|
În vara
anului 1866, în timpul popasului blăjean din itinerarul său
transilvan, Eminescu află că în zilele de 27-28 august la Alba
Iulia va avea loc Adunarea generală a Astrei. Pe baza însemnărilor
memorialistice ale prietenilor blăjeni ai poetului şi pe baza
unor consemnări ale evenimentului din presa vremii, putem reconstitui
aceste două zile din viaţa poetului. Iată mărturia lui
Elie Damian Domşa: „L-am văzut apoi în biserică (la Alba
Iulia, unde se ţinea şedinţa Astrei n.n) unde asista la
şedinţă şi asculta cu mult interes la dezbateri. După
şedinţă nu l-am văzut până seara. Eu aveam
cvartir într-o cârciumă, de-i zicea „La cocoana din Ighiu”. Era
o cârciumă mare, de cărăuşi, tocmai în locul unde-s
astăzi casele unui avocat (Reiner, mi se pare), pe uliţa cea
mare (drumul ţării) vis-a-vis cu colţul est-sudic al promenăzii.
„La Istrătoaie”, aşa-i zicea. Cum mergeam către casă,
îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenadă.
Îl întreb că unde-i în cvartir, unde va dormi! Zice că aici
în promenadă.
- D-apoi că
te vor închide la poliţie!...
- De abia mă
voi odihni mai bine...
Atunci îl
chem să vie cu mine; şi a venit. L-am adus
„La cocoana”, care mi-a fost dat o chiliuţă, şi l-am
prezentat. A mai întins şi apoi o rogojină pe jos şi i-a
dat o perină de s-a culcat şi el acolo”.
În drumul său din oraşul
de jos spre cartierul din cetate unde se afla catedrala în care se ţineau
lucrările Asociaţiunii, Eminescu se va fi oprit desigur la
poarta cetăţii, în interiorul căreia celula de detenţiune
a lui Horia i-a făcut fără doar şi poate o impresie
dramatică. Nici Munţii Apuseni nu sunt departe de Alba Iulia
şi poezia Horia e posibil să-şi aibă sorgintea în
aceste zile, aşa cum am arătat în cartea Eminescu şi
Blajul, Editura Iriana, Bucureşti, 1994, p. 93:
Să privească –
Ardealul lunei i-e ruşine
C-a robit
copiii pe sub mâni streine
Ci-ntr-un
nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi
ascunde tristă galbena ei faţă.
Horea pe un
munte falnic stă călare:
O coroană
sură munţilor se pare.
Iar Carpaţii
ţepeni, îngropaţi în nori,
Îşi
vuiau prin tunet gândurile lor...”
 |
|
Bustul lui EMINESCU - Alba Iulia - |
Locuitorii
oraşului au primit pe membrii Comitetului şi pe ceilalţi
oaspeţi – în zilele adunării generale – cu toată căldura
şi dragostea. Şedinţele adunării au început în 27
august, când, amândoi mitropoliţii – Andrei Şaguna şi
Alexandru Sterca Şuluţiu „invocă în ambele biserici române
ajutorul Spiritului sfânt şi predicară la respectivele
biserici, ţinând cuvântări amăsurate solemnităţii
de faţă”. A doua zi în biserica ortodoxă din oraş a
avut loc şedinţa întâi prezidată de Andrei care deschide
adunarea cu un discurs adecvat scopului. Mai multe informaţii aflăm
din presa vremii. Iată ce scrie despre această Adunare Generală
a Astrei, revista „Sionul românesc” a lui Grigore Silaşi:
„Adunarea a VI-a a Astrei a fost mai numeroasă decât anul trecut.
Mitropoliţii de amândouă confesiunile au fost de faţă.
V(eneratul) preşedinte r.
dissimul d. canonic T. Cipariu desertă despre unificarea ortografiei
române, iar d. dr. I. Hodoşiu despre literatura italiană; alte
două disertaţiuni a reverendissimului d.I. V. Rusu şi a
domnului A. Densuşianu, pentru scurtimea timpului neprelese (necitite
n.n.), se vor publica cu actele Asociaţiunei împreună”. Aceste sunt „disertaţiile” pe care Eminescu le va
fi urmărit (a lui Cipariu şi a lui I. Hodoşiu) cu interes.
Celelalte dezbateri cu caracter administrativ şi organizatoric, de
bună seamă, nu l-au atras şi e mai mult ca sigur că
nici n-a asistat la ele: „S-au făcut două stipendii de câte
300 fl. v.a. pentru doi ascultători de preparandie în Praga,
dimpreună cu spese de drum 50 fl. v.a. pentru unul. S-au mai făcut
4 stipendii, şi anume: 3 de câte 100 fl. v.a. pentru trei ascultători
de drepturi în Pesta, şi Viena, şi unul de 80 fl. v.a. pentru
un ascultător de drepturi în patrie. Afară de acestea s-a mai
destinat un stipendiu de 300 fl. v.a. pentru un tânăr român carele
se va consacra studiilor tehnice”. Cunoscând pasiunea lui Eminescu
pentru muzică putem presupune că a asistat şi la concertul
care a urmat: „Domnişoara Elisa Circa dete şi cu astă
ocaziune un concert splendid la carele se adună mulţime de
auditori”. Preţuirea pentru marii cărturari ai Transilvaniei
exprimată în memorabile caracterizări în publicistica de mai târziu
din coloanele ziarului „Timpul” îşi are motivaţia şi
în asemenea ocazii când i-a cunoscut şi ascultat. Astfel, despre
Andrei Şaguna, va scrie că a fost „om politic din creştet
până-n tălpi”, iar opera lingvistică şi istorică
a lui Cipariu se va bucura în scrisul gazetăresc al lui Eminescu de
elogioase aprecieri: „părintele canonic Cipariu este autorul multor
scrieri cunoscute, din care cităm numai câteva din memorie:
Gramatica etimologică a limbii româneşti, Analectele literare,
reproducerea diplomatică de modele de limbă din secolii trecuţi,
o culegere de documente privitoare la istoria bisericii româneşti
din Transilvania... un manual de metrică şi versificaţie...”
şi Eminescu nu uită să amintească în cadrul operei
lui Cipariu „disertaţii istorice ţinute la adunările
generale ale Asociaţiei Transilvane”, dintre care una, aşa cum
am văzut o audiase personal la Alba Iulia, la sfârşitul lui
august 1866.
 |
|
Albaiulieni care locuiesc pe str. Emil
Racovita (fosta str. Miciurin) si-au manifestat intr-un mod
original dorul de Eminescu, pe peretele unei cladiri invecinate
imobilului cu nr. 11 de pe strada amintita a fost pictat cu
culoare neagra, probabil cu un sablon, chipul marelui nostru poet,
EMINESCU. Cinste autorilor ! |
După
adunarea generală a Asociaţiunii, părintele Orga, împreună
cu un teolog, Mărculeţ, îl găsesc pe Eminescu lângă
Mihalţ, la vadul unei brudine (pod umblător): „Aştepta
acolo să treacă cu podul umblător, şi neavând ce
face, se juca cu nişte copii de ţărani. L-am chemat cu noi,
am trecut Murăşul şi ne-am dus toţi trei la noi acasă,
în Bucerdea Grânoasă. Era seară,
când am sosit: mama ne-a dat cină. După
cină eu cu Mărculeţ ne-am dus în priveghiu, că murise
o femeie de frunte din sat. Eminescu a rămas acasă şi
s-a culcat. Noi ne-am reîntors din sat spre ziuă: el dormea. După
ce ne-am sculat şi noi, am prânzit cum se prânzeşte pe sate.
După prânz el a dispărut fără să zică
ceva... Am auzit mai târziu că a umblat cu copiii prin sat, dar apoi
s-a dus. Unde s-a dus, nu ştiu...”. Eminescu revine la Blaj, unde
mai stă încă vreo trei săptămâni, apoi pleacă
la Sibiu.
Prof.
dr. Ion BuzaŞi
|
|
