România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Patimile românilor care au apărat demnitatea
naţională şi memoria eroilor şi martirilor

1. Lupta împotriva justiţiei ungureşti nedrepte

După o lungă şi nemeritată suferinţă, Avram Iancu a plecat pe alte tărâmuri. Românii nu l-au uitat şi au încercat să-i păstreze memoria vie şi pentru generaţiile următoare.

Paul Abrudan a avut inspiraţia să strângă documente despre faptele pline de eroism şi cutezanţă ale multor români, şi le-a publicat în lucrarea”Pentru un monument lui Avram Iancu” - 1972. Din această lucrare, precum şi din altele, vom reda cititorilor revistei "Dacoromania", atât cât ne permite spaţiul.

În primăvara anului 1894, Ioan Rusu Şirianu ispăşea la Seghedin a doua condamnare în urma proceselor de presă, ca redactor al “Foii poporului". [ăranul Nicolae Lăzărescu din Şiria a organizat în sat o colectă bănească pentru a-i trimite întemniţatului I.R. Şirianu. Cei 8 florini şi 70 creiţari pe care i-a primit Şirianu au fost întregiţi de el până la suma de 10 florini. Cei 10 florini sunt trimişi ziarului “Tribuna” din Sibiu, drept început al unui fond din care să se ridice pe mormântul lui Iancu o cruce.

Din închisoare îi răspunde la 6 aprilie 1894, Rusu Şirianu şi preotului Zaharie Milian din Dezna Aradului care, colectase, deasemeni bani pentru întemniţat. În “Tribuna” din 5 aprilie 1894 el motivează de ce nu poate primi banii: “Iată de ce şi ofertul ce mi-ai trimis l-am adăugat fondului pentru ridicarea unui monument naţional lui Avram Iancu”... “Pentru toţi românii e o datorie să depună prinosul lor de recunoştiinţă pe mormântul aceluia a cărui memorie ne e sfântă tuturora”. “Aşa a luat naştere ideea ridicării unui monument în memoria eroului naţional Avram Iancu.

La 5 aprilie 1894 “Tribuna” scria să: “subscrie care cât poate”. Banii să fie trimişi la redactorul responsabil, Tit Liviu Albeni, Sibiu, str. Măcelarilor nr.21. Această chemare a fost preluată de toate publicaţiile româneşti din Imperiul Austro-Ungar, şi de ziarele din România.

Ziarul bucureştean “Românul” arată: “În memoria lui Avram Iancu fraţii noştri de dincolo (adică românii ardeleni) vor să ridice un monumet, căci numai o piatră simplă arată locul de etern repaus al legendarului erou... îi îndeamnă pe toţi bunii români să sprijinească această mişcare”...

În ziua de 23 aprilie 1894, la Abrud, avocatul Alexandru Filip a convocat o consfătuire cu caracter confidenţial. Aici a luat fiinţă un comitet, format din 26 persoane, a cărui chemare este: Adunarea unui fond din care să se ridice nemuritorului Avram Iancu, prefectul legiunilor de la 1848, un mausoleu la mormântul de la [ebea, iar la Câmpeni, unde a fost cuartirul principal al legiunilor, o statuie ecvestră şi înfiinţarea unei fundaţiuni, care să poarte numele aestui erou... A fost ales şi un casier.

În acelaşi timp a luat fiinţă, tot la Abrud, sub preşedinţia dr. Vasile Fodor un alt comitet. Acesta lansează “Apelul din Munţii Apuseni către fraţii români! “... sumele colectate să fie trimise pe adresa lui Aurelian Danciu, din Bucium.

În aprilie 1894, sarcina edificării monumentului a fost asumată de Comitetul Cetral al Partidului Naţional Român din Transilvania şi Ungaria. A fost ales un comitet. Cu strângerea fondurilor a fost împuternicit Tit Liviu Albini, candidat de avocat” din Sibiu, urmând ca listele privitoare la fundurile adunate să fie publicate în “Foaia Poporului”... La apel au răspuns un mare număr de români din Transilvania, Banat, Bucovina, România, după cum şi studenţii români din diferite centre universitare europene. La 3/15 noiembrie 1894 se adunase o sumă de 1990 florini, 36 creiţari, 223 lei şi 50 bani... În vara anului 1894, tinerele Eugenia şi Leontina Simonescu, Letiţia Roşca, Alexandrina şi Elena Cunţan, toate din Sibiu, au tipărit cocarde tricolore pe care le răspândeau în public cu diferite ocazii, iar sumele adunate erau predate casierului din Sibiu. La fel a procedat şi tânăra profesoară Maria Crişan, din Nădăşel, care a răspândit insignele la manifestările populare din Cluj cu ocazia judecării procesului memorandiştilor (7 - 25 mai 1894).

Ungurii, pentru a pune stavilă unei asemenea iniţiative, au luat măsura de a interzice tipărirea şi difuzarea insignelor tricolore destinate să contribuie la ridicarea unui monument lui Avram Iancu, şi de a le trimite în judecată pe tinerele românce... Procesul care s-a dezbătut la Sibiu, a avut un rezultat contrar celui aşteptat. În jurul lui, ziarele româneşti şi străine au făcut mare publicitate, fotografia lor, în port naţional săliştean, a fost inserată în ziarele ilustrate din România şi Italia, Iar teroarea şi arbitrariul autorităţilor asupra românilor transilvăneni demascate”...

La 15 martie 1895, ministrul ungur de interne Dezideriu Perczel, prin ordinul nr. 426/1895 interzice colecta pentru plănuitul momunent al lui Iancu. Autorităţile locale iau măsuri. La Sibiu a fost publicată hotărârea Magistratului, sub nr. 4047/1895, prin care se stabilea, că oricine contribuie cu ceva în interesul ridicării plănuitei statui lui Aram Iancu, ori adună contribuţii ori dă, va fi pedepsit cu 5 zile de arest şi cu amendă până la 100 florini.

Pentru a fi în siguranţă, banii au fost trimişi lui Ioan Slavici la Bucureşti pentru a fi depuşi la bancă. La 12 decembrie 1894, Tit Liviu Albini i-a trimis lui Ioan Slavici 2500 florini, iar în martie 1895 încă 1500 florini prin Nicolae Roman. În septembrie 1895 i-a predat personal lui Slavici, încă 430 florini, adică 4430 florni în total.

Diferenţa de 27 florini şi 40 creiţari a rămas în casa administraţiei ziarului “Tribuna”...

La începutul lunii mai 1897, acţiunea este redeschisă de "Tribuna” care sub titlul “Fondul lui Iancu nr.II” publică scrisoarea lui Iosif Martin, din Munţii Apuseni în care se cere să se spună ce s-a făcut cu banii.

Administratorii fondului pentru monumentul lui Avram Iancu sunt urmăriţi de poliţie. La 10 iulie 1897, Ioan Moţa este interogat la Orăştie. La sfârşitul anului 1897, Tit Liviu Albini, casierul fondului pentru monumentul lui Avram Iancu, a fost arestat şi deţinut - timp de 13 luni - în închisoarea din Alba Iulia , iar ceva mai târziu şi Ioan Moţa, care-l suplinise pentru scurt timp pe Albini,, a avut aceeaşi soartă.

“În dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1899, sala Tribunalului din Alba Iulia era arhiplină. Veniseră intelectuali din localitate, din Sibiu, Blaj, Braşov, după cum şi un număr însemnat de ţărani şi muncitori. Procesul, început la ora 10, prin interogatoriul lui Tit Liviu Albini şi a celor şase martori, s-a desfăşurat în condiţii de puternică tensiune. Tribunalul şi procurorul erau furioşi pentru că acuzatul şi martorii vorbeau în limba română. Totuşi procesul s-a desfăşurat într-o oarecare ordine până când, în rechizitoriul său, procurorul de stat, contele Miklós Lázár, pierzându-şi controlul sau probabil intenţionat - uită să mai vorbească despre acuzat şi se dedă la atacuri calomnioase împotriva lui Avram Iancu pe care îl califică “şef de bandiţi”, iar acţiunea iniţiată de românii transilvăneni, “ca cerşetorie publică”

“La o asemenea insultă nemaipomenită, asistenţa protestează, vociferează, iar avocatul apărării, Ştefan Cicio Pop, într-un amplu discurs infirmă aprecierile procurorului, vorbind despre personalitatea şi acţiunile patriotice ale marelui erou naţional, şi-i cere acestuia să retracteze cele spuse.

Tit Liviu Albini este condamnat la 15 zile arest, 100 florini amendă şi plata cheltuielilor de judecată. Este confiscată suma de 4701 florini adunată pentru monumentul lui Avram Iancu, şi dispune viceprimarului din Arad să sechestreze banii depuşi la “Victoria” (bancă) şi vicespanului Albei inferioare a recerca pe preşedintele Astrei ca să-i transpună libelul de depunere de la “Victoria”.

În urma recursului de la Cluj, pedeapsa lui Tit Liviu s-a majorat la 10 luni închisoare. Fondul a rămas confiscat definitiv.

“Tribuna” se pune în slujba protestatarilor. În cea din 17 dec 1899 este plublicată scrisoarea marelui pedagog, moţul dr. Petru Şpan care spunea: “ Adânc rănit în sufletul meu... m-am revoltat în faţa acestui atac temerar la cele mai înalte simţăminte ce ne leagă de eroii mari ai neamului nostru. Nu-ţi putem ierta acest pas nefericit - conte Lázár -, ci te provocăm... să revoci expresiunea făcută la adresa eroului nostru Avram Iancu. Moţ şi fiu al acelor locuri sfinte neamului românesc, ridic un solemn protest contra expresiunilor incalificabile ale procurorului şi cer satisfacţie.

În 12 decembrie 1899, “Tribuna” publică articolele ”Spiritul marelui Avram Iancu”, “Protest contra insultei procurorului de la Alba Iulia”, “Tinerimea pentru Iancu”, “Răsunet din Oradea Mare”, “Apelul tinerimii arădene” din 10 decembrie 1899, prin care toţi tinerii români erau chemaţi să lupte pentru apărarea memoriei lui Iancu, precum şi poezia studentului clujan Ioan Scurtu, intitulată “Procurorul hienă”.

În “Tribuna” din 9 dec. 1899, studentul George Novacovici, de la Facultatea de drept din Cluj, redactează un “Apel la tinerime”, prin care tinerii sunt chemaţi să facă zid în jurul memoriei eroului naţional. Studentul Ioan Scurtu scrie articolul “Pretindem satisfacţie” - pe care “Tribuna” din 10 dec. 1899, îl va publica ca articol de fond - adresat lui Alexandru Plosz, ministrul justiţiei din Budapesta.

“Convorbiile literare” publică protestul lui Titu Maiorescu, act pe care “Tribuna” îl va reproduce în paginile sale din 13 dec. 1899. În 1900 numărul din 13 ian. “Tribuna” publică articolul “Pretindem satisfacţie”.

Acelaşi lucru îl va face ziarul “Unirea” din Blaj, “Foaia Poporului” din Sibiu s.a.

În 26 dec. 1899, “Tribuna” publică poezia lui Ioan Scurtu “Fluierul lui Iancu” şi articolul de fond “ În faţa atentatului de la Alba Iulia”, iar “Unirea” din Blaj- articolul “Memoria lui Iancu”, în care se sublinia că “Iancu nu a fost numai al nostru, ci al tuturor românilor, de aceea pălmuirea lui Iancu a noastră este a tuturora, se spunea în cel din 29 dec. 1899.

Ziarul “Foaia Poporului” publică în numere 2 şi 3 din 1900 câte o fotografie a mormântului marelui erou Avram Iancu şi scena înmormântării acestuia.

“Patria” din Cernăuţi îi dedică în 21 ianuarie 1900 lui Avram iancu mai multe articole printre care şi acela intitulat “Morţii se scoală”.

Pentru apărarea memoriei lui Iancu şi combaterea calomniatorilor, “Tribuna” din 15 dec. 1899, a reprodus citate din Enciclopedia maghiară “Palas în care se spunea că: “El (Iancu n.n.) a fost unicul om din Ardeal care se încălzea pentru libertate şi scopuri politice înalte. Iancu a fost un om cu mâinile curate şi de bună credinţă”.

În “Tribuna” din 13 ianuarie 1900, este publicată poezia lui Octavian Goga: “În columniatores”:

“Trăi-va veşnic Iancu în doina plângătoare...

“Tribuna” din 27 dec. 1899, publică sub semnătura a 52 de studenţi “Protestul tinerimei universitare române din Cluj în contra insultei aduse memoriei lui Avram Iancu”, adoptat în 17 decembrie 1899, în care se arată:

“Tinerimea română de la Universitatea din Cluj respinge josnicul atac îndreptat contra lui Avram Iancu, care formează mândria sa naţională.

“Tribuna” din 20 dec. 1899 relatează că la 14 dec. 1899 s-au întrunit într-o consfătuire, tinerimea universitară din Cernăuţi, unde, după ce au condamnat fapta iresponsabilă a procurorului regal, cei 58 de studenţi prezenţi au hotărât “să elaboreze un energic protest contra lui Lázár, care a insultat pe eroul naţional Avram Iancu.

La 21 dec. 1899, “Tribuna“ scria că: “Într-o adunare protestatară se întrunesc studenţii bucureşteni, care în documentul adoptat cu acel prilej, arătău: “E prea mult... Am suferit cu durere şi resignare încătuşarea, bătaia şi schingiuirea, am răbdat cât omeneşte se poate răbda. Acum, însă răbdarea a atins culmea, stârnind un adevărat şi puternic uragan de revoltă în sufletele noastre tinere. Sus frunţile românilor martiri!”

“Tribuna” din 24 dec. 1899 relata că “La 16 dec. 1899 a avut loc adunarea de protest a celor 15 studenţi şi profesori universitari români din Munchen; la 21 dec. 1899 - studenţii români din Viena; la 22 dec. 1899 - studenţii din Oradea. “Revoltaţi în adâncul sufletului mărturiseau aceştia din urmă - ridicăm glasul protestului nostru contra nedemnului atac îndreptat împotriva memoriei celui mai iubit erou naţional al nostru. Protestăm contra cuvintelor îngrozitoare ale procurorului, Avram Iancu a trăit, trăieşte şi va trăi totdeauna în inimile noastre”.

Tot “Tribuna” din 24 dec 1899, scria despre: “Adunarea de protest a studenţilor români din Graz, întruniţi la 23 dec. 1899, în telegrama trimisă ministrului de justiţie budapestan, arată că “Tinerimea română din Graz înfierează nemaipomenita cutezanţă a procurorului Lázár de a ponegri memoria lui Iancu, a acelui bărbat care a luptat pentru întruparea aspiraţiunilor legitime ale poporului nostru, şi respinge cu indignare insulta adusă întregului neam românesc.

În “Tribuna” din 3 ianuarie 1900 se scrie despre: “Protestul studenţilor români din Budapesta. “Suntem aceia - arătau ei - care îşi simt mai mult inimile sângerând de o rană adâncă, pentru că a încercat să păteze gloria legendarului erou, a lui Avram Iancu”.

La 6 ianuarie 1900, “Tribuna” relata despre: “Comitetul naţional studenţesc din Bucureşti, în frunte cu Ioan Popescu - Pian, lansează un nou manifest, în care se spunea: “Un procuror fără scrupule şi fără conştiinţă aruncă insulta neamului nostru, numind pe regele munţilor şef de baniţi. Sufletele noastre tresar de revoltă”.

“Tribuna” din 16 ianuarie 1900 ne prezintă un: Deosebit de riguros protest al tinerilor universitari din Pojani (Bratislava), dat în 11 ianuarie 1900. “Au tresărit de durere bravii moţi, suspin crud ieşit din piepturile lor, iar munţii înţelegând insulta regelui lor, care nici în mormânt nu are pace, şi-au scuturat cu groază coama şi au spus vestea bătrânilor Carpaţi - fraţilor noştri - care au dus-o în urechile neamului întreg. Ca fii ai acestui popor alăturăm glasul nostru la glasul lui şi protestăm în contra procurorului nesocotit şi a tuturor acelora care, în zadar, cearcă pete în soare, şi-i predăm judecăţii zdrobitoare a istoriei”.

În 24 dec. 1899, “Tribuna” anunţă că: “Au loc adunări de protest în toate oraşele şi aproape în toate satele româneşti din Transilvania şi Banat. “Locuitorii oraşului Alba Iulia - se arată în documentul adoptat cu ocazia unei asemenea adunări - protestăm cu indignare pentru cutezanţa neînchipuită cu care un procuror regesc insultă pe cel mai mare şi iubit luptător al naţiunii române".

“Tribuna din 6 ianuarie 1900 relata că: “În cadrul unei puternice manifestaţii, la 23 decembrie 1899, locuitorii din Sălişte au mărşăluit cu torţe aprinse de-a lungul aşezării şi în acordurile muzicii au cântat “Marşul lui Iancu”.

În “Tribuna” din 4 şi 13 ianuarie sunt relatate acţiunile studenţilor din Cluj, care trimit pe tinerii Ioan Scurtu, George Novacovici şi Coriolan Steer, cu o coroană executată la un atelier de florărie din Cluj, a ajuns în dimineaţa de 31 dec. 1899 la [ebea şi-au aşezat-o pe mormântul lui Avram Iancu. S-a cântat trei strofe din Deşteaptă-te române. În cuvântul său studentul George Novacovici a spus: “jurăm pe mormântul tău, Iancule, că nu vom avea linişte până ce nu vom dobândi drepturile noastre egale cu celelalte naţiuni”.

Pentru a apăra coroana de furia autorităţilor ungureşti a fost depusă în biserică pe altar.

Jandarmii au luat cheile cu forţa şi au pătruns în biserică de unde au confiscat coroana. A urmat procesul celor trei studenţi. Ei erau învinuiţi că au încălcat articolele 174 şi 191 al codului penal unguresc şi art. 36 al codului de contravenţii, şi anume: preamărirea eroului naţional Avram Iancu, care prin ordinul ministrului de interne din 1895 fusese declarat “trădător de patrie”

“Tribuna” din 30 ianuarie 1900 publică un raport special din Cluj intitulat “Procesul pentru cununa lui Iancu”, şi articolul “Din nelegiuire în nelegiuire”.

În 11 februarie 1900, “Tribuna” publică cuvântările rostite, la 31 decembrie 1899, de către studentul Ioan Scurtu în biserica din [ebea şi studentul George Novacovici, la mormântul lui Avram Iancu.

La 10 februarie 1900, “Tribuna” publică chemarea tinerimii din Oradea, în care se sublinia că pentru apărarea memoriei lui Iancu, “[ebea trebuie să fie Mecca românismului”, şi că “ toată inteligenţa română să aibă în casă portretul lui Iancu”.

“Tribuna” din 18 februarie 1900, relatează aspecte de la procesul celor 3 studenţi ce a început în 13 febr. 1900 la Baia de Criş. “Dacă a preamării pe eroi ca Iancu e delict declara Ioan Scurtu - eu totuşi voi premări totdeauna pe Iancu. Dacă virtutea e păcat şi păcatul virtute înaintea acestei justiţii, atunci cer şi ţin să se iee la protocol că vreau cea mai severă condamnare”.

Atunci când judecătorul îi retrage cuvântul, acuzatul protestează şi spune: “Comiţi abuz de putere”. Spre cinstea lor acuzaţii şi martorii au spus totul în limba română.

La 16 februarie 1900, “Tribuna” scria că: “cei trei studenţi sunt condamnaţi pentru prăznuirea lui Iancu, culpabil de infidelitate către patrie ... şi către ideea de stat maghiar... şi pentru cununa cu tricolor... la 6 săptămâni temniţă....... şi 250 coroane amendă. Cununa se confiscă”

Ziarele româneşti din Transilvania: “Unirea” din Blaj, “Foaia Poporului” şi “Telegraful Român” din Sibiu se alăturau “Tribunei” şi publică în toate numerele relatări despre protestele şi solidaritatea românească în jurul celor judecaţi pentru că au apărat memoria lui Avram Iancu.

“Tribuna” din 24 februarie 1900 scrie că: “Revista Orăştiei” este dată în judecată în februarie 1900, pentru motivul că a publicat portretul lui Horea.

În 5 mai 1900, “Tribuna”, care fusese dată în judecată pentru articolele publicate... scria: “Noi cei batjocoriţi, şi tot noi cei vinovaţi”.

În “Tribuna” din 30 iunie 1900, se relatează despre recursul judecat la Deva. La procesul celor trei studenţi erau prezenţi şi o solie din Vidra de Sus - satul lui Iancu - formată din 12 tineri. Telegrame de solidaritate sosesc de la “Tinerimea română orădeană” de la “Moţii Iacului” din Câmpeni.

La 5 august 1900, “Tribuna” publică relatări despre adunarea de protest care a avut loc în august cu ocazia înmormântării, la Abrud, a fostului student Ioan Moga, ce fusese eliminat de la Facultatea de drept din Cluj o dată cu Ioan Scurtu”.

În aprilie 1903, oficialităţile confiscă “Calendarul Tribunei” pe anul 1903, pentru că cuprinderea biografia lui Avram Iancu.

“Tribuna” publică la 23 aprilie 1903 articolul “Zece ani de sferinţă” în care se prezintă o scurtă dare de seamă din care rezultă că în perioada anilor 1893- 1903, “Tribuna” şi “Foaia Poporului” au fost condamnate la amenzi în sumă de 40656 coroane şi 55 florini, au plătit cheltuieli de judecată în valoare de 16262 coroane, adică în total 56.918 coroane şi 55 florini. Iar redactorii celor două ziare au fost împrocesuaţi şi condamnaţi la 204 luni de închisoare, ceea ce echivalează cu 17 ani de temniţă.

La 29 aprilie 1903, “Tribuna”, în articolul “Către cititorii noştri” se spunea că din cauza măsurilor arbitrare “am ajuns acolo că tot capitalul nostru este sleit şi cauţiunea jurnalului confiscată. Cu ziua de astăzi “Tribuna” nu mai poate apărea".

Lupta românilor a fost redată fără încetare de alte publicaţii, la fel şi persecuţiile, procesele şi condamnările.

“Foaia Poporului” din 19 aprilie 1903 scria că: “La 15 aprilie 1903, redactorul responsabil al “Foii Poporului”, Victor Lazăr a fost dat în judecată pentru articolele “Credeul Românilor” şi “Răvaşul”.

“Foaia Poporului” din 3 mai 1903 ne anunţă că la sfârşitul lui aprilie 1903, implicat într-un nou proces pentru schiţa istorică “Ioan Buteanu”, Victor Lazăr a fost condamnat la patru luni închisoare.

La 4 iunie 1905, “Foaia Poporului” relata că redactorului său i s-a intentat un al patrulea proces de presă. A fost amendat cu 90 de coroane. Acelaşi ziar din 5 nov. 1905 arată că în anul 1905, redactorul “Foii Poporului”, în urma celor patru procese de presă, a fost condamnat la o amendă de 530 coroane, sumă ce s-a reţinut din cauţiunea ziarului.

“Foaia Poporului” din 9 feruarie 1908 relatează că: “Pe la începutul anului 1908, Teodor V. Păcăţian, redactorul “ Telegraful Român din Sibiu, este condamnat, pentru un articol în care apăra memoria lui Avram Iancu, de 10 luni închisoare de stat şi 400 coroane amendă.

În 22 nov. 1908 , “Foaia Poporului” scria că: “În noaptea de 16/17 nov. 1908, ungurii trimit în ascuns jandarmi care dinamitează şi aruncă în aer Piatra memorială de pe Câmpul Libertăţii şi Crucea lui Avram Iancu, ce se afla înălţată pe Dealul Viilor lângă Blaj. (Ce a mai rămas din cruce se poate vedea în muzeul din Blaj)".

În prima decadă a lunii noiembrie 1909 are loc “Un nou atentat împotriva aşezămintelor noastre scumpe în comuna Vidra după cum relata ziarul sibian “[ara Noastră”, din 14 nov 1909. Acolo “nişte necunoscuţi au aruncat petrol asupra casei unde s-a născut marele nostru erou naţional Avram Iancu şi i-au dat foc, dar incendiul a fost observat de vecini şi localizat înainte de a preface în cenuşă unul din vestigiile care amintesc de trecutul glorios de luptă al românilor.

“Foaia Poporului” din 5 nov. 1905 arată că: “Prigoana nu-i avea în vedere numai pe ziarişti, pe cei care purtau costume şi brâie naţionale, sau cântau cântece, ci şi pe scriitori şi compozitori. Printre acestia din urmă s-a numărat şi eminentul compozitor bănăţean Ioan Vidu, care a fost dat în judecată pentru creaţiile sale corale “Marşul lui Iancu” şi “Haideţi fraţi”.

“[ara Noastră” scria la 24 ianuarie 1909, care era proprietatea lui Octavian Goga, pentru articolele poetului şi mai ales pentru poezia: “Doina lui Iancu” este urmărit.

 În “Foaia Poporului” din 26 februarie 1911, arată că: “Ziarul “[ara Noastră”, în care apăra cauza lui Iancu şi a naţiunii române, poetul a fost condamnat la o lună temniţă de stat şi 600 coroane amendă.

“Foaia Poporului” din 12 martie 1911 scrie că: “Studenţii clujeni au protestat împotriva sentinţei de condamnare, şi în semn de solidaritate şi consideraţie, i-au dăruit scriitorului o călimară de argint şi o pană de aur cu inscripţia: “Poetului Goga - copiii nimănui”.

În 29 martie 1906 se dă publicităţii ordinul ministerial de la Budapesta cu nr. 21.441, care consemnează titlurile cărţilor scrise sau traduse în limba română, care sunt interzise să mai fie folosite în şcolile româneşti între 1868-1905

Din cele 100 de titluri menţionăm:

1) “Almanahul românului pe 1891”

2) Bolintineanu Dimitrie: “Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare”

3) Bolintineanu Dimitrie: “Legenda nouă”

4) “Cântece de irozi la Naşterea Domnului”

5) “Carte de cetire prelucrată de o asociaţie de învăţători - ton I II III.

6) Daniel Dimitrie: “Culegere de poezii şi legende poporale”

7) Laurean Treb: “Istoria românilor din timpurile cele mai vechi şi până în zilele noastre

8) Manliu I. “Gramatica română”

9) Moldovan Ianoş M.: “Geografia Ardealului pentru şcoalele poporale”

10) Moldovan M. Ioan: “Istorie Ardealului pentru şcoalele poporale”

11) Moldovan Ianoş M: “Istoria patriei pentru şcoalele poporale române din Ardeal

12) Mureşan Andreiu: “Din poeziile lui A.M.”

13) Petru Maior: “Istoria pentru începuturile românilor în Dacia”

14) Pumnul Aron: “Lepturariu românesc”

15) Rusu I.W.: Elemente de istoria Transilvaniei pentru învăţătorii şcoalelor poporale române.

16) Şăineanu Lazăr: “Autori români moderni”

17) Slavici Ioan: “Istoria universală - partea a II-a”

18) Străjan M.: “Principii de literatură”

19) Tocilescu Gr.G.: “Istoria română pentru şcoalile primare de ambele sexe”

20) Urechia V.A.: “Legendele române”

21) Visarian Romanu: “Carte de lectură românească pentru şcoalele române

22) Vulcanu I.: “Familia” - revistă ilustrată

23) Vulcan I.: “Panteonul român. Portretele şi biografiile celebrităţilor române”

24) Xenopol A.D.: “Istoria românilor pentru clasele primare de ambele sexe”

Neînfricatul Badea Cârţan (vezi Dacoromania nr.10/2002) aducea cărţi româneşti de peste Carpaţi pentru a le răspândi printre românii ardeleni. Pentru aceste nenumărate delicte, a fost arestat şi bătut. Cel mai rău i-a părut după cărţile confiscate şi arse. Numai în perioada 15 septembrie 1903 - 15 octombrie 1905 i-am fost confiscate şi arse la Braşov 76.621 tipărituri.

Badea Gheorghe Cârţan a fost condamnat la un an temniţă grea pentru delictul de agitaţie împotriva statului şi răspândirea de cărţi interzise.

Acestea au fost câteva suferinţe româneşti. Celelalte, îndurate până în 1918 mai zac, încă, în dosarele arhivelor şi publicaţiile acelor timpuri.

 

2) Campania actuală de demitizare a istoriei noastre a fost transformată în ponegrirea eroilor şi martirilor români

Să-mi fie iertat faptul că nu voi nominaliza omul şi înscrisul pentru a nu le face, pe această cale, reclamă. Cititorul avizat este în stare să vadă pe micul ecran sau să citească publicaţiile înarmat cu arma obiectivităţii.

Se invocă mereu că sunt obiectivi, că personalităţile, eroii şi martirii noştri sunt redaţi cu “luminile şi umbrele lor”. Dar spre surprinderea tuturor, luminile lipsesc, aproape în totalitate. În schimb umbrele sunt exagerate până la ridicol.

Într-o publicaţie istorică sunt relatate “fapte” din ultima parte a vieţii lui Avram Iancu, reluând capitole dintr-o carte scrisă înainte de 1989. Cei care publică articolul uită să redea şi îndoiala acelui autor în legătură cu “amintirile” despre Avram Iancu şi faptele sale.

În şcoala românească din Transilvania, elevii erau obligaţi să înveţe 13 ore de limba maghiară pe săptămână. Cei şcolarizaţi ajunseră să fie cunoscători ai limbii maghiare. Cărţile, broşurile, revistele şi ziarele maghiare au devenit accesibile românilor. În aceste publicaţii au dat românii peste “legendele” defăimătoare ale lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu. De la românul cititor de limba maghiară a “legendei” a ajuns pe cale orală la alţi români. Ca orice transmitere pe cale orală, duce la uitarea autorului, se pierde paternitatea “legendei” şi cu timpul, după câteva generaţii, devine legendă românească. Şi iată-i pe români cum îşi ponegresc eroii. “Culegătorii” de “legende” false româneşti s-au întrecut a scoate volume după volume de “opere” demigratoare.

Aşa este cazul şi cu “Fagul împăratului” de lângă Baia de Arieş. Este o minciună că Avram Iancu s-ar fi întâlnit acolo, într-o postură ridicolă, cu împăratul.

Multă lume se întreabă, care au fost cauzele care au provocat suferinţele marelui erou Avram Iancu. Iată acum una dintre aceste cauze:

“Pe frontul apropierii româno-maghiare, pe Bălcescu îl ajută Cezar Boliac, care la Braşov edita o foaie filomaghiară, sprijinită de guvernul maghiar, cu titlul “Espatriatul”, pe care românii ardeleni nu voiau s-o primească nici măcar gratuit.

“Nicolae Bălcescu nu cunoştea, din păcate, adevărata stare de lucruri din Transilvania. Punând pe primul plan eliberarea [ării Româneşti, problema Transilvaniei, automat, cădea în plan secund, ceea ce era o mare gafă politică. Lupta revoluţionară “comună” maghiară română nu înseamnă în fond altceva decât ducerea la victorie a Ungariei Mari, aceea a unei singure naţiuni. Sinucidere naţională pentru românii ardeleni... Două luni s-a frământat inutil Bălcescu pentru a realiza împăcarea românilor cu ungurii... “La 11 august 1849 Kassuth demisionează, la 13 august 1849 armata ungară a capitulat la Siria lângă Arad.

“Nu cu mult înainte de aceste evenimente, în 3 august (1849), Avram Iancu îşi făcu cunoscut acel mesaj al său demn şi generos, anunţându-l pe Kossuth că nu mai poate continua tratativele de pace cu fraţii unguri, fiind împrejurările foarte critice. El a hotărât să rămână neutru între luptele dintre unguri şi ruşi, spre a-şi dovedi astfel sentimentele frăţeşti pe care le nutreşti faţă de poporul maghiar.

“Neutralitatea, acest gest nobil al lui Avram Iancu, precum şi tratativele de pace i-au costat scump pe români, deoarece la curtea din Viena s-a aflat, şi tânărul împărat a diminuat drastic rangul decoraţiilor ce li se cuveneau fruntaşilor români. Măsura nu fusese luată nici din invidie, nici din micime sufletească, aşa cum s-a afirmat la un moment dat, ci pentru simplul fapt că în secret au fost puse la dispoziţia împăratului actele prezidenţiale ale lui Kossuth privind fazele tratativelor sale cu Iancu. Ar fi interesat de cercetat dacă, nu şi acesta a fost motivul pentru care ulterior Avram Iancu a suferit grave persecuţii din partea austriecilor” (Din “Istoria României. Transilvania volI - Cluj N. 1997 - pp. 896-898)

Ca şi Bălcescu la 1848/49 necunoscător al realităţilor din Transilvania, nici azi, mulţi care se apucă să scrie despre istoria noastră, a românilor ardeleni, fac erori mari. Începând cu stema ţării pe care noi românii ardeleni nu figurăm. Sunt reprezentate cei din “unio trium naţionum” - aprobată de Maria Tereza.

Multe fapte de vitejie şi suferinţe ale românilor ardeleni de la 1848/49 sunt uitate. Cel mai elocvent caz este cel al viteazului prefect Simion Balint, care n-a permis inamicului să pătrundă în Apuseni pe Arieş de la Turda. La Blaj nu s-a găsit un loc pentru un bust al marelui prefect.

În goana lor după doctorate, titluri universitare şi venituri băneşti, oamenii fără conştiinţă naţională ne împroaşcă cu noroi eroii şi martirii.

Până când?

 

Muzeul din Blaj - ce a mai ramas din
Crucea lui Avram Iancu dupa explozie

Crucea de azi a lui
Avram Iancu din Blaj

Prof. Ilie FURDUIU

Bibliografie:

1). Paul Abrudan (1972), Pentru un monument lui Avram Iancu Sibiu, pp. 11-82.

2) XXX (1997) Istoria României - Transilvania, volI, Ed. “George Bariţiu”, Cluj Napoca, pp.896-898.