România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Aurul şi argintul Munţilor Metaliferi

Primele materii minerale, folosite de omul primitiv, au fost substanţele nemetalifere, cremenea, cuarţul, cuarţitul, calcarul, ş.a., din care şi-a făurit arme şi obiecte casnice. Argila a avut o largă întrebuinţare în olărit şi ulterior, în producţia de cărămidă. Dezvoltarea construcţiilor a necesitat cantităţi mari de piatră de construcţii. Extracţia şi prelucrarea pietrei de construcţii a ajuns la un nivel înalt, în perioada construirii piramidelor egiptene (3000 – 2900 ani î.chr.). Piramida faraonului Ghizeh conţine 2.300.000 blocuri de piatră, cu greutatea medie de 2,5 t, fiecare.

Aurul pare să fie primul metal cunoscut cu vreo 20.000 de ani în urmă, cuprul cu 10.000 de ani, fierul şi bronzul cu 8.500 de ani. Aurul şi cuprul au fost cunoscute de egipteni cu 12.000 ani î.chr., iar în Europa se întrebuinţau cu 4.000 ani î.chr. În circuitul industrial, după aur şi cupru, au fost atrase fierul, plumbul, zincul, mercurul, ş.a. Chinezii foloseau aurul cu 25 de secole î.chr., pentru baterea monedelor. Babilonienii, Fenicienii, Grecii, Romanii şi toată Lumea Veche cunoşteau şi foloseau aurul, fapt dovedit prin scrierile şi obiectele rămase din aceste perioade. Cunoaşterea şi folosirea aurului de om se explică prin proprietăţile lui. Este inalterabil, găsindu-se în natură, în stare nativă, fiind uşor de recunoscut.

Argintul în natură se găseşte în strânsă legătură au aurul. Aurul nativ din cele mai multe zăcăminte aurifere este în realitate, un aliaj natural – soluţie solidă – de aur şi argint. Odată cu identificarea şi întrebuinţarea aurului de către om, a fost cunoscut şi argintul. Fiind aliat cu aurul, a fost obţinut în stare metalică, mai târziu ca aurul, dat înaintea cuprului.

Aurul are culoarea galben-aurie, iar argintul alb-argintiu. Culoarea aurului este influenţată de impurităţi şi de structura sa. În aliaje, argintul în cantităţi mai mari albeşte aurul, iar cuprul face culoarea să devină mai roşietică. Greutatea specifică a aurului este în jur de 19,3 gf/cm3, iar argintul are între 10 şi 11 gf/cm3. Duritatea este de 2,5-3 pentru ambele metale.

Aurul la romani era cunoscut sub numele de aurum, la italieni şi spanioli oro, la francezi or, englezi şi germani gold, ruşi zoloto, maghiari arany, şi variaţia de nume continuă. Culoarea şi luciul „alb-argintiu” specifice argintului, au denumit acest metal în limba sancrită arganta, în latină argentum, în limba română argint, folosindu-se expresia de culoare „alb-argintie”, în germană silber, în engleză silver, etc.

Diversele şi numeroasele întrebuinţări ale aurului le întâlnim sub formă de aur rafinat, aliaje cu alte metale şi compuşi chimici cu diverse elemente. Rareori se utilizează aurul pur, fiind mai puţin rezistent la uzură şi la solicitări mecanice. Aurul de mare puritate, solicitat cu precădere în electrotehnică, conţine 99,99Î Au, fiind numit aur fin, rafinat sau aur de 24 carate (Caratul, exprimă proporţia în care aurul se află în aliaj; aurul fin are 24 carate, iar aliajul care are 50Î aur, este de 12 carate, etc. Un carat reprezintă un indice privind conţinutul în aur al aliajelor de metale preţioase, exprimat, o parte de aur la 24 părţi de aliaj. Caratul este măsură pentru diamante şi alte metale preţioase. Un diamant de 1 carat = 205,9 mg.). Aurul rafinat conţine 99,95Î-99,99ÎAu. Argintul are o fineţe minimă de 99,99Î Ag, fiind mai puţin utilizat sub această formă şi mai des ca aliaje de argint. Aurul şi argintul au relativ aceleaşi întrebuinţări, în acoperiri galvanice, producerea diferitelor aliaje, aparatură chimică şi de laborator, tezaurizare, baterea monedelor şi a medaliilor, giuvaergerie (confecţionarea podoabelor şi a obiectelor uzuale de lux), confecţionarea obiectelor de cult, fabricarea oglinzilor, fotografie, medicină, scopuri ştiinţifice, tehnică industrială, etc.

Producţia de aur şi argint a lumii este greu de stabilit cu exactitate, neexistând un criteriu unic şi universal recunoscut. De aceea voi exprima câteva date statistice, la nivel mondial şi naţional pentru o anumită perioadă. La nivelul anului 1970 producţia mondială de aur era în jur de 1.700 t/an, iar de argint în jur de 7.800 t/an. Marii producători de aur erau: Uniunea Sud Africană, Uniunea Sovietică, Canada, etc., iar de argint: Mexic, Peru, Statele Unite, etc.

România, la nivel european, excluzând Rusia, ocupă un loc de frunte în producţia auriferă. După Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918 producţia de aur fin a crescut an de an, ajungând în 1937 la peste 5.000 kg, după care a înregistrat o scădere până în jur de 2.000 kg, în anul 1944.

Revigorarea mineritului aurifer se produce din nou începând cu anul 1948 atingând o creştere de până la 10.000 kg, aur în perioada 1955-1960, după care se stabilizează la o producţie medie anuală de 5.000 kg, până în anul 1990, după care asistăm la cea mai spectaculoasă scădere a producţiei de aur, care se reflectă prin închiderea multor mine aurifere.

La noi în ţară, exceptând unele concentraţii aurifere de mai mică importanţă, care în bună parte au şi fost exploatate, se remarcă două regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare şi regiunea Munţilor Metaliferi.

În sudul Munţilor Apuseni, între văile Mureşului, a Crişului Alb şi Arieşului, se află Munţii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Caraci, Baia de Arieş, Zlatna şi Săcărâmb, cu o suprafaţă de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se găsesc unele din cele mai însemnate zăcăminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din ţară şi chiar din Europa (Ex. Roşia Montană). Poligonul aurifer al Munţilor Apuseni este cea mai veche şi mai renumită regiune auriferă din Europa. Principalele zăcăminte auro-argentifere din Munţii Metaliferi se află în grupul minier Brad (Musariu, Brădişor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hărţăgani, Caraciu), grupul minier Băiţa-Troiţa-Măgura (Băiţa Crăciuneşti, Troiţa -Trestia -Topliţa - Măgura), grupul minier Săcărâmb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stănija, Almaş, Haneş, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Boteş), grupul minier Roşia Montană şi Baia de Arieş.

Mineralizaţia zăcămintelor auro-argentifere este în principal, auriferă, numai cu totul subordonată polimetalică (plumb, zinc, cupru). Ganga este formată din cuarţ şi numai rar calcedonie. Cuarţul este prezent în toate zăcămintele aurifere însoţind în mod constant granulele de aur. Alături de cuarţ, ca minerale de gangă, găsim calcita, baritina, sericitul, caolinul, ş.a. Pirita nu lipseşte niciodată din filoanele cu aur liber. Asociaţia pirită-blendă-galenă-calcopirită este comună în toate zăcămintele. Blenda indică deseori prezenţa aurului şi chiar bogăţia în aur a filonului.

Aurul şi argintul sunt metale preţioase, nobile. Aurul în zăcăminte se găseşte sub formă nativă (metal liber) şi rareori sub formă de combinaţii, cu telurul (telururi). Îl găsim într-o varietate impresionantă de forme, ce încântă ochii căutătorilor de aur, creând o pasiune pentru descoperire lui greu de descris. Se găseşte în cuiburi şi vinişoare de aur sub formă de foiţe, firişoare (aur muşchiform), plăci, cristale octaedrice, grăunţi mici până la 3-4 mm, impregnaţii în cuarţ (aur bătut), grăunţi diseminaţi în rocă, agregate de cristale care uneori iau forma crenguţelor de brad, granule asociate cu pirita, blenda, galena, cuarţul, calcita şi rodocrozitul.

Zăcămintele de la Săcărâmb şi Baia de Arieş se remarcă prin prezenţa mai multor tipuri paragenetice: cuarţuri aurifere, arseno-pirită, sulfuri complexe, tetraedrit, hesit şi altait. Săcărâmbitul, un mineral rar întâlnit, descoperit pentru prima dată în lume la Săcărâmb, în anul 1745, de unde şi-a luat numele, împreună cu Silvanitul, descoperit la Baia de Arieş, au dus faima acestor zăcăminte în ţară şi străinătate.

Argintul se găseşte mai rar, sub formă nativă. De cele mai multe ori apare combinat cu sulful, mai ales cu sulfurile de plumb, cupru, antimoniu şi arsen. Argintul nativ apare sub formă de filamente capilare, sau fibre şi în plăci subţiri.

Pentru economia ţării, de importanţă majoră, este modul în care se prezintă aurul şi argintul în minereuri, în funcţie de care se stabileşte cea mai eficace tehnologie de prelucrare şi recuperarea metalelor.

Corpurile minerale se prezintă sub formă de filoane, volburi, stockuri, concentraţii metasomatice, impregnaţii şi reţele filoniene. În general, filoanele sunt bine individualizate, alteori însă ele formează adevărate reţele, cum sunt la Săcărâmb, Musariu-Brad, sau Roşia Montană. Aurul Munţilor Metaliferi s-a extras timp de milenii. Această bogăţie a fost râvnită de-alungul istoriei de numeroase popoare dornice de îmbogăţire. Băieşii aurari au trudit în subteran din tinereţe, cu speranţa de a găsi un filon, sau cuiburi cu aur nativ, care să le facă viaţa mai uşoară, mai bună şi fericită. Cu toate că locuiau pe o imensă bogăţie, moţii Apusenilor, aurarii, trăiau în lipsuri şi sărăcie. Semnificative sunt versurile: „Munţii noştrii aur poartă / Noi cerşim din poartă-n poartă”, sau „Moţul pleacă la ţară, nu pentru că n-are ce mânca, ci pentru că n-are după ce bea apă”. O bună parte a aurului Munţilor Metaliferi în perioadele istorice, a luat drumul Romei, Budapestei, Vienei şi ultima dată a Moscovei.

Aurul, „regele metalelor”, în timp a provocat multe dureri şi vărsări de sânge. Regretatul meu profesor de mineralogie Victor Stanciu scria: „În tot locul unde a lucit vreodată aurul, au apărut şi strălucitoarele arme ale zeului Marte. Ţinuturi paşnice, edenuri ale patriarhalelor linişti, se umplu de zgomote de armă, îndată ce chimirurile lor sunt aurite”.

După anul 1948, minele particulare au trecut în proprietatea statului, băieşul aurar fiind despuiat de proprietăţi şi aur. A început o prigoană groaznică împotriva lor pentru a le fura ultimul gram de aur produs de ei cu atâta sudoare. Au urmat ani grei de chinuri, bătăi, condamnări. Cunosc bine cazul minerului Moldovan, care în timpul iernii a fost torturat în beciurile Miliţiei din Câmpeni, dus apoi la râul Arieş şi pe un ger cumplit, din luna februarie, a fost dezbrăcat şi băgat în apă, înjurat şi ameninţat cu pistolul la tâmplă ca să spună unde are ascuns aurul. Mulţi băieşi şi proprietari de mine au îndurat astfel de chinuri, rămânând cu traume pe toată viaţa.

Acestor oropsiţi ai soartei (majoritatea sunt morţi, dar trăiesc urmaşii) nici astăzi după 15 ani de la revoluţia din decembrie 1989 nu li s-a făcut dreptate, restituindu-li-se proprietăţile miniere şi aurul furat. Păcat că generaţiile tinere cunosc prea puţin acest calvar al aurului din perioada următoare anului 1948.

Azi, la Roşia Montană se pregăteşte un nou jaf al aurului de către Societatea canadiană Roşia Montană Gold Corporation care exercită presiuni insuportabile asupra locuitorilor pentru a-i determina să-şi părăsească gospodăriile, bisericile, cimitirele, şcolile, pentru un pumn de arginţi, ca să poată exploata cel mai mare zăcământ auro-argentifer de la noi din ţară şi din Europa.

Regiunea auriferă a Munţilor Metaliferei este renumită în ţară şi străinătate prin frumoasele flori de mină cu aur, de cuarţ, pirită, cupru, plumb, zinc, telururi. Resursele minerale şi patrimoniul mineralogic, nu sunt inepuizabile. Mineritul intensiv şi extensiv din diferite perioade a dus la epuizarea, sau sărăcirea unor resurse minerale şi flori de mină, iar în final la închiderea minelor. La noi în judeţ au fost închise în anul 2004 minele din grupul minier Zlatna şi Baia de Arieş. Găsirea unor flori de mină în astfel de condiţii este practic nulă.

Conservarea eşantioanelor mineralogice din muzee şi din colecţiile personale, este o datorie patriotică, în folosul ştiinţei, culturii şi educaţiei generaţiilor prezente şi viitoare.

Cele mai renumite şi reprezentative colecţii muzeale, cu aur în special, precum şi cu alte minerale din Munţii Metaliferi, le găsim în Muzeul Aurului din Brad, Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu şi Muzeul de Mineralogie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Muzeul din Brad, a cărei activitate începe în jurul anilor 1894-1896 deţine o colecţie bogată şi variată de eşantioane cu aur din ţară şi unele zăcăminte de pe glob, multe din ele fiind unicat. Se distinge în mod deosebit şopârla de aur, poarta de aur, pana lui Eminescu, frunze, broderii, cristale sub formă de dodecaedru, etc. Alături de acestea, este bine ilustrată evoluţia mineritului pe treptele istorice. Un lot de 20 eşantioane cu aur de la Brad au fost expuse în cadrul Expoziţiei: „Aurul – magie, mit, putere. Aurul Lumii Vechi şi Noi”, deschisă în noiembrie 2001 la München – Germania. În Germania s-au mai organizat expoziţii despre aur, cum ar fi: „Aurul în inima Europei”, „Aurul din râul Iser”, sau Salonul internaţional de minerale. La Alba Iulia pe când o expoziţie despre aur şi alte minerale?

Bogăţia minieră a Daciei a constituit un obiectiv major pentru cucerirea ei de Imperiul Roman (106 p. chr.). Sub ocupaţia romană (106-274 p. chr.) mineritul a fost modernizat prin introducerea de noi tehnologii de extracţie şi prelucrare a minereului, inclusiv cu specialişti aduşi din imperiu. Din această perioadă au fost descoperite vestigii inestimabile în zona minieră Brad, Zlatna, Bucium şi Roşia Montană, răspândite în muzee din ţară şi străinătate.

Între anii 1786-1855 în minele de aur de la Roşia Montană au fost găsite tăbliţele cerate („cărţi din lemn”), descoperiri unice pentru cunoaşterea vieţii cotidiene şi a organizării social-juridice a minerilor antici, ce datează dintre anii 131-167 p. chr. Descoperite după 16 secole, ele au constituit un „miracol” arheologic al Daciei Romane. Din conţinutul tăbliţei cerate XVIII, datată 6 februarie 131 p. chr.,se cunoaşte pentru prima dată toponimul localităţii Roşia Montană de ALBURNUS MAIOR. Pe baza acestei tăbliţe în anul 1981 s-au organizat manifestări cultural-istorice ce au omagiat 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi mineritului. Cu acest prilej s-a inaugurat „Muzeul mineritului din Roşia Montană” în incinta Exploatării miniere de stat care cuprinde: expoziţia tehnică în aer liber, lapidarul, galeriile romane din Orlea şi expoziţia pavilionară. Spre regretul meu, organizatorul acestui muzeu, expoziţia pavilionară a fost distrusă de persoane iresponsabile. Au fost distruse şi înstrăinate multe exponate, printre care şi planşele cu Mina Roşia Montană expuse în 1899 la Expoziţia Mondială de la Paris. Celelalte secţiuni ale muzeului se prezintă acceptabil, fiind necesare măsuri drastice de întreţinere, complectare şi conservare a exponatelor.

Roşia Montană este un tezaur naţional şi universal sub aspect minier, mineralogic, istoric şi cultural. Localitatea adăposteşte cel mai mare zăcământ aurifer din ţară şi Europa, unde se poate desluşi tehnica folosită de-alungul timpului pentru extracţia aurului. Cunoaşterea în totalitate a zăcământului cantitativ şi calitativ, este departe de a fi realizată. Patrimoniul mineralogic este reprezentat în cele 3 muzee menţionate mai sus (Brad, Sibiu, Cluj). Aproximativ 30Î din colecţia de aur nativ a Muzeului Mineralogic al Universităţii din Cluj, provine de la Roşia Montană. Toate eşantioanele cu aur de la Roşia au fost colecţionate până în anul 1948. În perioada următoare (1948-1990), cu toate că au fost deschise numeroase corpuri minerale generatoare de flori de mină, nu s-au colectat şi păstrat eşantioane de aur, din cauza măsurilor drastice, de securitate aplicate mineritului aurifer. În activitatea mea de 30 de ani la mina Roşia Montană, am cunoscut o varietate impresionantă de eşantioane cu aur, care cu părere de rău luau drumul Uzinei de prelucrare a minereurilor din Gura Roşiei unde se amalgamau. Cele mai frumoase flori de mină le-am găsit în anii 1965-1968, sub formă de crenguţe de brad, cu lungimea medie de 80 cm, în volbura Beuţa-Sponghia din masivul Cârnic. Cu toate intervenţiile făcute nu au putut fi salvate de la distrugere.

Istoria mineritului metalifer şi al salinelor din Transilvania, secolele XVII-XIX, este o preocupare constantă a Muzeului Mineritului din Bochum-Germania. În colaborare cu Arhivele Naţionale din România şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor din Cluj-Napoca, au organizat în anul 2000, expoziţia „Argintul şi Sarea în Transilvania” şi au editat catalogul acesteia în trei volume, însumând 1700 pagini, într-o ţinută tipografică impecabilă. Expoziţia a fost adusă în 2001 şi la Sibiu. Am participat la Bochum, ca invitat la deschiderea expoziţiei în 27 august 2000. Un vagonet, în totalitate din lemn, achiziţionat din zona Brad, constituia o atracţie deosebită alături de alte exponate valoroase. Această activitate a continuat. În perioada 27.10.2002-05.08.2003 au organizat expoziţia: „Aurul Roşiei Montane” şi tipărirea sub aceeaşi denumire ca mai sus, a volumului IV şi V dedicat tăbliţelor cerate şi volumul VI închinat operei fotografice a lui A.O. Bach (Alba Iulia), A. Schotsch (Mediaş) şi Bazil Roman (Abrud), totalizând 1283 pagini. În anul 2004 au organizat o expoziţie cu mineritul de la Rodna Veche, adusă spre sfârşitul anului şi la Bistriţa-Năsăud, iar în continuare pregătesc o expoziţie cu Săcărâmbul, inclusiv partea scrisă.

Ce frumos. Oare noi ce facem? De ce nu am aduce şi la Alba Iulia expoziţia cu Roşia Montană? Sau să organizăm cel puţin o expoziţie cu resursele noastre, pe o durată mai mare de timp la care să aibă acces un număr cât mai mare de vizitatori.

Doresc să vă prezint în mod succint o problemă sensibilă: „Roşia Montană – Alburnus Maior Cetatea de scaun a aurului românesc” pe cale de a fi distrusă. Perimetrul minier Roşia Montană a fost concesionat pe timp de 20 ani Societăţii canadiene „Roşia Montană Gold Corporation”. Cu lucrările de cercetare executate în perioada 1977-2004 au calculat un volum de rezerve aurifere extractibile de 218 milioane tone cu 1,52 gr/t Au şi 7,47 gr/t Ag, din care prin prelucrare se obţin 274 t. Au şi 946 t. Ag. Exploatarea este prevăzută să înceapă în anul 2006 fiind estimată pe o perioadă de 17 ani. Anual se vor extrage 13 milioane tone minereu şi 10 milioane tone de steril, în total 23 milioane tone. Pentru derocare se vor folosi cantităţi uriaşe de materiale explozive. Săptămânal vor detona 40-60 tone exploziv. În funcţie de tehnologia de extracţie, la împuşcare se produce unda seismică ce se poate transmite până la 8 km, unda sonoră, gaze, praf, compuşi chimici, ce vor fi duşi de curenţii de aer pe distanţe apreciabile. Toate acestea vor fi amplificate de încărcarea şi transportul minereului şi a sterilului, inclusiv de procesul de prelucrare din uzină. Minereul va fi prelucrat prin cianurare cu un consum de cianură de 0,8 kg/tona de minereu. Sterilul rezultat din prelucrarea minereului îmbibat cu cianuri, va fi depozitat într-un iaz de decantare, cu o suprafaţă de 600 ha, amplasat pe Valea Cornei, în amonte de oraşul Abrud. Iazul va avea la bază un dig de 180 m. înălţime, fiind un obiectiv important pentru toate comunităţile şi ţările situate în aval de proiectul minier. Desfăşurarea proiectului va ocupa o suprafaţă de 2000 ha. Programul de strămutare şi relocare a populaţiei afectează 2064 proprietăţi, în jur de 2000 persoane, 935 gospodării, 9 biserici, cimitire, şcoli, grădiniţe, construcţii social-administrative, etc. În anul 2004 s-a elaborat Planul Urbanistic Zonal Roşia Montană în care printre altele sunt prevăzute unele zone protejate împotriva exploatării. Acestea ar fi: Dealul Carpeni, incinta funerară circulară cu două morminte din cărămidă de la Tăul Găuri, zona Piatra Corbului din masivul Cârnic, Piatra Despicată (se mută?), partea superioară a Roşiei (centrul vechi şi împrejurimile până la tăuri) şi zona tăurilor (Brazi, Anghel, Tăul cel mare, Ţarina). De alte obiective nu se pomeneşte nimic, de exemplu galeriile romane din Orlea.

Cred că numai nişte naivi îşi pot închipui că în aria acestui proiect unde se detonează zeci de tone de exploziv într-o săptămână mai poate supravieţui ceva. Nici piatră pe piatră nu va mai sta. Roşia Montană şi Corna, spre regretul meu, dacă se va implementa proiectul minier vor fi şterse de pe suprafaţa pământului, inclusiv zisele zone protejate.

Pentru amplasamentul construcţiilor de suprafaţă şi începerea exploatării, suprafaţa de 2000 ha, trebuie să fie descărcată de sarcina arheologică. Ministerul Culturii şi Cultelor, la solicitarea S.C. Roşia Montană Gold Corporation a iniţiat, începând cu anul 2000 Programul Naţional de Cercetare Arheologică „Alburnus Maior”. S-au obţinut rezultate importante reflectate în lucrarea „Alburnus Maior” vol. I, editată în anul 2003. Probabil este în curs de apariţie vol. II. Programul şi rezultatele lui au fost puţin mediatizate comparativ cu proiectul minier care te sufoca în toate mediile de informare. De ce? Interesul al cui este? Oare opinia publică interesată de viitorul zonei şi a Munţilor Apuseni nu trebuie informată cu rezultatele cercetării? Nu ar trebui organizate periodic expoziţii şi excursii la faţa locului, la Alba Iulia, Cluj, Sibiu, pentru a valorifica rezultatele cercetării? Trebuie să se termine cu caracterul confidenţial al programului. Să luăm exemplul nemţilor, până nu va fi prea târziu.

Închei cu afirmaţiile academicianului Dan Berindei, preşedintele Comitetului Naţional al Istoricilor în interviul acordat Formulei AS din 16-23 decembrie 2002: „Nu văd utilitatea pentru umanitate să lichidăm în câţiva ani opera unor popoare succesive care au lucrat acolo. Mi se pare absurd să punem interesele economice mai presus de conservarea patrimoniului naţional. Economia are diverse căi de înflorire, distrugerea patrimoniului este definitivă. În plus, vom pierde tot aurul ţării, aşa cum am pierdut fără voia noastră uraniul pe care l-au luat sovieticii”.

MUZEUL AURULUI BRAD

foto: Gherhard Lehrberger - Munchen Germania

Aur muschiform (soparla) - Mina Musariu

 

Dendrite de aur pe roca - Mina Musariu

 

Cristale de aur pe cuart - Mina Valea Morii

Dendrite de aur pe roca - Mina Musariu

 

Sarme de aur nativ - Mina Valea Morii

 

Tabla de aur pe cuart - Mina Hondol, Certej

 

Cristale de cuart - Mina Musariu

 

Sarma de aur pe cuart  - Mina Musariu

 

Aur muschiform (catel)  - Mina Musariu

 

Aurel SĂNTIMBREANU

Comunicare ţinută în ziua de 19.01.2005 la lucrările Simpozionului "Traian-Conditor Daciae", ce a avut loc la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.