|
De bună
voie şi nesiliţi de nimeni ne-am dus la Fundaţia PAEM cu întreg
colectivul redacţional al publicaţiei „Dacoromania”. „În
joc” era soarta Cetăţii, (teoretic) acel teritoriu bântuit de
rugăciune, putere, crime, dragoste, omoruri, freamătul
singuratec al clocitului şampaniei, strigătul necruţător
al mulţimii ce-a făurit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de
paşii tineri ai elevilor şi studenţilor încrustaţi pe
limba castanilor, busturilor, statuilor, pe zidurile potcovite de intrarea
triumfală a Viteazului Mihai, stâlp al creştinătăţii
şi el, cetatea fiind, aşadar, un complex de moralitate sădit
pe „vreme trece, vreme vine”.
Vinovat,
poate, de prezenţă, pentru că în sală nu erau decât
11 inşi cu „moderatorul” Alin cu tot, deşi erau aşteptaţi
să participe proprietari de „verzi şi uscate”, noi fiind
proprietari de cuvinte, am rugat să se consemneze întocmai următoarele
doleanţe: 1) Pentru că destinul Cetăţii este chiar spaţiul
comun de convieţuire al albaiulienilor aceştia trebuie să-şi
spună cuvântul printr-un REFERENDUM. Da! Pare curios pentru unii,
dar noi îl socotim un principiu al vaselor comunicante; 2) Spaţiu
pentru un muzeu de artă contemporană; 3) Spaţiu pentru un
muzeu de artă religioasă din Transilvania; 4) O casă a cărţii
cu multiple funcţionalităţi; 5) O sală de expoziţii
de asemenea multifuncţională; 6) Spaţiu pentru o şcoală
de restaurare a cărţii; 7) Muzee de arheologie în aer liber pe
terenul viran pe care a respirat cândva Monetăria...
Vorbeam,
convins că spaţiul eliberat este deja „împărţit”
între marile puteri ale financiarului, repetându-mi cu voce tare
sintagmele unui istoric şi cercetător albaiulian, şerdeanul
Gh. Anghel; „Cetatea-i plină de gunoaie, de ambalaje, depozite de hârtie,
de bălţi nesecate, de şanţuri înfundate, care aşteaptă,
fiecare în parte, un drenaj în felul său”. „Nu se poate
interveni oricum în restructurarea, restaurarea Cetăţii,
trebuie văzut ansamblul, sau, cum afirma alt istoric, tânărul Călin
Borangic, ea trebuie pregătită minuţios pentru o asemenea
intervenţie „chirurgicală” la fel cum trebuie pregătită
populaţia Albei Iulia şi educată”. „Priviţi în
jurul ei, şi veţi da de o lume nevăzută, de instituţii
chiar care şi-au deversat murdăririle de-a lungul anilor,
depozitându-şi maculatura, vreascurile, înfundând canale, ziduri,
de aceea noi credem că mai întâi şi întâi Cetatea trebuie reînvăţată
să respire odată cu noi.” Personal, cer autorităţilor
spaţii pentru cazare, care să acopere necesarul prezenţelor
multiple din ţară şi de peste hotare la Ziua Naţională
a României, conferind turismului autohton şi naţional valenţe
contemporane, ambientul cerut, surprize chiar prin ineditul său”,
spunea economistul Ioan Străjan, la care au subscris şi domnul
Muntean Nicolae şi prof. Bota. Informaţii de acest gen aveau
darul să descarce inimile de sedimentele nepăsării, de
ignoranţă şi falsă iubire, dar, vai, domnul Alin, era
pe post de acumulare a dorinţelor pe care urma să le sintetizeze
şi a le da mai departe. Şi
nu i-a fost uşor.
Oricum,
întâlnirea, aşa, nepermis de restrânsă cum a fost, a derulat
un dialog civilizat în care lumina ce s-a degajat a fost legată de
felul în care ne pasă, şi suntem implicaţi în soarta Cetăţii,
atât de împovăraţi de buruieni, ochiuri de apă, lână
a broaştei, resturi ale părăsirii unei părţi a ei
de către militari, de felul în care „Carolinele” au
revalorificat spaţiile din şanţuri, de cărările,
drumurile ca nişte intrânduri, ca nişte crăpături pe
obrajii ei, dar şi de unele dislocări de cărămizi,
pietre din ziduri, toate atrăgând atenţia asupra unor malformaţii,
asupra unei clădiri bolnave ce-şi aşteaptă medicamentaţia
necesară ieşirii din impas.
Desigur,
oficialităţile au ajuns la concluzia că este destul, că
a venit timpul să facem din Cetate om sănătos, capabil să
întindă mâinile albaiulienilor, străinilor de pe planetă,
îmbrăţişându-i cu un surâs aparte în care toate
mecanismele merg perfect, fiind reglate la zi. Întrebarea dacoromaniştilor:
oare vom trăi să vedem şi acest impact, pentru că de
planuri, plănuleţe, promisiuni suntem sătui! Vom trăi,
spunem, privindu-i monumentele ce trebuiesc readuse la linia de plutire, să
aibă spaţiul lor de protecţie, să-şi reverse
propria istorie în autohton, naţional şi universal: Credem că...
Doamne, ajută!
NOTĂ:
Alba
Iulia, pe “Aleea Scriitorilor” are nevoie şi de alte personalităţi.
Printre ele: Delavrancea, Rubin Patiţia, Nicolae Raţiu, Borza,
Prodan, Ştefan Meteş, Axente Sever, Iosif Ivanovici, Enescu,
Sadoveanu, Ionel Pop, un monument al ASTREI al UNIRII etc.
Cu
bine,
Ion
LOPADEANU
|
|
