România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Mihai Eminescu la adunarea generală a „Astrei

de la Alba Iulia - 27-28 august 1866 -

În vara anului 1866, în timpul popasului blăjean din itinerarul său transilvan, Eminescu află că în zilele de 27-28 august la Alba Iulia va avea loc Adunarea generală a Astrei. Pe baza însemnărilor memorialistice ale prietenilor blăjeni ai poetului şi pe baza unor consemnări ale evenimentului din presa vremii, putem reconstitui aceste două zile din viaţa poetului. Iată mărturia lui Elie Damian Domşa: „L-am văzut apoi în biserică (la Alba Iulia, unde se ţinea şedinţa Astrei n.n) unde asista la şedinţă şi asculta cu mult interes la dezbateri. După şedinţă nu l-am văzut până seara. Eu aveam cvartir într-o cârciumă, de-i zicea „La cocoana din Ighiu”. Era o cârciumă mare, de cărăuşi, tocmai în locul unde-s astăzi casele unui avocat (Reiner, mi se pare), pe uliţa cea mare (drumul ţării) vis-a-vis cu colţul est-sudic al promenăzii. „La Istrătoaie”, aşa-i zicea. Cum mergeam către casă, îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă. Îl întreb că unde-i în cvartir, unde va dormi! Zice că aici în promenadă.

- D-apoi că te vor închide la poliţie!...

- De abia mă voi odihni mai bine...

Atunci îl chem să vie cu mine; şi a venit. L-am adus „La cocoana”, care mi-a fost dat o chiliuţă, şi l-am prezentat. A mai întins şi apoi o rogojină pe jos şi i-a dat o perină de s-a culcat şi el acolo”.

În drumul său din oraşul de jos spre cartierul din cetate unde se afla catedrala în care se ţineau lucrările Asociaţiunii, Eminescu se va fi oprit desigur la poarta cetăţii, în interiorul căreia celula de detenţiune a lui Horia i-a făcut fără doar şi poate o impresie dramatică. Nici Munţii Apuseni nu sunt departe de Alba Iulia şi poezia Horia e posibil să-şi aibă sorgintea în aceste zile, aşa cum am arătat în cartea Eminescu şi Blajul, Editura Iriana, Bucureşti, 1994, p. 93:

Să privească – Ardealul lunei i-e ruşine

C-a robit copiii pe sub mâni streine

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,

Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

 

Horea pe un munte falnic stă călare:

O coroană sură munţilor se pare.

Iar Carpaţii ţepeni, îngropaţi în nori,

Îşi vuiau prin tunet gândurile lor...”

Bustul lui EMINESCU - Alba Iulia -

Locuitorii oraşului au primit pe membrii Comitetului şi pe ceilalţi oaspeţi – în zilele adunării generale – cu toată căldura şi dragostea. Şedinţele adunării au început în 27 august, când, amândoi mitropoliţii – Andrei Şaguna şi Alexandru Sterca Şuluţiu „invocă în ambele biserici române ajutorul Spiritului sfânt şi predicară la respectivele biserici, ţinând cuvântări amăsurate solemnităţii de faţă”. A doua zi în biserica ortodoxă din oraş a avut loc şedinţa întâi prezidată de Andrei care deschide adunarea cu un discurs adecvat scopului. Mai multe informaţii aflăm din presa vremii. Iată ce scrie despre această Adunare Generală a Astrei, revista „Sionul românesc” a lui Grigore Silaşi: „Adunarea a VI-a a Astrei a fost mai numeroasă decât anul trecut. Mitropoliţii de amândouă confesiunile au fost de faţă. V(eneratul) preşedinte r. dissimul d. canonic T. Cipariu desertă despre unificarea ortografiei române, iar d. dr. I. Hodoşiu despre literatura italiană; alte două disertaţiuni a reverendissimului d.I. V. Rusu şi a domnului A. Densuşianu, pentru scurtimea timpului neprelese (necitite n.n.), se vor publica cu actele Asociaţiunei împreună”. Aceste sunt „disertaţiile” pe care Eminescu le va fi urmărit (a lui Cipariu şi a lui I. Hodoşiu) cu interes. Celelalte dezbateri cu caracter administrativ şi organizatoric, de bună seamă, nu l-au atras şi e mai mult ca sigur că nici n-a asistat la ele: „S-au făcut două stipendii de câte 300 fl. v.a. pentru doi ascultători de preparandie în Praga, dimpreună cu spese de drum 50 fl. v.a. pentru unul. S-au mai făcut 4 stipendii, şi anume: 3 de câte 100 fl. v.a. pentru trei ascultători de drepturi în Pesta, şi Viena, şi unul de 80 fl. v.a. pentru un ascultător de drepturi în patrie. Afară de acestea s-a mai destinat un stipendiu de 300 fl. v.a. pentru un tânăr român carele se va consacra studiilor tehnice”. Cunoscând pasiunea lui Eminescu pentru muzică putem presupune că a asistat şi la concertul care a urmat: „Domnişoara Elisa Circa dete şi cu astă ocaziune un concert splendid la carele se adună mulţime de auditori”. Preţuirea pentru marii cărturari ai Transilvaniei exprimată în memorabile caracterizări în publicistica de mai târziu din coloanele ziarului „Timpul” îşi are motivaţia şi în asemenea ocazii când i-a cunoscut şi ascultat. Astfel, despre Andrei Şaguna, va scrie că a fost „om politic din creştet până-n tălpi”, iar opera lingvistică şi istorică a lui Cipariu se va bucura în scrisul gazetăresc al lui Eminescu de elogioase aprecieri: „părintele canonic Cipariu este autorul multor scrieri cunoscute, din care cităm numai câteva din memorie: Gramatica etimologică a limbii româneşti, Analectele literare, reproducerea diplomatică de modele de limbă din secolii trecuţi, o culegere de documente privitoare la istoria bisericii româneşti din Transilvania... un manual de metrică şi versificaţie...” şi Eminescu nu uită să amintească în cadrul operei lui Cipariu „disertaţii istorice ţinute la adunările generale ale Asociaţiei Transilvane”, dintre care una, aşa cum am văzut o audiase personal la Alba Iulia, la sfârşitul lui august 1866.  

Albaiulieni care locuiesc pe str. Emil Racovita (fosta str. Miciurin) si-au manifestat intr-un mod original dorul de Eminescu, pe peretele unei cladiri invecinate imobilului cu nr. 11 de pe strada amintita a fost pictat cu culoare neagra, probabil cu un sablon, chipul marelui nostru poet, EMINESCU. Cinste autorilor !

După adunarea generală a Asociaţiunii, părintele Orga, împreună cu un teolog, Mărculeţ, îl găsesc pe Eminescu lângă Mihalţ, la vadul unei brudine (pod umblător): „Aştepta acolo să treacă cu podul umblător, şi neavând ce face, se juca cu nişte copii de ţărani. L-am chemat cu noi, am trecut Murăşul şi ne-am dus toţi trei la noi acasă, în Bucerdea Grânoasă. Era seară, când am sosit: mama ne-a dat cină. După cină eu cu Mărculeţ ne-am dus în priveghiu, că murise o femeie de frunte din sat. Eminescu a rămas acasă şi s-a culcat. Noi ne-am reîntors din sat spre ziuă: el dormea. După ce ne-am sculat şi noi, am prânzit cum se prânzeşte pe sate. După prânz el a dispărut fără să zică ceva... Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu...”. Eminescu revine la Blaj, unde mai stă încă vreo trei săptămâni, apoi pleacă la Sibiu.

Prof. dr. Ion BuzaŞi