|
Datorită mirajului scenei am deschis ochii spre zori, în ritmul
dansului am clădit cetăţile sufletelor noastre, iar
acum ştiu că de ori care parte a oglinzii ne-am afla,
dansul se împleteşte cu realitatea, iar împreună cu
noi şi alte suflete se vor deschide, iar razele ce vor încolţi
în ele vor fi suficient de puternice pentru a lumina cele mai întunecate
abisuri...
Vraja
dansului a cuprins sufletele mai multor generaţii de tineri
de-a lungul a 20 de ani, scânteia venind din sufletul unei prime
soliste a Operei Romane ce a poposit în inima Ardealului aprinzând
torţa dansului sportiv. Este vorba de regretata coregrafă
MARIA PETREA, membra fondatoare a Federaţiei Române de dans
sportiv şi fost arbitru internaţional.
O dată cu trecerea în nefiinţă a dânsei părea
să se fi stins orice speranţă şi bucurie a
tuturor celor care au ajuns să-şi clădească
caracterul şi modul de viaţă prin acest sport
minunat. |

|
În acele
clipe când munca dânsei de o viaţă părea irosită am
conştientizat pentru prima dată că acesta pepinieră a
sufletelor nobile şi deschise reprezentată prin dansul sportiv
are nevoie de continuitate.
Doamna
Maria Petrea a condus Clubul pe podiumurile Concursurilor internaţionale
în Danemarca şi Republica Moldova.
La
concursurile naţionale participările au fost numeroase dar
enumerăm câteva:
- 1995 -
Hunedoara
- 1996 -
Cupa Potaisa - Turda
- 1998 -
Cupa Cristal - Cluj Napoca
- 1999 -
Cupa Ardealul Bistriţa
- 2000 -
Campionatul naţional Bucureşti
- 2001 -
Campionatul naţional Bucureşti
Pe lângă
alte numeroase clasări pe podiumuri ale dansatorilor s-au mai obţinut
deasemenea locurile I, II, III la Festivalurile studenţeşti
şi Campionatele naţionale la Concursuri pe formaţii 1997 -
locul II, 1998 locul I, 200 1 - locul III, precum şi un meritat loc 7
la Openul Internaţional Standard grupa 14-15 ani obţinut chiar
de actualul antrenor al Clubului de dans sportive Maria Petrea.
Mulţi
aţi pornit bucuroşi pe acest drum însă noi am păşit
pe el cu greu, cu sufletul apăsat, conştientizând imensa
responsabilitate ce o avem faţă de mentorul nostru şi faţă
de viitorul generaţiilor de dansatori.
Astfel, a
început povestea Clubului de dans sportiv „MARIA PETREA”- Alba Iulia
care a reuşit să ajungă la statutul de club competitiv pe
plan naţional după numai doi ani de muncă. Dansul sportiv
reprezintă o investiţie în viitorul copiilor, fiind o îmbinare
între artă şi sport.
În
prezent lotul de performanţă al Clubului de dans sportiv
„MARIA PETREA” se pregăteşte să participe la competiţii
naţionale tinzând spre rezultate cat mai bune.
Cea mai
mare satisfacţie prin prisma dezvoltării sociale şi
culturale este dată de progresul vizibil al celor mai tineri dintre
membrii clubului. În prezent, în cadrul lotului există perechi ce
vor intra în competiţie în cadrul categoriei de vârsta 6-9 ani.
Astfel având siguranţa valorica a viitorilor dansatori. Clubul de
dans sportiv „MARIA PETREA” ţinteşte spre cele mai înalte
culmi ale dansului sportiv românesc.
Nu
trebuie să uităm de asemenea ca sub faţa strălucitoare
a dansului sportiv se ascund sute de ore de antrenamente chinuitoare,
munca asiduă, atât din partea sportivilor cât şi a
antrenorilor. Unica lor răsplată este satisfacţia morală
dată de urcarea pe cele mai înalte trepte ale podiumului pe tineri
dansatori.
Un
sprijin moral şi profesional l-am primit din partea unei bune
prietene a doamnei Maria Petrea binecunoscută în lumea dansului
sportiv - d-na FLORICA BUTUŞAN antrenor la Clubul de dans sportiv
Floris - Bistriţa. Dânsa a avut amabilitatea de a se deplasa de la
Bistriţa pentru a susţine în această perioadă un
seminar de pregătire cu dansatorii clubului nostru.
În
ultima perioadă se observă că tinerii nu sunt canalizaţi
spre activităţi culturale care pun în evidenţă
frumosul ci tot mai multă violenţă şi atitudini
obscene în rândul lor. Clubul nostru încearcă să aducă
cultul frumosului în viaţa copiilor noştrii aşa cum şi
noi la rândul nostru am fost educaţi de doamna noastră
antrenoare, care punea foarte mult preţ pe cunoaşterea muzicii
şi dansului de cea mai buna calitate.
Primul
contact cu ringul de dans a celei mai mici perechi, la Concursul Naţional
de Dans Sportiv Sibiu grupa 6-9 ani, a avut ca finalitate ocuparea locului
18 din 35 perechi, reuşind astfel să surclaseze perechi cu
experienţă de la cluburi puternice din ţară.
Într-un
răstimp foarte scurt Clubul de dans sportiv MARIA PETREA Alba Iulia a
avut o evoluţie minunată şi am legat multe relaţii cu
alte cluburi din ţară şi prietenii cu componenţii
loturilor acestora, fapt ce ne îndreptăţeşte să sperăm
ca în viitor să reprezinte cu cinste pe plan naţional şi
internaţional meleagurile noastre încărcate de istorie.
În paşi
de dans vă invităm pe toţi, copii si adulţi la clubul
nostru din Alba Iulia - MARIA PETREA.
PREŞEDINTE ŞI INSTRUCTOR
Cristian Jurcă
|