România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Să facem din Cetate 
un om sănătos

De bună voie şi nesiliţi de nimeni ne-am dus la Fundaţia PAEM cu întreg colectivul redacţional al publicaţiei „Dacoromania”. „În joc” era soarta Cetăţii, (teoretic) acel teritoriu bântuit de rugăciune, putere, crime, dragoste, omoruri, freamătul singuratec al clocitului şampaniei, strigătul necruţător al mulţimii ce-a făurit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de paşii tineri ai elevilor şi studenţilor încrustaţi pe limba castanilor, busturilor, statuilor, pe zidurile potcovite de intrarea triumfală a Viteazului Mihai, stâlp al creştinătăţii şi el, cetatea fiind, aşadar, un complex de moralitate sădit pe „vreme trece, vreme vine”.

Vinovat, poate, de prezenţă, pentru că în sală nu erau decât 11 inşi cu „moderatorul” Alin cu tot, deşi erau aşteptaţi să participe proprietari de „verzi şi uscate”, noi fiind proprietari de cuvinte, am rugat să se consemneze întocmai următoarele doleanţe: 1) Pentru că destinul Cetăţii este chiar spaţiul comun de convieţuire al albaiulienilor aceştia trebuie să-şi spună cuvântul printr-un REFERENDUM. Da! Pare curios pentru unii, dar noi îl socotim un principiu al vaselor comunicante; 2) Spaţiu pentru un muzeu de artă contemporană; 3) Spaţiu pentru un muzeu de artă religioasă din Transilvania; 4) O casă a cărţii cu multiple funcţionalităţi; 5) O sală de expoziţii de asemenea multifuncţională; 6) Spaţiu pentru o şcoală de restaurare a cărţii; 7) Muzee de arheologie în aer liber pe terenul viran pe care a respirat cândva Monetăria...

Vorbeam, convins că spaţiul eliberat este deja „împărţit” între marile puteri ale financiarului, repetându-mi cu voce tare sintagmele unui istoric şi cercetător albaiulian, şerdeanul Gh. Anghel; „Cetatea-i plină de gunoaie, de ambalaje, depozite de hârtie, de bălţi nesecate, de şanţuri înfundate, care aşteaptă, fiecare în parte, un drenaj în felul său”. „Nu se poate interveni oricum în restructurarea, restaurarea Cetăţii, trebuie văzut ansamblul, sau, cum afirma alt istoric, tânărul Călin Borangic, ea trebuie pregătită minuţios pentru o asemenea intervenţie „chirurgicală” la fel cum trebuie pregătită populaţia Albei Iulia şi educată”. „Priviţi în jurul ei, şi veţi da de o lume nevăzută, de instituţii chiar care şi-au deversat murdăririle de-a lungul anilor, depozitându-şi maculatura, vreascurile, înfundând canale, ziduri, de aceea noi credem că mai întâi şi întâi Cetatea trebuie reînvăţată să respire odată cu noi.” Personal, cer autorităţilor spaţii pentru cazare, care să acopere necesarul prezenţelor multiple din ţară şi de peste hotare la Ziua Naţională a României, conferind turismului autohton şi naţional valenţe contemporane, ambientul cerut, surprize chiar prin ineditul său”, spunea economistul Ioan Străjan, la care au subscris şi domnul Muntean Nicolae şi prof. Bota. Informaţii de acest gen aveau darul să descarce inimile de sedimentele nepăsării, de ignoranţă şi falsă iubire, dar, vai, domnul Alin, era pe post de acumulare a dorinţelor pe care urma să le sintetizeze şi a le da mai departe. Şi nu i-a fost uşor.

Oricum, întâlnirea, aşa, nepermis de restrânsă cum a fost, a derulat un dialog civilizat în care lumina ce s-a degajat a fost legată de felul în care ne pasă, şi suntem implicaţi în soarta Cetăţii, atât de împovăraţi de buruieni, ochiuri de apă, lână a broaştei, resturi ale părăsirii unei părţi a ei de către militari, de felul în care „Carolinele” au revalorificat spaţiile din şanţuri, de cărările, drumurile ca nişte intrânduri, ca nişte crăpături pe obrajii ei, dar şi de unele dislocări de cărămizi, pietre din ziduri, toate atrăgând atenţia asupra unor malformaţii, asupra unei clădiri bolnave ce-şi aşteaptă medicamentaţia necesară ieşirii din impas.

Desigur, oficialităţile au ajuns la concluzia că este destul, că a venit timpul să facem din Cetate om sănătos, capabil să întindă mâinile albaiulienilor, străinilor de pe planetă, îmbrăţişându-i cu un surâs aparte în care toate mecanismele merg perfect, fiind reglate la zi. Întrebarea dacoromaniştilor: oare vom trăi să vedem şi acest impact, pentru că de planuri, plănuleţe, promisiuni suntem sătui! Vom trăi, spunem, privindu-i monumentele ce trebuiesc readuse la linia de plutire, să aibă spaţiul lor de protecţie, să-şi reverse propria istorie în autohton, naţional şi universal: Credem că... Doamne, ajută!

 

NOTĂ:

Alba Iulia, pe “Aleea Scriitorilor” are nevoie şi de alte personalităţi. Printre ele: Delavrancea, Rubin Patiţia, Nicolae Raţiu, Borza, Prodan, Ştefan Meteş, Axente Sever, Iosif Ivanovici, Enescu, Sadoveanu, Ionel Pop, un monument al ASTREI al UNIRII etc.

 Cu bine,

Ion LOPADEANU