte
se găseşte sub formă nativă (metal liber) şi
rareori sub formă de combinaţii, cu telurul (telururi). Îl găsim
într-o varietate impresionantă de forme, ce încântă ochii căutătorilor
de aur, creând o pasiune pentru descoperire lui greu de descris. Se găseşte
în cuiburi şi vinişoare de aur sub formă de foiţe,
firişoare (aur muşchiform), plăci, cristale octaedrice, grăunţi
mici până la 3-4 mm, impregnaţii în cuarţ (aur bătut),
grăunţi diseminaţi în rocă, agregate de cristale care
uneori iau forma crenguţelor de brad, granule asociate cu pirita,
blenda, galena, cuarţul, calcita şi rodocrozitul.
Zăcămintele
de la Săcărâmb şi Baia de Arieş se remarcă prin
prezenţa mai multor tipuri paragenetice: cuarţuri aurifere,
arseno-pirită, sulfuri complexe, tetraedrit, hesit şi altait. Săcărâmbitul,
un mineral rar întâlnit, descoperit pentru prima dată în lume la Săcărâmb,
în anul 1745, de unde şi-a luat numele, împreună cu Silvanitul,
descoperit la Baia de Arieş, au dus faima acestor zăcăminte
în ţară şi străinătate.
Argintul se
găseşte mai rar, sub formă nativă. De cele mai multe
ori apare combinat cu sulful, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru,
antimoniu şi arsen. Argintul nativ apare sub formă de filamente
capilare, sau fibre şi în plăci subţiri.
Pentru
economia ţării, de importanţă majoră, este modul
în care se prezintă aurul şi argintul în minereuri, în funcţie
de care se stabileşte cea mai eficace tehnologie de prelucrare şi
recuperarea metalelor.
Corpurile
minerale se prezintă sub formă de filoane, volburi, stockuri,
concentraţii metasomatice, impregnaţii şi reţele
filoniene. În general, filoanele sunt bine individualizate, alteori însă
ele formează adevărate reţele, cum sunt la Săcărâmb,
Musariu-Brad, sau Roşia Montană. Aurul Munţilor Metaliferi
s-a extras timp de milenii. Această bogăţie a fost râvnită
de-alungul istoriei de numeroase popoare dornice de îmbogăţire.
Băieşii aurari au trudit în subteran din tinereţe, cu
speranţa de a găsi un filon, sau cuiburi cu aur nativ, care să
le facă viaţa mai uşoară, mai bună şi
fericită. Cu toate că locuiau pe o imensă bogăţie,
moţii Apusenilor, aurarii, trăiau în lipsuri şi sărăcie.
Semnificative sunt versurile: „Munţii noştrii aur poartă
/ Noi cerşim din poartă-n poartă”, sau „Moţul
pleacă la ţară, nu pentru că n-are ce mânca, ci
pentru că n-are după ce bea apă”. O bună
parte a aurului Munţilor Metaliferi în perioadele istorice, a luat
drumul Romei, Budapestei, Vienei şi ultima dată a Moscovei.
Aurul,
„regele metalelor”, în timp a provocat multe dureri şi vărsări
de sânge. Regretatul meu profesor de mineralogie Victor Stanciu scria:
„În tot locul unde a lucit vreodată aurul, au apărut şi
strălucitoarele arme ale zeului Marte. Ţinuturi paşnice,
edenuri ale patriarhalelor linişti, se umplu de zgomote de armă,
îndată ce chimirurile lor sunt aurite”.
După
anul 1948, minele particulare au trecut în proprietatea statului, băieşul
aurar fiind despuiat de proprietăţi şi aur. A început o
prigoană groaznică împotriva lor pentru a le fura ultimul gram
de aur produs de ei cu atâta sudoare. Au urmat ani grei de chinuri, bătăi,
condamnări. Cunosc bine cazul minerului Moldovan, care în timpul
iernii a fost torturat în beciurile Miliţiei din Câmpeni, dus apoi
la râul Arieş şi pe un ger cumplit, din luna februarie, a fost
dezbrăcat şi băgat în apă, înjurat şi ameninţat
cu pistolul la tâmplă ca să spună unde are ascuns aurul.
Mulţi băieşi şi proprietari de mine au îndurat astfel
de chinuri, rămânând cu traume pe toată viaţa.
Acestor
oropsiţi ai soartei (majoritatea sunt morţi, dar trăiesc
urmaşii) nici astăzi după 15 ani de la revoluţia din
decembrie 1989 nu li s-a făcut dreptate, restituindu-li-se proprietăţile
miniere şi aurul furat. Păcat că generaţiile tinere
cunosc prea puţin acest calvar al aurului din perioada următoare
anului 1948.
Azi, la Roşia
Montană se pregăteşte un nou jaf al aurului de către
Societatea canadiană Roşia Montană Gold Corporation care
exercită presiuni insuportabile asupra locuitorilor pentru a-i
determina să-şi părăsească gospodăriile,
bisericile, cimitirele, şcolile, pentru un pumn de arginţi, ca să
poată exploata cel mai mare zăcământ auro-argentifer de la
noi din ţară şi din Europa.
Regiunea
auriferă a Munţilor Metaliferei este renumită în ţară
şi străinătate prin frumoasele flori de mină cu aur,
de cuarţ, pirită, cupru, plumb, zinc, telururi. Resursele
minerale şi patrimoniul mineralogic, nu sunt inepuizabile. Mineritul
intensiv şi extensiv din diferite perioade a dus la epuizarea, sau sărăcirea
unor resurse minerale şi flori de mină, iar în final la închiderea
minelor. La noi în judeţ au fost închise în anul 2004 minele din
grupul minier Zlatna şi Baia de Arieş. Găsirea unor flori
de mină în astfel de condiţii este practic nulă.
Conservarea
eşantioanelor mineralogice din muzee şi din colecţiile
personale, este o datorie patriotică, în folosul ştiinţei,
culturii şi educaţiei generaţiilor prezente şi
viitoare.
Cele mai
renumite şi reprezentative colecţii muzeale, cu aur în special,
precum şi cu alte minerale din Munţii Metaliferi, le găsim
în Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Istorie Naturală din cadrul
Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu şi Muzeul de Mineralogie a
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Muzeul din
Brad, a cărei activitate începe în jurul anilor 1894-1896 deţine
o colecţie bogată şi variată de eşantioane cu aur
din ţară şi unele zăcăminte de pe glob, multe din
ele fiind unicat. Se distinge în mod deosebit şopârla de aur,
poarta de aur, pana lui Eminescu, frunze, broderii, cristale sub formă
de dodecaedru, etc. Alături de acestea, este bine ilustrată
evoluţia mineritului pe treptele istorice. Un lot de 20 eşantioane
cu aur de la Brad au fost expuse în cadrul Expoziţiei: „Aurul –
magie, mit, putere. Aurul Lumii Vechi şi Noi”, deschisă în
noiembrie 2001 la München – Germania. În Germania s-au mai organizat
expoziţii despre aur, cum ar fi: „Aurul în inima Europei”,
„Aurul din râul Iser”, sau Salonul internaţional de minerale. La
Alba Iulia pe când o expoziţie despre aur şi alte minerale?
Bogăţia
minieră a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei
de Imperiul Roman (106 p. chr.). Sub ocupaţia romană (106-274 p.
chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de
extracţie şi prelucrare a minereului, inclusiv cu specialişti
aduşi din imperiu. Din această perioadă au fost descoperite
vestigii inestimabile în zona minieră Brad, Zlatna, Bucium şi
Roşia Montană, răspândite în muzee din ţară
şi străinătate.
Între anii
1786-1855 în minele de aur de la Roşia Montană au fost găsite
tăbliţele cerate („cărţi din lemn”), descoperiri
unice pentru cunoaşterea vieţii cotidiene şi a organizării
social-juridice a minerilor antici, ce datează dintre anii 131-167 p.
chr. Descoperite după 16 secole, ele au constituit un „miracol”
arheologic al Daciei Romane. Din conţinutul tăbliţei
cerate XVIII, datată 6 februarie 131 p. chr.,se cunoaşte
pentru prima dată toponimul localităţii Roşia Montană
de ALBURNUS MAIOR. Pe baza acestei tăbliţe în anul 1981 s-au
organizat manifestări cultural-istorice ce au omagiat 1850 de ani de
atestare documentară a localităţii şi mineritului. Cu
acest prilej s-a inaugurat „Muzeul mineritului din Roşia Montană”
în incinta Exploatării miniere de stat care cuprinde: expoziţia
tehnică în aer liber, lapidarul, galeriile romane din Orlea şi
expoziţia pavilionară. Spre regretul meu, organizatorul acestui
muzeu, expoziţia pavilionară a fost distrusă de persoane
iresponsabile. Au fost distruse şi înstrăinate multe exponate,
printre care şi planşele cu Mina Roşia Montană expuse
în 1899 la Expoziţia Mondială de la Paris. Celelalte secţiuni
ale muzeului se prezintă acceptabil, fiind necesare măsuri
drastice de întreţinere, complectare şi conservare a
exponatelor.
Roşia
Montană este un tezaur naţional şi universal sub aspect
minier, mineralogic, istoric şi cultural. Localitatea adăposteşte
cel mai mare zăcământ aurifer din ţară şi
Europa, unde se poate desluşi tehnica folosită de-alungul
timpului pentru extracţia aurului. Cunoaşterea în totalitate a
zăcământului cantitativ şi calitativ, este departe de a fi
realizată. Patrimoniul mineralogic este reprezentat în cele 3 muzee
menţionate mai sus (Brad, Sibiu, Cluj). Aproximativ 30Î din colecţia
de aur nativ a Muzeului Mineralogic al Universităţii din Cluj,
provine de la Roşia Montană. Toate eşantioanele cu aur de
la Roşia au fost colecţionate până în anul 1948. În
perioada următoare (1948-1990), cu toate că au fost deschise
numeroase corpuri minerale generatoare de flori de mină, nu s-au
colectat şi păstrat eşantioane de aur, din cauza măsurilor
drastice, de securitate aplicate mineritului aurifer. În activitatea mea
de 30 de ani la mina Roşia Montană, am cunoscut o varietate
impresionantă de eşantioane cu aur, care cu părere de rău
luau drumul Uzinei de prelucrare a minereurilor din Gura Roşiei unde
se amalgamau. Cele mai frumoase flori de mină le-am găsit în
anii 1965-1968, sub formă de crenguţe de brad, cu lungimea medie
de 80 cm, în volbura Beuţa-Sponghia din masivul Cârnic. Cu toate
intervenţiile făcute nu au putut fi salvate de la distrugere.
Istoria
mineritului metalifer şi al salinelor din Transilvania, secolele
XVII-XIX, este o preocupare constantă a Muzeului Mineritului din
Bochum-Germania. În colaborare cu Arhivele Naţionale din România
şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor din Cluj-Napoca, au
organizat în anul 2000, expoziţia „Argintul şi Sarea în
Transilvania” şi au editat catalogul acesteia în trei volume, însumând
1700 pagini, într-o ţinută tipografică impecabilă.
Expoziţia a fost adusă în 2001 şi la Sibiu. Am participat
la Bochum, ca invitat la deschiderea expoziţiei în 27 august 2000.
Un vagonet, în totalitate din lemn, achiziţionat din zona Brad,
constituia o atracţie deosebită alături de alte exponate
valoroase. Această activitate a continuat. În perioada
27.10.2002-05.08.2003 au organizat expoziţia: „Aurul Roşiei
Montane” şi tipărirea sub aceeaşi denumire ca mai sus, a
volumului IV şi V dedicat tăbliţelor cerate şi volumul
VI închinat operei fotografice a lui A.O. Bach (Alba Iulia), A. Schotsch
(Mediaş) şi Bazil Roman (Abrud), totalizând 1283 pagini. În
anul 2004 au organizat o expoziţie cu mineritul de la Rodna Veche,
adusă spre sfârşitul anului şi la Bistriţa-Năsăud,
iar în continuare pregătesc o expoziţie cu Săcărâmbul,
inclusiv partea scrisă.
Ce frumos.
Oare noi ce facem? De ce nu am aduce şi la Alba Iulia expoziţia
cu Roşia Montană? Sau să organizăm cel puţin o
expoziţie cu resursele noastre, pe o durată mai mare de timp la
care să aibă acces un număr cât mai mare de vizitatori.
Doresc să
vă prezint în mod succint o problemă sensibilă: „Roşia
Montană – Alburnus Maior Cetatea de scaun a aurului românesc” pe
cale de a fi distrusă. Perimetrul minier Roşia Montană a
fost concesionat pe timp de 20 ani Societăţii canadiene „Roşia
Montană Gold Corporation”. Cu lucrările de cercetare executate
în perioada 1977-2004 au calculat un volum de rezerve aurifere
extractibile de 218 milioane tone cu 1,52 gr/t Au şi 7,47 gr/t Ag,
din care prin prelucrare se obţin 274 t. Au şi 946 t. Ag.
Exploatarea este prevăzută să înceapă în anul 2006
fiind estimată pe o perioadă de 17 ani. Anual se vor extrage 13
milioane tone minereu şi 10 milioane tone de steril, în total 23
milioane tone. Pentru derocare se vor folosi cantităţi uriaşe
de materiale explozive. Săptămânal
vor detona 40-60 tone exploziv. În
funcţie de tehnologia de extracţie, la împuşcare se
produce unda seismică ce se poate transmite până la 8 km, unda
sonoră, gaze, praf, compuşi chimici, ce vor fi duşi de
curenţii de aer pe distanţe apreciabile. Toate acestea vor fi
amplificate de încărcarea şi transportul minereului şi a
sterilului, inclusiv de procesul de prelucrare din uzină. Minereul va
fi prelucrat prin cianurare cu un consum de cianură de 0,8 kg/tona de
minereu. Sterilul rezultat din prelucrarea minereului îmbibat cu cianuri,
va fi depozitat într-un iaz de decantare, cu o suprafaţă de 600
ha, amplasat pe Valea Cornei, în amonte de oraşul Abrud. Iazul va
avea la bază un dig de 180 m. înălţime, fiind un obiectiv
important pentru toate comunităţile şi ţările
situate în aval de proiectul minier. Desfăşurarea proiectului
va ocupa o suprafaţă de 2000 ha. Programul de strămutare
şi relocare a populaţiei afectează 2064 proprietăţi,
în jur de 2000 persoane, 935 gospodării, 9 biserici, cimitire,
şcoli, grădiniţe, construcţii social-administrative,
etc. În anul 2004 s-a elaborat Planul Urbanistic Zonal Roşia Montană
în care printre altele sunt prevăzute unele zone protejate împotriva
exploatării. Acestea ar fi: Dealul Carpeni, incinta funerară
circulară cu două morminte din cărămidă de la Tăul
Găuri, zona Piatra Corbului din masivul Cârnic, Piatra Despicată
(se mută?), partea superioară a Roşiei (centrul vechi
şi împrejurimile până la tăuri) şi zona tăurilor
(Brazi, Anghel, Tăul cel mare, Ţarina). De alte obiective nu se
pomeneşte nimic, de exemplu galeriile romane din Orlea.
Cred că
numai nişte naivi îşi pot închipui că în aria acestui
proiect unde se detonează zeci de tone de exploziv într-o săptămână
mai poate supravieţui ceva. Nici piatră pe piatră nu va mai
sta. Roşia Montană şi Corna, spre regretul meu, dacă
se va implementa proiectul minier vor fi şterse de pe suprafaţa
pământului, inclusiv zisele zone protejate.
Pentru
amplasamentul construcţiilor de suprafaţă şi începerea
exploatării, suprafaţa de 2000 ha, trebuie să fie descărcată
de sarcina arheologică. Ministerul Culturii şi Cultelor, la
solicitarea S.C. Roşia Montană Gold Corporation a iniţiat,
începând cu anul 2000 Programul Naţional de Cercetare Arheologică
„Alburnus Maior”. S-au obţinut rezultate importante reflectate în
lucrarea „Alburnus Maior” vol. I, editată în anul 2003. Probabil
este în curs de apariţie vol. II. Programul şi rezultatele lui
au fost puţin mediatizate comparativ cu proiectul minier care te
sufoca în toate mediile de informare. De ce? Interesul al cui este? Oare
opinia publică interesată de viitorul zonei şi a Munţilor
Apuseni nu trebuie informată cu rezultatele cercetării? Nu ar
trebui organizate periodic expoziţii şi excursii la faţa
locului, la Alba Iulia, Cluj, Sibiu, pentru a valorifica rezultatele
cercetării? Trebuie să se termine cu caracterul confidenţial
al programului. Să luăm exemplul nemţilor, până nu va
fi prea târziu.
Închei cu
afirmaţiile academicianului Dan Berindei, preşedintele
Comitetului Naţional al Istoricilor în interviul acordat Formulei AS
din 16-23 decembrie 2002: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să
lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au
lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai
presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi
de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus,
vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără
voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii”.
MUZEUL
AURULUI BRAD
foto:
Gherhard Lehrberger - Munchen Germania
 |
|
Aur muschiform (soparla) - Mina Musariu |
 |
|
Dendrite de aur pe roca - Mina Musariu |
 |
|
Cristale de aur pe cuart - Mina Valea Morii |
 |
|
Dendrite de aur pe roca - Mina Musariu |
 |
|
Sarme de aur nativ - Mina Valea Morii |
 |
|
Tabla de aur pe cuart - Mina Hondol, Certej |
 |
|
Cristale de cuart - Mina Musariu |
 |
|
Sarma de aur pe cuart - Mina Musariu |
 |
|
Aur muschiform (catel) - Mina Musariu |
Aurel
SĂNTIMBREANU
Comunicare ţinută în ziua de 19.01.2005 la lucrările
Simpozionului "Traian-Conditor Daciae", ce a avut loc la Muzeul
Naţional al Unirii Alba Iulia.
|
|
