1. Lupta împotriva justiţiei ungureşti nedrepte
După o lungă
şi nemeritată suferinţă, Avram Iancu a plecat pe alte
tărâmuri. Românii nu l-au uitat şi au încercat să-i păstreze
memoria vie şi pentru generaţiile următoare.
Paul Abrudan a avut
inspiraţia să strângă documente despre faptele pline de
eroism şi cutezanţă ale multor români, şi le-a
publicat în lucrarea”Pentru un monument lui Avram Iancu” - 1972. Din
această lucrare, precum şi din altele, vom reda cititorilor
revistei "Dacoromania", atât cât ne permite spaţiul.
În primăvara anului
1894, Ioan Rusu Şirianu ispăşea la Seghedin a doua
condamnare în urma proceselor de presă, ca redactor al “Foii
poporului". [ăranul Nicolae Lăzărescu din Şiria a
organizat în sat o colectă bănească pentru a-i trimite întemniţatului
I.R. Şirianu. Cei 8 florini şi 70 creiţari pe care i-a
primit Şirianu au fost întregiţi de el până la suma de 10
florini. Cei 10 florini sunt trimişi ziarului “Tribuna” din
Sibiu, drept început al unui fond din care să se ridice pe mormântul
lui Iancu o cruce.
Din închisoare îi răspunde
la 6 aprilie 1894, Rusu Şirianu şi preotului Zaharie Milian din
Dezna Aradului care, colectase, deasemeni bani pentru întemniţat. În
“Tribuna” din 5 aprilie 1894 el motivează de ce nu poate primi
banii: “Iată de ce şi ofertul ce mi-ai trimis l-am adăugat
fondului pentru ridicarea unui monument naţional lui Avram
Iancu”... “Pentru toţi românii e o datorie să depună
prinosul lor de recunoştiinţă pe mormântul aceluia a cărui
memorie ne e sfântă tuturora”. “Aşa a luat naştere
ideea ridicării unui monument în memoria eroului naţional Avram
Iancu.
La 5 aprilie 1894
“Tribuna” scria să: “subscrie care cât poate”. Banii să
fie trimişi la redactorul responsabil, Tit Liviu Albeni, Sibiu, str.
Măcelarilor nr.21. Această chemare a fost preluată de toate
publicaţiile româneşti din Imperiul Austro-Ungar, şi de
ziarele din România.
Ziarul bucureştean
“Românul” arată: “În memoria lui Avram Iancu fraţii noştri
de dincolo (adică românii ardeleni) vor să ridice un monumet, căci
numai o piatră simplă arată locul de etern repaus al
legendarului erou... îi îndeamnă pe toţi bunii români să
sprijinească această mişcare”...
În ziua de 23 aprilie
1894, la Abrud, avocatul Alexandru Filip a convocat o consfătuire cu
caracter confidenţial. Aici a luat fiinţă un comitet,
format din 26 persoane, a cărui chemare este: Adunarea unui fond din
care să se ridice nemuritorului Avram Iancu, prefectul legiunilor de
la 1848, un mausoleu la mormântul de la [ebea, iar la Câmpeni, unde a
fost cuartirul principal al legiunilor, o statuie ecvestră şi înfiinţarea
unei fundaţiuni, care să poarte numele aestui erou... A fost
ales şi un casier.
În acelaşi timp a
luat fiinţă, tot la Abrud, sub preşedinţia dr. Vasile
Fodor un alt comitet. Acesta lansează “Apelul din Munţii
Apuseni către fraţii români! “... sumele colectate să
fie trimise pe adresa lui Aurelian Danciu, din Bucium.
În aprilie 1894, sarcina
edificării monumentului a fost asumată de Comitetul Cetral al
Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria. A fost
ales un comitet. Cu strângerea fondurilor a fost împuternicit Tit Liviu
Albini, candidat de avocat” din Sibiu, urmând ca listele privitoare la
fundurile adunate să fie publicate în “Foaia Poporului”... La
apel au răspuns un mare număr de români din Transilvania,
Banat, Bucovina, România, după cum şi studenţii români
din diferite centre universitare europene. La 3/15 noiembrie 1894 se
adunase o sumă de 1990 florini, 36 creiţari, 223 lei şi 50
bani... În vara anului 1894, tinerele Eugenia şi Leontina Simonescu,
Letiţia Roşca, Alexandrina şi Elena Cunţan, toate din
Sibiu, au tipărit cocarde tricolore pe care le răspândeau în
public cu diferite ocazii, iar sumele adunate erau predate casierului din
Sibiu. La fel a procedat şi tânăra profesoară Maria Crişan,
din Nădăşel, care a răspândit insignele la manifestările
populare din Cluj cu ocazia judecării procesului memorandiştilor
(7 - 25 mai 1894).
Ungurii, pentru a pune
stavilă unei asemenea iniţiative, au luat măsura de a
interzice tipărirea şi difuzarea insignelor tricolore destinate
să contribuie la ridicarea unui monument lui Avram Iancu, şi de
a le trimite în judecată pe tinerele românce... Procesul care s-a
dezbătut la Sibiu, a avut un rezultat contrar celui aşteptat. În
jurul lui, ziarele româneşti şi străine au făcut mare
publicitate, fotografia lor, în port naţional săliştean, a
fost inserată în ziarele ilustrate din România şi Italia, Iar
teroarea şi arbitrariul autorităţilor asupra românilor
transilvăneni demascate”...
La 15 martie 1895,
ministrul ungur de interne Dezideriu Perczel, prin ordinul nr. 426/1895
interzice colecta pentru plănuitul momunent al lui Iancu. Autorităţile
locale iau măsuri. La Sibiu a fost publicată hotărârea
Magistratului, sub nr. 4047/1895, prin care se stabilea, că oricine
contribuie cu ceva în interesul ridicării plănuitei statui lui
Aram Iancu, ori adună contribuţii ori dă, va fi pedepsit cu
5 zile de arest şi cu amendă până la 100 florini.
Pentru a fi în siguranţă,
banii au fost trimişi lui Ioan Slavici la Bucureşti pentru a fi
depuşi la bancă. La 12 decembrie 1894, Tit Liviu Albini i-a
trimis lui Ioan Slavici 2500 florini, iar în martie 1895 încă 1500
florini prin Nicolae Roman. În septembrie 1895 i-a predat personal lui
Slavici, încă 430 florini, adică 4430 florni în total.
Diferenţa de 27
florini şi 40 creiţari a rămas în casa administraţiei
ziarului “Tribuna”...
La începutul lunii mai
1897, acţiunea este redeschisă de "Tribuna” care sub
titlul “Fondul lui Iancu nr.II” publică scrisoarea lui Iosif
Martin, din Munţii Apuseni în care se cere să se spună ce
s-a făcut cu banii.
Administratorii fondului
pentru monumentul lui Avram Iancu sunt urmăriţi de poliţie.
La 10 iulie 1897, Ioan Moţa este interogat la Orăştie. La
sfârşitul anului 1897, Tit Liviu Albini, casierul fondului pentru
monumentul lui Avram Iancu, a fost arestat şi deţinut - timp de
13 luni - în închisoarea din Alba Iulia , iar ceva mai târziu şi
Ioan Moţa, care-l suplinise pentru scurt timp pe Albini,, a avut
aceeaşi soartă.
“În dimineaţa
zilei de 30 noiembrie 1899, sala Tribunalului din Alba Iulia era arhiplină.
Veniseră intelectuali din localitate, din Sibiu, Blaj, Braşov,
după cum şi un număr însemnat de ţărani şi
muncitori. Procesul, început la ora 10, prin interogatoriul lui Tit Liviu
Albini şi a celor şase martori, s-a desfăşurat în
condiţii de puternică tensiune. Tribunalul şi procurorul
erau furioşi pentru că acuzatul şi martorii vorbeau în
limba română. Totuşi procesul s-a desfăşurat într-o
oarecare ordine până când, în rechizitoriul său, procurorul
de stat, contele Miklós Lázár, pierzându-şi controlul sau
probabil intenţionat - uită să mai vorbească despre
acuzat şi se dedă la atacuri calomnioase împotriva lui Avram
Iancu pe care îl califică “şef de bandiţi”, iar acţiunea
iniţiată de românii transilvăneni, “ca cerşetorie
publică”
“La o asemenea insultă
nemaipomenită, asistenţa protestează, vociferează, iar
avocatul apărării, Ştefan Cicio Pop, într-un amplu discurs
infirmă aprecierile procurorului, vorbind despre personalitatea
şi acţiunile patriotice ale marelui erou naţional, şi-i
cere acestuia să retracteze cele spuse.
Tit Liviu Albini este
condamnat la 15 zile arest, 100 florini amendă şi plata
cheltuielilor de judecată. Este confiscată suma de 4701 florini
adunată pentru monumentul lui Avram Iancu, şi dispune
viceprimarului din Arad să sechestreze banii depuşi la
“Victoria” (bancă) şi vicespanului Albei inferioare a
recerca pe preşedintele Astrei ca să-i transpună libelul de
depunere de la “Victoria”.
În urma recursului de la
Cluj, pedeapsa lui Tit Liviu s-a majorat la 10 luni închisoare. Fondul a
rămas confiscat definitiv.
“Tribuna” se pune în
slujba protestatarilor. În cea din 17 dec 1899 este plublicată
scrisoarea marelui pedagog, moţul dr. Petru Şpan care spunea:
“ Adânc rănit în sufletul meu... m-am revoltat în faţa
acestui atac temerar la cele mai înalte simţăminte ce ne leagă
de eroii mari ai neamului nostru. Nu-ţi putem ierta acest pas
nefericit - conte Lázár -, ci te provocăm... să revoci
expresiunea făcută la adresa eroului nostru Avram Iancu. Moţ
şi fiu al acelor locuri sfinte neamului românesc, ridic un solemn
protest contra expresiunilor incalificabile ale procurorului şi cer
satisfacţie.
În 12 decembrie 1899,
“Tribuna” publică articolele ”Spiritul marelui Avram Iancu”,
“Protest contra insultei procurorului de la Alba Iulia”, “Tinerimea
pentru Iancu”, “Răsunet din Oradea Mare”, “Apelul tinerimii
arădene” din 10 decembrie 1899, prin care toţi tinerii români
erau chemaţi să lupte pentru apărarea memoriei lui Iancu,
precum şi poezia studentului clujan Ioan Scurtu, intitulată
“Procurorul hienă”.
În “Tribuna” din 9
dec. 1899, studentul George Novacovici, de la Facultatea de drept din Cluj,
redactează un “Apel la tinerime”, prin care tinerii sunt chemaţi
să facă zid în jurul memoriei eroului naţional. Studentul
Ioan Scurtu scrie articolul “Pretindem satisfacţie” - pe care
“Tribuna” din 10 dec. 1899, îl va publica ca articol de fond -
adresat lui Alexandru Plosz, ministrul justiţiei din Budapesta.
“Convorbiile
literare” publică protestul lui Titu Maiorescu, act pe care
“Tribuna” îl va reproduce în paginile sale din 13 dec. 1899. În
1900 numărul din 13 ian. “Tribuna” publică articolul
“Pretindem satisfacţie”.
Acelaşi lucru îl va
face ziarul “Unirea” din Blaj, “Foaia Poporului” din Sibiu s.a.
În 26 dec. 1899,
“Tribuna” publică poezia lui Ioan Scurtu “Fluierul lui Iancu”
şi articolul de fond “ În faţa atentatului de la Alba
Iulia”, iar “Unirea” din Blaj- articolul “Memoria lui Iancu”, în
care se sublinia că “Iancu nu a fost numai al nostru, ci al tuturor
românilor, de aceea pălmuirea lui Iancu a noastră este a
tuturora, se spunea în cel din 29 dec. 1899.
Ziarul “Foaia
Poporului” publică în numere 2 şi 3 din 1900 câte o
fotografie a mormântului marelui erou Avram Iancu şi scena înmormântării
acestuia.
“Patria” din Cernăuţi
îi dedică în 21 ianuarie 1900 lui Avram iancu mai multe articole
printre care şi acela intitulat “Morţii se scoală”.
Pentru apărarea
memoriei lui Iancu şi combaterea calomniatorilor, “Tribuna” din
15 dec. 1899, a reprodus citate din Enciclopedia maghiară “Palas în
care se spunea că: “El (Iancu n.n.) a fost unicul om din Ardeal
care se încălzea pentru libertate şi scopuri politice înalte.
Iancu a fost un om cu mâinile curate şi de bună credinţă”.
În “Tribuna” din 13
ianuarie 1900, este publicată poezia lui Octavian Goga: “În
columniatores”:
“Trăi-va veşnic
Iancu în doina plângătoare...
“Tribuna” din 27 dec.
1899, publică sub semnătura a 52 de studenţi “Protestul
tinerimei universitare române din Cluj în contra insultei aduse memoriei
lui Avram Iancu”, adoptat în 17 decembrie 1899, în care se arată:
“Tinerimea română
de la Universitatea din Cluj respinge josnicul atac îndreptat contra lui
Avram Iancu, care formează mândria sa naţională.
“Tribuna” din 20 dec.
1899 relatează că la 14 dec. 1899 s-au întrunit într-o consfătuire,
tinerimea universitară din Cernăuţi, unde, după ce au
condamnat fapta iresponsabilă a procurorului regal, cei 58 de studenţi
prezenţi au hotărât “să elaboreze un energic protest
contra lui Lázár, care a insultat pe eroul naţional Avram Iancu.
La 21 dec. 1899,
“Tribuna“ scria că: “Într-o adunare protestatară se întrunesc
studenţii bucureşteni, care în documentul adoptat cu acel
prilej, arătău: “E prea mult... Am suferit cu durere şi
resignare încătuşarea, bătaia şi schingiuirea, am răbdat
cât omeneşte se poate răbda. Acum, însă răbdarea a
atins culmea, stârnind un adevărat şi puternic uragan de revoltă
în sufletele noastre tinere. Sus frunţile românilor martiri!”
“Tribuna” din 24 dec.
1899 relata că “La 16 dec. 1899 a avut loc adunarea de protest a
celor 15 studenţi şi profesori universitari români din Munchen;
la 21 dec. 1899 - studenţii români din Viena; la 22 dec. 1899 -
studenţii din Oradea. “Revoltaţi în adâncul sufletului mărturiseau
aceştia din urmă - ridicăm glasul protestului nostru contra
nedemnului atac îndreptat împotriva memoriei celui mai iubit erou naţional
al nostru. Protestăm contra cuvintelor îngrozitoare ale
procurorului, Avram Iancu a trăit, trăieşte şi va trăi
totdeauna în inimile noastre”.
Tot “Tribuna” din 24
dec 1899, scria despre: “Adunarea de protest a studenţilor români
din Graz, întruniţi la 23 dec. 1899, în telegrama trimisă
ministrului de justiţie budapestan, arată că “Tinerimea
română din Graz înfierează nemaipomenita cutezanţă a
procurorului Lázár de a ponegri memoria lui Iancu, a acelui bărbat
care a luptat pentru întruparea aspiraţiunilor legitime ale
poporului nostru, şi respinge cu indignare insulta adusă întregului
neam românesc.
În “Tribuna” din 3
ianuarie 1900 se scrie despre: “Protestul studenţilor români din
Budapesta. “Suntem aceia - arătau ei - care îşi simt mai mult
inimile sângerând de o rană adâncă, pentru că a încercat
să păteze gloria legendarului erou, a lui Avram Iancu”.
La 6 ianuarie 1900,
“Tribuna” relata despre: “Comitetul naţional studenţesc
din Bucureşti, în frunte cu Ioan Popescu - Pian, lansează un
nou manifest, în care se spunea: “Un procuror fără scrupule
şi fără conştiinţă aruncă insulta
neamului nostru, numind pe regele munţilor şef de baniţi.
Sufletele noastre tresar de revoltă”.
“Tribuna” din 16
ianuarie 1900 ne prezintă un: Deosebit de riguros protest al
tinerilor universitari din Pojani (Bratislava), dat în 11 ianuarie 1900.
“Au tresărit de durere bravii moţi, suspin crud ieşit din
piepturile lor, iar munţii înţelegând insulta regelui lor,
care nici în mormânt nu are pace, şi-au scuturat cu groază
coama şi au spus vestea bătrânilor Carpaţi - fraţilor
noştri - care au dus-o în urechile neamului întreg. Ca fii ai
acestui popor alăturăm glasul nostru la glasul lui şi
protestăm în contra procurorului nesocotit şi a tuturor acelora
care, în zadar, cearcă pete în soare, şi-i predăm judecăţii
zdrobitoare a istoriei”.
În 24 dec. 1899,
“Tribuna” anunţă că: “Au loc adunări de protest
în toate oraşele şi aproape în toate satele româneşti
din Transilvania şi Banat. “Locuitorii oraşului Alba Iulia -
se arată în documentul adoptat cu ocazia unei asemenea adunări
- protestăm cu indignare pentru cutezanţa neînchipuită cu
care un procuror regesc insultă pe cel mai mare şi iubit luptător
al naţiunii române".
“Tribuna din 6 ianuarie
1900 relata că: “În cadrul unei puternice manifestaţii, la 23
decembrie 1899, locuitorii din Sălişte au mărşăluit
cu torţe aprinse de-a lungul aşezării şi în
acordurile muzicii au cântat “Marşul lui Iancu”.
În “Tribuna” din 4
şi 13 ianuarie sunt relatate acţiunile studenţilor din Cluj,
care trimit pe tinerii Ioan Scurtu, George Novacovici şi Coriolan
Steer, cu o coroană executată la un atelier de florărie din
Cluj, a ajuns în dimineaţa de 31 dec. 1899 la [ebea şi-au aşezat-o
pe mormântul lui Avram Iancu. S-a cântat trei strofe din Deşteaptă-te
române. În cuvântul său studentul George Novacovici a spus: “jurăm
pe mormântul tău, Iancule, că nu vom avea linişte până
ce nu vom dobândi drepturile noastre egale cu celelalte naţiuni”.
Pentru a apăra
coroana de furia autorităţilor ungureşti a fost depusă
în biserică pe altar.
Jandarmii au luat cheile
cu forţa şi au pătruns în biserică de unde au
confiscat coroana. A
urmat procesul celor trei studenţi. Ei erau învinuiţi că
au încălcat articolele 174 şi 191 al codului penal unguresc
şi art. 36 al codului de contravenţii, şi anume: preamărirea
eroului naţional Avram Iancu, care prin ordinul ministrului de
interne din 1895 fusese declarat “trădător de patrie”
“Tribuna”
din 30 ianuarie 1900 publică un raport special din Cluj intitulat
“Procesul pentru cununa lui Iancu”, şi articolul “Din
nelegiuire în nelegiuire”.
În
11 februarie 1900, “Tribuna” publică cuvântările rostite,
la 31 decembrie 1899, de către studentul Ioan Scurtu în biserica din
[ebea şi studentul George Novacovici, la mormântul lui Avram Iancu.
La
10 februarie 1900, “Tribuna” publică chemarea tinerimii din
Oradea, în care se sublinia că pentru apărarea memoriei lui
Iancu, “[ebea trebuie să fie Mecca românismului”, şi că
“ toată inteligenţa română să aibă în casă
portretul lui Iancu”.
“Tribuna” din 18
februarie 1900, relatează aspecte de la procesul celor 3 studenţi
ce a început în 13 febr. 1900 la Baia de Criş. “Dacă a preamării
pe eroi ca Iancu e delict declara Ioan Scurtu - eu totuşi voi premări
totdeauna pe Iancu. Dacă virtutea e păcat şi păcatul
virtute înaintea acestei justiţii, atunci cer şi ţin să
se iee la protocol că vreau cea mai severă condamnare”.
Atunci când judecătorul
îi retrage cuvântul, acuzatul protestează şi spune: “Comiţi
abuz de putere”. Spre cinstea lor acuzaţii şi martorii au spus
totul în limba română.
La 16 februarie 1900,
“Tribuna” scria că: “cei trei studenţi sunt condamnaţi
pentru prăznuirea lui Iancu, culpabil de infidelitate către
patrie ... şi către ideea de stat maghiar... şi pentru
cununa cu tricolor... la 6 săptămâni temniţă.......
şi 250 coroane amendă. Cununa se confiscă”
Ziarele româneşti
din Transilvania: “Unirea” din Blaj, “Foaia Poporului” şi
“Telegraful Român” din Sibiu se alăturau “Tribunei” şi
publică în toate numerele relatări despre protestele şi
solidaritatea românească în jurul celor judecaţi pentru că
au apărat memoria lui Avram Iancu.
“Tribuna” din 24
februarie 1900 scrie că: “Revista Orăştiei” este dată
în judecată în februarie 1900, pentru motivul că a publicat
portretul lui Horea.
În 5 mai 1900,
“Tribuna”, care fusese dată în judecată pentru articolele
publicate... scria: “Noi cei batjocoriţi, şi tot noi cei
vinovaţi”.
În “Tribuna” din 30
iunie 1900, se relatează despre recursul judecat la Deva. La procesul
celor trei studenţi erau prezenţi şi o solie din Vidra de
Sus - satul lui Iancu - formată din 12 tineri. Telegrame de
solidaritate sosesc de la “Tinerimea română orădeană”
de la “Moţii Iacului” din Câmpeni.
La 5 august 1900,
“Tribuna” publică relatări despre adunarea de protest care a
avut loc în august cu ocazia înmormântării, la Abrud, a fostului
student Ioan Moga, ce fusese eliminat de la Facultatea de drept din Cluj o
dată cu Ioan Scurtu”.
În aprilie 1903,
oficialităţile confiscă “Calendarul Tribunei” pe anul
1903, pentru că cuprinderea biografia lui Avram Iancu.
“Tribuna” publică
la 23 aprilie 1903 articolul “Zece ani de sferinţă” în care
se prezintă o scurtă dare de seamă din care rezultă că
în perioada anilor 1893- 1903, “Tribuna” şi “Foaia
Poporului” au fost condamnate la amenzi în sumă de 40656 coroane
şi 55 florini, au plătit cheltuieli de judecată în valoare
de 16262 coroane, adică în total 56.918 coroane şi 55 florini.
Iar redactorii celor două ziare au fost împrocesuaţi şi
condamnaţi la 204 luni de închisoare, ceea ce echivalează cu 17
ani de temniţă.
La 29 aprilie 1903,
“Tribuna”, în articolul “Către cititorii noştri” se
spunea că din cauza măsurilor arbitrare “am ajuns acolo că
tot capitalul nostru este sleit şi cauţiunea jurnalului
confiscată. Cu ziua de astăzi “Tribuna” nu mai poate apărea".
Lupta românilor a fost
redată fără încetare de alte publicaţii, la fel
şi persecuţiile, procesele şi condamnările.
“Foaia Poporului” din
19 aprilie 1903 scria că: “La 15 aprilie 1903, redactorul
responsabil al “Foii Poporului”, Victor Lazăr a fost dat în
judecată pentru articolele “Credeul Românilor” şi “Răvaşul”.
“Foaia Poporului” din
3 mai 1903 ne anunţă că la sfârşitul lui aprilie
1903, implicat într-un nou proces pentru schiţa istorică
“Ioan Buteanu”, Victor Lazăr a fost condamnat la patru luni închisoare.
La 4 iunie 1905, “Foaia
Poporului” relata că redactorului său i s-a intentat un al
patrulea proces de presă. A fost amendat cu 90 de coroane. Acelaşi
ziar din 5 nov. 1905 arată că în anul 1905, redactorul “Foii
Poporului”, în urma celor patru procese de presă, a fost condamnat
la o amendă de 530 coroane, sumă ce s-a reţinut din cauţiunea
ziarului.
“Foaia Poporului” din
9 feruarie 1908 relatează că: “Pe la începutul anului 1908,
Teodor V. Păcăţian, redactorul “ Telegraful Român din
Sibiu, este condamnat, pentru un articol în care apăra memoria lui
Avram Iancu, de 10 luni închisoare de stat şi 400 coroane amendă.
În 22 nov. 1908 ,
“Foaia Poporului” scria că: “În noaptea de 16/17 nov. 1908,
ungurii trimit în ascuns jandarmi care dinamitează şi aruncă
în aer Piatra memorială de pe Câmpul Libertăţii şi
Crucea lui Avram Iancu, ce se afla înălţată pe Dealul
Viilor lângă Blaj. (Ce a mai rămas din cruce se poate vedea în
muzeul din Blaj)".
În prima decadă a
lunii noiembrie 1909 are loc “Un nou atentat împotriva aşezămintelor
noastre scumpe în comuna Vidra după cum relata ziarul sibian “[ara
Noastră”, din 14 nov 1909. Acolo “nişte necunoscuţi au
aruncat petrol asupra casei unde s-a născut marele nostru erou naţional
Avram Iancu şi i-au dat foc, dar incendiul a fost observat de vecini
şi localizat înainte de a preface în cenuşă unul din
vestigiile care amintesc de trecutul glorios de luptă al românilor.
“Foaia Poporului” din
5 nov. 1905 arată că: “Prigoana nu-i avea în vedere numai pe
ziarişti, pe cei care purtau costume şi brâie naţionale,
sau cântau cântece, ci şi pe scriitori şi compozitori. Printre
acestia din urmă s-a numărat şi eminentul compozitor bănăţean
Ioan Vidu, care a fost dat în judecată pentru creaţiile sale
corale “Marşul lui Iancu” şi “Haideţi fraţi”.
“[ara Noastră”
scria la 24 ianuarie 1909, care era proprietatea lui Octavian Goga, pentru
articolele poetului şi mai ales pentru poezia: “Doina lui Iancu”
este urmărit.
În
“Foaia Poporului” din 26 februarie 1911, arată că: “Ziarul
“[ara Noastră”, în care apăra cauza lui Iancu şi a naţiunii
române, poetul a fost condamnat la o lună temniţă de stat
şi 600 coroane amendă.
“Foaia Poporului” din
12 martie 1911 scrie că: “Studenţii clujeni au protestat împotriva
sentinţei de condamnare, şi în semn de solidaritate şi
consideraţie, i-au dăruit scriitorului o călimară de
argint şi o pană de aur cu inscripţia: “Poetului Goga -
copiii nimănui”.
În 29 martie 1906 se dă
publicităţii ordinul ministerial de la Budapesta cu nr. 21.441,
care consemnează titlurile cărţilor scrise sau traduse în
limba română, care sunt interzise să mai fie folosite în
şcolile româneşti între 1868-1905
Din cele 100 de titluri
menţionăm:
1) “Almanahul românului pe 1891”
2) Bolintineanu Dimitrie: “Viaţa lui Ştefan
Vodă cel Mare”
3) Bolintineanu Dimitrie: “Legenda nouă”
4) “Cântece de irozi la Naşterea Domnului”
5) “Carte de cetire prelucrată de o asociaţie
de învăţători - ton I II III.
6) Daniel Dimitrie: “Culegere de poezii şi legende
poporale”
7) Laurean Treb: “Istoria românilor din timpurile cele
mai vechi şi până în zilele noastre
8) Manliu I. “Gramatica română”
9) Moldovan Ianoş M.: “Geografia Ardealului pentru
şcoalele poporale”
10) Moldovan M. Ioan: “Istorie Ardealului pentru şcoalele poporale”
11) Moldovan Ianoş M: “Istoria patriei pentru şcoalele poporale
române din Ardeal
12) Mureşan Andreiu: “Din poeziile lui A.M.”
13) Petru Maior: “Istoria pentru începuturile românilor în Dacia”
14) Pumnul Aron: “Lepturariu românesc”
15) Rusu I.W.: Elemente de istoria Transilvaniei pentru învăţătorii
şcoalelor poporale române.
16) Şăineanu Lazăr: “Autori români moderni”
17)
Slavici Ioan: “Istoria universală - partea a II-a”
18) Străjan M.: “Principii de literatură”
19) Tocilescu Gr.G.: “Istoria română pentru şcoalile primare de
ambele sexe”
20)
Urechia V.A.: “Legendele române”
21) Visarian Romanu: “Carte de lectură românească pentru şcoalele
române
22) Vulcanu I.: “Familia” - revistă ilustrată
23) Vulcan I.: “Panteonul român. Portretele şi biografiile celebrităţilor
române”
24) Xenopol A.D.: “Istoria românilor pentru clasele primare de ambele
sexe”
Neînfricatul Badea Cârţan
(vezi Dacoromania nr.10/2002) aducea cărţi româneşti de
peste Carpaţi pentru a le răspândi printre românii ardeleni.
Pentru aceste nenumărate delicte, a fost arestat şi bătut.
Cel mai rău i-a părut după cărţile confiscate
şi arse. Numai în perioada 15 septembrie 1903 - 15 octombrie 1905
i-am fost confiscate şi arse la Braşov 76.621 tipărituri.
Badea Gheorghe Cârţan
a fost condamnat la un an temniţă grea pentru delictul de agitaţie
împotriva statului şi răspândirea de cărţi
interzise.
Acestea au fost câteva
suferinţe româneşti. Celelalte, îndurate până în 1918
mai zac, încă, în dosarele arhivelor şi publicaţiile
acelor timpuri.
2) Campania actuală de demitizare a istoriei noastre a fost transformată
în ponegrirea eroilor şi martirilor români
Să-mi fie iertat
faptul că nu voi nominaliza omul şi înscrisul pentru a nu le
face, pe această cale, reclamă. Cititorul avizat este în stare
să vadă pe micul ecran sau să citească publicaţiile
înarmat cu arma obiectivităţii.
Se invocă mereu că
sunt obiectivi, că personalităţile, eroii şi martirii
noştri sunt redaţi cu “luminile şi umbrele lor”. Dar
spre surprinderea tuturor, luminile lipsesc, aproape în totalitate. În
schimb umbrele sunt exagerate până la ridicol.
Într-o publicaţie
istorică sunt relatate “fapte” din ultima parte a vieţii lui
Avram Iancu, reluând capitole dintr-o carte scrisă înainte de 1989.
Cei care publică articolul uită să redea şi îndoiala
acelui autor în legătură cu “amintirile” despre Avram Iancu
şi faptele sale.
În şcoala românească
din Transilvania, elevii erau obligaţi să înveţe 13 ore de
limba maghiară pe săptămână. Cei şcolarizaţi
ajunseră să fie cunoscători ai limbii maghiare. Cărţile,
broşurile, revistele şi ziarele maghiare au devenit accesibile
românilor. În aceste publicaţii au dat românii peste
“legendele” defăimătoare ale lui Horea, Cloşca, Crişan
şi Avram Iancu. De la românul cititor de limba maghiară a
“legendei” a ajuns pe cale orală la alţi români. Ca orice
transmitere pe cale orală, duce la uitarea autorului, se pierde
paternitatea “legendei” şi cu timpul, după câteva generaţii,
devine legendă românească. Şi iată-i pe români cum
îşi ponegresc eroii. “Culegătorii” de “legende” false
româneşti s-au întrecut a scoate volume după volume de
“opere” demigratoare.
Aşa este cazul
şi cu “Fagul împăratului” de lângă Baia de Arieş.
Este o minciună că Avram Iancu s-ar fi întâlnit acolo, într-o
postură ridicolă, cu împăratul.
Multă lume se întreabă,
care au fost cauzele care au provocat suferinţele marelui erou Avram
Iancu. Iată acum una dintre aceste cauze:
“Pe frontul apropierii
româno-maghiare, pe Bălcescu îl ajută Cezar Boliac, care la
Braşov edita o foaie filomaghiară, sprijinită de guvernul
maghiar, cu titlul “Espatriatul”, pe care românii ardeleni nu voiau
s-o primească nici măcar gratuit.
“Nicolae Bălcescu
nu cunoştea, din păcate, adevărata stare de lucruri din
Transilvania. Punând pe primul plan eliberarea [ării Româneşti,
problema Transilvaniei, automat, cădea în plan secund, ceea ce era o
mare gafă politică. Lupta revoluţionară “comună”
maghiară română nu înseamnă în fond altceva decât
ducerea la victorie a Ungariei Mari, aceea a unei singure naţiuni.
Sinucidere naţională pentru românii ardeleni... Două luni
s-a frământat inutil Bălcescu pentru a realiza împăcarea
românilor cu ungurii... “La 11 august 1849 Kassuth demisionează,
la 13 august 1849 armata ungară a capitulat la Siria lângă Arad.
“Nu cu mult înainte de
aceste evenimente, în 3 august (1849), Avram Iancu îşi făcu
cunoscut acel mesaj al său demn şi generos, anunţându-l pe
Kossuth că nu mai poate continua tratativele de pace cu fraţii
unguri, fiind împrejurările foarte critice. El a hotărât să
rămână neutru între luptele dintre unguri şi ruşi,
spre a-şi dovedi astfel sentimentele frăţeşti pe care
le nutreşti faţă de poporul maghiar.
“Neutralitatea, acest
gest nobil al lui Avram Iancu, precum şi tratativele de pace i-au
costat scump pe români, deoarece la curtea din Viena s-a aflat, şi tânărul
împărat a diminuat drastic rangul decoraţiilor ce li se
cuveneau fruntaşilor români. Măsura nu fusese luată nici
din invidie, nici din micime sufletească, aşa cum s-a afirmat la
un moment dat, ci pentru simplul fapt că în secret au fost puse la
dispoziţia împăratului actele prezidenţiale ale lui
Kossuth privind fazele tratativelor sale cu Iancu. Ar fi interesat de
cercetat dacă, nu şi acesta a fost motivul pentru care ulterior
Avram Iancu a suferit grave persecuţii din partea austriecilor”
(Din “Istoria României. Transilvania volI - Cluj N. 1997 - pp. 896-898)
Ca şi Bălcescu
la 1848/49 necunoscător al realităţilor din Transilvania,
nici azi, mulţi care se apucă să scrie despre istoria
noastră, a românilor ardeleni, fac erori mari. Începând cu stema
ţării pe care noi românii ardeleni nu figurăm. Sunt
reprezentate cei din “unio trium naţionum” - aprobată de
Maria Tereza.
Multe fapte de vitejie
şi suferinţe ale românilor ardeleni de la 1848/49 sunt uitate.
Cel mai elocvent caz este cel al viteazului prefect Simion Balint, care
n-a permis inamicului să pătrundă în Apuseni pe Arieş
de la Turda. La Blaj nu s-a găsit un loc pentru un bust al marelui
prefect.
În goana lor după
doctorate, titluri universitare şi venituri băneşti,
oamenii fără conştiinţă naţională ne împroaşcă
cu noroi eroii şi martirii.
Până când?
|
|
Muzeul din Blaj - ce a mai ramas din
Crucea lui Avram Iancu dupa explozie |
Crucea de azi a lui
Avram Iancu din Blaj |
Prof. Ilie FURDUIU
Bibliografie:
1). Paul Abrudan (1972), Pentru un monument lui Avram Iancu Sibiu, pp.
11-82.
2)
XXX (1997) Istoria României - Transilvania, volI, Ed. “George
Bariţiu”, Cluj Napoca, pp.896-898.
|